Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 9/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.9/MP
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 2: Marius Damian Mitea
Judecător - - -
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA;
- inculpatul - domiciliat în C,-;
- inculpatulȚĂ- domiciliat în comuna, județul C,
împotriva deciziei penale nr.476 din data de 16 noiembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182 Cod penal - restituire cauză la procuror.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- pentru recurentul inculpat și intimatul inculpat, care au lipsit, avocat ales -, în baza împuternicirii avocațiale nr.95624/2010, emisă de Baroul Constanța - Cabinet individual de avocat;
- pentru intimatul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.233/2010, emisă de Baroul Constanța;
- pentru intimatul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.234/2010, emisă de Baroul Constanța;
- pentru intimatul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.232/2010, emisă de Baroul Constanța;
Se constată lipsa intimatelor părți vătămate, a intimatelor părți civile Sud, Spitalul Municipiului M, a intimatului parte responsabilă civilmente și a participantului Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Având cuvântul, domnii avocați -a și solicită a se constata încetată delegația emisă din oficiu pentru inculpații și și să se dispună acordarea onorariului din oficiu.
Având cuvântul, avocat - pentru recurenții inculpați și arată că aceștia înțeleg să-și retragă recursurile, însă nu sunt prezenți pentru a se lua act de această manifestare de voință.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului critică decizia pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, apreciind că în mod greșit s-a dispus restituirea cauzei la Parchet, motivat de faptul că urmărirea penală nu s-a desfășurat cu privire la infracțiunea prevăzută de art.239 alin.(2) Cod penal, în acest mod fiindu-i încălcat dreptul la apărare inculpatului. Contrar acestei rețineri, solicită a se observa că la dosar există mijloace de probă din care rezultă că în cauză s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, respectiv declarația inculpatului de la fila 48, proces-verbal prin care i s-a adus la cunoștință învinuirea, proces-verbal de constatare a infracțiunii în flagrant, declarațiile mai multor martori, proces-verbal din care rezultă că i s-a prezentat materialul de urmărire penală inculpatul luând la cunoștință toate aceste mijloace de probă.
Apreciază că hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA este nelegală și solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la TRIBUNALUL CONSTANȚA pentru continuarea judecății. Menționează că toate aceste mijloace de probă au fost apreciate ca fiind în mod legal administrate și utile cauzei.
Având cuvântul, avocat - pentru recurenții inculpați și apreciază că hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA este legală și temeinică. Din actele dosarului rezultă că pentru inculpatul nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.239 Cod penal, nu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru această infracțiune și nici nu s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru această infracțiune. Apreciază că în această împrejurare inculpatul a fost lipsit de apărare pe parcursul urmăririi penale și că această infracțiune nu face obiectul judecății.
Solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca temeinică și legală.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, deși motivele acestuia nu privesc inculpatul pe care-l apără.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
- CURTEA -
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală 771/P/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod pr. pen. rap. la art. 10 lit. h pr.pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților, CNP -, fiul lui și -, născut la data de 24.07.1962 în loc., jud. C, cu același domiciliu, CNP -, fiul lui și, născut la data de 11.09.1981 în loc. Băneasa, jud. C, domiciliat în com., jud. C, și, CNP -, fiul lui și, născut la data de 05.10.1975 în loc. Băneasa, jud. C, domiciliat în com., jud. C, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 cod pen. cu aplicarea art. 37 lit. b cod pen. față de inculpații și, ca efect al împăcării cu părțile vătămate,.
În baza art. 182 alin. 1 cod pen. cu aplicarea art. 75 lit. c cod pen. art. 74 cod pen. raportat la art. 76 lit. d cod pen., a condamnat pe inculpatul, CNP -, fiul lui și -, născut la data de 12.10.1981, în loc. M, jud. C, domiciliat în mun. C,-, Jud. C, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă din 18/19.06.2006.
În baza art. 239 alin. 2 cod pen. cu aplicarea art. 74 cod pen. raportat la art. 76 lit. e cod pen. a condamnat pe inculpatul, CNP -, fiul lui și -, născut la data de 12.10.1981, în loc. M, jud. C, domiciliat în mun. C,-, Jud. C, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă din 18/19.06.2006.
În baza art. 33 lit. a cod pen. rap. la art. 34 lit. b cod pen. a contopit pedepsele de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81 cod pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat conform disp. art. 82 pen.
În baza art. 71 cod pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b cod pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 cod pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și art. 84 cod pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 182 alin. 1 cod pen. cu aplicarea art. 99 și 109 cod pen. art. 74 cod pen. raportat la art. 76 lit. d cod pen., a condamnat pe inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 15.07.1989, în loc. M, jud. C, domiciliat în com., Jud. C, cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă din 18/19.06.2006.
În baza art. 81 cod pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 1 an, calculat conform disp. art. 110 pen.
În baza art. 359 pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 cod pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 cod pen. a interzis inculpatului, în prezent major, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b cod pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 cod pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Sud, cu sediul în loc. Sud,-, jud.
A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată,. în com., jud.
În baza art. 14-15 și 346 cod pr.pen. raportat la art. 998-999 cod civil, art. 1000 alin. 2 și art. 1003 cod civ. art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul, la rândul său în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- către partea civilă Sud suma de 795,8 lei, cu titlul de despăgubiri materiale;
- către partea civilă suma de 6.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere următoarea situație de fapt:
1. La data de 18/19.06.2006, în jurul orelor 24,00, la discoteca AF din loc., jud. C, a avut loc o ceartă între și, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. În apărarea lui a intervenit și Astfel, a intervenit partea vătămată, agent de poliție în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind la discotecă pentru a asigura ordinea publică.
Astfel părțile s-au despărțit. După cca. 5-10 minute A s-a întors în discotecă însoțit de și.
În incinta aceleiași discoteci se mai aflau, la o masă, părțile vătămate, și martorii și.
La un moment dat, partea vătămată i-a solicitat martorului să termine cearta, ocazie cu care l-a împins în zona pieptului.
În acest moment și-au făcut apariția inculpații și care i-au aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnii și picioarele acesta căzând și strigând după ajutor. După care cei doi inculpați au luat din gardul împrejmuitor al discotecii câte o scândură cu care au lovit pe partea vătămată.
Astfel, a intervenit partea vătămată pentru ca cei doi inculpați să înceteze acțiunea de agresarea părții vătămate, moment în care fost și el lovit de cei doi inculpați. La un moment dat partea vătămată a reușit să scape și a fugit la șeful de post pentru a-i cere sprijinul.
Partea vătămată nu posedă certificat medico-legal.
În urma loviturilor primite, conform certificatului medico-legal nr. 303/LR/2006 emis de SML C, partea vătămată, a necesitat 3 luni de îngrijiri medicale.
Prin declarația autentificată la nr. 2489/27.11.2007 de BNP, părțile vătămate, și au declarat că s-au împăcat cu inculpații și și pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 cod pen.
2. La data de 27.07.2006, organele de poliție ale com., aflate în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în cadrul unei patrulări pe DJ 391, s-au sesizat că în zona cișmea, din apropierea locuinței părții vătămate, se aflau mai multe persoane cu bâte și furci asupra lor, respectiv inculpații, și, și care loveau pe părțile vătămate și.
În urma loviturilor primite, conform certificatului medico-legal nr. 367/LR/2006 emis de SML C, partea vătămată a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
În urma loviturilor primite, conform certificatului medico-legal nr. 368/LR/2006 emis de SML C, partea vătămată a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
În urma loviturilor primite, conform certificatului medico-legal nr. 366/LR/2006 emis de SML C, partea vătămată a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinței penale nr. 771/P/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-, în termen legal, au declarat apel inculpații și.
Prin decizia penală nr. 476/16.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr- au fost admise ca fondate apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale 771/P/ 28.04.2009 pronunțate de Judecătoria Medgidia în dosarul penal -.
A fost desființată sentința penală apelată și rejudecând s-a dispus în baza art. 332 alin. 2 Cod proc.pen. coroborat cu art. 380 Cod proc.pen. restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru refacerea urmăririi penale.
Au fost înlăturate dispozițiile contrare.
A fost menținută dispoziția privind aplicarea art. 189 Cod proc.pen.
În baza art. 192 alin.3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 476/16.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr- au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și inculpații și.
Inculpații și nu au indicat motivele de recurs. În recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa fost criticată pentru nelegalitate decizia penală, întrucât în mod greșit s-a apreciat că urmărirea penală nu s-a desfășurat cu privire la infracțiunea prev. de art. 239 alin. 2. Pen.; din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că s-a început urmărirea penală pentru infracțiunile prev. de art. 182 alin. 1. Pen. față de inculpații și, iar pentru inculpatul și pentru infracțiunea prev. de art. 239 alin. 2. pen. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru aceste infracțiuni, instanța fiind legal sesizată; de asemenea, inculpatul a fost audiat cu privire la cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, condiții în care nu este incident vreunul dintre cazurile de nulitate absolută care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, prin prisma criticilor formulate de recurenți, conform art. 385 ind. 6 alin. 1,2. Pr. Pen. în referire la art. 385 ind. 9 alin. 3. Pr. Pen. curtea constată că recursurile formulate sunt fondate, însă pentru un alt motiv decât cel invocat în recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Prin rechizitoriul nr. 1971/P/2006 din data de 29.06.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidias -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 182 alin. 1. Pen. și art. 239 alin. 2. Pen. precum și a inculpaților, și pentru săvârșirea a câte 3 infracțiuni prev. de art. 180 alin. 2. Pen. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de numitul în vederea efectuării de cercetări penale pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1. Pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în noaptea de 18/19.06.2006 a aplicat lovituri părții vătămate, agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar împreună cu minorul a aplicat lovituri părții vătămate, care a suferit leziuni traumatice, care au necesitat 3 luni îngrijiri medicale.
În sarcina inculpaților, și s-a reținut că 27.06.2006 au aplicat lovituri părților vătămate, și, care au avut nevoie de îngrijiri medicale de până la 20 zile.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr-.
Prin rechizitoriul nr. 2459/ din data de 16.07.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidias -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1. Pen. întrucât în noaptea de 18/19.06.2006, împreună cu inculpatul a aplicat lovituri părții vătămate, care a suferit leziuni traumatice, care au necesitat 3 luni îngrijiri medicale ( fapta cu privire la care se dispusese disjungerea prin rechizitoriul nr. 1971/P/2006 din data de 29.06.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia ).
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 17.10.2008 cele două cauze au fost conexate, dosarul purtând în continuare nr-, astfel că obiectul cauzei în constituia faptele din cele două rechizitorii.
Împotriva sentinței penale nr. 771/P/ 28.04.2009 pronunțate de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. - au declarat apel inculpații și, care erau cercetați penal pentru infracțiunile comise în noaptea de 18/19.06.2006 față de partea vătămată, aceștia neavând legătură cu faptele de lovire din data de 27.07.2006, reținute în sarcina inculpaților, și.
Declarația de apel este actul procesual prin care instanța de apel este investită cu o nouă judecată a cauzei. Efectul devolutiv al apelului conferă instanței de apel posibilitatea de a face o nouă analiză în fapt și în drept a dosarului, însă efectul devolutiv integral al apelului cunoaște anumite limitări, în raport de părțile sau participanții care formulează calea de atac
Potrivit art. 371 alin. 1,2. Pr. Pen. instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, iar în cadrul limitelor arătate în alineatul precedent, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Ca atare, devoluțiunea apelului este limitată la părțile care au declarat apel sau la care se referă declarația de apel, instanța de apel neavând posibilitatea de a examina integral cauza în fapt și în drept, în ipoteza în care apelul nu vizează întreaga cauză.
În cauză, apelurile declarate de inculpații și au avut ca efect investirea instanței de apel doar în ceea ce privește faptele și infracțiunile reținute în sarcina, anume infracțiunile prev. de art. 182 alin. 1. Pen. și art. 239 alin. 2. Pen. reținute inculpatului, respectiv infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1. Pen. reținută în sarcina inculpatului, comise în data de 18/19.06.2006.
Între faptele din data de 27.07.2006, reținute în sarcina inculpaților și, care au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, și faptele de lovire sau alte violențe din data de 27.07.2006 reținute în sarcina inculpaților, și nu există o legătură obiectivă, reală, ci doar una personală, întrucât numitul este parte vătămată atât pentru fapta de vătămare corporală gravă din noaptea de 18/19.06.2006, cât și pentru una dintre faptele de lovire sau alte violențe din data de 27.07.2006. În acest context, apelurile declarate de inculpații și au avut efect devolutiv integral doar cu privire la situația juridică a acestora, fără a investi instanța de apel în ceea ce privește inculpații, și, în referire la infracțiunile prev. de art. 180 alin. 2. Pen.
Instanța de apel a admis apelurile inculpaților și, a desființat integral hotărârea primei instanțe și a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refaceri urmăririi penale. În raport de soluția instanței de apel se constată că soluția de restituire a cauzei la procuror vizează întreaga cauză, deci și pe inculpații, și, în referire la infracțiunile prev. de art. 180 alin. 2. pen. cu toate că instanța de apel nu a fost investită cu soluționarea cauzei decât cu privire la inculpații și și infracțiunile reținute în sarcina lor, fiind depășite limitele investirii, potrivit art. 371. Pr. Pen. Instanța de apel ar fi putut dispune și cu privire la inculpații, și, în referire la infracțiunile prev. de art. 180 alin. 2. pen. numai în măsura în care ar fi făcut aplicarea art. 373. Pr. Pen. privind efectul extensiv al apelului; însă și aplicarea acestui principiu ar fi fost criticabilă, întrucât o soluție de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale este defavorabilă inculpaților, și, în raport de soluția de încetare a procesului penal dispusă de prima instanță față acești 3 inculpați.
În concluzie, curtea reține că decizia penală recurată cade sub incidența cazului de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 2. Pr. Pen. ce poate fi invocat și din oficiu, potrivit art. 385 ind. 9 alin. 3. Pr. Pen.
Drept urmare, soluția de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale va fi limitată doar la inculpații și și infracțiunile reținute în sarcina acestora, în referire la faptele din noaptea de 18/19.06.2006, urmând a fi menținute toate celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe privind pe inculpații, și, inclusiv referitor la cheltuielile judiciare.
Criticile procurorului privind greșita restituire a cauzei în vederea refacerii urmăririi penale pentru inculpații și nu sunt întemeiate, în mod corect apreciindu-se de instanța de apel că nu a fost începută urmărirea penală față de inculpatul pentru infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2. Pen.
Potrivit art. 263 alin. 1. pr. pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. Trimiterea în judecată nu poate avea ca obiect decât faptele și infracțiunile care au făcut obiectul urmăririi penale.
În cauză, se constată că la fila 2 din dosarul nr. 1971/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia există procesul verbal de începere a urmăririi penale din data de 21.06.2006 față de inculpații și pentru infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g Pen. art. 217 alin. 1. pen. art. 182 alin. 1. pen. și art. 321 alșin. 1. pen.; pe acest proces verbal există dispoziția procurorului privind confirmarea începerii urmăririi penale pentru aceste infracțiuni, datată 21.06.2006, ce poartă semnătura procurorului și ștampila Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Pe același proces verbal mai există o mențiune " în baza art. 228 alin. 1. Pr. Pen. dispune începerea urmăririi penale pentru art. 239 alin. 2. pen.", ce este datată 28.12.2006, dar care nu poartă vreo semnătură sau ștampilă.
Instanța de apel a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidiao copie a procesului verbal de începere a urmăririi penale din data de 21.06.2006, constatându-se că pe copia înaintată nu există mențiunea " în baza art. 228 alin. 1. Pr. Pen. dispune începerea urmăririi penale pentru art. 239 alin. 2. pen.", datată 28.12.2006.
În condițiile în care mențiunea " în baza art. 228 alin. 1. Pr. Pen. dispune începerea urmăririi penale pentru art. 239 alin. 2. pen.", ce este datată 28.12.2006, nu poartă vreo semnătură sau ștampilă, iar pe copia înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia nici nu există, apar serioase dubii asupra modalității în care a fost efectuată, așa încât nu poate fi avută în vedere. Lipsa semnăturii face imposibilă stabilirea persoanei care a efectuat mențiunea și, implicit, nu se poate stabili dacă începerea urmăririi penale a fost dispusă de organul judiciar competent, mai ales că pentru infracțiunea de ultraj urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror, conform art. 209 alin. 3. Pr. Pen. motiv pentru care mențiunea analizată este lipsită de efecte juridice.
Se mai constată că actele de urmărire penală sunt anterioare datei de 28.12.2006, când se susține că ar fi început urmărirea penală pentru infracțiunea prev. de art. 239 alin. 2. pen. deci este neîntemeiată aprecierea că inculpatul a fost audiat cu privire la această faptă în calitate de învinuit.
Prezentarea materialului de urmărire penală și punerea în mișcare a acțiunii penale nu pot substitui lipsa începerii urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 239 alin. 2. Pen. având în vedere funcțiile procesuale diferite ale acestor acte procesuale. Începerea urmăririi penale reprezintă momentul începerii procesului penal și al punerii sub învinuire a persoanei, care în acest fel este încunoștiințată asupra faptei de care este acuzat. Importanța acestui moment procesual, când acuzatul devine parte și dobândește drepturi și obligații procesuale, face să nu poată fi primită susținerea privind suplinirea lipsei actului procesual de începere a urmăririi penale prin alt act procesual. Soluția contrară ar presupune aducerea unei atingeri flagrante a dreptului la apărare al persoanei acuzate de comiterea unei infracțiuni, care nu a putut să formuleze apărări în faza de urmărire penală. De altfel, s-ar ajunge în ipoteza în care procesul penal ar fi lipsit de faza de urmărire penală, soluție care contravine principiului legalității, consacrat de art. 2 alin. 1. Pr. Pen.
Drept urmare, emiterea rechizitoriul pentru o faptă care nu a făcut obiectul urmăririi penale atrage nelegalitatea sesizării instanței, sancțiunea fiind nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. 2. Pr. Pen. care în mod corect a fost apreciată de instanța de apel, în condițiile art. 332 alin. 2. Pr. Pen.
Deși neregularitatea constatată vizează doar infracțiunea prev. de art. 239 alin. 2. Pen. reținută în sarcina inculpatului, între aceasta și infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1. Pen. reținută în sarcina inculpaților și există o legătură de indivizibilitatea și conexitate, potrivit art. 33 lit. a Pr. Pen. și art. 34 lit. a Pr. Pen., motiv pentru care se impune restituirea cauzei cu privire la toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și, soluția contrată nefiind în interesul bunei înfăptuiri a justiției.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Pr. Pen. curtea va admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și recurenții - inculpați și împotriva deciziei penale nr. 476/16.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr-.
În baza art. 385 ind. 17 alin. 2 Pr. Pen. se va casa în parte decizia penală recurată, și, rejudecând, în baza art. 332 alin. 2. Pr. Pen. raportat la art. 380. Pr. Pen. și art. 385 ind. 16 alin. 2. Pr. Pen. se va dispune restituirea cauzei privind pe inculpatul - cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 182 alin. 1. Pen. cu aplicarea art. 75 lit. c Pen și art. 239 alin. 2. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a pen și inculpatul - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1. Pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, în vederea refacerii urmăririi penale cu privire la inculpații și infracțiunile menționate.
Se vor menține dispozițiile din sentința penală nr. 771/P/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr- privind pe inculpații, și, în referire la infracțiunile prev. de art. 180 alin. 2. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189. Pr. Pen. suma de 1400 lei reprezentând onorariu apărători desemnați din oficiu - avocat ( 400 lei ), avocat ( 400 lei ), avocat ( 400 lei ), avocat -a ( 100 lei ) și avocat ( 100 lei ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.(2) lit.d) Cod procedură penală admite recursurile formulate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși recurenții - inculpați - domiciliat în C,- șiȚĂ- domiciliat în comuna, județul C, împotriva deciziei penale nr. 476/16.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul nr-.
În baza art.38517alin.(2) Cod procedură penală casează în parte decizia penală recurată, și, rejudecând:
În baza art.332 alin.(2) Cod procedură penală raportat la art.380 Cod procedură penală și art.38516alin.(2) Cod procedură penală dispune restituirea cauzei privind pe inculpatul - cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.182 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c) Cod penal și art.239 alin.(2) Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal și inculpatul - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, în vederea refacerii urmăririi penale cu privire la inculpații și infracțiunile menționate.
Menține dispozițiile din sentința penală nr.771/P/28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr- privind pe inculpații, și, în referire la infracțiunile prevăzute de art.180 alin.(2) Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.192 alin.(3) Cod penal cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționarea recursurilor rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 189 Cod procedură penală suma de 1400 lei reprezentând onorariu apărători desemnați din oficiu - avocat ( 400 lei ), avocat ( 400 lei ), avocat ( 400 lei ), avocat -a ( 100 lei ) și avocat ( 100 lei ) se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2010
Președinte Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Jud. fond:
Jud.apel:,
Tehnored.dec.jud.: -
3 ex./10.02.2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
Data:________________
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA MEDGIDIA
- județul C -
Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind pe inculpații,și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182, 239 Cod penal, întrucât prin decizia penală nr.9/MP din data de 4 februarie 2010, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursurile declarate în cauză, și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Dosarul are ____file.
Dosare atașate: - și - ale Tribunalului Constanța, -, -, - ale Judecătoriei Medgidia, 2459/P/2007 și 1971/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- - -
Președinte:Dan Iulian NăstaseJudecători:Dan Iulian Năstase, Marius Damian Mitea