Violul (art.197 cod penal). Decizia 125/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 125
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C - S și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 29/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul asistat de avocat oficiu, partea vătămată și reprezentantul legal al acesteia a.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, sentința primei instanțe fiind netemeinică și nelegală cu privire la modul de stabilire a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 61.Cod Penal
Apărătorul din oficiu a solicitat admiterea ambelor apeluri, iar în ce privește apelul inculpatului, în rejudecare, să fie redusă pedeapsa aplicată acestuia.
Referitor la apelul inculpatului, procurorul a pus concluzii de respingere acestuia în ce privește solicitarea de reindividualizare a pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor declarate constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 29/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în baza disp. art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul din art.197 al.3 teza I raportat la art.197 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal, în art.198 al.1 Cod penal.
În baza disp. art.198 al.1 cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod penal, inculpatul a fost condamnat9 (nouă) ani închisoare.
În baza disp.art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 884 zile rămas neexecutat, din pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 Cod penal de Tribunalul C-S, prin sentința penală nr.166/5.09.2002, definitivă la 14.02.2002.
În baza disp. art.39, 34, 35 Cod penal, inculpatul va executa, în final, o pedeapsă de 9 (nouă) ani și 884 (optsuteoptzecișipatru) zile.
În baza disp.art.198 al.1 Cod penal, 53 pct.2 lit.a, 65 al.1,2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a (cu excepția dreptului de a alege), b și e Cod penal, pe o durată de 5 (cinci) ani, care se va executa în condițiile art.66 Cod penal.
S-au interzis inculpatului, pe perioada prev. de art.71 Cod penal, drepturile prev. de art.64 Cod penal (cu excepția dreptului de a alege).
În baza disp.art.14 al.1, 5, art.17 al.1, 3 Cod penal și art.346 al.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat față de partea civilă (minoră) - prin reprezentant legal a, la plata sumei de 6.000 lei - daune morale și a sumei de 121 lei - daune materiale și au fost respinse în rest pretențiile.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.197 al.3 teza I raportat la art.197 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod penal.
S-a reținut în sarcina lui că la data de 14.08.2007, în jurul orelor 20,00, acesta s-a întâlnit cu partea vătămată și alte trei persoane, în zona magazinului, iar apoi a plecat la plimbare, împreună cu aceștia, s-au deplasat spre zona, unde, în parcul din apropiere, inculpatul împreună cu partea vătămată s-au deplasat într-un loc ferit, unde folosind violența fizică, inculpatul a întreținut cu partea vătămată un raport sexual.
La dosar s-a acvirat dosarul de urmărire penală, s-au luat declarații inculpatului, martorilor și s-au depus înscrisuri. Reprezentanta părții vătămate s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată (fila 12).
Din analiza actelor și probelor de la dosar, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 14.08.2007, în jurul orelor 20,00 partea vătămată se afla împreună cu martora pe B-dul - din Reșița. La un moment dat partea vătămată a sunat-o pe martora, pe telefonul inculpatului, cu care aceasta din urmă era prietenă și a invitat-o să li se alăture. La puțin timp a sosit martora, care însoțită de inculpatul și de martorul, toți cinci pornind la plimbare. În jurul orelor 21,00 martora s-a retras și, deși a încercat să o convingă și pe partea vătămată să meargă acasă, aceasta a refuzat și a rămas cu inculpatul și cei doi martori, deplasându-se în zona "" fără o destinație precisă. În acest traseu cei patru au ajuns în "Parcul Copilului" din zona "", unde au stat de vorbă. Partea vătămată a fost apelată pe mobil de mama sa, însă la sugestia inculpatului i-a spus acesteia că este în drum spre casă, după care și-a închis telefonul. Intre timp s-a lăsat întunericul, împrejurare în care inculpatul împreună cu partea vătămată s-au deplasat într-un loc ferit, unde, folosind violența fizică, inculpatul a întreținut cu partea vătămată un raport sexual normal, de scurtă durată. După acest episod cei patru s-au deplasat spre domiciliul unui prieten al inculpatului, situat într-un bloc turn din cartierul, însă, pentru că nu a răspuns nimeni la interfon, toți au pornit, pe jos, spre cartierul, la domiciliul părinților inculpatului. În acest traseu inculpatul i s-a confesat martorului că a întreținut un raport sexual cu partea vătămată, iar aceasta, la rândul său, i-a spus martorei că a fost nevoită să întrețină cu inculpatul un raport sexual, pentru că aceasta a lovit-o cu palma peste față. Deși s-au întâlnit cu părinții inculpatului, partea vătămată nu a purtat discuții cu aceștia. Partea vătămată, inculpatul și cei doi martori care i-au însoțit pe parcursul întregii nopți, au intrat într-o cameră unde au rămas până dimineața, timp în care partea vătămată a ieșit în curte, pentru a-și satisface necesitățile fiziologice, iar inculpatul și martorul au adormit. La un moment dat partea vătămată și martora au dat telefon la serviciul de urgență 112 și au declarat că sunt sechestrate, fapt care a condus la deplasarea organelor de poliție la domiciliul părinților inculpatului și la demararea cercetărilor.
Partea vătămată a fost expertizată medical, din Certificatul medico-legal nr. C-620/15.08.2007/11.09.2007 (filele 18-19) întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală C-S rezultând că partea vătămată prezenta o deflorare veche, a cărei dată nu putea fi stabilită, precum și o leziune traumatică la nivelul genunchiului drept, care poate data din 14.08.2007, care poate fi consecința lovirii cu sau de corpuri contondente, pentru care nu necesită îngrijiri medicale. Ulterior, prin buletinul de analiză biocriminalistică nr.60/2007 întocmit de către T s-a confirmat că în urma analizei secreției vaginale a victimei au fost decelați spermatozoizi, care denotă consumarea unui raport sexual recent, care putea avea loc în data de 14 august 2007 (fila 20). Față de această împrejurare, s-a procedat la recoltarea de probe biologice (salivă și fire de păr capilar) de la inculpat, a căror compoziție a fost examinată comparativ cu cea rezultată din secreția vaginală prelevată de la victimă, activitate științifică care a concluzionat prezența ADN-ului inculpatului în secreția vaginală recoltată de la victimă în dimineața zilei de 15 august 2007 (filele 35-41 - Raport de constatare tehnico-științifică nr.-/27.08.2008 întocmit de către Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române).
Cu ocazia audierii sale în cursul actelor premergătoare începerii urmăririi penale, inculpatul nu a contestat faptul că și-a petrecut seara de 14/15/august 2007 cu partea vătămată, însă a contestat întreținerea unui raport sexual cu aceasta. În cursul urmăririi penale inculpatul a revenit asupra celor declarate și a recunoscut întreținerea unui raport sexual cu partea vătămată, însă a afirmat că aceasta și-a dat consimțământul la realizarea actului sexual. Totodată, inculpatul a declarat că nu a cunoscut vârsta victimei, fapt infirmat atât de victimă cât și de martora. Mai mult, inculpatul a declarat că o cunoștea pe partea vătămată din cursul lunii mai 2007, cerând relații despre aceasta de la un prieten care locuiește în același bloc cu martora. Pe de altă parte, pretinsa necunoaștere a vârstei victimei este rezultatul propriei culpe a inculpatului, care, știind că victima este elevă, putea și trebuia să se intereseze despre această împrejurare, el fiind o persoană majoră. Mai mult, din aspectul fizic al părții vătămate (înălțime, greutate, trăsături fizice) rezulta faptul că aceasta nu putea avea o vârstă mai mare de 14 ani.
Fiind audiat de instanță, inculpatul a confirmat faptul că a întreținut un raport sexual cu partea vătămată, cu consimțământul acesteia, precum și faptul că nu avea cunoștință de vârsta ei (filele 9-11), aspect infirmat de însăși declarația sa.
Potrivit dispozițiilor art.197 al.1 Cod penal, violul "este actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, princonstrângereaacesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința". Rezultă, deci, că esențialmente necesară pentru existența laturii subiective a acestei infracțiuni esteconstrângerea(în cazul de față) explicită sau implicită.
În cazul constrângerii explicite - fizice, împotrivirea victimei este înfrântă prin acte de violență sau prin orice alte acte care presupun folosirea forței fizice a făptuitorului. În această situație constrângerea trebuie să fie efectivă și susceptibilă să paralizeze total sau parțial rezistența victimei.
Simplele ezitări, rezerve, temeri, opoziții de circumstanță (a se vedea mențiunile din declarațiile părții vătămate de la filele 5, 7-10, 11-13, 15-16 dosar urmărire penală), nu pot fi luate drept dovezi că s-a exercitat o constrângere asupra sa.
S-a constatat de prima instanță că potrivit declarației părții vătămate de la filele 11-13 dosar urmărire penală, din 15.08.2007 (cea mai "proaspătă" declarație a acesteia și scrisă personal), inculpatul a exercitat acțiuni fizice asupra sa, încă din faza întâlnirii de la magazinul "lovind-o peste față cu palma", "cupumnulîn față înpartea dreaptă, lovitură din care euam căzut jos".
Este "interesantă" această afirmație a părții vătămate pentru că ea nu se coroborează cu declarațiile martorilor, și cu atât mai puțin cu cea a inculpatului, pe de o parte, și ceea ce este foarte important, nu se coroborează nici cu actul medical - certificat medico-legal nr.C-620/15.08/2007 - fila 18 dosar de urmărire penală - existent la dosar, fiind greu de reținut că în urma analizei medico-legale, medicul legist să nu fi observat semne - care în opinia noastră ar fi trebuit să fie vizibile, analizând după intensitatea loviturii aplicate așa cum este ea descrisă de partea vătămată - și să nu fie consemnate ca rezultat al agresiunii fizice.
De asemenea, s-a reținut din aceeași declarație a părții vătămate că aceasta nu a opus rezistență față de "insistențele" inculpatului, simplele sale ezitări, rezerve și opoziții de circumstanță fiind doar pentru că locul ales de inculpat, pentru desfășurarea raportului sexual, era în apropierea străzii pe care trecea lume: "i-am spus să mă lase în că este lume pe stradă și ne vede", așa explicându-se, de fapt și durata scurtă a raportului sexual - temerea părții vătămate de a fi văzuți, fiind clară (de aceea nici nu a fost de acord să se dezbrace de tot - fila 2 dosar de urmărire penală).
Mai mult, aceasta a arătat că "nu a strigat după ajutor, nu s-a opus cu vehemență și nici nu a apelat la gardianul care păzea parcul". Toate aceste acțiuni și manifestări ale părții vătămate, precum și atitudinea ei de după momentul consumării actului sexual nu fac dovada faptului că aceasta nu a fost constrânsă (fizic sau moral) de către inculpatul pentru a întreține raportul sexual, iar aceste aspecte se și coroborează cu declarația martorului (din faza urmăririi penale scrisă personal și cercetării judecătorești - care nu a văzut nici un fel de act de agresiune al inculpatului și nici vreo manifestare deosebită în comportamentul părții vătămate) și a martorei (din faza urmăririi penale și cercetării judecătorești).
Instanța de fond a reținut ca relevante și veridice, primele declarații ale părții vătămate, martorilor și (aceștia exprimând cel mai corect desfășurarea evenimentelor), precum și declarațiile date de martori în fața instanței, celelalte declarații nu au fost reținute, pentru că, pe de o parte, este surprinzător cum după trecerea unui interval de timp, destul de mare, amănuntele descrise erau tot mai multe, iar pe de altă parte, acestea nici nu au fost scrise personal și nici nu se coroborează cu cele din instanță.
În altă ordine de idei, nu a fost pierdut din vedere nici comportamentul părții vătămate, care a încercat să ascundă relația cu inculpatul față de mama sa (care nu era de acord cu aceasta), precum și faptul că în mod clar, partea vătămată nu era "mulțumită" de faptul cu inculpatul se afla într-o relație de prietenie cu prietena sa, martora (pentru care inculpatul renunțase la ea, aducându-i la cunoștință acest lucru), fiind "justificate", astfel unele atitudini ale acesteia (de răzbunare, de ascundere a realității - de exemplu, este greu de reținut că o singură persoană, inculpatul, a reușit să amenințe alte trei persoane paralizându-le puterea de reacție).
Față de aceste aspecte, s-a apreciat că infracțiunea de viol nu poate fi reținută și în consecință tribunalul a apreciat că, în ceea ce privește calificarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul, se impune a se reține în sarcina acestuia infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.198 al.1 Cod penal, respectiv raportul sexual cu un minor (prin schimbarea încadrării juridice).
În ceea ce privește vârsta părții vătămate, tribunalul a constatat că s-a făcut dovada că inculpatul avea cunoștință despre acest lucru, respectiv că partea vătămată nu avea 15 ani, aspect ce rezultă atât din declarația martorului, din chiar declarația inculpatului (care o conducea pe aceasta la liceu și din relațiile cerute despre partea vătămată de la un prieten care locuia în același bloc cu ea) și din aspectul fizic al părții vătămate, fiind, de altfel, lipsit de importanță dacă inculpatul știa cu certitudine vârsta părții vătămate sau nu, esențial fiind că aceasta nu avea 15 ani, iar inculpatul a admis și această posibilitate.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.198 al.1 Cod penal și ținând cont de prevederile art.52 și 72 Cod penal, respectiv scopul pedepsei, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului (care manifestă perseverență infracțională, fiind condamnat anterior, aspect ce nu a fost în măsură să contribuie la reeducarea și integrarea sa socială - fila 62 urmărire penală, dimpotrivă, faptele săvârșite cresc în periculozitatea lor socială) și nu, în ultimul rând împrejurările producerii faptei (profitând de vârsta părții vătămate - persoană ușor de manipulat sentimental; alegându-și un loc de desfășurare al raportului sexual fără a ține cont că se afla în "văzul lumii"), tribunalul apreciază că o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani este în măsură să contribuie la atingerea scopului prevăzut de lege, la reeducarea și reintegrarea socială a inculpatului, la formarea unei atitudini corecte din partea acestuia față de regulile de conviețuire sociale și ordinea de drept.
Pentru aceleași considerații tribunalul a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 884 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.211 Cod Penal de Tribunalul C-S, prin sentința penală nr.166/5.09.2002, definitivă la 04.07.2002, pe care o va contopi cu pedeapsa de mai sus (9 ani).
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că la termenul de judecată din 27.11.2008 reprezentantul legal al părții vătămate a solicitat (constituindu-se parte civilă) suma de 10.000 leu cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată. Față de această solicitare și ținând cont de prejudiciul moral adus părții vătămate minore ca urmare a săvârșirii faptei inculpatului, respectiv atingerea adusă onoarei și reputației acesteia, tribunalul a apreciat că obligarea inculpatului la plata sumei de 6.000 lei este în măsură să contribuie la repararea prejudiciului moral creat. De asemenea, inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 121 lei, cheltuieli de judecată (așa cum rezultă din chitanțele anexate de reprezentantul legal al părții vătămate) și au fost respinse celelalte pretenții solicitate, ca nefondate și nedovedite.
Împotriva sentinței penale nr. 29/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- au declarat apel, în termen legal, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C-S și inculpatul.
În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S s-a susținut că sentința atacată este netemeinică și nelegală în ce privește modul de stabilire a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 198 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, apreciindu-se că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 61.Cod Penal, respectiv că în mod greșit instanța de judecată a cumulat pedepsele. În acest sens, s-a învederat că în mod greșit Tribunalul C-S a stabilit o pedeapsă totală de 9 ani și 884 zile, dispunând revocarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211.Cod Penal prin sentința penală nr. 166/05.11.2002 a Tribunalului C-S, deși cumulul juridic sau contopirea pedepsei în cazul revocării liberării condiționate a restului de pedeapsă presupune aplicarea pedepsei celei mai grele, care poate fi sporită în anumite limite. Totodată, s-a arătat că aplicând dispozițiile art. 61.Cod Penal, Tribunalul C-S trebuia să stabilească pedeapsa finală de 9 ani închisoare; respectiv că, chiar dacă a stabilit o pedeapsă pe măsura vinovăției inculpatului raportat la infracțiunea prev. și ped. de art. 198 al. 1.Cod Penal, modul de calcul este greșit.
În motivarea apelului său, inculpatul a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, care a apreciat că este mult prea mare față de circumstanțele în care a avut loc fapta, față de probele administrate în cauză și față de pericolul social concret al faptei. Totodată, în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice, inculpatul a arătat că sentința este legală și temeinică, că în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 198 alin. 1.
Cod PenalAnalizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 alin. 2.pr.pen. instanța de apel constată că aceasta este netemeinică și nelegală în ce privește contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 166/2002 pronunțată de Tribunalul C-S și individualizarea pedepsei accesorii, în rest aceasta fiind în deplină concordanță cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal și dispozițiile legale aplicabile, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile martorilor și, declarația părții vătămate, concluziile certificatului medico-legal nr. C-620/15.08.2007 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală C-S, buletinului de analiză biocriminalistică nr. 60/2007 întocmit de către T și raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/27.08.2008 întocmit de către Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, în cauză rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul a întreținut în data de 14.08.2007 un raport sexual cu partea vătămată (născută în 26.03.1993), împrejurare confirmată de raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/27.08.2008 întocmit de către Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Faptul că inculpatul a avut cunoștință de vârsta victimei a rezultat din declarația martorului, din declarația inculpatului - care a admis că o conducea pe aceasta la liceu și a cerut informații de la un prieten; din aspectul fizic al părții vătămate.
În ce privește existența constrângerii fizice sau psihice a părții vătămate, în mod corect prima instanță a constatat că declarațiile părții vătămate sunt contrazise de martorii, și certificatul medico-legal nr. C-620/15.08.2007. Nu se poate omite însă împrejurarea că din modul în care s-au derulat faptele rezultă că inculpatul a profitat de naivitatea părții vătămate, dovadă că în momentul în care a fost apelată pe mobil de mama ei, la solicitarea inculpatului (fapt rezultat din declarația martorei seria C nr. -/03.10.2008 și declarația părții vătămate seria - nr. -/26.09.2008), i-a spus că vine spre casă și apoi a închis telefonul, l-a urmat la domiciliul unui prieten al acestuia unde și-a petrecut noaptea, cerându-i aprobarea să trimită un mesaj mamei pentru aoi nforma unde se află, aspect relevant în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. a De Cod Penal altfel, instanța de apel nici nu poate schimba încadrarea juridică într-o infracțiune mai gravă date fiind: principiul neagravării situației în propria cale de atac reglementat de art. 372.C.P.P. și împrejurarea că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S privește numai greșita aplicare a dispozițiilor art. 61.Cod Penal
În ce privește cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de apel constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72.Cod Penal și 52.Cod Penal Astfel, potrivit art. 72.Cod Penal "la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.
Instanța de apel reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, se reține că inculpatul a profitat de naivitatea părții vătămate, astfel cum s-a arătat anterior; că a încercat să diminueze controlul și protecția familiei asupra acesteia. Însăși incriminarea și sancționarea faptei de către legiuitor au în vedere faptul că o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani nu are capacitatea integrală de a discerne asupra aspectelor ce o pot prejudicia; că nu are nici maturitatea fizică necesară întreținerii raporturilor sexuale, iar acestea îi pot afecta dezvoltarea și conduita ulterioară. Mai trebuie avut în vedere și statutul de recidivist al inculpatului, perseverența sa infracțională, împrejurările de loc și timp în care a fost comisă fapta (în parc, după lăsarea întunericului).
Totodată, nu poate fi omisă nici atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului care în final a recunoscut întreținerea raportului sexual cu partea vătămată, dar a declarat că nu îi cunoștea vârsta, deși există probe ce îl contrazic. Referitor la atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, aceasta prezintă relevanță sub aspectul criteriilor generale prev. de art. 72.Cod Penal Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunilor, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nici o declarație; dar în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. sinceră în cursul procesului penal reprezintă potrivit art. 74 lit. c o Cod Penal circumstanță atenuantă, iar comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravată, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului precizat de art. 72.Cod Penal "persoana inculpatului".
Față de considerentele anterior expuse, instanța de apel constată că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să conducă la atingerea scopului de reeducare a acestuia și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
În ce privește motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, instanța constată că este întemeiat, întrucât potrivit art. 61 alin. 1 fraza a II-a Cod Penal"pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani". Prin urmare, în această ipoteză nu se efectuează un cumul aritmetic, ci un cumul juridic, ceea ce presupune aplicarea pedepsei celei mai grele, cu posibilitatea unui spor de până la 5 ani.
În ce privește modul de individualizare a pedepsei accesorii, instanța de apel constată că inculpatului i-a fost interzisă exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64.Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale. Din analiza considerentelor hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Sabou și Pârcălab contra României, se desprinde ideea că aplicarea, ca pedeapsă accesorie, a art. 64 alin. 1 lit. d) și e) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei cu închisoarea, poate constitui o ingerință gravă în exercițiul dreptului la viața familială, recunoscut de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care infracțiunea cercetată nu relevă o incompatibilitate sau nedemnitate în exercitarea drepturilor părintești. Consecința directă, expressis verbis, conținută în considerentele hotărârii menționate, este aceea că pedeapsa accesorie nu se mai aplică ope legis, ci trebuie analizată, apreciată și motivată în fiecare caz în parte.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Prin urmare, instanța de apel apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și modalitatea de comitere, nu se impune a se interzice exercițiul dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. d Cod Penal- drepturile părintești, nerezultând că ar putea pune în pericol dezvoltarea și educarea eventualilor copii proprii; dar că se justifică menținerea interzicerii exercițiului dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. e Cod Penal- dreptului de a fi tutore sau curator.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c pen. instanța de apel constată că interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie presupune ca inculpatul să se fi folosit pentru săvârșirea infracțiunii de o anumită funcție sau profesie, neputându-se aplica automat, indiferent de circumstanțele cauzei. În speță, nu sunt îndeplinite condițiile expuse anterior, respectiv la săvârșirea infracțiunii, inculpatul nu s-a folosit de nici o funcție sau profesie. Astfel, instanța va admite apelul declarat de inculpat numai în ce privește individualizarea pedepsei accesorii, respectiv interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. c și d.
Cod PenalFață de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. instanța va admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C - S și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 29/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și va desființa sentința penală atacată în ce privește contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 166/2002 pronunțată de Tribunalul C-S și individualizarea pedepsei accesorii.
Rejudecând, în temeiul art. 61 alin. 1.Cod Penal va contopi pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul de pedeapsă de 884 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166/05.09.2002 pronunțată de Tribunalul C-S pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211.Cod Penal, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare.
- înlătura interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c și d din Cod Penal conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
- menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 189.C.P.P. va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 379 pct. 2 lit.a p Cod Penal admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C - S și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 29/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Desființează sentința penală atacată în ce privește contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 166/2002 pronunțată de Tribunalul C-S și individualizarea pedepsei accesorii și rejudecând:
În temeiul art. 61 alin. 1.Cod Penal contopește pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul de pedeapsă de 884 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166/05.09.2002 pronunțată de Tribunalul C-S pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211.Cod Penal, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 9 (nouă) ani închisoare.
Înlătură interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c și d din Cod Penal conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu avocat din oficiu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și partea civilă.
Pronunțată în ședința publică, din 19 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
red.LB/23.11.09
tehnored AJ/2 ex/26.11.09
prima instanță: Trib. CS-
26 2009
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan
