Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 917/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 917/
Ședința publică din 6 octombrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de partea vătămată și asigurătorul SC SA - Sucursala A împotriva deciziei penale nr. 84 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpata intimată, partea vătămată recurentă, asigurătorul recurent SC SA - Sucursala A prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind partea civilă intimată Spitalul Județean Reșița - C-
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Consilier juridic, pentru asigurătorul recurent, depune delegația la dosar și solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar. Solicită respingerea recursului declarat de partea civilă.
Partea civilă recurentă solicită admiterea recursului și plata despăgubirilor în totalitate, întrucât a rămas fără un picior în urma accidentului. Lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de asigurător.
Inculpata intimată arată că nu este de acord să plătească despăgubiri și solicită respingerea recursului părții civile și admiterea recursului asigurătorului.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 110 din 25 martie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Reșița în baza art. 184 al.2,4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 și art.76 lit.e Cod penal, a condamnat pe inculpata, născută la data de 04.07.1960, fără antecedente penale, la 500 lei amendă penală.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an, stabilit în conformitate cu prev. art. 82 al.2 cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și art. 999 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
A obligat inculpata în solidar cu asigurătorul SC - Reasigurare SA - Sucursala Reșița, dar în limita plafonului de asigurare, la plata către partea civilă, a sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și art. 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC Românească SA - Sucursala C-
A obligat inculpata în solidar cu asigurătorul SC - Reasigurare SA - Sucursala Reșița, dar în limita plafonului de asigurare, la plata sumei de 4.764,53 lei + dobânda legală de la data plății și până la achitarea acesteia, către partea civilă SC Românească SA - Sucursala C-S, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și art. 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean Reșița.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În data de 13.03.2007, în jurul orelor 16,45, inculpata a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, pe str. - cel din, iar la intersecția cu str. -, intenționând să vireze stânga, nu s-a asigurat în mod corespunzător și nu a cedat trecerea autovehiculului taxi marca Solenza,u nr. de înmatriculare -, care circula regulamentar, fiind condus de martorul, intrând în coliziune cu acest autoturism, avariindu-
În urma impactului a rezultat și rănirea gravă a părții vătămate, care se afla în autoturismul marca Solenza, ocupând locul din stânga spate.
După accident, partea vătămată a fost internată la Spitalul Județean Reșița, din data de 13.03.2007 până la data de 27.03.2007, având diagnosticul fractură deschisă gamba dreaptă. La data de 20 martie s-a intervenit chirurgical și s-a efectuat osteosinteza tibiei cu tija zavorata distală cu 2 șuruburi.
Conform certificatului medico - legal nr. C- 225/11 aprilie 2007 și a certificatului medico legal completare nr. C - 225 din 27 aprilie 2007, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 120 zile de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului taxi, martorul nu a suferit leziuni.
Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpata a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, recunoaștere ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Întregul material probator administrat în cauză a condus la stabilirea, cu certitudine, a vinovăției inculpatei.
În drept, fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Pe latură subiectivă, instanța de fond a reținut culpa ca formă a vinovăției.
Sub aspectul individualizării pedepsei pe care instanța a aplicat-o inculpatei pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal, s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatei.
Instanța de fond a ținut seama că inculpata a avut o atitudine sinceră în timpul procesului penal, aceasta recunoscând și regretând fapta comisă, precum și faptul că nu mai are alte antecedente penale, nemaifiind anterior condamnată.
S-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 Cod penal, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an, stabilit în conformitate cu art. 82 al. 2 Cod penal, sub sancțiunea art. 83 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 300.000.000 lei vechi daune morale, iar SC Românească - SA - Sucursala C-S s-a constituit parte civilă cu suma de 4.764,53 lei reprezentând despăgubiri materiale pentru avarierea autoturismului marca Solenza cu nr. de înmatriculare - + dobânzile legale de la data plății despăgubirilor și până la achitarea lor.
Referitor la acțiunea civilă formulată de către parte civilă, instanța de fond a apreciat că este doar în parte întemeiată.
S-a constatat că în speța de față sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și următoarele Cod civil, în sensul că inculpata, prin fapta sa ilicită, comisă cu vinovăție, a cauzat părții vătămate un prejudiciu ce trebuie reparat.
Din înscrisurile medicale aflate la dosar a rezultat că partea vătămată, în urma accidentului, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120 zile îngrijiri medicale. A fost internată la Spitalul Județean Reșița din data de 13.03.2007 până la data de 27.03.2007, având diagnosticul fractură deschisă gamba dreaptă. La data de 20 martie a suferit o intervenție chirurgicală, efectuându-se osteosinteza tibiei cu tija zavorata distală cu 2 șuruburi.
Instanța de fond a reținut că părții vătămate i-au fost grav lezate integritatea corporală și sănătatea, fiind supusă unor puternice suferințe fizice și psihice și fiind profund afectată de agresiunea suferită și de urmările acesteia, având și în prezent tijă la piciorul drept.
S-a reținut că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral. Privitor la cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate, având în vedere cele anterior arătate, numărul de zile de îngrijiri medicale constatate prin certificatul medico legal, și, nu în ultimul rând, disconfortul pe care partea vătămată (civilă) l-a suportat și îl suportă o perioadă îndelungată de timp, prima instanță a considerat că suma de 10.000 lei reprezintă o reparație echitabilă.
Restul pretențiilor părții civile, au fost respinse.
Cu privire la cererea formulată de partea civilă SC Românească - SA - Sucursala C-S, prima instanță a reținut următoarele:
SC Românească - SA - Sucursala C-S s-a constituit parte civilă cu suma de 4.764,53 lei, reprezentând despăgubiri materiale pentru avarierea autoturismului marca Solenza cu nr. de înmatriculare - + dobânzile legale de la data plății despăgubirilor și până la achitarea lor.
În motivare a arătat că la data de 13.03.2007, data producerii accidentului, autoturismul taxi marca Solenza nr. -, ce aparținea numitului și condus de martorul, în care se afla partea vătămată și care a fost avariat, era asigurat facultativ CASCO la SC Românească - SA - Sucursala C-S, potrivit contractului de asigurare facultativă nr. 96339 din 15.12.2006.
În continuare s-a arată că autoturismul avariat a fost reparat la SC SRL, căreia, la data de 09.05.2007, i-a fost achitată suma de 4.764,53 lei, conform devizului lucrării și facturii emise.
S- mai arătat că potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că autoturismul taxi marca Solenza, cu nr. de înmatriculare - era asigurat facultativ CASCO la SC Românească - SA - Sucursala C-S, în baza contractului de asigurare facultativă nr. 96339 din 15.12.2006.
În baza acestui contract, partea civilă SC Românească - SA - Sucursala C-S a plătit contravaloarea avariilor suferite de autoturism, în sumă de 4.764,53 lei.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele despăgubirilor plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
În speță, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, avarierea autoturismului taxi marca Solenza, cu nr. de înmatriculare -, s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei, iar potrivit notei de comandă - deviz nr. 80 din 14.03.2007, aceste avarii au fost remediate la SC SRL.
Despăgubirea în cuantum de 4.764,53 lei a fost suportată de partea civilă SC Românească - SA - Sucursala C-S, conform facturii fiscale nr. - din 30.03.007, societate la care autovehiculul avariat era asigurat facultativ Casco.
Așadar, SC Românească - SA - Sucursala C-S a fost îndreptățită să se întoarcă împotriva celui răspunzător de săvârșirea faptei delictuale și de producerea prejudiciului, având calitate de parte civilă în procesul penal.
Referitor la cererea părții civile cu privire la dobânzile legale, prima instanță a apreciat că este îndreptățită aceasta și la plata dobânzilor legale.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a constatat că acțiunea civilă este întemeiată și, în baza dispozițiilor art. 998,999.civ, art. 58 din Legea nr. 136/1995, a admis-o și a obligat inculpata, la plata, către partea civilă SC Românească - SA - Sucursala C-S, a sumei de 4.764,53 lei + dobânda legală de la data plății și până la achitarea acesteia.
Prin fapta sa ilicită, în mod indirect inculpata a cauzat un prejudiciu și părții civile Spitalul Județean Reșița, constând în costul îngrijirilor medicale acordate părții vătămate, pe care trebuie să-l repare.
În consecință, inculpata a fost obligată să plătească către Spitalul Județean Reșița suma de 2.127,750 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Întrucât autovehiculul marca cu nr. de înmatriculare -, este asigurat de răspundere civilă la SC -Reasigurare SA, care are calitatea de asigurător de răspundere civilă în baza contractului de asigurare, și conform art. 54 al.4 și art. 57 din Legea 136/1995, instanța, a obligat inculpata, în solidar cu asigurătorul SC - Reasigurare SA, dar în limita plafonului de asigurare, la plata daunelor morale față de partea civilă, la plata daunelor materiale + dobânda legală de la data plății și până la achitarea acesteia către partea civilă SC Românească - SA - Sucursala C-S și la plata despăgubirilor civile față de Spitalul Județean Reșița.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel nemotivat partea civilă. În susținerea verbală a apelului s-a invocat în latură penală că pedeapsa aplicată este prea mică în raport de gravitatea faptei, iar în latura civilă că prejudiciul acordat nu acoperă suferințele pricinuite părții vătămate.
A mai invocat faptul că societatea de asigurări -Reasigurare A ar trebui să stea în procesul penal ca parte responsabilă civilmente și nu simplu asigurător.
Apelul formulat de asigurătorul S, Aaf ost sumar motivat, invocându-se că daunele morale acordate de instanța de fond sunt disproporționate în raport cu vătămările corporale suferite de partea vătămată.
Prin decizia penală nr. 84 din 12 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins ca nefondate apelurile formulate de partea vătămată - și de asigurătorul Reasigurare SA Reșița, împotriva sentinței penale nr. 110 din 25 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și a obligat pe fiecare apelant să plătească statului 50 cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea Judecătoriei Reșița este legală și temeinică, pronunțată în conformitate cu dispozițiile legale și în baza probelor administrate.
Inculpata a fost trimisă în judecată și condamnată prin hotărârea instanței de fond la 500 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 al.2,4 Cod penal, cu aplicarea art.74 și art.76 lit.e Cod penal; fapta a fost recunoscută și regretată de inculpată, care a avut o conduită cooperantă pe parcursul cercetării penale și al cercetării judecătorești; este infractoare primară și prezintă garanții că scopul pedepsei prevăzute de art. 53 Cod penal poate fi atins în ceea ce o privește - fără se pune accentul pe latura coercitivă, respectiv aplicarea unei pedepse foarte mari.
Instanța de fond a respectat prevederile art. 72 Cod penal privind individualizarea pedepsei iar sancțiunea aplicată este temeinică și legală, reflectând periculozitatea concretă a faptei săvârșite.
În latura civilă s-a reținut că instanța de fond a făcut o evaluare reală și pertinentă în ceea ce privește raportul dintre suferințele fizice și psihice pricinuite părții vătămate și valoarea daunelor morale acordate. Este dovedit că partea vătămată a fost supusă unor grave traume fizice și psihice, care justifică acordarea de daune morale, ce au fost corect stabilite în raport de starea de fapt și de probele administrate. Această acordare de daune morale nu constituie o îmbogățire fără justă cauză, ci o reală reparare bănească a prejudiciului moral suferit.
S-a subliniat faptul că în cauză nu s-a dovedit un prejudiciu material, deși a fost invocat de partea vătămată.
În ce privește apelul formulat de asigurătorul A tribunalul a apreciat că s-a făcut o corectă corelație între starea de fapt, rezultată din probele administrate și daunele aplicate care urmează a fi plătite conform contractului și poliței de asigurare. Întrucât apelantul asigurător nu a indicat în mod expres alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii, instanța de control judiciar nu este investită să se pronunțe din oficiu asupra unor aspecte decât dacă aduc atingere intereselor generale ale părților implicate, în cazul unor nulități absolute, care în această speță, nu există.
Împotriva deciziei Tribunalului C-S au declarat recurs partea vătămată și SC SA - Sucursala
Partea civilă, prin cererea formulată în scris, a arătat că apreciază ca netemeniciă și nelegală hotărârea instanței de apel și sentința instanței de fond, atât în latură penală cât și în latură civilă, fără a face alte precizări.
