Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 585/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 585/
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G -, președinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
Judecător: dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat, județul V, împotriva deciziei penale nr.88/A din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată potrivit art. 304 alin.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul inculpat, din oficiu avocat, în baza delegației nr. 3144/2009, lipsă intimatul parte vătămată și intimatul parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, solicită a se constata că, nu inculpatul este cel care a comis fapte, motiv pentru care solicită admiterea recursului și în baza art.10 lit c, achitarea inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca tardiv formulat.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr.223 din 10 decembrie 2008 pronunțată, în dosarul nr-, în baza art. 182 al. 1 Cod penal, cu aplic art. 74 lit. a și 76 Cod penal, condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.06.1970, în orașul R, județul B, domiciliat în comuna, satul, județul, cu CNP -, fără antecedente penale, la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81-82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 359 Cod de procedură penală, atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 și 346 Cod de procedură penală rap. la art. 998-999 Cod civil, a obligat inculpatul la plata sumei de 3.600 lei, despăgubiri civile și la plata sumei de 5.000 lei, daune morale către partea vătămată (civilă).
A obligat pe același inculpat la plata sumei de 1.020,79 lei, despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă, până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ
În baza art. 191 Cod de procedură penală, inculpatul fost obligat la plata sumei de 360 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 Cod de procedură penală, același inculpat fost obligat la plata sumei de 1.463 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Pentru pronunța această sentință, în raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță statuat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin.1 din Codul penal.
În fapt, instanța de fond reținut că la data de 09.05.2007, în timp ce partea vătămată și numitul se aflau în curtea magazinului, între aceștia a avut un conflict, ocazie cu care acesta din urmă a lovit pe partea vătămată, conflictul continuând verbal între cei doi. Ulterior, numitul a părăsit incinta magazinului, însă a revenit însoțit de inculpatul, conflictul izbucnind din nou, de data aceasta între cei trei, inculpatul lovind pe partea vătămată cu un obiect metalic, la piciorul drept, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 55 zile timp de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 567/E/491/2007 din data de 22.05.2007, ulterior fiind prelungit timpul de îngrijiri medicale la 120 de zile.
În ceea ce privește latura civilă a procesului, acțiunea civilă prin care partea vătămată s- constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei despăgubiri civile materiale și morale, fost admisă în parte. La stabilirea cuantumului despăgubirilor civile materiale, instanța de fond luat în calcul suma de 309.000 lei reprezentând contravaloarea unei zile de lucru, iar în ceea ce privește cuantumul prejudiciului moral, avut în vedere consecințele asupra sănătății părții vătămate, suferințele fizice și morale.
De asemenea, inculpatul fost obligat să suporte contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în cuantumul precizat în dispozitiv, ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate în perioada cât fost internată în Spitalul Clinic județean de Urgență
Prin decizia penală nr.88/A din 27 mai 2009, Tribunalul Vâlcea în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a și art. 382 alin.2 din Codul d procedură penală, a admis apelul declarat de apelantul parte vătămată-civilă a desființat în parte sentința în sensul că, a înlăturat aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 81,82,83 din Codul penal și art. 359 Cod procedură penală.
În temeiul art. 861și art. 862Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În temeiul art. 863Cod penal, a dispus ca inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate și să se supună măsurilor prevăzute de art. 863alin. 1 lit. b,c și Cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864Cod penal.
A majorat cuantumul daunelor morale la care fost obligat inculpatul față de partea vătămată-civilă de la 5000 lei la 12 000 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat, împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, la fel și încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat. În raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, s-a constatat că nu s-a dat eficiența cuvenită gradului de peri col social concret al faptei și prin urmare, s-a dispus ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.
În motivarea orală a recursului realizată de către apărătorul inculpatului, se consideră că în mod greșit primele instanțe au constatat că inculpatul este cel care a comis fapta. Se solicită achitarea inculpatului în temeiul disp.art.10 lit.c Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.
Curtea, examinând cu prioritate dacă recursul inculpatului a fost declarat în termenul legal, constată că acesta este tardiv.
Din actele dosarului rezultă că decizia penală cu nr.88/A/2009 a Tribunalului Vâlceaa fost pronunțată la data de 27 mai 2009, apelantul-inculpat fiind prezent la dezbateri și asistat de apărătorul ales.
Recursul a fost declarat la data de 9 iunie 2009 de către, în afara termenului de 10 zile prevăzut de lege. Ultima zi în care se putea declara recurs în termen legal fiind data de 8 iunie.
În consecință, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de către inculpat ca tardiv formulat.
În temeiul dispo.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul inculpatului, fiul lui și, născut la data de 15.06.1970, în orașul R, județul B, domiciliat în comuna, satul, județul V, cu CNP -, declarat împotriva deciziei penale nr. 88 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 450 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei
onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dr.Gh. dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehnored.:
2 ex./29.10.2009.
jud.fond: -
Jud. apel:
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius