Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 64/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.64/
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 2: Damian Mitea
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
- inculpat - domiciliat în municipiul M,-, -M3, Sc.C, Ap.32;
- partea civilă - domiciliată în municipiul M,-, județul C, împotriva deciziei penale nr.466 din data de 09 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.806/P din data de 05 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr.4623/-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.184 al.2 și 4 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul inculpat și intimat personal și asistat de apărătorul ales al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.16/2010, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;
- recurenta parte civilă și intimată personal și asistată de apărătorul ales al acesteia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.48612/2010, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;
Se constată lipsa:
- intimatului asigurător "Asigurarea Românească Vienna Insurance " C;
- intimatelor părți civile - Sud și Spitalul Municipal
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Procurorul,având cuvântul, invocă din oficiu, excepția tardivității introducerii recursului de către inculpatul întrucât decizia a fost pronunțată de Tribunalul Constanța în luna noiembrie 2009, data poștei pentru trimiterea recursului a fost în data de 24 noiembrie 2009, inculpatul a fost prezenta la dezbaterile din apel, deci s-a depășit termenul de 10 zile prevăzut de lege; urmează ca instanța să verifice și să dispună pe excepția invocată.
Avocat,apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul cu privire la excepția invocată de reprezentantul parchetului, lasă la aprecierea instanței.
Avocat,apărător ales al recurenta parte civilă și intimată, depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
Avocat,apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de recurenta parte civilă și intimată, nu se opune având în vededre că aceastaă probă este admisibilă în recurs.
Procurorul,având cuvântul, precizează că nu se opune cu privire la proba cu înscrisuri solicitată.
Curtea, deliberând, încuviințează și administrează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta parte civilă și intimată, prin apărător ales.
Avocat,apărător ales al recurenta parte civilă și intimată, având cuvântul sub aspectul tardivității recursului inculpatului, concluziile sale sunt de admitere, dat fiind cele menționate de reprezentantul parchetului în susținerea excepției.
În ceea ce privește recursul promovat de partea civilă, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel în temeiul dispozițiilor procedurale și, menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de instanța de fond.
Solicită a se observa că singurele critici pe care a înțeles să le aducă deciziei pronunțate de instanța de apel, vizează micșorarea cuantumului despăgubirilor atât sub aspectul prejudiciului material cât și moral, nelegal diminuat de către instanța de apel.
În ceea ce privește prejudiciul material, solicită instanței de recurs a analiza înscrisurile utilizate ca și probe în dosarul de recurs și să reaprecieze cuantumul despăgubirilor materiale în sensul celor reținute de instanța de fond, ca fiind corespunzător dovedite cu înscrisurile pe care a înțeles să le suplinească.
Referitor la prejudiciul moral, de asemenea, solicită a se reține că soluția pronunțată de instanța de fond, este o soluție corespunzătoare, nicidecum excesiv de mari valorile din cuprinsul motivării hotărârii pronunțate de instanța de fond, nu ar depăși un eventual plafon al prejudiciului moral prin prisma celor reținute în motivare de instanța de apel.
Consideră că sub aspectul prejudiciului moral, recurenta parte civilă nu ar putea să se îmbogățească de pe urma valorilor solicitate și reținute de instanța de fond, acelea nu ar fi decât o variantă de acoperire a tuturor daunelor pe care aceasta le-a suferit în calitate de parte vătămată, constituită ulterior ca parte civilă.
Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul cu privire la excepția tardivității recursului declarat de clientul său, urmează ca instanța să verifice datele prezentate de reprezentantul parchetului, data la care a apărut pe site decizia tribunalului precum și, evidența zilelor nelucrătoare.
Cu privire la recursul promovat în cauză de partea civilă, solicită a se constata că soluția pronunțată de Tribunalul Constanța este cea care se apropie de realitate pentru că dacă este să discutăm despre daune materiale în primul rând, trebuie să ne raportăm la probele efective care au fost efectuate în cauză pe de o parte, iar pe de altă parte și la posibilitățile reale de a dispune de o anumită sumă de bani pe care partea le-a avut la acea dată.
Sub aspectul daunelor morale, consideră că suma acordată de Tribunalul Constanța, este mai "echilibrată" și se cantonează undeva în apropierea practicii privind evaluarea unor asemenea daune, soluția instanței de fond fiind din acest punct de vedere, exacerbat de mare.
Procurorul,având cuvântul, precizează că referitor la excepția invocată, a verificat și a observat că ultima zi în care se putea introduce recurs, era 20 noiembrie 2009, într-o zi de vineri.
