Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 398/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 398/

Ședința publică din 09 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--

JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu

Judecător dr.

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul, împotriva deciziei penale nr. 54 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul inculpat personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2220/2009, emisă de Baroul Argeș, lipsind recurentul parte civilă și intimatul parte civilă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul intimatului inculpat solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat, menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice. Apreciază că instanța de fond a apreciat în mod corect daunele morale și nu există nici un motiv care să conducă la schimbarea soluției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legale și temeinice, arătând că recursul nu a fost motivat și nu există motive de casare ce pot fi luate în calcul din oficiu.

Intimatul - inculpat, având ultimul cuvânt, arată că o să achite prejudiciul în tranșe.

CURTEA

Asupra recursului penal:

Prin sentința penală nr.2139/18.11.2009 a Judecătoriei Pitești inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare cu executarea în cond.art.81 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.182 alin.1 Cod penal cu aplic.art.73 lit.b, art.74 lit.a, c, art.76 lit.d cod penal.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean A și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 844,22 lei despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare.

S-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.929,38 lei despăgubiri civile din care 10.000 lei daune morale și 1.929,39 lei daune materiale.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către partea civilă și către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în fapt că la data de 21.04.2007, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, producându-i leziuni traumatice la picior care au necesitat pentru vindecare un număr de 119 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. 1.pen. reținându-se săvârșirea faptei ca urmare a provocării inculpatului de către partea vătămată, în sensul art. 73 lit. b pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev.de art.72 cod penal, precum și circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a, c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă specială legală, a cărei executare s-a dispus a se face în cond.art.81 și urm.Cod penal.

Cu privire la latura civilă a procesului penal, în măsura dovedirii acestora precum și a culpei părții civile în producerea incidentului și implicit a prejudiciului cauzat, în proporție de 33 % instanța a admis în parte cererea de dezdăunare.

Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel partea civilă, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului cât și al cuantumului daunelor materiale și morale.

În termen legal a declarat apel și inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate cât și a daunelor morale acordate sau înlăturarea obligării la plata daunelor morale pe considerentul reținerii art.73 lit.b cod penal, cu menținerea cuantumului daunelor materiale.

Prin decizia penală nr.54 din 12 martie 2009, Tribunalul Argeșa respins ca nefondate apelurile declarate de T și de partea civilă, obligând pe fiecare apelant la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Argeșa reținut că

instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Declarațiile martorilor A, (care îl însoțea pe inculpat) se coroborează cu declarațiile inculpatului, precum și parțial cu cele ale părții vătămate și soției acestuia - martora, mijloace de probă din care rezultă că partea vătămată (35 ani) a adresat injurii inculpatului (21 ani), a lovit cu pumnul pe martorul (17 ani) apoi cu levierul în umăr pe inculpat, fapt ce a determinat agresiunea inculpatului în sensul lovirii cu piatră pe partea vătămată în tibia piciorului drept, acțiune soldată cu leziuni traumatice vindecabile în 119 zile de îngrijiri medicale.

Acțiunea de lovire a inculpatului de către partea vătămată a determinat leziuni traumatice vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale și această acțiune trebuie privită în contextul de ansamblu al comiterii faptei, o persoană matură - partea vătămată determinând începerea altercației prin adresarea de injurii și chiar a actelor de violență asupra unor tineri de 17-18 ani.

Reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării - art.73 lit.b cod penal, este justificată, iar consecința acesteia, atât asupra laturii penale, cât și civile este legală.

Pe lângă aceasta, temeinic au fost reținute și circumstanțele atenuante personale - art.74 lit.a, c Cod penal, astfel încât, pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului acesteia cât și modalitatea de executare este corect individualizată.

Temeinic a fost soluționată și latura civilă a cauzei.

Pe baza unor probe amplu și judicios analizate de instanța de fond, au fost stabilite corect cuantumul daunelor materiale și daunelor morale.

Făcându-se dovada că partea civilă a necesitat o perioadă mare de timp de îngrijiri medicale, fiind internat și în spital, lipsită astfel de o viață personală și socială normală, deoarece a fost supusă restricțiilor specifice internării într-o instituție medicală, este justificată acordarea daunelor morale, însă efectul scuzei provocării trebuie extins și asupra cuantumului acestora, proporțional cu contribuția părții vătămate la declanșarea stării conflictuale pe fondul căreia s-a produs fapta.

Decizia a fost atacată cu recurs de recurentul, care a apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică, fără a indica, în concret, criticile pe care i le aduce.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului declarat de recurentul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Curtea reamintește că, potrivit dispozițiilor art.385/10 Cod procedură penală recursul trebuie să fie motivat de recurent cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Deși nu a indicat, în concret, criticile pe care i le aduce hotărârii recurate, recursul declarat de partea civilă (vătămată) ar fi trebuit să vizeze doar individualizarea judiciară a pedepsei și cuantumul despăgubirilor civile.

Aceasta, deoarece, recurentul în cauză a declarat apel împotriva sentinței cu privire la aceste aspecte, iar prin recurs, omisio medio, nu ar putea invoca alte critici decât cele relevate în apel.

Din această perspectivă, curtea va analiza recursul în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces, aceea de parte vătămată și parte civilă.

Este adevărat că partea civilă(vătămată) poate recura hotărârea atât pe latura civilă cât și pe latura penală, însă, din oficiu, nu este permisă exercitarea controlului decât în acele cazuri prevăzute de disp.art.385/9 alin.3 Cod procedură penală.

Prin prisma acestora, curtea surprinde legalitatea și temeinicia condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 Cod penal dar și a individualizării judiciare a pedepsei și a modalității de executare, prin reținerea, în sarcina părții vătămate culpei în procent de 33%.

În legătură cu aceasta, curtea reține conduita recurentului, în timpul incidentului, aceea de provocare a inculpatului.

Lovirea și injurierea inculpatului au fost avute în vedere just de instanța de fond cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei, dându-se eficiență dispozițiilor art.73 lit.b și art.76 lit.d Cod penal.

De notat și conduita corespunzătoare a inculpatului înainte și după săvârșirea infracțiunii reliefată de lipsa antecedentelor penale și prezentarea în fața organului judiciar, elemente în raport de care în mod judicios a fost coborâtă pedeapsa sub minimul său special.

În lipsa criticilor care vizează latura civilă, curtea mai reține că nu poate fi examinat din oficiu niciunul din cazurile de casare prevăzut de art.385/9 Cod procedură penală cu privire la latura civilă.

Așadar, în raport de toate acestea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins, ca nefondat recursul declarat de recurentul care, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, care vor include și onorariu avocat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva deciziei penale nr. 54 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul -parte vătămată la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

3 ex./29.06.2009.

Jud.apel:

Președinte:Teodora Gheorghe Sorescu
Judecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 398/2009. Curtea de Apel Pitesti