Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 769/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 769 Dosar nr-
Ședința publică de la 22 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr 51 A din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna in dosarul penal nr -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta parte civilă asistată de apărătorul ales, avocat, constatându-se lipsa intimatului inculpat pentru care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, avocat și lipsa intimatului inculpat pentru care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
Instanța constată că inculpații au fost citați cu mențiunea că prezența lor este obligatorie și că procedura cu aceștia este îndeplinită.
Avocat depune la dosar un memoriu, alăturat căreia este depus unul formulat, personal, de recurenta parte vătămată.
Un exemplar al acestui memoriu se comunică și reprezentantului Ministerului Public.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost
formulat pe motiv că instanțele au făcut o greșită aplicare a legi, pe o stare de fapt greșit reținută în acest dosar.
Dacă în faza de urmărire penală, instanțele, în unanimitate, acceptă că, în mod eronat, s-a reținut prin dispoziția de netrimitere in judecata, ca petenta nu avea nici un titlu care sa o îndreptățească sa folosească imobilul, in instanțelor de judecă se întâlnește recunoașterea îndreptățirii petentei de a folosi imobilul. Dacă a fost îndreptățită și l-ar fi folosit, ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 192 cod penal care condiționează existenta infracțiunii doar de simpla posesie și folosință, dar spune Tribunalul Covasna că nu există un suport care să susțină că are în folosință, posesie, acest imobil.
Susține că acest probatoriu există, atât in dosarul de urmărire penală, dar și in dosarul Judecătoriei Sf
Soluția de respingere a apelului s-a cantonat pe o declarație dată de o martora, farmacistă, care spune că partea vătămată nu ar fi locuit in acel imobil, însă nu se poate dovedi cu martori împrejurări negative, astfel că solicită a se omite această declarație, mai ales că o farmacistă are un program de lucru dimineața și posibil ca partea vătămată să locuiască, să doarmă doar noaptea acolo.
Mai este declarația afirmativă a părții vătămate că s-ar fi mutat la marginea orașului in 2006, declarația vizând, de fapt, anul 2007, acest probatoriu trebuind a fi omis.
Solicită a se observa care este suportul probatoriu din care rezultă că avea de fapt posesia imobilului - in primul rând simplul fapt că a partea vătămată a fost găsită acolo, dar posesia acesteia era continuă încă din 1996 ( 16-17 ani), la fila 17 din dosarul Judecătoriei Sf G existând dosarul de închiriere, iar fila 35 din dosarul parchetului existând notificarea prin care se spune ca petenta să plătească apa, la fila 37 și 38 este depusa chitanța de plata a apei din 22 mai 2006, față de notificarea precedentă, chitanța fiind cu o zi înainte de violarea de domiciliu, fiind, astfel, clar că partea vătămată folosea spațiul.
La fila 38 este chitanța din 5 octombrie 2006, deci după 5 luni partea vătămată plătea încă apa și poate fi simplu de verificat până când a folosit spațiul.
Societatea cu care se încheiase contractul de închiriere era in reorganizare judiciară, lichidatorul dispunând ca partea vătămată să părăsească imobilul in 2007, fapta fiind in 2006.
Față de această situație, dovada cea mai bună este procesul verbal încheiat intre lichidator și partea vătămată, înscris care se află la fila 97 din dosarul nr 447 din care rezultă că de comun acord partea vătămată a predat cheile și a semnat de eliberarea spațiului.
Față de toate acestea și de cele menționate și în memoriul depus, solicită ca la starea de fapt reală să se facă in mod corect aplicațiunea art 192 Cod penal și să se dispună admiterea recursului, cu mențiunea că s-au solicitat daune morale de 5000 lei.Fără cheltuieli de judecată.
Instanța pune în vedere apărătorului recurentei parte vătămată că, întrucât recursul nu a fost motivat, instanța urmează să aibă în vedere cazurile care se iau in considerare din oficiu.
Avocat solicită a se avea în vedere motivele de casare care se iau in considerare din oficiu.
Avocat pentru intimatul solicită respingerea recursului formulat, să se mențină hotărârea atacată, din probatoriul dosarului rezultând că inculpatul nu a pătruns fără drept in imobil, el fiind proprietarul apartamentului nr 1, având cotă ideală de 50 % din părțile de uz comun ( curte, hol, scări). Această curte nu era delimitată printr-un gard sau orice altă modalitate, astfel că inculpatul avea dreptul să se afle acolo, dată fiind calitatea sa de proprietar.
Așa fiind, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art 10 lit d Cod procedură penală, respectiv faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu.
Avocat pentru intimatul inculpat, în temeiul art 385/15 pct 1 lit b Cod procedură penală, solicită respingerea ca nefondat a recursului părții vătămate.
Inculpatul era îndreptățit să fie acolo pentru că este proprietar, iar incidentele dintre cele două persoane trebuie înlăturate și analizat doar probatoriul din fața celor două instanțe.
Apreciază că in mod corect Judecătoria Sf Gap ronunțat o soluție de achitare în temeiul art 10 lit d Cod procedură penală, tribunalul respingând, de asemenea, în mod corect, apelul părții vătămate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului părții vătămate, în primul rând neexistând temei de casare, dispozițiile art 17/1 fiind abrogate prin pct 178 din Lg 156/2006, iar in ce privește celălalt temei cuprins in memoriu arată că nu este vorba de o eroare de fapt, ambele instanțe au reținut corect starea de fapt și au dispus achitarea conform art art 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit d Cod procedură penală.
Partea vătămată nu mai locuia acolo, ci deținea numai anumite obiecte acolo, ceea ce nu înseamnă că acesta constituia domiciliu sau reședință.
CURTEA
Asupra recursului penal de fata:
Prin sentința penala nr.41/19.02.2008, s-a dispus, in baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. la art.10 lit.d pr.pen. achitarea inculpaților si sub aspectul savarsirii infracțiunii de violare de domiciliu prevăzuta de art.192 alin.1 si 2 pen. respingându-se, totodată, si pretențiile civile formulate de partea civila.
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut ca stare de fapt ca la data de 24.05.2006 partea vătămată a depus plângere penală împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 85/13.01.2006 inculpatul împreună cu soția sa și văduva (mama inculpatului ) au cumpărat de la familia imobilul situat în Sf. G,-, județ. C - apartament nr. 1, parter, înscris în CF colectiv 2950, CF individual nr. 16961 Sf. G, nr. top. 67/2/a/1/I, compus din 4 camere, 1 bucătărie, 3 cămări, baie cu WC, 1 hol, pivniță cu suprafața de 18.73 mp, cotă la părți uz comun de 50% precum și imobilul de sub nr. top. 67/2/a/2 - magazie și garaje din cărămidă și teren curte - 269 mp, în cote egale de parte fiecare cumpărător.
Potrivit acestui contract cumpărătorii - inculpatul și (mama inculpatului ) au intrat în posesia de fapt imobilului, descris mai sus, la data încheierii contractului - 13.01.2006.
La aceeași adresă-, Sf. G, partea vătămată și-a înscris domiciliul, având încheiat un contract de închiriere, înregistrat la SC. DE SRL la data de 22.04.1996, nefiind înregistrat însă, la Direcția Generală a Finanțelor Publice, terții neluând cunoștință de existența sa, producând efecte doar între părțile contractante.
Acest spațiu a fost închiriat de partea vătămată ca locuință de serviciu și avea ca obiect apartamentul situat pe-, cu următoarele părți comune: teren construit și neconstruit, poartă intrare - mare și mică, pivniță, pod, ziduri comune; părți de uz comun asupra cărora avea un drept de proprietate de 50% - cotă abstractă, ideală.
Cumpărătorii apartamentului nr. 1, au renunțat doar la 50% din podul casei în favoarea SC DE SRL, potrivit tranzacției consfințită prin Sentința civilă nr. 3114/7.12.1999 a Judecătoriei Sf.
Prin încheierea din 07.07.2004 a Tribunalului Covasnas -a desemnat în cadrul procedurii prev. de Legea nr. 64/1995 (aplicabilă la aceea dată), ca administrator judiciar a SC 2000 B, instanța stabilind totodată că, administrarea bunurilor, dreptul de dispoziție îl va avea administratorul judiciar.
Prin încheierea din 28.11.2005 a Tribunalului Covasnas -a dispus deschiderea de îndată a procedurii falimentului, de la această dată, partea vătămată având doar calitatea de custode, conform procesului-verbal de custodie, încheiat la inventarierea bunurilor SC DE SRL.
După deschiderea procedurii falimentului imobilul nu beneficia de folosința utilităților, ca de altfel, și farmacia veterinară care funcționa într-un spațiu închiriat de la lichidator, fapt, ce se desprinde din depozițiile martorilor audiați de către instanță ( 110-112).
Deși partea vătămată susține că locuia în acel imobil, având chiar domiciliul acolo, instanța nu poate reține ca fiind conforme cu realitatea și credibile aceste susțineri, spațiul deținut de societatea falimentară nemaifiind racordată la rețeaua de apă, fapt de altfel recunoscut și de partea vătămată și care făcea imposibilă desfășurarea în condiții normale a vieții unei persoane, mai mult a unei femei.
Întrucât cele 3 apartamente ale imobilului situat la nr. 1 pe strada - - aveau aceeași rețea de apă și canalizare, respectiv, o singură rețea și întrucât activitatea farmaciei veterinare, în calitate de locator, nu se putea desfășura în condiții legale de autorizare, atât reprezentantul acesteia - martorul ( 112), cât și inculpații au solicitat efectuarea lucrărilor de racordare la sistemul de apă, sens în care, au formulat cereri la societatea de gospodărire a apelor SC SA.
Deși partea vătămată a fost consultată de către inculpatul cu toate că nu mai avea drept de dispoziție, acesta a refuzat categoric demararea lucrărilor, fapt de altfel recunoscut în mai multe rânduri de aceasta prin declarațiile date precum și în plângerea formulată la prim-procurorul parchetului împotriva soluției date de procurorul de caz.
Partea vătămată a afirmat și susținut că fiind convinsă că inculpatul, cumpărătorul apartamentului nr. 1, este "viclean și că ascunde ceva", s-a hotărât să descopere singură ce anume, motiv pentru care, s-a împotrivit, în mai multe rânduri, de a-i permite demararea lucrărilor la instalația de apă.
Această împotrivire s-a materializat și la data de 25.05.2006 atunci când, inculpații au întâlnit-o pe partea vătămată în farmacie, locul prin care aveau acces la curte, unde urmau să se efectueze săpăturile de angajații.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță văzând conținutul constitutiv al infracțiunii de violare de domiciliu reține următoarele:
Potrivit disp. art. 192 alin. 1 și 2.Cod Penal pentru existența infracțiunii de violare de domiciliu este necesar ca elementul material - pătrunderea să fie fără drept, adică inculpații să nu poată justifica vreun drept în a intra în acel imobil.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din înscrisurile analizate mai sus, inculpatul și mama inculpatului sunt proprietarii apartamentului nr. 1 și a cotei de 50% din părțile de uz comun - cotă abstractă, ideală din teren construit sau neconstruit precum și a rețelei comune de apă.
Partea vătămată susține că i-a fost violat domiciliul, însă această situație de fapt nu poate fi reținută întrucât pătrunderea inculpaților s-a realizat prin farmacie, spațiu închiriat de la lichidator, asupra căruia nu avea dreptul de a dispune ca de altfel și în ceea ce privește curtea unde trebuiau să se efectueze lucrările de către SC SA, autorizate de lichidator.
Astfel, pentru exercitarea concretă și efectivă a folosinței acestui apartament inculpații în mod legitim au inițiat procedurile de separare de la racordul general - rețeaua unică a imobilului, partea vătămată neavând nici un motiv legitim de a se împotrivi, încălcând implicit prerogativele conferite de lege și contract inculpaților - de a dispune în mod liber de proprietatea lor.
Față de neîndeplinirea acestei condiții de pătrundere fără drept, esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, instanța de fond a apreciat de prisos, reiterarea celorlalte aspecte ce privesc latura subiectivă a acestei infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea vătămata, criticile aduse de aceasta vizând aspecte de nelegalitate si netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii si trimiterea cauzei la parchet, in principal, in subsidiar, tragerea la răspundere penala a inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunii de violare de domiciliu si obligarea acestora la plata sumei de 2.500 ron cu titlu de daune morale.
În dezvoltarea motivelor de apel partea civilă susține că imobilul în litigiu reprezintă domiciliul său fiind titulară a dreptului de folosință în baza unui titlu legal. Textul art. 192.pen. condiționează existența infracțiunii doar de folosința imobilului, fără a face distincție de caracterul ei, atâta timp cât la data violării domiciliului, folosea efectiv acest imobil. Se ocrotește astfel o situație de fapt și nu una de drept. Pe cale de consecință nimeni nu-și poate face dreptate singur și nu poate pătrunde într-un spațiu deținut de cineva fără consimțământul acestuia. În calitate de titulară și posesoare a spațiului, le-a adus la cunoștință inculpaților că au intrat fără drept și le-a cerut în mod expres și repetat să părăsească imediat incinta aflată în folosința sa legală. Aceștia nu au dat curs cererii de a părăsii spațiul aflat în folosința sa legală. Calea legală de urmat era obținerea unui titlu executoriu.
Tribunalul Covasna, prin decizia penala nr.51/A/17.06.2008, a respins ca nefondat apelul părții vătămate si a menținut ca legala si temenică hotărârea primei instanțe, din considerentele deciziei reieșind că, în mod corect, judecătoria a reținut ca, prin încheierea din 09.05.2007, la momentul când inculpații au pătruns în curtea imobilului înscris în CF colectiv nr. 2950 Sf. G și CF individual nr. 3505 și nr. 3512, partea civilă avea un titlu care o îndreptățea să folosească acest imobil, față de împrejurarea că lichidatorul judiciar a denunțat unilateral contractul de închiriere încheiat între " de " și la, abia la data de 31.01.2007. Însă, în fapt, așa cum rezultă din declarația martorei, aflată în dosarul de fond fila 110, partea civilă nu locuia efectiv în acest imobil. De altfel, această împrejurare a fost recunoscută și de partea civilă, care prin declarația dată în cursul urmăririi penale ( 25-27 ) a arătat că din aprilie 2006, pe motiv că s-a branșamentul principal de alimentare cu apă al imobilului, locuiește împreună cu soțul său într-un alt imobil situat la marginea orașului, unde sunt condiții mai bune de locuit.
In aceste condiții, apărarea părții civile în sensul că folosea efectiv acest imobil, la data faptei, nu are suport probator și în mod corect a fost înlăturată de către prima instanță. Simplul fapt că în imobilul menționat, partea civilă avea depozitate o parte din bunurile personale, nu conduce direct la concluzia că aceasta folosea efectiv acest spațiu cu destinația de locuință (domiciliu sau reședință).
Împotriva deciziei Tribunalului Covasnaa declarat recurs partea vătămata care nu si-a motivat recursul potrivit dispozițiilor art.38510pr.pen.
Recursul este nefondat.
Conform dispozițiilor art.38510pr.pen. ecursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, iar n cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. 3, se iau în considerare din oficiu.
Potrivit dispozițiilor art.3859alin.3.pr.pen, cazurile de casare prevăzute în alin. 1 pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 și 20 se iau în considerare totdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 și 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Dintre cazurile de casare menționate in alineatul precedent, nu este incident niciunul, astfel ca, in baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămata si va menține decizia Tribunalului Covasna.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385 ind 15 pct 1 lit b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr.51/A/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașova sumei de 200 RON, reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală, obligă recurenta - parte vătămată la plata sumei de 300 RON cheltuieli avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Pt. - - - - - -
aflată în Concediu medical
semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER
- -
Red. CE/12.11.2008
Dact MB/18.11.2008
- 2 exemplare -
Jud apel - +
Jud fond -
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Constantin Epure, Simona Franguloiu
