Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 72/2010. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.72/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 1 FEBRUARIE 2010

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale

JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în com. sat Frunoasă, nr.22, jud. B, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.184 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.321/4.11.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.718/28.04/2009 pronunțată de Judecătoria Focșan i în dosarul nr-).

La apelul nominal făcut la prima strigare, a răspuns avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 7/1.02.2010, pentru intimata-parte civile lipsă, lipsă fiind și recurentul-inculpat, intimata-parte responsabilă civilmente SC SRL B, intimatele-părți civile Spitalul Județean de Urgență "Sf." Focșani și Serviciul de Ambulanță V, precum și asigurătorul SC RESIGURARE SA - Sucursala

Cauza a fost lăsată la a doua strigare.

La a doua strigare a răspuns avocat, pentru intimata-parte vătămată lipsă, lipsă fiind și celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată și că recursul este declarat de apărătorul inculpatului, avocat, în termenul prevăzut de lege, după care;

Apărătorul părții vătămate și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul părții civile, avocat, susține că recursul promovat nu este motivat, situație față de care solicită respingerea lui.

Judecătoria Focșani, prin Sentința penală nr.718/28.04/2009 a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la despăgubiri civile, alături de asigurătorul SC RESIGURARE SA - Sucursala G, pe baza probelor adminJ. în cauză, în sumă de 12.000 lei despăgubiri materiale și 2.500 lei despăgubiri morale.

Tribunalul Vrancea, prin Decizia penală nr.321/4.11.2009 a redus pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond, de la 8 luni închisoare la 6 luni închisoare, modificând și termenul de încercare stabilit potrivit disp.art.82 Cod penal. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-a respins recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC SRL A constatat că despăgubirile civile acordate de Judecătoria Focșan i au fost pe deplin dovedite, la fel și raportul de prepușenie.

Hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariu de avocat la toate instanțele.

Procurorulsolicită respingerea recursului declarat de inculpat. Tribunalul Vranceaa ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatului, de faptul că este tânăr, că nu are antecedente penale, că are un copil minor și că este singurul întreținător al familiei și a redus pedeapsa aplicată, la fel și termenul de încercare. Pe latură civilă a menținut obligarea la despăgubiri civile.

Din materialul probator existent la dosar rezultă că inculpatul este singurul vinovat de producerea accidentului, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică. Acesta a încălcat disp.art.135 lit.f și art.125 din OUG nr.195/2002. De altfel, inculpatul a recunoscut și regretat fapta. În mod corect a fost aplicată și individualizată pedeapsa aplicată. Să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 718/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul penal nr- inculpatul fiul lui și -, născut la 30.11.1984 în B, CNP -, domiciliat în com., sat nr. 22, jud.B, a fost condamnat în baza art.184 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpă.

În baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

S-a făcut în cauză aplicarea art.359 din Codul d e procedură penală.

În baza art.71 alin.1 și 2 Cod penal au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata termenului de încercare.

În baza art.14 art.Cod Penal998 Cod civil, art.1000 alin.3 și art.48-50 din Legea 136/1995, modificată, au fost admise în parte pretențiile civile solicitate de partea civilă.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC COM SRL B, și alături de asiguratorul SC. SA SUCURSALA G, către partea civilă la plata sumelor de 12.000 lei despăgubiri materiale și la 2.500 lei daune morale. Au fost respinse pretențiile civile în ce privește obligarea inculpatului la plata contravalorii motoscuterului ca fiind nedovedită.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurator la plata sumei de 2.921,32 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență SF Focșani, reprezentând despăgubiri civile și la plata sumei de 329,36 lei, cu același titlu către partea civilă Serviciul de Ambulanță V, precum și la plata dobânzii legale începând cu data producerii prejudiciului pana la achitarea integrala a sumei.

În baza art.193 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurător, către partea civilă la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din actele și lucrările dosarului, următoarele:

Din actul de sesizare al instanței se reține că la data de 4.04.2008, în jurul orelor 18,00, inculpatul circula pe, pe sensul de mers DN 2- Dumbrăveni-Sihlea, cu autoutilitara marca 1304 cu nr.-, proprietatea SC COM SRL

Ajungând la km.16+500. pe, pe raza comunei Dumbrăveni, inculpatul a oprit autoutilitara pe partea a sensului de mers, în fața magazinului SC SRL Dumbrăveni, pentru a descărca marfa. În jurul orelor 18,15, inculpatul terminând operațiunea de descărcare a mărfii, s-a urcat la volanul autoutilitarei sale, cu intenția de aop une în mișcare.

Înainte de a pleca de pe loc, inculpatul a observat că în spatele său, pe același sens de mers, se deplasa un moped, cu nr.VN Sihlea 03.022 condus regulamentar de numitul, fără să se asigure corespunzător, a pus autoutilitara în mișcare, în viraj dreapta intrând în impact cu mopedul părții vătămate, aflat în deplasare.

În urma accidentului a rezultat avarierea autoutilitarei și a mopedului, precum și vătămarea corporală a părții vătămate.

Acesta a fost internat la Spitalul de Urgență SF. din Focșani, suferind leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 lei din care, 2500 lei contravaloarea motoscuterului distrus, 2.500 lei daune morale iar diferența de până la 150.000 lei contravaloare medicamente, transport, beneficiu nerealizat.

În declarațiile date de inculpat pe parcursul întregului proces penal, acesta a recunoscut săvârșirea faptei aratând că nu s-a asigurat corespunzator, trebuind să-i dea prioritate de trecere parții civile însă a crezut că se va opri la magazin, motiv pentru care a încercat să efectueze manevra de întoarcere a mașinii.

Partea civilă a declarat că în timp ce se deplasa spre domiciliu, în localitatea Dumbrăveni, în dreptul magazinului a fost lovit pe lateral de mașina condusă de inculpat care a vrut să întoarcă pentru a se deplasa spre aceeași direcție de mers cu el.

După accident a fost internat în Spitalul Județean Focșani timp de o săptămână, iar dupa externare a stat în concediu medical timp de 9 luni și a fost nevoit să-și înceteze activitatea la cerere deoarece nu mai putea să efectueze muncă grea, de construcție. În urma accidentului a suferit o intervenție chirurgicală la piciorul stâng urmând ca dupa un an să-i fie efectuată cea doua intervenție. Toate cheltuielile efectuate pe timpul spitalizări și după, le-a suportat singur. este nereparat și în prezent, nefiind asigurat.

Declarația inculpatului se coroborează și cu declarația martorului care se află în preajma locului accidentului, și se deplasa spre satul, în aceeași direcție de mers cu partea civilă, acesta mergând pe un motoscuter. Ajungând în apropierea magazinului din Dumbrăveni l-a văzut pe inculpat urcând la volanul unei mașini tip apoi, în timp ce-și continua deplasarea, a auzit în spatele sau un zgomot. .-se să vadă ce s-a întâmplat, a văzut mașina inculpatului pe șosea pe o poziție din care rezulta efectuarea unei manevre de întoarcere iar partea civilă doborâtă pe șosea.

Partea civilă purta cască de protecție iar lucrătorii de poliție care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit ca vinovat de producerea accidentului era inculpatul.

Din raportul de expertiză tehnică auto efectuat în faza de urmărire penală de expert rezultă că accidentul de circulație putea fi evitat de inculpat dacă ar fi respectat prevederile art.135 lit.f și art.125 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, republicată, respectiv dacă s-ar fi asigurat corespunzator înainte de a pune în mișcare vehiculul pe drum public și ar fi cedat trecerea vehiculelor care circulau pe drum.

Pe latura civilă a cauzei partea civilă a depus acte respectiv: copii de pe concediile medicale pentru perioada aprilie - decembrie 2008, chitanțe de plată ale unor servicii medicale și a solicitat audierea martorului.

Din declarația martorului se reține că partea civilă a efectuat mai multe drumuri la Focșani pentru verificări medicale, iar contravaloarea acestor transporturi fiind de 12 milioane lei ROL. Dupa accident partea civilă nu a mai putut efectua munca, ramânând în concediu medical, timp de 3 luni deși are familie d e întreținut. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală spunându-i că a cheltuit în perioada spitalizării aproximativ 150 milioane lei. Tot de la partea civilă cunoaște că motoscuterul a costat 25 milioane lei.

Potrivit adeverinței medicale emisă sub nr.125/12.02.2009 de SC SRL Dumbrăveni rezultă că partea civilă era angajat la aceasta societate ca muncitor cu un salariu de 540 lei lunar, începând cu data de 1.08.2008. În perioada aprilie-decembrie a realizat un venit de 3152 lei pe concedii medicale, iar venitul real ar fi fost cu aproximativ 1000 lei pe lună mai mult, în total 9000 lei plus bonuri de masă în valoare de 1.489 lei.

Inculpatul, pentru caracterizarea persoanei sale a depus un înscris întocmit de Primarul comunei, județul B și a fost audiat martorul.

Din administrarea acestor probe se reține că inculpatul este locuitor al comunei, județul B, își întreține familia din prestarea unor munci ocazionale, se afla în relații bune cu vecinii și cu autoritățile locale, nu este cunoscut cu vicii.

Materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul, în data de 4.04.2008, în jurul orelor 18,00, aflându-se în localitatea Dumbrăveni, județul V conducând autoturismul marca 1304 cu nr. de înmatriculare BV.04., a produs un accident de circulație, prin încălcarea dispozițiilor art.135 lit.f și art.125 din OUG 195/2002, republicată, soldat cu vătămarea coporală a părții civile care a suferit leziuni ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale. Fapta astfel săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, în baza căruia i se va aplica o pedeapsă cu închisoarea.

La individualizarea pedespei s-au avut în vedere dispozitiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a Codului penal, pentru fapta săvârșită, gradul concret de pericol social dat de modalitatea săvârșirii faptei, prin nerespectarea unor reguli de circulație într-o împrejurare, în care se putea cu multa ușurință evita accidentul, de numărul mare de îngrijiri medicale, dar și de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dar nu a contribuit la cheltuielile efectuate de partea civila pentru tratarea leziunilor, a dat dovadă de pasivitate față de situația acestuia pe timpul spitalizării dar și după aceea, s-a prezentat la proces, a avut o atitudine de recunoaștere a faptei.

Ca modalitate de executare a pedepsei, având în vedere că inculpatul este infractor primar, are familie d e întreținut, este cunoscut în localitatea de domciliu ca fiind o persoana cu o conduită bună, se apreciază că scopul preventiv și funcțiile coercitiv-educative, de exemplaritate ale acesteia pot fi atinse și fără executare în regim de detenție astfel că, în baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare.

S-a făcut în cauză aplicarea art.359 Cod procedură pebală referitor la condițiile revocării suspendării condiționate ale executării pedepsei.

În baza art.71 alin.1 și 2 Cod penal au fost interzise inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata termenului de încercare.

Potrivit art.1000 alin.3 din Codul civil, sunt responsabili stăpânii și comitenții de prejudiciu cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce le-au fost încredințate.

Deoarece mașina condusă de inculpat la data producerii accidentului era proprietatea părții responsabile civilmente SC COM SRL B, inculpatul fiind în executarea unei activități de muncă pentru această societate, s-a apreciat că în cauză sunt relații de prepușenie între societate și inculpat, și se impune aplicare art.1000 alin.3 Cod civil.

Potrivit art.998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudicii îl obligă a-l repara.

Din probele adminJ. în cauză pe latură civilă, instanta a apreciat că pretențiile civile solicitate de partea civilă sunt întemeiate în parte, iar în temeiul textelor de lege invocate au fost admise, iar pe cale de consecință inculpatul a fost obligat către acesta, în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurătorul SC Reasigurare SA Sucursala G la plata sumei de 12.000 lei depăgubiri materiale și la 2500 lei daune morale.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale s-a calculat beneficiul nerealizat pe cele 9 luni de concediu medical, contravaloare transport, cheltuieli efectuate în spital în perioada internarii pe hrană, medicamente.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere suferința fizică și psihică produsă părții civile în urma accidentului rutier, numărul mare de îngrijiri medicale necesar vindecării leziunilor, suferința produsă în urma intervențiilor chirurgicale efectuate.

Au fost respinse pretențiile civile solicitate de partea civilă în sumă de 2500 lei reprezentând contravaloarea motoscuterului distrus deoarece nu a depus dovezi din care să rezulte contravaloarea acestuia, iar pe de alta parte, așa cum rezultă din fotografii, ar putea fi reparat, dar nu s-au depus dovezi cu c/valoarea reparațiilor.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurător către părțile civile Spitalul Județean de Urgență SF. din Focșani și către Servicul de Ambulanță V la plata despăgubirilor civile solicitate cât și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrala a debitului.

În baza art.193 alin.2 od procedură penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurător, către partea civilă la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 1000 lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței au declarat apel în termen inculpatul și partea responsabilă civilmente CONFORM SRL

Criticile inculpatului apelant vizează aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii din punct de vedere al laturii penale susținând pe de o parte că instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă a culpei fiecărei părți, culpă pe care o consideră ca fiind în proporție de 50% pentru fiecare, iar pedeapsa aplicată este prea mare.

Criticile părții responsabile civilmente au în vedere nelegalitatea hotărârii sub aspectul greșitei obligații stabilite de instanță privind plata despăgubirilor în solidar cu inculpatul către partea vătămată civilă, motivat de faptul că nu există un raport de prepușenie care să fundamenteze răspunderea civilă solidară.

Prin decizia penală nr. 321/04.11.2009 a Tribunalului Vranceaa fost admis apelul declarat de inculpatul, s-a desființat în parte sentința apelată și în rejudecare s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 6 luni închisoare. A fost modificat în mod corespunzător termenul de încercare stabilit ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Prin aceeași decizie penală s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de partea civilă SC Com Panif SRL B și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți cât și din oficiu conf.art.371 alin.2 Cod proc.penală, Tribunalul a constata tcă instanța de fond a făcut o justă și completă analiză a probelor adminJ. în cauză, a reținut, corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptelor, este cea legală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Tribunalul, având în vedere și poziția procesuală a inculpatului care audiat cu prilejul judecării cauzei în apel a recunoscut și regretat sincer fapta fiind de acord cu despăgubirea părții civile, ay apreciat că în cauză se impune o reevaluare a criteriilor generale prev.de art. 52 Cod penal în sensul redozării pedepsei aplicată la fond.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că neprezentarea la instanța de fond s-a datorat deplasării la muncă în străinătate. S-a constatat că inculpatul are o familie organizată fiind susținătorul a 2 minori, unul fiindu-i încredința soției în plasament.

De asemenea, s-a reținut din actele depuse (adeverința nr. 66/7.05.2009 eliberată de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă B, dispoziția de repartizare nr. 508/25.02.2008, fișă loc de muncă) că inculpatul s-a prezentat la societatea parte responsabilă civilmente în cauză unde conform dispoziției de repartizare a fost angajat ca șofer.

Faptul că societatea " " SRL B era înregistrată cu oferta nr. 93/2008 poziția 1 coroborat cu susținerile reprezentantului legal. care arată prin adresa nr. 74/3.11.2009 că începând cu data de 3.04.2008 i s-a încredințat autovehiculul înreg.sub nr. - cu actele mașinii și aviz de expediție atestă o situație certă în privința existenței raportului de prepusenie dintre inculpat și societatea comercială.

Așa cum prevede legislația aplicabilă în materie civilă raportul de prepușenie prezintă trei elemente constitutive și anume: acordul de voință, expres sau tacit dintre comitent prepus; îndeplinirea de către prepus a unor funcții sau activități pe seama comitetului; acceptarea de către prepus a poziției de subordonare față de comitent, căruia îi recunoaște puterea de supraveghere, direcție și control cu privire la activitatea pe care o desfășoară. Chiar dacă aparent în cauza de față raportul de prepușenie nu rezultă dintr-un contract de muncă încheiat și supus prevederilor legislației muncii aceasta nu înseamnă că nu există. Actele depuse dovedesc împrejurarea certă că inculpatul s-a prezentat la angajator conform unei adrese de repartizare pe de o parte, iar la data comiterii accidentului avea încredințată autoutilitara proprietatea părții responsabile civilmente inclusiv avizele de însoțire a mărfii ce urma a fi distribuită altor agenți comerciali.

Chiar și în ipoteza existenței unei înțelegeri (de împrumut în opinia apelantei parte responsabilă civilmente) raportul de prepușenieexistă,fiind unul așa zis "ocazional", între prieteni, cu condiția ca unul să accepte să facă un serviciu celuilalt, implicând o subordonare, ceea ce în speța de față este dovedit prin probele adminJ.

De asemenea, Tribunalul a reținut că acesta a existat la momentul săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile de către prepus (inculpatul) chiar dacă, ulterior, până la intentarea acțiunii în justiție a acțiunii în despăgubiri a încetat. Este rațiunea pentru care Tribunalul nu împărtășește criticile apelantei parte responsabilă civilmente motiv pentru care în conf.cu disp.art.379 pct.1 lit.b Cod proc.penalăa respins ca nefondat.

Revenind la individualizarea judiciară a pedepsei având în vedere criteriile prev.de art. 52 Cod penal, Tribunalul a admis apelul inculpatului conform cu disp.art.374 pct.2 lit.a Cod proc.penală și a procedat la o dozare a sancțiunii închisorii în sensul reducerii cuantumului pedepsei apreciindu-se că aceasta satisface pe deplin exigențele scopului educativ și preventiv al acestuia. De asemenea, s-a constatat că modalitatea de executare a pedepsei a fost bine aleasă și apreciată cu prilejul judecării cauzei la fond, motiv pentru care Tribunalul a menținut-o procedând însă la modificarea termenului de încercare în condițiile art.82 Cod penal.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

De asemenea, în conf.cu disp.art.193 și art.192 al.2 Cod proc.penală, apelanta parte responsabilă civilmente a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă.

În termen legal împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs inculpatul fără însă a invoca motivele de recurs și fără a se prezenta în fața instanței pentru susținerea căii de atac promovate.

Recursul declarat inculpat este nefondat și urmează a fi respins.

Analizând hotărârea recurată din oficiu, sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 indice 9 al. 3 Cod procedură penală care se pot lua în considerare și din oficiu, Curtea reține că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel sunt temeinice și legale și că nu se impune reformarea lor.

Situația de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor adminJ. în cauză, iar fapta comisă de inculpat a fost încadrată corespunzător din punct de vedere juridic. În acest sens trebuie subliniat că în mod corect au apreciat instanța de fond și cea de apel faptul că inculpatul se face singur vinovat de producerea accidentului de circulație soldat cu vătămarea gravă a părții vătămate, urmare a nerespectării dispozițiilor legale ce reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice.

Tot astfel cuantumul despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente a fost corect stabilit ținând seama de numărul mare de zile de îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecarea leziunilor produse părții vătămate precum și de suferința pricinuită acesteia.

Și în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului hotărârea Tribunalului este corectă, fiind respectate pe deplin criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal precum și dispozițiile ce reglementează aplicarea pedepsei în cazul reținerii de circumstanțe atenuante și suspendării condiționate a executării pedepsei.

Față de cele mai sus arătate, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la 30.11.1984 în B, domiciliat în com. sat Frunoasă, nr.22, jud. B, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.321/4.11.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.718/28.04/2009 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

Obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Obligă pe recurentul-inculpat la plata către intimatul a sumei de 1000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 1 februarie 2010.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

Grefier,

I

Red. - 16.02.2010

Tehnored. - 16.02.2010

2 ex

Fond:

Apel: -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 72/2010. Curtea de Apel Galati