Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 330/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.330/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 18 MAI 2009
PREȘEDINTE: Cârcotă Constantin Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Cârcotă Constantin, Maria Tacea Ion Avram
- -
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul,domiciliat în com.Bărăganu, jud.B, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.182 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.15/16.01.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.92/1.07.2008 a Judecătoriei Însurăței, pronunțată în dosarul nr-).
La apelul nominal a răspuns inculpatul, asistat de avocat, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.18/16.03.2009, lipsă fiind partea civilă Spitalul Județean de Urgență
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod, art.74 lit.c și 76 lit.d Cod penal. S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 10.11.2006, a lovit pe partea vătămată, cauzându-i leziuni, urmare cărora a rămas cu o infirmitate fizică permanentă prin pierderea unui organ, ablația chirurgicală a splinei.
Hotărârile pronunțate de instanța de fond și apel sunt nelegale, fiind lovite de nulitate absolută, aceea prevăzută de art.3859pct.2 Cod procedură penală. Instanța de fond nu a fost legal sesizată, fiind lovită de nulitate absolută conform art.197 alin.2 și 3 Cod procedură penală, care poate fi invocată în orice stadiu al procesului și poate fi constatată și din oficiu, cu consecința restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței, pentru refacerea urmăririi penale.
Inculpatul fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru săvârșirea infracțiunii de prev.de art.182 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal. Prin Legea nr.356/2006 și OUG nr.60/2006, intrate în vigoare la data de 7.09.2006, a fost modificat art.264 Cod procedură penală conf.art.I pct.17 alin.3, în sensul că rechizitoriul trebuie neapărat verificat asupra legalității și temeinicei de prim procurorul, sau după caz de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea penală se face de către acesta, de către procurorul ierarhic superior. Modificările aduse instituie obligația imperativă pentru primul procuror de verificare a rechizitoriului. În condițiile în care nu s-a făcut această verificare, actul este nelegal, inapt pentru sesizarea legală a instanței, impunându-se desesizarea instanței și restituirea cauzei la parchet, conf.art.332 Cod procedură penală.
Aceste prevederi au fost constatate și prin Decizia nr.9/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, care statuează că lipsa verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului invalidează sesizarea instanței. Interpretând disp.art.264 Cod procedură penală a stabilit că rechizitoriul trebuie să cuprindă mențiunea verificării și că lipsa mențiunii atrage nulitatea actului de sesizare.
De asemenea, dispozițiile art.300 alin.1 Cod procedură penală arată că instanța este datoare să verifice la primul termen de înfățișare regularitatea actului de sesizare. Această verificare nu a avut loc și nici avocații care au asigurat asistența juridică inculpatului nu au observat acest lucru. Instanța de fond, constatând neregularitatea actului de sesizare prin lipsa mențiunii de verificare a rechizitoriului, în condițiile art.300 alin.2 Cod procedură penală, trebuia fie să înlăture neregularitatea de îndată sau să acorde un termen, iar dacă această neregularitate nu pute fi înlăturată să dispună restituirea dosarului pentru refacerea actului de sesizare.
Aceste dispoziții sunt prevăzute în Partea Specială - Titlul II, privind judecata, Capitolul I - Dispoziții generale, astfel că verificarea nu poate fi făcută în orice fază procesuală, ci doar la prima înfățișare. Nelegalitatea nu poate fi îndreptată la instanța de recurs după ce s-a trecut de judecata în fond și apel.
Dispozițiile art.264 alin.3 Cod procedură penală, așa cum au fost modificare, presupun existența de sine stătătoare a mențiunii pe rechizitoriu, nefiind suficientă mențiunea pe o adresă de înaintare.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate cu consecința restituirii la procuror.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, care privește greșita individualizare a pedepsei, în raport de disp.art.72 din Codul penal, susține că recursul este întemeiat pe disp. art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală. În esență, din analiza probatoriului administrat în cauză, rezultă că între inculpat și partea vătămată, care sunt veri, au existat relații tensionate determinate de conduita părții vătămate, care în dese rânduri l-a injuriat pe inculpat, i-a zgâriat mașina, situație care s-a perpetuat continuu până la data de 16 septembrie 2006, când a avut loc incidentul. Partea vătămată, se afla în stare de ebrietate și a deteriorat mașina inculpatului. În acest context, instanța avea posibilitatea de a da o mai mare eficiență disp.art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru coborârea pedepsei spre minimul general. Latura civilă este ca inexistență. Este regretabil ca inculpatul, după 4 ani de la incident,în condițiile arătate, să fie privat de libertate. Să se admită recursul în acest sens, după ce se va analiza excepția invocată.
Procurorul,cu privire la primul motiv de recurs care se referă la interpretarea disp. art.264 Cod procedură penală, susține că aceste dispoziții nu cuprind și modalitatea în care trebuie efectuată verificarea rechizitoriului. Apreciază că adresa de înaintare către instanță, în care se face mențiunea expresă a verificării rechizitoriului, semnată de primul procuror, este suficientă pentru respectarea dispozițiilor legale. Dacă se analizează și Decizia nr.9/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că în cuprinsul acesteia se face referire la o simplă adresă de înaintare a actelor către instanță și nu la o adresă care să cuprindă aspecte referitoare la verificarea legalității și temeiniciei actului de sesizare, așa cum este în prezenta cauzei.
Cu privire la al doilea motiv de recurs susține că instanțele au aplicat o pedeapsă temeinică referitoare la fapta comisă de inculpat, respectând circumstanțele reale și personale ale inculpatului. S-au reținut deja circumstanțe atenuante, care au coborât pedeapsa sub minimul special până la 8 luni închisoare. Aceasta ține seama de consecințele produse asupra părții vătămate căreia i s-a pus în primejdie viața, așa cum s-a reținut în certificatul medico-legal, aceasta rămânând cu o infirmitate fizică permanentă. De asemenea, inculpatul era recidivist la data comiterii faptei.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apărătorul inculpatului, în replică, solicită a se analiza Decizia nr. 9/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că susținerile procurorului nu sunt în spiritul acestei decizii.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și se consideră nevinovat pentru că nu l-a lovit pe partea vătămată, acesta se afla în stare de ebrietate.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 92/2008, pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr- în baza art. 182 al. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, art. 74 și 76 și 80.Cod Penal s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata prevăzută de art. 71.Cod Penal
A fost obligat inculpatul la 3.075lei despăgubiri către Spitalul Județean de Urgență B și la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest mod instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 15 septembrie 2006, în timp ce se afla pe terasa barului aparținând lui, partea vătămată a fost lovită de acesta din urmă, fără ca leziunile suferite să fie atestate cu documentele legale.
Despre acest incident nu a sesizat la acea dată organele de poliție crezând că se va împăca cu agresorul.
Întrucât infracțiunea de lovire sau alte violențe în forma prev. de art.180 alin.1 cod penal face parte din categoria acelor infracțiunii pentru care legiuitorul a prevăzut obligativitatea depunerii plângerii penale în termen de 2 luni de la data când victima cunoscut făptuitorul, în cauză s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de, pe considerentul tardivității depunerii plângerii penale.
Ulterior în seara zilei de 11 decembrie 2006, în jurul orelor 19,00, în timp ce se deplasa pe jos pe stradă, împreună cu soția sa și fiica sa, către magazinul, pentru a face cumpărături, partea vătămată a fost ajuns din urmă de inculpatul, care se afla la volanul autoutilitarei proprietate personală cu nr. de înmatriculare -, care i-a depășit și a mers mai departe.
După ce au făcut cumpărăturile necesare de la magazin, partea vătămată s-a întors împreună cu soția și fiica sa către casă. La scurt timp au fost ajunși din urmă de către inculpat. Sub pretextul că ar fi fost înjurat și scuipat de, a oprit mașina, a coborât având în mână o și l-a lovit pe acesta de mai multe ori peste tot corpul, trântindu-l jos.
De față la producerea incidentului au fost martorii și, precum și numitul, care a și intervenit în aplanarea conflictului, luând bâta din mâna inculpatului.
În urma agresării sale, a fost internat în perioada 19-29 decembrie 2006 la Secția Chirurgie I/ a Spitalului Județean de Urgență B, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.
Pentru acest motiv unitatea spitalicească a făcut cunoscut prin adresa nr. 21814/16 octombrie 2007 că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.075 lei.
Din datele extrase de pe Raportul de Constatare Medico - Legală nr.307 emis la data de 11 aprilie 2007 de Serviciul de Medicină Legală Județean B reiese că a suferit multiple leziuni care, deși au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, i-au pus în primejdie viața.
Totodată se precizează că leziunile datează din perioada 11-19 decembrie 2006 și că partea vătămată prezintă infirmitate fizică permanentă prin pierderea unui organ ( ablația chirurgicală de urgență a splinei).
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului, de a lovi în mod repetat, în seara zilei de 11 decembrie 2006, cu o pe partea vătămată, producându-i multiple leziuni care i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește din punct de vedere obiectiv și din punct de vedere subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 cod penal.
Prima instanță a considerat că fapta săvârșită de inculpat a fost dovedita cu următoarele mijloace de proba administrate în cauză: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de constatare medico legala nr.307/11 aprilie 2007 emis de Serviciul de Medicină Legală Județean B, biletul de ieșire din spital și adresa nr.21814/16 oct 2007, Spitalului Județean de Urgență
Audiat fiind, inculpatul a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului, în sensul că, la data de 16.10.2007, la Postul de Poliție Bărăganu, a dat o declarație, prin care a recunoscut ca l-a luat de guler pe partea vătămată, trântindu-l jos, în mijlocul străzii, lovindu-l cu palmele în zona feței, fiind despărțiți în cele din urmă de soția acestuia, martora, iar în fața instanței a recunoscut doar ca i-ar fi dat o palma părții vătămate, considerându-se nevinovat de urmarea produsă.
Potrivit declarației martorei, soția părții vătămate, inculpatul l-a lovit pe soțul său cu o peste mâini, l-a trântit la pământ și s-a urcat cu picioarele peste el, până au intervenit în apărare ea și martorul. Declarația acesteia se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico legala, întocmit în cauză, care arată că numitul a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu, sau de corpuri dure, în condițiile stabilite de ancheta, leziuni care, i-au pus în primejdie viața și care au dus la pierderea splinei.
De asemenea, instanța a avut în vedere și declarațiile martorilor și, pe care le-au dat în timpul urmăririi penale.
Pe parcursul cercetării judecătorești, s-au solicitat relații de la Serviciul de Medicină Legală B, pentru a se comunica dacă, în cazul în care partea vătămată s-ar fi prezentat în data săvârșirii faptei 11.12.2006, la spital, și ar fi fost tratată, s-ar mai fi ajuns la ablația chirurgicală a splinei.
Potrivit adresei nr. 387/16.05.2008, Serviciul de Medicină Legală Bam enționat că nu se poate preciza cu certitudine dacă prezentarea într-o unitate de specialitate și tratarea leziunilor suferite ca urmare a loviturilor primite ar fi putut evita pierderea splinei, invocându-se totodată și aspecte practice cu privire la leziunile traumatice de la nivelul acestui organ.
La termenul de judecată din data de 24 iunie 2008, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 181 Cod penal, dar fără să motiveze cererea.
Instanța a apreciat că încadrarea juridică corecta a faptei săvârșite de inculpatul, este cea dată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat în baza situației de fapt și a textelor incriminatoare, la individualizarea pedepsei având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările săvârșirii infracțiunii, gradul de pericol social al acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și persoana inculpatului, care este recidivist potrivit art. 37 lit. b Cod penal.
Instanța a apreciat că recunoașterea faptei, precum si prezentarea in fata instanței, pot constitui circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal și a dispus aplicarea în speță acestui text de lege, cu consecința firească a coborârii pedepsei sub minimul special, așa cum prevede art. 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
Pe latura civilă a admis acțiunea formulata de partea civilă Spitalul Județean de Urgență B, și a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.075 lei, reprezentând c/val servicii medicale acordate părții vătămate.
De asemenea, a constatat ca partea vătămată nu s-a constituit parte civila în cauză.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel partea vătămată, fără să formuleze motive de apel, precum și inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia penală nr.15 16.01.2009, Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, reținând, în esență, că prima instanță, în baza analizei juste și complete a probelor administrate, a stabilit corect situația de fapt și a dat faptei săvârșite de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.
Pentru aceleași motive a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată, reținându-se, totodată, că până la judecarea apelului partea vătămată a decedat, locul său în proces fiind preluat de moștenitori.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca nelegale, fiind lovite de nulitate absolută, conform art.197 alin.2 și 3 din Codul d e procedură penală, deoarece rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalității și al temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, astfel cum prevăd dispozițiile art.264 alin.3 din Codul d e procedură penală.
Pentru acest motiv, care se regăsește în cazul de casare prevăzut de art.3859pct.2 din Codul d e procedură penală, s-a solicitat casarea celor două hotărâri recurate și restituirea cauzei la Parchet, în conformitate cu disp.art.332 din Codul d e procedură penală, pentru refacerea actului de sesizare a instanței.