Cu privire la recursul promovat în cauză de inculpat, solicită admiterea excepției tardivității și să se dispună respingerea recursului ca tardiv introdus și să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată către stat.
Referitor la recursul promovat în cauză de partea civilă, solicită admiterea acestuia cu privire la cuantumul daunelor morale acordate.
Apreciază că, în mod neechitabil instanța de apel a redus cuantumul acestor daune morale și, nu se poate vorbi despre o îmbogățire fără just temei iar suma acordată de către instanța de fond, statua în echitate și avea în vedere numărul mare de îngrijiri medicale acordate părții civile, pentru vindecare - 75-80 zile și, urmările produse.
Recurentul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.806/05.05.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art.81 rap. la art.82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 alin.1 Cod penal, în referire la dispozițiile art.64 alin.1 lit.a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art.71 alin. ultim Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 Cod procedură penală, în referire la art.83 Cod penal.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulata de partea civila, iar în baza art.14-16 Cod de procedură penală raportat la art.998, 1003 cod civil și art.50 din Legea nr.136/1995, a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ, acesta din urmă în limita sumelor stabilite de Legea nr.136/1995 și de Normele în materie aprobate prin Ordinul nr.3108/2004 emis de Comisa de Supraveghere a Asigurărilor, la plata către partea civilă a sumelor de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 25.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.14-16 Cod de procedură penală raportat la art.998, 1003 Cod civil, art.313 din Legea nr.95/2006 și art.50 din Legea nr.136/1995, a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ, acesta din urmă în limita sumelor stabilite de Legea nr.136/1995 și de Normele în materie aprobate prin Ordinul nr.3108/2004 emis de Comisa de Supraveghere a Asigurărilor, la plata sumelor de 4,658 lei către partea civilă Spitalul de Ortopedie, și Recuperare Medicală Sud și 2.821,39 lei către partea civilă Spitalul Municipal
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 31.03.2008, în jurul orelor 19,45, inculpatul se afla la volanul autoturismului - și se deplasa, singur, în interes personal, pe strada - din Municipiul M, din direcția "Poștă" (Centru) către ieșirea din localitate, spre satul.
În drumul său, inculpatul trecea prin intersecția cu strada - -, iar pe direcția sa existau două treceri pentru pietoni - una înainte de intersecție și una după aceasta.
Când a ajuns la cea de-a doua trecere pentru pietoni, semnalizată cu indicatoare rutiere, din cauza neatenției și a nereducerii vitezei de deplasare, inculpatul a acroșat-o cu partea stânga față a autoturismului pe partea vătămată, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, de la stânga la dreapta, în sensul său de mers. Este de menționat faptul că afară era întuneric, carosabilul era umed și ploua.
După producerea impactului, inculpatul a oprit imediat și a mers la victimă pentru a-i acorda primul ajutor și anunțând ulterior poliția și ambulanța, Spitalul M aflându-se, de altfel, în apropierea locului faptei.
Atât victima, cât și inculpatul au fost testați alcoolscopic cu etilotestul "", ambele rezultate fiind negative.
Potrivit raportului de constatare tehnică din 01.04.2008, autoturismul cu numărul de înmatriculare - era corespunzător din punct de vedere tehnic pentru a rula pe drumurile publice.
Din raportul de constatare medico-legală nr.278/AC din 06.08.2008 emis de C, rezultă că partea vătămata a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, pot data de 31.03.2008, iar pentru vindecare a necesitat un număr de 75-80 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit art.72 alin.1 din nr.OUG195/2002, privind circulația pe drumurile publice, modificată, " sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, ietoniip. sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea a părții carosabile, în direcția lor de mers. ", iar conform alineatului 2 al aceluiași articol, " au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea a semaforului destinat pietonilor."
În conformitate cu prevederile art.135 pct.h din nr.HG1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, modificată, "conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere (.) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător, -, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului."
Din întreg ansamblul probator rezultă cu certitudine faptul că impactul a avut loc pe trecerea pentru pietoni, că aceasta era semnalizată cu indicatoare ce aveau această semnificație și mai ales că pietonul se afla în traversare pe sensul de mers al inculpatului, unde, de altfel, s-a și produs coliziunea.
Din altă perspectivă, partea vătămată nu a încălcat nici una din prevederile privind circulația pietonilor, așa cum sunt reglementate acestea în art. 72 din nr.OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificată și în art.167 din nr.HG1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificată.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, având în timpul anchetei o atitudine cooperantă.
