Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.192-193-180 p-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 193

Ședința publică de la 06 Martie 2008

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - - - JUDECĂTOR 3: Onița

- - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public, reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.316 din 07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- privind părțile vătămate și ,precum și inculpații - și -.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpatul - asistat de avocat - apărător ales, lipsind intimatul inculpatul - pentru care a răspuns avocat - apărător ales, lipsind și părțile vătămate și.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza disp.art.38513p, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul parchetului având cuvântul susține oral motivul de recurs invocat în scris, în raport de care solicită admiterea recursului, casarea deciziei și condamnarea inculpaților - și - pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 p și a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prev.de art.192 alin.2 p, și suspendarea executării pedepselor.

Avocat având cuvântul pentru intimații inculpați solicită respingerea recursului declarat de parchet, ca fiind nefondat.

Inculpatul - având cuvântul declară că își însușește concluziile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

În aplicarea disp.art.38514p, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.16 din 6 februarie 2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Segarcea în baza art.192 alin.2 p, cu aplic.art.74 alin.1 lit. p, și art.76 lit.c cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 8 februarie 1953, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, CNP - cu domiciliul în comuna,- județul D, la pedeapsa de 1 an închisoare,iar în baza art.180 alin.2 p, cu aplic.art.74 lit.a și 76 lit. e p, l-a condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni și făcând aplic.disp.art.33,34 p, a contopit pedepsele și a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, în condițiile prev.de art.81 și urm.

În baza art.11 pct.2 lit.a p, rap.la art.10 lit.a p, a fost achitat acest inculpat pentru 2 infracțiuni prev.de art.193

În baza art.192 alin.2 p, cu aplic.art.74 lit. și 76 lit.c p, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 27 iulie 1982 cu domiciliul în comuna județul D, studii superioare, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, CNP -, la pedeapsa de un an închisoare, iar în baza art.180 alin.2 p, cu aplic.art.74 lit.a și 76 lit. p, a condamnat inculpatul la două pedepse de câte 2 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni și făcând aplicarea disp.art.33 lit.a, 34 lit. p, a contopit pedepsele și a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare în condițiile prev.de art.81 și urm.

În baza art.11 pct.2 lit.a p, rap.la art.10 lit.a p, a achitat inculpatul - pentru două infracțiuni prev.de art.193

S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile, iar în baza art.191 p, au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 120 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că în noaptea de 20 iunie 2006, cei doi inculpați s-au deplasat la locuința părților vătămate și, și prin escaladarea gardului au pătruns în curte, unde se aflau părțile vătămate, precum și -, fiica inculpatului -, care avea o relație cu partea vătămată.

Între inculpați și părțile vătămate a avut loc o altercație, în timpul căreia inculpații au aplicat lovituri părților vătămate și ((inculpatul - având asupra sa o bîtâ), producându-le leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 6-7 zile îngrijiri medicale.

Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea disp.art.72 și urm.p, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care au fost săvârșite faptele, pericolul social al acestora și consecințele produse precum și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au antecedente penale, cu reținerea incidenței disp.prev.de art.74 și 76 cod penal.

Probatoriile administrate în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, certificatele medico legale privind leziunile produse acestora de către inculpat, depozițiile martorilor, - și - -, caracterizările eliberate de Ministerul Apărării Naționale și Primărie, privind comportamentul inculpaților, fișele privind cazierul judiciar al inculpaților, precum și declarațiile acestora date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepselor aplicate și soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile arătate mai sus.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen inculpații - și -, criticând-o pentru ca fiind netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 p, întrucât nu a fost săvârșită, iar infracțiunile de lovire au fost săvârșite numai de către inculpatul -.

Prin decizia penală nr.316 din 7 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-- Tribunalul Dolja admis apelurile declarate de inculpații - și - și desființând în parte sentința pe latură penală, în baza art.11 pct.2 lit.a p, rap.la art.10 lit.a p, a achitat cei doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.192 alin.2

În baza art.11 pct.2 lit.a p, rap+.la art.10 lit. p, a achitat inculpatul - pentru săvârșirea a două infracțiuni prev.de art.180 alin.2 p, iar în temeiul art.11 pct.2 lit.a p, rap.la art.10 lit.a p, a achitat inculpații pentru săvârșirea a câte două infracțiuni prev.de art.193

Inculpatul - a fost condamnat la două pedepse de câte 400 lei amendă penală, pentru săvârșirea a două infracțiuni prev.de art.180 alin.2 p, cu aplic.art.74,76 p, asupra părților vătămate și și făcând aplicarea disp.art.33 lit.a, 34 lit.c p, a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul - să execute pedeapsa cea mai grea de 400 lei amendă în condițiile prev.de art.81 și urm.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligat inculpatul - la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, iar părțile vătămate și, la plata sumei de câte 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

A motivat instanța că probatoriile administrate în cauză nu fac dovada săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor prev.de art.192 alin.2 p, și 193 p, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul - și pentru infracțiunea prev.de art.180 alin.2

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit au fost achitați inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 p, iar inculpatul - și pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev.de art.180 alin.2

Recursul este fondat.

Analizând probatoriile administrate în cauză și decizia pronunțată, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea reține că în mod justificat, instanța de apel a achitat inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 p, în condițiile în care martorii și, bunica și respectiv unchiul părții vătămate nu au putut vedea pe timp de noapte cele menționate în declarații; martorii și au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, iar martora - a dat mai multe declarații contradictorii și oricum a fost audiată, cu încălcarea dispozițiilor legale, ea fiind fiica inculpatului - și nu i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea să nu dea declarații în cauză, astfel că nu au fost înfrânte dispozițiile prev.de art.66 p, privind prezumția de nevinovăție.

În mod corect, s-a reținut vinovăția inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev.de art.180 alin.2 p, probatoriile administrate, respectiv declarațiile martorilor și concluziile rapoartelor medico legale coroborându-se cu recunoașterea necondiționată a acestui inculpat.

Cu referire la individualizarea pedepselor aplicate acestui inculpat, Curtea reține că în raport de criteriile prev.de art.72 și urm.p, raportate la speță, în mod greșit, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a amenzii penale în cuantum de 400 lei, finalitatea dispoz.prev.de art.52 p, neputând fi realizată.

Sub acest aspect, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj se reține a fi fondat, fiind incident cazul de casare prev.de art.3859pct.14 p, astfel că pe cale de consecință, în temeiul dispoz.prev.de art.38515pct.2 lit.d p, va fi admis recursul parchetului și va fi casată în parte decizia atacată, în sensul că vor fi înlăturate dispozițiile prev.de art.81 și urm.p, pentru pedeapsa rezultantă de 400 lei amendă penală, și se va face aplicarea disp.prev.de art.631

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva deciziei penale nr.316 din 07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- privind părțile vătămate și pe inculpații - și -.

Casează în parte decizia atacată, în sensul că înlătură dispozițiile prev.de art.81 și următorii p pentru pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 400 lei, aplicată inculpatului - și face aplicarea dispozițiilor prev.de art.631

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 6 martie 2008.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

S/11.03.2008

06 martie 2008

- S va urmări și încasa de la inculpații - și -, suma de câte 120 lei fiecare și de la partea vătămată suma de câte 60 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Onița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Craiova