Violul (art.197 cod penal). Decizia 123/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.123/
Ședința publică din data de 18 Februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentul-inculpat și de recurentul inculpat, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.192, art.197 Cod penal, în prezent deținuți în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva deciziei penale nr.261/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.676/05.02.2009 emisă de Baroul Galați, și recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza aceleiași delegații, lipsă fiind intimata-parte vătămată.
Procedura este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată; măsura arestării preventive a recurenților-inculpați a fost menținută de Curtea de APEL GALAȚI prin încheierea de la termenul intermediar din data de 06.02.2009, după care;
Întrebați fiind, recurenții-inculpați și precizează că nu și-au angajat apărător.
Curtea, potrivit disp.art. 294 alin. ultim Cod procedură penală, acordă recurenților-inculpați posibilitatea de a lua legătura cu apărătorul lor.
Avocat precizează că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Recurenții-inculpați și, prin avocat, având cuvântul în susținerea recursului promovat împotriva deciziei penale nr. 261/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, reiterează motivele de apel solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
Critică acest cuantum ca fiind foarte mare având în vedere că inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptei, au consumat împreună cu partea vătămată băuturi alcoolice însă nu au exercitat violențe asupra acesteia, aspect confirmat chiar de partea vătămată.
De asemenea, în certificatul medico-legal nu sunt consemnate urme de violență.
Menționează că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, fapta săvârșită fiind un incident nefericit, produs pe fondul consumului de alcool. De asemenea, inculpatul nu are antecedente penale, regretă săvârșirea faptelor.
Solicită admiterea recursului formulat și reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de cei doi inculpați și.
Deși aceștia nu au antecedente penale, fapta săvârșită de aceștia este deosebit de gravă și, periculozitatea socială deosebită.
În faza cercetării judecătorești, inculpații au incercat să acrediteze ideea că au fost invitați de partea vătămată în locuința acesteia pentru a consuma alcool, insă acest aspect nu este confirmat prin probele adminJ. în cauză iar gravitatea faptei comise nu justifică violențele de natură fizică și psihică exercitate asupra părții vătămate.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului și din certificatul medico-legal rezultă că aceste violențe sunt deosebit de grave.
Solicită respingerea recursurilor declarate de inculpații și, menținerea stării de arest și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă recurenților-inculpați ultimul cuvânt.
Recurentul-inculpat, personal, precizează că instanțele nu au ținut de declarația dată de partea vătămată în momentul audierii sale de procuror prin care a arătat a fost de acord și că au consumat impreună băuturi alcoolice. Precizează că s-au întors la domiciliul părții vătămate pentru că au uitat sticla la aceasta, iar partea vătămată a fost de acord să întrețină relații sexuale cu ei.
Recurentul-inculpat, personal, precizează că este nepotul de frate al părții vătămate iar aceasta și-a retras plângerea. Solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1677 din 24 oct.2008 a Judecătoriei Brăila în baza art.192 al.2 Cod penal au fost condamnați inculpații și la câte 4 ani închisoare fiecare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 197 al.2 lit. a Cod penal au fost condamnați aceiași inculpați la câte 8 ani închisoare fiecare pentru comiterea infracțiunii de viol, parte vătămata.
În baza art. 33 lit. a - 34 Cod penal s-a dispus ca inculpații si sa execute pedeapsa cea mai grea de câte 8 ani închisoare fiecare, sporita cu 6 luni, pedeapsa finală fiind de 8 ani si 6 luni închisoare pentru fiecare inculpat.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților iar în baza art. 88 Cod penal s-a computat din pedeapsa principala reținerea si arestul preventiv începând cu 9.08.2008 la zi.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal pe toata durata executării pedepsei principale.
S-a constatat ca partea vătămata nu s-a constituit parte civila în cauză.
În baza art. 189-191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la câte 800 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, inculpații si sunt elemente relativ tinere si se afla la primul impact cu legea penala.
Cei doi sunt consăteni cu partea vatamata.
În acest context, la data de 5.08.2008, între orele 9-13, aceștia au consumat băuturi alcoolice, până au ajuns în stare de ebrietate.
