Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 42/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 42
Ședința publică de la 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect art.184 Cod penal, promovat de SC Asigurări SA suc. V, împotriva deciziei numărul 88/A/2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat G, reprezentant legal al părții civile, asistat de avocat ales, precum și consilier juridic pentru asiguratorul recurent - Asigurări SA, lipsă fiind părțile civile pentru care răspunde avocat ales, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " Sf. " I, precum și partea responsabilă civilmente SC "" SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Interpelat fiind, inculpatul intimat G, precizează că deși a solicitat un termen, nu și-a angajat apărător, întrucât nu are posibilități materiale.
Doamna consilier juridic pentru asiguratorul recurent - Asigurări SA, depune la dosar delegație și extras din ordinul CSA nr. 3108/2004.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de asiguratorul - Asigurări SA- suc.
Consilier juridic pentru asiguratorul recurent, având cuvântul, apreciază decizia pronunțată de Tribunalul Iași ca fiind nelegală, întrucât a fost obligat asiguratorul la plata cheltuielilor de judecată. În ordinul CSA nr. 3108/2004la art. 22 se reține că asiguratorii RCA nu acordă despăgubiri în ce privește cheltuielile penale la care a fost obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului avariat.
Cu privire la netemeinicia deciziei Tribunalului Iași, consilier juridic solicită instanței a avea în vedere culpa comună în producerea accidentului, respectiv, atât culpa victimei, care a încălcat prevederile art. 205al. 3 și 207 alin 1 din Hotărârea de Guvern privind Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cât și culpa administratorului drumului, având în vedere că din actele dosarului rezultă că drumul public nu a fost întreținut corect fiind acoperit cu gheață.
Față de aceste precizări, consilier juridic solicită instanței a reține culpa comună, proporția reținută în sarcina șoferului neputând fi mai mare de 50%.
În concluzie, consilier juridic solicită admiterea recursului în baza disp. art. 3859alin. 1pct. 171Cod procedură penală.
Avocat depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat, după care, având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de - Asigurări SA, apreciind că motivele invocate nu întrunesc condițiile prevăzute de lege.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Vaslui, iar solicitarea privind reținerea culpei comune nu poate fi admisă. - toate probele administrate în cauză, s-a stabilit încă din cursul urmăririi penale, și mai apoi în fața instanțelor de fond și de apel, că victima, minoră, în vârstă de 7 ani, nu are nicio culpă în această cauză.
În concluzie, doamna avocat solicită respingerea recursului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că nu se poate discuta despre o culpă comună, că încadrarea juridică este corectă, dată în baza probelor administrate, latura penală și latura civilă a cauzei fiind în mod corect rezolvate.
Solicită menținerea deciziei Tribunalului Vaslui ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul intimat G, personal, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce va pronunța cu privire la recursul declarat de - Asigurări SA- suc.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 186 din 25 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Hușis -a dispus condamnarea inculpatului G, fiul lui și, născut la 24.05.1951 în comuna (Pădureni), județul V, cu domiciliul în orașul H,-, bloc 3, B,. 4,. 36, județul V, studii 8 clase, șofer la "" H, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
In baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată, prin reprezentantul său legal.
In baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 55 din Legea nr. 136/1995, modificată, coroborat cu Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asiguratorul - Asigurări SA, a fost obligat la plata sumei de 50.000 lei daune morale și a sumei de 36.422 lei cu titlu de daune materiale către partea vătămată.
In temeiul dispozițiilor art. 14, 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, raportat la art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006 modificată prin nr.OUG 72/2006 inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente "" H să achite părții civile Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. " I - suma de 4914,77 lei (plus dobânzi legale până la achitarea sumei), reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă "" H la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.01.2006, în jurul orelor 12,00, inculpatul G se deplasa la volanul autobuzului cu un nr. de înmatriculare VS.08. ce aparține părții responsabile civilmente "" H, pe str. 1 - din H, pe direcția gară-centru. Carosabilul era alunecos, fiind acoperit cu un de gheață. La un moment dat la intersecția străzilor și, înainte de a ajunge la trecerea de pietoni, a observat un grup de copii, pe partea (a direcțiilor sale de mers) care, intenționau să traverseze strada. - grupul respectiv s-a desprins o (victima) care s-a angajat în traversare parcurgând aproximativ un pas pe carosabil, după care s-a întors pe trotuar. In aceste condiții, inculpatul, recunoaște că a acționat sistemul de frânare, reducând viteza apoi a luat piciorul de pe frână, în loc să continue manevra de frânare și să oprească pentru a acorda prioritate la trecerea de pietoni. După ce din sens opus a trecut un autoturism, motiv pentru care partea vătămată s-a întors pe trotuar, victima și-a reluat traversarea, situație în care inculpatul a acționat din nou sistemul de frânare, însă manevra fiind tardivă și în condițiile unui carosabil alunecos, nu a reușit să evite impactul. Astfel, partea vătămată, în vârstă de 8 ani, a fost acroșată cu partea a autobuzului, apoi proiectată pe asfalt în final față trecându-i peste piciorul stâng, traumatismele suferite, necesitând un nr. de 180-200 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
La sesizarea persoanelor aflate în zonă, inculpatul a oprit autobuzul și coroborând de la postul de conducere a observat victima, care imediat a fost transportată cu un alt autoturism la spital.
Raportul de expertiză medico-legală cu nr. 199/E din 04.08.2006 elaborat de Serviciul de Medicină Legală V, a concluzionat că victima a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii cominutive deschise, 1/3 distală femur stâng (operată), a rupturii arterei și venei femurale stângi (operată) a pierderii de substanță cutanată membru pelvin stâng (multiplu operată), a hematomului leziunile s-au produs în contextul unui accident de trafic rutier și necesită un nr. de 180-200 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor cu reexaminare după 1 an în vederea aprecierii eventualelor sechele posttraumatice.
Pentru clarificarea din punct de vedere tehnic a dinamicii procedurii accidentului, s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice tehnice auto, concluziile fiind următoarele:
Pentru inculpat s-a declanșat o stare de pericol generală de angajarea inițială a măsurii în traversare, moment în care ar fi trebuit să declanșeze manevrele specifice opririi autobuzului în situația unui carosabil alunecos.
Această reacție ar fi fost normală și obligatorie din punct de vedere legal.
Inculpatul, însă și-a continuat deplasarea, reangajarea minorei în traversare declanșând oad oua stare de pericol, de data aceasta iminent, la care inculpatul a reacționat tardiv. Se putea evita producerea accidentului dacă, inculpatul ar fi acționat sistemul de frânare, în vederea opririi autovehiculului măcar în momentul în care victima s-a angajat efectiv în traversare.
Victima nu putea preveni sau evita producerea accidentului întrucât s-a angajat în traversarea străzii prin loc permis și după ce s-a asigurat (a observat apropierea autobuzului însă probabil văzând că încetinește și-a reluat traversarea).
Inculpatul, prin apărător a solicitat efectuarea unui supliment de expertiză în scopul lămuririi vitezei de deplasare a autovehiculului în momentul apariției stării de pericol. - concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnico-auto rezultă că distanța de 17. de care a dispus conducătorul auto pentru a iniția manevrele de frânare a autobuzului și a opri efectiv pentru a da prioritate la trecerea de pietoni, a fost stabilită în funcție de viteza de deplasare a autovehiculului care era de 16 km/ - viteza de deplasare a victimei care era de 6 km./ din calcul rezultă însă, că la viteza de 16 km/ cu cea care se deplasa autovehiculul, distanța în care se putea opri efectiv acesta, în urma frânării, este de 11,2. fiind deci mai mică cu 5,8. față de distanța de 17. când conducătorul auto a observat-o pe victimă angajându-se efectiv în traversarea străzii.
Dinamica producerii accidentului rutier a fost dedusă prin coroborarea procesului verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului precum și cu raportul de expertiză medico legală a victimei. Astfel, atât inculpatul cât și martorii audiați în cauză, și - recunosc că, victima "s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni în pas vioi (viteza de deplasare stabilită prin expertiza tehnică-auto) fiind de 6 km./h, deci nu în fugă.
Culpa conducătorului auto constă în încălcarea prevederilor art. 180 alin. 7 din Regulamentul de aplicare a OUG195/2002 care prevede că "conducătorul de autovehicul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice, pe trecerile marcate, sau semnalizate cu indicator.
Inculpatul trebuia să aibă un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, de asemenea, trebuie să inițieze manevre de frânare a autobuzului din momentul când victima s-a angajat efectiv în traversarea străzii (a doua oară) și când autovehiculul se afla la o distanță de 17. de trecerea de pietoni. - raportul de expertiză criminalistică rezultă că inculpatul ar fi putut evita accidentul dacă ar fi decis să acționeze sistemul de frânare în aceleași moment cu începerea traversării efective străzii de către victimă.
nu i s-a reținut nici o culpă în producerea accidentului, chiar dacă a mers în "pas vioi" traversând strada pe trecerea de pietoni, deoarece conducătorul auto avea obligația să-i acorde prioritate.
Inculpatul, prin acțiunea sa, a încălcat dispozițiile art. 158, lit."m" din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 în sensul că acesta era obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului precum și depozițiile martorilor și, care susțin că partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii când autobuzul era la o distanță de 3-4. de trecerea de pietoni, întrucât calculele științifice, raportate la urmele de frânare și viteza de deplasare a victimei și a autobuzului au stabilit alte valori și distanțe.
Dacă s-ar accepta apărarea formulată de inculpat și depozițiile martorilor și, accidentul nu ar mai fi avut loc, deoarece autobuzul ar fi avut timpul material necesar să treacă peste trecerea de pietoni.
In drept, fapta inculpatului care în ziua de 20 ianuarie 2006 condus autobuzul aparținând părții responsabile civilmente - "" H și a săvârșit în zona indicatorului "trecere pietoni" un accident. de circulație, rezultat cu vătămarea corporală gravă a părții vătămate, în vârstă de 8 ani, vătămare care necesitat pentru vindecare un nr. de 180-200 zile de îngrijiri medicale și care a pus în primejdie viața victimei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
Săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului fiind dovedite instanța i-a aplicat o pedeapsă, la individualizarea căreia în baza criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal s-a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptei, de persoana inculpatului care este șofer de peste 30 ani și nu a avut nici un eveniment rutier major în această perioadă, este angajat la "" H, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și cooperantă de recunoaștere și de regret a săvârșirii faptei, a achiesat la pretențiile civile ale părții vătămate.
Față de persoana inculpatului și având în vedere declarațiile acestuia în sensul că este de acord să repare prejudiciul produs părții civile, instanța a apreciat că scopul educativ, preventiv și sancționator al pedepsei poate fi atins și fără privarea la libertate a inculpatului.
Raportat acestor considerente în baza art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei fixându-i termen de încercare.
In baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a reținut că partea vătămată prin reprezentantul său legal s-a constituit parte civilă solicitând despăgubiri materiale în sumă de 40.000 lei și 60.000 lei daune morale. Este de necontestat faptul că prin acțiunea ilicită, culpabilă a inculpatului, s-a cauzat părții civile un prejudiciu de ordin material și moral, constând în suferința fizică și psihică, șocul și traumele îndurate de către aceasta în perioada necesară vindecării leziunilor, precum și a cheltuielilor efectuate, în redarea vindecării.
Pornind de la faptul că răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat și ținând seama de natura și gravitatea leziunilor cauzate, precum și de numărul mare a zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, instanța a admis în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată prin reprezentantul său legal. Astfel, s-a apreciat că despăgubirile materiale sunt justificate în parte de probațiunea efectuată din depozițiile martorilor, și, din documentele de transport depuse la dosar, din sumele cheltuite pentru persoana care însoțit-o pe victimă în perioada spitalizării.
In privința solicitării părții civile referitoare la obligarea asiguratorului " Asigurări" la plata despăgubirilor, în raport de dispozițiile art. 55 din Legea nr. 126/1995 s-a reținut că persoana păgubită se poate îndrepta pentru acoperirea prejudiciului fie direct persoanei vinovate de producerea accidentului fie direct împotriva asiguratorului.
Prin urmare, legea recunoaște un drept de opțiune în favoarea părții civile, însă nu și o solidaritate între asigurator și persoana responsabilă de accident.
Obligația de plată a acestor despăgubiri are ca temei contractul de asigurare, nefiind vorba despre o răspundere pentru fapta altei persoane, în sensul Codului civil și nici despre calitatea de parte responsabilă civilmente a asiguratorului în procesul penal.
Pentru aceleași considerente nu se poate vorbi nici despre o solidaritate între inculpat și asigurator, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1041 cod civil -. Solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie să rezulte expres din voința părților, fie din lege.
Așa fiind, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 55 din Legea nr. 136/1995 astfel cum a fost modificată, coroborat cu Normele emise de Comisia de supraveghere a asigurărilor pentru anul 2006, instanța a obligat asiguratorul " - Asigurări" SA să achite părții vătămate prin reprezentantul său legal, suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale precum și a sumei de 36.422 lei cu titlu de daune materiale.
In temeiul dispozițiilor art. 14, 346 Cod procedură penală, și art. 998 Cod civil raportat la art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG72/2006 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente "" H să achite părții civile - Spitalul Clinic de Urgență pentru copii "Sf. " I - suma de 4914,77 lei actualizată la data plății, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul G, asigurătorul " ", prin Sucursala V, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși și partea civilă prin reprezentantul legal.
Motivele de apel ale Parchetului vizează următoarele aspecte:
Soluționând latura civilă, instanța de judecată, în mod greșit a obligat asigurătorul " Asigurări" la plata despăgubirilor materiale și morale către partea civilă, omițând și obligarea inculpatului în solidar cu acesta, cu toate că partea civilă și-a exercitat acțiunea civilă, prin reprezentantul său legal împotriva inculpatului, iar instanța a admis în parte această acțiune civilă. Astfel răspunderea inculpatului este angajată în principal, iar asiguratorul răspunde în limitele prevăzute de art. 10 alin. 2 din Ordinul nr. 3113/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii, în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asiguratorilor care vor practica această asigurare în anul 2004. Acțiunea civilă a fost exercitată împotriva inculpatului și potrivit Legii 136/1995, despăgubirile se plătesc de asigurator persoanelor păgubite. Actul normativ citat nu impune ca persoanele păgubite să precizeze în mod expres că doresc să fie despăgubite de asigurator însă, legea a instituit obligația citării societății de asigurare în procesul penal tocmai pentru ca hotărârea pronunțată să fie opozabilă asigurătorului.
În susținerea celor expuse mai sus s-a invocat practica existentă în materie a Tribunalului Vaslui, ( nr. 182/A/17.05.2007, pronunțată în dosarul -), precum și practica altor instanțe din țară:( nr. 333/06.05.2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, nr. 3154/04.07.2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, nr. 1322/16.07.2002 pronunțată de Curtea de Apel București ).
Totodată, în condițiile în care instanța de judecată a ajuns la concluzia potrivit căreia asigurătorul urmează a fi obligat să plătească în mod direct despăgubirile materiale și morale părții civile, apare ca inexplicabilă soluția că, în cazul celeilalte părți civile, în speță Spitalul Clinic de Urgență Sf. I, inculpatul să fie obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente "" H la plata cheltuielilor de spitalizare.
Tot în ceea ce privește latura civilă a procesului penal, s-a menționat faptul că, deși partea vătămată, prin reprezentantul său legal a solicitat pe lângă acordarea unor despăgubiri civile și stabilirea unei pensii de întreținere lunară, datorată necesității prezenței unui însoțitor, iar la termenul de judecată din 11.05.2007 avocatul părții civile a declarat că lasă la aprecierea instanței acest capăt de cerere, instanța de judecată nu s-a pronunțat sub acest aspect în hotărârea adoptată și nu a admis sau respins motivat această solicitare a părții civile.
Partea civilă a criticat hotărârea apelată în ceea ce privește acordarea doar în parte a daunelor morale solicitate, pe care le-a apreciat ca fiind justificate în totalitate față de suferințele fizice și trauma psihică cauzată de accident.
De asemenea, s-a solicitat și în apel acordarea de despăgubiri periodice minorei partea vătămată, în raport de concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă un grad de invaliditate de 90-100 % pentru minoră.
Apelul asigurătorului a vizat mai multe aspecte astfel:
- respingerea la instanța de fond a cererii prin care s-a solicitat administrarea probei cu o expertiză criminalistică ce urma să aibă în vedere la stabilirea dinamicii accidentului starea drumului și înclinația pantei;
Expertiza efectuată la urmărire penală este apreciată ca fiind superficială și subiectivă întrucât expertul nu a ținut cont de toate elementele privind starea drumului și a făcut aprecieri cu privire la starea psihică a unui copil pentru a înlătura obligația acestuia de a se asigura.
- reținerea culpei civile exclusive a inculpatului în producerea accidentului, soluție considerată netemeinică.
În susținerea acestui punct de vedere, în sensul că minora a procedat greșit când traversat intempestiv, fără să se asigure și în fugă, asigurătorul invocă dispozițiile art. 205,207 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 și depoziția martorilor și.
- reținerea unei culpe concurente a administratorului drumului public, ce nu a fost întreținut corespunzător, fapt care a contribuit la producerea accidentului, în condiții de iarnă (martori, );
În consecință asigurătorul a susținut că în sarcina șoferului nu s-ar putea reține decât o culpă de maximum 50 % raportat la culpa concurentă a victimei și a administratorului drumului.
- contestarea cuantumului daunelor morale acordate la fond, care este considerat exagerat de mare față de condițiile sociale concrete.
Inculpatul atât în scris cât și la dezbateri, a arătat, în primul rând, că în opinia sa daunele morale sunt prea mari raportat la posibilitățile sale de plată și în al doilea rând a criticat modul de aplicare a legii la soluționarea laturii civile, în sensul că nu a fost obligat asigurătorul și la plata cheltuielilor de spitalizare.
Examinând actele și lucrările dosarului atât prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelurile inculpatului, părții civile și Parchetului sunt fondate și apelul asigurătorului este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În mod corect și în deplină concordanță cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Inculpatul a recunoscut în mod constant săvârșirea faptelor, de la primele cercetări și până la dezbaterea prezentului apel, iar declarațiile sale se coroborează cu cele ale martorilor, precum și cu probele științifice administrate în cauză.
Instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului - în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 52, 72,Cod penal - cu luarea în considerare a împrejurărilor comiterii faptei, a urmărilor produse și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului.
Nu sunt justificate criticile aduse de asigurător în ceea ce privește modalitatea de stabilire a situației de fapt, respectiv a vinovăției inculpatului în comiterea faptei.
Inculpatul a solicitat, prin apărător, în cursul urmăririi penale, efectuarea unei expertize tehnice criminalistice, a propus obiective pentru această expertiză, iar expertul a concluzionat ( 49 urmărire penală) că inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă ar fi acționat sistemul de frânare măcar în momentul în care minora s-a angajat efectiv în traversare.
Este nefondat apelul asigurătorului sub toate aspectele invocate.
În primul rând, nu a existat obligația legală pentru organele judiciare a de a asigura participarea asigurătorului în cursul urmăririi penale în ceea ce privește propunerea și administrarea probelor.
Legea nr. 136/1995 nu stabilește o asemenea obligație a organului de urmărire penală, asigurătorul fiind citat în proces, în cursul judecății cu această calitate.
Expertiza criminalistică efectuată în cursul urmăririi penale este de natură să clarifice modalitatea de desfășurarea a evenimentului rutier soldat cu vătămarea părții vătămate.
Au fost luate în considerare toate elementele privind situația de fapt care rezultau din probatoriul administrat, în condițiile în care expertul a avut la dispoziție dosarul cauzei și nu a apreciat că s-ar impune precizări suplimentare privind starea drumului față de actele existente, inclusiv fotografii judiciare de la fața locului. Este corectă modalitatea în care a procedat instanța de fond, prin respingerea probei solicitate de asigurător, care nu era utilă cauzei în contextul probatoriu existent.
În al doilea rând, s-a reținut în mod corect culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, nefiind justificată susținerea privind existența unor culpe concurente ale părții vătămate și, respectiv, administratorului drumului, susținere care face obiectul celui de al doilea și al treilea motiv de apel.
În momentul în care minora s-a angajat în traversare prima dată, inculpatul avea posibilitatea să evite accidentul prin acționarea sistemului de frânare. Conduita părților implicate în accident va fi în mod logic apreciată în funcție de nivelurile diferite de percepție a stării de pericol, raportate la experiența de viață a acestora.
Astfel, inculpatul, care era un conducător auto cu experiență îndelungată, trebuia să anticipeze starea de pericol potențial declanșată prin prezența copiilor în preajma trecerii de pietoni și să evite orice incident prin acordarea de prioritate la trecerea de pietoni. Atitudinea sa, de a continua deplasarea deși a sesizat aceste aspecte îi este imputabilă și conduce la reținerea culpei sale în totalitate pentru fapta săvârșită.
Nu se justifică reținerea unei culpe a administratorului drumului, fiind obligația șoferului să adapteze viteza de deplasare a autovehiculului la condițiile de trafic și nici a victimei minore. Constatarea expertului în legătură cu modalitatea de a acționa a minorei este justificată față de vârsta și experiența de viață redusă a acesteia, căreia îi corespunde o aptitudine mult diminuată de anticipare a pericolului.
De altfel, inculpatul a admis că a văzut copii lângă trecerea de pietoni și că a frânat, ceea ce poate constitui o justificare a faptului că fetița s-a angajat din nou în traversare, sperând că autobuzul se va opri.
Este adevărat că martorul a apreciat că minora s-a angajat în traversare fără să se asigure, dar această declarație a fost interpretată prin coroborare cu celelalte probe, inclusiv cu declarația inculpatului și cu celelalte date de fapt rezultate din cercetarea la fața locului, celelalte depoziții de martori.
Este discutabil dacă se poate aprecia că minora a traversat fără să se asigure în condițiile în care s-a angajat o dată în traversare, autobuzul a încetinit, ea s-a întors din drum inițial, după care a revenit și a pornit din nou să traverseze cu pas vioi.
Tocmai această situație de fapt reflectată de probe conduce la concluzia că evenimentul rutier putea fi prevenit dacă șoferul ar fi oprit la trecerea de pietoni după ce a sesizat starea de pericol.
Nici al patrulea motiv de apel nu este fondat.
După cum rezultă din documentația medico-legală, inclusiv din expertiza efectuată în apel ( 99 apel), minora a prezentat leziuni deosebit de grave care au necesitat până în prezent 230-240 de zile de îngrijiri medicale, cu anticiparea unor noi intervenții diagnostice și terapeutice.
Ea a avut de îndurat suferințe fizice și psihice profunde, greu de suportat pentru un copil de vârstă atât de fragedă care a fost imobilizat aproximativ 4 luni la pat, ca urmare a leziunilor produse prin fapta dedusă judecății, leziuni care i-au pus în pericol viața la doar 8 ani și care i-au cauzat un deficit funcțional locomotor grav corespunzător unei invalidități de 90-100%.
În raport de toate aceste elemente, care reliefează consecințele dramatice, constând în sechele grave și cu o evoluție greu de anticipat cu privire la starea de sănătate a minorei, soluția instanței de fond cu privire la daunele materiale și morale este echilibrată și corespunde probatoriului administrat în ce privește cheltuielile materiale și despăgubirile datorate pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de partea vătămată.
Pentru aceleași considerente s-a reținut că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinței apelate în ceea ce privește cuantumul daunelor morale care este apreciat ca fiind prea mare, respectiv prea redus, prin apelurile formulate de inculpat și partea vătămată.
S-a constatat fondate apelurile Parchetului, inculpatului și părții vătămate în ceea ce privește faptul că s-a omis obligarea asigurătorului și la plata cheltuielilor de spitalizare, cu toate că a existat acțiune civilă exercitată și dovedită ( 39-122 dosar fond) la fond, iar asigurătorul a achiesat la plata acestor cheltuieli ( 37 dosar fond).
Pe cale de consecință, a fost desființată în parte hotărârea, în latură civilă, ca efect al admiterii celor trei apeluri și ca urmare a rejudecării, în baza art. 42 pct. 1 lit. "d" din Ordinul nr. 3108/2004 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art. 998,999 Cod civil, art. 346 Cod procedură penală, urmează a fi admisă acțiunea civilă exercitată de Spitalul de copii "Sf. " I și în contradictoriu cu asigurătorul, iar sumele stabilite în cauză cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de spitalizare urmează au fost suportate de asigurător în limita plafonului stabilit prin actul normativ indicat și pentru sumele care exced acestui plafon, de inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Apelurile Parchetului și părții civile au fost admise și în legătură cu alt aspect privind latura civilă a cauzei, respectiv acordarea despăgubirilor periodice pentru minoră.
Dat fiind gradul de invaliditate aproape de 100% constatat în expertiza medico-legală, tribunalul a apreciat că se impune acordarea în cauză și de despăgubiri periodice pentru a se acoperi nevoile de îngrijire ale minorei pe viitor și de a se încerca cel puțin parțial suplinirea imposibilității sale de a participa la activități specifice unui copil de vârsta ei.
Pentru toate aceste argumente, în baza art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală au fost admise apelurile declarate de inculpat, Parchet și partea civilă și în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, a fost respins apelul declarat de asigurător împotriva sentinței penale nr. 186/2007 a Judecătoriei Bârlad.
A fost desființată sentința în parte, în latura civilă și rejudecând, a fost obligat și asigurătorul, așa cum s-a arătat în considerentele deciziei, la plata cheltuielilor de spitalizare ca și la toate celelalte sume acordate cu titlu de despăgubiri, în limita plafonului stabilit prin Ordinul nr. 3108/2004 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
De asemenea, a fost obligat asigurătorul, în limita plafonului legal stabilit pentru accidentele din cursul anului 2006 și pentru sumele care exced acestui plafon inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri periodice calculate global până la data pronunțării prezentei decizii și ulterior la plata unei sume lunare cu același titlu până la încetarea stării de nevoie.
La calculul sumelor s-a avut în vedere nivelul salariului minim pe economie pentru anii 2006-2008(HG 1766/2005,HG 1825/2006, HG 877/2007) față de vârsta părții vătămate și de împrejurarea că nici inculpatul nu realizează în prezent venituri din muncă.
Au fost înlăturate dispozițiile contrare din sentință și menținute celelalte dispoziții.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de " Asigurări" - Sucursala V pentru motive de nelgalitate și netemeinicie.
Se susține în motivele de recurs că instanța de apel în mod nelegal a obligat asiguratorul la plata cheltuielilor judiciare, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 22 pct. 6 și 7 din Normele anexă la Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ce prevăd că asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru "cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă".
Sub aspectul netemeiniciei criticile vizează greșita apreciere a instanței în reținerea culpei exclusive a conducătorului auto în condițiile în care la producerea accidentului a concurat culpa victimei care a încălcat prevederile art. 205 alin. 3 și 207 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a administratorului drumului public, având în vedere că din actele dosarului rezultă că drumul public nu a fost întreținut corect, fiind acoperit cu gheață.
Examinând hotărârile recurate prin prisma dispozițiilor legale în materie, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
- analiza coroborată a materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei, în raport de situația de fapt reținută.
De asemenea instanța de fond a verificat probele administrate prin prisma apărărilor inculpatului, argumentând soluția de înlăturare a acestora, a analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de condamnare, argumentele instanței de fond fiind însușite și de instanța de control judiciar.
În cauză s-a dat relevanță dispozițiilor art. 63 alin. 2 din Codul d e procedură penală privind aprecierea probelor, probe al căror conținut a fost perceput în mod real în reținerea situației de fapt.
- probele dosarului rezultă că inculpatul G este conducător auto la "" H, efectuând transport de călători,cu permis de conducere corespunzător pentru această categorie de autovehicule. În ziua de 20 ianuarie 2006 conducând autobuzul marca 109 cu nr. de înmatriculare - pe raza municipiului H, în apropierea unei treceri de pietoni, la intersecția străzilor și, pe un carosabil alunecos datorită nerespectării regulilor privind circulația pe drumurile publice a acroșat cu partea a autobuzului pe victima, în vârstă de 8 ani, angajată în traversare, a proiectat-o pe asfalt și a trecut cu față peste piciorul stâng, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 180-200 zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei.
Inculpatul a recunoscut în mod constant săvârșirea faptei, iar declarațiile sale se coroborează cu depozițiile martorilor, precum și cu probele științifice administrate în cauză. Expertiza criminalistică efectuată în cursul urmăririi penale este de natură să clarifice modalitatea de desfășurare a evenimentului rutier soldat cu vătămarea minorei, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
În mod corect s-a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, nefiind justificată susținerea privind existența unei culpe concurente, a inculpatului pe de o parte și a părții vătămate, respectiv a administratorului drumului, pe de altă parte.
În momentul în care minora s-a angajat în traversare, inculpatul avea posibilitatea să evite accidentul prin acționarea sistemului de frânare.
Conform dispozițiilor art. 180 alin. 7 din Regulamentul noului Cod rutier "conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator".
Rezultă că inculpatul trebuia să aibă un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și, de asemenea, trebuia să inițieze manevre de frânare a autobuzului din momentul când victima s-a angajat efectiv în traversarea străzii și când autovehiculul se afla la o distanță de 17 de trecerea de pietoni. - raportul de expertiză criminalistică rezultă că inculpatul ar fi putut evita accidentul dacă ar fi decis să acționeze sistemul de frânare în același moment cu începerea traversării efective a străzii de către victimă.
Astfel, inculpatul, prin acțiunea s,a a încălcat dispozițiile art. 158 lit. "m" din Regulament în sensul că a încălcat obligația de a reduce viteza în situația în care prevede un pericol la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje.
De observat că, în absența unei dispoziții prohibitive precise, în principiu, în situațiile vizate prin art. 158 lit. "a-o" se poate circula cu orice viteză, cu condiția ca aceasta să fie inferioară - indiferent cu cât - vitezei legale maxime admisibilă pe sectorul de drum respectiv; chiar și în condițiile rulării cu o viteză apropiată celei legale maxime, cerințele art. 158 trebuie socotite îndeplinite dacă, în raport cu acea viteză corelată cu împrejurările concrete, nu a existat pericolul producerii vreunui accident.
Conducătorul auto nu este exonerat de răspundere, chiar dacă a redus viteza îndeajuns pentru a evita pericolele specifice locului și situației în care a avut loc accidentul, dar nu suficient pentru a evita și alte pericole - previzibile - generate de conduita imprudentă a altor persoane, situații în care conducătorul auto nu răspunde pentru culpa altuia, ci pentru propria sa culpă de a nu fi adaptat viteza vehiculului la condițiile periculoase ale circulației create - este adevărat - de imprudența altor participanți la trafic, dar pe care el a avut posibilitatea să le prevadă și, reducând încă și mai mult viteza, să le evite.
Nerespectând dispozițiile legale sus-menționate inculpatul nu poate susține că accidentarea victimei este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută; apariția minorei în fața mașinii nu a avut un caracter imprevizibil, deoarece situația în care s-a produs accidentul - la trecerea de pietoni semnalizată prin marcaje - constituie obiectul unei reglementări speciale, ceea ce era de natură să-i atragă atenția inculpatului și să-l determine să adopte conduita prescrisă de lege. Inculpatul trebuia așadar să adapteze viteza autovehiculului condițiilor pe care le implica circulația la trecerile de pietoni, să rămână, în orice împrejurare, stăpân pe vehiculul său, în așa fel încât să poată face față cerințelor prudenței și să fie continuu în măsură să efectueze manevrele ce îi revin; el trebuia ca, potrivind viteza, să țină tot timpul seama de împrejurări, în special de starea drumului, de condițiile atmosferice, astfel încât să poată opri autovehiculul înaintea oricărui obstacol previzibil; de asemenea el trebuia să reducă viteza și, la nevoie să oprească față de împrejurarea dată cu atât mai mult cu cât victima nu a încălcat prevederile art. 207 alin. 1 lit. "c" din Regulament.
În consecință, fapta inculpatului G care în ziua de 20 ianuarie 2006 condus autobuzul aparținând "" H și a săvârșit în zona indicatorului"trecere pietoni" un accident de circulație, rezultat cu vătămarea corporală a părții vătămate în vârstă de 8 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2,4 Cod penal, la producerea accidentului contribuind culpa exclusivă a inculpatului.
Sub acest aspect susținerile recurentei privind existența unei culpe concurente în producerea accidentului, nu sunt fondate.
Nefondate sunt și criticile vizând obligarea la plata de despăgubiri periodice către partea vătămată, precum și obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
În cazul infracțiunilor care au avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății, cu urmarea unei invalidități, există posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului produs; cu prilejul rezolvării laturii civile nu se pot acorda despăgubiri decât cele care rezultă în mod direct din acțiunea inculpatului calificată ca infracțiune și pentru care acesta este condamnat.
În ziua de 20 ianuarie 2006 suferind în urma unui accident rutier o gravă fractură cominutivă deschisă 1/3 distală femur stâng, ruptura arterei și venei femurale stângi, pierderea de substanță cutanată membru pelvin stâng, partea vătămată a fost internată în spital în perioada 20 ianuarie - 20 aprilie 2006, iar pe parcursul anului 2006, în perioada mai - iulie - decembrie au avut loc numeroase internări.
Potrivit actelor medicale aflate la dosar partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 180-200 zile de îngrijiri medicale, cu impotența funcțională a membrului inferior stâng (nu poate merge).
Astfel victima în vârstă de 8 ani a fost spitalizată o lungă perioadă de timp, suferind intervenții chirurgicale, ulterior fiind încadrată într-o categorie de persoane cu handicap.
În raport cu gravitatea suferințelor fizice și morale produse părții vătămate precum și cu gradul de invaliditate constatat de expertiza medico-legală, obligarea la plata de despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale și a despăgubirilor periodice către partea vătămată până la încetarea stării de invaliditate corespund cerințelor unei juste și integrale despăgubiri, în sensul prevederilor art. 14 din Codul d e procedură penală și art. 998 și următoarele din Codul civil.
Sumele acordate în cauză cu titlu de despăgubiri periodice se impun pentru a acoperi nevoile de îngrijire a minorei pe viitor și de a se încerca cel puțin parțial suplinirea imposibilității sale de a duce o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, sexului și situației sale sociale.
În ceea ce privește obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea apelului, se rețin următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală în cazul declanșării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea.
În temeiul acestei dispoziții legale, cheltuielile judiciare pot fi suportate de către oricare parte din proces, precum și de către orice persoană, în condițiile în care unor asemenea subiecți li s-a respins apelul ori recursul, și-au retras apelul sau recursul, ori li s-a respins apelul, recursul sau cererea a fost retrasă.
În speță, prin decizia penală nr. 88/A din 21.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vasluis -a respins ca nefondat apelul declarat de asiguratorul " Asigurări"; într-o atare situație în mod corect apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, ce nu trebuie confundate cu despăgubirile acordate pentru cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă (art. 22 pct. 6 și 7 din Ordinul nr. 3108/2004), întrucât i s-a reținut o culpă procesuală, inițiativa sa procesuală nedovedindu-se utilă.
În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală să se respingă recursul promovat de asigurător.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească părții civile, prin reprezentant legal, cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Asigurator " Asigurări" SA - Sucursala V, împotriva deciziei penale nr. 88/A din 21.04.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar părții civile prin reprezentantul legal suma de 500 lei cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2008.-
pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
aflat în
semnează președintele
instanței
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -,
-
16.07.2008
2 ex.-
Președinte:Daniela DumitrescuJudecători:Daniela Dumitrescu, Gabriela Scripcariu, Claudia Susanu
