Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 699/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ nr.699/R/2009

Ședința publică din 11 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Săndel Macavei

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, împotriva deciziei penale nr.52 din data de 24 iunie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.1 și 2.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, prin care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de violare de domiciliu. Instanța de apel în mod greșit a dispus achitarea inculpatului, raportat la poziția oscilantă a părții vătămate. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată, a distrus TV-ul și geamul de la locuința părții vătămate. Probele de la dosar sunt procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate din faza de urmărire penală asupra cărora a revenit în instanță, declarațiile martorilor, G, dar și declarațiile celorlalți inculpați. Prima instanță în mod corect a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, astfel că solicită menținerea hotărârii, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. La instanța de apel s-a administrat o singură probă și anume a fost audiat inculpatul. Declarațiile părților sunt contradictorii. Neexistând o certitudine în privința săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de violare de domiciliu, în mod corect s-a făcut aplicarea principiului in dubio pro reo, dispunându-se achitarea inculpatului. Cu onorar avocațial din.

Reprezentantul Parchetului arată că există la dosar, fila 49-51, declarația inculpatului în care acesta recunoaște că partea vătămată i-a cerut să plece, dar a refuzat.

CURTEA

Prin decizia penală nr.52 din 24 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis apelul declarat de inculpatul contra sentinței penale nr.88 din 01.04.2009 a Judecătoriei Zalău.

S-a desființat sentința atacată în privința condamnării inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal cu art.37 lit.b, art.74 lit.c și 76 Cod penal și obligarea la cheltuieli de judecată.

Judecând în fond cauza, sub acest aspect, în baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 13.01.1972 în, jud. S, cetățean român, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, domiciliat în nr.168 jud. S) de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

A fost înlăturată obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate cu apel.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr.88/2009 a Judecătoriei Zalău, în baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea 37 lit. b Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal și art. 76 Cod penal, inculpatul (fiul lui și, născut la data de 13.01.1972, în, jud. S, cetățean român, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, domiciliat în loc., nr. 168, jud. ), a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare cu privare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 192 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, inculpatul G (fiul lui și, născut la data de 21.09.1988, în S, jud. S, cetățean român, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în loc. J,-, jud. ), a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 208 (1) Cod penal raportat la art. 209 (1) lit. g Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, inculpatul Gaf ost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele susmenționate și s-a aplicat inculpatului G pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 192 (1 și 2 ) Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, inculpatul (fiul lui și, născut la data de 25.11.1985, în J, jud. S, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în loc. J,-, jud. ), a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele susmenționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 192 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, inculpatul (fiul lui și, născut la data de 21.10.1985, în Z, jud. S, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în loc., nr. 249, jud. ), a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele susmenționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 192 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal inculpatul (fiul lui și, născut la data de 30.01.1987, în J, jud. S, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în loc. J,-, jud. ), a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele susmenționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 192 (1 și 2 ) Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, inculpatul (fiul lui și, născut la data de 18.08.1984, în J, jud. S, cetățean român, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în loc. J,-, jud. ), a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 (1 și 2) Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele susmenționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal si art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților: G, și pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare pentru acești inculpați.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților G, și asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal cu art. 64 lit. a, b Cod penal, iar în baza art. 71 (5) Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

S-a constatat că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 191 Cod procedură penală, inculpații: și, au fost obligați la plata sumei de câte 300 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 Cod procedură penală inculpații: G, și au fost obligați la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.600 lei fi avansată din fondul Ministerului Justitiei către Baroul d e Avocați S pentru apărătorii din oficiu - av. (400 lei), av. (400 lei), av. (400 lei ) și av. (400 lei).

S-au admis cererile formulate de apărătorii desemnați din oficiu av. și av., iar în baza art. 192 (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare (onorar avocațial parțial) în sumă de 200 lei rămân în sarcina statului și se vor avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S pentru acești apărători din oficiu, câte 100 lei pentru fiecare.

În baza art. 199 Cod procedură penală martorul Gaf ost scutit de plata amenzii judiciare în sumă de 500 lei aplicată prin încheierea penală din data de 13.03.2009.

Hotărârea s-a dat cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă, pronunțarea făcându-se în ședința publică din 01.04.2009.

Pentru a pronunța aceasta, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 18.09.2008, inculpații, G, și, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal și furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în sarcina inculpatului s-a reținut și starea de recidivă postexecutorie ( art. 37 lit. a Cod penal ).

S-a reținut prin actul de sesizare că în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, inculpații, G, și, au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, iar inculpații G, și, prin folosirea forței, au luat-o pe victima minoră de la domiciliul său și au dus-o la locuința inculpatului Cu această ocazie, inculpatul Gas ustras și telefonul mobil al părții vătămate, pe care l-a înapoiat ulterior, după câteva zile.

Părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut și au regretat comiterea faptelor, dar în cursul judecății inculpatul și au susținut că ei au părăsit locuința părții vătămate la cererea acesteia.

Analizând materialul probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, actele de stare civilă ale minorei, declarațiile inculpaților și cazierele judiciare ale inculpaților, instanța a reținut că inculpații și sunt consăteni cu partea vătămată, locuind în loc., jud. S, totodată, cei doi inculpați cunoscându-se și cu inculpații G, și, domiciliați pe str. - din orașul J, jud. S.

În dimineața zilei de 19.04.2008, martorul, tatăl inculpaților G și, s-a deplasat împreună cu aceștia și inculpatul în loc., pentru a cumpăra cai. La un bar din loc., aceștia s-au întâlnit cu inculpatul și l-au întrebat dacă cunoaște vreo fată din loc. care să se mărite cu inculpatul

Inculpatul le-a spus că, partea vătămată în vârstă de 17 ani, s-a despărțit de concubinul ei " ", din loc. și este liberă și crede că ar fi de acord să se mărite cu inculpatul Inculpatul a plecat împreună cu martorul acasă la partea vătămată, pentru aoc ere pe aceasta de nevastă pentru inculpatul L-au găsit acasă pe tatăl victimei, partea vătămată, și acesta le-a comunicat celor doi că fata lui nu este disponibilă pentru că stă în concubinaj cu un băiat din loc..

In cursul aceleiași zile, inculpații G, și martorul s-au întors în loc. J, dar au stabilit cu inculpatul ca acesta să-i anunțe telefonic dacă o vede pe partea vătămată, astfel încât aceștia să revină în loc. pentru ca inculpatul G "să-și încerce norocul" la fată.

In seara zilei de 19.04.2008, inculpatul a observat-o pe partea vătămată, a dat telefon inculpatului și l-a anunțat că fata este în localitatea.

Inculpații G, și, s-au hotărât să plece din nou în loc. pentru aoc ere de nevastă pe, pentru inculpatul Au plecat din loc. J în jurul orei 20,00 cu un taxi condus de martorul G, au ajuns în loc. și s-au întâlnit la un bar cu inculpații și. Acesta din urmă a fost atât de sigur că partea vătămată și părinții acesteia vor fi de acord ca victima să fie soția inculpatului G, încât cei 6 inculpați au început să sărbătorească și au băut o ladă de sticle cu bere, plătită de inculpatul

După ora 23,00, cei șase inculpați s-au înțeles să se deplaseze la locuința victimei, pentru aoc ere de nevastă. Au fost conduși pe drum de inculpații și, care știau unde domiciliază partea vătămată împreună cu familia. La locuința acestora a ajuns și martorul G cu autoturismul marca, pe care-l folosea ca și taximetru.

Inculpații și au intrat primii în curtea și apoi în casa lui, fiind urmați de ceilalți patru inculpați, fără a cere aprobarea proprietarului în acest sens. Inculpatul i-a spus părții vătămate că au venit să o ceară pe fată de nevastă pentru inculpatul Partea vătămată le-a răspuns că aceasta este măritată, că nu este de acord să o lase să se mărite cu G și că nici fata nu vrea acest lucru.

Inculpatul s-a enervat, a început să se certe cu partea vătămată și s-au lovit reciproc. În timpul conflictului, inculpatul a spart un geam și un ecran de la un televizor, moment în care ceilalți cinci inculpați au prins-o pe partea vătămată care era așezată în pat și au dus-o cu forța, pe sus, în autoturismul parcat în fața locuinței. Mama victimei, martora a încercat să intervină, dar nu a reușit să-i oprească pe inculpați.

Victima s-a zbătut și a strigat după ajutor, astfel încât a ieșit din propria locuință și a văzut ce s-a întâmplat și martora. Martor la cele petrecute a fost și minorul, în vârstă de 15 ani, fratele părții vătămate ( 37- 41).

In aceste împrejurări, inculpatul Gal uat un telefon mobil marca Siemens în valoare de 300 lei, proprietatea victimei, pe care l-a restituit ulterior, in timpul cercetărilor, prin intermediul numitei, mama inculpatului ( 20-21).

Din declarația martorului G, șoferul de taxi, a rezultat că acesta a întrebat-o pe victimă ce s-a întâmplat dar inculpatul G i-a spus să tacă și să conducă mașina spre loc. J, iar pe inculpatul l-a văzut că avea urme de sânge în zona capului si l-a dus la spital unde a fost tratat, apoi și-au continuat deplasarea ( 42 - 44, 172).

Partea vătămată a fost dusă la domiciliul inculpatului G de pe str. -i, din loc. J, unde a rămas în noaptea de 19/20.04.2008. In dimineața zilei de 20.04.2008, victima a fost dusă la o colibă pe o pășune de pe raza loc. și profitând de faptul că a rămas nesupravegheată o perioadă de timp, a reușit să fugă și a ajuns, pe jos, în loc., la locuința părinților săi.

După câteva zile de la data comiterii faptei, inculpatul Gar estituit telefonul mobil marca Siemens în valoare de 300 lei, sustras de la partea vătămată și aceasta nu se mai constituie parte civilă.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că nu mai are pretenții față de inculpatul pentru distrugerea de către acesta a unui geam a ecranului de la televizor ( 24 ).

În cursul urmăririi penale, partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 5.000 lei, ca daune morale, pentru suferința psihică pricinuită de inculpații care au răpit-o și au lipsit-o de libertate în mod ilegal ( 30 ), dar în cursul judecății a declarat că nu se mai constituie parte civilă în cauză deoarece stă în concubinaj cu inculpatul G, urmând să se căsătorească ( 135- 136).

Din cuprinsul cazierului judiciar al inculpatului rezultă că acesta este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 2 ani cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, fiind eliberat condiționat din închisoare la data 9.03.2005, cu un rest neexecutat de 263 zile. Astfel, inculpatul a comis prezenta infracțiune în stare de recidivă mari postexecutorie.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații G, și au pătruns fară drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații, și au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații, și, prin folosirea forței, au luat-o pe victima minoră de la domiciliul său și au dus-o la locuința inculpatului G, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, a sustras un telefon mobil în valoare de 300 lei de la partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații, G, și au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații G, și, prin folosirea forței au luat-o pe victima minoră de la domiciliul său și au dus-o la locuința inculpatului G, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații, G, și, au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008 pe timp de noapte, împreună cu inculpații G, și, prin folosirea forței, au luat-o pe victima minoră de la domiciliul său și au dus-o la locuința inculpatului G, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații, G, și, au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin. 1 și 2 Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații G, și, prin folosirea forței, au luat-o pe victima minoră de la domiciliul său și au dus-o la locuința inculpatului G, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații, G, și au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.

S-a constatat că fapta inculpatului, care în data de 19.04.2008, pe timp de noapte, împreună cu inculpații G, și, prin folosirea forței, au luat-o pe victima minoră de la domiciliul său și au dus-o la locuința inculpatului G, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Referitor la caracterizarea inculpaților, instanța a reținut că inculpatul este recidivist, căsătorit și are în întreținere 8 copii minori, fiind rudă cu partea vătămată ( 49 ).

Ceilalți cinci inculpați nu au antecedente penale, nu au locuri de muncă nici ocupație. Inculpatul G este necăsătorit și nu are copii. Inculpatul trăiește în concubinaj și are 4 copii minori in întreținere. Inculpatul trăiește în concubinaj și are un copil minor în întreținere. Inculpatul trăiește în concubinaj și are 2 copii minori în întreținere. Inculpatul este căsătorit și are 4 copii minori în întreținere.

Deoarece inculpații au recunoscut și au regretat fapta comisă având o comportare sinceră în cursul procesului penal, instanța a reținut în sarcina acestora și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal, cu efectele de atenuare a pedepsei conform art. 76 Cod penal.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal și ținând cont de efectul de atenuare a pedepselor al circumstanțelor atenuante, instanța a stabilit pentru fiecare din inculpații, și câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, iar în urma contopirii pedepselor susmenționate, conform art. 33 lit.a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Pentru inculpatul G s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, și o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar în urma contopirii pedepselor susmenționate, conform art. 33 lit.a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, aplicând fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Referitor la modul de executare al pedepsei pentru inculpații G, și, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani iar inculpații nu sunt recidiviști, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a acestor inculpați, astfel, în baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei susmenționată pe o perioadă de 4 ani care constituie termene de încercare pentru fiecare inculpat în condițiile art. 82 Cod penal.

Totodată instanța a făcut și aplicarea art. 71(1) Cod penal cu art. 64 lit. a, b Cod penal, iar în baza art. 71 (5) Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

De asemenea, în baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru inculpatul instanța a stabilit o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, și având în vedere că inculpatul este recidivist această pedeapsă se va executa cu privare de libertate.

În cursul judecății, inculpații și au fost asistați de apărători aleși iar ceilalți inculpați au fost asistați de apărători desemnați din oficiu ( 98, 105-109, 144).

Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală, inculpații, G, și au fost obligați să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă și retribuirea apărătorilor din oficiu, apreciate la suma de câte 300 lei pentru inculpații și și câte 600 lei pentru inculpații G, și.

Având în vedere clauzele protocolului încheiat între Uniunea Barourilor și Ministerul Justiției, instanța a admis cererile formulate de apărătorii desemnați din oficiu, care au fost înlocuiți de apărători aleși în cursul judecății (av. și av. ) și în temeiul art. 192 (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare (onorar avocațial parțial) în sumă de 200 lei vor rămâne în sarcina statului și se vor avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S pentru acești apărători din oficiu, câte 100 lei pentru fiecare.

Cu privire la cererea de reexaminare formulată de martorul G, având în vedere că acesta a fost audiat iar datorită oboselii a fost puțin nervos, în temeiul art. 199 Cod procedură penală, instanța l-a scutit pe martorul G de plata amenzii judiciare în sumă de 500 lei aplicată prin încheierea penală din data de 13.03.2009.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul.

În memoriul depus la dosar (14) se arată că solicită admiterea apelului în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, desființarea hotărârii atacate și în rejudecarea cauzei achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu. Se arată că pentru existența infracțiunii de violare de domiciliu este necesar ca fapta să fie comisă în una din cele două modalități arătate de art.192 pct.2, respectiv pătrunderea fără drept într-o locuință sau dependință sau refuzul de a părăsi locuința la cererea expresă a proprietarului.

Or, din probele administrate în cauză nu rezultă o astfel de stare de fapt, inculpatul nu a pătruns fără drept în locuința părții vătămate și nici nu i s-a cerut să părăsească locuința.

Apelul declarat de inculpatul este fondat pentru următoarele considerente, urmând a fi admis în consecință:

Prin sentința penală nr.88/2009 a Judecătoriei Zalău, inculpatul a fost condamnat la 3 luni închisoare în baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, 74 lit.c Cod penal și 76 lit.c Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art.71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În fapt s-a reținut că în data de 19.04.2008 pe timp de noapte, împreună cu inculpații G, -, -, au pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate - și au refuzat să părăsească locuința la solicitarea acestuia.

Din probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, s-au reținut următoarele: Martora -, fiica părții vătămate, care a fost martor ocular a declarat în cursul urmăririi penale (29) că "tatăl meu le-a cerut la toți să părăsească locuința, însă cu excepția lui, toți au strigat că nu pleacă fără mine ", partea vătămată arată că este vecin cu inculpatul și se află în relații de prietenie cu el, vizitându-se frecvent, povestind că în ziua de 19.04.2008 inculpatul a intrat în locuința sa, însoțit de alte persoane, discutând cu acesta despre fiica sa, care dorea să fie luată de soție de către fiul lui, iar în timp ce discutau cu, întrucât s-a iscat un conflict verbal, le-a cerut tuturor să plece. Partea vătămată mai arată că nu dorește să formuleze plângere împotriva inculpatului pentru lovire, distrugere, agresiune fizică și violare de domiciliu.

Inculpatul a declarat în fața instanței (146) că este vecin cu partea vătămată și în aproape fiecare zi merge la el acasă și se ajută reciproc, motiv pentru care nu a crezut că solicitarea de a părăsi locuința i se adresează și lui. Această declarație se coroborează cu declarațiile martorilor (152) care arată că inculpatul obișnuia să meargă pe la ei, iar el nu are nici o vină în incidentele din 19.04.2008, iar partea vătămată nu i-a cerut și inculpatului să părăsească locuința lor, după plecarea celorlalți inculpați el a rămas și a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată ieșind împreună cu aceasta din casă, cu a martorului (154).

Infracțiunea de violare de domiciliu așa cum este încriminată în art.192 alin.1 Cod penal presupune "pătrunderea fără drept în orice mod într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără consimțământul persoanei care îl folosește sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia".

Elementul material al faptei constă fie în acțiunea de pătrundere în domiciliul unei persoane "fără drept", fără consimțământul proprietarului fie în refuzul de a părăsi locuința.

Or, în cazul de față, din declarațiile martorilor audiați rezultă că inculpatul a avut consimțământultacital părții vătămate, aceștia vizitându-se și ajutându-se reciproc, fiind și rude, iar cererea de părăsire a locuinței nu i s-a adresat și lui.

Chiar dacă s-a apreciat de către organele de urmărire penală că martorii nu au fost sinceri în declarații fiind cercetați pentru mărturie mincinoasă, analizând toate declarațiile date de aceștia, s-a reținut în esență aceeași stare de fapt (respectiv că inculpatul se vizita cu partea vătămată fiind rude iar în data de 19.04.2008 partea vătămată nu i-a cerut acestuia să părăsească locuința).

Pentru aceste considerente, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal, motiv pentru care hotărârea de condamnare este nelegală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, solicitând casarea acesteia și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, prin care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Instanța de apel, în mod greșit, a dispus achitarea inculpatului, deși din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate din faza de urmărire penală, declarațiile martorilor și ale celorlalți inculpați rezultă în mod cert că inculpatul a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu după ce a lovit-o pe partea vătămată și a distrus bunuri din locuința acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că în urma analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, tribunalul a stabilit în mod corect în ceea ce-l privește pe inculpatul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.1 și 2.pen. Astfel, este elocventă declarația părții vătămate, care în cursul judecății a arătat că este vecin cu inculpatul și se află în relații bune cu acesta, vizitându-se reciproc, iar la data incidentului avut cu ceilalți inculpați solicitarea sa ca aceștia să părăsească locuința nu s-a referit și la inculpatul, declarația fiind susținută și de martora și martora.

În aceste condiții, nefiind dovedit în mod cert că inculpatul a refuzat să părăsească locuința la solicitarea expresă a proprietarului acesteia, nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.1 și 2.pen.

Față de aceste considerente, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este neîntemeiat și va fi respins în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, împotriva deciziei penale nr. 52 din 24 iunie 2009 Tribunalului

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

5 ex. 27.11.2009

Președinte:Maria Boer
Judecători:Maria Boer, Claudia Ilieș Săndel Macavei

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 699/2009. Curtea de Apel Cluj