Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.192 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.899
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe
- - - Judecător
- - Președinte Secție
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 24 septembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind recursurile declarate de inculpatul - și partea vătămată -, împotriva deciziei penale nr.85 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- și a sentinței penale nr. 893 din 13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Slatina.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 893 din 13.11.2008, Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.1Cod pr.penală, a dispus achitarea inculpatului - fiul lui și, născut la data de 23.07.1953 în comuna, jud. O, cu domiciliul în S,-,. 12,. A,. 3,. 8, jud. O, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP - - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.192 alin. 2 Cod penal (fapta săvârșită în noaptea de 14/15.07.2005 în dauna părții vătămate ).
In baza art. 181si 91 lit.c Cod penal, s-a aplicat inculpatului amenda administrativa in cuantum de 1.000 lei.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond reținut că a fost investită conform art. 2781alin. 8 lit. c Cod Procedură penală, cu acțiune penală împotriva inculpatului - pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev de art. 192 alin. 2 Cod penal săvârșită la data de 14/15 iulie 2005, împotriva părții vătămate -, conform Încheierii din 05 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Slatina.
În fapt, s-a reținut că între membrii familiei și membrii familiei exista o stare conflictuală veche, determinată de faptul că inculpatul - bănuia că primii ar fi fost implicați în niște acțiuni de distrugere a unor bunuri personale. Din cauza acestor evenimente, inculpatul, în data de 14.07.2005, s-a deplasat la imobilul pe care îl deține în apropierea casei părții vătămate în localitatea, jud. O, pentru a-și păzi bunurile.
În jurul orei 23,30 inculpatul s-a deplasat înspre locuința părții vătămate pentru a vedea ce anume face aceasta și a pătruns în curtea părții vătămate, unde a fost surprins de martorii și HG, persoane care au alertat și pe ceilalți membri ai familiei. De asemenea, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la acțiunile întreprinse de inculpat, la fața locului sosind echipajul de poliție însoțit de martorul.
Susținerile părții vătămate referitoare la săvârșirea acestei fapte au fost susținute prin declarațiile martorilor, HG, precum și parțial prin declarația inculpatului.
Astfel, martorul a precizat că în noaptea de 14.07.2005 a observat că inculpatul stătea în apropierea locuinței familiei sale și întrucât erau în relații tensionate s-a dus la vecinul său pentru HG a observa ce dorea să facă inculpatul. Cei doi martori împreună au observat că inculpatul a intrat în curtea familiei, moment în care l-au urmat și l-au întrebat ce face, alertându-l totodată pe -, precum și pe soția și mama acestuia.
Potrivit acelorași martori, partea vătămată - l-a întrebat pe inculpat de ce a intrat în curte la el și constatând că acesta din urmă nu-i răspunde a sesizat telefonic organele de poliție, acestea sosind în scurt timp. Din declarațiile martorilor și ale părții vătămate, precum și din declarația inculpatului rezultă că întregul incident până la sosirea organelor de poliție ar fi durat cel mult cinci minute, și totodată confirmă faptul că patrula de poliție era însoțită de martorul.
Martorele și au arătat că în data de 14.07.2005 în jurul orei 23.00 erau la domiciliul lor și au auzit în curte, respectiv l-au auzit pe martorul strigând-o pe partea vătămată și anunțând-o că inculpatul a intrat la ei în curte. În aceste condiții l-au văzut pe inculpat și au observat că acesta nu era lovit și nici măcar speriat, dimpotrivă adoptând o atitudine recalcitrantă în sensul că dădea răspunsuri jignitoare la întrebările organelor de poliție și ale părții vătămate referitoare la motivul pentru care a intrat la ei în domiciliu. Aceleași martore confirmă că partea vătămată este cea care a sesizat organele de poliție, solicitând intervenția acestora.
Declarația și plângerea părții vătămate au fost confirmate și prin declarația martorului dată în cursul urmăririi penale (filele 39-42 ), persoană care arată că în noaptea de 14 /15.07.2005 în jurul orei 24,oo a însoțit organele de poliție la locuința părții vătămate -, fiind anunțați telefonic de către acesta din urmă, și a observat că inculpatul se afla în curte la aceștia și că nu a oferit inițial nici o explicație cu privire la motivul pentru care s-a comportat în acest fel.
În ceea ce privește apărările formulate de inculpat, respectiv că ar fi fost luat cu forța de pe drum de numiții, - și HG, instanța de fond le- înlăturat, apreciind că acestea nu sunt susținute de probele administrate în cauză. Singura declarație în același sens este cea a martorului, însă prezența acestui martor la locul faptei a fost infirmată de depozițiile celorlalte persoane audiate în cauză, și totodată a fost apreciată ca fiind lipsită de credibilitate în condițiile în care se presupune că martorul ar fi fost prezent la un incident care a durat aproximativ 20 de minute, incident în cursul căruia socrul său ar fi fost luat cu forța de pe un drum public, la maxim 30 de metri de locul la care se afla martorul, introdus în curtea părții vătămate și agresat verbal și fizic până la sosirea organelor de poliție și cu toate acestea martorul nu a reacționat în nici un fel, refuzând să se deplaseze înspre locul unde se deplasa agresiunea sau măcar să sesizeze organele de poliție telefonic sau să alerteze alte persoane care locuiau în zonă.
Instanța de fond a luat act de faptul că nici unul din martorii audiați pentru dovedirea plângerii formulate nu confirmat prezența acestui martor la fața locului (atât declarațiile date în faza de urmărire penală cât și declarațiile ulterioare în cursul judecării cauzei), mai mult, martorul, arătat că "în momentul în care a mers la domiciliul lui - unde l-a găsit pe - în curte, a văzut autoturismul lui - parcat pe pod în fața curții sale, nefiind nici o persoană în acesta".
Cât privește declarațiile martorilor Cilea și s-a apreciat că acestea nu au o relevanță juridică semnificativă atât timp cât nu descriu aspecte de fapt importante percepute de ei înșiși, ci reiau aspecte care le-au fost aduse la cunoștință de către inculpat.
Întrucât chiar din declarațiile inculpatului a rezultat că acesta nu a încercat în nici un moment să solicite ajutor, deși se presupune că ar fi fost victima unei agresiuni exercitate atât prin violență fizică dar și verbală, aceeași conduită având-o și presupusul martor ocular, deși acesta din urmă era și rudă cu inculpatul, și ținând seama de toate celelalte probe administrate în cauză care confirmă învinuirea, instanța de fond înlăturat apărările formulate.
Instanța de fond a reținut că din punct de vedere formal fapta inculpatului - constând în pătrunderea fără drept în domiciliul părții vătămate, în timpul nopții - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2.Cod Penal, însă aceasta nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni, date fiind circumstanțele concrete în care a fost săvârșită și datele despre persoana inculpatului.
În aplicarea prevederilor art. 181Cod penal, instanța de fond a avut în vedere că inculpatul a săvârșit fapta în contextul unor relații tensionate cu familia părții vătămate, determinate de bănuiala acestuia că i-ar fi distrus unele bunuri și în condițiile în care făcea demersuri repetate pentru a descoperi autorii, că în nici un moment după ce a fost descoperit nu s-a comportat agresiv, nu a încercat să fugă sau să amenințe pe partea vătămată, că este o persoană în vârstă (55 ani) căsătorit, și necunoscut cu antecedente penale, apreciindu-se că aplicarea unei sancțiuni administrative, stabilite la maximul prevăzut de lege, reprezintă un avertisment suficient pentru a asigura îndreptarea comportamentului acestuia pe viitor.
Sub aspectul laturii civile s-a avut în vedere că partea vătămată a menționat că nu are pretenții civile și s- luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cheltuielile judiciare au fost suportate de inculpat în condițiile art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d
Cod PenalÎmpotriva sentinței au declarat apel ambele părți, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
Apelanta parte vătămată - a criticat sentința sub aspectul greșitei aprecieri asupra pericolului social al faptei, arătând că instanța a evaluat unilateral probatoriul administrat în cauză, reținând incidența art. 181Cod penal, contrar probelor care certifică săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a infracțiunii prev de art. 192 al. 2, pentru care se impunea aplicarea unei pedepse.
În apelul inculpatului, s-a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. a C.P.P. pentru infracțiunea prev. de art. 192 al. 2 Cod penal, susținându-se că probele sunt contradictorii, fiind incertă săvârșirea de către inculpat infracțiunii, în condițiile în care inculpatul a susținut că a fost adus împotriva voinței sale în domiciliul părții vătămate și nu s-a demonstrat existența unui mobil și a unui scop, pentru a căror realizare inculpatul să comită infracțiunea.
Prin decizia penală nr. 85 din 1 aprilie 2009, Tribunalul Olta respins ca nefondate apelurile declarate de partea vătămată și inculpat, cu obligarea acestora la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului, pentru următoarele considerente:
S-a reținut că probatoriul testimonial administrat atât la solicitarea părții vătămate, cât și la solicitarea inculpatului (declarațiile martorilor, HG, ), certifică săvârșirea de către inculpat a faptei de pătrundere în curtea locuinței părții vătămate, unde a fost observat de toți martorii din cauză.
În acest context, apărarea inculpatului, care a declarat că a fost adus împotriva voinței sale în curtea locuinței părții vătămate de către martorii și și HG de partea vătămată -, a fost înlăturată, arătându-se că nu este susținută decât prin declarația singulară a martorului.
Sub acest ultim aspect, s-a reținut că martorul este afin al inculpatului și că a relatat împrejurări contradictorii, respectiv că a observat când inculpatul a fost prins în brațe de martorul și condus forțat în curtea locuinței părții vătămate, însă martorul nu a reacționat pentru a ajuta pe inculpat, ci a rămas în mașina staționată pe drumul public.
De asemenea, s-a reținut că martorii și au HG observat pe inculpat stând în aproprierea locuinței părții vătămate, precum și momentul în care acesta a intrat în curtea respectivă, după care, în timpul discuțiilor cu partea vătămată, inculpatul a fost observat și de martorele și în curtea locuinței, în timp ce discuta cu partea vătămată și lucrătorii de poliție despre prezența sa în acel imobil.
Totodată, în privința declarațiilor martorilor Cilea și, s-a reținut că nu au fost prezenți la conflict, ci a doua zi au aflat din relatările inculpatului despre incident, în sensul că inculpatul a fost agresat de partea vătămată și martorii și și HG a fost dus cu forța în curtea părții vătămate.
Ori, aceste declarații nu se coroborează cu restul probelor administrate, pretinsa agresiune asupra inculpatului nefiind dovedită cu acte medicale sau medico-legale și nici cu probe testimoniale, deoarece toți martorii audiați au relatat că nu au observat urme de violență la inculpat.
Față de acestea, instanța de apel a reținut că toate criticile apelantului - inculpat sunt nefondate, prima instanță reținând justificat că fapta de pătrundere în locuința părții vătămate a fost săvârșită de către inculpat, în timpul nopții de 14/15 iulie 2005.
În ceea ce privește criticile apelantului - parte vătămată, care a solicitat condamnarea inculpatului, s-a reținut că instanța de fond a realizat o corectă evaluare a probatoriului, constatând incidența art. 181Cod penal, întrucât fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotită de lege, raportat la circumstanțele reale și personale din cauză. Astfel, au fost reținute datele privitoare la relațiile tensionate dintre inculpat și familia părții vătămate, pe fondul bănuielii că această familie i-a distrus bunuri, lipsa antecedentelor penale, buna reputație de care se bucură inculpatul în rândul comunității, fiind o persoană în vârstă de peste 50 de ani, integrat social.
Pentru aceste considerente, apelurile promovate de inculpat și de partea vătămată au fost respinse ca nefondate, conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală.
Împotriva acestor hotărâri, au formulat recurs inculpatul și partea vătămată, invocând critici întemeiate pe dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod Procedură penală, respectiv:
În recursul părții vătămate s-a arătat că instanțele au dat o greșită apreciere a probatoriului administrat, pronunțând achitarea inculpatului, deși, în cauză trebuia reținută săvârșirea cu vinovăție a infracțiunii prev de art. 192 alin. 2 Cod penal, având consecința condamnării inculpatului la o pedeapsă just individualizată. Totodată, s-a arătat că, pentru completarea probatoriului, instanțele puteau admite plângerea și să dispună redeschiderea urmăririi penale, cu trimiterea cauzei la procuror.
În recursul inculpatului s-a solicitat achitarea sa, în teză principală în temeiul art. 10 lit. a Cod Procedură penală, motivându-se că există dubiu cu privire la săvârșirea acțiunii incriminată în latura obiectivă a infracțiunii prev de art. 192 alin. 2 Cod penal, de vreme ce inculpatul produs probe ce atestă că a fost adus împotriva voinței sale în curtea părții vătămate, iar în teză subsidiară, în temeiul art. 10 lit. d Cod Procedură penală, motivându-se că lipsește intenția, întrucât nu s-a demonstrat existența unui scop sau mobil în justificarea acțiunii incriminate.
Curtea, analizând recursurile părților, reține:
Din analiza motivelor de recurs invocate de recurentul - parte vătămată -, se constată că, în primă teză, acesta a înțeles să formuleze critici raportat la soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 2781Cod Procedură penală, deși în apelul promovat, subsecvent declarării recursului, a formulat critici care vizează numai rezolvarea fondului cauzei după investirea primei instanțe, conform art. 2781alin. 8 lit. c Cod Procedură penală.
În această situație, se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au dispus în mod legal asupra fondului cauzei, întrucât soluția de admitere a plângerii și de reținere a cauzei pentru judecare este legală și temeinică, probatoriul administrat în faza de urmărire penală, finalizată prin soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului - pentru infracțiunea prev de art. 192 alin. 2 Cod penal - conform ordonanței nr. 2974/P/2005 din 30.10.2007 - fiind suficient pentru ca instanța să rețină cauza în vederea judecării în fond.
Pe de altă parte, se constată că recurentul - parte vătămată a invocat drept temei al soluției de redeschidere a urmăririi penale, necesitatea completării probelor administrate, fără a indica în mod concret alte dovezi decât cele administrate în cauză la solicitarea sa, motiv pentru care această critică va fi apreciată ca nefondată.
În ceea ce privește rezolvarea fondului cauzei, respectiv stabilirea situației de fapt și incidența art. 181Cod penal coroborat cu art. 10 lit.1Cod Procedură penală, se reține că hotărârile pronunțate în cauză analizează exhaustiv întreg probatoriul administrat (testimonial, cu înscrisuri, declarațiile părții vătămate și inculpatului), concluzionând în mod justificat privitor la existența, în materialitatea ei, a faptei de a pătrunde în curtea locuinței părții vătămate, pe timp de noapte, de către inculpat, precum și referitor la neîndeplinirea condiției de pericol social, specific infracțiunii.
Astfel, se constată că depozițiile a cinci martori confirmă prezența inculpatului în curtea locuinței părții vătămate, iar doi dintre aceștia au observat și momentul în care inculpatul, din proprie voință, a intrat în imobil, independent de vreo acțiune a părții vătămate, care este anunțată de către martorii și despre HG acest fapt.
Totodată, se reține că apărările formulate de inculpat au fost justificat înlăturate de instanțele de fond, întrucât doi dintre martorii indicați (Cilea și ) nu au fost prezenți în locul și momentele producerii incidentului, ci au aflat împrejurările declarate din relatările inculpatului, ulterioare comiterii faptei, la data de 15 iulie 2005, iar martorul despre care inculpatul a pretins că-l însoțise în noaptea respectivă - - nu a fost observat de ceilalți martori la locul faptei și nu poate oferi o explicație verosimilă privitor la lipsa sa de reacție față de acțiunea de agresare și de târâre a inculpatului în curtea părții vătămate, deși martorul este afin al părții vătămate și avea mijloacele necesare (autoturism) pentru a se deplasa și a anunța organele de poliție.
Față de aceste împrejurări, se constată că și criticile recurentului - inculpat sunt nefondate, atât privitor la existența materială a infracțiunii, fiind probat că acesta a comis acțiunea incriminată în latura obiectivă a violării de domiciliu, cât și privitor la latura subiectivă a cauzei, întrucât art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală nu condiționează consumarea infracțiunii de realizarea unui anume scop și, în acest fel, nu include în conținutul faptei penale intenția calificată prin scop.
În ceea ce privește aprecierea pericolului social al faptei, se constată că instanțele au realizat o corectă evaluare în aplicarea condițiilor prev de art. 181alin. 1 și 2 Cod penal, în sensul că fapta din speță, prin conținutul ei concret, a adus o vătămare minimă valorii sociale ocrotită de lege, justificând astfel soluția de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit.1Cod Procedură penală.
În aceste condiții, ambele recursuri apar ca nefondate și, în conformitate cu prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, vor fi respinse.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, fiecare recurent va fi obligat la plata sumei de câte 40 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 85 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul nr- și a sentinței penale nr. 893 din 13.11.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul cu același număr.
Obligă pe fiecare recurent la câte 40 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 30 septembrie 2009.
- - - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
Dact. 2 ex./PS ()
30 septembrie 2009.
- Administrația Finanțelor Publice S va urmări și încasa de la inc.suma de 340 lei cheltuieli judiciare statului și suma de 1.000 lei amendă administrativă, iar de la partea vătămată suma de 140 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Mirela Ciurezu Gherghe
