Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 619/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.619
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Crîșmaru
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpata și asiguratorul SC ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA - SUCURSALA B N, împotriva deciziei penale nr.171/A/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul recurentei - inculpat, avocat G și intimatul - parte civilă, asistat de apărător, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei inculpat depune la dosar fișa dosarului nr- al Tribunalului Neamț. Solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia recursul formulat de asigurator.
La a doua strigare a cauzei se prezintă apărătorul recurentei - inculpat, avocat G și intimatul - parte civilă, asistat de apărător, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentei - inculpat, avocat G, arată că dacă ar fi știut soluția completă poate nu ar fi declarat recurs. Precizează că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a avut în vedere dispozițiile art.49 și 58 din Legea nr.136/1995. Afirmă că inculpata a asigurat primele de asigurare și potrivit acestei legi (art.49) când are loc un accident, asiguratorul plătește despăgubiri tuturor persoanelor. Arată că instanța de fond a stabilit corect că asiguratorul trebuie să suporte aceste despăgubiri către partea civilă, soluție ce rezultă și din dispozițiile art.58 din aceeași lege, articol căruia îi dă citire. Precizează că la instanța de fond SC a înaintat o adresă prin care spunea că este de acord cu plata acestor sume și față de această adresă nu se mai justifică poziția din apel și recurs. Afirmă că nu trebuia subrogat în dispoziția de plată. Invocă decizia nr.198/12.04.2006 a Curții de Apel Galați, din care rezultă că numai asiguratorul trebuie obligat la plata despăgubirilor civile, a cheltuielilor de spitalizare. În subsidiar, dacă se va stabili că trebuie obligată și inculpata, solicită obligarea acesteia în solidar cu asiguratorul. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Neamț și respingerea apelului declarat de asigurator. Solicită respingerea și a recursului declarat de asigurator. Afirmă că din decizia nr.1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu rezultă că în cauză nu s-ar mai aplica dispozițiile art.49 și 58 din Legea nr.136/1995. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului - parte civilă, avocat, cu privire la recursul declarat de asigurator, arată că având în vedere motivele limitativ prevăzute de CPP ce pot fi analizate de instanța de recurs și față de întemeierea motivelor de recurs de către asigurator, instanța de recurs nu poate analiza aplicarea greșită a legii sau interpretarea legii. Precizează că motivele de recurs ale SC nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute de art.3859pct.1-20. În baza art.38515pct.1 lit.b CPP solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de asigurator și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. În ce privește recursul declarat de inculpată, în principiu este de acord cu acesta. Consideră legală și temeinică hotărârea instanței de fond prin care asiguratorul a fost obligat direct către partea civilă la plata despăgubirilor. Dă citire dispozițiilor art.57 al.1 din legea nr.136/1995. Precizează că în mod corect instanța a analizat vinovăția inculpatului, a reținut fapta, a condamnat inculpata pentru respectiva infracțiune și având în vedere contractul de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie a obligat corect direct asiguratorul. Solicită admiterea recursului inculpatului și respingerea apelului asiguratorului. Solicită să nu fie luată în considerare cererea formulată de apărătorul recurentei - inculpat în subsidiar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri și menținerea hotărârii atacate. Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale de față, constată:
Prin sentința penală nr.162 din data de 11.03.2008, pronunțată de Judecătoria Roman, județul N, a fost condamnată inculpata, fiica lui G și, născută la 17 iulie 1951 în comuna, județul N, CNP -, studii 10 clase, pensionară, divorțată, domiciliată în comuna, nr. 692, județul B - N, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. 2 și 4 Cod penal, asupra părții vătămate, la pedeapsa de 6 ( șase ) luni închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei și s-a stabilit durata termenului de încercare de 2 ( doi ) ani și 6 ( șase ) luni, conform art. 82 Cod penal. De asemenea, s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei infracțiuni în termenul de încercare. În condițiile art.346, raportat la art.14 alin.3 lit. Cod procedură penală, cu aplicarea art.999 Cod civil, s-a admis, în parte, cererea formulată de partea vătămată, constituită parte civilă și s-au constatat întemeiate pretențiile sale până la concurența sumei de 23.000 lei, reprezentând daune materiale ( 3.000 lei, respectiv cheltuieli de transport și pentru medicație ) și daune morale ( 20.000 lei ).
În temeiul art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă al inculpatei - ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B - N, să plătească părții vătămate suma de 23.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, pentru prejudiciul de natură materială și morală.
În temeiul art.313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, modificată, cu aplicarea art.49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă al inculpatei - ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B - N, la plata contravalorii serviciilor medicale prestate părții vătămate, după cum urmează:
părții civile Serviciul de Ambulanță Județean N, suma de 547,87 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport;
părții civile Spitalul Clinic de Urgență " Treime " I, suma de 1.526,53 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea părții vătămate.
S-a constatat că inculpata a fost asistată în cursul judecății de apărător ales.
În temeiul art. 193 Cod procedură penală și art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă al inculpatei - ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B - N, la plata către partea vătămată a sumei de 613 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cauză.
În temeiul art.191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2612/P/2006 din 8 mai 2007, înregistrat pe rolul Judecătoriei Roman sub nr- din 11 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Romana dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei, fiica lui G și, născută la 17 iulie 1951 în comuna, județul N, domiciliată în comuna, nr. 692, județul B - N, studii - 10 clase, pensionară, divorțată, fără antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, asupra părții vătămate, domiciliat în mun. R,-.
S-a reținut, în actul de sesizare, că în ziua de 11 octombrie 2006, în jurul orei 15,30, inculpata conducea autoturismul proprietate personală, marca 1310, înmatriculată sub nr. -, pe str. - cel M din municipiul R, spre ieșirea din localitate. La trecerea de pietoni din fața Liceului nr. 1, partea vătămată s-a angajat în traversare, de la dreapta spre stânga a sensului de mers al inculpatei. Pe prima bandă a oprit o autoutilitară, pentru a acorda prioritate părții vătămate, însă inculpata a continuat deplasarea și a lovit-o pe partea vătămată, cu partea din față a autovehiculului. Ca urmare a impactului, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă inițial cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune materiale și morale ( câte 5.000 euro fiecare ). Ulterior, la termenul de judecată din 15 noiembrie 2007, partea vătămată își precizează cererea de constituire de parte civilă ( fila 55 ), în sensul indicării în monedă națională a cuantumului prejudiciului: 15.000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv: cheltuieli de transport, cheltuieli cu îmbrăcămintea, medicamente, atenții personal medical, investigații medicale, alimente, cheltuieli de transport cu autosanitara și cheltuieli de altă natură, iar 20.000 lei, reprezentând daune morale.
În dovedire, partea civilă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, reprezentând, în principal, documente de natură medicală și documente justificative pentru cheltuielile de transport, a celei testimoniale, fiind audiată martora, precum și efectuarea unei expertize medico-legale în cadrul Serviciului de Medicină Legală din Spitalul Județean N, pentru stabilirea numărului corect de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Concluziile acesteia au fost înaintate la dosarul cauzei la 14 februarie 2008 ( fila 151 ), părțile neformulând obiecțiuni.
De asemenea, în cursul urmăririi penale s-au constituit parte civilă Serviciul de Ambulanță Județean N și Spitalul Clinic de Urgență " Treime " I, cu cheltuielile ocazionate de transportul și, respectiv, internarea părții vătămate.
, inculpata a adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând în totalitate comiterea infracțiunii. Aceasta a declarat că circula pe de lângă axul drumului, în dreapta sa deplasându-se un microbuz, iar la un moment dat i-a apărut în față, dinspre partea sa dreaptă, pe trecerea de pietoni din fața Liceului nr. 1, partea vătămată, însoțită de un coleg. Inculpata susține că a încetinit și a încercat să-i evite pe cei doi, virând spre stânga și pătrunzând pe contrasens, dar a acroșat-o pe partea vătămată cu partea din dreapta a vehiculului.
În apărare inculpata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, iar cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei a formulat concluzii scrise.
La termenul de judecată din 4 octombrie 2007, instanța a dispus introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă al inculpatei, respectiv ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B - N, cu sediul în municipiului B,-, care a fost citată cu copia rechizitoriului și a declarației de constituire de parte civilă.
a depus la dosar un punct de vedere ( fila 30 ), prin care a învederat că în conformitate cu cele stabilite prin Decizia nr. I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, participă la judecată ca asigurător de răspundere civilă și nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plății despăgubirilor civile, iar în baza raporturilor de asigurare existente cu inculpata, va achita despăgubirile la care aceasta va fi obligată, în condițiile în care acestea vor fi dovedite, vor reflecta prejudiciul real și cert, în strânsă legătură cu accidentul rutier. Cu privire la daunele morale asigurătorul învederează că acestea nu pot constitui venituri nejustificate, ci compensația morală trebuie apreciată în mod just de instanță.
Examinând lucrările dosarului, instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 11 octombrie 2006, în jurul orei 15,30, pe str. - cel M din municipiul R, în fața Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini nr. 1, s-a produs un accident de circulație în care au fost implicați partea vătămată, în calitate de pieton și inculpata, în calitate de conducător al autoturismului personal, marca, înmatriculat sub nr. -.
Inculpata se deplasa pe a doua, având direcția de mers dinspre stația R către ieșirea spre municipiul I, paralel cu aceasta circulând, pe prima bandă, un microbuz cu călători. În apropierea trecerii de pietoni din fața Grupului școlar, conducătorul auto al microbuzului a redus viteza, observând-o pe partea vătămată și pe martorul angajându-se în traversare.
De pe a doua, inculpata nu a observat această împrejurare (vizibilitatea fiindu-i redusă de prezența microbuzului) și nici nu a redus semnificativ viteza, așa încât când a ajuns la mică distanță de trecerea de pietoni, cele două persoane i-au apărut în câmpul vizual din partea dreaptă, de după microbuz.
Inculpata a declarat că cei doi se deplasau în mers obișnuit și nu i-au apărut în față intempestiv, în fugă. Pentru a evita accidentarea celor doi, inculpata a virat spre stânga, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autocamionul înmatriculat sub nr. -, care circula regulamentar din sens opus.
În pofida acestei manevre, inculpata nu a reușit să evite acroșarea părții vătămate, cu partea din dreapta față a autoturismului. În urma impactului, partea vătămată a fost proiectată pe, iar după câțiva metri a căzut pe carosabil, lovindu-se în zona capului. Drept urmare, părții vătămate i-a fost cauzată fractura oaselor craniului în zona occipito - temporală, contuzii craniene și hematom extradural, cu consecința unei perforații mezotimpanale, ceea ce a atras o hipoacuzie dreapta severă. Aceste leziuni au necesitat pentru vindecare aproximativ 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 604 din 30 octombrie 2006 eliberat de Cabinetul de Medicină Legală R, iar în urma expertizării medico-legale au fost menținute aceste concluzii.
Prima instanță a apreciat că fapta inculpatei este pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și nemijlocit în fața instanței, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
Este evident, se motivează de prima instanță, că accidentul rutier s-a produs din culpa inculpatei, care nu a redus suficient viteza de deplasare când s-a apropiat de trecerea de pietoni și nu a adoptat o conduită preventivă.
Se impunea, ca inculpata să încetinească suficient de mult, încât să-i permită evitarea acroșării unui eventual pieton care s-ar fi ivit de după microbuz, cu atât mai mult cu cât a observat că microbuzul a încetinit. În aceste condiții, accidentul se datorează ușurinței cu care a apreciat condițiile de trafic, în împrejurări în care trebuia și putea să prevadă apariția unei situații de genul celei produse. Ca atare, este realizată forma de vinovăție prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod penal.
La stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea, instanța de fond a motivat că a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară, enumerate la art. 72 alin. 1 Cod penal, modalitatea comiterii infracțiunii, gradul de pericol social al acesteia, forma de vinovăție, urmarea vătămătoare concretă produsă și persoana inculpatei.
