Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 654/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 654/
Ședința publică de la 14 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram judecător
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marius Marcian
GREFIER:
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de partea responsabilă civilmente "TCE 3 " SRL P - Punct de lucru B împotriva deciziei penale nr. 120 din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns intimatul parte vătămată, av. - apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 278 din 6 2008 depusă la dosar, pentru intimatul inculpat, lipsă, lipsă fiind recurenta parte responsabilă civilmente "TCE 3 " SRL P N - Punct de lucru B, Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică și B și Spitalul Județean de Urgență
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. precizează că acesta este al doilea termen de judecată, recurenta parte responsabilă civilmente "TCE 3 " SRL P - Punct de lucru B nu și-a motivat recursul și nu și-a respectat obligațiile depunerii motivelor de recurs în termen. Pentru lipsa de interes în motivarea recursului solicită, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea recursului ca nefondat, numai dacă se va constata că nu sunt alte motive pe care instanța să le aibă în vedere din oficiu. Fără cheltuieli judiciare.
Intimat parte vătămată lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul declarat este nefondat. În ceea ce privește latura civilă apreciază că instanța de apel a reținut corect culpa concurentă a părții vătămate și a inculpatului și nu trebuie să fie dovedită și culpa părții responsabile civilmente. Invocă art. 1000 alin. ultim cod civil și apreciază că, partea responsabilă civilmente a fost corect obligată la plata despăgubirilor pe latură civilă și la cheltuieli de judecată. Consideră că s-a stabilit corespunzător suma de 90 lei reprezentând aproximativ J din diferența dintre veniturile pe care le-ar fi încasat partea vătămată și pensia primită după accident, ținând cont de culpa comună a acestora, iar încetarea stării de nevoie de poate stabili ulterior printr-o acțiune civilă cum a reținut și instanța de apel.
Solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea părții responsabile civilmente la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr. 149/2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-, în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 90/1996 cu aplicarea art. 40 al. 1 din Legea nr. 90/1996 în infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 90/1996 cu aplicarea art. 38 din Legea nr. 90/1996 și art. 13 Cod penal.
În baza art. 184 al. 2 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la 3 luni închisoare.
În baza dispozițiilor art. 37 din Legea nr.90/1996 privind protecția muncii cu aplicarea dispozițiilor art.39 din Legea nr.90/1996 și art.13 Cod penal și ale art.74 litera "a" - 76 litera "e" Cod penal:
A condamnat pe același inculpat la o pedeapsă 2.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare masurilor stabilite cu privire la protecția muncii, faptă săvârșită la data de 6 septembrie 2005.
În baza dispozițiilor art.33 litera "b" - 34 litera "d" Cod penal:
A dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) luni închisoare.
interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 literele "a", "b" si "c" Cod penal, pe întreaga durata prevăzută de art.71 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.81 Cod penal:
A dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe întreaga durată prevăzută de art.82 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.359 Cod procedura penala:
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza dispozițiilor art.71 alineat 5 Cod penal:
A suspendat executarea pedepsei accesorii pe întreaga durata a suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza dispozițiilor art.14 Cod procedura penala raportat la art.346 Cod procedura penala și la art.998 si următoarele Cod civil:
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente la plata următoarelor sume de bani cu titlul de despăgubiri civile:
-5000 RON cu titlul de daune morale către partea civila.
-5000 RON către partea civila cu titlul de daune materiale.
-4340,5 RON către partea civila Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica si B cu titlul de din contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate pe perioada - 4 ianuarie 2004/1o februarie 2006 si 15 mai 2006/31 mai 2006.
A constatat că Spitalul Județean de Urgență B nu s-a constituit parte civila în cauza.
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente la plata sumei de 90 RON lunar către partea civila cu titlul de prestație periodica lunara cu începere de la data de 1 martie 2006 si pana la încetarea stării de nevoie.
În baza dispozițiilor art.189 și următoarele Cod procedura penala:
A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul este de profesie mecanic agricol (combainier) și și-a desfășurat activitatea în cadrul " 3 " SRL P N - punct de lucru
La data de 6 septembrie 2005, inculpatul a fost desemnat să-și desfășoare activitatea în cadrul fermei din a, unde urma să recolteze soarelui.
Întrucât, anterior, combina fusese folosită la recoltarea altor produse agricole, șeful de fermă, inginer, a dispus curățarea combinei de resturi vegetale, în acest sens desemnându-i să-l ajute pe combainier, pe partea vătămată și martorul.
Mai înainte de începerea activității, cei trei au fost instruiți pe linie de protecție a muncii.
Pentru desfășurarea activității de curățare a tubulaturii de descărcare a combinei, inculpatul a demontat corpul de vizitare de la baza tubulaturii de descărcare, stabilind împreună cu ceilalți doi muncitori, că nu poate fi curățată în poziția de transport și a stabilit să pornească motorul, în scopul aducerii tubulaturii în poziția de lucru.
În acest sens, inculpatul a urcat în cabina combinei, a pornit motorul, a executat comanda de aducere a tubulaturii de descărcare din poziția de transport în poziția de lucru și în scurtul timp de efectuare a comenzii, partea vătămată a introdus mâna dreaptă prin gura de vizare, pentru a îndepărta resturile vegetale, moment în care mâna i-a fost surprinsă de cuplarea melcului de descărcare, fiind accidentat.
Fiind audiați, inculpatul și partea vătămată au precizat că au fost instruiți pe linie de protecție a muncii, considerând că a introdus mâna în zona de vizitare fără ca el să poată vedea, din locul unde se află, respectiv cabina combinei, acest moment.
Cercetarea accidentului a fost efectuată de Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B, care a stabilit cauza principală ca fiind aceea a efectuării necorespunzătoare a operațiunilor de muncă, respectiv executarea pornirii motorului și a comenzii de trecere a tubulaturii de descărcare din poziția de transport în poziția de lucru cu capacul gurii de vizitare demontat și fără a se verifica prezența altor persoane în jurul combinei, fapt contrar Normelor specifice de protecția muncii aprobate prin Ordinul nr. 288 din 16.05.1997, care prevede ca " înainte de punerea în funcțiune, se va verifica dacă toate capacele sunt închise, apărătorile de protecție sunt montate și complete. Se va controla ca în jurul mașinii să nu fie persoane străine, se va claxona și numai după aceea se va porni mașina".
S-a mai reținut nerespectarea, de către partea vătămată a dispozițiilor normelor de protecția muncii care prevăd ca regulă generală strictă, neintervenția la mașina în funcțiune, deși a fost instruit în acest sens, ceea ce conduce la concluzia unei culpe comune în producerea accidentului.
Urmare a leziunilor suferite, partea vătămată a necesitat 210-220 zile de îngrijiri medicale, prezentând o infirmitate fizică cu caracter permanent.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele existente la dosar.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel partea responsabilă civilmente "TCE 3 " SRL P N - Punct de lucru
În motivarea apelului se susține că atât inculpatul cât și partea civilă au fost instruiți, mai mult stipulează că partea vătămată nu a respectat dispozițiile de protecția muncii și care prevăd că regula generală strictă este " neintervenția la mașina în funcțiune" și că nerespectând aceasta este vorba de o culpă comună în producerea accidentului.
Se mai arată că instanța de fond nu face nici o mențiune cu privire la modul de calcul a contribuției periodice de 90 RON lunar, la ce se raportează și cine și cum se stabilește încetarea stării de nevoie.
Prin decizia penală nr. 120 din 16 mai 2008, Tribunalul Brăilaa admis apelul declarat de partea responsabilă civilmente și a desființat în parte sentința.
S-a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptei și în baza încadrării inițiale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 37 din Legea 90/1996 cu aplicarea art. 40 din aceiași lege și art. 13 Cod penal și art. 74, 76 Cod penal a condamnat pe inculpatul la 2000 lei amendă penală iar pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal la 3 luni închisoare.
Conform art. 33 și 34 Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Pentru a fi dispus astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală sub aspectul încadrării juridice date prin schimbare.
Se precizează că Legea nr. 90/1996 a fost republicată la data de 29 ianuarie 2001 iar după modificare dispozițiile art. 39 au fost preluate de dispozițiile art. 40 și că trebuiau reținute acestea din urmă.
Cu privire la apelul părții responsabile civilmente că, inculpatul în producerea accidentului ar avea o culpă exclusivă și că nu trebuia obligată la despăgubiri în solidar cu acesta, instanța de apel invocă disp. art. 1000 alin. 3 Cod civil în sensul că stăpânii și comitenții sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor întrucât aceștia nu au probat imposibilitatea împiedicării faptului prejudiciabil, operând astfel prezumția de culpă absolută.
De asemenea și cu privire la cheltuielile de judecată operează același raționament.
Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs partea responsabilă civilmente "TCE 3 " SRL P N pe care însă nu l-a motivat și nici nu l-a susținut oral.
Analizând din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond reformată prin hotărârea instanței de apel, Curtea constată că hotărârea dată în apel corectând parțial hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Încadrarea juridică a faptelor a fost corect reținută de instanța de apel iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată.
Criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal au fost corect evaluate, în funcție de gradul de pericol social, conjunctura și modalitatea comiterii infracțiunii.
De asemenea, și pe latură civilă hotărârea dată în apel este temeinică și legală.
În comiterea infracțiunii există o culpă concurentă atât a părții vătămate cât și a inculpatului.
Dispozițiile art. 1000 Cod civil în sensul obligării la despăgubiri în solidar cu inculpatul și partea responsabilă civilmente au fost corect interpretate.
De asemenea, și cuantumul sumei ce reprezintă prestația periodică lunară a fost corect stabilită, reprezentând cca. diferența dintre veniturile pe care le-ar fi încasat partea vătămată și pensia primită după accident avându-se în vedere culpa comună reținută.
Încetarea stării de nevoie a părții vătămate ține de voința părților obligate la prestația periodică în directă corelație cu starea de sănătate a părții vătămate - putând face obiectul unei acțiuni civile.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de partea responsabilă civilmente.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea responsabilă civilmente "TCE 3 " SRL P N - Punct de lucru B cu sediul administrativ în B,- împotriva deciziei penale nr. 120 din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr- - sentința penală nr. 149 din 1 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosar nr- privind pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 28 octombrie 1974 în B, domiciliat în B,-, - 20,. 2,. 29, județul B, CNP -).
Obligă pe recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.Av.
Tehnored.
2 ex./24 2008,
Fond:
Apel: -
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marius Marcian