SC SA Sucursala Aac riticat hotărârile celor două instanțe pe latura civilă, pe motiv că daunele morale acordate părții civile nu sunt în concordanță cu practica judiciară și probatoriul administrat în cauză.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform prev. art. 38510, al. 21.C.P.P. se constată că recursul părții vătămate în ce privește latura penală a cauzei este fondat, pentru următoarele motive:
Din actele de la dosar se reține că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 184 al.2 și 4.Cod Penal, fapta constând în aceea că la data de 13.03.2007, nerespectând regulile de circulație pe drumurile publice, pe raza localității, jud. C S, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de numitul, având ca rezultat accidentarea parții vătămate, care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 120 de zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt a fost în mod corect reținută de către instanța de fond, având în vedere recunoașterea inculpatei, actele de constatare întocmite de organele de poliție, care se coroborează cu celelalte probe administrate.
În ce privește individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că nu s-a ținut seama de toate criteriile de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, astfel că pedeapsa de 500 lei cu suspendarea condiționată a executării nu este în măsură să ducă la realizarea scopului prev. de art. 52.
Cod PenalÎmprejurările că inculpata a recunoscut fapta și că nu are antecedente penale nu pot constitui temeiuri suficiente pentru reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege.
La aplicarea pedepsei instanța de fond trebuia să aibă în vedere și numărul mare de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea vătămată pentru vindecare (120 zile) și conduita inculpatei după săvârșirea faptei, care deși a recunoscut fapta, nu a depus nici un fel de diligențe pentru repararea pagubei cauzate părții civile, care a fost nevoită să suporte și o intervenție chirurgicală pentru fixarea unei tije metalice la un picior, fiind supusă astfel unor puternice suferințe fizice și psihice.
Prin urmare, față de circumstanțele concrete ale cauzei, doar o pedeapsă minimă cu închisoare este în măsură să ducă la reeducarea inculpatei și la prevenirea săvârșirii unei noi infracțiuni.
Referitor la latura civilă a cauzei, se constată că daunele morale stabilite de instanța de fond reprezintă o reparație echitabilă pentru partea civilă, având în vedere suferințele la care a fost supusă în urma accidentului a cărei victimă a fost, iar cuantumul acestei sume, de 10.000 lei, nu poate fi considerat exagerat, cum în mod neîntemeiat susține societatea de asigurare prin motivele de recurs.
Așadar, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 3859al.1 pct. 14.C.P.P. va fi admis recursul părții vătămate în latura penală în ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, în baza art. 38515pct. 2 lit. c C.P.P. se va casa sentința instanței de fond și decizia instanței de apel și rejudecând cauza, în baza art. 184 al.2 și 4.Cod Penal va fi condamnată inculpata la pedeapsa de 6 luni închisoare iar în baza art. 81, 82.Cod Penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și se va stabili un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Se va atrage atenția inculpatei asupra prev. art. 83.
Cod PenalSe va dispune înlăturarea dispoziției de obligare a părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței și a deciziei recurate.
În baza art. 38515, pct.1 lit. b C.P.P. se va respinge ca nefondat recursul declarat de SC SA - Sucursala A împotriva aceleiași hotărâri.
Văzând și prev. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. admite recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 84/2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și sentința penală nr. 110/2008 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr- și rejudecând cauza:
În baza art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal condamnă pe inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 81, 82.Cod Penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Atrage atenția inculpatei asupra prev. art. 83.
Cod PenalÎnlătură dispoziția de obligare a părții civile la cheltuieli judiciare în apel.
Menține în rest dispozițiile sentinței și a deciziei recurate.
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de SC SA - Sucursala A, împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă SC SA - Sucursala A la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în recurs privind partea civilă rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /07.10.2008
Tehnored./2 ex./10.10.2008
Prima instanță:
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 917/
Ședința publică din 6 octombrie 2008
În baza art. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. admite recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 84/2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și sentința penală nr. 110/2008 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr- și rejudecând cauza:
În baza art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal condamnă pe inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa de:
- 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 81, 82.Cod Penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Atrage atenția inculpatei asupra prev. art. 83.
Cod PenalÎnlătură dispoziția de obligare a părții civile la cheltuieli judiciare în apel.
Menține în rest dispozițiile sentinței și a deciziei recurate.
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de SC SA - Sucursala A, împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă SC SA - Sucursala A la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în recurs privind partea civilă rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu