Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 358/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 358
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
GREFIER - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpata - parte vătămată - și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 42/29.01.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata parte vătămată recurenta, personal, asistată de av., partea vătămată personal, av., substituind pe av. pentru inculpații - părți vătămate intimați și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru inculpații-părți vătămate intimați depune la dosar delegația de substituire și note de concluzii scrise.
Interpelate părțile, arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpata parte vătămată recurentă -, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat. Consideră că atât sentința pronunțată de instanța de fond și decizia pronunțată de instanța de apel sunt criticabile sub 3 aspecte.
Un prim aspect se referă la administrarea probelor și anume faptul că din cei 12 martori audiați în cauză, declarațiile martorilor propuși de inculpați, au fost înlăturate de către instanța și au fost menținute doar declarațiile martorilor propuși de către partea vătămată.
Un al doilea motiv se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut dispozițiile art. 44 și respectiv 45 al. 1,2 din Codul d e procedură penală.
C de al treilea motiv se referă la latura civilă a cauzei respectiv la faptul că aceasta nu a fost dovedită.
Av. pentru inculpații intimați și solicită respingerea recursurilor formulate ca nefondate și menținerea hotărârilor atacate, ca fiind legale și temeinice, față de motivele expuse în nota de concluzii depusă la dosar.
Partea vătămată recurent solicită admiterea recursului formulat. Lasă la aprecierea recursul formulat de inculpata.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că instanța a făcut o corectă individualizare a pedepselir lu a evaluat corect pretențiile civile.
Inculpata, având cuvântul, achiesează la concluziile apărătorului său.
Inculpatul, având cuvântul, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 165/14 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Pașcanis -a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei, cu termen de încercare de 4 ani.
Atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a) raportat la art.10 lit. a) Cod de procedură penală achită pe inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art.193 alin 1 Cod penal, în dauna părților vătămate și.
În baza dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) Cod de procedură penală achită pe inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art.180 alin 2 Cod penal, în dauna părților vătămate și.
În temeiul art.14 și art. 346 Cod procedură penală, art.998 și următoarele Cod civil, obligă pe inculpata să plătească părții vătămate sumele de 5000 de lei daune morale și 759,7 lei despăgubiri materiale.
În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală, art.998 și următoarele Cod civil, obligă pe inculpata, să plătească părților civile, Spitalul Clinic de Urgență Sf. I - suma de 1016,49 de lei reprezentând cheltuieli de spitalizare și Serviciului de Ambulanță I - suma de 222,24 de lei, reprezentând cheltuieli cu transportul părții vătămate la spital, actualizate la data executării.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile vătămate și, precum și acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic de Urgență Treime I.
În temeiul art.193 Cod procedură penală, respinge solicitarea părților vătămate și de obligare a inculpaților și la plata cheltuielilor de judecată și obligă pe inculpata să plătească părții vătămate suma de 250 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de acesta cu asistența juridică.
În baza dispozițiilor art.191 și art.192 pct.1 lit. a Cod de Procedură Penală obligă inculpata-parte vătămată să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe partea vătămată să plătească statului suma de 200 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Pașcania reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani nr.3870/P/2004 din 23.06.2005 înregistrat pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 20.07.2005 sub nr.3244/2005 a fost trimisă în judecată inculpata, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art.182 al.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că la data de 23.10.2004 învinuita l-a lovit pe numitul, cu un corp contondent, provocându-i o fractură la membrul inferior stâng, leziune ce a necesitat pentru vindecare peste 60 de zile de îngrijiri medicale, după cum urmează:
În după-amiaza zilei sus-amintite, în jurul orei 18:00, numitul s-a deplasat în afara satului (unde domiciliază), pentru a-și lăsa caii proprietate la pe un teren al său. Un al susnumitului a pătruns pe un teren vecin, proprietatea învinuitei. Aceasta se afla pe acel teren, împreună cu fiica sa, și nepotul ei, și toți au început să se certe, prezent fiind și tatăl lui, numitul. La un moment dat învinuita s-a apropiat de și cu o bucată de fier, respectiv ul de la vaca, l-a lovit pe acesta peste piciorul stâng. În urma loviturii, a căzut la pământ, fiind necesară intervenția altor persoane pentru a-l ridica și a-l transporta la domiciliu. În aceeași zi, partea vătămată a fost transportată cu salvarea la Spitalul Clinic de Urgențe I unde a fost internat până la data de 05.11.2004, timp în care a suferit și o intervenție chirurgicală, după care piciorul stâng i-a fost imobilizat în aparat gipsat pentru o perioadă de 30 de zile. Cu ocazia examinării sale de către medicul legist s-a stabilit că partea vătămată a suferit o fractură de 1/3 medie gambă stânga operată, complicată cu fenomene de intoleranță a firelor de sutură la nivelul inciziei chirurgicale, leziune ce a necesitat pentru vindecare 90-100 de zile de îngrijiri.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu este probată cu următoarele mijloace de probă:
- sesizarea și declarația părții vătămate
- certificatul medico-legal nr.3344/09.12.2004
- raport de expertiză medico-legal
- adrese
- copii ale biletului de externare și a foii de observație clinică a părții vătămate;
- declarațiile martorilor,
- declarațiile învinuitei.
La dosarul cauzei cu nr.4414/2004 a fost conexat la data de 12.04.2006 dosarul cu nr.3244/P/2005 având ca obiect plângerile prealabile ale părților vătămate și prin care s-a solicitat tragerea la răspunderea penală a inculpaților și pentru infracțiunile de lovire și amenințare, prev. și ped. de art.180 al.2 Cod penal și art.193 Cod penal.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 de lei daune morale și cu suma de 5000 de lei daune materiale și a solicitat plata unei rente viagere.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu sumele de 500 de lei despăgubiri materiale și cu 2000 de lei daune morale, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă cu sumele de 1000 de lei despăgubiri materiale și 10.000 de lei daune morale de la fiecare inculpat.
În cauză s-au mai constituit părți civile - Spitalul Clinic Sf. I cu suma de 1016,49 lei reprezentând cheltuieli suportate cu spitalizarea părții vătămate, - Serviciul de Ambulanță I cu suma de 222,24 de lei reprezentând cheltuieli cu transportul părții vătămate la spital; - Spitalul Clinic de Urgențe Sf.Treime cu sumele de 363, 4458 de lei cheltuieli de spitalizare cu, respectiv 379, 8370, cheltuieli de spitalizare cu.
În faza cercetării judecătorești în cauzele conexate s-au audiat martorii solicitați de părțile vătămate și inculpați, cât și martorii din lucrări.
Prima instanță reținut că martorul a dat mai multe declarații pe parcursul procesului penal, declarații contradictorii, cu privire la împrejurările esențiale ale faptelor asupra cărora a fost întrebat. Astfel, în timp ce la urmărirea penală efectuată în dosarul penal nr.3244/2005 - filele nr. 37-44, martorul a declarat printre altele că inculpata a lovit cu ul metalic peste piciorul stâng partea vătămată, aceasta din urmă căzând și văitându-se spunând "văleu, mi-ai rupt piciorul". Ulterior în declarațiile date în faza cercetării judecătorești același martor a relatat cum partea vătămată s-ar fi auto-accidentat în timp ce încerca să o lovească pe, cu picioarele, sprijinindu-se de o țeavă, moment în care a căzut ( fila 64 - cercetare judecătorească dosar nr.3244/2005).
Același martor a precizat că el se afla la 40 de locul incidentului, iar era la locul incidentului la o distanță de 50- 60 metri de calea ferată. De față mai erau și, iar numiții, și nu erau la locul incidentului.
Martora, a dat de asemenea mai multe declarații contradictorii în fața organelor de urmărire penală și a instanței. La data de 03.03.2005 la urmărirea penală ( fila 11 ), martora a declarat că "în ziua de 23.10.2004 se afla acasă,în fața porții curții, unde depănușa porumb. Era singură, când a auzit, undeva pe șes, după calea ferată, din marginea satului la o distanță de aproximativ 300 de metri, unde se afla un grup de oameni". Nu a observat ca în acel grup să se bată careva, martora văzându-și de și neducându-se să vadă despre ce era vorba. Ulterior în același dosar, dar în fața cercetării judecătorești martora a declarat că a observat conflictul de la o distanță de 150 de metri și a văzut cum și se băteau reciproc ( fila 118).
În dosarul nr.34414/2004 aceeași martoră așa cum rezultă din fila 93 declarat că se afla la 100 de metri de inculpații și și de partea vătămată și, în continuare martora relatând amănunțit acțiunile inculpaților asupra părților vătămate.
Martora a dat două declarații contradictorii. Astfel la urmărirea penală ( fila 45 ) a declarat că în ziua de 23.10.2004 ora 18,30 - 19,00 se afla în curte și auzind, a ieșit la poartă. Pe drum l-a văzut pe, singur, având în mână o scară metalică, spunând că o omoară pe "". Apoi s-a îndepărtat și martora precizând că nu știe unde s-a dus și ce a făcut, întrucât și-a văzut de treburile ei, dar a doua zi a auzit din sat că i-ar fi rupt piciorul lui.
În faza cercetării judecătorești ( fila 119 ) aceeași martoră a declarat că nu a văzut conflictul dar a auzit că și-a rupt piciorul iar a fost bătută de și și a plecat la spital.
În timpul conflictului tatăl său se afla între calea ferată și casa lor în timp ce mama sa era dincolo de calea ferată.
Martora, așa cum rezultă din declarația dată la urmărire penală - filele 46-47, relatat că a văzut un conflict între inculpați și părțile vătămate mai precis inculpatul o agresa pe, iar o agresa pe.
Ulterior, în timp ce mergea spre casă martora a precizat că s-a întâlnit cu care avea un ciomag din lemn în mână, precizare care în mod evident contrazice afirmația martorei care cu referire la aceeași împrejurare a arătat că avea asupra sa o țeavă metalică.
Mai mult, chiar Martora a precizat în fața instanței că avea în mână o țeavă metalică de culoare albăde 1,5 metri.
A apreciat prima instanță că aceste precizări ale martorilor contrazic chiar și declarația părții vătămate din fața instanței din 10.01.2007 ( fila 61 vol.2 ) care arată că numitul avea o țeavă groasă cât mâna și lungă de2 metri.
Instanța de fond a apreciat că în fapt, că apărarea inculpatei că partea vătămată s-a accidentat în timp, ce sprijinindu-se de țeavă, ar fi aruncat cu picioarele spre inculpată, moment în care s-ar fi dezechilibrat, căzând, nu poate fi primită, fiind neverosimilă și totodată contrazisă de concluziile expertizelor medico-legale efectuate în cauză ( filele 200-202, dosar 4414/2004, filele 69-70, dosar urmărire penală ) care arată că fractura suferită de partea vătămată s-a produs prin lovire activă cu un corp contondent.
Instanța de fond a considerat că pentru aceeași concluzie pledează atât declarațiile părții vătămate cât și ale martorilor, -, care au dat pe parcursul procesului penal mai multe declarații, de fiecare dată relatând aceeași situație de fapt că au văzut pe lovind pe peste picior cu un metalic.
Alte persoane, care au perceput faptele în mod direct, dar din momentul imediat următor producerii vătămării părții vătămate de către, sunt martorii:,.
Au mai fost audiați ca martori și și, dar aceștia nu au relatat aspecte interesând cauza.
Cu privire la fapta de vătămare corporală gravă reținută în sarcina inculpatei analizând întreg materialul probator instanța de fond constatat că inculpata a săvârșit această faptă în ziua de 23.10.2004, orele 18-18,30 când, cu un din fier, pe fondul unei stări conflictuale între părți, l-a lovit pe peste piciorul stâng cauzându-i fractura 1/3 medie gamba, pentru vindecarea căreia partea vătămată a necesitat, conform certificatului medico-legal de la dosar, 90-100 de zile de îngrijiri medicale,concluzie ce a fost confirmată de cele două expertize medico-legale efectuate în cauză.
Această situație de fapt a fost reținută prin înlăturarea în întregime a declarațiilor martorilor, și, aceștia contrazicându-și propriile declarații, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar.
Prima instanță nu a luat în seamă nici declarațiile martorilor (nepotul inculpatei ), (fiica aceleași inculpate, având și calitatea de parte vătămată în dosar), (soțul inculpatei) - acesta precizând la un moment dat după ce relatează faptele că nu le-a perceput personal ( fila 48 verso dosar urmărire penală ), motivat de împrejurarea că sunt în mod vădit subiective, date fiind relațiile de rudenie cu inculpata.
La reținerea faptei în sarcina inculpatei instanța de fond a luat în considerare declarațiile părții vătămate, certificatul medical nr.3344/9.12.2004, expertizele medico-legale efectuate în cauză, declarațiile martorilor, -,.
A constatat prima instanță că, în drept, fapta săvârșită de inculpata întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 al.1 Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective instanța reținut că inculpata a săvârșit fapta sub forma de vinovăție a intenției directe în accepțiunea art.19 al.1 lit. a Cod penal, deoarece făptuitoarea a prevăzut rezultatul faptei și a urmărit producerea ei prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.52 și 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatei de nerecunoaștere a faptei și de încercare de inducere în eroare organelor de urmărire penală și a instanței de judecată - susținând o versiune contrazisă în mod evident de proba științifică -, precum și de limitele speciale de pedeapsă prev. de art.182 al.1 Cod penal.
Instanța a considerat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, minimul prevăzut de lege, este de natură să asigure reeducarea acesteia în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de normele de conviețuire socială.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că scopul pedepsei de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, de formarea a unei atitudini corecte față de ordinea de drepturi, de regulile de conviețuire socială, poate fi atins chiar fără executarea acesteia, atrăgând atenția inculpatei asupra prev.art.83 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare de 4 ani.
Cu privire la faptele de amenințare și lovire reclamate de părțile vătămate și, prima instanță a constatat că declarațiile celor două părți vătămate nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.
Astfel instanța acordat importanță împrejurării că cele două părți vătămate s-au internat în Spitalul de Neurologie nr.3 I după un interval destul de mare de timp de la producerea leziunilor. Partea vătămată, care a arătat în plângerea sa, că în data de 23.10.2004 a fost agresată fizic de către inculpații și, deține certificatul medico-legal nr.3181/18.11.2004 emis de IML I, în care se arată că a fost internată în spital la data de 28.10.2004 ( la 5 zile de la data comiterii faptei reclamate ) medicul legist reținând și faptul că "diagnosticile menționate în spitalizarea consemnată nu sunt susținute cu date paraclinice obiective, iar investigațiile efectuate au rezultate normale".
Aceleași observații au fost făcute de prima instanță și în cazul părții vătămate.
În favoarea existenței faptelor reclamate de părțile vătămate pledează tocmai declarațiile martorilor care au fost constatate de instanță ca fiind nesincere și înlăturate în întregime.
Față de împrejurarea că părțile vătămate și au apelat la servicii medicale de specialitate, după trecerea a 3 zile, respectiv 5 zile, intervale de timp care nu mai justifică nici urgența și nici necesitatea în apelarea la astfel de servicii, față de constatările personale ale medicului legist,prima instanță considerat că părțile vătămate nu au suferit - dincolo de orice dubiu, leziunile respective, dar reținut totuși existența faptelor de lovire săvârșite în dauna lor, date fiind constatările personalului medical cu ocazia internării acestora în Spitalul Clinic nr.3
Cu toate acestea, prima instanță nu reținut în sarcina inculpaților și, faptele de lovire, martorii ale căror depoziții au fost luate în considerare, infirmând declarațiile celor 2 părți vătămate, iar inculpații nu au recunoscut faptele ce li se impută.
Partea vătămată a depus la dosarul cauzei și 2 fotografii care o reprezintă în prim plan, dar pe care instanța nu le-a luat în considerare întrucât nici în cazul dovedirii realității fotografiilor, acestea nu pot fi raportate la momentul desfășurării conflictului și nici nu dovedesc săvârșirea faptei de lovire de către cei 2 inculpați.
Pentru aceste motive, prima instanță a dispus achitarea celor doi inculpați pentru infracțiunea de lovire în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. c Cod procedură penală.
În ce privește faptele de amenințare, reținând că nu s-a dovedit nici existența acestor fapte,prima instanță constatat că faptele nu există și a dispus în consecință achitarea inculpaților și în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală.
În consecință în temeiul art.14 și art.346 al.3 Cod procedură penală instanța a respins acțiunile civile formulate de către părțile vătămate și, precum și acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic Treime I.
În temeiul art.14, 346 al.1 Cod procedură penală și art.998 și urm. Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată și a obligat pe inculpata să plătească acestuia sumele de 5000 de lei daune morale și 759,7 de lei despăgubiri materiale.
Cu privire la daunele morale solicitate și acordate, instanța de fond a reținut că prin săvârșirea faptei de vătămare corporală gravă partea vătămată a suferit un prejudiciu moral, ce rezultă din starea de disconfort fizic și psihic în care aceasta s-a aflat în perioada în care nu și-a putut desfășura activitățile în condiții normale. Astfel părții vătămate i s-au adus o atingere integrității sale corporale, precum și sănătății sale, în aceasta incluzându-se atât integritatea psihică cât și cea fizică a persoanei, acestea fiindu-i produse prin fapta inculpatei, așa cum s-a reținut anterior. Obligarea inculpatei la plata sumei de 5000 de lei a reprezentat în opinia primei instanței o reparație simbolică a prejudiciului moral suferit de partea vătămată.
În ce privește daunele materiale instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, fila 65 - dosar 3244/2005 primul volum, care a declarat că a transportat partea vătămată la spital timp de 3 săptămâni, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, la Spitalul de Urgență I în vederea pansării, fiecare drum costând-o 30 de lei ( 30 x 5 x 3 = 450 de lei ).
A mai declarat martora că partea vătămată a folosit cârjele pentru a merge 5 luni, timp în care a văzut în gospodăria acestuia persoane străine muncind.
De asemenea, instanța a avut în vedere declarația martorului care a relatat că l-a ajutat pe în gospodărie timp de 3 luni, la 2-3 zile, iar apoi numai când partea vătămată avea nevoie. Pentru fiecare zi, a precizat martorul, era plătit cu 15 lei ( 2 zile pe săptămână / 10 săptămâni / 15 lei = 300 de lei ) cu precizarea că și înainte, partea vătămată apela ocazional la serviciile sale (pentru acest motiv în cele 3 luni = 13 săptămâni - instanța va lua în calcul 10 săptămâni).
Inculpata a mai fost obligată și la 9,7 lei diferența de câștig nerealizat rezultă din scăderea din veniturile salariale pe care partea vătămată le-ar fi obținut în perioada concediului medical octombrie 2004 - aprilie 2005, sumei veniturilor încasate efectiv de partea vătămată în aceeași perioadă ( fila 5 - dosar 4414/2004 vol.2 ).
Instanța în temeiul art. 14 și 346 al.1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul la plata sumelor de 1016,4 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare părții civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. I, respectiv 222,24 de lei reprezentând cheltuieli de transport părții civile Serviciul de Ambulanță I, actualizate la data executării.
A respins însă prima instanță solicitarea părții civile de obligare a inculpatului, întrucât aceasta nu a suferit, conform actelor dosarului o infirmitate fizică permanentă.
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal au declarat apel inculpata parte vătămată și partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului promovat apelanta a criticat hotărârea primei instanțe, pentru eronata interpretare a probatoriului administrat în cauză, apreciindu-se că, în mod total greșit și fără o motivație juridică prima instanță a înlăturat în totalitate și nu a luat în considerație declarațiile martorilor, și, precum și declarațiile martorilor, fără a ține cont că incidentul a avut loc prin participarea directă a acestora; instanța de fond a reținut ca valabile și concludente declarațiile altor martori, deși îndeplinesc aceleiași condiții pentru care o parte din martori au fost audiați, respectiv ( unchiul părții vătămate), ( părții vătămate), ( verii părții vătămate) ( tatăl părții vătămate) ( soția părții vătămate), (mama părții vătămate), și.
