Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 711/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 711
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Ciurezu
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpatul - intimat și revizuienta - parte vătămată, împotriva deciziei penale nr. 183 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat desemnat din oficiu, reprezentând pe recurentul - inculpat intimat, totodată, lipsind și recurenta - revizuientă parte vătămată.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate cereri noi, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat intimat, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța arătând că prezenta cerere de revizuire nu se fundamentează pe cazurile expres prevăzute în art. 394 cod pr.penală.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea ambelor recursuri ca inadmisibile, arătând că a fost formulată cererea de revizuire de partea vătămată care nu a exercitat apel împotriva sentinței astfel că recursul său este inadmisibil iar pentru recursul promovat de inculpat, s-a arătat că acesta nu avea calitate pentru promovarea acestei căi de atac.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 62 din 21 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Segarcea, în temeiul art. 403 alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, s-a respins cererea de revizuire privind sentința penală nr.705/2004 a Judecătoriei Segarcea, pronunțată în dosarul nr.778/2004, formulată de revizuienta - cu domiciliul în S,-, județ D, în favoarea condamnatului, domiciliat în S,-, județ D, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea la data de 21.02.2008, sub nr-, revizuienta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 705/12.11.2004 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 778/2004, prin care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, arătând că s-a împăcat cu condamnatul, chiar după pronunțarea hotărârii de condamnare.
În drept, revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 393 lit. a Cod procedură penală.
Prin adresa nr. 37/III/6/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarceaa înaintat instanței concluziile cercetărilor efectuate ca urmare a cererii de revizuire formulată în cauză de.
În urma cercetărilor efectuate de parchet s-a reținut că, prin sentința penală nr. 705/ 12.11.2004, pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 778/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedepsele de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal; 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. 2 Cp și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, iar în baza art. 33, 34 Cp, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a constatat de instanța de fond că, împotriva sentinței penale a cărei revizuire se solicită în cauză, au declarat apel atât inculpatul, cât și partea vătămată, iar prin decizia penală nr. 168/ 04.04.2005 s-a admis apelul părții vătămate, s- desființat în parte sentința penală nr. 705/2004, sub aspectul laturii penale, în sensul că s-au descontopit pedepsele aplicate inculpatului, s-a majorat pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. 1.Cod Penal la 3 ani închisoare și s-au recontopit pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare.
Împotriva deciziei pronunțată în apel, inculpatul a declarat recurs, cale de atac ce a fost respinsă, ca fiind nefondată, de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 780/ 05.09.2005 pronunțată în dosarul nr. 724/P/2005, rămânând definitivă soluția de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
Asupra cererii de revizuire s-a reținut caracterul nefondat, întrucât revizuienta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 705/ 12.11.2004 invocând faptul că s-a împăcat cu condamnatul chiar după condamnarea acestuia.
S-a reținut că, în art. 394 Cod procedură penală sunt prevăzute expres cazurile de revizuire, iar în art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală se precizează că revizuirea se poate cere când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Întrucât revizuienta, în motivarea cererii de revizuire, a menționat că înțelege să solicite revizuirea sentinței penale de condamnare pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 778/2004, deoarece s-a împăcat cu inculpatul după condamnarea acestuia și constatându-se, totodată, că împăcarea părților a intervenit după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, Curtea a apreciat că instanța de fond a respins în mod corect cererea de revizuire ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței penale prin care s-a respins cererea de revizuire formulată în cauză, a declarat apel inculpatul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, fără preciza în scris motive.
Prin decizia penală nr. 183 din 02 iulie 2008, pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolja respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 10 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat în esență că în mod just instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta u, reținând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și art. 394 al. 2 Cod procedură penală.
Astfel, motivul invocat de revizuienta partea vătămată - în sensul că, după pronunțarea hotărârii de condamnare s-a împăcat cu inculpatul - nu constituie o faptă sau împrejurare nouă, care să nu fi fost cunoscută de instanță la soluționarea cauzei, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 394 al.1 lit. a Cod procedură penală și, în plus, trebuie avut în vedere faptul că, prin dispozițiile art. 394 al. 2 Cod procedură penală, incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 al. 1 lit. a Cod procedură penală este limitată la situația în care, pe baza faptelor sau împrejurări noi, să se ajungă la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Or, în speță, motivul invocat, chiar și în situația în care s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 394 al. 1 lit. a Cod procedură penală, nu ar putea duce la o soluție de încetare a procesului penal, conform art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală întrucât, pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului - respectiv art. 182 al. 1 Cod penal și art. 192 al. 2 Cod penal - împăcarea părților nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale cu consecința încetării procesului penal, pentru aceste infracțiunii legea neprevăzând acest caz de stingere a acțiunii penale.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, atât inculpatul - intimat, cât și revizuienta - parte vătămată, fără a prezenta motive de recurs, astfel că se va trece la analizarea căilor de atac prin prisma motivelor de casare ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 3859alin.2 și 3 cod pr.penală.
Ori, în raport de calitatea procesuală a persoanelor care au formulat cerere de revizuire și au declarat căi de atac în prezenta cauză, se reține că recurenta nu putea ataca decizia instanței de apel, prin promovarea recursului deoarece sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 3851alin.4 teza I-a cod pr.penală, în sensul că nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora nu s-a folosit calea apelului, recursul fiind astfel inadmisibil în condițiile prev. de art. 38515pct. 1 lit. a cod pr.penală.
În privința recursului declarat de inculpatul, se constată că acesta a exercitat legal căile de atac - apel și recurs - în conformitate cu prev. art. 362 lit. b cod pr.penală, respectiv art. 3852cod pr.penală, însă privitor la temeinicia criticilor, se reține că în mod corect instanțele de fond și de apel au apreciat că împrejurarea nouă invocată nu este de natură să influențeze soluționarea fondului cauzei.
Astfel, în raport de natura infracțiunii - vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.1 cod penal, intervenirea împăcării între inculpat și partea vătămată nu poate constitui o cauză de încetare a procesului penal întrucât infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea nu face parte din categoria infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de existența plângerii părții vătămate.
Pe cale de consecință, recursul inculpatului apare ca nefondat, fiind aplicabile dispoz. art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - intimat, împotriva deciziei penale nr. 183 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta - parte vătămată, împotriva aceleiași decizii penale.
Obligă recurentul - inculpat la plata a 230 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu; obligă recurenta - parte vătămată la plata a 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - --
Grefier,
Red. jud.:
Jud. apel:
29 Octombrie 2008
- 23.10.2008 -
- S, va urmări și încasa de la inculpatul suma de 240 lei și de la partea vătămată suma de 30 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Onița DumitruJudecători:Onița Dumitru, Mihai Marin, Mirela Ciurezu