Astfel, acesta a declarat că a acordat prioritate la prima trecere de pietoni, dar nu și la cea de-a doua trecere de pietoni pentru că marcajul pietonal nu mai exista, iar indicatoarele rutiere care semnalizau trecerea de pieton, deși existau, nu le-a văzut din cauza condițiilor meteo.
Deși în apărare inculpatul dorit abaterea atenției către condițiile meteo nefavorabile, ca factor determinant în producerea accidentului, acesta putea și trebuia să evite impactul, cu atât mai mult cu cât trecerea de pietoni era semnalizată cu indicatoare. De altfel, inculpatul nu a schițat nici un gest de prevenire, constând în reducerea vitezei, frânare sau folosirea mijloacelor acustice (claxon), în apropierea trecerii pentru pietoni.
Situația de fapt expusă mai sus și reținută de instanță rezultă din următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșa fotografică, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, -, și -, raportul de constatare medico-legală nr.278/AC din 06.08.2008 întocmit de C, coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut constant comiterea faptei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță apreciază că, în ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă, cererea acesteia este întemeiată pentru suma de 30.000 lei, în considerarea probelor administrate și reținând ca fiind un fapt notoriu că acest gen de cheltuieli, respectiv cu transportul, medicamentele și alimentația specială se efectuează în mod obișnuit în cazul unei persoane care este victimă a unui accident de circulație.
Instanța mai reține și că partea vătămată a avut o retribuție diminuată pe perioada cât a fost internată în spital și s-a aflat în concediu medical, dar și că nu a putut - din cauza stării precare de sănătate în urma accidentului de circulație - să realizeze venituri suplimentare prin participare la diferite comisii pentru tezele unice, bacalaureat și examenele de absolvire, situație în care, la acordarea despăgubirilor materiale, instanța are în vedere o sumă compensatorie pentru aceasta.
În ceea ce privește daunele morale pretinse de partea vătămată, instanța a apreciat că această cerere este întemeiată în parte - respectiv pentru suma de 25.000 lei, justificată prin efectul negativ suferit ca urmare a faptei ilicite comise de inculpat, de suferința de la care a fost expusă partea vătămată ca urmare a leziunilor suferite, reflectată în numărul relativ mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, inculpatul și asiguratorul de răspundere civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 466/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- au fost admise apelurile declarate de apelantul intimat inculpat și apelantul asigurator de răspundere civilă Asigurarea Românească împotriva sentinței penale nr.806/05.05.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a fost redus cuantumul despăgubirilor acordate intimatei părți civile de la suma de 30000 lei la suma de 14.515 lei cu titlu de daune materiale și de la suma de 25000 lei la suma de 10000 lei cu titlu de daune morale și obligă inculpatul, alături de asiguratorul de răspundere civilă Asigurarea Românească, la plata acestor sume către intimata parte civilă.
S-au înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile contrare deciziei de față și au fost menținute celelalte dispoziții.
În baza art.192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Tribunalul a constatat că prima instanță, evaluând materialul probator administrat în cauză, a stabilit în mod corect existența faptei și încadrarea juridică a acesteia, pronunțând o soluție de condamnare la o pedeapsă cu închisoarea, în modalitatea suspendării condiționate a executării, în urma constatării îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art.345 alin.2 Cod de procedură penală.
Criticile inculpatului, care privesc modul de soluționare a laturii penale a cauzei nu pot fi primite, culpa exclusivă a acestuia fiind evidențiată, chiar și în absența unui raport de expertiză tehnică, având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului, față de împrejurările de fapt relevate prin celelalte mijloace de probă legal administrate.
Este, astfel, în afara oricărui dubiu, că accidentul putea fi prevenit numai de către inculpat, condițiile meteo nefavorabile neputând influența dinamica producerii acestuia, în condițiile în care trecerea de pietoni era marcată pe ambele sensuri de deplasare, prin panouri specifice, aspect ce rezultă din fotografiile judiciare aflate la fila 10 din dosarul de urmărire penală.
Astfel, deși trecerea de pietoni nu era vizibilă datorită ștergerii marcajului longitudinal, existența acesteia era obiectivată prin panourile de acordare a priorității de trecere, amplasate pe ambele trotuare, atât din sensul de deplasare al inculpatului, cât și pe sensul opus de mers, amplasamentul fiind, de asemenea, vizibil și pe timp de noapte, datorită iluminatului public.
Prin urmare, câtă vreme partea vătămată nu s-a angajat intempestiv în traversare, astfel încât apariția inopinată să se fi constituit într-un factor favorizant al accidentului, nu se poate imputa acesteia o eventuală neasigurare, în condițiile în care șoferul autoturismului avea la dispoziție posibilități de reacție, prin frânare, sau de prevenire prin mijloace acustice, locul era semnalizat, iar vizibilitatea permitea distingerea pietonului, ca urmare a folosirii farurilor și iluminatului public, funcțional la acea oră.
Așa fiind, producerea accidentului se datorează neatenției și nereducerii vitezei de deplasare din partea inculpatului, mai ales că acesta a declarat că a acordat prioritate la prima trecere de pietoni, iar impactul a avut loc pe cea de a doua trecere de pietoni, pe sensul său de deplasare, fiind încălcate prevederile art.135 pct.h din nr.HG1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, modificată.
Pe baza acestor considerente, tribunalul, ca instanță de control judiciar, apreciază că fapta există, constituie infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2,4 Cod penal și a fost comisă cu vinovăție sub forma culpei cu prevedere de către inculpat, neputându-se concluziona asupra unei culpe comune cu cea a victimei, ale cărei efecte să se rasfrângă, în mod corespunzător, asupra întinderii despăgubirilor.
Cu toate acestea, deși o atare culpă comună nu poate fi reținută în cauză, tribunalul apreciază că întinderea despăgubirilor nu corespunde mijloacelor de probă și urmărilor efectiv produse, ceea ce impune o reapreciere a modului de rezolvare a acțiunii civile.
Astfel, deși la stabilirea despăgubirilor materiale instanța a avut în vedere și veniturile de care partea vătămată a fost lipsită în perioada spitalizării, dar și ulterior, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi privind salariul pe care aceasta l-a încasat anterior producerii accidentului, ceea ce face imposibilă determinarea diferenței de venit dintre acest salariu și suma primită în perioada concediului medical, conform certificatelor depuse la filele 191-199 din dosarul instanței de fond.
De asemenea, la dosarul cauzei nu există dovezi concrete cu privire la veniturile pe care partea le-ar fi încasat ca urmare a participării la lucrările diferitelor comisii de corectare a tezelor, pe perioada desfășurării examenelor școlare, în sensul determinării perioadei de referință, includerii în componența anumitor comisii, numărului de ore prestate și numărului de teze corectate.
Din acest punct de vedere, simpla depunere a unui ordin cu caracter general, însoțit de un extras al actului normativ aplicabil (filele 204-209), cu privire la modul de retribuire a membrilor comisiei, nu poate face dovada celor susținute, iar în ceea ce privește veniturile pe care partea le-ar fi încasat în afara programului de lucru, prin activități didactice specifice (meditații, ore suplimentare), acestea nu sunt dovedite prin nici un mijloc de probă.
În sfârșit, la stabilirea acestor daune, trebuie ținut cont de faptul că o parte din cheltuielile avansate au fost suportate pe perioada spitalizării de către unitățile medicale constituite părți civile în cauză, astfel încât nu pot forma obiect de reparație decât acele cheltuieli suplimentare, având legătură cu tratamentul medical, deplasările aferente sau alimentația specifică de care partea a beneficiat în perioada spitalizării sau în perioada ulterioară externării, dar avand legătură directă cu prelungirea tratamentului de specialitate.
Din această perspectivă, tribunalul a avut în vedere sumele dovedite prin actele depuse la filele 182-252 și 263-275 din dosar, cu excluderea actelor privind efectuarea de deplasări asupra cărora nu există certitudinea datei efectuării, destinației sau întinderii sumelor afectate, cum sunt bonurile de transport și tichetele de abonament, fără valoare nominală, aflate la filele 225, 231, 232, 234-237 din dosarul instanței.
Față de precizările de mai sus, în urma totalizării valorii nominale ale celorlalte chitanțe, tribunalul a apreciat ca dovedită suma de 7153 lei, la care se adaugă suma ce a constituit obiectul împrumutului, în valoare de 6200 lei, cu o dobândă de 1162 lei, ceea ce înseamnă că daunele materiale dovedite în cauză se cifrează la suma totală de 14.515 lei, cu privire la care inculpatul va fi obligat la plată, alături de asiguratorul de răspundere civilă.
De asemenea, tribunalul a apreciat că suma acordată cu titlul de daune morale este excesivă, durata tratamentul medical de 75-80 de zile, natura leziunilor cauzate și atingerea adusă în plan fizic și psihic, urmare a suferințelor produse, prejudiciului de agrement și celorlalte incoveniente ce au impus o restrângere a activității sociale, justificând acordarea unei sume într-un cuantum mult mai redus.
În consecință, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei reprezintă o justă și echitabilă reparație a prejudiciului nepatrimonial suferit, prin raportare la gama de suferințe provocate prin evenimentul rutier dedus judecății, dar și prin raportare la cuantumul sumelor acordate în cazul unor accidente cu urmări mult mai grave, astfel încât întinderea daunelor stabilite să nu reprezinte o sursă nelegitimă de îmbogățire.
În ceea ce privește, criticile exprimate în apelul asigurătorului de răspundere civilă, tribunalul le-a apreciat ca întemeiate, însă numai în parte.
Astfel, este fondată susținerea potrivit căreia la baza răspunderii asigurătorului, ca răspundere indirectă și complementară răspunderii principale a inculpatului, nu poate sta ideea de solidaritate pasivă, având în vedere că în cazul de față nu este incidentă nici una din ipotezele expres și limitativ prevăzute de art.1000-1002 din Codul civil.
Într-adevăr, solidaritatea, potrivit art.1041 din Codul civil, nu se prezumă, ci este de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că nu pot fi extinse cazului în discuție acele ipoteze expres reglementate de art.1551, art.918 alin.2 și art.1483 din Codul civil, după cum în cauză nu subzistă nici ipoteza reglementată de art.1003 Cod civil, întrucât nu se pune în discuție ca mai multe persoane să fi pricinuit un prejudiciu prin fapta lor ilicită.
De asemenea, în cazul de față nu există nici unul din cazurile de solidaritate pasivă voluntară, care ar presupune o stipulație expresă, conform art.1041 din Codul civil, tot astfel cum nu subzistă nici solidaritatea pasivă întemeiată pe dispozițiile art.42 din Codul comercial, întrucât, deși asigurarea este o fapta obiectivă de comerț, pentru asigurat un asemenea fapt are caracter civil, potrivit art.6 alin.1 din Codul comercial.
Prin urmare, asigurările de persoane, fiind, de regulă, de natură civilă pentru asigurat și cum în cazul de față asiguratul este necomerciant, raporturilor juridice le sunt aplicabile dispozițiile art.42 alin.3 în referire la art.56 din Codul comercial, ceea ce înseamnă că în relația cu terțul păgubit prezumția de solidaritate a debitorilor nu este aplicabilă.
Așa fiind, obligațiile ce decurg din aceste raporturi sunt obligații in solidum, ca obligații sui generis, care se caracterizează prin aceea că mai multe persoane răspund față de un anume creditor pe temeiuri diferite, contractual și delictual, ceea ce le deosebește de obligațiile solidare fiind efectele care se produc în cazul regresului, precum și caracterul limitat al obligației de plată, în cazul asiguratorului, față de plafonul anual instituit de lege.
Această deosebire face ca unul dintre debitori, respectiv inculpatul, să suporte datoria în întregime, iar cel de al doilea debitor să poată recupera întrega sumă achitată, cu ocazia regresului prevăzut de art.22.1 din Legea nr.136/1995 sau a celui reglementat de art.1108 pct.3 din Codul civil, spre deosebire de situația prevăzută în cazul obligațiilor solidare de art.1034-1056 din Codul civil, unde regresul se face pentru o cotă parte ce revine fiecărui debitor din datoria indivizibilă.
Împrejurarea că temeiul răspunderii este unul contractual, nu poate conduce la concluzia că asigurătorul este absolvit de orice obligație de răspundere civilă și că citarea sa în procesul penal s-ar face numai în scop de opozabilitate, știut fiind că angajarea comună la plată se poate face pe temeiuri diferite, în ipoteza unei unice creanțe, născute din surse diferite, respectiv fapta prejudiciabilă a autorului și contractul de asigurare, care îndreptățește creditorul a urmări pe oricare dintre debitori.
Mai mult, pentru argumentele ce se vor arata în continuare, tribunalul apreciază că modificările aduse Legii nr.136/1995 prin Legea nr.172/2004 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.61/2005, aprobată prin Legea nr.113/2006, nu au avut ca scop înlăturarea răspunderii societăților de asigurare în procesul penal, cu privire la sumele ce reprezintă dezdăunări și cheltuieli de judecată rezultate din accidente de circulație.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii nr.1/2005 poziția acestor societăți a fost asimilată asiguratorului de răspundere civilă, cu excluderea calității de parte responsabilă civilmente, însă acest fapt nu poate conduce la concluzia că citarea acestor societăți în procesul penal s-ar face doar pentru asigurarea opozabilității hotărârii, fără a fi posibilă angajarea răspunderii civile, alături de răspunderea inculpatului, într-o modalitate specifică obligațiilor"in solidum", în absența unui text de lege care să prevadă solidaritatea pasivă.
Dimpotrivă, art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995 prevede în mod expres posibilitatea exercitării drepturilor persoanelor păgubite împotriva asiguratorului de răspundere civilă, iar referirea la o serie de instituții specifice procesului civil, așa cum este și intervenția, nu înlătură posibilitatea angajării răspunderii asiguratorului în procesul penal, atâta vreme cât repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, conform art.14 alin.3 Cod de procedură penală.
Mai mult decât atât, răspunderea asiguratorului în procesul penal, care nu exclude răspunderea principală a inculpatului, ci este alăturată acestuia, în scopul protejării victimelor, rezultă din existența celorlalte acte normative care stabilesc un plafon al răspunderii, voința legiuitorului fiind astfel neechivocă în reglementarea acestui aspect.
Singura problemă care poate genera interpretări diferite este cea referitoare la angajarea răspunderii concomitente a inculpatului, însă o atare posibilitate rezultă din antrenarea răspunderii sale dincolo de limita plafonului legal, ca și din conținutul dispozițiilor art.55 alin.3 și art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, care statuează asupra posibilității de angajare a răspunderii asiguratului cu privire la sume acordate cu titlu de daune și cheltuieli de judecată în caz de vătămări corporale, deces, avariere ori distrugere de bunuri, care, de regulă, sunt specifice unui proces penal.
În ceea ce privește semnificația prevederilor art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, scopul acestora este numai acela de a stabili destinația sumelor acordate cu titlu de daune, iar nu de a degreva pe asigurat sau asigurator de răspunderea ce le revine potrivit legii, întrucât despăgubirile se cuvin persoanelor vătămate, îndreptățite la acoperirea prejudiciului, care sunt puse la adăpost de concursul altor creditori, în condițiile art.55 alin.2 din lege.
Pentru aceste considerente, criticile apelantului asigurător de răspundere civilă, referitoare la imposibilitatea angajării răspunderii sale, sunt apreciate ca nefondate.
Împotriva deciziei penale nr. 466/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- au declarat recurs inculpatul și partea civilă. Partea civilă a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii civile, în sensul reduceri a cuantumului daunelor materiale și morale ce i-au fost acordate. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, urmează a se analiza tardivitatea acestuia, invocată de reprezentantul Ministerului Public.
În ceea ce privește tardivitatea recursului declarat de inculpatul curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 3 alin. 1. Pr. Pen. termenul de recurs este de 10 zile, iar data de la care curge termenul de recurs se calculează potrivit art. 385 ind. 3 alin. 2. Pr. Pen. raportat la art. 363. Pr. Pen. în sensul că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul de recurs curge de la pronunțare.
Inculpatul a fost prezent la dezbaterile care au avut loc în fața instanței de apel, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din data de 02.11.2009 din dosarul nr- al Tribunalului Constanța. Pronunțarea deciziei penale nr. 466/2009 a Tribunalului Constanțaa avut loc la data de 09.11.2009, motiv pentru care inculpatul avea posibilitatea de a declara recurs în termenul general de 10 zile, calculat începând cu data de 09.11.2009.
Inculpatul a înaintat declarația de recurs prin serviciul poștal, data depunerii la unitatea poștală fiind 24.11.2009, astfel cum rezultă din plicul atașat declarației de recurs, care a fost înregistrată la Tribunalul Constanța la data de 26.11.2009. În consecință, în raport de dispozițiile art. 187. Pr. Pen. data formulării recursului este 24.11.2009, data la care a fost depus la unitatea poștală.
În aceste condiții, recursul inculpatului a fost formulat cu depășirea termenului procedural de 10 zile, întrucât ultima zi pentru declararea recursului cu respectarea termenului procedural era 20.11.2009, motiv pentru care inculpatul este decăzut din exercițiul dreptului de a declara recurs, conform art. 185 alin. 1. Pr. Pen. astfel încât recursul declarat de inculpat este tardiv.
În referire la recursul declarat de partea civilă, exclusiv cu privire la latura civilă a cauzei, examinând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în limitele prev. de art. 385 ind. 6 alin. 1,2. Pr. Pen. curtea constată că recursul formulat de recurenta - parte civilă este fondat.
Prin decizia penală a instanței de apel a fost redus cuantumul daunelor materiale acordat părții civile de la 30.000 lei la 14.515 lei, miar daunele morale acordate aceleiași părți au fost reduse de la 25.000 lei la 10.000 lei.
Reducerea cuantumului daunelor materiale stabilit de instanța de fond este justificată, în condițiile în care suma de 30.000 lei stabilită de instanța de fond nu își găsește fundamentul în mijloacele de probă administrate și condițiile răspunderii civile delictuale.
Răspunderea civilă delictuală trebuie angajată doar pentru prejudiciile certe, atât sub aspectul întinderii, cât și al existenței acestora, condiții care nu au fost respectate la stabilirea nivelul de 30.000 lei daune materiale. Caracterul notoriu al cheltuielilor materiale efectuate de partea civilă, invocat de instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor materiale, ar putea să satisfacă una dintre condițiile menționate, respectiv caracterul cert al existenței prejudiciului, însă la evaluarea prejudiciului trebuie avute în vedere criterii obiective, care să poată permite stabilirea întinderii prejudiciului pe baza unor elemente de fapt sigure, verificabile, în raport de mijloacele de probă administrate.
Existența cheltuielilor pentru transport, medicamente, alimentația specială este normală, justificată, în cazul unor vătămări de genul celor suferite de partea civilă, însă existența acestora nu este suficientă pentru acordarea despăgubirilor materiale, în condițiile în care nu s-au produs dovezi cu privire la cuantumul acestor cheltuieli.
Ca atare, este întemeiată aprecierea instanței de apel dea reține drept prejudiciu patrimonial cert acela care rezultă din înscrisurile de la filele 182-252 și 263-275 din dosarul de fond, cu excluderea actelor privind efectuarea de deplasări asupra cărora nu există certitudinea datei efectuării, destinației sau întinderii sumelor afectate, astfel că suma totală rezultată din însumarea valorilor din cuprinsul acestor înscrisuri este de 7.135 lei.
Curtea nu își însușește aprecierea instanței de apel privind acordarea cu titlu de daune materiale a sumei de 6.200 lei, ce a constituit obiectul împrumutului, precum și a sumei de 1.162 lei, reprezentând dobânda aferentă împrumutului.
Răspunderea civilă delictuală este angajată pentru prejudicii aflate în legătura de cauzalitate cu fapta ilicită, ce constituie izvorul răspunderii persoanei vinovate de comiterea faptei. Suma de 6.200 lei putea fi acordată părții civile numai în măsura în care se dovedea că destinația sa a fost acoperirea cheltuielilor efectuate de partea civilă în legătură cu vătămările ce i-au fost cauzate în accidentul rutier din data de 31.03.2008. Partea civilă avea obligația, conform art. 1169. Civ. de a dovedi că împrumutul a fost contractat pentru cheltuieli în legătură cu accidentul rutier, însă din mijloacele de probă administrate nu rezultă o astfel de destinația atribuită sumei împrumutate, de aceea, în lipsa unor dovezi privind legătura de cauzalitate dintre prejudiciul invocat și fapta ilicită, partea civilă nu era îndreptățită la acordarea acestei sume de 6.200 lei și, implicit, nici a dobânzii aferente de 1.162 lei.
Având în vedere că ne aflăm doar în recursul părții civile, făcând aplicarea principiului non reformatio în pejus, consacrat de art. 385 ind. 8 alin. 1. Pr. Pen. nu pot fi înlăturate aceste sume, pentru a nu se înrăutăți situația juridică a părții civile în propria cale de atac.
Sumele pretinse de partea civilă cu titlu de venituri pe care partea le-ar fi încasat ca urmare a participării la lucrările diferitelor comisii de corectare a tezelor, pe perioada desfășurării examenelor școlare, nu pot fi reținute în cuantumul prejudiciului material, în mod corect instanța de apel apreciind că nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului invocat, deoarece nu rezultă posibilele sume pe care le-ar fi încasat efectiv partea civilă și nici nu s-a dovedit că partea civilă ar fi fost cu siguranță desemnată în componența unor astfel de comisii. Astfel, curtea constată că prejudiciul material invocat nu prezintă elemente de certitudine și nu poate fi acordat.
Instanța de apel a apreciat că partea civilă nu a dovedit cuantumul veniturilor pe care nu le-a încasat în perioada cât s-a aflat în concediu medical. În fața curții partea civilă a depus adeverința nr. 44/21.01.2010 emisă de Colegiul național " cel " din care rezultă că în perioada 01.04.2008-13.06.2008 partea civilă a pierdut suma de 1.501 lei, din cauza faptului că s-a aflat în concediu medical. În raport de înscrisul depus, se constată că partea civilă a făcut dovada veniturilor de care a fost lipsită în perioada concediului medical, dar aceasta sumă neacordată de 1.501 lei este compensată prin acordarea de instanța de apel a sumei de 7.362 lei ( împrumutul și dobânda aferentă ), la care partea civilă nu ar fi fost îndreptățită.
Fișele fiscale depuse în recurs de partea civilă nu sunt în măsură să releve date noi privind prejudiciul material suferit de partea civilă.
În consecință, criticile părții civile privind netemeinicia reducerii cuantumului daunelor materiale de către instanța de apel nu pot fi primite.
Relativ la daunele morale la care partea civilă este îndreptățită, pentru a se compensa prejudiciul nepatrimonial ce i-a fost creat prin fapta ilicită a inculpatului, curtea apreciază că prima instanță a cuantificat corespunzător daunele morale la nivelul de 25.000 lei, fiind neîntemeiată susținerea instanței de apel că această sumă ar reprezenta o sursă nelegitimă de îmbogățire.
Cuantumul daunelor morale, deși dificil de apreciat, trebuie să aibă în vedere consecințele produse prin fapta ilicită părții civile, în plan personal, social, profesional, familial.
Urmare a accidentului rutier produs din cupa exclusivă a inculpatului, partea civilă a suferit leziuni traumatice care au necesitat 75 - 80 zile de îngrijiri medicale. În concret, partea civilă a suferit o fractură ram ischio-pubian stg; o fractură platou tibial tibie dr. și o fractură 1/3 proximală peroneu dr. având nevoie de repaus la pat, imobilizare gipsată pentru 45 zile, urmată de deplasare cu cârje. Partea civilă a suferit mai multe internări, începând cu data accidentului rutier și până în luna septembrie 2008 pentru tratament medical și de recuperare.
Se constată din datele medicale prezentate că pentru o perioadă lungă de timp partea civilă a fost în imposibilitate de a participa la viața socială, de a-și desfășura activitatea profesională, fără a se omite suferințele fizice semnificative produse de localizarea și numărul fracturilor suferite, precum și efortul suplimentar depus pentru ca în perioada de recuperare medicală să se poată deplasa pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Partea vătămată a declarat că în continuare are dureri în zonele lezate, având nevoie de perioade de recuperare medicală.
În consecință, ținând seama de natura și localizarea leziunilor suferite de partea civilă, perioadele de internare necesare pentru îngrijire și recuperare medicală, suferințele fizice și psihice produse părții civile, curtea apreciază că suma de 25.000 lei este de natură să asigure o compensare echitabilă a prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile, această sumă neputând fi apreciată ca disproporționată prin raportare la toate elementele de fapt ce contribuie la evaluarea prejudiciului moral.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Pr. Pen. curtea va respinge ca tardiv recursul formulat de recurentul - intimat - inculpat împotriva deciziei penale nr. 466/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Pr. Pen. va fi admis recursul formulat de recurenta - intimată - parte civilă împotriva deciziei penale nr. 466/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 385 ind. 17 alin. 2 Pr. Pen. se va casa în parte decizia penală recurată, în ceea ce privește reducerea de la suma de 25.000 lei la suma de 10.000 lei a cuantumului daunelor morale acordate părții civile și, rejudecând, se va dispune majorarea cuantumului daunelor morale acordate părții civile de la suma de 10.000 lei la suma de 25.000 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art. 192 alin. 2. Pr. Pen. recurentul - inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit."a Cod procedură penală,
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurentul - intimat - inculpat - domiciliat în municipiul M,-, -M3, Sc.C, Ap.32, împotriva deciziei penale nr.466 din data de 09 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În baza art. 38515pct.2 lit."d" Cod procedură penală,
Admite recursul formulat de recurenta - intimată - parte civilă - domiciliată în municipiul M,-, județul C, împotriva deciziei penale nr. 466/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 38517alin.2 Cod procedură penală,
Casează în parte decizia penală recurată, în ceea ce privește reducerea de la suma de 25000 lei la suma de 10000 lei a cuantumului daunelor morale acordate părții civile și, rejudecând, dispune majorarea cuantumului daunelor morale acordate părții civile de la suma de 10.000 lei la suma de 25.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Jud.fond -
Jud.apel -;
Red.și tehnored.dec.Jud.M/4 ex.
Data: 08.02.2010
Președinte:Eleni Cristina MarcuJudecători:Eleni Cristina Marcu, Damian Mitea, Dan
