Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 485/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.485/
Ședința publică din data de 15 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul-parte vătămată împotriva deciziei penale nr.196/A din 02.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- privind pe intimatul-inculpat -, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal, care a fost asistat de avocat I, apărător desemnat din oficiu in baza delegației nr.2910 emisă de Baroul Galați la data de 06.06.2008, lipsă fiind recurentul-inculpat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Intimatul-inculpat nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Intimatul-inculpat, prin apărător, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată ca fiind nemotivat, cu plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârile pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată ca nefondat.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, partea vătămată a formulat recurs împotriva deciziei penale nr.196/A/02.04.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-.
Prin decizia penală nr.196/A/02.04.2008 a Tribunalului Galația fost respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată împotriva sentinței penale nr.237/02.02.2007 a Judecătoriei Galați.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel, Tribunalul Galați, a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 237/02.02.2007 a Judecătoriei Galați a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 182 alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 73 lit. b Cod pen. si art. 76 lit. d Cod pen. (fapta din 25.09.2004).
In baza disp. art. 81 si 82 Cod pen. s- suspendat conditionat executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinta penala pe durata termenului de incercare de 3 ani.
In baza disp. art. 71 alin. 5 Cod pen.s- suspendat conditionat executarea pedepsei accesorii de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c, pen. pe durata termenului de incercare de 3 ani.
In baza art. 359 Cod pen. s-a atras atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod pen. in cazul savarsirii unei noi infractiuni in interiorul termenului de incercare.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.609,51 lei catre partea civila Spitalul Judetean de Urgenta Sf. G cu titlu de despagubiri civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.517,40 lei catre partea vatamata cu titlu de daune materiale.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei catre partea vatamata, cu titlu de daune morale.
In baza disp. art. 193 alin. 6 Cod proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei catre partea vatamata, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul aparatorului desemnat din oficiu, in suma de 100 lei a fost avansat catre Baroul G din fondurile Ministerului Justitiei.
În baza disp. art. 191 al. 1, Cod proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care 100 lei onorariu aparator din oficiu.
S-a reținut printre altele că, în drept, fapta inculpatului, care la data de 25.09.2004 a împins pe partea vatamata, în urma cazaturii acesta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare peste 90-100 de zile de ingrijiri medicale, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 182 alin. 1 Cod pen.
Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fara a fi recidivist, fiind condamnat la o amenda penala de 250 lei prin sentinta penala nr. 899/30.03.2004 a Judecatoriei
La dozarea si individualizarea pedepsei aplicate au fost avute in vedere limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea comisa, gradul de pericol social concret al acesteia, conditiile comiterii infractiunii dar si persoana inculpatului care a recunoscut si regretat fapta comisa, are antecedente penale, fara a fi recidivist si faptul ca, din actele si lucrarile dosarului rezulta cu claritate ca fapta inculpatului a venit ca un raspuns la provocarea exercitata de partea vatamata.
In raport cu considerentele mentionate s-a apreciat ca in favoarea inculpatului pot fi retinute circumstante atenuante, facadu-se aplicarea art. 73 lit b Cod pen. si art. 76 lit. d Cod pen. urmând a se aplica inculpatului o pedeapsa cu inchisoarea sub minimul special al infractiunii.
Cat priveste modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanta si-a format convingerea ca reeducarea inculpatului este posibila si prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in conformitate cu disp. art. 81 si 82. pen. si art. 71 alin. 5 Cod pen.
In ceea ce priveste latura civila instanta de fond a considerat ca partea vatamata a facut dovada daunelor materiale doar pentru suma de 1.517,40 lei, reprezentand bonurile de masa neincasate, cheltuieli cu medicamente si plata unei persoane pentru treburile gospodaresti (atat cu acte cat si cu martorii si ) si a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume catre partea vatamata. In ceea ce priveste daunele morale, instanta a considerat că, fata de traumele suferite de partea vatamata, suma de 1.000 lei este indestulatoare pentru a compensa respectivele traume fizice si psihice, avand in vedere si provocarea exercitata de partea vatamata.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel partea vătămată arătând printre altele că solicită repunerea în termenul de apel întrucât nu a știut că acest termen curge de la data pronunțării hotărârii.
În motivele de apel partea vătămată a arătat printre altele că trebuia înlăturată scuza provocării și aplicarea unei pedepse în limitele legale. Instanța nu a acordat suma de 700 lei pe care partea vătămată a împrumutat-o de la martorul, sumă folosită pentru deplasarea la spital, transport, alimentație și alte cheltuieli spitalicești. Privitor la daunele morale, instanța a arătat că suma de 1000 lei este suficientă fără a motiva în vreun fel acest aspect. Partea vătămată a necesitate noi tratamente medicale în sumă de 637,53, sumă pe care o solicită în completarea daunelor materiale alături de onorariul de avocat din această fază procesuală în sumă de 400 lei.
Tribunalul Galația apreciat că apelul este nefondat.
Referitor la cererea părții vătămate de a fi repusă în termenul de apel, acest lucru nu a fost luat în discuție, întrucât la dosar se află o cerere de apel a părții vătămate înregistrată la instanță la data de 07.02.2007, în interiorul termenului legal de apel ( 2 dosar apel).
Prima instanță a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 al.1 Cod pen. cu aplic. art. 73 lit. b, art. 76 lit. d Cod Penal, pe baza materialului probator administrat în cauză.
Circumstanța atenuantă prev. de art. art. 73 lit. b Cod penal a fost reținută în mod corespunzător de instanța de fond în favoarea inculpatului, întrucât din declarațiile inculpatului și ale martorilor () și rezultă că în ziua incidentului, 25.09.2004, partea vătămată era în stare de ebrietate, i-a adresat injurii și reproșuri inculpatului, după care acesta din urmă a împins-o. În mod cert atitudinea părții vătămate constând în agresiune verbală la adresa inculpatului i-a creat acestuia o puternică tulburare sub imperiul căreia a acționat, împingând-o pe partea vătămată.
Prin urmare, susținerile părții vătămate din motivele de apel privind înlăturarea acestei circumstanțe atenuante au fost apreciate ca neîntemeiate.
La termenul de judecată din 25.03.2008, procurorul a arătat că scuza provocării nu a fost reținută prin actul de inculpare, iar instanța de fond a omis să pună în discuție acest lucru, sens în care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu este incident vreun caz legal dintre cele prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. iar reținerea acestei circumstanțe atenuante nu necesită o punere în discuție a schimbării încadrării juridice, impunându-se doar o motivare corespunzătoare a reținerii acestei circumstanțe, lucru pe care l-a și făcut prima instanță.
Daunele materiale și morale acordate de instanța de fond părții vătămate au fost stabilite în mod corect, ținând cont de materialul probator administrat în dosar.
Suma de 1000 lei reprezentând daune morale este suficientă față de împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, atitudinea provocatorie a părții vătămate și urmările produse acesteia care nu au o gravitate ridicată.
Referitor la suma de 700 lei menționată de partea vătămată în motivele de apel și care ar fi fost împrumutată de la martorul, Tribunalul a aratat că această sumă a fost avută în vedere de prima instanță la stabilirea daunelor materiale, ținându-se cont de declarația acestui martor, de cea a martorului și de celelalte înscrisuri de la dosarul de fond.
Partea vătămată a cerut în apel și suma de 637,53 lei, în completarea daunelor materiale, reprezentând contravaloarea unor tratamente medicale.
Tribunalul a apreciat că nu se justifică acordarea sumei menționate întrucât nu s-a probat existența unei legături de cauzalitate (condiție a răspunderii civile delictuale) între diagnosticul cu care a fost internată partea vătămată în spitalele de boli infecțioase și cel de urgență "Sf. "(în iulie și decembrie 2007), cheltuielile făcute de această parte (care rezultă din bonurile fiscale depuse în dosarul de apel) și fapta de vătămare corporală gravă din anul 2004 comisă de inculpat ( 23 -28 dosar apel).
De asemenea, în faza apelului, partea vătămată a solicitat acordarea de cheltuieli judiciare constând în onorariul avocatului ales, cerere pe care Tribunalul o apreciază că fiind nefondată față de disp. art. 193 al.6 Cod proc. pen întrucât nu există o culpă procesuală a inculpatului în apel.
Împotriva deciziei penale nr.196/A/02.04.2008 a Tribunalului Galația formulat recurs partea vătămată, fără însă a motiva recursul formulat, așa cum cer dispozițiile art.38510Cod procedură penală.
În această situație Curtea urmează a analiza recursul din prisma motivelor care, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală, pot fi avute în vedere de instanță din oficiu.
Analizând hotărârea recurată, din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică și că nu subzistă motive de reformare a acesteia.
Așa fiind și văzând și prev. art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală și art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr.196/A/02.04.2008 a Tribunalului Galați și va obliga pe recurent la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată (CNP:-, fiul lui și, născut la 27.01.1949 în G, județul G, domiciliat în G,-, județul G,) împotriva deciziei penale nr.196/A/02.04.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.237/02.02.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- -nr. în format vechi 2212/P/2005) privind pe intimatul-inculpat - (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 21.05.1977 în Focșani, județul V, domiciliat în G,-, județul G).
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurent la plata sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /19.09.2008
Tehnored. -/ 2 ex./24.09.2008
Fond;: /Apel:,
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Constantin Cârcotă, Maria Tacea