Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 889/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 889
Ședința publică de la 29 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu Membri Doru Filimon Valentina
- - -
-
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de partea civilă și asiguratorul SC - Asigurări Transilvania SA C N, împotriva deciziei penale nr. 148 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul parte civilă, asistat de avocat, apărător ales, consilier juridic pentru recurentul asigurător SC - Asigurări Transilvania SA și intimatul inculpat G, asistat de avocat, apărător din oficiu, lipsind părțile civile Spitalul oraș C, Spitalul mun. C, Spitalul Clinic de Urgență C și Spitalul de Urgență -
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - parte civilă, a solicitat instanței admiterea recursului, casarea deciziei și majorarea cuantumului despăgubirilor civile, în sensul acordării sumelor solicitate de partea civilă.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta asigurător - "Asigurări Transilvania", a solicitat admiterea recursului formulat de asigurător, respingerea recursului formulat de partea civilă și reducerea cuantumului despăgubirilor civile acordate, arătând - în privința despăgubirilor materiale - că trebuie avută în vedere suma de 3.069 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu repararea motocicletei.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat G, a solicitat instanței respingerea recursului formulat de partea civilă, întrucât a fost stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor civile.
A arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la recursul formulat de asigurător.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursurilor formulate, întrucât despăgubirile civile au fost stabilite în mod corect.
Intimatul - inculpat G, având ultimul cuvânt, a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 42 din 05.03.2009 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în baza art. 184 al.2 și 4 .penal, a fost condamnat inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 18.08.1957 în localitatea, județul D, domiciliat în orașul C,-, județul O, posesor al I cu seria T și nr.-, CNP - -, studii - școala profesională, cetățenia română, stagiu militar satisfăcut, ocupația - administrator, locul de muncă C C - C, căsătorit, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
In baza art. 81 - 82. penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83.penal.
In baza art. 71 al.1 și 2. penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a și lit.b penal.
In baza art. 71 al.5 penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
A fost obligat asigurătorul Asigurări SA Transilvania la 30.000 lei daune morale către partea vătămată.
A fost obligat asiguratorul Asigurări SA Transilvania la 9.354,04 lei despăgubiri, și la dobânda legală calculată la această sumă începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării prejudiciului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență ""
S-a luat act că Spitalul Orășenesc C, Spitalul Municipal C și Spitalul Clinic de Urgență nr.1 C, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată și la 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
In baza art. 199 al.3 pr.penală, s-a admis cererea martorului privind scutirea de plata amenzii judiciare în sumă de 300 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În după amiaza zilei de 15.10.2007, în jurul orelor 17:00, inculpatul G se îndrepta cu autoturismul proprietate personală marca Break cu numărul de înmatriculare T - 11 - din direcția C spre comuna Nouă, în autoturism fiind și numitul.
În timp ce se deplasa pe DN 54 pe raza comunei, și circula în spatele altor două autovehicule, autovehicul situat imediat în fața inculpatului fiind condus de martora, inculpatul, în mod imprudent, s-a angajat în depășirea acestor autovehicule fără să observe că din sens contrar se apropia o motocicletă marca Honda condusă de partea vătămată, motocicletă pe care se afla și martorul.
În aceste condiții, impactul dintre autoturismul condus de inculpat și motocicleta condusă de partea vătămată nu a putut fi evitat iar, ca urmare a accidentului care a avut loc, partea vătămată a fost proiectat pe acostament fiind transportată, pe rând, la Spitalul orășenesc C, la Spitalul municipal C, Spitalul Clinic nr.1 C și Spitalul Clinic de Urgență -
Ca urmare a impactului care a avut loc, și martorul a fost proiectat în afara părții carosabile, în timp ce și persoanele din autoturism, respectiv inculpatul G și numitul, au suferit leziuni.
Atât inculpatului G cât și părții vătămate, le-au fost recoltate probe biologice în vederea verificării alcoolemiei, rezultatele analizelor fiind negative.
Partea vătămată a suferit multiple leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 150 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de constatare medico - legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală
Leziunile suferite de martorul au necesitat un număr de 25-35 zile de îngrijiri medicale, dar acest martor nu a formulat plângere prealabilă, în timp ce leziunile suferite de numitul nu au necesitat îngrijiri medicale.
Și inculpatul Gas uferit leziuni ca urmare a accidentului pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul soluționării laturii civile, respectiv al cuantumului daunelor materiale și morale acordate de instanță prin obligarea societății de asigurare și societatea de asigurare - Asigurări Transilvania SA, criticând-o de asemenea pentru netemeinicie.
Partea civilă a susținut că la data soluționării cauzei nu a fost în posesia actului prin care a dobândit motocicleta Honda distrusă în totalitate în accidentul rutier provocat de inculpat, motocicletă pentru care a plătit suma de 2600 euro așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, iar cuantumul daunelor morale acordat de instanță este insuficient în raport cu prejudiciul moral cauzat de inculpat prin evenimentul rutier.