La propunerea inculpatului, ambii inculpați au luat hotărârea infracțională de a merge la domiciliul părții vătămate pentru aov iola.
S-a menționat si faptul ca victima violului este femeie în vârsta de 75 de ani și este ruda cu inculpatul, acesta fiindu-i nepot, tatăl inculpatului fiind frate cu partea vătămata.
În realizarea activității infracționale, în jurul orelor 13,30, inculpații au pătruns în locuința părții vătămate, apoi în bucătăria în care aceasta se afla.
În prima faza, victima i-a întrebat ce doresc, iar inculpații i-au spus deschis ca intenționează sa întrețină raport sexual cu aceasta, motiv pentru care partea vătămata a încercat sa părăsească încăperea, strigând pe geam după ajutor.
Dar inculpatul a imobilizat- pe partea vătămata prinzând-o de mâna si a trântit-o în pat spunându-i să nu mai strige după ajutor, în timp ce inculpatul a acoperit fereastra cu o pătură, după cum aceștia recunosc si la interogatoriul luat.
Continuându-si activitatea infracționala, cei doi inculpați au întreținut în parte fiecare câte un raport sexual complet cu victima.
S-a menționat si faptul ca pe tot parcursul derulării activității infracționale, victima violului a cerut insistent inculpaților sa înceteze agresiunea sexuala si sa o lase în, amintindu-i inculpatului ca sunt si rude.
Datorita vârstei înaintate si stării de si tulburare psihica, victima violului a prezentat incontinenta fecala, împrejurare constatată cu ocazia cercetării la fata locului.
Pe tot parcursul activității lor infracționale, atât înainte cât si după viol inculpații au amenințat-o în mod continuu pe partea vătămata cu moartea pentru aod etermina sa nu se mai opună violului si sa nu sesizeze organele în drept.
Dar la scurt interval de timp, victima agresiunii sexuale a relatat cele suferite martorilor, si, acesta din urma fiind aceea care a sesizat si organele de politie.
Audiata fiind, partea vătămata a relatat starea de fapt sus menționata, era timorata de cele întâmplate si a mai precizat ca nu se constituie parte civila în cauza.
La interogatoriile luate, inculpații au avut o poziție sincera în instanță recunoscând comiterea faptelor ce fac obiectul judecății de față -art.317
C.P.P.autorilor mai sunt coroborate si cu sesizarea si declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legala nr. 660/22.08.2008, procesul verbal de cercetare la fata locului si planșele foto anexa, procesul verbal de conducere în teren, și depozițiile martorilor, si.
Instanța de fond a apreciat că în drept, fapta inculpatilor si care, la data de 5.08.2008 au pătruns fără drept în curtea locuinței și într-o anexa gospodăreasca proprietatea părții vătămate si au refuzat sa părăsească locuința deși li s-a solicitat în mod expres acest lucru, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzuta de art. 192 al.2 Cod penal.
Fapta inculpaților si, care la data de 5.08.2008 au întreținut prin constrângere câte un raport sexual cu partea vătămată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzuta de art. 197 al.2 Cod penal.
Întrucât inculpații au comis cele doua infracțiuni înainte de a fi condamnați definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauza vor deveni incidente si dispozițiile art. 33 lit. a, 34 Cod penal, privind concursul de infracțiuni, forma de agravare a răspunderii penale si implicit a pedepsei.
Cum săvârșirea infracțiunilor si vinovăția autorilor au fost dovedite, instanța a dispus condamnarea acestora proporțional gradului de pericol social al faptelor comise si periculozității acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul și inculpații și.
În apelul său, procurorul a criticat sentința pentru nelegalitate în sensul că nu s-a aplicat pedeapsa complementară.
Inculpații au solicitat redozarea pedepselor aplicate de prima instanță, considerând că acestea sunt într-un cuantum prea mare.
Prin decizia penală nr.261/12.12.2008 a Tribunalului Brăilas -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a desființat în parte sentința penală atacată și în rejudecare, în baza art.65 alin.2 Cod penal s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile, prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și b Cod penal, pe o durată de 4 ani.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive cu începere de la data de 09.08.2008 la zi.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
S-a făcut aplicarea art.192 alin.2 și 3 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:
În cauza de față, instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse de câte 8 ani și 6 luni închisoare (pedepse rezultante), iar în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale art.197 al.2 Cod penal, trebuia aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art.65 Cod penal.
Deoarece nu a aplicat pedeapsa complementară, instanța de fond pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce va duce la reformarea parțială a sentinței atacate.
S-a apreciat că apelurile declarate de inculpații și sunt nefondate.
Prima instanță a făcut o corectă individualizare pedepselor ținând seama de pericolul social concret și agravantele prevăzute de art. 197 al.2 Cod penal.
O infracțiune de genul celei pentru care au fost condamnați cei doi apelanți tulbură nu numai ordinea juridică, dar și mediul social, ocrotit, în valorile sale fundamentale prin normele dreptului penal.
În același timp, o astfel de infracțiune creează un sentiment de revoltă și dezaprobare din partea colectivității, iar reacția pe care o astfel de tulburare o produce trebuie să fie pe măsură, astfel că sentința primei instanțe este temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații și fără să îl motiveze așa cum prevăd dispozițiile art.38510alin.1 și 2 Cod procedură penală.
Așa fiind instanța de recurs va examina cauza în condițiile art.38510alin.21Cod procedură penală și va analiza numai cazurile de casare care potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală se iau în considerare din oficiu.
Prin urmare examinând în aceste limite cauza, Curtea constată că atât prima instanță cât și cea de apel au reținut o situație de fapt corectă, bazată pe probele adminJ. în cauză, au stabilit o încadrare juridică corespunzătoare și au aplicat, respectiv menținut, pedepse just individualizate, respectând toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.
Astfel, cu probele adminJ. în cauză, respectiv sesizarea și declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legală nr.660/22.08.2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Județean B, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de conducere în teren, declarațiile martorilor, și, coroborat cu recunoașterea inculpaților atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, s-a demonstrat că la data de 05.08.2008, după ce au ajuns în stare de ebrietate, inculpații și au pătruns fără dreăt în locuința părții vătămate, femeie în vârstă de 75 ani, inculpatului, și după ce au imobilizat-o și au trântit-o pe un pat spunându-i să nu mai strige după ajutor, amenințând-o cu moartea, au violat-o întreținând fiecare câte un raport sexual complet cu victima.
Faptele astfel cum au fost reținute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și viol în modalitatea prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal și de art.197 alin.2 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpații au reiterat motivul din apel privind redozarea pedepsei, raportat la împrejurarea că nu au exercitat violențe fizice asupra victimei, că au recunoscut săvârșirea faptelor și nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Curtea apreciază că instanțele au individualizat corect pedepsele, având în vedere toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege precum și circumstanțele personale ale celor doi inculpați care sunt tineri, nu au antecedente penale, recunoscând și regretând faptele comise.
Tocmai aceste elemente de circumstanțiere a persoanei fiecărui inculpat au condus la stabilirea pedepselor orientate către minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății. astfel că rezultanta de câte 8 ani și 6 luni închisoare pentru fiecare, cu executare efectivă, este în măsură să satisfacă scopul preventiv și coercitiv prevăzut de art.52 Cod penal, nejustificându-se deci redozarea pedepselor.
Față de toate aceste considerente recursurile de față apar ca nefondate, astfel încât, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea le va respinge ca atare.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 07.07.1986 în B, județul B, cu domiciliul în comuna, sat, județul B, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 19.09.1964 în localitatea, județul B, domiciliat în comuna, satul, comuna, județul B, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva Deciziei penale nr.261/12.12.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr. 1677/24.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).
Menține starea de arest a inculpaților-recurenți și compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 09.08.2008 la zi pentru fiecare inculpat.
Obligă fiecare inculpat la plata către stat a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care câte 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
Red. /02.03.2009
Tehnored. / 2 ex./03.03.2009
Fond: /Apel:,
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița