Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 113/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 113
Ședința publică din data de 11.02.2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Aida Liliana Stan Cristina
: -
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G, fiul lui si, născut la data de 6 iulie 1958, domiciliat in com., sat, jud. D, împotriva deciziei penale nr. 219/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, împotriva sentinței penale nr. 135/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari,s-a desființat sentința penală nr. 135/13.06.2008 și pronunțând o nouă hotărâre, în baza art. 182 al.2 cu aplic. art. 37 lit. b condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71 și 64 al.1 lit. a, teza a II-a si lit. b S-a luat act că părțile vătămate și Spitalul Clinc de Urgență B nu s-au constituit părți civile.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul inculpat G, personal și asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 37/22.01.2009, lipsă fiind intimatul parte vătămată și intimatul Spitalul Clinic de Urgență
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul
Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, precum și față de
actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, din oficiu pentru recurentul inculpat, susține că
acesta formulat recurs împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât in opinia sa in mod greșit instanța de apel a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 al.2 cu aplic. art. 37 lit. b, fără a avea in vedere, așa cum în mod corect a avut in vedere instanța de fond, respectiv Judecătoria Răcari că, inculpatul la momentul săvârșirii faptei s-a aflat in legitimă apărare, el nefăcând altceva decât să se apere.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița si menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Răcari.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât instanța de control judiciar a stabilit în mod corect că inculpatul nu a acționat in legitimă apărare, față de declarația părții vătămate declarație care confirmă faptul că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de art. 182
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat, că el nu a făcut decât să se apere de partea vătămată, care este fiul său și care a vândut-o atât pe mama lui, cât si pe sora sa unor prieteni.
CURTEA
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 135 din 13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e cod procedură penală cu aplicarea art. 44 alin. 3 cod penal, a fost achitat inculpatul G, fiul lui și, născut la 6.07.1958 în P, județul D, domiciliat în comuna, sat, județul D, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 cod penal.
Partea vătămată Gh., domiciliat în comuna, sat, Județul D, a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul din 12.07.2007 - dosarul nr. 118/P/2006 Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 2 din codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b cod penal reținându-se că la data de 24/25/ decembrie 2006 după ora 22, inculpatul i-a cerut fiului său să aducă lemne, însă a fost refuzat, motiv pentru care inculpatul l-a lovit, în ajutorul lui a sărit, care l-a rândul său l-a lovit pe inculpat, iar inculpatul în timp ce se afla sub partea vătămată a găsit un briceag cu care a lovit pe partea vătămată în zona hemitoracelui stâng, producându-i leziuni ce au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
S-a apreciat în cuprinsul actului de sesizare că, față de zona atacată și intensitatea loviturii, inculpatul nu a avut intenția de a omorî partea vătămată, dar i-a pus viața în primejdie, după cum s-a stabilit prin raportul de expertiză medico legal întocmit în cauză.
Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta este recidivist, anterior a mai suferit o condamnare la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 20 rap. la art. 174, termenul de reabilitare nefiind împlinit.
După ce a fost investită cu soluționarea cauzei, instanța a procedat la audierea inculpatului și la audierea martorilor din acte și a părții vătămate.
În urma probelor administrate, instanța de fond a reținut ca situație de fapt, că la data de 24 decembrie 2006 în jurul orelor 22,00 pe fondul consumului de băuturi alcoolice a avut loc o altercație între inculpatul G și fii săi și - parte vătămată în cursul căreia inculpatul a fost lovit de cei doi cu pumnii și picioarele, iar în încercarea sa de a se apăra a lovit pe partea vătămată cu un briceag găsit pe fotoliu, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14 - 16 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.
Raportat la probele administrate, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în legitimă apărare, atacul părții vătămate alături de al fratelui său și al concubinei acestuia, îndeplinind prin urmare condițiile pentru a da naștere unei apărări legitime, acesta fiind unul material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva inculpatului și punându-i grav în pericol integritatea.
Instanța de fond a constatat că în cauză sunt incidente disp.art.44 alin. 3 cod penal, conform cărora se afla în legitimă apărare, acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul.
Întrucât legitima apărare este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, instanța în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap.la art. 10 lit. e cod procedură penală, cu aplic. art. 44 alin. 3 cod penal, a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 cod penal.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, care critică soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, parchetul a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită probelor administrate.
În primul rând, în timpul urmăririi penale, partea vătămată a menționat în declarația sa că fratele său l-a lovit pe inculpat cu o mașină de tocat carne pentru a reuși să-i ia acestuia cuțitul din mâini, (după ce le parte vătămată fusese înjunghiat și pentru ca acesta să nu continue loviturile cu cuțitul).
Atacul inculpatului cu cuțitul asupra părții vătămate avusese loc, iar martorul l-a lovit pe inculpat cu mașina de tocat pentru ca să-i ia acestuia cuțitul din mâini și să nu-l mai înțepe pe partea vătămată).
Din aceleași declarații a mai rezultat că atacul inculpatului cu cuțitul asupra părții vătămate avusese loc în momentul în care inculpatul a fost lovit peste mâini cu acea mașină de tocat carne.
Instanța de fond nu a luat în considerare declarațiile inculpatului din datele de 25.12.2006 și 26.02.2007, declarații în care nu a specificat că ar fi fost lovit de către fiul său cu o mașină de tocat carne.
Cu ocazia cercetării la fața locului, organele de poliție au găsit și ridicat briceagul cu care inculpatul îl tăiase pe partea vătămată, însă nu a identificat vreo mașină de tocat carne.
Revenirea părții vătămate și a martorului asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu celelalte declarații și sunt în contradicție cu declarațiile inculpatului date la datele de 25.12.2006, 26.06.2007 cât și în cursul cercetării judecătorești în data de 30.11.2007.
Și martora HG, concubina părții vătămate și-a schimbat declarația dată în cursul urmăririi penale, însă nici ea nu menționează nimic despre mașina de tocat carne.
Parchetul consideră că aceste declarații sunt subiective raportat la relațiile de rudenie cu inculpatul și nu au urmărit altceva decât să se reușească exonerarea de răspundere penală a inculpatului.
La termenul de judecată din data de 25.01.2008, inculpatul pentru prima dată a declarat că a fost lovit cu mașina de tocat carne și numai astfel a fost nevoit să se apere cu acel briceag.
Inculpatul a mai menționat faptul că a fost lovit atât de tare de către partea vătămată și ceilalți doi martori încât și-a pierdut dinții.
Parchetul arată că declarația inculpatului nu poate fi credibilă, raportat la adresa nr. 1222 din 9.04.2008 a Spitalului Orășenesc din care rezultată că acesta a prezentat echimoze la piramida nazală și un traumatism toracic, fapt pentru care i s-a administrat piafen o tabletă.
Se mai arată că, inculpatul nu este la prima infracțiune de violentă, folosind cuțitul, astfel acesta a fost condamnat anterior prin sentința penală 41/25.06.1991 de Tribunalul Dâmbovița la 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 cod penal, iar prin sentința penală nr. 505/12.11.2002, pronunțată de Judecătoria Răcaria fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 cod penal, constând în aceea că a pătruns fără drept înarmat cu un cuțit în domiciliul părții vătămate
Față de toate motivele invocate, parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pe fond condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 cod procedură penală.
Prin decizia penală nr. 219/8.12-2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, împotriva sentinței penale nr.135/13.06.2008, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-, a desființat sentința penală nr.135/13.06.2008 și pronunță o nouă hotărâre:
În baza art. 182 alin.2 Cod penal cu art. 37 lit.b Cod penal:
A condamnat pe inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 06.07.1958 în oraș P, județul D, domiciliat în comuna, satul, județul D, la 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal - ca pedeapsă accesorie.
A dispus confiscarea briceagului de 17 cm. folosit de inculpat la comiterea infracțiunii (descris în procesul-verbal de cercetare la fața locului- filele 4,5,6,7 dosar urmărire penală).
În latură civilă, a luat act că părțile vătămate Gh., domiciliat în comuna, satul, județul D și Spitalul Clinic de Urgență B, nu s-au constituit părți civile.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Soluția de achitare a inculpatului G în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e cu aplic. art. 44 alin. 3 cod penal, s-a întemeiat pe probele administrate numai în faza cercetării judecătorești, fiind ignorate fără justificare cele de la urmărirea penală și în același timp s-a dat o interpretare greșită, dispoziției care reglementează legitima apărare.
Potrivit art. 44 alin. 1 cod procedură penală, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de legitimă apărare.
Iar potrivit art. 44 alin. 3 cod procedură penală, este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau a temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și a împrejurările în care s-a produs atacul.
Ori, în speța dedusă judecății instanța nu a dat o interpretare corectă dispozițiilor care reglementează probele și mijloacele de probă.
Astfel, potrivit art.63 alin. 2 cod procedură penală probele, nu au valoare dinainte stabilită și aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, dar în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 cod procedură penală, administrarea probelor se face de către organul de urmărire penală și instanța de judecată.
Din aceste prevederi legale nu se poate înțelege că probele administrate în cursul urmării penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței de judecată.
Principul liberei aprecieri a probelor prevăzut în art. 63 alin. 2 cod procedură penală, lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența probelor indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului.
Prin urmare, rezultă că mijloacele de probă la care se referă art. 64 cod procedură penală, pot fi administrate în orice fază a procesului penal, inclusiv în aceea a urmării penale, și cum legea nu face nici o distincție în ceea ce privește valoarea probantă în raport cu faza în care mijloacele de probă sunt administrate, se impune ca din coroborarea materialului probator administrat în cauză să se ajungă la concluzia că inculpatul G în data de 24/25.12.2006 a lovit cu cuțitul - briceag pe partea vătămată căreia i-a pus viața în primejdie așa cum rezultă din raportul de constatare medico - legală (fila 23) din care a rezultat că partea vătămată prezentat leziuni de violență ce s-au putu produce prin lovire cu corp tăietor - înțepător,(hemotorax minim) și ele pot data din data de 24.12.2006 și au necesitat 14-15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile punând în primejdie viața victimei.
Este de observat că la data de 24/25.12.2006, inculpatul Gaa vut o altercație cu pe care l-a injuriat și l-a lovit cu capul în barbă, la această altercație a intervenit partea vătămată care i-a solicitat tatălui său să-i lase fratele în, spunându-i în același timp că dacă dorește să lovească pe cineva, să-l lovească pe el și nu pe fratele său, acesta i-a dat o palmă peste față, după care a vrut să-l lovească pe fratele său din nou, ocazie cu care l-a prins pe tatăl său de mâini, l-a pus pe canapea și l-a pus pe fratele său să-l caute în buzunare de cuțit, rugând-o totodată pe concubina sa să ascundă cele două cuțite de pe masă.
In timp ce concubina sa ieșea din hol să ascundă cuțitele, iar fratele său a ieșit din cameră, Gar evenit în camera având în mâna dreaptă un briceag, având lama deschisă și în ciuda faptului că s-a ferit acesta l-a înțepat cu cuțitul în partea a toracelui.
Toate aceste aspecte, rezultă din declarațiile părții vătămate ce se află în dosarul de urmărire penală, care a relatat modul cum s-a desfășurat altercația dintre ei, declarație care se coroborează și cu declarațiile martorilor, respectiv fratele său și concubina sa, precum și cu declarația inculpatului.
Nici o clipă aceștia nu au susținut în cursul urmăririi penale că inculpatul a fost lovit cu pumnii și picioarele, cât și cu o mașină de tocat carne, iar inculpatul pentru a scăpa de atacul acestora l-a lovit pe partea vătămată cu un briceag.
Cei doi martori, HG, au arătat că atacul inculpatului cu cuțitul asupra părții vătămate avusese loc, acesta fiind lovit ulterior cu mașina de tocat carne pentru ca cei doi fii ai săi să poată să-i ia cuțitul din mână.
Se poate observa că declarațiile martorilor precum și declarația părții vătămate date în cursul cercetării judecătorești, sunt vădit subiective, raportat la gradul de rudenie și a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului.
De altfel, se poate observa că poziția inculpatului pe tot parcursul procesului penal a fost oscilantă, fiind în contradicție cu probele evidente, acesta dând declarații contradictorii, raportat până și la obiectul folosit la agresiunea părții vătămate.
Acesta susținând ulterior că de fapt nu a lovit cu briceagul ci cu o unghieră, susținere care nu poate fi primită întrucât briceagul se află atașat la dosarul cauzei și a fost descris în procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 4-7 dos. ).
Rapoartele de constatare medico legală și expertiză medico legală efectuate în cursul urmăriri penale au concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor - înțepător, (plagă prin înjunghiere liniară de cca 1,5 cm situată la baza hemitoracelui stâng pe linia axilară posterioară penetrantă) necesitând 14 - 16 zile îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în pericol.
De asemenea, s-a apreciat ca nefondată și susținerea acestuia că a prezentat și el leziuni care au dus la pierderea unor dinți raportat la adresa emisă de Spitalul Orășenesc din care a rezultat că acesta s-a prezentat la această unitate spitalicească și a prezentat echimoze la piramida nazală și un traumatism toracic pentru care i s-a administrat o tabletă de piafen.
Astfel, instanța reține că inculpatul G la data de 24/25.12.2006 a lovit cu cuțitul (briceag) pe fiul său, partea vătămată, producându-i leziuni care au necesitat 14 - 16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, punându-i viața în primejdie, aceste leziuni fiind consemnate în raportul de constatare medico legală și raportul de expertiză medico legală, din care a rezultat că s-a produs un hemotorax minim, urmare a plăgii prin înjunghiere liniară de 1,5 cm și lichid pleural de până la 1 cm.
Prin urmare, tribunalul a condamnat pe inculpat pentru fapta prevăzută de art. 182 alin. 2 cod penal.
La încadrare juridică a faptei, instanța a reținut și disp. art. 37 lit. b cod penal, raportat la condamnările anterioare suferite de acesta în anii 1991 și 2002, o infracțiune contra vieții și o violare de domiciliu.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 cod penal,și anume, gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, împrejurările și modul în care s-a comis fapta, dar și persoana inculpatului care nu este la prima încălcare a legii penale, dar și atitudinea acesteia de nerecunoaștere a faptei în cursul cercetării judecătorești așa încât aplicarea unei pedepse cu privare de libertate va fi în măsură să realizeze scopul prev. de art. 52 cod penal, reeducarea inculpatului și prevenția generală.
Cu privire la pedeapsa accesorie, instanța a ținut cont de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului - parte integrantă a dreptului intern - precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, (vezi cauza Hirst Regatului Unit al Marii Britanii ) care a statuat că nu este conformă convenției practica instanțelor judecătorești de a aplica în mod automat fără a ține seama de nici un criteriu relevant, pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 cod penal, pe lângă pedeapsa principală.
De altfel, pronunțându-se într-un recurs în interesul legii, la data de 5.12.2007, prin decizia penală nr.74 - Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că disp. art. 71 cod penal, referitoare la pedeapsa accesorie se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) - c) din codul penal, nu se face în mod automat prin efectul legii ci se va supune aprecierii instanței în funcție de criteriile stabilite de art. 71 alin. 3 cod penal.
Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița inculpatul a declarat recurs, criticând hotărârea pronunțată pentru nelegalitate si netemeinicie, în sensul că în mod eronat s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 al.2, în condițiile in care acesta s-a aflat în legitimă apărare la momentul săvârșirii faptei.
Apreciază același inculpat că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 11 pct.2 lit. rap la art. 10 lit. e și C.P.P. a dispus achitarea sa, reținându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 44 al.1 si 2
Recursul este nefondat și urmează a fi examinat prin prisma art. 385/9 pct.18.
C.P.P.Din examinarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei și administrate atât în faza de urmărire penală, cât și ulterior pe parcursul soluționării cauzei, curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului.
Soluția instantei de fond s-a bazat doar pe probele administrate în fața instanței, fără a se ține seama de cele administrate cu ocazia desfășurării urmăririi penale și de modul în care se coroborează declarațiile celor audiați.
La o examinare atentă a depoziției părții vătămate dar și declarațiile martorilor se poate observa că acestea sunt contradictorii, nu se coroborează sub aspectul situației de fapt cu cele prezentate anterior în faza urmăririi penale.
Arată partea vătămată că nu își mai menține declarația dată anterior întrucât a fost foarte nervos și la momentul incidentului se afla în stare de ebrietate, ceea ce l-a împiedicat să relateze adevărul.
In același sens, se află și declarația lui care precizează expres că nu a văzut ca inculpatul să fi lovit partea vătămată cu unghiera, în condițiile în care anterior, în faza urmăririi penale a relatat o cu totul altă situație contradictorie celei expuse în fața instanței, fără nici o referire la existența vreunei unghiere.
In ceea ce privește depoziția martorei HG, se observă că și aceasta prezintă o cu totul altă situație de fapt decât cea relatată anterior, unde redă de o altă manieră derularea evenimentelor, deși a fost martor ocular.
Este greu de crezut că, fiind în apropierea derulării unor fapte și percepând în mod direct evoluția secvențelor, ulterior, la un interval foarte scurt să redai o cu totul altă situație, alta decât cea inițială, practic una nouă, fără nici o justificare reală și care poate fi verificată.
Declarațiile părților și alte martorilor din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe administrate și conduc în mod indubitabil la stabilirea vinovăției și a existenței faptei inculpatului în forma consacrată de art. 182 al.2
Susținerea inculpatului în sensul existenței legitimei apărări nu are suport probator, fiind o apărare invocată în fața instanței, care nu a fost dovedită în sensul textului de lege, anume existența unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat contra unei persoane și care să creeze un pericol grav.
Probele administrate, respectiv declarațiile martorilor oculari și ale părții vătămate converg toate în direcția reținerii vinovăției inculpatului atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, poziția oscilantă a inculpatului și părții vătămate fiind în contradicție cu probele evidente, aceștia dând declarații contradictorii până și în ceea ce privește obiectul folosit la agresiunea părții vătămate.
Dat fiind cele expuse anterior și reținând că sunt neîntemeiate criticile formulate, curtea în baza disp. art. 385/15 pct.1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul
Văzând și dispozițiile art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la 6 iulie 1958, domiciliat in comuna, sat, jud. D, împotriva deciziei penale nr. 219/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției in contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Aida Liliana Stan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red./
2ex/3.03.2009
f- - Judecătoria Răcari
Jud. fond
Dosar apel -- Tb.
Jud. apel și
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Aida Liliana Stan Cristina
