Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 505/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 505/

Ședința publică din 12 mai 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

JUDECĂTOR: G -

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de inculpatul, părțile civile și, partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL B și asigurătorul SA B împotriva deciziei penale nr. 49 din 16.02.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 4 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, când:

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr-, în baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06.05.1977 în localitatea B, jud. B,. în loc.,-, jud. B, cetățean român studii 12 clase, căsătorit, conducător auto, fără antecedente penale CNP -, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal.

În baza art. 81 al. 1, art. 82 al. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de către inculpat și s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În baza art. 14, 24, 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 999, 1000 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC " ROMÂNIA" SRL B și alături de asiguratorul SC " SA" B, în limita plafonului prevăzut de lege aferent anului 2006, suma de 803,1 lei daune materiale și 90.000 lei daune morale. S-au respins restul pretențiilor.

În baza art. 14, 24, 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 999, 1000 Cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă, și a fost obligat inculpatul să plătească acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC " ROMÂNIA" SRL B, și alături de asiguratorul SC " SA" B, în limita plafonului prevăzut de lege aferent anului 2006, suma de 70.000 lei daune morale. S-au respins restul pretențiilor.

În baza art. 14, 24, 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 999, 1000 Cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Județean A și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC " ROMÂNIA" SRL B, și alături de asiguratorul SC " SA" B, în limita plafonului prevăzut de lege aferent anului 2006, suma de 3412,42 lei cheltuieli reprezentând spitalizarea părții vătămate și 2345,19 lei cheltuieli reprezentând spitalizarea părții vătămate.

În baza art. 346 Cod procedură penală s-a luat act că SC " ASIGURĂRI" SA nu are calitatea de asigurator RCA în prezenta cauză.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei către partea civilă și 700 de lei către partea civilă reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 22.05.2006, în jurul orelor 19,35, lucrătorii din cadrul - A au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație pe raza localității de

Astfel, autospeciala cu nr. B-36-, cu remorca B-81- încărcată cu 20 mc bușteni, condusă de inculpat circulând dinspre A spre D, la ieșirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta, la km 465+830, a intrat în depășirea unui autotren. În timp ce rula paralel cu autotrenul, inculpatul a sesizat că pe sensul opus de mers circulau două autoturisme. Pentru a evita impactul, inculpatul a frânat, încercând să oprească autospeciala, însă a avut loc o primă coliziune frontală între acest autovehicul și autoturismul condus de partea vătămată, în acest autovehicul aflându-se ca și pasager partea vătămată, care ocupa locul din dreapta față. Oad oua coliziune s-a produs între autoturismul în care se aflau cele două părți vătămate și partea din față a autoturismului cu nr. B-14-, condus de numitul care rula pe același sens de mers cu părțile vătămate.

În urma accidentului de circulație, partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora s-a stabilit că sunt necesare 90 de zile de îngrijiri medicale, iar pasagerul din autoturism partea vătămată, a suferit leziuni vindecabile în 70 de zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește dinamica producerii accidentului în cauză s-a efectuat o expertiză în faza de urmărire penală și una în faza de cercetare judecătorească.

Concluziile acestora sunt în sensul că impactul s-a produs pe cu sensul de mers D-

În ceea ce privește viteza de deplasare a autovehiculelor, s-a stabilit că autoturismul cu nr. B 45 a fost de 106- 110 km/, autoturismul cu nr. B 14 este de 103- 107 km/ și viteza de deplasare a autospecialei de 70 km/.

Starea de fapt, astfel cum a fost descrisă, s-a probat cu proces verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, rapoarte de expertiză tehnică auto și criminalistică, rapoarte de constatare medico - legală, declarații martori.

Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut în parte săvârșirea faptei, însă a considerat că vinovat de producerea accidentului este și conducătorul autoturismului, numitul.

Prima instanță a reținut că în ceea ce privește culpa în producerea accidentului, acesta aparține în exclusivitate inculpatului. Astfel, pentru analiza acesteia s-au avut în vedere prevederile legale din OUG 195/2002 în forma inițială înainte de republicare și ale HG 85/2003, în vigoare la data producerii accidentului.

Inculpatul a efectuat o manevră de depășire a altui autovehicul, prin urmare trebuia să respecte obligațiile prevăzute în art. 150 din HG 85/2003, respectiv să analizeze a priori condițiile existente în momentul efectuării depășirii, și anume condiții de vizibilitate, poziția și vitezele de deplasare a celorlalte autovehicule efective, pentru a lua decizia potrivită în ceea ce privește posibilitatea și necesitatea inițierii manevrei de depășire. Câtă vreme impactul s-a produs pe sensul de mers D - A, este evident că acesta, după ce s-a angajat în depășire, nu a mai putut reintra pe sa de circulație inițială. Prin urmare, a apreciat greșit viteza de deplasare a celorlalte autovehicule, nesocotind prevederile art. 152 al. 1 lit. j din HG 85/2003.

Nu a fost reținută apărarea inculpatului care a susținut că cele două autovehicule circulau cu o viteză care depășește viteza maximă admisă pe acel sector de drum, întrucât așa cum am arătat mai sus, acesta are obligația ca în momentul inițierii manevrei de depășire, să se asigure în funcție de condițiile existente, respectiv viteza efectivă a autovehiculelor care circulă din sens opus, și nu în funcție de viteza legală cu care acestea ar trebui să circule.

În ceea ce privește producerea celui de-al doilea impact între autovehiculul condus de către partea vătămată și cel condus de către numitul, instanța a stabilit că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 157 al. 2 din HG 85/2003, care prevede obligația de păstrare a unei distanțe de siguranță față de vehiculul aflat în fața sa, întrucât acest text de lege se referă la pericolele specifice cum sunt reducerea bruscă a vitezei sau oprirea în mod neașteptat. În cauză, partea vătămată nu a efectuat o manevră de oprire în sensul prevăzut de art. 60 din OUG 195/2002, ci oprirea autovehiculului s-a produs ca urmare a impactului cu autovehiculul condus de către inculpat, astfel că această oprire are caracter involuntar, producându-se cu o decelerație mult mai mare decât în cazul unei opriri firești.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean A, cuantumul cheltuielilor efectuate de acesta este justificat cu înscrisuri, motiv pentru care instanța de fond a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurator, în limita plafonului aferent anului 2006, la plata sumei de 3412,42 lei cheltuieli reprezentând spitalizarea părții vătămate și 2345,19 lei cheltuieli reprezentând spitalizarea părții vătămate.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea vătămată, aceasta a fost admisă în parte, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurator, în limita plafonului aferent anului 2006, la plata sumei de 803,1 lei daune materiale dovedite la dosarul cauzei cu înscrisuri, respingând restul pretențiilor materiale și la plata sumei de 90.000 lei daune morale.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea vătămată aceasta a fost admisă în parte, și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurator, în limita plafonului aferent anului 2006, la plata sumei de 70.000 lei daune morale, respingând restul pretențiilor materiale ca fiind nedovedite la dosarul cauzei.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere că acestea nu trebuie decât să asigure o justă despăgubire și nicidecum să ofere părții vătămate posibilitatea de a obține foloase necuvenite.

În cauză, raportat la împrejurarea că în urma accidentului de circulație în care părțile vătămate au fost implicate, acestea au suferit leziuni foarte grave care au necesitat un număr foarte mare de zile de îngrijiri medicale, care au provocat suferințe acestora, prima instanță a apreciat că sumele acordate sunt îndestulătoare, motiv pentru care cererile de acordare a daunelor morale au fost admise în parte.

Raportat la împrejurarea că asiguratorul are în cauză o răspundere izvorâtă dintr-un raport juridic contractual, instanța a obligat asiguratorul doar la plata sumelor de bani către părțile civile în limita plafonului stabilit de lege anului 2006 (an în care a avut loc accidentul și a existat raportul juridic contractual în baza căruia asiguratorul răspunde în prezenta cauză).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul, părțile civile și, partea responsabilă civilmente SC România SRL B și asigurătorul Societatea de Reasigurare SA

Prin motivele depuse în scris și susținute oral de apărătorul său, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, înlăturarea culpei sale exclusive în producerea accidentului, reducerea pedepsei și a despăgubirilor la care a fost obligat, în raport cu gradul culpei sale. S-a arătat că în producerea accidentului au avut culpă și cei doi conducători auto ai autoturismelor, respectiv și partea vătămată, care au circulat cu o viteză peste limita legală, fapt ce a concurat la producerea impactelor. S-a menționat că în zona respectivă existau indicatoare de restricție a vitezei maxime și din probele administrate rezultă că cele două autoturisme circulau cu o viteză de peste 100 km/, fapt ce ar fi dus la o eventuală sancționare contravențională a acestora, dacă erau surprinși de aparate.

Părțile civile și, prin motivele depuse în scris și susținute oral de avocatul ales, au criticat hotărârea sub aspectul laturii civile deci a daunelor materiale și morale acordate. Astfel, partea civilă a arătat că deși a dovedit cu înscrisuri întinderea prejudiciului material suferit și care se ridică la suma de 17143,1 lei, prima instanță a acordat doar suma de 803,1 lei, iar suma de 300 lei lunar solicitată cu titlu de rentă viageră și care este necesară pentru tratamentul obligatoriu de urmat pe toată durata vieții, a fost respinsă. Acesta este nemulțumit și de daunele morale acordate, considerând că, față de cele 180 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, de suferințele fizice și psihice, de handicapul cu care a rămas, se impune majorarea acestora. La rândul său, partea vătămată a solicitat acordarea în totalitate a despăgubirilor materiale solicitate și dovedite cu înscrisuri, respectiv suma de 2100 lei. În privința daunelor morale, s-a precizat că suma acordată este insuficientă, având în vedere leziunile cauzate, suferința fizică și psihică la care a fost supusă.

Partea responsabilă civilmente SC România a depus la dosar motive de apel și fotografii, susținând că hotărârea atacată este în parte netemeinică și nelegală atât în ceea ce privește latura penală, cât și cea civilă, întrucât prima instanță nu a ținut cont de toate probele administrate în cauză. S-a arătat că, în speță sunt mai multe încălcări ale regulilor privind circulația pe drumurile publice, reținându-se doar cele încălcate de inculpat, nu s-au reținut ori s-a dat o interpretare greșită regulilor de circulație încălcate de conducătorul autoturismului, numitul, și raportat la acestea au criticat proporția culpei reținută doar în sarcina inculpatului. S-a susținut că probele dosarului dovedesc existența marcajelor rutiere pe carosabil și a restricțiilor de viteză, aspecte care nu au fost avute în vedere la efectuarea expertizelor și la pronunțarea sentinței. De asemenea, s-a învederat că expertiza tehnică efectuată de dl. ing. este efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 120 Cod procedură penală, iar expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul interjudețean T este criticabilă din mai multe motive, în sensul că opiniile separate ale expertului recomandat de parte nu au fost consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă. În raport de aceste concluzii, care nu au fost avute în vedere se putea stabili o altă proporție a culpei în producerea accidentului. Un alt aspect criticat l-a reprezentat raportul de expertiză medico-legală efectuat în cazul părților vătămate, susținându-se că aprecierea numărului de zile de îngrijiri medicale s-a făcut cu ușurință, fără a se ține seama de criteriul tratamentului medical efectiv, și fără a se face deosebirea între concediul medical și îngrijiri medicale, și în urma acestor erori a rezultat un număr exagerat de zile de îngrijiri medicale și ca urmare, o greșită încadrare juridică a faptei. În latura civilă a cauzei nu s-a contestat cuantumul daunelor materiale acordate părților vătămate/părți civile, fiind contestate doar daunele morale, care au fost apreciate ca fiind mult prea mari.

Prin motivele depuse în scris, asigurătorul Societatea de Reasigurare SA a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și rejudecând, reaprecierea culpei inculpatului în raport de încălcările regulilor de circulație de către, și modificarea daunelor morale acordate, respectiv reducerea acestora în limite juste și rezonabile. În principal, s-au reluat aceleași critici ca cele din apelul declarat de partea responsabilă civilmente, unele considerații fiind identice, inclusiv practica judiciară invocată cu privire la daunele morale.

Prin decizia penală nr. 49 din 16.02.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-, s-au admis apelurile declarate de inculpatul, partea responsabilă civilmente SC România SRL B și asigurătorul Societatea de - Reasigurare SA B, împotriva sentinței penale nr. 104 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr-, care a fost desființată în latura civilă cu privire la daunele morale și rejudecând:

S-au redus de la suma de 90000 lei la suma 35000 lei, daunele morale acordate părții civile.

S-au redus de la suma de 70000 lei la suma de 25000 lei, daunele morale acordate părții civile.

Au fost respinse apelurile declarate de părțile civile și.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Părțile civile au fost obligate să plătească statului câte 10 lei fiecare cheltuieli judiciare în apel, iar restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță pe baza probelor de la dosar, administrate atât în faza de urmărire penală - proces verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei, planșa foto, raport de expertiză tehnică auto și supliment de expertiză, rapoarte de expertiză medico-legală, declarațiile părților vătămate și, declarațiile martorilor, G, declarațiile inculpatului, cât și cele administrate nemijlocit în fața instanței respectiv declarațiile martorilor G, raport de expertiză criminalistică, lămuriri la raportul de expertiză criminalistică, planșe foto, declarațiile inculpatului, în mod corect a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptelor pentru care l-a condamnat și cărora le-a dat încadrarea juridică legală.

Astfel, fapta inculpatului, care conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare B 36 cu remorca B 81. dinspre A spre D, pe DN 7, în afara localității de M, a nerespectat regulile de circulație și a intrat în impact cu autoturismul condus de partea vătămată, pricinuind acestuia și părții vătămate un număr de 90 zile respectiv 70 zile îngrijiri medicale, constituie două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.

Tribunalul a considerat că în mod corect prima instanță a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, înlăturând apărările și susținerile părților, din următoarele considerente:

În cursul judecății în primă instanță, s-a admis efectuarea unei expertize criminalistice cu privire la evenimentul rutier ce a avut loc la 22 mai 2006 pe DN 7 km 465+830, de către un organ independent, conform exigențelor unui proces echitabil, în accepțiunea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - Laboratorul Interjudețean La efectuarea expertizei a participat un expert criminalist autorizat, recomandat de partea responsabilă civilmente, potrivit art. 120 Cod procedură penală. La solicitarea instanței, s-a depus raportul de expertiză criminalistică nr. 112 din 10 iulie 2008, care a concluzionat că nu există suficiente elemente pentru o analiză a posibilităților de evitare a producerii accidentului de către partea vătămată, și evenimentul rutier putea fi prevenit de inculpat dacă anterior angajării în depășire, s-ar fi asigurat că poziția și modul de deplasare al celorlalți participanți la trafic, în raport cu spațiul de vizibilitate frontal disponibil, permit efectuarea acestei manevre.

Tribunalul a constatat că aceste concluzii sunt categorice, nu îndoielnice (îndoielile trebuie să vizeze concluziile ca formă, mod de redactare, nu conținutul acestora), raportul fiind redactat clar și concis, a răspuns la toate întrebările și este obiectiv.

Potrivit art. 150 din HG nr. 85/2003 (în vigoare la data producerii accidentului) conducătorul de vehicul care efectuează depășirea, este obligat să se asigure că poate depăși fără a pune în pericol sau stânjeni circulația din sens opus, și în conformitate cu art. 152 alin. 1 lit. j din același act normativ, se interzice depășirea vehiculelor în situația când din sens opus se apropie un alt vehicul al cărui conducător este obligat să efectueze manevre de evitare pentru a nu intra în coliziune, dispoziții legale care au fost încălcate de către inculpat și prin nerespectarea cărora s-a produs impactul cu autoturismul condus de partea vătămată.

Deoarece prin art. 157 alin. 2 din HG nr. 85/2003 s-a prevăzut că, conducătorul de vehicule este obligat, în funcție de viteza cu care circulă, să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul ce-l precedă, pentru a putea evita o coliziune în cazul în care conducătorul acestuia reduce brusc viteza sau oprește neașteptat, iar art. 60 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 definește oprirea ca fiind imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public pe o durată de cel mult 5 minute, instanța de apel a remarcat că partea vătămată a oprit autoturismul pe care-l conducea în mod involuntar, ca urmare a impactului cu autovehiculul condus de inculpatul, astfel că, în mod corect s-a apreciat că martorul (față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală) nu are vreo culpă în producerea accidentului.

În privința existenței indicatoarelor limitative de viteză, tribunalul a constatat că în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului este menționat faptul că la locul producerii accidentului, respectiv DN 7 km 465+830, nu au fost identificate indicatoare rutiere, aspect care rezultă și din planșele foto întocmite cu acel prilej, precum și planșele foto anexate expertizei tehnice auto. Împrejurarea că martorul a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală, nu este de natură a duce la reaprecierea culpei inculpatului în producerea accidentului, care s-a datorat încălcărilor susmenționate.

Referitor la susținerile părții responsabile civilmente privind încălcarea dispozițiilor art. 120 Cod procedură penală, la întocmirea raportului de expertiză tehnică auto de către dl. inginer, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, având în vedere înscrisurile de la filele 3 - 9 dosar - vol. II.

Expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul Interjudețean Tar espectat dispozițiile art. 7 din OG nr. 75/2000 aprobată prin Legea nr. 488/2002, astfel că, critica formulată de partea responsabilă civilmente cu privire la această probă, este neîntemeiată.

Numărul zilelor de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea victimelor au fost, conform rapoartelor de expertiză medico-legală și rapoartelor de nouă expertiză medico-legală, de 90 zile în cazul părții vătămate și de 70 zile în cazul părții vătămate, și la stabilirea acestora nu s-a făcut vreo referire la numărul zilelor de concediu medical.

, au fost dovedite atât acțiunea inculpatului de a fi produs accidentul de circulație care a avut drept rezultat vătămarea corporală a celor două victime cât și vinovăția în forma prevăzută de lege (culpa) pentru a răspunde penal, iar sub acest aspect, în mod corect s-a hotărât tragerea la răspundere penală a inculpatului. Încadrarea juridică a faptelor cu privire la cele două victime nu comportă probleme, contrar celor susținute de partea responsabilă civilmente și asigurător în motivele de apel, conform celor două rapoarte de expertiză medico-legală este vorba despre două infracțiuni prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, încadrarea juridică fiind corect stabilită de instanța de fond.

De asemenea, s-a apreciat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, la stabilirea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, precum și persoana inculpatului. Astfel, acesta a avut o bună comportare anterior comiterii prezentelor infracțiuni, împrejurare ce rezultă din faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are un loc de muncă, a avut o atitudine cooperantă prezentându-se în fața instanței. Tribunalul a considerat că în cuantumul și modalitatea stabilită de prima instanță, scopul pedepsei, așa cum este definit de art. 52 Cod penal, va putea fi atins în cazul inculpatului.

Tribunalul a remarcat că latura civilă a cauzei referitoare la daunele materiale acordate părților vătămate a fost corect soluționată. Astfel, părțile vătămate și s-au constituit părți civile în cauză conform cererilor de la filele 58 și 62 dosar primă instanță vol. I, ulterior depunând precizări ale constituirii de parte civilă (filele 133-134 vol. I primă instanță). Partea civilă și-a majorat pretențiile la suma de 801,10 lei (fila 207 vol. II primă instanță), sumă acordată în totalitate de prima instanță, fiind dovedită de înscrisurile de la filele 208-217 (vol. II) coroborate cu declarațiile martorilor (filele 20 vol. II și 144 vol. I).

Potrivit art. 1195 Cod civil, oricine face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, și cum la dosar, în dovedirea daunelor materiale solicitate de partea civilă există doar declarațiile martorilor (filele 143 vol. I și 218 vol. II), care nu se coroborează cu alte probe, în mod corect prima instanță a respins pretențiile formulate cu acest titlu. Aceeași situație este remarcată și în situația rentei viagere solicitate de partea civilă.

În privința daunelor morale, tribunalul a constatat că instituția acestora constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pe care cel ce a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părții vătămate și în domeniul vieții sufletești. Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile delictuale.

Având în vedere gravitatea faptelor culpabile ale inculpatului, suferințele fizice de excepție suportate de părțile civile, în urma cărora au fost supuse unor tratamente de lungă durată, faptul că partea civilă a rămas cu sechele, tribunalul a apreciat că sumele de 35000 lei pentru partea civilă și 25000 lei pentru partea civilă sunt suficiente, dar și necesare reparării prejudiciului moral. Considerându-se că repararea prejudiciului cauzat nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimelor, tribunalul a redus daunele morale acordate părților civile de către prima instanță la sumele anterior menționate.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpatul, părțile civile și, partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL B și asigurătorul SA

În motivele de recurs formulate de către inculpat, s-a arătat că hotărârea Tribunalului Arad este netemeinică și nelegală, deoarece a concluzionat fără vreo motivare concludentă că inculpatul are culpa exclusivă în producerea accidentului rutier și nu a luat în considerare existența culpei și în sarcina celorlalți participanți la trafic. S-a criticat modul în care a fost apreciată dinamica producerii accidentului, respectiv faptul că partea civilă și numitul au circulat peste limita legală de viteză, inculpatul arătând că a efectuat depășirea în condiții de siguranță. Inculpatul a mai arătat că expertiza criminalistică efectuată în cauză, deși are caracter științific, nu este concludentă. În principal s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecarea cauzei, achitarea sa în baza art. 10 lit. e Cod proc.penală rap. la art. 47 Cod penal, iar în subsidiar trimiterea cauzei la ribunalul Arad pentru judecata în fond în latura penală și civilă, în vederea administrării probatoriului cu expertiza criminalistică la INEC, expertiză medico-legală pentru stabilirea duratei îngrijirilor medicale pentru victimă și adresă la secția DN A pentru a se clarifica existența marcajelor rutiere pentru reducerea vitezei în zonă.

În motivarea recursului formulat de partea civilă, a fost criticată reducerea cuantumului daunelor morale în mod nejustificat, solicitând admiterea în întregime a pretențiilor civile formulate raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, gravitatea leziunilor suferite ca urmare a accidentului, coroborate cu suferința fizică și psihică a părții civile.

În motivele de recurs formulate de partea civilă a fost criticată modalitatea de acordare a daunelor materiale și morale, solicitându-se repararea integrală a prejudiciului cauzat, respectiv acordarea în întregime a despăgubirilor solicitate, având în vedere suferința acestei părți civile.

În motivele de recurs formulate de asiguratorul Societatea de -Reasigurare SA B s-a solicitat modificarea cuantumului pretențiilor acordate cu titlul de daune morale părților civile, în limite juste și rezonabile, deoarece cele stabilite de către instanța de apel sunt prea mari. De asemenea, s-a solicitat reaprecierea proporției culpei inculpatului în raport cu încălcările regulilor de circulație comise de, a fost criticat modul de apreciere a probelor, s-a acordat un număr greșit de zile de îngrijiri medicale acordate părților civile, care a condus mai departe la încadrarea greșită a faptei penale.

Partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL B, în motivele de recurs, a criticat modalitatea de apreciere a probelor, modalitatea de acordare a daunelor morale, faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, s-a invocat faptul că prezentarea materialului de urmărire penală nu s-a efectuat de procuror, iar rechizitoriul care a fost întocmit de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, nu a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, și în final s-a solicitat reaprecierea proporției culpei inculpatului, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de Codul penal și modificarea cuantumului pretențiilor acordate cu titlu de daune morale.

Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursurile formulate de inculpatul, părțile civile și, partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL B și asigurătorul SA B sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul întocmit la 21.09.2007 în dosarul nr. 304/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute în forma art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, rechizitoriul fiind întocmit de Prim-procurorul parchetului.

Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că acest rechizitoriu nu a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit disp. art. 264 Cod proc.penală, iar adresa de înaintare a actului de sesizare a fost semnată de către același Prim procuror al parchetului, fiind trimise astfel la instanță atât actul de sesizare cât și dosarele de urmărire penală.

Potrivit dispozițiilor legale în materie, art. 264 Cod proc.penală, în acest caz, Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, care a întocmit rechizitoriul în cauză, trebuia să-l înainteze procurorului ierarhic superior pentru ca acesta să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei actului de sesizare a instanței, fapt care nu s-a realizat, încălcându-se prevederile procedurale în această materie.

Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. 2 Cod proc.penală, se sancționează cu nulitatea absolută, încălcările dispozițiilor legale relative la competența după materie, după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, dar și cele referitoare la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului, asistarea acestora de către apărător și efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Această încălcare a dispozițiilor legale, respectiv art. 264 Cod proc.penală, așa cum a fost descrisă mai sus, este sancționată de legea procesual penală cu nulitatea absolută a actului, în cazul de față cu nulitatea absolută a actului de sesizare și singura modalitate de asanare a acestor încălcări legale este doar prin casarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză și restituirea cauzei la procuror, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova.

Văzând existența cazului de nulitate absolută a actului de sesizare a instanței, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 197 alin. 2 Cod proc.penală, nefiind alte posibilități de reabilitare a acestei încălcări legale, instanța urmează să admită toate recursurile formulate în cauză, să caseze decizia penală recurată și sentința penală nr. 104 din 16.12.2008 a Judecătoriei Lipova, și văzând dispozițiile art. 332 alin. 2 Cod proc.penală, va restitui cauza la procuror, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, pentru a se respecta cu strictețe dispozițiile art. 264 Cod proc.penală, efectuându-se în mod legal verificarea legalității și temeiniciei actului de sesizare a instanței.

Instanța nu va mai analiza celelalte motive de recurs invocate de părți în cauză, față de soluția adoptată în cauză, urmând ca ele eventual să fie valorificate de către instanțele judecătorești în cursul judecării cauzei pe fond.

Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. c Cod proc.penală, admite recursurile formulate de către inculpatul, părțile civile și și partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL B împotriva deciziei penale nr. 49 din 16.02.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-.

Casează decizia recurată și sentința penală nr. 104 din 16.12.2008 a Judecătoriei Lipova, pronunțată în dosar nr- și restituie cauza la procuror, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, potrivit art. 332 alin. 2.

C.P.P.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

- - G - - -

GREFIER,

- -

Red. Gh./14.05.2009

Tehnored./2 ex./14.05.2009

Prima instanță:

Inst. de apel: -,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 505/

Ședința publică din 12 mai 2009

C.P.P.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 4 iunie 2009

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA LIPOVA

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 505/R din 12 mai 2009, definitivă, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, s-au admis recursurile formulate de către inculpatul, părțile civile și și partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL B și asigurătorul SC -Reasigurare SA B împotriva deciziei penale nr. 49 din 16.02.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-.

A fost casată decizia recurată și sentința penală nr. 104 din 16.12.2008 a Judecătoriei Lipova, pronunțată în dosar nr- și s-a dispus restituirea cauzei la procuror, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, potrivit art. 332 alin. 2.

C.P.P.

Urmare acestor dispoziții, vă trimitem alăturat dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA, pentru a conforma celor dispuse prin hotărârea pronunțată în cauză.

Dosarul, cusut și numerotat, conține file și are atașate: dosarul nr- al Tribunalului Arad - 132 file + 2 file nenumerotate; dosarul nr- - 200 file; dosar nr. 304/P/2006 al Poliției Orașului L - vol. 1 - 95 file, vol. 2 - 68 file, vol. 3 - 43 file; dosarul nr- al Judecătoriei Lipova - vol. I - 221 file, vol. II - 87 file.

PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

- -

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 505/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 505/2009. Curtea de Apel Timisoara