S-a mai invocat în motivele de apel, chestiuni legate de raportul de forțe dintre părți, care ar fi determinat aplicarea disp. art. 44, art. 45 Cod penal, lipsa radiografiilor părții vătămate.
În ce privește faptele reclamate de, în calitate de parte vătămată, s-a apreciat că în mod greșit prima instanță nu a ținut cont de certificatele medico legale eliberate pe numele și, motivat de intervalul de timp dintre data săvârșirii faptei și data examinării, având în vedere distanța de 50 Km de I și posibilitățile limitate de deplasare a părților.
În ce privește modul de soluționare a laturii civile, apelanta consideră că daunele morale stabilite de instanță sunt prea mari și nedovedite, iar daunele materiale acordate nu au temei juridic și faptic.
În motivele de apel, apelanta a solicitat și schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatei din infracțiunea prev. de art. 182 alin 1 Cod penal, în cea prev. de art. 322 alin 2 Cod penal.
În consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, iar în rejudecarea cauzei, tribunalul să dispună achitarea sa.
Partea vătămată apelantă nu a motivat apelul declarat.
La dosarul cauzei intimatul parte vătămată - inculpat a depus copia sentinței penale nr. 670/19.11.2007 a Judecătoriei Pașcani, prin care s-a dispus condamnarea inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 indice 1 Cod penal, fapte presupus a fi comise în legătură cu fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, în dosarul nr. 3870/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.
Sentința penală nu este definitivă, motiv pentru care nu va fi luată în considerare de către instanța de apel.
În cursul soluționării căii de atac de față, instanța a dispus audierea inculpaților și, potrivit art.378 alin.1 indice 1 Cod procedură penală.
Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 42/29 ianuarie 2008 respins apelurile formulate de inculpata și partea vătămată și le-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În pronunțarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a administrat în mod legal un probatoriu concludent și util pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt.
Totodată, prima instanță a făcut o analiză atât a mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit vinovăția inculpatei, precum și a apărărilor formulate de aceasta, care au fost înlăturate motivat. De asemenea, a fost descrisă fapta reținută în sarcina inculpatei cu indicarea datei șa care a fost săvârșită și a locului comiterii ei, a modalității de săvârșire. Prin urmare, le constată că au fost respectate exigențele art. 356 lit. b Cod procedură penală
Analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal relevă, fără echivoc, vinovăția inculpatei în ce privește fapta dedusă judecății. Astfel, în mod corect s-a reținut că aceasta a aplicat părții vătămate inculpat o lovitură cu un metalic cauzându-i fracturarea unui membru inferior.
Această situație de fapt rezultă indubitabil din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor, -, ,.
În mod corect prima instanță a reținut ca obiective declarațiile acestor martori, întrucât se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, certificatul medico legal nr. 3344/9.12.2004, raportul de expertiză medico legal, adrese din care rezultă că fracturarea membrului inferior stâng al părții vătămate nu se putea produce decât prin lovire activă cu mijloace contondente; context în care este exclusă varianta prezentată de inculpata parte vătămată, cum că partea vătămată s-ar fi sprijinit într-o țeavă, în încercarea de aol ovi cu picioarele, context în care s-ar fi lovit singur de țeava respectivă.
Declarațiile martorilor reținuți de instanța de fond, ca servind la aflarea adevărului completează mijloacele de probă științifice administrate în cauză.
În ceea ce privește declarația martorei, în mod corect prima instanță a înlăturat-o din complexul probator, aceasta fiind direct interesată în cauză, fiind parte vătămată, iar în ce-i privește pe și, datorită subiectivismului de care au dat dovadă martorii, ca urmare a raporturilor firești de rudenie cu inculpata.
Tribunalul consideră că în mod just au fost înlăturate de către prima instanță și declarațiile martorilor, (care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă), și, pe motivul inconstantei celor declarate de acești martori, având consecința directă asupra credibilității lor, declarațiile acestora necoroborându-se nici cu celelalte probe administrate în cauză.