În acest context, s-a reținut că inculpata a adoptat o poziție sinceră pe toată durata procesului penal, nu a mai fost condamnată anterior și are o situație familială grea ( după cum rezultă din ancheta socială depusă la dosar - fila 32 ), că aceste circumstanțe personale ale inculpatei trebuie puse în balanță cu circumstanțele reale, respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al faptei și importanța vătămării produse. Din acest considerent, s-a apreciat că aspectele personale reliefate nu au consistența unor circumstanțe atenuante în sensul art. 74 Cod penal, dar s-a acordat eficiență în operațiunea de individualizare a cuantumului pedepsei, între limitele speciale prevăzute de art. 184 Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei cu închisoarea, astfel cum este enunțat la art.52 Cod penal, sub aspect preventiv și coercitiv, poate fi realizat fără privarea de liberate a inculpatei (concluzie la care concură, între altele, vârsta inculpatei și aspectele de ordin personal anterior menționate), văzând că sunt îndeplinite și celelalte condiții restrictive enunțate la art. 81 Cod penal, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării, iar potrivit art. 359 Cod procedură penală, a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 82 și 83 Cod penal.
În ceea ce privește pretențiile bănești formulate de partea vătămată în latură civilă, prima instanță a constatat că, în raport cu precizările succesive făcute în acest sens, cererea de acordare a despăgubirilor materiale are un conținut complex, referindu-se la diferite categorii de cheltuieli: cheltuieli de transport, cheltuieli cu îmbrăcămintea, cheltuieli cu medicamente, atenții personal medical, cheltuieli pentru investigații medicale, cheltuieli cu alimente, cheltuieli de transport cu autosanitara și cheltuieli de altă natură ( plata unei persoane pentru munca în gospodărie, obiecte de igienă personală ). M parte din aceste sume nu au fost probate, partea vătămată mulțumindu-se doar cu simpla lor enumerare. De asemenea, în raport cu probele administrate în latură civilă (înscrisuri și depoziția martorei ), parte din sumele indicate de partea vătămată se vădesc a fi disproporționate în raport cu cheltuielile efectiv suportate ( așa cum rezultă din documentele justificative prezentate).
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat ca fiind dovedite despăgubirile materiale doar până la concurența sumei de 3.000 lei, iar solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul de natură morală este în totalitate întemeiată, deoarece părții vătămate i-au fost cauzate intense suferințe fizice, leziunile cauzate prin accident transpunându-se în vătămarea relativ gravă a stării sale de sănătate. De asemenea, cauzându-i-se o hipoacuzie severă, partea vătămată se vede pusă în situația de a nu-și mai putea exercita în mod corespunzător atribuțiile care decurg din natura profesiei ( partea vătămată fiind cântăreț bisericesc la ortodoxă din, comuna ). Durata îndelungată a spitalizării, a tratamentelor ambulatorii ulterioare și necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale pentru înlăturarea operatorie a perforației mezotimpanale ori inserția unui aparat auditiv sunt de natură să creeze o intensă suferință de ordin psihic și un prejudiciu de agrement, pentru a cărui reparație este pe deplin justificată acordarea unei remunerații materiale. Este adevărat că acordarea acestor despăgubiri trebuie să se facă de așa manieră încât să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză a persoanei vătămate, dar, în același timp, este necesar ca suma acordată cu titlu de reparație să se circumscrie cât mai fidel cuantumului prejudiciului.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că suma solicitată prin constituirea de parte civilă (20.000 le ) răspunde exigențelor amintite și reprezintă o satisfacție echitabilă a părții vătămate.
Cu privire la calitatea asigurătorului de răspundere civilă s-au reținut următoarele:
Într-adevăr, prin Decizia nr.I din 28 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că societatea de asigurare participă în proces în calitate de asigurător de răspundere civilă. Asumarea acestei calități survine încheierii contractului de răspundere civilă auto obligatorie, care se materializează în polița RCA. Efectul principal al contractului de asigurare ( care este unul sinalagmatic și aleatoriu ) este preluarea riscului producerii evenimentului asigurat și obligația de a dezdăuna. În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul își asumă obligația despăgubirii terței persoane păgubite prin fapta asiguratului. Or, în speță, introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă s-a făcut tocmai în considerarea obligației pe care acesta și-a asumat-o prin contractul de asigurare și care rezultă din aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată. O eventuală susținere contrară (eventual de genul că autorul prejudiciului trebuie obligat la plata despăgubirilor prin hotărâre, după care asigurătorul să stabilească în mod unilateral ce categorie de daună acceptă să acopere) este de neacceptat, situându-se în afara prevederilor legale (prin aceasta s-ar da posibilitatea asigurătorului de a cenzura hotărârea judecătorească). Ca atare, stabilind că inculpatei îi incumbă vinovăția producerii prejudiciului de natură civilă, instanța a obligat asigurătorul la repararea integrală a prejudiciului.
În virtutea obligației asumate prin contractul de asigurare și a prevederilor art.49 și urm. din Legea nr. 136/1995, modificată, asigurătorul de răspundere civilă a fost obligat la plata despăgubirilor către furnizorii de servicii medicale și a cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată. Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, asigurătorul ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B N și inculpata.
a criticat sentința pentru nelegalitate, cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul că greșit a fost obligat la plata despăgubirilor civile, direct către partea civilă, deși prin Decizia nr. I din 28 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, calitate care exclude asimilarea poziției sale cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant.
Totodată, greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 49 și urm. din Legea nr. 136/1995, care instituie acordarea de despăgubiri de către asigurător, în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul, pentru prejudiciul de care acesta răspunde față de terțe persoane păgubite prin accidente de circulație.
A solicitat admiterea apelului și înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile.
Inculpata, prezentă în fața instanței de apel, nu a dat declarație, ci a invocat dreptul la tăcere.
Prin apărător ales, a criticat sentința sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul că suma de 20.000 lei, acordată cu titlu de daune morale, este exagerat de M, în raport de prejudiciul suferit de victimă, iar daunele patrimoniale acordate sunt în măsură să acopere prejudiciul cauzat.
A solicitat admiterea apelului și înlăturarea daunelor morale.
Prin decizia penală nr.171/A din data de 22.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de asiguratorul ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B N, a fost desființată, în parte, sentința atacată, numai cu privire la latura civilă a cauzei și cheltuielile judiciare acordate părții vătămate și, rejudecând cauza, în fond, în baza art. 14 alin.1 și 3, raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, combinat cu art. 999 Cod civil, a fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă și a fost obligată inculpata să-i plătească suma de 23.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 3.000 lei, daune materiale și 20.000 lei, daune morale.
În temeiul art.313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligată inculpata să plătească părții civile Serviciul de Ambulanță Județean N suma de 547,87 lei, reprezentând cheltuieli de transport și părții civile Spitalul Clinic de Urgență " Treime" I, suma de 1.526,53 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata să plătească părții vătămate suma de 613 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță.
S-a dispus subrogarea în obligația de plată a inculpatei a asigurătorului ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B N, în limitele contractului de asigurare.
Tribunalul a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpată, s-a constatat că inculpata a fost asistată de apărător ales, iar în baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare în apel.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei pe baza unei juste aprecieri a probelor, dând faptei comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.
Pedeapsa aplicată inculpatei și modalitatea de executare sunt juste, legale și temeinice, în raport de gradul de pericol social concret al faptei, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și persoana inculpatei, cu poziție procesuală sinceră, fără antecedente penale și cu o situație familială grea.
De asemenea, despăgubirile civile acordate părții civile, cu titlu de daune materiale și daune morale reprezintă o justă și integrală dezdăunare, în raport de rezultatul periculos al faptei - cauzarea de leziuni părții vătămate ce au necesitat pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale și spitalizare pe o durată de 14 zile.
Astfel, partea civilă a efectuat cheltuieli în timpul spitalizării și a tratamentelor ambulatorii, cu investigațiile medicale, medicația, alimentația specială, transportul la unitățile spitalicești, plata unei persoane pentru munca prestată în gospodărie, așa cum rezultă din probele administrate la prima instanță (înscrisuri și declarația martorei ), în cuantum de 3.000 lei.
Totodată, partea civilă a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență " Treime" I, în perioada 11 octombrie - 24 octombrie 2006 cu diagnosticul "hematom extradural de fosă posterioară, fractură translabirintică dr. cu otolicvoree, contuzie edematoasă frontal dr.".În toată această perioadă, datorită afecțiunii determinate de accidentul cauzat de inculpată, a suferit dureri, tratamentul medical aplicat i-a provocat suferințe, iar teama de a nu-și mai putea exercita profesia de cântăreț bisericesc, datorită hipoacuziei severe, i-au creat o stare de nesiguranță și stres care justifică acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 lei, așa cum a stabilit și prima instanță. Totodată, și necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale pentru înlăturarea operatorie a perforației mezotimpanale ori inserția unui aparat auditiv sunt de natură să creeze părții vătămate o intensă suferință de ordin psihic.
Însă, prima instanță greșit a obligat asigurătorul ROMÂNEASCĂ - - Sucursala B N la plata despăgubirilor civile și cheltuielilor judiciare către părțile civile.
În cazul asigurărilor de răspundere civilă, societățile de asigurare au ca obligație, despăgubirea persoanelor păgubite prin fapta asiguratului, în limitele stabilite în contract sau lege, odată cu producerea cazului asigurat.
Plata despăgubirilor se face în temeiul contractului și nu se întemeiază pe ideea de culpă, care caracterizează răspunderea pentru fapta altei persoane.
Odată dovedită culpa asiguratului, asigurătorul despăgubește persoana în limitele contractului.
Potrivit Deciziei nr. I din 28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, determinată de aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 57 alin. 1 din Legea nr. 135/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
Raportat la cele expuse, se impune, se motivează de instanța de apel, obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare către partea civilă și a cheltuielilor de spitalizare și transport către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență " Treime" I și Serviciul de Ambulanță Județean N și subrogarea în obligațiile de plată ale acesteia, a asigurătorului, în limitele contractului de asigurare.
Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpata și asiguratorul.
În motivarea scrisă a recursului și în susținerile orale făcute și prin apărătorul ales al recurentei-inculpat, aceasta a criticat decizia pronunțată pentru următoarele motive:
Hotărârea astfel pronunțata este nelegala deoarece n mod eronat instanța de apel a înlăturat obligarea asigurătorului "" -Sucursala B la plata despăgubirilor civile către partea civila a cheltuielilor judiciare efectuate în cauză, așa cum în mod corect a procedat instanța de fond.
În cauza sunt aplicabile dispozițiile art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările si reasigurările din România care prevăd că" asigurătorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule".
Așadar, se susține de recurenta-inculpată, asigurătorul trebuie obligat la plata si acesta are posibilitatea sa se îndrepte împotriva inculpatei pentru recuperarea sumei plătite numai daca sunt îndeplinite cerințele art.58 din Legea nr.136/1995.
De altfel, prin adresa nr.2542 din 11.10.2007, înaintata instanței de fond, "" a arătat că va achita despăgubirile la care va fi obligată în cazul în care se va retine vinovăția inculpatei.
În cel mai rău caz, se motivează de recurenta-inculpată, instanța de apel putea dispune obligarea mea în solidar cu asigurătorul, pentru că între noi a fost încheiat un contract de asigurare, asigurătorul având o obligație contractuala, iar eu o obligație civilă delictuală.
Pentru aceste motive s-a solicitat a se dispune, în conformitate cu dispozițiile art. 385/15 pct.2 lit. a Cod procedura penală, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.
Recurentul-asigurator în motivele scrise ale recursului a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru următoarele motive:
Conform jurisprudenței în materie (decizia nr.1/2005 a instanței supreme) societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, calitate care exclude asimilarea poziției sale cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant și cu atât mai mult cu instituția rii asigurătorului (soluția este una "sui generis").
Nici textele de lege din Codul d e procedură penală și nici cele din legea specială în materie de asigurări (Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România) nu prevăd subrogarea legală a asigurătorului în obligațiile de plată a asiguraților săi ca persoane răspunzătoare de producerea unor prejudicii.
La art.22 din legea menționată este prevăzută o subrogație legală pentru recuperarea de către asigurător a despăgubirilor de la terțele persoane vinovate (subrogarea în drepturile asiguraților săi care au fost desdăunați). Dar această subrogare este una cu totul specifică domeniului său de aplicare.
În motivarea deciziei instanța de apel arată că sentința instanței de fond este greșită și că se impune obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile către părțile civile, dar în obligațiile de plată ale acesteia asigurătorul, în limitele contractului de asigurare, fără să arate care este temeiul legal al acestei subrogații.
În baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto încheiat cu asigurata inculpată, va achita contravaloarea despăgubirilor la care aceasta a fost obligată față de părțile civile în limitele contractului de asigurare.
Dar aceste aspecte se soluționează pe cale amiabilă, prin depunerea hotărârilor la societatea de asigurare și prin urmare nu mai era nevoie ca instanța să dispună subrogarea asigurătorului în acest sens (dacă instanța s-a bazat pe acest raționament), deoarece soluția este nelegală și cu consecințe juridice privind executarea silită.
Analizând hotărârile pronunțate în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, potrivit art.395/9 alin.3 Cod procedură penală, și din oficiu, desigur doar pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul inculpatei este fondat, iar al asiguratorului este nefondat, pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
În cauză nu se pune în discuție decât modul de soluționare al laturii civile a cauzei și obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în ceea ce privește obligarea doar a inculpatei, doar a asiguratorului, sau a obligării în solidar a acestora.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că autoturismul condus de recurenta-inculpată beneficia de asigurare, recurenta-inculpată având un contract de asigurare cu asiguratorul "" -Sucursala B-fl.45 dosar urmărire penală.
Prin Decizia nr. din data de 28.03.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că singura calitate procesuală care poate fi atribuită societăților de asigurare în procesul penal este aceea de asigurator.
Obligarea asiguratorului alături de inculpat la repararea prejudiciului produs nu poate avea loc deoarece o astfel de răspundere se bazează pe operarea în cauză a principiului solidarității pasive, asiguratorul având poziția unui codebitor în raport cu partea vătămată. Însă prezumția de solidaritate a debitorilor fiind specifică raporturilor comerciale nu este aplicabilă raportului contractual asigurator-asigurat, iar dispozițiile art.1041 Cod civil, de strictă interpretare, prevăd că solidaritatea nu se prezumă.
Apoi, Legea nr.136/1995 nu conține nici o dispoziție care vizează solidaritatea.
Curtea apreciază că, având în vedere și prevederile art.49 din Legea nr.136/1995,asiguratorul trebuie să răspundă direct și singur,desigur numai în limita plafonului anual stabilit prin ordinul Comisiei de supraveghere a asigurărilor, față de partea vătămată, în condițiile în care nici o altă dispoziție din Legea nr.136/1995 nu stipulează răspunderea solidară sauin soliduma acesteia.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.a Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de recurenta-inculpată, va casa în totalitate decizia penală recurată și va menține sentința pronunțată de instanța de fond.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul recurentei-inculpate vor fi lăsate în sarcina statului.
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Asigurarea Românească "" Sucursala N împotriva aceleași decizii penale.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-asigurator la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în temeiul art.193 Cod procedură penală, va fi obligat asiguratorul la plata cheltuielilor judiciare către intimata-parte civilă, reprezentând onorariu avocat.
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
I. În temeiul art.385/15 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurenta-inculpată împotriva deciziei penale nr.171/A din data de 22.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Casează în parte decizia penală recurată numai în ceea ce o privește pe inculpată și menține sentința penală nr.162 din data de 11.03.2008, pronunțată de Judecătoria Roman, județul
Menține celelalte dispoziții ale decizii penale recurate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
II. În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Asigurarea Românească "" INSURANCE Sucursala B împotriva aceleași decizii penale.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-asigurator la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 Cod procedură penală, obligă recurentul-asigurator să plătească intimatei-părți civilă suma de 500 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
---
Red.sent.penală
. dec.apel -
Red.dec.recurs
Tehnored.
Ex.3
29.10/29.10.2008
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu, Gabriel Crîșmaru
