Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 606/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
688/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 606
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de către recurentul asigurator de răspundere civilă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și de către recurentul-parte-civilă împotriva Deciziei penale nr. 110 din data de 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - parte-civilă personal asistat de apărător ales și intimatul-inculpat, personal, asistat de apărător din oficiu, cu delegația nr. -/01.04.2009, lipsind recurentul asigurator de răspundere civilă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intimatul-parte-civilă Spitalul Clinic de Urgență.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse la dosar motive de recurs din partea părții-civile.
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul ales al recurentului - parte civilă solicită în temeiul art. 3853pct. 18 lit. a Cod procedură penală admiterea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 110 pronunțată la data de 11.02.2009 de către Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr-, casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Critică decizia Tribunalului București în privința culpei, considerând că nu este corectă reținerea culpei în proporții egale în producerea evenimentului rutier.
Să se aibă în vedere împrejurarea că pietonul, în pofida faptului că a traversat neregulamentar, acesta s-a angajat în traversare prudent, făcând tot ce-i era posibil pentru a evita un eveniment rutier.
Conducătorul auto trebuia să procedeze mult mai prudent în condițiile în care se afla la volanul unei mașini de mare tonaj.
Solicită menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
În subsidiar, solicită stabilirea cuantumului despăgubirilor morale.
Apărătorul din oficiu al intimatul-inculpat solicită în temeiul art 38515alin. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursurilor formulate de către recurentul asigurator de răspundere civilă, Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și de către recurentul-parte-civilă, menținerea deciziei penale 110 din data de 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect instanța de apel a reținut și culpa părții vătămate care a traversat printr-un loc nepermis, neputând fi vorba de un comportament prudent și diligent din partea acestuia; în consecință, consideră că în mod corect, a fost obligat de către instanța de apel în proporție de 50% la plata pagubelor pricinuite.
Solicită Curții să aibă în vedere că motivele de recurs nu au fost depuse de către asigurătorul de răspundere civilă în termenul legal prev de art. 38510alin. 2 Cod procedură penală așa încât, cazurile de casare pot fi luate în considerare doar din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere ca nefondate a ambelor recursuri, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, întrucât Tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, raport ce atesta că partea vătămată a creat starea de pericol și că aceasta ar fi putut preveni această stare prin respectarea regulilor de circulație, astfel că în mod corect s-a reținut culpa comună.
De asemenea, solicită respingerea recursului formulat de asiguratorul de răspundere civilă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ca nefondat, reținându-se că hotărârea de condamnare îi este opozabilă, va răspunde în cuantumul plafonului prevăzut de lege.
Intimatul-inculpat, personal arată că este de acord cu apărătorul din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.900 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în baza art.184 alin.2 și alin.4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
Conform art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal.
Conform art.346 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la 1.297 lei (RON) daune materiale și 100.000 lei (RON) daune morale, către partea civilă.
Conform art. 346 alin.1 Codul d e procedură penală, a fost obligat inculpatul la 964 lei (RON), către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență.
S-a prevăzut că hotărârea este opozabilă Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.
Conform art. 191 Codul d e procedură penală, a fost obligat inculpatul la 1000 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut, în fapt, următoarea situație:
În data de 10.05.2005, în jurul orei 15,40, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca cu nr. de înmatriculare B-29-, pe str. G - dinspre către Bd. - -, pe condiții de vizibilitatea bună, carosabil în stare uscată.
La nivelul intersecției Bd. - - cu str. G -, inculpatul a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului, cu intenția inițială de a vira la dreapta spre Romană. După pătrunderea în intersecție, motivat de starea extrem de aglomerată a traficului rutier, inculpatul s-a înscris cu autoturismul pe contrasens, pentru a ajunge la strada - de lângă stația unde dorea să parcheze autoturismul.
În momentul producerii accidentului, în stația se afla staționat un mijloc de transport în comun.
După pătrunderea pe contrasens, inculpatul și-a continuat deplasarea cu autoturismul pe din mijloc și, ajungând în dreptul stației, a sesizat că prin spatele autoturismului care se punea în mișcare se angajase în traversare un pieton, de la stânga la dreapta carosabilului, fără ca în zonă se să se afle o trecere de pietoni.
Inculpatul a încercat să evite lovirea pietonului, acționând sistemul de frânare și virând stânga, cu toate acestea, acroșând pe partea vătămată cu partea frontală a autoturismului.
În urma coliziunii, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 90- 100 zile îngrijiri medicale.
Această situație de fapt, a fost reținută în temeiul declarațiilor părții vătămate și ale declarațiilor inculpatului, ce a relatat în detaliu modalitatea de producere a accidentului, astfel cum a fost reținută mai sus, aceste probe coroborându-se și cu concluziile raportului de exepertiză tehnică auto și ale raportului de expertiză efectuate în cauză.
Raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale ( 4853 dup), a confirmat dinamica producerii accidentului descrisă anterior, reținându-se că impactul dintre autoturism și victimă s-a produs pe carosabilul Bd. - - pe sensul aferent circulației dinspre Romană către. S-a concluzionat că inculpatul a creat o stare de pericol potențial prin deplasarea cu autoturismul pe contrasens, respectiv pe o zonă în care îi era interzisă circulația, iar partea vătămată a creat - la rândul său - o stare de pericol potențial prin angajarea în traversarea drumului public aflat sub trafic prin loc nepermis și fără să se asigure.
Inculpatul a avut posibilitatea prevenirii producerii accidentului, prin respectarea întocmai a legislației rutiere în vigoare, respectiv prin renunțarea la deplasarea cu autoturismul pe contrasens, și ar fi respectat dispozițiile art.41 din nr.OUG 195/2002 și art.76 al.1, art.124 și art.129 din Regulamentul pentru aplicarea acestei ordonanțe.
S-a concluzionat că, partea vătămată ar fi putut preveni producerea accidentului, dacă se comporta în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și se angaja în traversarea carosabilului numai prin loc permis și numai după o asigurare temeinică valabilă.
Urmările accidentului au fost confirmate de concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.A- din data de 30.06.2005, conform căruia partea vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 90- 100 zile de îngrijiri medicale.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală au fost confirmate prin avizul nr. E2/11004/2006 din data de 23.10.2006 al Comisiei de Avizare și control de pe lângă
Instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului - care prin nerespectarea legislației rutiere a provocat vătămarea corporală a părții vătămate, concretizată în leziuni ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 al. 2 și al. 4 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere, în conformitate cu art.72 Cod penal, modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii faptei, gravitatea urmărilor, forma de vinovăție cu care fapta a fost comisă, anume culpă gravă, dar și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și poziția procesuală sinceră a acestuia.
În soluționarea laturii civile a cauzei, reținând că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 ron daune morale și 1.297 ron daune materiale, a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpatului provocând, în mod cert, un prejudiciu moral și material părții vătămate, însă, culpa producerii acestor urmări revine în exclusivitate inculpatului.
În ceea ce privește nerespectarea de către partea vătămată a prevederilor legale, referitoare la traversarea carosabilului prin locuri special amenajate și după o asigurare corespunzătoare, s-a apreciat că această împrejurare nu a fost de natură să influențeze, în nicio măsură, rezultatul produs. Locul în care partea vătămată s-a angajat în traversare era unul larg utilizat în acest scop de către pietoni, aspect necontestat de către inculpat, care a precizat că a prevăzut posibilitatea ca una dintre persoanele ce ar fi coborât din stație să se angajeze în traversare prin acel loc.
Partea vătămată s-a asigurat la momentul traversării și a dat dovadă de precauție, însă în mod firesc atenția acesteia a fost îndreptată spre sensul normal de mers al părții de bulevard pe care se afla, aceasta neputând lua în considerare și apariția unui autoturism ce ar fi venit din sensul opus. Aceste împrejurări au fost de altfel recunoscute expres de inculpat în declarațiile date în fața instanței de fond.
Față de aceste împrejurări, instanța fondului a apreciat că, comportamentul părții vătămate nu a influențat în sens negativ rezultatul produs, iar inculpatul se află în culpă exclusivă față de urmările cauzate.
Sub aspectul daunelor morale, prima instanță a constatat că partea vătămată a suferit un prejudiciu nepatrimonial - constând în suferințele fizice și psihice inerente unui accident auto, starea de inconfort, fizic, psihic atrasă de perioada de spitalizare și de cea ulterioară, până la recuperare, i-a fost limitată posibilitatea de a-și desfășura activitățile sociale anterioare, consecințe cu atât mai grave cu cât partea vătămată are o vârstă înaintată - față de aceste elemente apreciind că suma solicitată de partea vătămată cu acest titlu, de 100.000 ron, este o compensare echitabilă a prejudiciului moral suferit fără a constitui o sursă de îmbogățire fără justă cauză, motiv pentru care a admis aceste pretenții, în integralitate.
Suma solicitată cu titlul de daune materiale, de 1.297 ron, a fost apreciată ca fiind integral dovedită de chitanțele, facturile și bonurile fiscale depuse în copie la dosar (13-19 dos-), ce dovedesc cheltuielile efectuate de partea vătămată cu transportul în vederea consultului periodic, efectuat cu ambulanța spitalului, călătoriile cu taxiul, achiziționarea de medicamente, achitarea ședințelor de recuperare, admițând, astfel și pretențiile materiale ale părții civile, integral.
Spitalul Clinic de Urgență s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 964 ron, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate în perioada de spitalizare a părții vătămate, 10.05-16.05.2005, cheltuieli ce au fost ocazionate de fapta ilicită a inculpatului, motiv pentru care instanța a admis acțiunea civilă a acestei părți civile, astfel cum a fost formulată.
S-a constatat că din actele dosarului și din demersurile efectuate la Asigurări nu s-a putut stabili cu certitudine dacă la data faptei inculpatul avea încheiată în mod valabil o poliță de asigurare RCA cu această societate, ultima poliță de asigurare încheiată de inculpat, și dovedită prin înscrisurile depuse la dosar (64 dosar instanță) având valabilitate până la data de 31.12.2004.
S-a reținut că, la dosarul cauzei, în sprijinul acestei susțineri, inculpatul a depus o chitanță prin care atestă achitarea primei de asigurare RCA la data de 30.12.2004, însă acesta nu a fost în măsură să producă copia poliței de asigurare, iar verificările efectuate de societatea de asigurare ce figurează pe această chitanță, astfel cum rezultă din adresele aflate la dosar ( 98- 100) nu au fost apte să clarifice aspectul existentei unui contract de asigurare valabil la momentul săvârșirii faptei.
În aceste condiții, neputându-se reține existența unui contract de asigurare de răspundere civilă delictuală valabil, hotărârea va fi opozabilă în conformitate cu art. 61 din Legea nr.136/1995 Asociației Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, ce a fost citată în cauză și a formulat apărări.
Împotriva hotărârii penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că fapta nu prezintă pericol social, solicitând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a corob.cu C.P.P. art.10 lit. b/1 C.P.P. având în vedere și culpa comună a părților la producerea accidentului, iar în ceea ce privește latura civilă, a solicitat diminuarea cuantumului stabilit de instanța de fond cu titlu de daune morale, deoarece apreciază că stabilirea acestora s-a făcut fără o argumentație tehnico juridică, arătând și că nu are posibilități materiale de a acoperi prejudiciul.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel și Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând admiterea apelului si desființarea în parte a sentinței penale, în sensul pronunțării unei noi hotărâri, prin care să se dispună obligarea Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în calitate de garant al obligatului principal la plata către partea vătămata in limita maximă de răspundere, conform normelor în vigoare la data accidentului și limitarea garanției Fondului de protecție a victimelor străzii la cuantumul limitelor de răspundere, conform normelor in vigoare la data accidentului.
Prin decizia penală nr.110 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost admis apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 900/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, pe care a desființat-o în parte și, judecând în fond:
În baza art. 14 și 346 C.P.P. rap. la art. 998-999 civ, a fost obligat inculpatul la plata către intimatul-parte civilă, a sumei de 648,5 lei, cu titlu de daune materiale, și 40.000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 14 și 346 C.P.P. rap. la art. 998-999 civ, a mai fost obligat inculpatul la plata către intimatul-parte civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ, a sumei de 482 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, iar în baza art. 379 pct.1 lit. b C.P.P. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva aceleiași sentințe.
