Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 1474/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1879/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1474
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.109/A din data de 08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-inculpat - personal, în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu delegație avocațială depusă la fila 25 dosar și intimatul-parte-civilă, personal, aflat în stare de arest, lipsind intimatul-parte-civilă Spitalul Județean de Urgență
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită proba constând într-un supliment de declarație a intimatului-parte-civilă.
Reprezentanta Ministerului Public se opune cererii solicitate de apărător, cu privire la audierea părții-vătămate, apreciind necesară doar audierea inculpatului.
Curtea apreciază necesară audierea inculpatului după care se va pronunța cu privire la audierea intimatului-parte-civilă.
La întrebarea Curții, recurentul-inculpat personal arată că dorește să dea declarație în fața acestei instanțe.
Curtea procedează la audierea recurentului-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Curtea apreciază necesară audierea intimatului-parte-civilă astfel că, declarația este consemnată și atașată la dosar.
Curtea, în majoritate, cu opinia separată a doamnei judecător, apreciază necesară testarea cu tehnica poligraf a intimatului-parte-civilă.
Intimatul-parte-civilă arată că este de acord să fie supus tehnicii poligraf.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază utilă cauzei proba cu testarea poligraf a intimatului-parte-civilă.
Intimatul-parte-civilă revine și arată că nu mai este de acord să fie supus tehnicii poligraf.
Curtea ia act de faptul că intimatul-parte-civilă nu mai dorește să fie testat prin tehnica poligraf.
Nemaifiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul ales al recurentul-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei penale nr.109/A din data de 08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția penală, în dosarul nr-, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei sentinței, astfel că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală gravă. Din analiza materialului probator, instanța de fond a reținut că nu sunt prob certe că inculpatul ar fi autorul faptei. Astfel că, din declarațiile de martori de la urmărirea penală și faza de judecată există contradicții.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că declarația dată de către martorul sub acoperire în faza de judecată se contrazice cu declarația dată în faza de urmărire penală și nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză. Cu privire la audierea martorului sub acoperire, apărătorul arată că martorul sub acoperire se audiază în condițiile respectării legii speciale Legea nr.682/19.12.2002 rap. la art. 86 ind. 1 Cod de Procedură penală, din aceste motive apreciază că declarațiile luate de către Parchet martorilor sub acoperire sunt lovite de nulitate.
Pentru considerentele arătate solicită în temeiul art. 3859pct. 18 Cod de Procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap la art.10 lit.c Cod de Procedură penală, achitarea inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, apreciind că în mod corect Tribunalul, analizând probele administrate în cauză, a observat că instanța de fond a dispus în mod netemeinic și nelegal achitarea inculpatului.
De asemenea, să se aibă în vedere că intimatului-parte-civilă a declarat și în fața instanței judecătorești că inculpatul este cel care l-a lovit, menținându-și declarațiile, până în acest moment, când a arătat că inculpatul nu este autorul faptei, însă împrejurarea că a refuzat testarea cu tehnica poligraf, rezultă că inculpatul se teme de incriminare, întrucât și-a schimbat declarația în mod nejustificat.
Intimatul-parte-civilă a mai arătat inițial că a fost amenințat în penitenciar de o persoană pentru a-și retrage plângerea penală, în acest sens a formulat cereri către conducerea penitenciarului prin care solicita să nu se întâlnească cu respectiva persoană.
Referitor la susținerea apărătorului, privind nulitatea declarației martorului sub acoperire, apreciază că aceasta a fost efectuată în condiții legale, sub incidența legii speciale.
Având în vedre declarațiile martorilor date în cauză, reiese că inculpatul a agresat pe partea-vătămată. De asemenea, martorul, declară că a văzut-o pe partea-vătămată cum traversa înot râul I, sărind în ajutorul acesteia, ocazie cu care a aflat în mod direct despre lovirea acestuia de către inculpatul.
Din tot materialul probator administrat la dosar coroborat cu declarațiile martorilor, rezultă că inculpatul este vinovat de săvârșirea faptei pentru care este cercetat, motiv pentru care solicită respingerea cererii de achitare formulată de apărător ca nefondată și respingerea recursului.
Intimatul-parte-civilă solicită admiterea recursului formulat de către inculpat, considerând că acesta este nevinovat.
Recurentul-inculpat solicită admiterea recursului, apreciind că în cauză a fost vorba de o ură personală din partea Parchetului
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.183 din data de 23.02.2009, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în baza în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 Cod penal.
În temeiul art.346 alin. 3 Cod procedură penală, nu s-au acordat despăgubiri civile părților civile și Spitalului Județean de Urgență
Conform art.192 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, partea vătămată a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia nr.1610/P/2007, a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.2 Cod penal, reținându-se că, în seara zilei de 30.07.2007, l-a lovit cu o în zona abdominală pe numitul, producându-i leziuni de violență, cu consecința punerii în primejdie a vieții prin ruptura de splină suferită, cauzându-i o infirmitate fizică permanentă.
După analiza probatoriului administrat la cercetarea judecătorească și în faza urmăririi penale, instanța de fond a reținut că nu sunt probe certe că inculpatul este autorul acțiunii de agresiune asupra părții vătămate.
Instanța a înțeles să dea eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo).
În motivare, se fac referiri pe larg la declarațiile inconsecvente ale părții vătămate, precum și la declarațiile contradictorii ale unor martori.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în legătură cu soluția de achitare, susținând - în esență, că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt în aprecierea probelor administrate. Astfel, nu a luat în considerare afirmațiile constante ale părții vătămate (cu unele excepții, ce au justificare) din care rezultă că autorul faptei este inculpatul, declarații care se coroborează cu declarațiile martorilor, inclusiv ale martorului audiat sub identitate protejată.
S-a solicitat admiterea apelului și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.
Prin decizia penală nr.109/A/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, împotriva sentinței penale nr.183 din 23.02.2009 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care a desființat-o și, rejudecând, în fond:
În baza art.182 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art.71 Cod penal, a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal.
A luat act că partea civilă a renunțat la pretenții civile față de inculpat.
A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Județean de Urgență S la plata sumei de 3.926,76 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în
A fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei - onorariu avocat oficiu în apel, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
S-a constatat că instanța de fond a fost inconsecventă, în analiza temeinică a materialului probator administrat, dând o importanță deosebită unor elemente apărute în declarațiile persoanelor audiate cu ocazia cercetării judecătorești, încât se poate constata că a dat o mai mare relevanță declarațiilor date în fața sa.
Articolul 63 alin.2 cod procedură penală enunță două principii de drept procesual penal și anume: principiul potrivit căruia probele nu au o valoarea mai înainte stabilită și principiul aprecierii probelor.
Din aceste dispoziții rezultă că nu se face nicio distincție în ceea ce privește valoarea probelor în stabilirea adevărului în raport de faza procesuală în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
A apreciat Tribunalul că, în speță, judecătorul de la fond a creat o ordine de preferință între declarațiile date de inculpat, de partea vătămată și anumiți martori în fața instanței, fără să coroboreze întregul ansamblu probator.
Făcând propriul examen al cauzei, reevaluând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că este deasupra oricărui dubiu că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Deși acesta a negat săvârșirea faptei, susținerile sale au fost combătute de probe certe.
Astfel, s-a arătat că:
1.Nu există nicio îndoială asupra faptului că partea vătămată a suferit la data de 30.07.2007 leziuni ce s-au produs prin lovire cu corp dur alungit (posibil ), leziuni care au pus viața victimei în primejdie și au determinat infirmitate fizică permanentă (a se vedea certificatul medico-legal, fila 14 ).
2.În declarațiile date la urmărirea penală la data de 31.07.2007 și 01.08.2007, partea vătămată a susținut în mod constant că inculpatul este cel care l-a lovit (inculpatul era însoțit de și de "", el a fost surprins de apariția lor și nu reușit să fugă, cel care l-a lovit fiind inculpatul).
Și în fața instanței judecătorești, partea vătămată a susținut că autorul faptei este inculpatul (a se vedea declarația de parte vătămată, fila 141d.).
Este adevărat că partea vătămată a făcut și unele afirmații contradictorii, consemnate în încheierea de ședință din data de 21.04.2008 (în sensul că inculpatul nu este cel care l-a agresat, nu-l cunoaște, dar era în dușmănie cu acesta) și în declarația de la fila 162.
Însă, inconsecvența părții vătămate este justificată de faptul că a fost amenințat de altă persoană din penitenciar, în acest sens, sunt dovezile de la fila 156 ( Penitenciarul Slobozia confirmă faptul că inculpatul a cerut protecție conducerii în raport cu o altă persoană privată de libertate) și fila 142 (unde partea vătămată declară că a fost amenințat de un anume ).
Este de menționat și faptul că, în declarația de la fila 162, partea vătămată nu-l exclude pe inculpat ca autor, ci face precizarea că "am declarat că nu m-a lovit inculpatul, pentru că m-am împăcat cu el".
De altfel, din atitudinea părții vătămate reliefată de aceste inconsecvențe se deduce - fără dubiu - că îi este teamă de inculpat, aflat în prezent în același penitenciar, arestat în altă cauză, precum și de persoane din anturajul acestuia.
O altă dovadă în același sens este faptul că, deși inițial s-a constituit parte civilă, în fața tribunalului partea vătămată a arătat că nu-și menține pretențiile împotriva inculpatului.
3. Martorul ocular, audiat în condițiile art.86 Cod procedură penală, relatează aceleași împrejurări ale săvârșirii faptei de către inculpat, declarația acestuia coroborându-se cu declarațiile părți vătămate.
Acest martor s-a aflat la locul agresiunii (S, sala de jocuri din zona blocurilor MB) și a văzut când inculpatul l-a lovit pe cu o, de două, ori în zona abdominală (a se vedea declarația fila 40 și fila 256 ).
4. Și prin probe indirecte sunt relevate elemente de fapt care se
coroborează cu ansamblul probator administrat confirmând situația de fapt reținută în rechizitoriu.
În acest sens, s-au reținut de tribunal, ca relevante: declarațiile martorei, care confirmă venirea părții vătămate la acea dată, la sala de jocuri cu numitul și apariția a două persoane, moment în care ea a plecat fiindu-i teamă (declarația fila 42 și fila 139 ); declarația martorului, care aflându-se la pescuit pe malul drept al râului I, a văzut pe partea vătămată cum traversa râul, a sărit în ajutorul acesteia, ducându-l la domiciliul martorului, pe brațe, împrejurare în care a aflat personal de la aceasta despre agresiunea inculpatului (declarația fila 47 ); declarația martorului, care l-a însoțit pe la sala de jocuri pentru o întâlnire cu martora, precum și declarațiile martorilor el,.
Faptul reținut de instanța fondului că, la agresiunea săvârșită asupra părții vătămate, ar fi participat mai multe persoane nu are relevanță, câtă vreme sunt suficiente dovezi că cel care a lovit este inculpatul, iar cu privire la numiții și, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale.
A apreciat Tribunalul că toate aceste dovezi conduc la concluzia certă că, în cauză, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, fiind suficiente probe că inculpatul a săvârșit agresiunea asupra părții vătămate.
Cât privește mobilul faptei, din actele dosarului, respectiv din plângerea părții vătămate, rezultă că familiile lărgite ale celor doi erau în relații de dușmănie astfel încât, cel mai probabil, inculpatul - cu intenție directă - a vrut să aplice părții vătămate o corecție.
A concluzionat Tribunalul că - în drept, fapta săvârșită de inculpat, astfel cum a fost descrisă, întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.
Conform art.345 alin.1 și 2 Cod procedură penală, reținând existența faptei și vinovăția inculpatului, Tribunalul a pronunțat condamnarea acestuia pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social concret, deosebit de ridicat al faptei rezultat din valorile sociale lezate și urmările faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită și persoana inculpatului, cercetat în prezent pentru altă infracțiune prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal și arestat preventiv în acea cauză (aspect ce rezultă din rechizitoriul parchetului), încât să se realizeze eficient scopul pedepsei astfel cum este prevăzut în art.52 cod penal.
Având în vedere natura pedepsei aplicate, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente prevederile art.71 alin.2 Cod penal, potrivit cărora condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal.
În raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hirst Contra Regatului Unit) și de art.3 din Primul Protocol adițional CEDO, Tribunalul nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit.a teza I-a (dreptul de a lege), ci pe baza unei analize a situației concrete a inculpatului.
În fapt, față de natura faptei săvârșite (infracțiune gravă de violență ce a pus în primejdie viața părții vătămate), de comportamentul inculpatului ulterior comiterii infracțiunii (negarea faptei), tribunalul a apreciat că acesta nu are maturitatea de a se pronunța asupra unor valori fundamentale, respectiv de a-și exprima dreptul de a alege, interzicându-i și acest drept, alături de dreptul de a fi ales, ca o măsură justificată și proporțională.
Cât privește latura civilă, s-a luat act că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile formulate împotriva inculpatului.
Totodată, în baza art.998 cod civil și art.313 din Legea nr.95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.926,76 lei, despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate, precum și la dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
Conform art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în
S-a luat act că inculpatul este în prezent arestat în altă cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări.
Curtea, examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și care formal se încadrează în dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3859alin.3 Cod procedură penală, constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:
Astfel, se constată că, instanța de apel a făcut o analiză temeinică, critică și prin prisma tuturor dovezilor administrate, atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească (fond și în apel), atât a situației de fapt și de drept, dar și a tuturor apărărilor inculpatului, stabilind întemeiat împrejurările comiterii infracțiunii, activitatea inculpatului recurent, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului.
Bazându-se pe dispozițiile art.62 alin.2 Cod procedură penală, potrivit cărora, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, toate apărările inculpatului au fost temeinic și argumentat cenzurate, iar pe baza analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, în toate fazele procesului penal, respectiv: declarațiile martorei, care confirmă venirea părții vătămate la acea dată, la sala de jocuri cu numitul și apariția a două persoane, moment în care ea a plecat fiindu-i teamă; declarația martorului, care aflându-se la pescuit pe malul drept al râului I, a văzut pe partea vătămată cum traversa râul, a sărit în ajutorul acesteia, ducându-l la domiciliul martorului, pe brațe, împrejurare în care a aflat personal de la aceasta despre agresiunea comisă de inculpat; declarația martorului, care l-a însoțit pe la sala de jocuri pentru o întâlnire cu martora, precum și declarațiile martorilor el, în mod temeinic Tribunalul a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată - prin rechizitoriu, respectiv infracțiunea de vătămare corporală gravă,prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.
În plus, prin raportul de constatare medico-legală nr.955 din data de 31 iulie 2007, emis de I, s-a concluzionat că: " prezintă leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur alungit (posibil ). Leziunile pot data din 30.07.2007. 30-35 zile de îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații. Leziunile traumatice suferite în 30.07.2007 i-au pus viața în primejdie. Lipsa chirurgicală a plinei constituie infirmitate fizică permanentă".
Această probă - care este una științifică, deci cu o valoare de necontestat - alături de toate celelalte care se coroborează între ele, conduc la concluzia certă că recurentul este cel vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Și în calea de atac a recursului, Curtea a încuviințat și administrat o serie de probe, iar din atitudinea tuturor participanților, rezultă cu certitudine că schimbarea declarațiilor părții vătămate mu poate fi justificată decât prin intervenția unor amenințări, reținând și faptul că partea vătămată a formulat cereri către conducerea penitenciarului, învederând această situație.
Cu privire la nulitatea declarației martorului sub acoperire, din examinarea actelor dosarului, Curtea apreciază că aceasta a fost efectuată în condiții legale, în temeiul legii speciale și această procedură intervenind tot față de atitudinea inculpatului, care a dorit și încercat, sub orice formă, să scape de răspunderea penală.
Așa fiind, toate dovezile conduc la concluzia certă că inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, cum corect a reținut și instanța de apel, Curtea apreciază că solicitarea de achitare nu poate fi primită.
Conchizând, Curtea observă că instanța de apel în mod justificat, prevalându-se de argumente pertinente și apelând din plin la dispozițiile prevăzute de lege în materia evaluării probelor, a înlăturat ca fiind necorespunzătoare adevărului susținerile inculpatului privitoare la neexercitarea niciunui act de violență asupra părții vătămate.
Aceste considerente justifică și concluzia că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, Curtea constatând că, în cauză, a fost pronunțată în mod legal și temeinic o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.182 alin-2 Cod penal, întrucât din ansamblul probelor administrate - corect interpretate și evaluate de către instanța de apel - rezultă cu certitudine că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, prin raportare la condițiile prevăzute de lege pentru incidența acestui caz de casare, Curtea constată că în cauză nu există o contradicție evidentă, esențială și neechivocă între situația de fapt ce rezultă din probatoriul cauzei și cea reținută prin hotărârea de condamnare, pentru a fi operant cazul de casare în discuție, ci dimpotrivă situația de fapt reținută de Tribunalul Ialomița și care constituie fundamentul pronunțării soluției de condamnare a inculpatului pentru această faptă dedusă judecății, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul d e procedură penală, are o reflectare deplină în ansamblul probelor certe de vinovăție existente în cauză.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârii atacate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
Curtea va lua act că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală și va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.109/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Penală, în dosarul nr-.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Red.-Jud.
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Găgescu Risantea, Bădescu Liliana
