Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 443/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 443/
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror
S-au luat în examinare recursurile penale formulate de inculpatul - domiciliat în C- A și partea vătămată F - domiciliat în C-, -.9,.A,.106, județul C, împotriva deciziei penale nr.319 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- ( nr.dosar în format vechi 1159/2006), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.184 cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul C - cabinet individual.
Se constată lipsa recurentului parte vătămată Făgăraș și a intimatelor părți civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C și Societatea de asigurare Românească SA
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, susține că a declarat recurs, întrucât, încă de la fond li s-a respins o probă și, anume de a trimite actele de sănătate existente la dosar la Comisia Superioară din cadrul INML Minovici B, care, în baza acestor acte să reanalizeze zilele de îngrijiri medicale care i-au fost acordate părții vătămate. La judecarea fondului s-a plătit o nouă expertiză, s-a achitat prețul acesteia, urmând ca partea vătămată să se prezinte la expertiză, însă acesta nu s-a prezentat.
În momentul când s-a produs incidentul, impactul pe trecerea de pietoni, partea vătămată s-a ridicat și a fugit. Însuși inculpatul a fugit după partea vătămată pentru a-l duce la spital, pentru a fi examinat să nu aibă ceva mai grav.
După ce a ajuns la spital, partea vătămată a fost reținută pentru analize și, fiind sâmbătă, i s-a dat drumul în ziua de luni, acesta întorcându-se acasă.
Partea vătămată nu a putut justifica cu documente, cheltuielile efectuate, sens în care a considerat că zilele de îngrijiri medicale, în raport de faptul că inculpatul a fost atins de mașină, a căzut pe trecerea de pietoni și s-a lovit la cap, nu a fost lovit de mașină ci de o sticlă de plastic de 5 kg. În care avea hrană pentru câini.
Pe cale de consecință, în temeiul art.385 pct.15 cod pr.penală solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se admite proba solicitată de inculpat, respectiv efectuarea unei noi expertize la INML Minovici
Referitor la recursul părții vătămate, solicită să fie respins, deoarece partea vătămată nu a făcut altceva decât să tărăgăneze cauza până în prezent și, mai ales că, nu se întemeiază pe niște motive care să determine admiterea recursului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpat, solicită a se constata că în cauză s-a efectuat și un raport de nouă expertiză medico-legală care a fost aprobată de Comisia de Avizare și Control, statuându-se cu această ocazie, faptul că numărul de îngrijiri medicale care au fost necesitate de partea vătămată este de 13-18 zile. Părții vătămate i s-a pus în vedere să prezinte radiografii și filme, însă a susținut că nu le mai are.
Ca atare, proba solicitată de inculpat prin apărător nu este justificată în prezenta cauză, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat, pedeapsa aplicată de instanța de fond, după rejudecare, este o pedeapsă just dozată.
Cu privire la recursul părții vătămate, calea sa de atac apare ca fiind nefondată, întrucât daunele morale și materiale solicitate au fost corect apreciate de către instanța de fond.
A,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.1668 din 2.09.2005 pronunțată de Judecătoria Constanțas -a dispus:
În baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal raportat la art.74 lit,a,b,c Cod penal, raportat la art.76 lit.Cod penal,inculpatul a fost condamnat la 2 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 2 luni, termen de de în cercare stabilit în condițiile prev.de.art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal,privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.14 Cod.pr.penală și art.998-999 Cod civil, a obligat inculpatul la plata către partea civilșă Făgăraș a sumei de 1.538.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă Făgăraș ca nefondate.
În temeiul art.188 din legea 3/1978 a obligat inculpatul la plata către Cas umei de 5.301.700 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art.191 alin.1.Cod.pr.penala, a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prin încheierea de ședință nr.2454 din data de 25.11.2005, Judecătoria Constanțaa dispus în baza art.195 cod pr.penală, îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de amânare a pronunțării din 19.08.2005 și în sentința penală nr.1668/2.09.2005 a Judecătoriei Constanța în sensul că la rubrica " procuror " se va trece - și nu cum în mod eronat s-a consemnat.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel atât inculpatul, cât și partea vătămată, iar prin decizia penală nr.649/20.12.2005, pronunțată în dosarul penal nr.2071/2005 a Tribunalului Constanța, s-au admis, ca fondate apelurile declarate, s-a desființat sentința apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță, căreia i s-a trimis dosarul pentru rezolvarea fondului.
Judecătoria Constanța, în fond după casare, a pronunțat sentința penală nr.612 din 24 martie 2006, astfel:
În baza art.184 alin.1 și 3 cod penal, raportat la art.74 alin.1 lit.a,b alin.2 cod penal și art.76 lit.c cod penal l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
În baza art.81 cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 2 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 cod penal.
În baza art.359 cod pr.penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
În baza art.14 alin.3 lit.b și alin.5 cod pr.penală, art.346 cod pr.penală raportat la art.998 și urm. Cod civil, a obligat inculpatul, în solidar cu SC Românească SA în baza contractului de asigurare nr.-/20.12.2003 și a art.54,55 din Legea nr.136/1995, modificată prin OUG nr.61/2005 la 153,80 RON daune materiale și 5000 RON daune morale către partea vătămată Făgăraș și la 530,17 RON daune materiale către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului
S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate și cererea de instituire a sechestrului asigurator.
În baza art.193 cod pr.penală a obligat inculpatul și asiguratorul la 88,50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată Făgăraș.
În baza art.191 alin.1 cod pr.penală, a obligat inculpatul la 150 RON cheltuieli judiciare către stat
Prin decizia penală nr.319 din 18.06.2008 pronunțată în dosarul penal nr- ( nr. în format vechi 1159/2006), Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat și apelanta parte civila Făgăraș, împotriva sentinței penale nr.612 /24.03.2006 pronunțată de Judecătoria Constanța -in dosar nr.3029/2005.
În baza art.199 alin.3.Cod pr.penală, a dispus scutirea de la plata amenzii in suma de 1000 lei a INML Minovici B, dispusă prin încheierea de ședință din data de 22.10.2007 a Tribunalului Constanța
În baza art.192 alin.2.Cod pr.penală,obligă apelantul inculpat si apelantul parte civilă la plata sumei de câte 600 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri, inculpatul prin apărătorul său și partea civilă, declară recurs.
Oral, apărătorul inculpatului susține că probele administrate în cauză au fost insuficiente pentru a stabili corect, afecțiunile suferite de partea vătămată în urma evenimentului rutier și timpul real de vindecare. Se susține că, partea vătămată după ce s-a ridicat de la sol, a plecat pe propriile picioare, neacuzând nici o vătămare corporală. Partea vătămată constituită parte civilă nu și-a dovedit pretențiile, motiv pentru care se solicită casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Partea civilă, prin memoriul depus la dosar, își exprimă nemulțumirea că, ambele instanțe au fost abuzive, deoarece hotărârile au fost pronunțate de judecători incompatibili, au judecat cauza cu lipsa acestuia la termenele acordate, iar gravele probleme de sănătate cu care s-a ales după accident și care nu-i mai permit desfășurarea activității, nu sunt evidențiate în concluziile constatării medico - legale.
Verificând din oficiu motivele de recurs și actele dosarului, constată:
În ziua de 7.02.2004 orele 17,30, inculpatul se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare -, deplasându-se din direcția -B-dul 1 - spre Gara CFR
Când a ajuns la trecerea de pietoni din dreptul -M4, trecere semnalizată și marcată, inculpatul a sesizat că de pe trotuarul stâng în sensul său de mers, s-a angajat în traversare un și un copil, motiv pentru care a redus viteza corespunzător pentru acordarea priorității, dar din partea dreaptă s-a angajat în trecere și partea vătămată Făgăraș.
Inculpatul a sesizat târziu prezența părții vătămate Făgăraș, deoarece nu s-asigurat corespunzător și, deși, a activat sistemul de frânare, a lovit-o pe partea vătămată, proiectând-o la circa 2 metri.
Victima a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale corespunzătoare.
Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.371/19.02.2004 al SML C rezultă că inculpatul nu prezenta urme de alcool.
În cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnice -auto pentru a se stabili dinamica producerii accidentului, concluzia finală fiind încălcarea de către inculpat a prev. art.158 lit.m și art.180 pct.7 din nr.HG86/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, respectiv că, accidentul putea fi evitat numai de către inculpat, care avea obligația să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol în aproprierea marcajului pietonal și să supravegheze traficul pietonal în ambele sensuri.
Pentru stabilirea leziunilor suferite de partea vătămată și a timpului real de vindecare, au fost avute în vedere fișele medicale puse la dispoziție de Spitalul Clinic de Urgență C - Serviciul Neurochirugie, Sud, astfel că, prin raportul de constatare medico - legală nr.99/AC/16.03.2004 al SML C se precizează că leziunile traumatice suferite de acesta, pot data din 7.02.2004 și necesită 40 zile de îngrijiri medicale.
Expertiza medico - legală efectuată în faza de cercetare judecătorească, subliniază că, modificările cronice degenerative la nivelul articulației genunchiului stâng nu au legătură de cauzalitate cu accidentul suferit, iar zilele de îngrijiri medicale stabilite, rămân nemodificate, așa cum au fost stabilite prin expertiza medico-legală nr.14/AC/14.06.2005.
Situația de fapt, încadrarea în drept, vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de instanțe.
Între acțiunea culpabilă a inculpatului și rezultatul produs, există legătură de cauzalitate, aspect necontestat.
Numărul zilelor de îngrijiri medicale au fost stabilite pe baza celor două rapoarte de expertiză medico-legale efectuate în cauză, după stabilirea traumatismului fizic suferit de partea vătămată ( a se vedea concluziile raportului de expertiză întocmit în faza de urmărire penală fila 22 și cel de-al doilea în dosarul de fond al instanței - 1219/2004 ).
Timpul scurs de la data de 07.02.2004 și până în prezent este prea mare, ca o comisie de nouă expertiză să aprecieze din punct de vedere medical numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării potrivit diagnosticului și conduitei terapeutice a părții vătămată.
În ce privește criticile aduse de partea civilă, nu au acoperire cu nici un act procedural existent în cauză sau probe administrate.
Partea vătămată a fost citată pentru termenele de judecată, a primit termen în cunoștință, iar soluționarea dosarului s-a făcut după restrigarea acestuia de către judecătorii planificați aleatoriu și compatibili.
Având în vedere că recursul a fost declarat peste termenul prev. de art.363 alin.3 cod pr.penală de la data comunicării dispozitivului deciziei penale, constată că este tardiv introdus.
Față de toate aceste considerente și, cum din oficiu, nu se constată motive de recurs care să fie invocate în favoarea inculpatului sau a părții vătămate, urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,
Respinge recursul formulat de inculpatul - domiciliat în C- A, împotriva deciziei penale nr.319 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- ( nr.dosar în format vechi 1159/2006), ca nefondat.
În baza art.38515pct.1 lit.a cod pr.penală,
Respinge recursul formulat de partea vătămată F - domiciliat în C-, -.9,.A,.106, județul C, împotriva deciziei penale nr.319 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- ( nr.dosar în format vechi 1159/2006), ca tardiv formulat.
În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,
Obligă recurenții la câte 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel - /
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
2 ex./27.10.2008
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Viorica Costea Grigorescu, Zoița Frangu