S-a respins solicitarea apelantului-inculpat de prelungire a dreptului de circulație.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. a fost obligat apelantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata a 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul inculpatului este întemeiat, în parte, iar cel declarat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată solicitarea inculpatului - de a se face aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2). a) rap. Ia art. 10 alin. 1).1Pentru C.P.P. a se stabili dacă o faptă prevăzută de legea penală prezintă sau nu în concret pericolul social al unei infracțiuni, trebuie avute în vedere toate criteriile enumerate de art.181alin. 2) Cod Penal, și anume, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului. În cazul din speță, față, urmarea gravă pe care conduita ilicită a inculpatului a avut-o, și anume, vătămarea integrității corporale a părții vătămate, care a avut nevoie pentru vindecare de 90-100 zile de îngrijiri medicale, face imposibil a se reține că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Se observă că numărul de zile de îngrijiri medicale este cu mult mai mare decât limita minimă prevăzută de art. 184 alin. 2) A Cod Penal aprecia altfel, ar echivala cu o bagatelizare a efectelor pe care fapta inculpatului le-a produs în privința sănătății și stilului de viață ale părții vătămate.
Totuși, Tribunalul a apreciat ca fiind - în parte - întemeiate criticile formulate de inculpat, cu privire la modul de soluționare a acțiunilor civile exercitate în cauză de către partea vătămată constituită parte civilă și de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență S-a reținut că, la momentul stabilirii situației de fapt, în urma analizei ansamblului materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut fără rezerve concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară privind dinamica producerii accidentului, inclusiv faptul că partea vătămată a creat la rândul său o stare de pericol potențial prin angajarea în traversarea drumului public prin loc nepermis, fără să se asigure, și că partea vătămată ar fi putut preveni producerea accidentului dacă se comporta în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Este adevărat că instanța face o prezentare a concluziilor raportului de expertiză, fără să precizeze dacă și le însușește sau nu (în considerentele sentinței apelate se fac mențiuni de genul "s-a concluzionat că (. ) partea vătămată a creat la rândul său o stare de pericol" sau "s-a concluzionat că partea vătămată ar fi putut preveni producerea accidentului"), însă aceste mențiuni urmează celor care anunță care este situația de fapt reținută de instanță ("Analizând probele administrate în cele două faze procesuale, instanța reține următoarele"). Faptul că instanța nu înlătură concluziile raportului de expertiză pe care le-a rezumat, nu poate fi interpretat decât în sensul că le acceptă.
Deși nici în conținutul raportului de expertiză, nici în considerentele sentinței penale apelate nu se precizează în mod expres acest lucru, faptul că partea vătămată a contribuit la rândul său la crearea stării de pericol prin încălcarea obligațiilor care îi reveneau ca participant la trafic și că ar fi avut posibilitatea evitării producerii accidentului dacă și-ar fi respectat aceste obligații, echivalează cu reținerea unei culpe în producerea accidentului și, deci, și a urmărilor acestuia în privința propriei integrități fizice. Instanța de fond nu a concluzionat cu ocazia soluționării laturii penale sub aspectul culpei celor două părți implicate în accident, deși acest lucru s-ar fi impus, având consecințe în planul individualizării judiciare a pedepsei, singurele mențiuni făcându-le cu ocazia soluționării laturii civile. Tribunalul a apreciat că există o contradicție între a reține o contribuție a părții vătămate la crearea stării de pericol, și a concluziona că doar inculpatului îi revine culpa producerii unui prejudiciu material și moral părții vătămate ("culpa producerii acestor urmări revine în exclusivitate inculpatului"). Încălcarea de către partea vătămată a obligațiilor ce îi reveneau ca participant la trafic, a reprezentat o premisă necesară a producerii accidentului. Dacă partea vătămată nu s-ar fi angajat în traversarea carosabilului printr-un loc nepermis și fără o asigurare prealabilă corespunzătoare, nu s-ar fi ajuns în situația accidentării sale de către autoturismul condus de inculpat, care avea, la rândul său, o conduită ilicită.
Astfel, tribunalul a reținut ca nejustificată concluzia primei instanțe potrivit căreia "nerespectarea de către partea vătămată a prevederilor legale privind traversarea carosabilului prin locuri special amenajate și după-o asigurare corespunzătoare" "nu a fost de natură să influențeze în nicio măsură rezultatul produs". Încălcarea doar de către inculpat a obligațiilor ce îi reveneau în calitate de conducător de autovehicul pe drumurile publice, ar fi făcut imposibilă producerea urmărilor constatate în cauză. O încălcare frecventă de către numeroși participanți la trafic a unei anumite norme privitoare la circulația pe drumurile publice, nu reprezintă o cauză care să înlăture caracterul ilicit al unei astfel de conduite. Tribunalul a avut în vedere susținerea instanței de fond potrivit căreia "locul în care partea vătămată s-a angajat în traversare era unul larg utilizat în acest scop de către pietoni".
Pentru aceste argumente, Tribunalul a reținut că partea vătămată și inculpatul au contribuit în proporții egale la producerea accidentului.
Culpa comună a părților implicate în accident trebuie să se reflecte în modul de soluționare a acțiunii civile, inculpatului neputându-i-se cere să acopere decât o parte din prejudiciul suferit de partea vătămată, corespunzătoare gradului în care acesta a contribuit la producerea acestui rezultat. Dispozițiile art.22 alin.1) C.P.P. care vizează situația exercitării separate a acțiunii civile având ca temei o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care întrunește și condițiile unei infracțiuni, sunt aplicabile și în cazul exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal, în sensul că modul de soluționare a laturii penale trebuie avut în vedere și la soluționarea laturii civile. Reținerea unei culpe comune cu ocazia analizării laturii subiective a infracțiunii, are drept consecință reținerea unei culpe comune și cu ocazia analizei condițiilor răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că se impune obligarea inculpatului la acoperirea doar a Jd in prejudiciile pe care acesta le-a produs părților civile din cauză: 648,5 lei - cu titlu de daune materiale către partea civilă, (Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că partea vătămată a probat producerea unor daune materiale în cuantum de 1297 lei, și, de altfel, nici apelantul inculpat nu critică reținerea în sarcina sa a acestei sume), și 482 lei - către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență (J din suma de 964 lei cu care unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză).
A mai arătat instanța de apel că, suma de bani suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral produs părții civile este de 80.000 lei. Având în vedere suferința fizică resimțită de partea civilă atât în momentul accidentului, cât și cu ocazia intervenției chirurgicale la care a fost supusă, precum și pe parcursul perioadei de recuperare, sentimentul de frustrare produs de afectarea, chiar și temporară, a stilului de viață anterior accidentului, dar și nivelul veniturilor populației pe teritoriul României, precum și împrejurarea că s-a reținut o culpă a inculpatului de 50%, Tribunalul l-a obligat pe acesta la plata către partea civilă a unei sume de 40.000 lei, cu titlu de daune materiale.
Susținerile inculpatului, potrivit cărora suferința resimțită de partea civilă în urma accidentului nu a făcut obiectul raportului de expertiză medico-legaIă și nu a fost probată de partea vătămată nici printr-un raport de expertiză neuropsihiatrică sau printr-un certificat care să ateste supunerea părții civile la un examen psihologic, nu pot conduce la respingerea acțiunii civile în privința sumei solicitate cu titlu de daune morale. Într-adevăr, potrivit art. 1169 civ. sarcina probei revine părții civile. Pe de altă parte, însă, resimțirea de către partea civilă din cauză a unei suferințe psihice este de la sine înțeleasă, având în vedere vătămările suferite, faptul supunerii acesteia unei intervenții chirurgicale, unei perioade de spitalizare, numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite ca fiind necesare pentru recuperare. Intensitatea acestei suferințe nu poate fi decât intuită, plecând de la toate aceste date obiective, și în funcție de experiența de viață a persoanelor chemate să facă această evaluare.
În ceea ce privește imposibilitatea cu care partea vătămată s-ar fi confruntat, de a-și continua activitățile anterioare, Tribunalul a apreciat că pentru a reține producerea unei astfel de consecințe, este suficient faptul că partea civilă a trebuit să stea o perioadă internată, și că nu a fost în măsură să își folosească pentru simpla deplasare membrul vătămat. Nu este necesar să se probeze că partea civilă desfășura anterior accidentului anumite activități, altele decât cele pe care este de la sine înțeles că le poate desfășura o persoană aflată la vârsta părții civile, activități pe care partea civilă ar fi fost în imposibilitate de a le continua ca urmare a intervenirii accidentului.
Și solicitarea inculpatului de a se avea în vedere la soluționarea laturii civile, "posibilitatea reală (. ) a inculpatului de a plăti", a fost apreciată ca neîntemeiată, la stabilirea sumei datorate de autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, cu titlu de daune materiale și morale, neputând fi avută în vedere, drept criteriu, decât întinderea prejudiciului. Răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului, posibilitățile persoanei vinovate de producerea acestui prejudiciu de a acoperi prejudiciul, fiind irelevante.
Referitor la apelul formulat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Tribunalul a reținut următoarele: în motivarea apelului formulat, apelantul pleacă de la premisa greșită că instanța de fond a pronunțat obligarea sa, în calitate de asigurător, alături de inculpat, la plata sumelor stabilite cu titlu de daune morale și daune materiale. Este adevărat că prin încheierea de ședință din data de 05.05.2008 s-a dispus citarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii în calitate de asigurător, aceeași calitate fiind menționată și în cuprinsul încheierilor din 02.06.2008, 30.06.2008, 22.09.2008, 06.10.2008, 03.11.2008 și 17.11.2008. Trebuie avut în vedere, însă, că în minuta întocmită în cauză și în considerentele și dispozitivul sentinței penale apelate nu se mai menționează că Fondul de Protecție a Victimelor ar avea calitatea de asigurător, precizându-se doar că "hotărârea este opozabilă Fondului de Protecție a Victimelor Străzii". În aceste condiții, Tribunalul, deși consideră corecte argumentele apelantului cu privire la calitatea sa, a apreciat că nu se impune desființarea sentinței apelate sub acest aspect.
În privința calității în proces a Fondului, Tribunalul s-a arătat că, potrivit art. 18 din Ordinul nr.3108/2005 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii, emis de președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în temeiul art. 61 din Legea nr.136/1995 și art. 4 alin. 26) și 27) și art. 47 pct. 2 lit. k) din Legea nr.32/2000, din disponibilitățile fondului se acordă despăgubiri și pentru vătămări corporale, atunci când proprietarul unui autovehicul identificat, care a cauzat prejudiciul, nu are încheiată o asigurare obligatorie RCA, valabilă la data producerii accidentului.
Din interpretarea dispozițiilor actului normativ în cauză, rezultă că persoana vătămată sus-menționată se poate adresa fie, în mod direct, Fondului, fie să încerce recuperarea prejudiciului și de la persoana vinovată de producerea accidentului, inclusiv printr-o acțiune în justiție, alegerea aparținându- Deși nu se menționează expres, rezultă că Fondul nu poate să refuze acoperirea prejudiciului pe motiv că persoana păgubită ar fi trebuit să încerce, mai întâi, să obțină acoperirea acestuia de către persoana vinovată de producerea accidentului sau de către proprietarul autovehiculului care nu are asigurare obligatorie RCA. Potrivit art. 24, însă, în cazul în care persoanele păgubite au înaintat o acțiune directă în justiție împotriva persoanei responsabile de accident sau a proprietarului unui autovehicul care nu are asigurare obligatorie RCA, aceștia nu sunt despăgubiți pe cale amiabilă din Fond. În acest caz, Fondul va fi citat în mod obligatoriu în proces prin Administrator, despăgubirea urmând a fi plătită de către Fond în baza hotărârii judecătorești irevocabile.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, au promovat recurs partea civilă și Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, criticând hotărârea pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în motivele de recurs, partea civilă a arătat că este nemulțumit în privința culpei, considerând că nu este corectă reținerea acesteia în proporții egale în producerea evenimentului rutier, solicitând - în principal - casarea deciziei penale și menținerea sentinței de la fond, iar în subsidiar - reducere,.
În subsidiar, solicită stabilirea cuantumului despăgubirilor morale la nivelul celor acordate de către instanța de fond.
Prin motivele de recurs, depuse în scris (filele 21-23), Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în calitate de asigurator de răspundere civilă auto -, a criticat decizia tribunalului numai cu privire la modul de soluționare a laturii civile, susținând că - sub acest aspect - există contradicție între dispozitiv și considerente, în sensul că această instanță a respins apelul, deși a reținut (în considerente) calitatea de garant a acestui Fond și limitele de garantare a despăgubirilor, potrivit normelor legale în materia asigurărilor de răspundere civilă.
Această critică însă este neîntemeiată și excesivă, în condițiile în care, Curtea observă că - în considerentele deciziei recurate - Tribunalul făcând o analiză riguroasă a normelor legale incidente, a arătat că Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii are, față de persoana care a suferit o vătămare corporală în urma unui accident auto, calitatea de garant al plății de către persoana vinovată de producerea accidentului, a sumelor datorate cu titlu de daune materiale și/ sau morale, în situația când pentru autoturismul implicat în accident nu era în vigoare, la data accidentului, un contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie. Fondul nu poate opune beneficiul de discuțiune, însă, în ipoteza în care persoana păgubită alege să îl acționeze în judecată pe cel vinovat de producerea accidentului, Fondul se citează în cauză, în calitate de garant, hotărârea irevocabilă fiindu-i opozabilă, în temeiul acesteia Fondul urmând să plătească persoanei păgubite suma stabilită (cu respectarea unui anumit plafon).
Referitor la împrejurarea că instanța de fond ar fi obligat în mod greșit Fondul alături de inculpat, la plata anumitor sume cu titlu de daune materiale și morale, în mod corect, Tribunalul a constatat că nici în minută, nici în dispozitivul sentinței penale nu s-a precizat că Fondul ar fi fost obligat, alături de inculpat, la plata a 1297 lei daune materiale și 100.000 lei, daune morale, către partea civilă, și la plata a 964 lei către parte civilă Spitalul Clinic de Urgență, ci doar s-a menționat că hotărârea este opozabilă Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, Curtea ca și instanțele anterioare, apreciază că această mențiune nu poate fi interpretată în sensul obligării Fondului la plata unor sume de bani care să depășească plafonul maxim în limita căruia acesta este ținut să răspundă. Intr-adevăr, articolul 23 alin.2 din Ordinul nr.3108/2005 prevede că "în nici un caz despăgubirea plătită din Fond nu va depăși limitele stabilite în Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, valabile la data producerii accidentului".
Mențiuni identice se regăsesc și în ordinele - din 16.08.2006 și 1 din 04.03.2008; prin urmare,hotărârea este "opozabilă" Fondului, în sensul că acesta este ținut să plătească sumele la care inculpatul a fost obligat față de părțile civile, cu respectarea normelor care reglementează activitatea sa, implicit a plafonului stabilit de Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, valabile la data producerii accidentului.
Așadar, nu se poate susține, nicidecum, incidența cazului de casare vizând contradicția dintre dispozitiv și considerente, astfel că recursul promovat de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este privit ca nefondat, după cum - ca nefondat - este privit și recursul formulat de partea civilă.
Astfel, Curtea notează că - în mod corect - instanța de apel a reținut o contribuție a părții vătămate la crearea stării de pericol, încălcarea de către aceasta a regulilor de circulație, în calitatea sa de pieton a constituit premisa producerii evenimentului rutier; dacă victima nu s-ar fi angajat în traversarea carosabilului printr-un loc nepermis și fără a se asigura, în prealabil, accidentul nu ar fi avut loc, chiar în condițiile în care inculpatul a avut o conduită ilicită, fiindcă în calitatea sa de conducător auto a pătruns cu autoturismul proprietate personală pe contrasens, împrejurare în care - deși a încercat să evite coliziunea - a lovit-o pe partea vătămată, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat circa 100 zile îngrijiri medicale.
Această dinamică a producerii accidentului a fost stabilită printr-o probă științifică - respectiv o expertiză tehnică judiciară - ale cărei concluzii se impun a fi reținute; astfel, s-a concluzionat că partea vătămată a creat, la rândul său, o stare de pericol potențial, angajându-se în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure, subliniindu-se că partea vătămată ar fi putut preveni producerea accidentului dacă se comporta de așa manieră, încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Or, înlăturarea acestei probe, nu este posibilă, mai ales că aceasta se coroborează cu celelalte dovezi produse cauzei, demonstrând - fără putință de tăgadă - că, la producerea evenimentului rutier au contribuit ambele părți.
Cât privește cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanța de apel, este de observat că acestea au fost judicios stabilite, suma de 40.000 lei - raportată la suferințele cauzate victimei - înscriindu-se în limitele rezonabilului și fiind în acord cu aportul părții vătămate la producerea accidentului.
Așa fiind,în raport de toate cele arătate și cum la examinarea din oficiu nu rezultă alte motive care să conducă la casarea deciziei, în temeiul art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate.
Constatând că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile și ASOCIAȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII împotriva deciziei penale nr.110 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECCĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Red.--Jud.Sect.1
Președinte:Bădescu LilianaJudecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica
