Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1019/
Ședința publică din 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 134 din 04.05.2009 pronunțată la data de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent -, asistat de avocat ales, prezentă partea civilă-intimat, asistat de avocat în substituirea avocat, nereprezentată partea civilă-intimată Spitalul Clinic Municipal
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul părții civile depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, precum și o serie de înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Procurorul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reținându-se cauza spre rejudecare să se aplice inculpatului pedepse corect individualizate, apte să realizeze scopurile prev. de art. 52 Cp, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Se arată că, potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul a dovedit prin acțiunile sale un pericol social deosebit de ridicat, iar în condițiile în care partea vătămată și-a pierdut ireversibil vederea la un, suferind mai multe intervenții chirurgicale și tratamente îndelungate, pedeapsa aplicată inculpatului, orientată spre minimul special prevăzut de lege, este vădit netemeinică. Se precizează de asemenea, că la individualizarea pedepsei nu s-a ținut seama nici de gradul de pericol social al faptei comise și nici de persoana inculpatului și modul și împrejurările ăn care acesta a acționat.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia, din probe reieșind vinovăția inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului formulat de inculpat și respingerea recursului declarat de parchet. Precizează că instanța de apel prin decizia recurată, a analizat în mod greșit probele existente și nu a avut în vedere toate aspectele la individualizarea pedepsei. Astfel, nu s-au avut în vedere dovezile existente și nici persoana inculpatului, dar nici declarațiile martorilor care au relatat că partea vătămată a condus în mod periculos autoturismul. De asemenea, arată că din raportul tehnic de expertiză efectuat în cauză se desprinde ideea că nu se poate exclude varianta în care spargerea a avut loc ca urmare a lovirii cu forță redusă în timp ce autoturismul demara, astfel că se putea reține că lovirea nu a avut ca scop producerea de daune. Se mai arată că nu s-a avut în vedere nici faptul că inculpatul este la prima abatere de acest gen și nici faptul că inculpatul a regretat fapta comisă, și că a dorit să ajute partea vătămată, însă aceasta a refuzat ajutorul.
Apărătorul părții civile intimate, avocat, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și admiterea recursului formulat de parchet. precizând că se impune o redozare a pedepsei, din probatoriul administrat rezultând modul periculos în care a acționat inculpatul. Mai arată că afirmațiile potrivit cărora partea vătămată ar fi provocat accidentul nu sunt susținute de nici o probă și pe de altă parte, susținerile inculpatului potrivit cărora ar fi oferit vreo sumă de bani părții vătămate sunt nefondate și nedovedite, acesta nedepunând nici o diligență în sensul de a contacta partea vătămată. Solicită cheltuieli de judecată.
Inculpatul-recurent -, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și că a încercat să ia legătură cu partea vătămată, oferindu-și ajutorul.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 404 din 17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 182 al. 2 Cod penal, formulată de către reprezentantul părții vătămate.
În baza art. 184 alin. 2 Cod epnal a fost condamnat la 4 luni închisoare inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal a fost condamnat la 2 luni închisoare inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 33 lit. b, 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare fără aplicarea vreunui spor.
În condițiile art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a cu excepția dreptului de a alege și b Cod penal.
În baza art. 81, 82 și 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 52.550,38 lei daune materiale și 150.000 lei daune morale către partea civilă.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Municipal A și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 415,84 lei către partea civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat și la plata sumei de 2.300 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de către acesta.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 06.05.2007 partea vătămată se deplasa conducând autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare - pe Bd.- - din municipiul A, pe sensul de mers cartier - Podgoria, fiind însoțit de martora, pe același sens de mers deplasându-se și inculpatul care conducea autotrenul marca Volvo.
Pe fondul unor neînțelegeri în trafic, la momentul în care cele două autovehicule erau oprite una lângă alta la culoarea roșie a semaforului din intersecția Podgoria, inculpatul a coborât nervos din autotren adresându-se pe un ton agresiv părții vătămate. Acesta a blocat portierele din interior, iar inculpatul nu a reușit să deschidă portiera față și a lovit cu pumnul geamul portierei stânga față a autoturismului părții vătămate, spărgându- Mai multe cioburi de sticlă au intrat în ochiul stâng al părții vătămate, provocând leziuni care au dus în final la încetarea funcției specifice acestui, nemaiexistând șanse de recuperare a vederii la ochiul stâng.
