Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 479/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 479/
Ședința publică din 16 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Diaconu dr.G -
JUDECĂTOR 3: Marius dr.-
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile penale declarate de partea vătămată, domiciliat în B M, str. -, nbr. 8-A și intervenienta ASOCIAȚIA VICTIMELOR ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE, cu sediul în B,-, sector 4, împotriva deciziei penale nr.96/A din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art.304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-au luat în discuție actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheierea din 2 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunțare la data de 9 2008 și 16 2008, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor penale formulate;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin rezoluția dată în dosarul nr.2162/P/2002 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale a numitului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal. Organul de urmărire penală a reținut că acesta nu se face vinovat de vătămarea corporală din culpă a părții vătămate, faptă săvârșită la data de 9 mai 2002, în orașul, în circumstanțele în care aceasta, în timp ce traversa strada, a fost lovită de autoutilitara înmatriculată sub nr. B-22-, condusă de, care efectua mersul înapoi.
Soluția parchetului a fost menținută prin sentința penală nr.446 din 26 martie 2004, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin respingerea plângerii făcută de partea vătămată.
Dar, prin decizia penală nr.6181 din 5 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca urmare a admiterii recursului formulat de partea vătămată, s-a desființat rezoluția parchetului și s-a trimis cauza la udecătoria Râmnicu Vâlcea, în conformitate cu dispozițiile art.278/1 alin.8 lit.c Cod pr.penală, pentru a fi soluționată în primă instanță, sub aspectul săvârșirii de către inculpatul a infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Intr-un prim ciclu procesual, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința penală nr.1258 din 4 octombrie 2005, dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii imputate, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.e Cod pr.penală, reținând existența cazului fortuit - apariția intempestivă a părții vătămate în spațiul de siguranță al autovehiculului.
Sentința penală nr.1258/2005, însă, a fost desființată în urma apelului formulat de partea vătămată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin decizia penală nr.69/A din 1 martie 2006 Tribunalului Vâlcea.
Intr-un al doilea ciclu procesual, cauza a fost soluționată prin sentința penală nr.1669 din 20 decembrie 2006 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, de această dată dispunându-se achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.d Cod pr. penală, reținând că lipsește vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate. Tot astfel, prin aceeași sentință, s-a respins acțiunea civilă în despăgubiri formulată de partea vătămată, care a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Această sentință a fost apelată de către partea vătămată, iar prin decizia penală nr.96/A din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, apelul a fost respins ca nefondat.
Impotriva ultimei decizii au formulat recurs partea vătămată și Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație, cu sediul în municipiul
In recursul său, partea vătămată a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând că inculpatul se face vinovat în exclusivitate de accidentarea sa, la data de 9 mai 2002, în sensul că a condus imprudent, cu spatele, autoutilitara înmatriculată sub nr.B-22-, accidentând-o și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai mult de 120 de zile îngrijiri medicale.
Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație a criticat, de asemenea, hotărârile pronunțate, tot sub aspectul greșitei nerețineri a vinovăției inculpatului, în accidentarea părții vătămate.
Examinând hotărârile pronunțate, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6, 385/8 și 385/9 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursul formulat de partea civilă este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate, iar recursul formulat de Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație este inadmisibil și va fi respins ca atare.
Cu referire la recursul formulat de partea vătămată:
Este necontestată împrejurarea că la data de 9 mai 2002, pe str.- din orașul, județul V, a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate, care în timp ce traversa strada a fost lovită de autoutilitara înmatriculată sub nr.B-22-, condusă de inculpatul, care executa mersul înapoi.
Leziunile traumatice suferite de partea vătămată au necesitat 120 zile îngrijiri medicale, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.
Deși prima instanță își fundamentează soluția de achitare pe împrejurarea că partea vătămată a apărut intempestiv în spațiul de siguranță a autovehiculului condus de inculpat, nu dispune achitarea în conformitate cu dispozițiile art.10 lit.e Cod pr.penală ("există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei" - în speță, cazul fortuit) ci dispune achitarea pe un alt temei, respectiv cel al lipsei vinovăției, prevăzut de art.10 lit.d Cod pr.penală.
Prin urmare, inconsecvența instanței este evidentă, deoarece din probele administrate în cauză sunt excluse ambele temeiuri - lipsa de vinovăție a inculpatului sau existența cazului fortuit.
Așadar, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul are culpă în accidentarea părții vătămate, chiar și în situația în care nu s-ar reține că a încălcat vreo dispoziție prevăzută în Regulamentul privind circulația pe drumurile publice, dat în aplicarea Decretului nr.328/1966 (în vigoare la acea dată). Evident, într-o atare situație și încadrarea juridică este diferită, deci, fără reținerea circumstanțelor prevăzute în alin.3 și 4 ale art.184 Cod penal, când fapta trebuie să fie săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități.
Sub acest aspect, se constată că art.184 Cod penal, încriminează orice faptă săvârșită din culpă care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, așa cum este cazul în speță, când părții vătămate i-au fost cauzate prin fapta inculpatului leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale mai de 120 zile.
In concluzie, există răspundere penală în sarcina unei persoane dacă fapta sa, chiar săvârșită din culpă, are legătură cauzală cu vătămarea altei persoane, ceea ce este cazul în speță; ca atare, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală a părții vătămate, atât timp cât, în speță, nu poate fi reținut cazul fortuit sau alte împrejurări care să excludă vinovăția sub forma culpei.
Se constată, însă, că judecarea de către instanță a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, ca urmare a admiterii plângerii împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.228 și 235 Cod pr.penală.
Astfel, din economia acestor texte, rezultă că punerea în mișcare a acțiunii penale de către procuror sau de către instanță nu se poate face decât dacă s-a început sau s-a efectuat urmărirea penală, ceea ce nu este cazul în speță, atât timp cât, inițial, procurorul, prin rezoluția sa, a dispus neînceperea urmăririi penale.
Or, instanța de judecată, cu încălcarea textelor pre-citate, a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, deși nu se începuse urmărirea penală, condiție absolut necesară pentru a se putea dispune în acest sens.
Neprocedând astfel, legal, instanțele nu puteau soluționa cauza iar singura soluție ce s-ar fi putut pronunța, atunci când se constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate, era trimiterea cauzei la procuror, în conformitate cu dispozițiile art.278/1 alin.8 lit.b Cod pr.penală, în vederea începerii urmăririi penale; numai după aceea, în cazul scoaterii de sub urmărire penală, soluția putea fi atacată la instanță, cu posibilitatea reținerii, în temeiul dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.c Cod pr.penală, a cauzei spre judecare, în primă instanță.
Nefiind îndeplinită condiția privitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale (lipsa urmăririi penale), curtea va admite recursul formulat de partea vătămată iar, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.f Cod pr.penală, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, ca urmare a admiterii recursului, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală.
Pronunțând încetarea procesului penal pe acest temei, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.346 alin.8 Cod pr.penală, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă, care, inițial, fusese respinsă; procedând astfel, părții vătămate nu i se va înrăutăți situația în propria cale de atac, din moment ce în termenul de prescripție are posibilitatea să-și valorifice pretențiile pe calea unei acțiuni civile, deși dacă se menținea soluția de achitare, o atare posibilitate nu ar fi avut-
Cu referire la recursul formulat de Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație:
Recursul formulat este inadmisibil, în raport de dispozițiile art.362 coroborate cu art.385/2 din Codul d e pr.penală, care enumeră, limitativ, persoanele care pot face recurs, printre acestea nefiind menționată și o persoană juridică ale cărei interese legitime nu au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței. Recursul va fi, prin urmare, respins, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală, iar pe cale de consecință, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art.192 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul formulat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr.96/A din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia și sentința penală nr.1669 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.3106/2006 și, în consecință:
In baza art.11 pct.2 lit.b combinat cu art.10 lit.f Cod pr.penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului (născut la data de 10 octombrie 1979, domiciliat în Râmnicu V,-, -.23,.B,.23, județul V), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Conform art.346 alin.ultim Cod pr.penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată în cauză.
Respinge ca inadmisibil recursul formulat, împotriva aceleiași decizii, de ASOCIAȚIA VICTIMELOR ACCIDENTELOR DE CIRCULAȚIE, pe care o obligă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
-, dr.Gh.-,
Grefier,
Red.Gh.-
Tehnored./ex.4/23.09.2008
Jud.fond:
Jud.apel: Gh.
.
OPINIE SEPARATĂ
Sunt de acord cu opinia majoritară exprimată în această cauză, în sensul de a admite recursul declarat de partea civilă cu consecința casării în totalitate a deciziei penale nr.96/A/23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și a sentinței penale nr.1669 din 20 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Opinia divergentă o exprim în legătură cu soluția de încetare a procesului penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.b, rap.la art.10 lit.f Cod procedură penală.
În opinia majoritară s-a considerat că se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infr.prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, deoarece, în acest caz, nu s-a efectuat urmărirea penală de către procuror și astfel s-au încălcat dispozițiile art.228 și art.235 din Codul d e procedură penală.
Se are în vedere faptul că judecarea de către instanță a inculpatului pentru infracțiunea încriminată de textul de lege de mai sus, s-a realizat ca urmare a neînceperii urmăririi penale date de procuror.
Nu suntem de acord cu opinia majoritară, pentru următoarele motive:
Dispozițiile art.278/1 alin.1 Cod procedură penală, arată că împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată poate formula plângere, în condițiile prevăzute de textul de lege mai sus amintit.
Soluționând această plângere, judecătorul poate, în temeiul disp.art.278/1 alin.8 lit.c Cod procedură penală, să admită plângerea, să desființeze rezoluția sau ordonanța atacată și probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare.
Aceste dispoziții normative au fost aplicate și de către prima instanță care a reținut această cauză spre judecare.
Considerăm că dispozițiile mai sus menționate, reprezintă o normă specială și prin urmare, au un caracter derogator față de dispozițiile art.228 și art.235 din Codul d e procedură penală, la care se referă opinia majoritară pentru a motiva pronunțarea hotărârii.