În subsidiar, hotărârile recurate au fost criticate ca nelegale și ca netemeinice sub aspectul individualizării pedepsei, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală.
Sub acest aspect s-a solicitat ca, ținându-se cont de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta și de circumstanțele atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului, să se dea o mai mare eficiență dispozițiilor art.76 lit.d din Codul penal, coborând pedeapsa aplicată spre limita minimă generală prevăzută de lege.
Recursul este nefondat.
Examinând primul motiv de recurs invocat de inculpatul, privind nelegala sesizare a instanței, Curtea reține că această critică este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.264 alin.3 din Codul d e procedură penală, rechizitoriul trebuie verificat sub aspectul legalității și al temeiniciei de către procurorul ierarhic. Pentru interpretarea unitară a acestei dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia de recurs în interesul legii nr.IX din 18.02.2008, că inexistența mențiunii "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei" este de natură să atragă neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art.3002alin.2 din Codul d e procedură penală.
Din examinarea considerentelor deciziei rezultă că inexistența mențiunii privind verificarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic, sub aspectul legalității și temeiniciei, nu atrage nulitatea absolută a actului de sesizare, ci constituie o neregularitate care poate fi invocată la prima înfățișare, conform art.300 alin.2 raportat la art.197 alin.4 din Codul d e procedură penală, și care poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.
Or, în speță, inculpatul nu au invocat în fața instanței de fond, la prima înfățișare, nerespectarea prevederilor art.264 alin.3 din Codul d e procedură penală, astfel că nulitatea relativă care decurge din această împrejurare a fost acoperită.
Pe de altă parte, se reține că în adresa nr.240/P/2007 din 15.01.2008, cu care dosarul de urmărire penală a fost înaintat primei instanțe, adresă semnată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței, s-a făcut mențiunea că "rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și al temeiniciei, potrivit dispozițiilor art.264 alin.3 din Codul d e procedură penală (fila 2 din dosarul de fond).
Întrucât instanța de fond a fost sesizată anterior datei la care a fost pronunțată Decizia de recurs în interesul legii nr.IX din 18.02.2008 (care statuează că mențiunea privind verificarea sub aspectul legalității și al temeiniciei trebuie făcută pe rechizitoriu), Curtea consideră că la data investirii instanței au fost satisfăcute exigențele art.264 alin.3 din Codul d e procedură penală - text care prevede obligativitatea verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, dar nu prevede în mod expres că actul de sesizare trebuie să conțină mențiunea privind efectuarea acestei verificări.
În consecință, nu poate fi primită favorabil critica formulată de inculpatul - recurent, privind nelegala sesizare a instanței.
Totodată, Curtea constată că nu este întemeiat nici al doilea motiv de recurs, privind greșita individualizare a pedepsei.
Examinând cauza sub acest aspect, Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect că poate fi reținută drept circumstanță atenuantă judiciară, conform art.74 alin.1 lit.c din Codul penal, conduita procesuală a inculpatului, care s-a prezentat în fața organelor judiciare și a avut o atitudine în general sinceră cu privire la infracțiunea comisă.
Totodată, se reține că, deși această circumstanță atenuantă vine în concurs cu o cauză de agravare a pedepsei - respectiv cu starea de recidivă postexecutorie - prima instanță a manifestat clemență, aplicându-i inculpatului o pedeapsă situată cu mult sub limita m inimă specială prevăzută de lege, chiar dacă, potrivit art.80 din Codul penal, această reducere a pedepsei nu era obligatorie.
În consecință, nu se justifică o reducere și m ai mult a pedepsei, deoarece în acest mod s-ar ajunge ca sancțiunea penală să nu se -și mai atingă scopul și funcțiile prevăzute de lege.
Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârilor penale recurate, în limitele prevăzute de art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, nu se constată motive care să atragă casarea acestora, recursul declarat de inculpatul, urmează a fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul,fiul lui și, născut la 26.08.1979 în com.Bărăganu, jud.B, cu același domiciliu, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.15/16.01.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.92/1.07.2008 a Judecătoriei Însurăței, pronunțată în dosarul nr-).
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul - recurent la 80 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 mai 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Ion Avram
Grefier,
I
Red. - 25.05.2009
Tehnored. - 25.05.2009
2 ex
Fond: -
Apel: -
Președinte:Cârcotă ConstantinJudecători:Cârcotă Constantin, Maria Tacea Ion Avram
