Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 372/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 372/ DOSAR NR-
Ședința publică din 02 iunie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Laura Popa
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 37/Ap din 09 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 mai 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22 mai 2009 apoi față de lipsa obiectivă a unui membru din completul de judecată la 01 iunie 2009 și apoi față de lipsa de timp pentru deliberare la data de 02 iunie 2009, când,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.891/26.06.2008, Judecătoria Brașov, în baza art.182 alin.1 pen. l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămată.
În temeiul art.861alin.1 pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani, perioadă în care inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.863alin. 1, 3 lit.a pen.
În baza art.14 și art.346 alin.1 pr.pen. raportat la art.998 și 999.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, inculpatul a fost obligat să-i plătească acesteia suma de 10.000 ron reprezentând despăgubiri civile. De asemenea, în baza acelorași temeiuri de drept, inculpatul a fost obligat să achite Spitalului Județean B suma de 2.973,43 ron reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate părții vătămate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 12.03.2006 la Postul de Poliție jud.B s-a întocmit procesul verbal de sesizare pentru faptul că la ora 18,30 lucrătorul de poliție a fost sunat de martorul -, acesta din urmă reclamând că, în imobilul nr.335 din, a avut loc o altercație între numiții și. În urma conflictului, partea vătămată a fost dusă la spital întrucât o durea piciorul drept.
Prin raportul de constatare medico legală 1013/E/2006 din 18.05.2006 al SJML BV, s-a concluzionat privitor la partea vătămată, diagnosticată anterior cu "fractură peritrohanteriană dreapta operată. agresiune" că necesită pentru vindecare 90-120 zile de îngrijiri medicale. Într-un alt act medical din 25.10.2006 se mai preciza că "având în vedere morfologia și topografia fracturii menționate aceasta s-a putut produce prin cădere de la același nivel și lovire de corp plan dur în condiții ce vor fi stabilite de anchetă; precizăm că examinarea medico legală directă a victimei s-a efectuat tardiv și astfel nu a mai putut fi obiectivată prezența unor eventuale leziuni traumatice ce ar fi putut fi produse prin lovire directă, iar din analiza FO nu rezultă prezența altor leziuni traumatice în afara fracturii de șold".
Judecătoria a reținut că fapta a cărei victimă a fost partea vătămată este prevăzută de legea penală, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și a fost săvârșită de inculpate, astfel că a dispus condamnarea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, partea civilă și inculpatul.
Criticile aduse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov au vizat aspecte de nelegalitate și de netemeinicie. Astfel, s-a arătat că instanța de fond în mod greșit nu a dispus revocarea grațierii condiționate a pedepsei cu amenda aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2370/2004 a Judecătoriei Brașov, în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002, deoarece s-a întrerupt cursul prescripției prev. de art. 126.pen. prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni. De asemenea, s-a mai criticat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, solicitându-se majorarea pedepsei aplicată, având în vedere că infracțiunea săvârșită este o infracțiune de violență, că nu a recunoscut săvârșirea faptei, existența stării tensionate din familie, diferența de vârstă și de forță fizică dintre părți.
În dezvoltarea motivelor de apel ale părții civile expuse la termenul din 26.01.2009, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante deoarece acesta este o persoană agresivă, schimbarea modalității de executare în regim de detenție și admiterea în totalitate a pretențiilor civile solicitate, acestea fiind dovedite cu martori și înscrisuri.
În ceea ce privește motivele de apel ale inculpatului, acesta a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre de achitare a sa, pe considerentul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, arătându-se că în mod greșit instanța de fond a reținut, în dovedirea vinovăției sale, declarația martorului -, unchiul inculpatului, care a avut o poziție subiectivă, dat fiind că între ei a existat o stare conflictuală, iar din declarațiile altor martori a reieșit că partea civilă a intervenit între inculpat și unchiul acestuia, lovindu-se de o roabă, împrejurare în care și-a fracturat piciorul.
Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr.37/A/09.02.2009, a admis apelul declarat de către inculpat, a desființat sentința judecătoriei, iar în cadrul rejudecării, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 lit.d pr.pen. a decis achitarea inculpatului. În baza art.346 alin.1, 2.pr.pen. a respins acțiunile civile formulate de către părțile civile și Spitalul Clinic de Urgență
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a făcut aplicarea principiului de drept "in dubio pro reo".
Astfel, în motivarea soluției adoptate, s-a argumentat faptul că judecătoria a reținut starea de fapt din coroborarea declarației părții vătămate cu declarația martorului - și cu raportul de constatare medico-legală nr. 1013/E/18.05.2006 întocmit de către SJML
Or, Tribunalul a constatat că în cauză au fost audiați mai mulți martori, singurii martori oculari la incidentul dintre părți fiind - și, primul martor susținând starea de fapt expusă de către partea civilă, iar cel de al doilea martor susținând declarația inculpatului, respectiv că inculpatul s-a bătut cu martorul -, iar partea civilă a intervenit între ei și atunci s-a împiedicat și a căzut. De asemenea, s-a mai reținu că acești doi martori sunt subiectivi, martorul - fiind cel care s-a bătut cu inculpatul în acea zi, iar în finalul declarației date în fața instanței arătând că "am ciudă pe inculpat fiindcă a dat în mine și în sora mea mai mare" (47 verso) iar martora este soția inculpatului.
În ceea ce-l privește pe martorul, fratele inculpatului, acesta a ajuns la fața locului imediat după incident și a relatat că " era în casă cu, cât am stat eu acolo nu a plecat la spital dar zicea că o doare piciorul pentru că, zicea, intervenise între fratele meu și unchiul - nu era nici vânătă nici zgâriată, nici nu se văieta că stătea în picioare." ( 44 dosar instanță de fond).
Ceilalți martori audiați sunt martori indirecți, relatând stări de fapt pe care le-au auzit de la cei implicați în incident, astfel că singurele mijloace de probă obiective administrate în cauză sunt actele medicale depuse la dosar. Astfel, prin raportul de constatare medico legală 1013/E/2006 din 18.05.2006 al SJML BV, prin care s-a concluzionat privitor la partea vătămată, diagnosticată anterior cu "fractură peritrohanteriană dreapta operată.agresiune." că necesită pentru vindecare 90-120 zile de îngrijiri medicale. Într-un act medical din 25.10.2006 se mai preciza "având în vedere morfologia și topografia fracturii menționate aceasta s-a putut produce prin cădere de la același nivel și lovire de corp plan dur în condiții ce vor fi stabilite de anchetă; precizăm că examinarea medico legală directă a victimei s-a efectuat tardiv și astfel nu a mai putut fi obiectivată prezența unor eventuale leziuni traumatice ce ar fi putut fi produse prin lovire directă, iar din analiza FO nu rezultă prezența altor leziuni traumatice în afara fracturii de șold". (fila 17 dup). Al doilea act medical depus la dosar este de observație clinică generală întocmită la data de 12.03.2006 cu ocazia internării părții vătămate, din care reiese că partea vătămată prezintă "durere intensă șold", nefiind mențiuni alte leziuni sau dureri la nivelul gâtului sau ale organelor genitale, acestea prezentând un "aspect clinic normal" ( 25 ).
Față de aceste ultime aspecte, tribunalul a constatat că nu este reală susținerea părții vătămate, în declarația dată inițial în fața organelor de poliție, la data de 07.04.2006, în sensul că inculpatul " a sărit la mine și m-a agresat, respectiv m-a apucat cu mâinile de gât, apoi mi-a tras cu pumnul în zona gâtului, iar cu genunchiul în zona genitală și am căzut jos" ( 9 ), aspecte pe care le-a relatat și în declarațiile ulterioare ( 10 dup, 27 dosar instanță de fond ).
Mai mult, modul de agresiune expus de către partea vătămată este contrazis de examinarea medicală a părții vătămate din momentul internării acesteia, chiar în ziua incidentului, prin care nu s-au constat leziuni la nivelul gâtului sau al organelor genitale ( 20-25 ). De asemenea, tribunalul reține din adresa nr. 1013/E/25.10.2006 a SJML B că medicul legist a apreciat că " având în vedere morfologia și topografia fracturii menționate mai sus aceasta s-a putut produce prin cădere de la același nivel și lovire de corp plan dur" ( 17 ), aspecte care confirmă apărarea inculpatului, respectiv că partea vătămată s-a împiedicat de o roabă și a căzut.
Împotriva deciziei Tribunalului Brașov au formulat recurs parchetul de pe lângă aceeași instanță și partea civilă.
Criticile formulate de procuror se regăsesc în memoriul de la filele 4-7 dosar și vizează aspecte de netemeinicie legate de greșita interpretare a probelor administrate în cauză, solicitându-se casarea deciziei pronunțate în apel cu menținerea soluției de condamnare ce fusese pronunțată de prima instanță.
În ceea ce privește apelul părții civile, din cuprinsul memoriului depus la dosar de către apărătorul ales ale acesteia, criticile aduse au vizat tot aspecte de netemenicie, invocându-se cazurile de casare reglementate de art.3859pct.10 și 18.pr.pen. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului, iar în cadrul rejudecării condamnarea inculpatului la o pedeapsă majorată față de cea aplicată de prima instanță, ca modalitate de executare în regim de detenție și obligarea la plata tuturor pretențiilor solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea la reține ca nefondate și, în consecință, le va respinge pentru următoarele considerente:
Astfel, atât procurorul, cât și partea civilă, au invocat cazul de casare reglementat de art.3859pct.18 pr.pen. respectiv când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. caz de casare nu este incident în cauză deoarece recursul este o cale de atac preponderent de reformare, iar cazurile de casare sunt limitativ determinate de lege, iar în actuala reglamentare a recursului, nu se prevede pentru instanța de recurs dreptul de a da o nouă apreciere probelor.
Cu toate acestea, tendința practicii este de a interpreta mai puțin restrictive dispozițiile art.3859pct.18 pr.pen. Cu toate acestea, eroarea gravă de fapt nu trebuie confundată cu o greșită aprecire a probelor, iar acest caz de casare este incident ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmă sau nu existența, dar și cu privire la persoana care le-ar fi comis, condiția esențială fiind aceea de a fi avut o influență covârșitoare asupra solutiei adoptate.
Mai mult, nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului, atunci când trebuia să se pronunțe o soluție de achitare, în loc de condamnare, sau invers, pentru că în aplicarea acestui caz de casare trebuie să se rețina întotdeauna nu numai o eroare de fapt, dar și gravitatea acestei erori prin influențarea negativă pe care a avut-o în soluționarea laturii penale.
Or, cum în mod judicios a arătat Tribunalul în considerentele deciziei, singurele probe ce oferă elemente de fapt fără a se pune probleme de subiectivitate, sunt actele medico-legale care vin să contrazică susținerile părții vătămate ce a declarat că ar fi fost lovită la nivelul gâtului și al organelor genitale, aspecte care nu se regăsesc în cuprinsul acestora, chiar dacă partea vătămată, prin motivele de recurs a motivat lipsa menționării acestora prin raportare la faptul că aceasta a fost internată la secția ortopedie, iar leziunile operate scriptic vizau doar diagnisticul ortopedic, în foia de observație trecându-se orice leziune, iar nu numai cea care vizează secția repspectivă.
Celelalte aspecte dezvoltate ca și motive de recurs, atât de procuror, cât și de partea vătămată, nu vizează decât aspecte care țin de elementele de fapt desprinse din declarațiile martorilor audiați în cauză, acestea fiind analizate în mod judicious de către Tribunalul Brașov și nemaiputând face obiectul unei analize ce ar duce evident la o încălcare a limitelor stabilite prin lege instanței de recurs.
Plecând de la aceste aspecte care conduc Curtea la a reține ca temeinică soluția adoptată în apel, nu se mai impune a se face o analiză a cazului de casare invocat de partea vătămată, respective cel prevăzut de art.3859pct.10 pr.pen. respectiv "nstanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului". Curtea, din parcurgerea memoriului părții vătămate, reține că partea vătămată a invocat acest caz de casare prin raportare la actele medico-legale și la faptul că acestea nu ar fi fost analizate de către Tribunalul Brașov, lucru ce este contrazis din parcurgerea motivării soluției adoptate de această instanță. Mai mult, cele învederate de partea vătămată se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 pr.pen. ce a făcut obiectul analizei instanței de recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea, n baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă împotriva deciziei penale nr.37/A/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 3.pr.pen. și art.193 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă împotriva deciziei penale nr.37/A/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art.192 alin.2 și 3.pr.pen. obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 50 lei cu tiltu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recursul acesteia, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.
În baza art.193 pr.pen. obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 500 lei către intimatul-inculpat și respinge cererea recurentei-parte civilă de obligare a intimatului-inculpat la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de aceste părți cu onorariul de avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
pt. - -, plecat - - - -
din instanță, semnează
Președinte instanță
Grefier,
- -
Red./10.07.2009
Dact./17.07.2009
2 exemplare
Jud apel/ /
Jud fond/
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Constantin Epure, Laura Popa