În consecință, dispozițiile art.278/1 Cod procedură penală, instituie o procedură specială de soluționare unei cauze penale, fapt pe care legiuitorul l-a înțeles ca atare, mai ales că soluția pe care o poate pronunța instanța în baza disp.art.278/1 alin.8 lit.c este justificată așa cum arată textul de lege, de existența unor probe suficiente pentru judecarea cauzei, ceea ce face ca urmărirea penală să nu mai fie necesară.
Deși în opinia majoritară nu se face referire, amintim totuși decizia nr.48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că " În cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța investită nu poate pronunța soluția prevăzută de art.278/1 alin.8 lit. din Codul d e procedură penală".
Apreciem că această decizie nu poate fi aplicată în această cauză pentru următoarele motive:
1.-Până la data pronunțării hotărârii în această cauză, decizia cu numărul de mai sus, nu era motivată și nici publicată în Monitorul Oficial.
În legătură cu regimul juridic aplicabil deciziilor pronunțate de instanța supremă în soluționarea recursurilor în interesul legii, considerăm că este absolut necesar ca aceste decizii să fie motivate și să fie publicate în Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice. Dat fiind caracterul lor obligatoriu, publicarea în Monitorul Oficial nu poate avea numai rolul unei simple informări, ci este o condiție necesară pentru ca aceste hotărâri să devină obligatorii pentru instanțele judecătorești în ceea ce privește interpretarea unor dispoziții normative. A considera altfel, ar însemna să
lipsim de obiectivitate momentul în care o astfel de hotărâre judecătorească produce efecte juridice. Dat fiind, caracterul obligatoriu al acestor hotărâri pentru instanțele judecătorești, ele nu pot produce efecte juridice la fel ca orice altă hotărâre judecătorească, de aceea, legiuitorul reglementat necesitatea publicării lor în Monitorul Oficial.
2.-Apreciem că această decizie a instanței supreme este neconstituțională.
Potrivit dispozițiilor art.414/2 alin.1 Cod procedură penală, obiectul recursului în interesul legii este acela de a asigura " interpretarea și aplicarea unitară a legii penale și de procedură penală pe întreg teritoriul țării". Prin urmare, legiuitorul nu recunoaște competența instanței supreme de a modifica, completa sau abroga dispoziții normative.
În fapt, prin decizia nr.48/2007 instanța supremă a încălcat art.414/2 aolin.1 Cod procedură penală, deoarece nu a realizat numai o interpretare a dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.c din Codul d e procedură penală, ci, a adăugat la lege, stabilind practic o normă juridică.
Dacă legiuitorul nu a stabilit o astfel de distincție în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.c din Codul d e procedură penală, nici judecătorul nu era competent să facă o astfel de deosebire.
Mai mult decât atât, decizia nr.48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție încalcă dispozițiile art.1 alin.4 din Constituție care consacră principiul separației și echilibrul puterilor în stat. Prin decizia pronunțată, instanța supremă și-a asumat rolul de legiuitor și a depășit în mod vădit atribuțiile puterii judecătorești.
Principiul supremației Constituției, este statuat de către doctrină, legislație și jurisprudență. Conform acestui principiu toate actele juridice, indiferent de natura și conținutul lor, trebuie să fie conforme cu principiile și normele Constituției, teză care se aplică, inclusiv deciziilor pronunțate de instanța supremă atunci când soluționează recursul în interesul legii.
Una dintre garanțiile supremației Constituției o reprezintă controlul general al respectării dispozițiilor Constituției pe care trebuie să-l realizeze toate autoritățile statului în conformitate cu competența conferită de lege.
În acest caz nu există competența Curții Constituționale de a cenzura neconstituționalitatea deciziilor instanței supreme pronunțate cu prilejul soluționării recursurilor în interesul legii.
Prin urmare, în baza rolului constituțional al judecătorului, respectiv acela de a interpreta și aplica legea, instanțele trebuie să realizeze acest fapt, prin respectarea principiului supremației Constituției și pot verifica conformitatea unor acte juridice cu normele constituționale.
Considerăm că instanța trebuia să constate, având în vedere argumentele mai sus arătate, neconstituționalitatea deciziei nr.48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și să nu o aplice în această cauză.
Cu toate acestea, în mod tacit opinia majoritară s-a apropiat de aceste considerente pentru simplul fapt că nu a făcut nici o referire la decizia nr.48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Suntem de acord cu opinia majoritară în sensul că din probele administrate rezultă că inculpatul are culpă în accidentarea părții vătămate, iar în sarcina lui trebuia reținută săvârșirea infracțiunii prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Pentru argumentele mai sus expuse, spre deosebire de opinia majoritară apreciem că instanța de recurs, rejudecând cauza, trebuia să-l condamne pe inculpatul pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Pe cale de consecință, în temeiul disp.art.998 și urm.Cod civil, trebuia admisă și acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Suntem de acord cu opinia majoritară în ceea ce privește respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de intervenienta Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație -
JUDECĂTOR,
Dr.
Red.: dr.
Tehn.
4 ex./ 02.10.2008.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Gheorghe Diaconu, Marius
