Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 50/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.50
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Elena Zainescu
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul, fiul lui și, născut la 15 septembrie 1973, domiciliat în com., sat, nr.176, jud.P, împotriva sentinței penale nr.48 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 10 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 17 aprilie 2009 și respectiv 21 aprilie 2009, când a luat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.48 din 29 ianuarie 2009, TRIBUNALUL PRAHOVA, în baza art.334 cod proc. penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174-175 alin.1 lit.c) cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul, fiul lui și născut la 15.09.1973 în P, domiciliat în com., sat, nr.176, jud.P, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 4 ani, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art.83 și art.84 cod penal.
În baza art.71 cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a, cu excepția dreptului de a alege și lit.b cod penal, iar conform art.71 alin.5 cod penal s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În latură civilă, s-a admis cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență P și în baza art.346 rap. la art.14 cod proc. penală, art.998 și urm. cod civil și art.313 din Legea nr.95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.223,93 lei către aceasta, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părții vătămate.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii vătămare corporală gravă, prev. de art.182 alin.2 cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174-175 lit.c cod penal și următoarea situație de fapt:
La data de 29 decembrie 2007, pe fondul unui conflict avut cu tatăl său, partea vătămată, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un scaun de lemn în regiunea abdominală, cauzându-i o ruptură splenică, leziune care i-a pus viața în primejdie.
S-a mai reținut că în aceeași zi, după ce a fost lovită, partea vătămată a mers la domiciliul vecinului său, căruia i-a relatat faptul că fiul său într-un acces de furie a luat un scaun și a lovit-o în zona a abdomenului și a doua zi, 30 decembrie 2007, având dureri în zona abdominală, a mers la vecina sa, martora, căreia, de asemenea, i-a spus cele întâmplate în ziua precedentă, cerându-i să apeleze serviciul de urgență 112.
Tribunalul arată că un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție s-a prezentat pentru verificarea apelului și a luat declarație martorei, după care în prezența acesteia s-a deplasat și la domiciliul victimei, care a relatat că fiul său l-a lovit cu un scaun la data de 29 decembrie 2007, în jurul orelor 15,00, în urma refuzului de a-i da bani.
Martora, soția părții vătămate și mama inculpatului, a declarat organelor de urmărire penală că la data de 29 decembrie 2007 fiul său a lovit-o pe partea vătămată cu un scaun de lemn în abdomen, fapta fiind recunoscută și de inculpat, care a fost audiat în prezența apărătorului desemnat din oficiu.
Din concluziile raportului medico-legal nr.913/31.12.2007 al SML P, prima instanță a reținut că partea vătămată a fost internată la data de 30.12.2007, orele 11,46, în Secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgențe P cu diagnosticul ".. Ruptură de splină. precoce spramezocolica. toracică cu fractură arc costal lateral C8 stâng. stadiul II. Boala coronoriană ischemică" și că leziunile au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie.
După externare, partea vătămată și-a schimbat declarația, arătând că nu a fost lovită de fiul său, ci a alunecat pe gheață și a căzut pe o parte, lovindu-se de beton și că ceea ce a declarat anterior nu este real, fiindcă "nu-l mai ducea capul".
Din expertiza medico-legală psihiatrică nr.253/28.03.2008 s-a reținut că medicamentele administrate părții vătămate nu puteau să determine o percepție eronată a realității și drept urmare s-a reținut că declarațiile ulterioare sunt subiective, având în vedere legătura de rudenie cu inculpatul.
Totodată, s-a reținut că inculpatul a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, negând faptul că a lovit-o pe partea vătămată cu scaunul, însă fiind supusă testului cu aparatul poligraf s-a evidențiat la întrebările esențiale modificări psiho-fiziologice, specifice unui comportament simulat, reținându-se că declarațiile date imediat după săvârșirea faptei corespund realității.
Pe baza probatoriilor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, tribunalul a reținut că simpla punere în primejdie a vieții părții vătămate nu atrage încadrarea faptei ca fiind tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174-175 lit.c cod penal, deoarece obiectul folosit - scaunul din lemn -nu este să producă decesul unei persoane și aplicarea unei singure lovituri denotă că inculpatul nu a avut intenția de ucide pe tatăl său.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că anterior comiterii faptei între părți nu a existat o stare conflictuală deosebită, că altercația a fost spontană și că inculpatul nu a mai lovit-o pe partea vătămată, din contră i-a ajutat și îngrijit pe părinții săi și urmarea actului de violență exercitat s-a produs cu preaterintenție, ceea ce dovedește că inculpatul nu a acționat cu intenție, ci numai pentru a lovi victima.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art.72 cod penal, precum și că persoana inculpatului, care a avut o poziție procesuală relativ sinceră, s-a ocupat și se ocupă de îngrijirea părții vătămate, are doi copii minori în întreținere și în general un comportament bun în comunitate, apreciindu-se că scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art.52 cod penal se pot realiza prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.81 și urm. cod penal, pentru condamnarea anterioară inculpatul fiind reabilitat.
În latură civilă, tribunalul a admis cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență P și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.223,93 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părții vătămate conform fișelor de decont depuse la dosar la plata, luându-se act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul.
În motivele de apel, parchetul susține că hotărârea de condamnare este nelegală și netemeinică, atât în latură penală cât și în latură civilă.
Prima critică vizează greșita schimbare a încadrării juridice din tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 cod penal, deoarece obiectul folosit, intensitatea loviturii aplicate victimei și locul vizat probează intenția (indirectă) a inculpatului de a ucide, poziție subiectivă care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de omor.
S-a mai susținut că actul de violență comis de inculpat a depășit limitele unei corecții, deoarece a aplicat lovitura într-o regiune corporală care conține organe și vase de sânge importante pentru menținerea vieții.
De asemenea, se arată că inculpatul, cunoscând maladiile de care suferă victima și vârsta acesteia de 67 ani, ar fi putut să realizeze că actul de violență suprapus peste starea de sănătate precară a acesteia i-ar fi putut cauza decesul, rezultatul acțiunii sale - punerea în primejdie a vieții victimei - fiindu-i așadar imputabil și nu produs cu preaterintenție, cum greșit a stabilit instanța de fond.
O altă critică se referă la netemeinicia pedepsei aplicate, susținându-se că la individualizarea pedepsei nu s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului, care a mai fost condamnat anterior și de urmările produse, precum și de rezonanța acestei fapte în comunitatea din care provine inculpatul, încălcându-se dispozițiile art.72 și 52 cod penal.
Se critică și rezolvarea laturii civile a cauzei, în sensul că partea prejudiciată prin săvârșirea unei fapte penale este îndreptățită atât la repararea pagubei efective (damnum emergens) cât și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans) și instanța de fond trebuia să-l oblige pe inculpat și la plata dobânzilor legale aferente cheltuielilor de spitalizare stabilite în sarcina sa.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, așa cum s-a reținut în rechizitoriu, la o pedeapsă corespunzătoare cu executare în regim de detenție iar în subsidiar, dacă primul motiv de apel nu se admite, majorarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă și obligarea acestuia la plata dobânzilor legale aferente cheltuielilor de spitalizare acordate părții civile.
Apelantul inculpat, la rândul său, a criticat hotărârea pentru nelegalitate, susținând, în esență, că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu a lovit-o pe partea vătămată, ci aceasta a căzut și s-a lovit, solicitând achitarea, iar în subsidiar, menținerea încadrării juridice și a pedepsei aplicate de instanța de fond, întrucât are un copil minor în întreținere, acordă sprijin părinților săi și îi îngrijește, aceștia fiind bătrâni și bolnavi, mama sa este imobilizată la pat și are în permanență nevoie de ajutor.
De asemenea, a mai arătat că unitatea medicală a solicitat numai plata cheltuielilor de spitalizare și nu se justifică obligarea sa și la plata dobânzilor aferente, cum a solicitat parchetul în motivele de apel.
Potrivit art.378 alin.11cod proc. penală apelantul inculpat fiind audiat (fila 19), arată că își menține declarațiile date în cursul urmăriri penale și la instanța de judecată, precizând că nu l-a lovit pe tatăl său.
Curtea, examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 și art.378 cod proc. penală, constată că ambele apeluri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174-175 lit.c cod penal.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză - proces verbal de constatare încheiat la data de 30 decembrie 2007, declarațiile martorilor și, a declarațiilor părții vătămate, ale inculpatului și a actelor medicale întocmite în cauză, tribunalul a reținut o corectă situație de fapt, în sensul că la data de 29 decembrie 2007, inculpatul, pe fondul unui conflict avut cu tatăl său, partea vătămată, a lovit-o pe aceasta, cu un scaun de lemn în regiunea abdominală, cauzându-i leziuni traumatice, constând în ruptură de splină, contuzie toracică cu fractură arc costal lateral C8, fiindu-i necesare 35-40 zile îngrijiri medicale, viața acesteia fiindu-i pusă în primejdie, potrivit raportului medico-legal nr.913 din 31 decembrie 2007 al Serviciului de Medicină Legală
Raportul medico-legal nr.913 din 30 decembrie 2007 (fila 17 ) atestă într-adevăr că victima a suferit leziuni traumatice - politraumatism, hemoperitoneu, ruptură de splină, contuzie toracică cu fractură arc costal lateral C8 stâng, care i-au pus viața în primejdie, dar caracterizarea juridică a unei fapte ca fiind infracțiunea de omor calificat este determinată de poziția subiectivă a inculpatului, simpla punere în primejdie vieții persoanei nu determină în mod obligatoriu încadrarea juridică a faptei în acea de omor.
Tribunalul, printr-o analiză și interpretare completă a probatoriilor administrate în cauză, în mod corect a stabilit că mijlocul utilizat (scaunul) și regiunea în care s-a aplicat lovitura - abdomenul, nu sunt de natură, în cazuri obișnuite, să conducă la producerea decesului.
Delimitarea infracțiunii de tentativă la omor calificat de infracțiunea de vătămare corporală gravă se face în raport de poziția subiectivă a făptuitorului, cum corect a reținut și instanța de fond, respectiv de obiectul folosit, intensitatea loviturii, zona corporală vizată, precum și de legătura dintre inculpat și victimă.
cu care inculpatul a lovit victima nu poate fi asimilat obiectelor vulnerante apte să provoace cu ușurință decesul unei persoane, cum ar fi cuțitul, toporul, arma și zona corporală unde a fost aplicată lovitura - abdomen, nu are ca rezultat, în mod normal, moartea persoanei.
Așa cum rezultă din primele declarații ale părților date în cursul urmăririi penale, inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură în zona abdominală și după această agresiune partea vătămată nu a acuzat dureri, s-a comportat normal, a mers la vecinii săi, martorii și, cărora le-a relatat că fiul său l-a lovit cu un scaun și numai a doua zi i s-a înrăutățit starea de sănătate, aceste aspecte dovedind că intensitatea loviturii nu a fost deosebită și nu a vizat o zonă vitală a corpului.
Dacă inculpatul ar fi urmărit (chiar și cu intenție indirectă) să-l omoare pe tatăl său, nimic nu l-ar fi împiedicat să aplice acestuia mai multe lovituri, în zone vitale, cu urmări mult mai grave.
De asemenea, se constată că inculpatul nu a desfășurat acțiuni pregătitoare, respectiv nu s-a înarmat cu vreun obiect care prin forma sau consistența sa să poată fi de a ucide, ci, fiind în camera părinților săi, în urma unui conflict spontan cu tatăl său, a luat din încăpere un scaun cu care l-a lovit în zona abdominală, intenția acestuia fiind aceea de a-i provoca o vătămare corporală și nu de a-l ucide, urmarea mai gravă fiind comisă din culpă, fără ca acesta să urmărească ori să accepte moartea părții vătămate.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. 20 rap. la art.174-175 lit.c cod penal în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 cod penal, întrucât punerea în primejdie a vieții persoanei nu poate determina de plano caracterizarea juridică a unei faptei ca fiind tentativă la infracțiunea de omor cât timp din ansamblul probatoriile administrate în cauză rezultă fără echivoc că poziția subiectivă a inculpatului a fost aceea de a cauza părții vătămate o suferință fizică, consecința mai gravă fiind produsă din culpă, deci cu preaterintenție.
În consecință, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă este bine stabilită de instanța de fond, astfel că încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prev. de art.182 alin.2 cod penal, fiind legală și temeinică, critica parchetului sub acest aspect se privește ca nefondată.
Susținerea apelantului inculpat că nu este vinovat de fapta pentru care a fost condamnat, deoarece nu l-a lovit pe tatăl său, ci acesta a căzut și s-a lovit de o piatră, nu poate fi primită, fiind infirmată de declarațiile martorilor și, care în mod constant au arătat că au aflat de la partea vătămată că a fost lovită de către fiul său, împrejurare relatată și de mama inculpatului, martora, în sensul că fiul său l-a lovit cu un scaun de lemn "pe soțul său în ", situație recunoscută și de partea vătămată în primele declarații date în faza urmăririi penală, precum și de inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei și a descris modul în care a procedat. (filele 59 și 61 )
Este real că partea vătămată după ieșirea din spital, la insistențele fiului său, a revenit asupra declarațiilor date, precizând că a alunecat pe gheață și s-a lovit de niște pietroaie (fila 61 dosar fond), însă această declarație a fost corectă înlăturată de instanța de fond, întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză - declarațiile martorilor sus-arătați, care au relatat în mod constant că inculpatul l-a lovit pe tatăl său.
declarației inițiale cu motivarea că "nu-l ducea capul", nu poate să înlăture depozițiile anterioare, deoarece ar lipsi de efecte juridice o probă administrată în mod legal iar expertiza medico-legală psihiatrică nr.253/2008 a P, aflată la fila 50, concluzionează că medicamentele administrate părții vătămate în perioada spitalizării au influențat capacitatea intelectuală a acestuia, însă tratamentul aplicat nu puteau să-l determine pe acesta să perceapă eronat realitatea.
De asemenea, în mod justificat prima instanță a reținut că probele nu au valoare doveditoare prestabilită în raport de faza procesuală în care sunt administrate, aprecierea fiecărei probe se realizează în urma examinării tuturor probatoriilor administrate în cauză și în mod temeinic prima instanță a apreciat ca fiind corespunzătoare adevărului declarația pe care partea vătămată a dat-o imediat după săvârșirea faptei, ce se coroborează cu declarațiile martorilor, și.
Inculpatul în declarațiile date imediat după săvârșirea faptei (filele 59 și 61 ) a recunoscut fapta, precizând " fără să-mi dau seama pe moment, am pus mâna pe un scaun de lemn și cu el l-am lovit pe în partea a abdomenului", ca apoi în instanță (fila 36-37 dosar fond) să susțină că "l-am împins pe tatăl meu cu un scaun pe care îl ridicasem de jos, lovitura fiind aplicată prin împingere" și de la acesta am aflat că s-a lovit în curte de un pietroi, alunecând pe gheață.
Apărarea inculpatului că nu este vinovat de fapta reținută în sarcina sa este așadar lipsită de temei, fiind infirmată de probatoriile administrate în cauză, așa cum s-a arătat mai sus și fiind supus testului poligraf, se concluzionează în raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 29.01.2008 al Serviciului Criminalistică din cadrul P (filele 67-68 ) că inculpatul a prezentat modificări psiho-fiziologice semnificative la întrebările esențiale în legătură cu agresiunea exercitată la data de 29 decembrie 2007 asupra tatălui său, ceea ce demonstrează comportamentul simulat respectiv nesinceritatea sa în legătură cu fapta comisă.
Drept urmare, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă a fost dovedită cu certitudine, astfel că susținerea acestuia că nu este vinovat se privește ca neîntemeiată.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea consideră că s-au evaluat în mod corect criteriile prev. de art.72 cod penal, ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptei comise, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, dar și de persoana inculpatului, care a recunoscut în primă fază săvârșirea infracțiunii, este singurul ajutor pentru părinții săi, cărora le acordă îngrijire permanentă, mama sa fiind imobilizată la pat de o lungă perioadă de timp.
Din probele în circumstanțiere administrate în cauză rezultă că inculpatul este căsătorit, are un copil minor în întreținere, nu este o fire violentă și anterior săvârșirii faptei a avut o atitudine cuviincioasă față de membrii familiei și zilnic se ocupă de îngrijirea părinților, le asigură hrană și medicamente, fiind preocupat de starea de sănătate a acestora.
Față de aceste împrejurări, Curtea considera că pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării este legală, fiind proporțională cu gravitatea faptei comise și de natură să asigure scopul preventiv-educativ prev. de art.52 cod penal, motiv pentru care susținerea parchetului că pedeapsa stabilită de instanța de fond este prea mică în raport de fapta comisă este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Și modalitatea de executare a pedepsei, cu suspendarea condiționată a executării acesteia este legală, întrucât inculpatul a fost reabilitat pentru condamnarea anterioară și legiuitorul nu interzice aplicarea dispozițiilor prev. de art.81 cod penal.
De asemenea, este neîntemeiată și critica parchetului referitoare la soluționarea laturii civile a cauzei, întrucât partea civilă Spitalul Județean de Urgență Pas olicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile acordate părții vătămate, potrivit fișelor de decont aflate la filele 51 și 52 dosar urmărire penală, respectiv 2223, 93 lei, nu însă și plata dobânzilor legale aferente, astfel că instanța nu ar fi putut să-l oblige pe inculpat la plata unei sume mai mari decât cea solicitată.
În raport de considerentele învederate, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub toate aspectele și pe cale de consecință, apelurile declarate fiind nefondate, vor fi respinse, ca atare, în art.379 pct.1 lit.b cod proc. penală, cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform disp. art.192 alin.2 cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul, domiciliat în com., sat, nr.176, jud.P, împotriva sentinței penale nr.48 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru intimatele lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./8 mai 2009
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZainescuJudecători:Elena Zainescu, Elena Negulescu