În ce privește aprecierea apelantei referitoare la raportul de forțe dintre părți și care ar fi determinat reținerea disp. art. 44, art. 45 Cod penal, instanța consideră că nu este justificată, întrucât inculpata a fost trimisă în judecată și cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, având ca act material o lovitura unică, care datorită agentului vulnerant întrebuințat, un metalic, a cauzat o leziune vindecabilă în 90 de zile de îngrijiri medicale, neavând nici o relevanță statura și forța fizică a părților implicate în conflict.
Apreciază Tribunalul d e asemenea, că nu se impunea atașarea la dosarul cauzei a radiografiilor membrului fracturat al părții vătămate, în cauză efectuându-se lucrări medico legale care atestă leziunea suferită de partea vătămată și a căror veridicitate nu a fost contestată de părți.
În consecință, criticile apelantei, referitoare la modalitatea de selecționare a probelor de către instanță în vederea aflării adevărului și interpretarea complexului probator nu sunt întemeiate.
În mod corect s-a reținut deci de către prima instanță că inculpata a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală gravă, încadrarea juridică fiind deci cea corectă.
În speță, cu ocazia soluționării căii de atac, în motivele de apel s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei din infracțiunea prev. de art. 182 Cod penal, în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 Cod penal.
Analizând solicitarea apelantei, instanța reține că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, contribuția fiecărei persoane prezente la incident fiind precis determinată, motiv pentru care cererea acesteia privind schimbarea încadrării nu poate fi primită.
Prin urmare motivele de apel ce vizau nevinovăția inculpatei sunt nefondate.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. Astfel, s-au avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social, împrejurările în care a fost comisă, lipsa antecedentelor penale, dar și atitudinea inculpatei.
În funcție de toate aceste criterii, analizate coroborat, prima instanță i-a aplicat inculpatei o pedeapsă cu închisoarea pe care a dozat-o corespunzător, chiar la limita minimă prevăzută de lege și care nu se impune a fi redusă, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Instanța de apel a verificat cauza și sub aspectul soluției pronunțate de prima instanță, cu privire la plângerea prealabilă a părții vătămate și, împotriva inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 Cod penal și a infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin 2 Cod penal.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză nu se confirmă faptele reclamate de părțile vătămate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, singurele probe administrate în susținerea plângerii părților vătămate fiind declarațiile martorilor, în mod justificat înlăturate din complexul probator.
Într-adevăr, părțile vătămate au prezentat certificate medico legale,părțile vătămate și un certificat emis la 18.11.2004, după o lună de la pretinsa săvârșire a faptei pentru leziunile consemnate în fișele de spitalizare, însă neobiectivate paraclinic la examinarea de către medicii legiști, necesitând 5 - 6 zile și respectiv 1 zi de îngrijiri medicale.
În mod just a apreciat prima instanță că nu se poate stabili dincolo de orice dubiu, existența unei legături de cauzalitate între diagnosticele prezentate de părțile vătămate la internarea în spital ( cu leziuni de 5 - 6 zile și respectiv 1 zi, ori o durată a spitalizării de aproximativ de 3 săptămâni și pretinsa agresiune suferită din partea inculpaților și, la data de 23.10,2004.
În considerarea acestora, în mod corect a apreciat prima instanță că se impune achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părților vătămate și, pe motiv că faptele au fost săvârșite de alte persoane.
În ce privește faptele de amenințare reclamate de părțile vătămate, în mod corect s-a constatat de către prima instanță că ansamblul probator nu relevă existența infracțiunii, dispunând achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c și art. 10 lit. a Cod procedură penală.
În consecință, instanța apreciază că nu sunt întemeiate nici criticile apelantei relative la soluția instanței de fond față de faptele reclamate de și în calitate de părți vătămate.
În ce privește criticile apelantei la soluționarea laturii civile a cauzei, Tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o justă apreciere a prejudiciului moral, rezultat din starea de disconfort psihic și fizic pe perioada imobilizării și imposibilității de a munci, raportat la durata mare în timp a stării părții vătămate, realizând o optimă cuantificare a acestuia.
În ce privește daunele materiale acordate de prima instanță se observă că la aprecierea existenței și a cuantumului prejudiciului material, s-au avut în vedere proba testimonială, respectiv declarațiile martorilor și, precum și adeverința eliberată de SC SA Tg., privind veniturile realizate de salariatul în perioada octombrie 2004 - aprilie 2005, realizându-se o corectă evaluare a acestora, astfel încât nici criticile apelantei referitoare la modalitatea de soluționare a laturii civile, în ce privește daunele materiale nu sunt întemeiate.
Decizia astfel pronunțată a fost recurată de inculpata -parte vătămată și partea vătămată.
Prin motivele scrise a invocat următoarele critici:
1/Greșita apreciere a probelor dosarului care infirmă vinovăția inculpatei motivat de faptul că partea vătămată a venit cu o țeavă metalică pe care a înfipt-o în pământ și a încercat să execute o mișcare de "" situație în care a căzut și și-a fracturat piciorul.
2/Greșita menținere a disp. art. 44 respectiv art. 45 alin. 1,2 Cod penal întrucât din declarațiile martorilor reiese că altercația a avut loc pe terenul proprietate personală unde partea vătămată se afla în mod ilegal și păștea caii.
3/În soluționarea acțiunii civile, prejudiciul cauzat nu a fost dovedit pe bază de probe.
Se solicită admiterea recursului casarea hotărârilor și pe fond achitarea.
Recurenta nu a formulat motive de recurs în scris prin cererea declarativă și nici printr-un memoriu separat conform disp. art. 385 ind. 10 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură penală.
Criticile formulate de inculpata -parte vătămată se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală și sunt nefondate.
Pentru a fi incident cazul de casare invocat de recurentă este necesar să se fi comis o eroare în stabilirea faptelor iar această eroare să fie gravă.
Ori, în cauză ambele instanțe au procedat la analiza probelor care au stabilit vinovăția inculpatei în ce privește fapta de "vătămare corporală gravă".
Această situație de fapt este confirmată prin declarațiile martorilor, -, și.
Astfel în mod corect s-a reținut că inculpata a aplicat părții vătămate o lovitură cu un metalic cauzându-i fracturarea unui membru inferior.
Potrivit certificatului medico -legal nr.3344 din 9 decembrie 2004, partea vătămată a prezentat fractură 1/3 medie gambă stâng operată, complicată în evoluție cu fenomene de intoleranță.
Leziunile au putut fi produse prin lovire corp contondent la data de 23 oct.2004.
În acest context este exclusă susținerea inculpatei cum că partea vătămată s-ar fi lovit singură de țeava respectivă.
De asemenea în cauză nu există probe care să ateste faptul că inculpata se afla în legitimă apărare sau că ar fi comis fapta în stare de necesitate.
Susținerea că partea vătămată se afla pe terenul proprietate personală a inculpatei nu înlătură caracterul penal al faptei nefiind incidente disp. art. 44 sau art. 45 alin. 1 din Codul penal.
De asemenea, atât instanța fondului cât și cea de control judiciar au motivat corespunzător în baza probelor administrate întinderea daunelor materiale și morale acordate părții vătămate.
Suma de 5000 lei reprezentând prejudiciul moral este rezultatul suferințelor fizice și psihice produse și nu reprezintă o îmbogățire fără just temei.
În ceea ce privește daunele materiale, acestea au fost stabilite în baza declarațiilor martorilor și și reprezintă c/val. transportului efectuat la unitățile spitalicești cât și prestarea unor activități gospodărești de cel din urmă martor.
Verificând din oficiu hotărârea pronunțată conform disp. art. 385 ind. 10 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la partea vătămată cât și conform disp. art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală privind pe nu se constată existența altor temeiuri care să conducă la casarea acestora.
Față de considerentele expuse în baza disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală recursurile declarate de și vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata parte vătămată și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 42 din 29.01. 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții la plata sumei de câte 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
plecat în concediu
de odihnă
semnează președintele
instanței Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.07.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu, Mihaela Chirilă, Ciubotariu
