Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 233/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 233
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor penale, avand ca obiect "vatamarea corporala (art.182 Cod penal)", declarate de catreinculpatasi de catrepartea civilaimpotriva deciziei penale nr.22/A din data de 21.01.2009 pronuntata de Tribunalul Vaslui, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, lipsesc partile.
Procedura completa.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 07.04.2009, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta a prezentei decizii, cand, pentru ca aparatorul partii civile recurente sa depuna la dosar, cu centralizator, chitantele reprezentand cheltuieli de transport, instanta a amanat pronuntarea pentru azi, 14.04.2009.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
Judecătoria Murgeni prin Sentința penală nr.165/17 noiembrie 2008 dispus în baza art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181 al.1 Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 al.2 Cod penal.
Inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182 al.2 Cod penal, împotriva părții vătămate.
S-au aplicat inculpatei dispozițiile art.64 lit. "a" teza II și lit. "b" Cod penal, art.71 al.2 Cod penal.
S-au aplicat inculpatei prevederile art.81, 82, 83 Cod penal și art.71 al.5 Cod penal.
A fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile și inculpata a fost obligată să-i plătească 5000 lei daune morale și 1360 lei daune materiale.
Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor de spitalizare și de transport la spital.
Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare, 200 lei către stat și 600 lei către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarea situație în fapt:
Partea vătămată are domiciliul în municipiul G iar pe timpul verii locuiește în suburbia, orașul M, județul
În ziua de 12.07.2007, partea vătămată a mers la sa, situată în apropierea locuinței, pentru a culege iarbă la animale.
În timp ce partea vătămată culegea iarbă, în acel loc au venit inculpata și numitul, care aveau asupra lor un băț și o furcă și au început să-l lovească.
Întrucât i-a fost teamă să nu fie lovit cu furca, partea vătămată, a prins și el de furcă cu mâinile. În această situație, atât partea vătămată cât și numitul au început să tragă fiecare înspre el de furcă, moment în care a intervenit inculpata, care i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu bățul în diferite zone ale corpului.
Datorită loviturilor primite, părții vătămate i s-au produs leziuni: "fractură metacarp I, extremitate superioară, completă, cu deplasare, mâna; fractură dentară 2.2, care a necesitat extracție; fractură dentară 1.2, pe fondul unui proces carios care a necesitat extracție, dinții 1.2 și 2.2 fiind stâlpi ai unei lucrări proteice expulzate în urma traumatismului, cu prezența în lucrare a unui fragment dentar corespunzător dintelui 2.2, mobilității dentare dinți 2.3, 2.4 care nu au necesitat extracție, excoriațiilor și echimozelor", care au necesitat îngrijiri medicale de 40-45 zile pentru fractura metacarpianului I stâng; 14-15 zile pentru leziunile dentare și 4-5 zile pentru celelalte leziuni, de la data producerii.
Din raportul de expertiză medico legală din data de 30 aprilie 2008, reiese faptul că, în urma traumatismului suferit, partea vătămată a pierdut doi dinți, care au necesitat extracție, respectiv dinții 2.2 și 1.2, acesta din urmă fiind afectat anterior traumatismului de un proces carios, cu expulzia unei lucrări dentare fixe 1.2 - 2.2, pe un fond de edentație subtotală veche, cicatrizată, la nivelul arcadei dentare superioare, și pentru care în prezent nu se poate efectua decât o proteză mobilă, partea vătămată rămânând cu o infirmitate fizică permanentă, deoarece protezarea nu se mai poate efectua prin lucrare proteică fixă, ci numai prin proteză mobilă.
Prezentă și interogată în instanță, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptelor ce i se impută, susținând însă că inițial, partea vătămată a fost cea care i-a adresat injurii.
Cele ce preced s-au stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico-legal nr.1217/18.07.2007, eliberat de Serviciul Medico-Legal Județean G, procesul verbal de confruntare, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpatei.
Partea vătămată a fost internată la Spitalul Municipal de Adulți Bârlad, secția ortopedie și traumatologie, în perioada 13 - 14.07.2007 și a fost transportată cu salvarea la Spitalul Municipal de Adulți Bârlad în data de 12.07.2007.
A apreciat instanța de fond că fapta săvârșită de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 182 al.1 Cod penal și nu ale infracțiunii de "vătămare corporală", prevăzută de art. 181 al. 1 Cod penal.
