Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Încheierea 4/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
INSTANȚA DE RECURS
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE NR.4
Ședința din Camera de Consiliu de la 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe Judecător
- - Judecător
G Judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
******
Pe rol, judecarea cererii de abținere formulată de domnul judecător, în dosarul nr-.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind formulate alte cereri, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii de abținere formulată.
Dezbaterile fiind închise.
Asupra cauzei de față;
Prin încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2008, domnul judecător, din cadrul Curții de Apel Craiova, secția penală, a formulat cerere de abținere de la judecarea dosarului nr-, întrucât există cazul de incompatibilitate prev.de art.47 alin.1 Cp.p, în sensul că a făcut parte din completul care a pronunțat în cauză decizia penală nr.391 din 22 martie 2004, în dosarul nr.2464/P/2003.
Potrivit dispozițiilor art.47 alin.1 Cp.p. (modificată prin Legea 356/2006) judecătorul este incompatibil dacă există împrejurări din care rezultă că a luat parte la judecarea aceleași cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desființarea hotărîrii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
Cazul de incompatibilitate mai sus expus și invocat în cererea de abținere este apreciat ca întemeiat, întrucât dispozițiile procedurale avute în vedere de legiuitor se referă la judecătorul care este incompatibil dacă în cauza respectivă există împrejurări din care rezultă că nu mai poate participa la judecarea aceleași cauze într-o cale de atac.
Pe cale de consecință, cererea de abținere va fi admisă potrivit dispoz.art.52.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Admite cererea de abținere.
Stabilește că magistratul - judecător nu va participa la judecarea cauzei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Onița Dumitru
- - - - - G
Grefier,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 64
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Onița Dumitru
Membri - - - JUDECĂTOR 3: Gheorghe
G - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 391 de la 22 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2464/P/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând contestația în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Contestatorul a solicitat admiterea în principiu, susținând că este nevinovat și a fost condamnat pe nedrept, pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.1 și 3 cod penal.
Procurorul a pus concluzii de respingere a contestației, nefiind incident nici unul din cazurile prevăzute în mod expres de lege.
CURTEA,
Asupra contestației de față:
Prin decizia penală nr. 391 de la 22 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2464/P/2003, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 503 din 9 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, ca instanță de apel, în dosarul nr. 6828/2003, cu obligarea inculpatului la 800.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului.
astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că vinovăția exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier din data de 10 martie 2003, a fost corect stabilită, criticile formulate de inculpat cu privire la lipsa vinovăției, neavând suport în probele cauzei.
S-a mai reținut că pedepsele au fost corect individualizate, în raport de dispoz. art. 72 cod penal, iar despăgubirile acordate au fost stabilite în funcție de probatoriile administrate.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul susținând că este nevinovat și a fost condamnat pe nedrept, prin interpretarea eronată a probelor administrate în cauză.
Contestația de față se va respinge ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoz. art. 386 cod pr.penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în cinci cazuri, enumerate expres și limitativ de acest text.
Art. 391 cod pr.penală prevede procedura de admitere în principiu a contestației în anulare, conform căruia, în cazurile în care instanța constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute în art. 386 cod pr.penală și că, în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Din examinarea cererii de față, se constată că nu se invocă nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 386 cod pr.penală, contestatorul fiind nemulțumit de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1859 din 2 iulie 2003 a Judecătoriei Dr. Tr. S, astfel cum a rămas definitivă prin respingerea apelului și recursului declarat în cauză de către acesta.
Ori, pe calea contestației la executare nu se poate da o nouă interpretare probelor administrate în cauză astfel încât, văzând și considerentele de mai sus, se va respinge contestația de față ca inadmisibilă.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 391 de la 22 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2464/P/2003.
Obligă contestatorul la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2008.
- - - - - G
Grefier,
Red.jud.OD
IB/ 29.01.2008.
28 ianuarie 2008,
Dr. Tr. S, va încasa de la cont. C-tin, suma de 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Onița Dumitru, Gheorghe