Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 670/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 670

Ședința publică din data de 19.11.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Petruș Judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Mariana Cristache

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public - a fost reprezentat de Procuror - a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de către inculpații și împotriva deciziei penale nr. 123/20 mai 2008 Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- - sentința penală nr. 2464/2007 a Judecătoriei Brăila - dosar nr-.

La apelul nominal au răspuns: recurentul inculpat asistat de avocat, apărător ales, recurentul inculpat asistat de avocat, lipsă fiind intimata parte vătămată și reprezentanții intimatelor părți civile Serviciul de Ambulanță B, Spitalul Județean de Urgență B și Spitalul de Urgență Sf.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la termenul din data de 24.10.2008 s-a menținut măsura arestării preventive luată împotriva celor doi recurenți inculpați și, după care:

Apărătorii aleși ai recurenților inculpați având pe rând cuvântul, solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat invocă în mod expres dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Solicită a se constata că prin ambele hotărâri pronunțate în cauză s-a ajuns la concluzia că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, constând în aceea că printre o acțiune directă, folosind mijloace contondente, ce ar fi pus în pericol viața părții vătămate, astfel cum se enunță și în certificatul de constatare medico legală.

Solicită a se constata că a făcut dovada în fața instanței de fond că inculpatul se afla la momentul la care se presupune că a fost comisă fapta, în cu totul alt loc, sens în care invocă declarațiile martorilor audiați care au declarat că jucau remi la ora la care partea vătămată a fost lovită, ambele instanțe au reținută că există posibilitatea reală ca inculpatul să se fi aflat împreună cu martorii, însă strict cu privire la ora și momentul comiterii faptei s-a apreciat că totuși inculpatul nu s-ar fi aflat împreună cu acei martori.

Consideră că în mod greșit au fost înlăturate depozițiile acelor martori favorabile inculpatului, reținându-se în defavoarea acestuia martorii care se presupune că ar fi indicat la locul comiterii faptei.

Solicită a se constata că și martorii propuși de acuzare nu au mai fost atât de consecvenții, din contră aceștia au arătat la instanța de fond că nu l-au recunoscut pe inculpatul și nu pot afirma dacă acesta a participat în ziua respectivă la lovirea părții vătămate.

Pentru aceste motive consideră că sunt incidente în cauză prevederile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală și solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și în rejudecare, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală, fapta nefiind comisă de acesta.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat consideră că instanțele atunci când s-au pronunțat în cauză, nu au avut în vedere materialul probator, așa cum a fost administrat.

În acest sens, invocă faptul că așa cum se contura probatoriul în faza de urmărire penală, deja exista un dubiu destul de mare în ce-l privește pe inculpatul pe care îl apără, vis a vis de aceste fapte iar în faza de cercetare judecătorească acest dubiu s-a accentuat.

Solicită a se constata că în cauză este vorba despre doi inculpați și prin rechizitoriu se face afirmația că unul dintre aceștia ar fi lovit pe partea vătămată cu o în cap în timp ce celălalt inculpat ar fi lovit-o cu o piatră.

Urmează a se constata că în cauză există la camera de corpuri delicte acea piatră, însă bâta nu a fost de găsit, probele nu sunt suficiente, întrucât ancheta a fost efectuată de către organele de poliție într-un mod defectuos; cele 48 de ore într-o anchetă nu au fost respectate și în situația în care lipsește bâta - corp delict, consideră că obiectul care a cauzat acele lovituri și a dus la pierderea substanței osoase pentru partea vătămată ar fi putut să fie aceea cu care se presupune că ar fi lovit inculpatul.

Consideră că în absența corpului delict - bâta - nu se putea discuta de o probațiune în ce-l privește pe inculpatul și rămâne în discuție piatra cu care se presupune că ar fi lovit inculpatul, însă la dosar nu există urme sau probe de natură științifică, mergându-se pe depozițiile unor martori coroborate cu depoziția părții vătămate care în faza de urmărire penală a afirmat că nu poate să recunoască pe nimeni și nu îi indică pe cei doi inculpați din prezenta cauză.

Față de aceste motive, solicită achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.

În subsidiar, solicită a se avea în vedere că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, aspectele reținute și de instanța de apel reducându-i cuantumul pedepsei, iar dacă se va aprecia că recursul nu este fondat în ce privește achitarea, să-i fie coborâtă pedeapsa până al minimul special.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat pune concluzii de admitere a recursului declarat de acesta în cauză, întrucât ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt netemeinice, pentru aceleași motive invocate de colegii avocați, privind probele administrate în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească ce nu pot conduce la concluzia că acestea pot susține o hotărâre de condamnare.

Solicită a se constata că marea majoritate a martorilor au aratat in declaratiile date că nu au vazut cand și cum a fost lovita partea vatamata si nici nu ar putea recunoaște persoanele care au facut- Insași partea vatamata are declaratii contradictorii, cele initiale neindicandu-1 pe inculpat ca autor al infractiunii. Consideră că nu se poate crede ca, odata cu trecerea timpului, partea vatamata isi amintea detalii despre agresiunea suferita, din moment ce initial a declarat ca nu a vazut cine 1-a lovit, ca a fost lovit din spate.

Mai mult, a solicitat a se avea în vedere că o parte dintre martorii care il indica pe ca fiind autor al faptei nici nu au fost prezenti la fata locului, ci cunosc amanunte de la martorul, care are nu mai putin de patru declaratii, toate diferite, însa, in prima declaratie, data la data de 13 februarie 2008, acest martor a arătat ca partea vatamata a fost urmarita initial de doi tineri și mai apoi aceasta fiind urmarita și de un grup de 7-8 persoane.

Solicită a se avea în vedere că ceilalti martori, ale caror declaratii au fost consemnate la data de 13 februarie 2007 -, lonut au aratat ca au fost contactati telefonic de martorul, care le-a spus ca a fost agresat de mai multe persoane fără a indica vreun nume.

In același sens este și decaratia dată la urmarirea penala de martorul, fratele partii vatamate, care a aratat ca a fost contactat telefonic de catre martorul, care i-a spus despre agresiunea suferita de partea vatamata, fara a preciza insa cine sunt autorii.

In continuare, arată că analizand declarațiile consemnate la data de 15 martie 2007 se contata ca sunt intr-o vadita contradictie cu cele anterioare.

Invocă o prima declaratie ce se impune a fi analizata este cea a martorului, în care acesta revine esential asupra celor aratate la datele de 13 februarie 2007 si 15 februarie 2007.

Mai mult, o parte dintre martorii care il indica pe ca fiind autor al faptei nici nu au fost prezenti la fata locului, ci cunosc amanunte de la martorul, care are nu mai putin de patru declaratii, toate diferite. Insa, in prima declaratie, data la data de 13 februarie 2008, acest martor arata ca partea vatamata a fost urmarita initial de doi tineri, mai apoi aceasta fiind urmarita și de un grup de 7-8 persoane.

Ceilalti martori, ale caror declaratii au lost consemnate la data de 13 februarie 2007, respectiv și lonut au aratat ca au fost contactati telefonic de martorul, care le-a spus ca a fost agresat de mai multe persoane fără a preciza vreun nume.

Or, cat timp în dreptul penal dubiul profita faptuitorului, consideră că trebuia sa se dispuna achitarea inculpatului, fapta nefiind savarsita de acesta, in temeiul art. 11 pet. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. c din Codul d e procedura penala.

Pentru aceste motive solicită in temeiul art. 38515pet. 2 lit. b din Codul d e procedura penala, admiterea recursului, desfiintarea sentintei atacate si pronuntarea unei hotarari in sensul achitării inculpatului, in temeiul art. 11 pet. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. c din Codul d e procedura penala, deoarece nu sunt probe care sa conduca fara dubiu la concluzia ca acesta a savarsit fapta pentru care a fost trimis in judecata si condamnat.

În subsidiar, solicită în temeiul art. 38515pet. 2 lit. d, coroborat cu art. 3859alin. 1 pet. 14 Cod procedură penală în rejudecare, coborarea pedepsei spre minimul special.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât în mod corect au fost avute în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, ce dovedesc vinovăția inculpaților, martori care au luat cunoștință, direct sau indirect, de prezența inculpaților în grupul de agresori, care au lovit-o pe partea vătămată cu o piatră și o.

Totodată, consideră că în mod corect au fost înlăturate declarațiile martorilor propuși de inculpați pentru a dovedi că s-au aflat în alt loc la acel moment, având în vedere că nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză și că în susținerile martorilor în apărare au existat nenumărate inadvertențe cu privire la ora la care s-au întâlnit și persoanele prezente.

În ceea ce privește lipsa corpului delict - bâta de bassebal - consideră că lipsa acesteia este firească în condițiile în care membrii grupului de agresori au fugit de la fața locului, iar din raportul de constatare medico legal rezultă existența unor leziuni pe corpul părții vătămate care ar fi putut fi produse cu obiecte de natura celui la care s-a făcut referire.

Consideră că în raport de aceste mijloace de probă s-a dispus în mod corect condamnarea inculpaților și solicită respingerea recursurilor ca nefondate.

Asupra stării de arest a inculpaților și solicită a se menține, raportat la concluziile puse.

Apărătorii aleși ai recurenților inculpați și având cuvântul asupra stării de arest a recurenților inculpați lasă la aprecierea instanței, față de motivele de recurs invocate.

Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurenților inculpați și care, solicită a fi avute în vedere concluziile apărătorilor aleși și probele propuse în apărare pentru a fi admise recursur5ile formulate în cauză.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.2464/ 27 decembrie 2007 Judecătoriei Brăila, s-a pronunțat următoarea hotărâre:

In baza dispozițiilor art.182 alineat 2 cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 37 litera "b" cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, fapta savarsita la data de 14 februarie 2oo7, parte vatamata fiind.

In baza dispozitiilor art.182 alineat 2 cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala, fapta savarsita la data de 14 februarie 2oo7, parte vatamata fiind.

S-a interzis inculpatilor exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit."a", "b" si "c" cod penal pe intreaga durata prevazuta de art.71 cod penal.

In baza dispozitiilor art.88 cod penal s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestarii preventive cu incepere de la data de 3o martie 2oo7 si pana la zi pentru inculpatul si cu incepere de la data de 21 iunie 2oo7 pentru inculpatul.

In baza dispozitiilor art.350 cod procedura penala s-a mentinut starea de arest preventiv a inculpatilor.

In baza dispozitiilor art.14 cod procedura penala raportat la art.346 cod procedura penala combinat cu art.313 din Legea nr.95/2oo6 modificata si completata prin OUG72/2oo6 au fost obligați inculpatii in solidar la plata sumei de 1732,97 ron catre partea civila Spitalul Clinic Judetean de Urgenta G; a sumei de 223,14 ron catre partea civila Serviciul de Ambulanta Judetean B si la plata sumei de 26o,36 ron catre Spitalul Judetean de Urgenta

In baza dispozitiilor art.189 si urmatoarele cod procedura penală, au fost obligați inculpatii la plata a cate 500 ron cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în ziua de 13.02.2007 orele 14,00 partea vătămată după ieșirea din serviciu la SC SA B, împreună cu câțiva colegi de muncă intenționau să consume o bere la o terasă din Parcul.

În drum pe o alee dintre str. - și str. - a fost urmărit, atacat și lovit cu corpuri dure și corpuri contondente de un grup de circa 5-6 persoane înarmate cu bețe, și pietroaie.

Urmare leziunilor produse a rămas în stare de inconștiență la locul faptei. Cu o autosalvare a fost transportat la Spitalul Județean B - corp A, constatându-se la internare că partea vătămată prezintă acut cu plăgi epicraniene, hematom intracranian, comă majoră și contuzii la umăr și stâng, plăgi tăiate gamba.

La data de 13.02.2007 starea sănătății s-a agravat și a fost transportat la Spitalul Județean G-Secția Neurochirurgie.

Din raportul de constatare medico legală nr. 175/E/ 28.03.2004 al Serviciului Județean de Medicină Legală G rezultă că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu sau de corp dur cu suprafața de contact limitată și prin acțiunea unor corpuri cu vârfuri și margini ascuțite. Leziunile pot data din 13.02.2007 și necesită 70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare dacă nu survin complicații. Leziunile ce interesează cutia craniană și creierul și cele de la nivelul extremității cefalice i-au pus în primejdie viața prin efect compresiv asupra creierului. Lipsa de substanță osoasă post-operatorie de necesitate, constituie infirmitate fizică permanentă.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, urmând a-și manifesta pretențiile materiale în faza de judecată. Desi legal citata, partea vatamata nu s-a prezentat in fata instantei pentru a se constitui parte civila in cauza.

Din materialul de urmărire penală rezultă că la data de 13.02.2007 orele 14,00 partea vătămată a fost urmărită pe str. - din B de către un grup de 5-6 persoane înarmate cu bețe și pietre.

Când a ajuns pe o alee spre str. - a fost atacat și lovit în mod repetat cu o pe spate, umăr și în coapse de către inculpatul, cu un pietroi a fost lovită în spate și în ceafă de către inculpatul iar făptuitorul l-a lovit cu un cuțit, tăindu-l în zona gambei piciorului stâng și la genunchiul piciorului drept. După lovirea victimei grupul agresorilor s-a destrămat, fugind spre Parcul.

La locul faptei au fost identificați 7 martori, colegi de serviciu cu partea vătămată. Aceasta a fost transportată cu salvarea la Spitalul Județean B și imediat la Spitalul Județean

La locul faptei au fost identificate urme de sânge și pietre, corpuri delicte. Partea vătămată anterior datei de 13.02.2007 s-a aflat într-o stare conflictuală cu unii dintre agresori, astfel că pe unii i-a cunoscut și când a observat grupul lor, și-a avertizat colegii îndemnându-i să fugă.

Partea vătămată a alergat spre Calea, însă a fost prinsă și lovită, fiindu-i produse leziuni ce i-au creat o stare de inconștiență. Partea vătămată a precizat că a fost urmărită și lovită cu corpuri dure și corpuri contondente de către inculpatul, și făptuitorii și.

Cu ocazia audierilor inculpatii nu au recunoscut savarsirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea acestora in judecata.

Inculpatul a aratat instantei ca la data de 13.o2.2oo7 a fost intre orele 13:3o - 15:oo la restaurantul "I", aspect sustinut de martorii si.

Depozitiile acestor martori - de care inculpatul nu a facut vorbire in declaratiile date in faza de urmarire penala - sunt în flagranta contradictie cu depozitiile martorilor care l-au identificat pe inculpat ca fiind unul dintre autorii agresionarii partii vatamate.

Astfel, martorii -, Canala, as si au luat cunostinta direct sau indirect de imprejurarea ca partea vatamata a fost agresata de un grup de 15-2o de persoane si printre acestea se aflau inculpatii si faptuitorii. Martorii au mai aratat ca agresarea partii vatamate s-a facut cu o piatra, o bata de baseball si un cutit.

Prin urmare, fară exclude ca la data respectiva inculpatul s-ar fi putut afla la restaurantul "I", instanta a apreciat necesar a inlatura depozitiile martorilor relative la intervalul orar la care inculpatul s-a aflat la restaurant.

Inculpatul a aratat instantei ca la data de 13 februarie 2oo7 s-a aflat la domiciliul numitului impreuna cu alte persoane si a jucat rummy pana a doua zi (14 februarie 2oo7).

Depozitiile martorilor audiati la propunerea inculpatului in sustinerea acestei imprejurari ( si Lauda ) sunt nesincere, continand inadvertente relative la orele intre care s-a desfasurat jocul, sfera persoanelor care au participat; si contravenind depozitiilor martorilor care au confirmat prezenta inculpatului printre persoanele care au agresat partea vatamata, astfel ca urmeaza sa fie inlaturate.

Situatia de fapt mai sus expusa este dovedita cu urmatoarele mijloace de porba administrate in faza de urmarire penala si readministrate in faza de cercetare judecatoreasca: plângerea și declarațiile părții vătămate; proces verbal de cercetare la fața locului, planșă foto; piatra corp delict; procese verbale de verificare la spital a părții vătămate și a diagnosticului; proces verbal de sesizare a faptei la Inspectoratul de Poliție al Județului B; acte medicale, raport de constatare medico legală; proces verbal de identificare victimă, martor și corpuri delicte; proces verbal de căutare inculpat; proces verbal de recunoaștere din grup de persoane a inculpatului de către partea vătămată și (planșă foto) de martori, planșă foto; procese verbale de reconstituire traseu și loc faptă cu planșă foto, proces verbal de identificare -corp delict și planșă foto; proces verbal de căutare si depozitiile martorilor: ; - B, aș;; Canală;;; .;;;;;;;; si.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și criticând-o pentru netemeinicie, arătând că prima instanță nu a ținut seama de toate probele administrate în cauză, dând prioritate celor administrate în faza de urmărire penală, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

S-a apreciat că apelurile inculpaților sunt fondate pentru motivele de mai jos:

Prima instanță a făcut o justă aprecierea a probelor administrate în cauză, pornind de la principiul legal că toate declarațiile martorilor au aceeași valoare și fac dovada, în aceeași măsură, ca orice mijloc de probă.

Astfel, în mod legal prima instanță a înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor propuși în apărare de inculpați, declarații care atestau că la momentul producerii incidentului ce a dus la vătămarea gravă a numitului, erau în alte locații, având în vedere că aceste declarații nu se coroborau cu declarațiile celorlalți martori audiați (faza de urmărire penală și faza cercetării judecătorești) și nici cu celelalte probe administrate pe tot parcursul procesului penal.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că judecătorul a reținut din declarațiile de martor chestiunile concrete în speță, în care principalul element de evaluare l-a reprezentat convingerea sa intimă, care a condus la condamnarea inculpaților.

În conformitate cu cele de mai sus, instanța de apel a apreciat că nu poate, față de probele administrate, a dispune achitarea inculpaților, prima instanță făcând o corectă apreciere față de vinovăția acestora, apelul considerându-se a fi admisibil cu privire la individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia.

Ținând seama de minimul special și maximul special al faptei deduse judecății, de persoana inculpaților, oameni relativ tineri, de poziția procesuală a părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă, instanța de apel a apreciat că se poate reduce pedeapsa, făcându-se diferență între cei doi inculpați, față de starea de recidivă postexecutorie a inculpatului.

Față de aceste considerente, Tribunalul Brăila prin decizia penală nr. 123/2008 a admis apelurile penale declarate de inculpați, ambii deținuți preventiv în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, împotriva sentinței penale nr. 2461/2007, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-.

A desființat în parte sentința și în rejudecare a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, iar pentru inculpatul de la 5 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare, cu menținerea încadrării juridice dată de instanța de fond.

A aplicat inculpaților și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit."a" teza II - a și lit."b" Cod penal, pe timpul prevăzut de art.71 Cod penal și a menținut starea de arest a acestora iar în conformitate cu art. 88 Cod penal a dedus din pedepse timpul prevenției cu începere de la data de 30.03.2007 pentru inculpatul și cu începere de la 21.06.2007 pentru inculpatul, la zi, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpații și care apreciază hotărârile recurate ca fiind nelegale și neteminice din următoarele considerente:

a) nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sacina lor fiind administrate probe în acest sens, care dovedesc nevinovăția solicitând achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. c Cod procedură penală.

b) în subsidiar, solicită redozarea pedepselor aplicate.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:

În mod judicios instanțele, pe baza analizei probelor administrate în cauză, au constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpați și au dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Astfel, vinovăția inculpaților rezultă din următoarele mijloace de probă:

Au fost audiați mai multi martori, respectiv, aș, -, martori oculari la agresiunea care a avut loc, iar dintre ei, martorii și i-au recunoscut pe cei doi inculpați ca fiind autorii infracțiunii.

Tot acești martori, i-au indicat pe inculpați ca fiind autorii infracțiunii recunoscând din grup pe inculpatul, deoarece inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fiind dat în urmărire generală și internațională (ulterior fiind arestat).

Declarațiile acestor martori oculari care i-au recunoscut pe inculpați ca fiind autorii infracțiunii se coroborează cu declarațiile date de martori care indirect au cunoscut ceea ce s-a întâmplat.

Astfel, martorii, și precizează că se aflau împreună pe șoseaua Buzăului în momentul în care martorul i-a apelat telefonic relatându-le că inculpații și însoțiți de alți tineri din gruparea "" l-a agresionat pe partea vătămatră.

Deci, se poate trage lesne concluzia că martorul martor ocular îi cunoștea pe cei doi inculpați atât după vizionomie cât și după nume fiind deci exclusă posibilitatea unei confuzii, martorul recunoscându-l de altfel și la recunoașterea din grup pe inculpatul.

În consecință, față de aceste probe nu se poate spune că trimiterea în judecată precum și condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămată s-a făcut în mod arbitrar fără probe certe și legal administrate.

De asemenea, instanțele în mod judicios au înlăturat liniile de apărare ale inculpaților în sensul că nu s-au aflat la locul săvârșirii faptei.

Astfel, inculpatul a precizat că se afla într-un bar "I" din cartierul.Au fost audiați martorii ., care au confirmat că în ziua de 13.02.2007, în jurul prânzului s-au întâlnit cu inculpatul la cafe - barul indicat de acesta, însă nu au putut preciza în mod clar, că la ora 14.05 - 14.10, ora săvârșirii faptei, că s-ar mai fi aflat în acel bar.

În ce-l privește pe inculpatul, în mod judicios instanțele au apreciat ca fiind subiective declarațiile martorilor propuși în apărare respectiv și Lauda, prin care inculpatul dorea să facă dovada că la data de 13.02.2007 a fost la domiciliile acestora și a jucat rummy până a doua zi, deoarece conțineau inadvertențe referitoare la orele între care s-a desfășurat jocul, precum și persoanele care au participat la acest joc.

Deci, aceste probe propuse de inculpați în apărare, necoroborându-se în totalitate între ele, au fost în mod judicios înlăturate ca fiind subiective de către instanțele de judecată.

Referitor la reducerea pedepselor aplicate, Curtea apreciază că nu se impune redozarea lor, având în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, precum și rezultatul produs, respectiv punerea în primejdie a vieții părții vătămate și infirmitate fizică permanentă, datorită lipsei de substanță osoasă postoperatie.

Față de aceste considerente, hotărârile recurate fiind legale și temeinice urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 123/20 mai 2008 Tribunalului Brăila.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la data de 13.08.1980 în B, județul B, cu domiciliul în,-, -.10, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B) și (fiul lui - și, născut la data de 15.06.1981 în B, județul B, domiciliat în B,-, județul B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B) împotriva deciziei penale nr. 123/20 mai 2008 Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- - sentința penală nr. 2464/2007 a Judecătoriei Brăila - dosar nr-.

Menține starea de arest a inculpaților și deduce din pedepsele aplicate perioada arestării preventive cu începere de la 30.03.2007 pentru inculpatul și cu începere de la 21.06.2007 pentru inculpatul la zi.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare recurent inculpat la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A

Grefier,

- -

Red. 26 2008

Tehn. 27 2008

Apel: -

Fond:

Președinte:Dumitru Petruș
Judecători:Dumitru Petruș, Ion Avram, Mariana Cristache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 670/2008. Curtea de Apel Galati