Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 503/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 503

Ședința publică de la 02 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

JUDECĂTOR 2: Ciubotariu

JUDECĂTOR 3: Anton Dan

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect "violare de domiciliu" (art. 192 Cod penal) formulat de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 322 din 28.08.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest asistat de av., apărător desemnat din oficiu, inculpatul recurent în stare de arest asistat de av., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind părțile vătămate intimate, -, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că în apel, inculpatul și-a retras această cale de atac, iar recursurile declarate de cei doi inculpați nu au fost motivate, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

fiind, inculpații și arată că își mențin recursurile formulate. Inculpatul precizează că "de când au fost arestați, la fond fratele lui a luat un termen și nu era motiv pentru a fi condamnați".

Din oficiu, curtea invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpatul, având în vedere poziția procesuală adoptată de acesta în apel, în sensul retragerii apelului.

Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că în raport de poziția procesuală adoptată de acesta în apel, urmează a se face aplicarea art. 385 ind. 1 al. 4 Cod procedură penală.

Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită a se lua act de cererea inculpatului și a se dispune în consecință.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se dispune respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de inculpatului. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, arată că, așa cum rezultă și din cuprinsul hotărârii instanței de apel, a fost făcută o evaluare corectă a situației de fapt descrisă și reținută prin rechizitoriu, precum și a probelor ce au fost administrate. Nu există elemente din care să rezulte altceva decât că în cauză se impune condamnarea inculpatului, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de acesta.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, că declarațiile au fost scrise de polițiști și nu de părțile vătămate.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, că trebuia să fie achitați și nu condamnați.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 14 din 16.01.2008 a Judecătoriei Pașcani, s-au hotărât următoarele:

A condamnat pe inculpatul, fiul lui G și, născut la 30.06.1986 în P, studii 8 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în P, str. -, nr. 4, -. B,. 120,. -, la;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 321 alin. 1 Cod penal din 30.07.2007.

- 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 în dauna părții vătămate.

În temeiul art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "d" Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare.

A dedus din pedeapsă durata arestării preventive 3.08.2007-11.10.2007.

În temeiul art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

A stabilit un interval de 2 ani, care alături de cuantumul pedepsei aplicate constituie termenul de încercare.

A atenționat pe inculpat asupra dispozițiilor art. 83, 85 Cod penal.

În temeiul art. 10 lit. "h" și art. 11 pct. 2 lit."b" Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal în dauna părții vătămate.

În temeiul art. 10 lit. "h" și art. 11 pct. 2 lit. "b" Cod procedură penală a încetat procesul penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal în dauna părților vătămate și -.

În temeiul art. 10 lit. "a" și art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 2 Cod penal în dauna părții vătămate.

A condamnat pe inculpatul, fiul lui G și, născut la 5.12.1987 în P, studii 8 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în P, str. -, nr. 6, --5,. B,. 116,. -, la;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal la data de 30.07.2007.

A dedus din pedeapsă durata arestării preventive 3.08.2007-11.10.2007.

În temeiul art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

A stabilit un interval de 2 ani, care alături de cuantumul pedepsei aplicate constituie termenul de încercare.

A atenționat pe inculpat asupra dispozițiilor art. 83,85 Cod penal.

În temeiul art. 10 lit. "h" și art. 11 pct. 2 lit. "b" Cod procedură penală a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal în dauna părții vătămate.

În temeiul art. 10 lit. "h" și art. 11 pct. 2 lit. "b" Cod procedură penală a încetat procesul penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal în dauna părților vătămate și -.

În temeiul art. 10 lit."a" și art. 11 pct. 2 lit."a" Cod procedură penală a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal în dauna părții vătămate.

În temeiul art. 10 lit. "h" și art. 11 pct. 2 lit. "b" Cod procedură penală a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal în dauna lui -.

În temeiul art. 10 lit. "a" și art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal din data de 2.08.2007.

În temeiul art. 160 ind. 5 lit. "d" Cod procedură penală a dispus restituirea cauțiunii de 1000 lei consemnată la.C cu chitanța nr. -/1 seria - -.

A menținut confiscarea obiectelor contondente dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani din 22.08.07, în dosarul nr. 3284/P/2004.

A obligat pe inculpați să plătească cheltuieli judiciare avansate de stat în sumă de 140 lei fiecare în parte.

A obligat părțile vătămate: și -, cu domiciliul în P, str. -, nr. 4, -.P,. 13; - cu domiciliul în P,-, -.. 19 și - - cu domiciliul în P, -,. 9,. B,. 2,. 11, să plătească cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 20 lei fiecare.

Din probatoriul administrat în cauză ce constau în: plângerile penale și declarațiile părților vătămate, -, -, procesele verbale de cercetare la fața locului din 2 august 2007, planșele foto judiciare efectuate cu ocazia cercetării la fața locului pentru fapta de lovire în dauna lui, procesul verbal a organelor de poliție din 2 august 2007, proces verbal de depistare a corpurilor contondente, procesul verbal de cercetare la fața locului, respectiv strada - - Cămin P, planșele foto-judiciare efectuate cu ocazia cercetărilor, adresa privind contravaloarea unui parbriz, cazierul inculpatului, procesul verbal de contravenție privind pe (fila 68 urmărire penală), declarațiile martorilor: A, --, -, declarațiile martorilor-părți vătămate -, și, declarațiile martorilor și, declarațiile martorilor propuși de inculpați, a și, actele medicale privind pe, privind un conflict anterior, declarațiile inculpaților, instanța reținut următoarele:

Inculpații și sunt frați și își au domiciliul în municipiul P, în zona din vale, iar inculpatul are antecedente penale din timpul minoratului.

La data de 25.07.2007, în jurul orei 22,00, inculpatul a intervenit într-o discuție între partea vătămată și numitul -, iar apoi folosindu-se de o bucată de lanț, l-a lovit peste spate pe.

Această faptă de lovire și urmele de violență asupra părții vătămate sunt dovedite de declarația martorei --, planșele fotografice ce prezintă escoriațiile la nivelul omoplaților părții vătămate, declarația martorului

În seara zilei de 30.07.2007, în jurul orei 23,00, cei doi inculpați au venit din zona din vale a municipiului în zona din deal și s-au deplasat la blocul Cămin P () P, fiind înarmați cu obiecte contondente. Inculpații s-au manifestat violent față de locatarii adunați în fața blocului, au aplicat lovituri numitei - și în fața agresivității lor și a amenințărilor au creat un sentiment de teamă printre locatari, care s-au refugiat în locuințele lor.

Partea vătămată de teamă s-a refugiat în garsoniera lui, iar inculpații căutându-l pe acesta au lovit ușa garsonierei lui cu bâtele, distrugând-

Datorită manifestărilor deosebit de violente ale inculpaților locatarii blocului au intrat în, iar scandalul provocat de inculpați, datorită proporțiilor și zarvei produse a provocat indignarea acestora.

Din probatoriul administrat în cauză există dubiu ce profită inculpaților (în dubio pro reo), privitor la pătrunderea inculpaților în garsoniera lui. Scandalul provocat de inculpați a determinat pe locatarul să sesizeze organele de poliție pentru restaurarea ordinii publice.

La sosirea organelor de poliție inculpații au fost găsiți în fața blocului P, dar inculpații au aruncat obiectele contondente ce le aveau asupra lor, aceste corpuri fiind ridicate de organele de poliție, făcând și obiectul confiscării.

Pe lângă depozițiile martorilor, distrugerea ușii de la garsoniera lui, este probată de planșele fotografice, care redau bucăți rupte din ușă. Planșele fotografice redau și obiectele contondente pe care inculpații le-au aruncat în fața blocului la sosirea organelor de poliție.

Din proprie inițiativă, inculpații au înlocuit ușa de la locuința lui, fapt ce rezultă din însăși declarația inculpatului, cât și din procesul verbal de cercetare la fața locului.

În timpul cercetării judecătorești, părțile vătămate și - și-au retras plângerea prealabilă, retractându-și parțial și declarațiile date în cursul urmăririi penale, dar aceste retractări ale depozițiilor pot fi apreciate ca fiind date cu rea credință, instanța urmând a da preferință declarațiilor date în cursul urmăririi penale. Însăși inculpații au arătat că locatarii datorită temerii create, s-au retras în locuințele lor.

În același timp și partea vătămată a arătat că s-a împăcat cu inculpații pentru infracțiunea de distrugere, retractându-și parțial declarațiile date în cursul urmăririi penale. Privitor și la această parte vătămată martoră, instanța constată reaua sa credință și va da preferință declarațiilor date în faza de urmărire penală.

unor martori, dintre care unele și părți vătămate, din faza de judecată s-a datorat posibil, temerii acestor martori și părți vătămate ce le-au insuflat-o comportamentului violent al inculpaților.

Faptele inculpaților din 30.07.2007, ce constă sub aspectul laturii obiective, în producerea scandalului public și săvârșirea în public de manifestări, de natură să aducă atingere bunelor moravuri și liniștii publice este dovedită din probatoriul administrat în cauză, chiar dacă părțile vătămate și-au retras plângerile prealabile sau s-au împăcat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și distrugere.

Astfel acțiunile inculpaților din seara zilei de 30.07.2007 s-au realizat în public și au constat în amenințări, loviri de persoane, aducerea în stare de neîntrebuințare a ușii de la intrarea în locuința lui, deținerea de către inculpați de obiecte contondente, iar scandalul public produs datorită zarvei și temerii create în rândul locatarilor au dus la indignarea unei colectivități nefiind o revoltă cu caracter singular.

În dimineața zilei de 2.08.2007, în jurul orei 7,30, inculpatul a mers din zona din deal a municipiului P spre zona din vale a municipiului, iar într-o parcare din str. - a văzut pe partea vătămată că a intrat în autoturismul său marca 1300.

Pe fondul unui incident anterior, inculpatul folosind un lanț a lovit în parbrizul autoturismului pe care l-a distrus.

Atât partea vătămată cât și numitul au fugit spre domiciliul lor văzând agresivitatea inculpatului. Valoarea parbrizului distrus a fost estimată la suma de 177 lei, iar partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă împotriva inculpatului pentru infracțiunea de distrugere.

În ceea ce privește infracțiunea de ultraj și tulburarea liniștii publice din data de 2.08.2007, instanța constată din materialul probator, că elementul material al laturii obiective nu este realizat, reținându-se numai activitatea de distrugere provocată de inculpatul.

Față de cele reținute, instanța concluzionează și constată următoarele:

În drept: fapta inculpatului care la data de 25.07.2007, în jurul orei 22,00 lovit cu o bucată de lanț, în regiunea spatelui partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzute și pedepsite de art. 180 alin. 1 Cod penal, urmând a fi pedepsit la o pedeapsă pecuniară.

In drept, fapta aceluiași inculpat, care la data de 30.07.2007, în jurul orei 23,00, și împreună cu coinculpatul au provocat scandal, în loc public, respectiv la blocul Cămin P, săvârșind acte și manifestări care au adus atingere bunelor moravuri și liniștii publice prin lovirea numiților și -, distrugerea ușii de la locuința lui, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea ordinii și lin liniștii publice prevăzute și pedepsite de art. 321 alin. 1 Cod penal și urmând ca inculpatul să fie pedepsit la pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "d" Cod penal instanța va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 88 Cod penal, instanța va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive până la punerea în libertate prin admiterea liberării provizorii pe cauțiune.

Instanța având în vedere prejudiciile modice și stăruința inculpatului în repararea prejudiciului, cât și arestarea preventivă executată, în temeiul art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei considerând că perioada detenției preventive constituie un avertisment serios pentru inculpat, iar scopul pedepsei se poate realiza prin această modalitate de executare.

Având în vedere declarația de împăcare a părții vătămate pentru infracțiunea de distrugere, cât și retragerea plângerii prealabile de către părțile vătămate și -, instanța în temeiul art. 10 lit."h" și art. 11 pct. 2 lit."b" Cod procedură penală, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și lovire prevăzute de art. 218 alin. 1 și art. 180 alin. 1 Cod penal.

Cum din probatoriul administrat în cauză, acțiunea de pătrundere, fără drept, a inculpaților în locuința părții vătămate nu este pe deplin dovedită, existând incertitudine cu privire la această activitate infracțională, instanța în temeiul art. 10 lit. "a" și art. 11 pct. 2 lit."a" Cod procedură penală, va achita pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 2 Cod penal în dauna părții vătămate.

În ceea ce privește pe inculpatul instanța constată din probatoriul administrat în cauză:

In drept, fapta inculpatului care, împreună cu, la data de 30.07.2007 au provocat scandal public, în jurul orei 23,00 la blocul Cămin P () din municipiul P, dedându-se la manifestări în public amenințări verbale, loviri de persoane, distrugere de bunuri, deținere de obiecte contondente) ce au fost de natură să provoace o stare de agitație generală, teamă și neliniște în rândul colocatarilor din acest bloc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a fi pedepsit la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege.

În temeiul art. 88 Cod penal, instanța va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive executată de inculpat.

Ținând seama că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a depus diligențe alături de coinculpatul la repararea prejudiciului modic creat, instanța urmează ca în temeiul art. 81 Cod penal să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei apreciind că perioada de arest preventiv executată constituie un avertisment serios pentru inculpat, iar scopul pedepsei se poate realiza prin această modalitate de executare.

Față de retragerea plângerii prealabile sau prin împăcare a părților vătămate, și -, precum și, instanța în temeiul art. 10 lit. "h" și art. 11 pct. 2 lit. "b" Cod procedură penală va înceta procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 217 alin. 1 Cod penal și art. 180 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu din data de 30.07.2007 în dauna părții vătămate, din probatoriul administrat în cauză și din declarația părții vătămate în faza de judecată există incertitudine privitor la pătrunderea fără drept a inculpatului în locuința acestei părți vătămată (in dubio pro reo), și în aceste condiții instanța în temeiul art. 10 lit. "a" și art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală, va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal, în dauna părții vătămate.

În ceea ce privește fapta inculpatului din data de 2.08.2007 de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, din probatoriul administrat în cauză instanța constată că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, mai ales sub aspectul laturii obiective, și în aceste condiții instanța în temeiul art. 10 lit. "a" și art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni, reținând însă numai infracțiunea de distrugere în dauna părții vătămate, dar pentru care partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 52 și 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de art. 180 alin. 1 art. 321 alin. 1 Cod penal și consecințele comiterii faptelor de lovire și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

În temeiul art. 1605lit. "d" Cod procedură penală instanța va dispune restituirea cauțiunii consemnată la.C pe numele celor doi inculpați.

De asemenea, instanța urmează a menține confiscarea obiectelor contondente dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani în dosarul 3284/P/2007.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și.

În motivarea apelurilor cei doi inculpați au invocat nevinovăția lor în raport cu reținerea săvârșirii infracțiunilor de "ultraj contra bunelor moravuri" prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 321 al. 1 Cod penal și "lovire sau alte violențe" prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 180 al. 1 Cod penal (această infracțiune privindu-l doar pe inculpatul ), arătând că probatoriul administrat în cauză a relevat dubiul cu privire la vinovăția apelanților -inculpați in săvârșirea acestor infracțiuni din perspectiva existenței unor contradicții flagrante între declarațiile martorilor audiați în cauză.

Legal citat în fața instanței de control judiciar, inculpatul a declarat la termenul de judecată din 31.03.2008 că își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 14/16.01.2008 a Judecătoriei Pașcani

Prin decizia penală nr. 322 din 28.08.2008, Tribunalul Iașia respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul și, în temeiul art. 369 Cod procedură penală, a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul .

A reținut tribunalul că prima instanță a administrat în cauză toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele reclamate în sarcina inculpatului - apelant, împrejurările în care au fost săvârșite acestea și persoana făptuitorului, în conformitate cu dispozițiile art. 62 și următoarele din Codul procedură penală.

Pe baza acestor probe situația de fapt fost stabilită corect concluzionându-se corespunzător asupra vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de " ultraj contra bunelor moravuri" prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 321 al. 1 Cod penal și "lovire sau alte violențe" prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 180 al. 1 Cod penal, constând în faptele acestuia care, la data de 30.07.2007, în jurul orelor 23,00, împreună cu inculpatul, înarmați fiind cu bâte, lanțuri și cuțite, au provocat scandal în blocul P P, comportamentul acestora provocând în rândul locatarilor acestui imobil, iar anterior acestui moment, respectiv la data de 25.07.2007 l-a lovit pe numitul folosindu-se de o bucată de lanț, această faptă fiind dovedită prin declarația martorilor - - și A precum și de planșele fotografice ce prezintă urmele loviturilor aplicate părții vătămate, planșe aflate la filele 21-23 ale dosarului de urmărire penală.

Deși inculpatul apelant a invocat nevinovăția sa sub aspectul săvârșirii celor două infracțiuni reținute în sarcina sa, el nu produs în fața instanței de control judiciar nici o dovadă de natură conferi dubiu cu privire la vinovăția sa, în mod temeinic reținută de către prima instanță, declarațiile martorilor --, A cu privire la fapta de " lovire" săvârșită la data de 25.07.2007 și ale martorilor și - - cu privire la fapta de " ultraj contra bunelor moravuri" săvârșită la data de 30.07. 2007, coroborate fiind cu cele ale părții vătămate si a numitului ( parte vătămată ce și-a retras plângerea penală în fața primei instanțe) fiind elocvente sub aspectul relevării vinovăției inculpatului-apelant în săvârșirea acestor infracțiuni.

Reținând vinovăția acestui inculpat în mod corect prima instanță a dispus în sensul condamnării la câte o pedeapsă penală bine individualizată prin prisma criteriilor arătate în dispozițiile art. 72 Cod penal, pedepsele aplicate fiind în măsură a asigura rolul pedepsei prevăzute de art. 52 Cod penal, respectiv cel al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și reeducării inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, constatând că sentința penală nr. 14/16.01.2008 a Judecătoriei Pașcani este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul și a menține hotărârea apelată.

În baza dispozițiilor art. 369 al. 1 Cod procedură penală instanța urmează a lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul.

În termen legal, hotărârile astfel pronunțate au fost recurate de către inculpații și, fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie,sub aspectul greșitei condamnări, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, precum și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, care este mult prea mare în raport de circumstanțele cauzei.

Cu privire la recursul formulat de inculpatul, Curtea a ridicat din oficiu și a pus în discuia contradictorie a părților la termenul din 02.10.2008, excepția inadmisibilității acestuia.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, în aport cu cazurile de casare prevăzute de art. 385 ind. 9 pct. 14 și pct. 18 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, iar recursul inculpatului este inadmisibil.

Astfel cum a statuat și Curtea Supremă de Justiție, eroarea gravă de fapt constituie un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că, în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă, în mod evident, din probele administrate, existând o vădită neconcordanță între modul în care acestea au fost percepute și analizate în hotărâre.

Or, este neîndoielnic că toate probele administrate în prezenta cauză converg și susțin în mod neechivoc hotărârile instanțelor privind reținerea vinovăției inculpatului-recurent în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

În acest sens sunt toate declarațiile de martor, respectiv --, A, -, precum și ale părților vătămate și, declarații care au fost coroborate, în aplicarea dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală de către instanțele fondului, cu celelalte probe administrate în cauză, dintre care enumerăm: procese-verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, procese-verbale de depistare a corpurilor contondente, etc.

Fără a relua analiza fiecărei probe administrate, atributul exclusiv al instanțelor de fond, în virtutea principiului potrivit căruia "în recurs nu se judecă din nou pricina, ci se judecă hotărârea", instanța de recurs, Curtea constată că ambele instanțe au respectat principiul evaluării coroborate a tuturor probelor administrate în cauză atât în cursul cercetării judecătorești - cu respectarea principiului contradictorialității, cât și în faza urmăririi penale, făcând o evaluare concordanță cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Împrejurarea că părțile vătămate și-au retras plângerile formulate împotriva inculpatului, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu este de natură să înlăture situația de fapt în realitatea sa obiectivă și, pe cale de consecință, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

De altfel, inculpatul-recurent nu a produs nici o probă, nici în fața instanței de recurs și nici în fața instanței de apel, de natură să răstoarne situația de fapt reținută, în sensul vinovăției sale. Or, simplele sale susțineri de nevinovăție, nesusținute de nici un element de natură probatorie nu sunt suficiente pentru a reține că, în cauză,prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea sa nu a fost răsturnată de probele administrate în cauză.

În ce privește tratamentul sancționator aplicat inculpatului, Curtea reține că, atât în ce privește natura și cuantumul acestuia cât și în ce privește modalitatea de executare, instanțele de fond au făcut o justă analiză și evaluare a tuturor împrejurărilor cauzei, de natură să circumstanțieze răspunderea penală, precum și a datelor personale ale inculpatului.

Astfel, s-a aplicat inculpatului,cu respectarea dispozițiilor art. 72 Cod penal, câte o pedeapsă adaptată gravității faptelor comise și persoanei inculpatului,cunoscut cu o serie de antecedente penale în minorat și care, deși nu atrag reținerea stării de recidivă, relevă preocuparea antisocială a inculpatului, care se află arestat în altă cauză, într-un cuantum de natură a contribui la reeducarea acestuia.

Față de cele expuse mai sus, raportat îndeosebi la persoana inculpatului și conduita acestuia persistent antisocială, cum am precizat acesta se află arestat în altă cauză, Curtea apreciază că nu se justifică sub nici un considerent, nici al faptei și nici al persoanei, reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora.

În ce privește recursul inculpatului, Curtea reține că potrivit art. 385 ind. 1 alin. 4 Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele/deciziile în privința cărora inculpatul sau alte persoane prevăzute de art. 362 Cod procedură penală și-au retras apelul.

Conform art. 416 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală, hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data retragerii apelului, dacă acesta s-a produs după expirarea termenului de apel.

Cum sentința primei instanțe a rămas definitivă la 28.08.2008,când s-a lut act de retragerea apelului formulat de inculpatul, și cum împotriva hotărârilor definitive nu se mai poate formula recurs, recursul formulat de inculpatul este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "a" și "b" Cod procedură penală, să respingă, ca inadmisibil recursul inculpatului și, ca nefondat, recursul inculpatului, și să mențină, ca legală și temeinică, decizia recurată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul și, ca nefundat, recursul formulat de inculpatul, ambii deținuți în Penitenciarul Iași - arestați în altă cauză -, împotriva deciziei penale nr. 322 din 28.08.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă inculpații recurenți să plătească statului câte 400 lei fiecare cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei fiecare - onorariu apărător oficiu, va fi suportată din fondurile speciale ale

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

30.10.2008

2 ex.-

DOSAR NR-

Emisă la data de 31.10.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia deciziei penale nr. 503 din 02.10.2008 privind pe inculpatul recurent(fiul lui G și al lui, născut la 30 Iunie 1986),pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- I - - -

DOSAR NR-

Emisă la data de 31.10.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 503 din 02.10.2008 privind pe inculpatul recurent(fiul lui G și al lui, născut la 05 1987),pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- I - - -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 02.10.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 503 din 02.10.2008 privind pe inculpatul recurent (fiul lui G și al lui, născut la 05 1987), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- I - - -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 02.10.2008

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 503 din 02.10.2008 privind pe inculpatul recurent (fiul lui G și al lui, născut la 30 Iunie 1986), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- I - - -

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Ciubotariu, Anton Dan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 503/2008. Curtea de Apel Iasi