Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 482/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.482/
Ședința publică din data de 15 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva deciziei penale nr. 125/28.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr- (sentința penală nr. 1416/11.07.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- - nr. în format vechi 861/P/2006) privind pe inculpații-intimați, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: intimatul-inculpat, care a fost reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr3990/5.09.2008 emisă de Baroul Galați; intimatul-inculpat -, care a fost reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr3990/5.09.2008 emisă de Baroul Galați; intimatul-inculpat, intimatul-parte vătămată, și avocat, desemnată de a asigura asistența juridică, din oficiu, a inculpatului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că este primul termen de judecată, după care;
Curtea, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de art.180 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului, apreciază că nu este obligatorie asistența juridică a acestui inculpat, motiv pentru care dispune restituirea delegației emise pentru doamna avocat la Baroul Galați.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Avocat nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în susținerea recursului promovat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, apreciază că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel ca fiind nelegale și netemeinice pentru următoarele considerente:
În mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu și, ca o consecință a acestei soluții a fost înlăturată din incadrarea juridică a infracțiunii de lovire sau alte violențe reținută în sarcina inculpaților și a agravantei prev. de art.75 lit.a Cod penal.
În ceea ce privește participarea lui la săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, aceasta este relevată de către declarațiile martorilor, care atestă participarea acestuia la lovirea părții vătămate.
Totodată, ar fi trebuit avută în vedere și declarația martorului de recunoaștere în faza de urmărire penală, și care se coroborează cu susținerile martorilor menționați.
În ceea ce privește participarea sa la infracțiunea de violare de domiciliu, instanța ar trebui să aibă în vedere: declarația inculpatului, pe care, de altfel, l-a și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu împreună cu o altă persoană, precum și declarația martorei, care a precizat în faza de urmărire penală faptul că cei doi au intrat în curte cu intenția de a evada.
Un alt motiv de nelegalitate se referă la împrejurarea că inculpatului - i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b și c Cod penal, deși Înalta Curte de Casație și Justiție, pe calea recursului în interesul legii, a stabilit că interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.c Cod penal nu are loc în mod automat.
Un alt motiv de recurs se referă la netemeinicia hotărârilor, respectiv la pedeapsa aplicată inculpatului, raportat la împrejurările de comitere a infracțiunii, în sensul că a fost lovită o persoană fără niciun motiv, într-un loc public. Având în vedere relațiile sociale care au fost atinse și faptul că acesta a fost condamnat anterior pentru același gen de fapte, apreciază că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului formulat.
Intimații-inculpați și -, prin avocat, apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Astfel, solicită respingerea recursului declarat de către parchet.
Totodată, apreciază că în mod corect prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice întrucât fapta a fost săvârșită de două persoane, partea vătămată declarând că nu știe dacă a fost lovită de către inculpatul. Martorii audiați în cauză au arătat că a aplicat o lovitură părții vătămate iar a aplicat mai multe lovituri părții vătămate cu pumnii și picioarele.
Consideră că prima instanță a analizat în mod amănunțit fiecare infracțiune și probă concluzionând că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni, motiv pentru care solicită a se respinge recursul declarat de parchet ca fiind nefondat.
Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1416/11.07.2007 a Judecătoriei Galațis -a dispus, în baza art. 334.pr.pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților și, din infracțiunile prevăzute de art. 180 alin 2.pen cu aplicarea art. 75 lit. a pen și de art. 192 alin 1.pen în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin 2.pen și de art. 192 alin 1 și 2.pen.
În noua încadrare juridică a fost condamnat inculpatul - la următoarele pedepse:
- 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin 2.pen (faptă din 02.05.2005);
- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin 1 și 2.pen;
- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin 1.pen.
Conform art. 33 lit. a - 34 lit. b pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare.
Potrivit art. 61 alin 1 tezele II și III pen. s- revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 544 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 154/2004 a Tribunalului Galați, rest de pedeapsă pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă sus arătată și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare, sporită la3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71.pen, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin 2.pen.
În baza art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. d pr.pen a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin 1 și 2.pen.
A fost condamnat inculpatul, la o pedeapsa de 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin 2.pen, cu aplicarea art. 74 lit. a și c rap. la art. 76 lit. e pen.
S-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă și în baza art. 14.pr.pen. rap. la art. 998.civ. au fost obligați inculpații și în solidar să plătească părții civile suma de 4.920,4 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 4.420,4 lei reprezintă daune materiale, iar 500 lei reprezintă daune morale.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenții solicitate.
Conform art. 193 alin 4.pr.pen a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 300 lei și inculpatul să plătească aceleiași persoane suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 189 și 191 alin 2.pr.pen au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel:
- pe inculpatul la 200 lei;
- pe inculpatul la 300 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza cercetării judecătorești, onorariu care se va avansa către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
Potrivit art. 192 alin 1 pct. 1 lit. a pr.pen a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea hotărârii s-a constatat că prin rechizitoriul nr. 2602/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:
, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:
- art. 180 alin 2.pen cu aplicarea art. 75 lit a pen;
- art 192 alin. 1.pen;
- art. 217 alin. 1.pen;
, pentru săvârșirea infracțiunilor prev de:
- art. 180 alin. 2.pen cu aplicarea art. 75 lit. a pen;
- art. 192 alin. 1.pen;
, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin 2.pen.
Prin actul de sesizare s-a reținut că cei trei inculpați au lovit-o pe partea vătămată, căreia i-au produs leziuni traumatice pentru care a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale; că inculpații și au pătruns fără drept în imobilul aceleiași părți vătămate și că inculpatul a distrus ușa de la intrare și o parte din peretele imobilului.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că în după-amiaza zilei 02.05.2005, în jurul orei 17, 30, fiul părții vătămate, martorul, împreună cu prietenii acestuia, martorii și, se aflau în stația de autobuz din satul, comuna, cu intenția de a se deplasa în municipiul
Aici s-au întâlnit cu inculpatul, care i-a agresat verbal, iar pe fiul părții vătămate l-a lovit cu palma peste față, împrejurare în care martorii au revenit la reședința familiei și -.
Când a aflat ce a pățit fiul său, partea vătămată i-a însoțit pe martori până la stația de autobuz, pentru a-i proteja, dar în drum spre stație, cei patru au fost întâmpinați de un grup de tineri, din care făceau parte și inculpații, și, care au coborât din autoturismul înmatriculat sub numărul Gl-04-.
Fără a apuca să spună ceva, partea vătămată a fost lovită cu pumnii în față de către inculpații și, fiindu-i cauzate leziuni traumatice pentru care a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
În acest timp, fiul părții vătămate, împreună cu cei doi prieteni au fugit pentru a se adăposti la locuința părții vătămate, fiind urmăriți de către inculpați.
În curtea locuinței părții vătămate a pătruns fără drept inculpatul, care a distrus o parte din zid și ușa de la intrarea în casă, iar la strigătele de ajutor ale soției părții vătămate, martora -, a intrat în curte și inculpatul, pentru a-l scoate pe inculpatul.
Fiul părții vătămate, martorul, care a fost lovit de către inculpatul, nu a formulat plângere penală pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin 1.pen.
Situația de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpaților sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate, certificatul medico-legal nr. 708/04.05.2005, care atestă că victimei i-au fost cauzate leziuni pentru care a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, declarațiile martorilor, și - (audiați în ambele faze procesuale).
Audiat fiind în prima fază procesuală, inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, precizând că în locuința părții vătămate a pătruns singur, izbindu-se în ușă, dar că în curte a intrat și care l-a scos afară.
În cursul cercetării judecătorești acest inculpat nu a fost audiat, deoarece a lipsit la toate termenele de judecată.
Ceilalți doi inculpați ( și ) au avut o atitudine sinceră pe parcursul întregului proces.
În drept, s-a reținut că fapta inculpaților și, care în ziua de 02.05.2005 au lovit-o cu pumnii în față pe partea vătămată, căreia i-au produs leziuni traumatice pentru care a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin 2.pen.
Fapta inculpatului, care a pătruns fără drept în imobilul aceleiași părți vătămate, împreună cu o altă persoană, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev de art. 192 alin 1 și 2.pen, astfel că s-a făcut aplicarea art. 334.pr.pen, în baza căruia s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii și aliniatului 2 al articolului menționat.
Fapta aceluiași inculpat, care a distrus ușa de la intrare și o parte din peretele imobilului părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin 1.pen.
Fapta inculpatului, care l-a lovit cu pumnul pe fiul părții vătămate, martorul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin 1.pen.
Întrucât martorul nu a formulat plângere penală pentru această infracțiune și având în vedere că inculpatul nu a lovit-o pe partea vătămată, s-a dispus potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen, achitarea acestui inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2.pen.
Având în vedere că partea vătămată a fost lovită doar de două persoane, prima instanță a considerat că în cauză nu este aplicabilă circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a pen (comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), astfel că potrivit art. 334.pr.pen s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpaților și, din infracțiunea prev. de art. 180 alin 2.pen cu aplicarea art. 75 lit. a pen în infracțiunea prev. de art. 180 alin 2.pen.
Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, instanța a reținut că inculpatul a pătruns în curtea casei părții vătămate, dar cu scopul de a-l scoate din acel loc pe coinculpatul și la insistențele soției părții vătămate, martora -, astfel că și pentru aceasta s-a dispus achitarea, dar în baza art.11 pct.2 lit. a rap la art.10 lit. d pr.pen.
Din fișele de cazier judiciar (filele 55, 57, 58 ds. fond) rezultă că singurul inculpatul care are antecedente penale este, care a fost condamnat în perioada minorității la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev de art. 20.pen rap la art. 174.pen prin sentința penală nr. 154/16.03.2004 a Tribunalului Galați, în baza căreia a fost arestat la 06.03.2002 și liberat condiționat la 07.09.2004, rămânându-i neexecutat un rest de pedeapsă de 544 zile închisoare.
La stabilirea și individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 11.420 lei, din care 6.420 lei reprezintă despăgubiri materiale și 5.000 lei-daune morale.
Pentru dovedirea pretențiilor materiale a solicitat audierea martorului și a depus mai multe înscrisuri, din care rezultă că pentru lentilele ochelarilor care i-au fost sparte în timpul agresiunii și pentru tratamentul medical a cheltuit suma totală de 4.420,4 lei.
Cu privire la cuantumul daunelor morale s-a apreciat că acesta este exagerat și că suma de 500 lei este proporțională pentru acoperirea acestui prejudiciu, astfel că se va admite în parte acțiunea civilă.
Ca atare, potrivit art. 14.pr.pen rap la art. 998.civ, inculpații și au fost obligați în solidar la plata sumei de 4.920,4 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 4.420,4 lei reprezintă daune materiale, iar diferența daune morale.
Pe cale de consecință a respins ca nefondate celelalte pretenții solicitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și partea vătămată.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților și prin înlăturarea disp. art. 75 lit. a pen. din încadrarea juridică a infracțiunii prevăzute de art. 180 al.2 pen. și achitarea inculpatului, deoarece din probele administrate rezultă că partea vătămată a fost lovită de 3 persoane, astfel că ar fi trebuit reținute disp. art. 75 lit. a pen. și în sarcina inculpatului.
A mai arătat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 al.1,2 pen. întrucât din probatoriu rezultă că acest inculpat a intrat în curtea părții vătămate împreună cu inculpatul.
S-a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului este netemeinică, arătându-se că pedeapsa amenzii este disproporționată față de fapta comisă și că nu trebuiau reținute circumstanțele atenuante.
Partea vătămată a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților și obligarea acestora la plata daunelor morale solicitate.
Prin Decizia penală nr.125/28.02.2008, TRIBUNALUL GALAȚIa respins ca nefondate apelurile, reținând, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, cât și latura civilă.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, criticându-le ca nelegale și ca netemeinice, pentru următoarele considerente:
- în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de violare de domiciliu și de lovire și alte violențe și, pe cale de consecință, în mod greșit a fost înlăturată din încadrarea juridică a acestei din urmă infracțiuni circumstanța agravantă prev. de art.75 lit.a, în ce-i privește pe inculpații - și -.