Societatea de asigurare a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul soluționării laturii civile și sub aspectul laturii penale, susținând că în speță nu sunt întrunite față de asigurator condițiile răspunderii pentru fapta proprie și nici cele pentru fapta altei persoane conform art.998 și urm. cod civil, iar asiguratorul răspunde numai în baza unui contract de asigurare reglementat de o lege specială, respectiv legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
O altă critică, vizează faptul că în materie de asigurări obligatorii RCA, respectiv Ordinul nr. -/06 al CSA, persoana păgubită este obligată să se adreseze direct societății de asigurare pentru recuperarea despăgubirilor în vederea deschideri unui dosar de daună.
Un alt motiv de apel, a vizat faptul că societatea de asigurare nu poate fi parte în procesul penal și nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri atâta timp cât nu are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Referitor la despăgubirile solicitate de partea vătămată, asiguratorul a precizat că acestea nu pot fi achitate întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de legea specială în materie, respectiv faptul că păgubitul nu s-a adresat societății de asigurare pentru deschiderea dosarului, nu s-a realizat acordul tripartit între asigurat, persoana păgubită și asigurator, nu sunt întrunite cerințele art. 32 din norma privitoare la cazul în care accidentul face obiectul unui proces penal și nu s-au depus acte justificative privind pagubele suferite.
Un alt aspect invocat în motivele de apel d e către societatea de asigurare, s-a referit la faptul că în speță, despăgubirile nu pot depăși valoarea de 3069 lei sumă maximă ce se poate achita după calculul rezultat conform coeficienților prezenți în anexa la ordinul nr. -/06, calcul care se pornește de la valoarea nouă a acestei motociclete, valoare din care, raportat la anul de fabricație 1994, se scade uzura.
In motivele de apel asiguratorul a solicitat să se dispună achitarea inculpatului și neacordarea despăgubirilor materiale și morale solicitate de către partea vătămată întrucât nu sunt dovedite, deoarece din probele administrate în cauză, nu a rezultat fără putință de tăgadă culpa inculpatului în producerea accidentului rutier.
Prin decizia penală nr. 148 din 17 iunie 2009, Tribunalul Olta admis apelurile declarate de apelantul-parte civilă și apelantul asigurător - Asigurări Transilvania C N, a desființat sentința în parte sub aspect civil, în sensul că obligă asigurătorul - Asigurări Transilvania C N la plata către partea civilă a sumei de 8.670 lei ( echivalentul în lei a 2.600EURO la cursul de schimb al pieței valutare comunicată de BNR la data producerii accidentului conform art.8lit.a din Ordinul nr.3116/2005 modif prin Ordinul -/ 16.08.2006) reprezentând daune materiale - contravaloarea motocicletei distruse și reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat asigurătorul către aceeași parte civilă de la suma de 30.000 lei la suma de 20.000 lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.192 alin.3C. cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării apelului au rămas în sarcina statului.
În baza art.193 C.P.P. a fost obligat intimatul inculpat la plata către apelantul parte civilă, sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul soluționării apelului, respectiv onorariu avocat ales.
Pentru a statua astfel, tribunalul a concluzionat că susținerea societății de asigurare că nu are nici o calitate în dosar și nu datorează părții civile despăgubiri, este și contrară dispozițiilor legale, întrucât potrivit dispoz. art. 49 al. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul asigură despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați prin procesul civil.
Potrivit dispoz. art. 50 al. 1 din legea nr.136/2005, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Potrivit acestor dispoziții legale societatea de asigurare, în speță - Asigurări Transilvania SA, datorează despăgubiri civile părții civile, respectiv despăgubiri materiale constând în contravaloarea motocicletei distrusă complet în accidentul rutier precum și daune morale, având în vedere suferințele fizice cauzate acesteia și reflectate de urmarea produsă, de numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecarea leziunilor traumatice.
În susținerea apelului, partea civilă a depus la dosar copie de pe contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din care rezultă că a cumpărat motocicleta Honda cu suma de 2.600 euro care a fost distrusă complet în accidentul rutier cauzat de inculpat, care așa cum rezultă din probele administrate în cauză a avut o culpă exclusivă în producerea accidentului rutier constând în aceea că a depășit un autovehicul fără a se asigura dacă din sens invers circulă alt vehicul și a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de partea civilă.
Faptul că singurul vinovat de producerea accidentului este inculpatul G, a rezultat și din concluziile raportului de expertiză, care, precizează că acesta nu s-a asigurat dacă din sens invers circulă vreun vehicul și dacă are timpul necesar pentru a efectua manevra. Aceasta în condițiile în care partea vătămată s-a constatat că a folosit luminile și circula corect pe dreaptă.
S-a stabilit că inculpatul, efectuând manevra de depășire necorespunzător, a încălcat dispoz. art. 45 al. 2 din OUG nr. 195/2002.
Având în vedere această situație, instanța văzând și dispoz. art. 49 și 50 din legea nr. 136/2005, a apreciat că cererea de despăgubiri civile formulată partea civilă, este fondată, și, în consecință, a fost admisă și s-a dispus obligarea societății de asigurare la plata contravalorii motocicletei, respectiv a sumei de 2.600 euro și nu numai a sumei de 3069 lei așa cum a susținut asiguratorul, întrucât motocicleta nu a fost nouă pentru a se aplica un coeficient de uzură și a fost cumpărată cu suma de 2600 euro.
Motivul de apel formulat de partea civilă cu privire la cuantumul daunelor morale s-a constatat nefondat, întrucât suma de 30.000 lei la care a fost obligată societatea de asigurare cu acest titlu este mare și nu corespunde prejudiciului moral cauzat acesteia, având în vedere cele 150 de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea civilă și asigurătorul SC - Asigurări Transilvania SA.
În recursul formulat de asigurătorul - "ASIGURĂRI TRANSILVANIA2, s-a solicitat admiterea căii de atac și reducerea despăgubirilor materiale acordate părții civile, de la suma de 8.670 lei la suma de 3.069 lei, sumă maximă care se poate acorda, potrivit Ordinului nr. 113.133/2006.
S-a solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale, urmând a se reține și culpa părții civile la producerea accidentului, întrucât aceasta a circulat pe timp de noapte, fără să aibă sistemul iluminat pus în funcție.
În recursul formulat de partea civilă, s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a redus suma privind daunele morale, fiind încălcate dispozițiile art. 372 Cod Procedură penală.
A solicitat majorarea daunelor morale față de pericolul social al faptei, urmarea produsă - 150 zile îngrijiri medicale și conduita inculpatului - în sensul că nu a recunoscut săvârșirea faptei.
Curtea apreciază că recursul formulat de partea civilă, iar recursul formulat de asigurător este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de asigurător în privința cuantumului despăgubirilor materiale la care a fost obligată, sunt nefondate.
Instanța de apel a apreciat în mod corect că valoarea prejudiciului material suferit de partea civilă o reprezintă suma plătită de partea civilă pentru achiziționarea vehiculului, întrucât acesta a fost distrus complet, iar partea civilă nu a avut nici o culpă la producerea accidentului.
De asemenea, sunt nefondate și criticile formulate de partea civilă în sensul că i s-a agravat situația în propria cale de atac.
În cauză, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 372 Cod Procedură penală, întrucât, în cauză au declarat apel atât partea civilă, cât și asigurătorul, iar reducerea cuantumului daunelor morale a fost dispusă tocmai ca urmare a admiterii apelului formulat de asigurător.
Recursul formulat de partea civilă este însă fondat în privința cuantumului daunelor morale stabilit de instanța de apel.
Curtea apreciază că, în raport cu suferința fizică și psihică produsă părții civile, relevată de numărul de îngrijiri medicale - 150 îngrijiri medicale - de intervențiile chirurgicale la care a fost supusă aceasta, obligarea asigurătorului la plata sumei de 30.000 lei daune morale că partea civilă ar fi de natură să contribuie la repararea prejudiciului cauzat.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod Procedură penală, va admite recursul formulat de partea civilă, iar în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, va respinge recursul formulat de asigurător, ca nefondat.
În consecință, va fi casată decizia Tribunalului O l t, precum și sentința penală nr. 42 din 05.03.2009 pronunțată de Judecătoria Corabia, în parte, obligând asiguratorul SC - Asigurări Transilvania SA C N la plata către partea civilă a sumei de 8.670 lei reprezentând daune materiale și a sumei de 30.000 lei, daune morale.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, va fi obligat recurentul asigurator la 220 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, precum și la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă. reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Admite recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 148 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Respinge recursul formulat de asiguratorul SC - Asigurări Transilvania SA C N, împotriva deciziei penale nr. 148 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Casează decizia penală nr. 148 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- și sentința penală nr. 42 din 05.03.2009 pronunțată de Judecătoria Corabia, în parte.
Obligă asiguratorul la plata către partea civilă, a sumei de 8.670 lei daune materiale și a sumei de 30 000 lei daune morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă pe recurentul asigurator la 220 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și la 1000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 29 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC
Gh.
Dact. 3 ex./IB () - 16.10.2009
29 2009,
C, județul O va urmări și încasa de la inc. G, suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
C N va urmări și încasa de la SC - Asigurări Transilvania SA C N, suma de 220 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:George Ciobanu Membri Doru Filimon ValentinaJudecători:George Ciobanu Membri Doru Filimon Valentina