S-a constatat că starea de fapt reținută de prima instanță a fost confirmată de declarația părții vătămate care se coroborează cu declarația martorei directe și cu concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză. S-a reținut că inițial medicii legiști au apreciat că este nevoie de 65 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, însă prin raportul de expertiză medico-legală efectuat la data de 24.10.2008 de către IML T, s-a constatat că până la acel moment s-au totalizat 1,5 ani de tratament, iar șansele de recuperare a vederii la ochiul stâng nu mai există.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și inculpatul -.
Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arada solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și rejudecând, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării acesteia. S-a arătat că nu este un tratament echitabil aplicarea unei pedepse cu doar o lună mai mare decât minimul special fixat de Codul Penal pentru această infracțiune în condițiile în care partea vătămată și-a petrecut ultimul an și J mai mult prin spitale, fără a i se putea reda vederea. S-a apreciat că inculpatul a dovedit prin acțiunile sale un pericol social deosebit de ridicat care trebuie să se reflecte în cuantumul pedepsei și în modalitatea de executare a acesteia.
Apelul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris și prin concluziile orale puse de apărătorul său, s-a solicitat respingerea apelului parchetului, inculpatul nefăcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Prin decizia penală nr. 134 din 04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr. 404 din 17.02.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- pe care a desființat-o în latura penală cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și rejudecând au fost înlăturate dispozițiilor art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului - și cele ale art. 82 și 71 alin. 5 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 luni închisoare în regim de detenție.
A fost respins apelul declarat de inculpatul -.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1963,50 lei, cheltuieli judiciare și să plătească statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare din apel rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apela constatat că prima instanță, pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de constatare, declarațiile părții vătămate, planșa foto, proces-verbal de reconstituire, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză tehnică auto, declarațiile martorilor G, declarațiile inculpatului, cât și cele administrate în fața instanței, în mod corect a reținut vinovăția inculpatului - în comiterea infracțiunilor pentru care l-a condamnat și cărora i-a dat încadrarea juridică legală.
Astfel, s-a reținut că fapta inculpatului - care, în data de 06.05.2007 a lovit cu intenție geamul portierei stânga față a autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare -, condus de partea vătămată pe raza municipiului A, producând distrugerea în totalitate a acestuia și ca urmare a acestei acțiuni, un rezultat din spargerea geamului a pătruns în ochiul părții vătămate producându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un an și J de îngrijiri medicale, cu consecința absenței vederii la acest, neexistând șanse de recuperare, constituie infracțiunile de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal și vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 Cod penal.
Tribunalul a considerat că prima instanță în mod corect a reținut că fapta inculpatului nu constituie infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, întrucât aceasta presupune sub aspectul laturii subiective intenția directă, ori din probele dosarului s-a apreciat că nu rezultă că inculpatul ar fi acționat cu intenție.
Tribunalul Arada apreciat că apelul declarat de inculpat prin care s-a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal este nefondat.
Astfel, s-a considerat că simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile. S-a apreciat că concluzia firească, fără dubiu, care se desprinde din ansamblul probatoriu de la dosar este aceea a faptului că inculpatul - se face vinovat de comiterea infracțiunii de distrugere.
Tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, la stabilirea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului. În privința inculpatului s-a reținut lipsa antecedentelor penale, nivelul redus de instruire școlară, faptul că este încadrat în muncă și a avut o atitudine cooperantă, recunoașterea faptei, regretul manifestat precum și disponibilitatea de a despăgubi partea vătămată.
În ceea ce privește individualizarea sub aspectul executării pedepsei, instanța de apel a apreciat că sentința penală este netemeinică prin aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Reținându-se că pedeapsa este un mod de constrângere și un mijloc de reeducare aplicat inculpatului în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, s-a considerat că aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei trebuie să se fundamenteze pe un complex de elemente obiective și subiective care să ducă la concluzia că dublul scop al pedepsei, sancționator și educativ, poate fi realizat și în lipsa executării ei efective.
Instanța de apel a reținut că modalitatea în care inculpatul a săvârșit faptele concretizează atât pericolul social al infracțiunilor, cât și profilul moral al acestuia, în raport de care a apreciat că se impune executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.
Prin urmare, tribunalul, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cpp a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr. 404 din 17.02.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- pe care a desființat-o în latură penală cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și rejudecând a înlăturat dispozițiile art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului - și cele ale art. 82 li 71 alin. 5 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 aluni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cpp a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Celelalte dispoziții ale sentinței fiind legale și temeinice, au fost menținute.
În baza art. 193 alin. 1 Cpp a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1963,50 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat (1725,50 lei) și prestări servicii (238 lei), iar în baza art. 192 alin. 2 Cpp a obligat inculpatul să plătească statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare în apel, urmând ca restul cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3.
C.P.P.Împotriva deciziei penale nr. 134/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul.
În motivarea recursului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada învederat că s-a făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicate inculpatului în raport cu prevederile art. 72.Cod Penal, fiind incident cazul de casare prev. de art. 38510pct. 14.C.P.P. În acest sens, s-a arătat că deși atât instanța de fond, cât și tribunalul, au făcut referire la aplicarea dispozițiilor art. 72.Cod Penal privind criteriile generale de individualizare a pedepselor, pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului, chiar cu executarea în regim de detenție, este nesemnificativă în raport cu gravitatea faptelor comise, cu persoana inculpatului, modul și împrejurările în care acesta a acționat în momentul săvârșirii faptelor. Totodată, s-a învederat că partea vătămată a suferit șase intervenții chirurgicale în Germania, însă cu toate acestea a rămas cu un handicap, respectiv pierderea ochiului stâng de la vârsta de 25 ani; că un comportament ca cel al inculpatului, în trafic, este inadmisibil, dovedind un pericol social deosebit de ridicat, care impunea o sancțiune fermă din partea instanțelor.
În motivarea recursului său, inculpatul a susținut că instanța de apel a analizat în mod greșit probele existente la dosar; că i-a deslușit profilul moral ca fiind acela al unei persoane care prezintă pericol social, motivând necesitatea executării pedepsei aplicate în regim de detenție, prin încălcarea gravă a prevederilor legale și privind problema doar din perspectiva părții vătămate, nu și din perspectiva persoanei sale; că nu s-a avut în vedere faptul că până la comiterea faptei partea vătămată, datorită manierei periculoase de a conduce în trafic a constituit un pericol atât pentru inculpat, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, fapt care reiese din declarațiile date în faza de urmărire penală; că trebuiau să fie avute în vedere declarațiile martorilor care au luat parte la întregul șir de desfășurare a evenimentelor atâta vreme cât comportamentul său se află în strânsă legătură de cauzalitate cu comportamentul părții vătămate, inculpatul susținând că s-a manifestat în acel moment datorită pericolului produs de către partea vătămată prin manevrele efectuate. Totodată, inculpatul a susținut că la individualizarea pedepsei, instanța de apel dispunea și de concluziile raportului tehnic de expertiză efectuat în cauză care arată că nu se poate exclude varianta în care spargerea a avut loc ca urmare a lovirii cu forță redusă, în timp ce autoturismul demara, plecând de pe loc; că nu s-a avut în vedere comportamentul său dinaintea producerii infracțiunii, că nu are cazier, fiind la prima abatere de acest gen, că și-a recunoscut partea de vinovăție și regretul pentru evenimentele produse; că a încercat, în nenumărate rânduri, atât el, cât și avocații săi, să ajungă la o înțelegere, fiind dispus din primul moment să suporte toate cheltuielile de spitalizare și tratament necesare părții vătămate, lovindu-se însă de refuzul constant al acestuia.
Analizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpat, prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că hotărârile atacate sunt netemeinice sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14.C.P.P. pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel, este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv concluziile raportului medico-legal, concluziile raportului de expertiză tehnică auto nr. 847/03.12.2007 întocmit de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare A, declarațiile părții vătămate, inculpatului și martorului. Astfel, martora (fila 154 dosar Judecătoria Arad ), care s-a aflat în mașina părții vătămate la momentul faptei, a relatat că au oprit mașina la semafor și, în acest timp, inculpatul a coborât din autotren, s-a îndreptat spre mașina părții vătămate; partea vătămată a blocat ușile, dar inculpatul l-a înjurat, a dat cu pumnul în stâlpul mașinii, solicitându-i să coboare din mașină; atunci, partea vătămată a sunat la poliție și, în timp ce vorbea la telefon, inculpatul a lovit geamul portierei față stânga, care s-a spart și cioburile au pătruns în mașină. Raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză a concluzionat că spargerea geamului, cu probabilitate mai mare, s-a produs ca urmare a lovirii ei cu forță dinamică cu pumnul sau cu podul palmei în condițiile staționării autoturismului condus de partea vătămată. Aceste concluzii se coroborează cu declarația martorei și a părții vătămate. Este adevărat că expertul subliniază că nu se poate exclude varianta în care spargerea a avut loc ca urmare a lovirii cu forță redusă, cu pumnul sau cu podul palmei, în timp ce autoturismul demara plecând de pe loc, menționând însă că are o probabilitate semnificativ mai mică și că nu poate fi considerată ca o reacție de autoapărare normală la un pericol real. În mod corect, instanțele de fond nu au reținut apărarea inculpatului cu privire la varianta asupra producerii incidentului. Astfel, în cursul urmăririi penale (fila 132 - 133 dosar UP), inculpatul a susținut că a coborât din mașină și a mers la vehiculul părții vătămate, în partea dreaptă, la șofer, și i-a spus acestuia să-și dea seama ce face și cum conduce; că în timp ce vorbea cu acesta, s-a făcut la semafor și partea vătămată a pornit autovehiculul, făcând manevră stânga, spre inculpat; că geamul de la portiera părții vătămate era închis și văzând că vine spre el, de teamă a făcut un pas în spate și, din reflex, s-a apăsat cu mâinile pe geamul care s-a spart în cioburi mici. Cu toate acestea, în fața primei instanțe (fila 151 dosar Judecătoria Arad ), inculpatul arată: "atunci când am lovit geamul portierei mașinii părții vătămate nu am intenționat să o lovesc pe aceasta", ceea ce reprezintă o recunoaștere a faptul că lovirea geamului a fost intenționată și nu accidentală. În recurs, inculpatul se prevalează de declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, care nu au mai fost audiați de prima instanță; însă acestea nu pot înlătura starea de fapt stabilită conform probelor sus menționate. Astfel, martorul (fila 117 verso, dosar UP) susține că nu a văzut ca inculpatul să lovească mașina victimei, fiind pe scaunul dreapta față, dar arată că a văzut când partea vătămată a făcut o manevră în stânga, spre inculpat, iar acesta a pus mâinile pe geam și s-a tras spre înapoi. Această declarație nu poate fi reținută ca pertinentă și concludentă întrucât însuși martorul arată că se afla într-o mașină aflată în spatele mașinii părții vătămate la cca. 5. și paralel cu tirul inculpatului, la cca. 1,5/2 m, fiind pe locul din dreapta față, ceea ce, în opinia instanței făcea ca acesta să nu poată vedea în totalitate gesturile inculpatului. De altfel, chiar martorul susține: "fiind pe scaunul dreapta față nu am văzut ca acesta să lovească mașina victimei", și cu toate acestea poziția sa nu l-ar fi împiedicat să vadă cum inculpatul s-ar fi sprijinit de geam la manevra părții vătămate, ceea ce nu este real. Martora, aflată în vehiculul condus de inculpat (filele 123 - 126 dosar UP) nu a putut relata detaliile evenimentului, întrucât, după cum susține, nu a avut vizibilitate asupra locului faptei. În ce privește declarația martorului (filele 106 - 109 dosar UP), acesta susține că inculpatul "a încercat să se ferească" de manevra efectuată de partea vătămată "punându-și palmele pe geamul din stânga față a portierei autovehiculului Opel", respectiv că "acesta s-a dezechilibrat sprijinindu-se de autocamion". Comparând cele relatate de martor cu procesul verbal de reconstituire și experiment judiciar și fotografiile efectuate cu această ocazie (filele 55 - 70 dosar UP), instanța constată că manevra indicată de inculpat cu ocazia reconstituirii (foto 5, fila 69 dosar UP) nu este una specifică pentru apărare, ci de împingere în autoturismul părții vătămate.
Încadrarea juridică dată faptelor este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2.Cod Penal și de distrugere prev. de art. 217 alin. 1.
Cod PenalÎn ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de recurs constată că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72.Cod Penal și 52.Cod Penal Astfel, potrivit art. 72.Cod Penal "la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Este adevărat că inculpatul se găsește la prima încălcare a legii penale, dar nu este mai puțin adevărat că prin modul în care a săvârșit faptele - a lovit mașina părții vătămate pe stradă, la semafor, după ce în prealabil i-a adresat injurii, ceea ce duce la concluzia că a vrut să-i aplice o corecție, fără să cunoască pe partea vătămată, fiind deranjat, după cum el însuși susține, de conduita în trafic a victimei, ceea ce a condus la pierderea văzului la un; a atins cote accentuate de pericol social, care nu a fost corect apreciat de instanțele de fond.
În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare pentru atingerea scopului reglementat de legiuitor. Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță nu se poate omite periculozitate deosebită a faptelor dedusă din urmarea produsă și din faptul că inculpatul a intenționat să aplice o corecție victimei, fără a apela la organele competente, și nefiind împiedicat de împrejurarea că evenimentele s-au derulat în public, unde se presupune că există o siguranță mai mare a persoanei și bunurilor.
Referitor la motivarea inculpatului că trebuie să se rețină și conduita anterioară a victimei constând în punerea în pericol a traficului rutier, instanța constată că în cauză nu se poate reține o stare de provocare conform art. 73 lit. b și Cod Penal nici o periculozitate mai redusă a faptei. Astfel, pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții, starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune, provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator. Pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, constând într-o atingere adusă demnității inculpatului, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoție în psihicul acestuia. Circumstanța atenuantă a provocării vizează mobilul infracțiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei și de periculozitate a infracțiunii, presupunând că în alte condiții acesta ar fi avut o conduită în limite legale, ceea ce nu se poate reține în cauză. Stabilirea că infracțiunea a fost comisă într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de o provocare din partea victimei, trebuie să aibă în vedere nu numai cadrul/contextul săvârșirii faptei, ci și personalitatea inculpatului - aspectele ce țin de cultura acestuia, ocupație, personalitate; pentru a se vedea ce stare psihică a determinat conduita părții vătămate, dacă mobilul inculpatului, resortul faptei sale a fost antrenat/declanșat de acțiuni ale victimei. În cauză, probele administrate nu confirmă existența unei conduite ilicite/culpabile a părții vătămate, iar inculpatul trebuia în cazul în care aceasta ar fi existat să apeleze la organele statului, nu să se considere abilitat în a aplica corecții cu asemenea consecințe. Mai mult, fapta inculpatului este de o gravitate deosebită prin aceea că lezează sentimentul de siguranță a cetățenilor chiar în locurile publice, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs va dispune majorarea pedepselor aplicate inculpatului la 1 an și 6 luni pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal și la 1 an pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1.
Cod PenalAvând în vedere dispozițiile art. 33 lit. a și 34 lit. b va Cod Penal contopi cele două pedepse aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare.
În ce privește modalitatea de executare, instanța de recurs constată că în mod corect Tribunalul Arada dispus ca aceasta să se execute în regim de detenție, cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege; o altă modalitate de executare nefiind suficientă pentru atingerea scopului de prevenție și reeducare a inculpatului dată fiind periculozitatea deosebită a faptei și persoanei acestuia.
Prin urmare, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. d
C.P.P.Pe cale de consecință, va casa decizia penală recurată și rejudecând cauza, în temeiul prevederilor art. 184 alin. 2 și alin. 4.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu interzicerea exercițiului dispozițiilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit."b"
Cod PenalÎn temeiul prevederilor art. 217 alin. 1.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, va condamna același inculpat, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b"
Cod PenalÎn temeiul prevederilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, va contopi cele două pedepse aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b"
Cod PenalSe vor menține nemodificate celelalte dispoziții ale deciziei penale casată, care la rândul ei menține celelalte dispoziții ale sentinței penale desființată.
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii penale.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului procurorului vor rămâne în sarcina statului, iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Va obliga inculpatul la plata sumei de 1963,50 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d C.P.P. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva deciziei penale nr. 134/04 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și rejudecând cauza, în temeiul prevederilor art. 184 alin. 2 și alin. 4.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.04.1982 în A, jud. A, domiciliat în A, str. -.- nr. 13,. B,.9, jud. A, CNP - -, la pedeapsa de:
- 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu interzicerea exercițiului dispozițiilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit."b"
Cod PenalÎn temeiul prevederilor art. 217 alin. 1.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, condamnă pe același inculpat, la pedeapsa de:
- 1 (un) an închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b"
Cod PenalÎn temeiul prevederilor art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, contopește cele două pedepse aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de:
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b"
Cod PenalMenține nemodificate celelalte dispoziții ale deciziei penale casată, care la rândul ei menține celelalte dispoziții ale sentinței penale desființată.
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii penale.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului procurorului rămân în sarcina statului, iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1963,50 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.-23.10.2009
Tehnored. -26.10.2009
Primă instanță: jud. - Judecătoria Arad
Instanța de apel - jud., - Tribunalul Arad
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Anca Nacu, Ion Dincă