Urmare loviturilor primite, partea vătămată și-a pierdut doi dinți din față, respectiv 1.2 și 2.2, ceea ce, potrivit practicii judiciare în materie penală constituie o sluțire.
În afară de lucrul acesta, partea vătămată nu a mai putut beneficia de o proteză dentară fixă care să mascheze sluțirea produsă, deoarece în lipsa și a dinților 1.1-2.1, prin pierderea dinților 1.2 și 2.2, nu mai existau stâlpii necesari unei proteze fixe, situație în care partea vătămată a rămas cu o infirmitate fizică permanentă.
Față de cele mai de sus, în temeiul art.334 Cod procedură penală, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de "vătămare corporală", prevăzută de art.181 al.1 Cod penal în infracțiunea de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 182 al.2 Cod penal.
Fiind înlăturată prezumția de nevinovăție de care a beneficiat inculpata, instanța în baza textului de lege menționat a aplicat inculpatei o pedeapsă individualizată potrivit dispozițiilor art. 52 și art. 72 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art. 71 al.2 Cod penal, instanța a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. "a" teza II și art.64 lit. "b" Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul art. 81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 Cod penal a fixat termen de încercare.
Instanța a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al.5 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În termen legal partea vătămată s-a constituit parte civilă cu 100.000 lei, daune materiale și 50.000 lei, daune morale.
A apreciat instanța că partea vătămată și-a dovedit în parte pretențiile civile.
Întrucât partea vătămată nu a depus la dosar acte suficiente și nici nu și-a probat prin alte mijloace de probă câtimea daunelor materiale și morale solicitate, instanța a admis doar în parte pretențiile materiale și pretențiile morale, în sensul că a acordat despăgubiri materiale potrivit dovezilor existente la dosar, iar despăgubiri morale potrivit aprecierii instanței, ținând cont de prejudiciul estetic suferit de partea vătămată, de traumele psihice suferite și de poziția socială a acesteia. În drept sunt aplicabile dispozițiile art. 14 și art. 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil.
Instanța a admis ca întemeiată și dovedită acțiunea civilă formulată de Spitalul Municipal de Adulți Bârlad și a obligat pe inculpată să plătească părții civile cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții vătămate, actualizate la data executării.
Instanța a admis ca întemeiată și dovedită acțiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanță Județean V - Stația și a obligat pe inculpată să plătească părții civile cheltuielile ocazionate cu transportul părții vătămate, la Spitalul Municipal de Adulți Bârlad, actualizate la data executării.
Instanța a obligat pe inculpată să plătească părții vătămate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu asistență juridică.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, inculpata a fost obligată să plătească statului cheltuielile judiciare avansate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost motivat printr-un memoriu depus la dosarul cauzei (11 dosar apel), susținut de apelant și oral, la dezbateri.
Astfel, în latura penală, apelantul apreciază că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane, făcând trimitere în susținerea acestei critici la dispozițiile art. 337 al.1 și 2, art. 336 al.1 lit. b Cod procedură penală.
În această ordine de idei apelantul consideră că din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor și Fiican, ale căror depoziții le-a depus în xerocopie la dosar, rezultă cu claritate faptul că a participat la săvârșirea infracțiunii și soțul inculpatei,.
În consecință, apelantul solicită trimiterea cauzei prin încheiere, în baza textelor citate, la organul de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii faptei și de către, solicitare formulată și la fond și asupra căreia instanța nici nu s-a pronunțat.
În plus, vătămatul arată că a pierdut 4 dinți și nu doar 2 dinți din față, așa cum s-a reținut în hotărâre, aspect constatat în actele medico-legale.
În latura civilă a cauzei, vătămatul este nemulțumit de cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale și materiale și consideră dovedite în întregime pretențiile civile: 100.000 lei daune materiale și 50 000 lei daune morale. Se mai contestă faptul că nu s-a luat în considerare înscrisul de la medicul stomatolog din care rezultă că lucrarea pentru refacerea danturii costă 1690 lei, lucrare care în prezent ar 5200 lei și se precizează că s-au plătit 1300 lei ca urmare a imposibilității victimei de a lucra.
În susținerea apelului s-au depus copii după declarațiile de martori arătate anterior și un înscris emis de un medic stomatolog din
Tribunalul Vaslui prin Decizia penală 22/A/21.01.2009 a admis apelul declarat de partea civilă împotriva Sentinței penale 165/17 noiembrie 2008 Judecătoriei Murgeni pe care a desființat-o, în parte, în latură civilă.
Rejudecând, a majorat de la 1360 lei la 3050 lei suma la plata căreia a fost obligată inculpata.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, înlăturându-se cele contrare prezentei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului atât prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, potrivit art. 371 al.2 Cod procedură penală, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile formulate în latura penală a cauzei sunt nefondate.
În mod corect și în deplină concordanță cu materialul probatoriu administrat în cauză instanța de fond a stabilit situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzute de art. 182 al.2 Cod penal, împotriva părții vătămate, faptă constând în agresarea părții vătămate de către inculpată la data de 12 iulie 2007 și cauzarea de leziuni, dintre care unele (expulzia a 2 dinți din față ) reprezintă sluțire și respectiv infirmitate fizică permanentă.
Tribunalul apreciază ca fiind corectă schimbarea de încadrare juridică dispusă de instanța de fond prin sentința apelată, din infracțiunea prevăzută de art. 181 în infracțiunea prevăzută de art. 182 al.2 Cod penal dată fiind natura consecințelor cauzate prin fapta dedusă judecății.
Fapta nu a fost recunoscută de inculpată, care a susținut că doar a împins partea vătămată cu mâna peste umăr (23 fond).
Declarația acesteia nu se coroborează însă cu materialul probatoriu amplu administrat în cauză la urmărire penală și la fond, din care reiese că în mod judicios instanța de fond a răsturnat prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatei, a constatat vinovăția acesteia și a condamnat- Pedeapsa a fost corect individualizată, raportat la criteriile prevăzute de art.72 Cod penal atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare, fără privare de libertate.
În acest sens s-au reținut la fond și sunt avute în vedere și în apel atât mărturiile directe, ale persoanelor ce au perceput în mod nemijlocit activitatea infracțională a inculpatei (. - 41 urm. pen. 26 fond,. - 37 urm. pen. 46 fond) cât și probele indirecte, respectiv declarațiile persoanelor ce au confirmat existența unui conflict între părți (, - 48, 48 fond) sau l-au văzut pe vătămat cu urme de sânge și lovituri (, - 25, 45 fond). Pe de altă parte, au fost luate în considerare concluziile actelor medico-legale cu privire la existența și natura leziunilor cauzate prin fapta inculpatei.
Partea vătămată a susținut permanent că a fost agresată atât de inculpată cât și de soțul acesteia, aspect care nu s-a confirmat însă în cursul cercetărilor, fiind dispusă față de acesta prin rechizitoriul care constituie actul de sesizare a instanței o soluție de scoatere de sub urmărire penală pentru infracțiunea de vătămare corporală, aceasta fiind încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare.
Soluția de netrimitere în judecată a fost contestată de partea vătămată și a format obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Murgeni, care a respins prin sentința penală nr.107/2008 plângerea petentului, soluție menținută de Tribunalul Vaslui, prin decizia penală nr.345/16.2008, ca efect al respingerii recursului declarat de același petent. Acest aspect a fost constatat din oficiu din evidențele tribunalului ca urmare a interpelării apelantului cu ocazia dezbaterilor prezentului apel.
Apelantul susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de extindere a procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane însă critica este nefondată.
La termenul din 21 aprilie 2008, instanța de fond a pus în discuție aceste aspecte, respectiv extinderea procesului penal potrivit art.336, 337 Cod procedură penală, solicitată la termenul din 24 martie 2008 de apărătorul părții vătămate iar în încheierea de ședință există inserată constatarea instanței în sensul că pentru s-au efectuat acte de cercetare penală iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Murgenis -a pronunțat față de acesta (64 dosar fond).
Pe de altă parte, tribunalul reține că instanța soluționează o cauză în limitele investirii sale prin actul de sesizare, eventuala extindere a procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane, în condițiile art. 336, 337 Cod procedură penală, fiind la latitudinea procurorului așa cum rezultă din interpretarea literală și sistematică a acestor dispoziții legale, neexistând nici un temei pentru restituirea cauzei la parchet așa cum solicită apelantul. Procurorul nu și-a exercitat prerogativa conferită de dispozițiile art. 336, 337 Cod procedură penală, de a solicită extinderea procesului penal, situație în care instanța de fond a procedat în mod corect soluționând cauza în limitele în care a fost investită prin rechizitoriu în ceea ce privește fapta și persoana făptuitorului, chiar dacă a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice.
În plus, tribunalul reține că și în ipoteza în care s-ar reține că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod explicit cu privire la cererea de extindere a procesului penal, această lacună nu ar putea fi complinită în apel în condițiile în care, cererea nefiind fondată, pentru argumentele expuse anterior iar soluția de respingere care s-ar impune ar constitui o agravare a situației părții în propria cale de atac, contrar dispozițiilor art.372 al.1 Cod procedură penală.
Instanța de fond a analizat ansamblul materialului probatoriu, fără a face trimitere la o anume declarație de martor, în ceea ce privește fapta dedusă judecății și persoana trimisă în judecată, ceea ce este corect având în vedere că se nu se mai punea în discuție implicarea numitului la săvârșirea faptei.
Referitor la pierderea a doi dinți, reținută la fond, tribunalul constată că instanța de fond a făcut referire la cei doi dinți din față în contextul schimbării juridice a faptei, fiind relevantă din acest punct de vedere pierderea a doi dinți, interpretată ca sluțire, care a condus la calificarea faptei ca vătămare corporală gravă.
În considerarea celor expuse, se constată că sunt nefondate toate criticile aduse hotărârii cu privire la modul de soluționare a laturii penale.
Apelul este fondat în ceea ce privește latura civilă.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă la termenul din 10 martie 2008 cu suma de 150.000 lei, din care 100.000 lei daune morale și 50.000 lei daune materiale, cerere admisă în parte la fond, în sensul că a fost obligată inculpata să plătească părții vătămate suma de 5000 lei daune morale și 1360 lei daune materiale.
Daunele morale, în cuantum de 5000 lei, au fost corect apreciate de instanța de fond, în raport de elementele de fapt referitoare la perioada de spitalizare a părții vătămate, imobilizarea sa în aparat gipsat, dificultățile legate de desfășurarea unei vieți sociale normale și derularea activităților gospodărești obișnuite. Prin urmare, este neîntemeiată critica privind suma stabilită la fond cu titlu de daune morale, care este echilibrată, fiind exagerate pretențiile părții vătămate de a i se plăti 100.000 lei cu acest titlu.
Daunele materiale au fost acordate în cuantumul indicat de partea vătămată prin precizările depuse (114-116 fond), cu referire la cheltuielile de transport, pentru partea vătămată și martori, dovedite cu înscrisuri, cheltuielile implicate de obținerea certificatului medico-legal și cheltuielile cu persoanele angajate pentru perioada cât vătămatul nu a putut munci (dovedite prin proba testimonială- 52, 53 fond, coroborată cu actele medicale). Nu s-au produs dovezi prin care să se probeze efectuarea unor cheltuieli mai mari decât acelea acordate la fond pentru plata unor persoane care să îl ajute pe vătămat în gospodărie, în condițiile în care unul dintre martori, și anume cel despre care se spune că ar fi fost angajat să îl suplinească pe vătămat în gospodărie (52 fond,. ) arată că a lucrat 3-4 zile iar instanța de fond a acordat exact cât a cerut vătămatul, respectiv plata pentru 21 de zile.
Instanța de fond nu a avut însă în vedere devizul depus inițial de partea vătămată (58 fond), emis de medicul specialist, la care se face referire și în expertiza medico-legală (81 fond), deviz în care se precizează că lucrarea protetică necesară părții vătămate are un cost de 1690 lei.
Nu se justifică solicitarea vătămatului de a efectua o lucrare din porțelan, care ar avea un cost mult mai ridicat, în condițiile în care dificultățile legate de acoperirea prejudiciului estetic sunt determinate tocmai de preexistența unor probleme stomatologice la partea vătămată iar lucrările din porțelan sunt în mod notoriu mai scumpe, inaccesibile chiar unei persoane cu o stare materială obișnuită.
Pentru aceste motive, tribunalul constată că este fondat apelul vătămatului în latura civilă a cauzei, urmând să majoreze suma stabilită cu titlu de daune materiale la fond ca efect al admiterii apelului, în baza art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală.
Rejudecând, se va majora cu 1690 lei, conform devizului depus la instanța de fond, suma reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de partea vătămată, se vor înlătura dispozițiile contrare din sentință și se vor menține celelalte dispoziții.
Se constată la examinarea din oficiu a cauzei, că în dispozitivul sentinței apelate s-a strecurat o eroare materială în sensul că s-a dispus obligarea inculpatei - în loc de - la plata daunelor către vătămat, eroare care poate fi corectată în condițiile art. 195 Cod procedură penală, de instanța de fond.
În termenul prevăzut de art.385 ind.3 alin.1 Cod procedură penală a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel inculpata și partea civilă criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului partea civilă arată că daunele morale acordate de instanța de fond sunt prea mici și nu s-a avut în vedere și suferința părții vătămate pentru implanturile ce urmează a fi efectuate solicitând acordarea sumei de 50.000 lei cu acest titlu.
În ce privește daunele materiale acordate de instanța de apel, acestea sunt prea mici și nu se ridică la nivelul costurilor actuale, întrucât rezolvarea definitivă a problemei presupune costuri mult mai mari, respectiv 21.119 lei, sumă pe care o solicită în recurs, corespunzător listei pe care o depune în dovedirea recursului și nu insistă în latura penală.
Partea civilă solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu apărător și cheltuieli de transport, depunând chitanța la dosar.
Inculpata prin avocatul desemnat din oficiu precizează că recursul său vizează latura civilă a cauzei, solicitând reducerea daunelor acordate părții civile întrucât sunt prea mari și nu au fost dovedite prin probele administrate.
Examinând recursurile declarate în raport de criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond și de apel au reținut că inculpata a comis o infracțiune de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 al.2 Cod penal, împotriva părții vătămate, cauzându-i un prejudiciu.
Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În ziua de 12 iulie 2007 partea vătămată a fost agresată de inculpata cu un băț în diferite zone ale corpului, cauzându-i leziuni, dintre care unele reprezintă sluțire și respectiv infirmitate fizică permanentă (expulzia a 2 dinți din față).
Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a ajuns la concluzia justă că fapta există, a fost comisă de inculpata și s-a stabilit în mod corect vinovăția acesteia.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-a făcut în mod temeinic de instanța de fond care a ținut cont atât de criteriile generale, prevăzute de art.72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea concretă în care a fost comisă, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei care este infractoare primară și nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a fost insultată inițial de partea vătămată.
Recursurile declarate de inculpata și partea civilă în ce privește latura civilă a cauzei sunt nefondate.
Instanța de fond a apreciat temeinic cuantumul daunelor morale acordate părții civile în raport de suferința încercată și de prejudiciul estetic suferit de aceasta, suma de 5000 lei fiind echitabilă, fără a tinde la o îmbogățire a părții civile.
În ce privește daunele materiale acordate de instanța de apel părții civile într-un cuantum majorat, rezultat din probele administrate, acestea sunt corect calculate.
Astfel, în cuantumul stabilit de instanța de apel cu titlu de daune materiale au fost incluse atât cheltuielile efectuate de partea civilă cu transportul personal și al martorilor, cheltuielile pentru obținerea certificatului medico-legal, cheltuielile cu persoanele angajate pentru perioada cât acesta nu a putut munci, cât și contravaloarea lucrării protetice necesară părții vătămate în locul celor 2 dinți expulzați prin fapta inculpatei.
Instanța de apel, pe bună dreptate, a avut în vedere suma de 1690 lei drept cost al lucrării, emis de medicul specialist, al cărei deviz a fost depus la dosar inițial de partea vătămată și nu cel de 5200 lei depus în apel (fila 17), emis de un medic din G, în care se precizează că lucrarea este din porțelan.
Nici devizul nou depus în recurs de partea civilă care indică suma totală de 21.119 lei drept cost al lucrării protetice nu se justifică, în condițiile în care dificultățile legate de acoperirea prejudiciului estetic sunt determinate de preexistența unor probleme stomatologice la partea vătămată, iar lucrările indicate în acest deviz depășesc cu mult cheltuiala necesară acoperirii prejudiciului estetic, fiind exagerate și tinzând spre voluptoriu.
Biletele depuse de partea civilă în recurs nu au dată iar din centralizator rezultă că sunt cheltuieli de transport efectuate în vederea participării la soluționarea prezentului dosar.
Nefiind fondat recursul părții civile nu se justifică acordarea acestor cheltuieli, a onorariului de avocat ales și a consultației stomatologice pentru obținerea devizului nou.
Pentru aceste considerente, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata și partea civilă împotriva deciziei penale nr.22/A/21.01.2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o va menține.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală instanța va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata și partea civilă împotriva Deciziei penale nr.22/A/21.01.2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă inculpata recurentă la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
- -
28.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă, Mihaela Chirilă