- în mod greșit s-a aplicat inculpatului - pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art.64 lit.c din Codul penal, deoarece inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție sau profesie pentru a săvârși infracțiunile reținute în sarcina sa;
- pedeapsa aplicată inculpatului - este prea redusă în raport cu gradul concret de pericol social al infracțiunii - constând în lovirea fără motiv a unei persoane, într-un loc public.
Recursul este fondat, darnumaisub aspectul motivului care vizează greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art.64 lit.c din Codul penal, inculpatului -.
Întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție sau profesie pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, de lovire sau alte violențe și de distrugere, reținute în sarcina sa, nu se justifică aplicarea pedepsei accesorii, prev. de art.64 lit.c din Codul penal, astfel că, sub acest aspect, hotărârile recurate sunt nelegale.
În ce priveșteprimul motiv de recurs, acesta este nefondat.
Astfel, din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarațiile martorilor:, -, - și -, precum și cu declarațiile inculpaților - și -, rezultă că numai acești din urmă inculpați au lovit pe partea vătămată, în timp ce inculpatul a lovit numai pe martorul, care însă nu a formulat plângere prealabilă.
Așa fiind, în mod corect s-a dispus, în temeiul art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, achitarea inculpatului pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, având ca parte vătămată pe.
Întrucât partea vătămată a fost lovită numai de inculpații - și -, nu se justifică reținerea în încadrarea juridică a faptei de lovire și alte violențe, prev. de art.180 alin.2 din Codul penal, săvârșită de cei doi inculpați, a circumstanței agravante prev. de art.75 lit.a din Codul penal, circumstanță care se referă la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane.
Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1 și 2 din Codul penal, se reține, de asemenea, că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a ref. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, deoarece acesta a intrat în curtea părții vătămate cu intenția de a-l scoate afară pe inculpatul -, care devenise foarte violent și nu pentru a aduce atingere inviolabilității domiciliului - relație socială ocrotită de art.192 din Codul penal.
Relevante sub acest aspect sunt declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de partea vătămată (fila 48) și de soția acestuia, martora - (fila 105), declarații din care rezultă că inculpatul a pătruns în curtea locuinței lor cu permisiunea martorei, pentru a-l scoate afară pe inculpatul -, care continua să se manifeste violent.
În sfârșit, Curtea apreciază cănu este întemeiat nici motivul de recurs care se referă la greșita individualizare a pedepseiaplicate inculpatului -.
Având în vedere gradul concret de pericol social al infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.2 din Codul penal, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, precum și aspectele referitoare la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii și a manifestat sinceritate în cursul procesului penal, în mod corect cele două instanțe au apreciat că se justifică reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe atenuante judiciare și aplicarea unei amenzi penale situată sub limita minimă specială prevăzută de lege.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, vor fi casate în parte hotărârile recurate, iar în rejudecare va fi înlăturată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.c din Codul penal, aplicată inculpatului -.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor penale recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva deciziei penale nr. 125/28.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr- (sentința penală nr. 1416/11.07.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- - nr. în format vechi 861/P/2006) privind pe inculpații-intimați (CNP:-, fiul lui și, născut la 02 august 1983 în G, județul G, domiciliat în comuna, județul G); (CNP:-, fiul lui și, născut la 15.04.1984 în G, județul G, domiciliat în, sat, județul G) și (CNP:-, fiul lui și, născut la 16 mai 1982 în G, județul G, cu domiciliul în comuna, sat, județul G).
Casează în parte decizia penală nr.125/28.02.2008 a Tribunalului Galați și sentința penală nr.1416/11.07.2007 a Judecătoriei Galați, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și numai referitor la inculpatul și, în rejudecare:
Înlătură dispoziția privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art.64 lit.c din Codul penal inculpatului -.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale recurate.
Suma totală de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații și -, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /24.09.2008
Tehnored. -/ 2 ex./24.09.2008
Fond: /Apel:,
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Constantin Cârcotă, Maria Tacea