Violul (art.197 cod penal). Decizia 1255/2009. Curtea de Apel Craiova

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr- Art.189, 197 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.1255

Ședința publică de la 14 decembrie 2009

PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

- - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

- - Președinte Secție

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații, și, precum și partea civilă, împotriva deciziei penale nr.54 din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții inculpați, toți în stare de arest preventiv, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, asistat de avocat, apărător ales, asistat de avocat, apărător ales.

A lipsit recurenta parte civilă, reprezentată de avocat, apărător ales, cât și intimata parte civilă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Apărătorul inculpatului, susține recursul declarat, potrivit motivelor scrise, iar în aplicarea cazurilor de casare prev.de art.385⁹pct.18 și 14 Cod pr.penală, apreciază, mai întâi, că soluțiile de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile reținute sunt greșite, probatoriul nedemonstrând existența acestora, iar, pe de altă parte, de vreme ce vor fi reținute faptele, vinovăția și participația inculpatului, instanța de recurs să procedeze la o reducere a pedepselor, apreciate ca fiind prea severe.

Apărătorul inculpatului, susține recursul declarat, potrivit motivelor scrise, apreciind, într-o primă teză, că soluțiile de condamnare a acestui inculpat pentru cele trei infracțiuni reținute, sunt greșite, faptelor respective lipsindu-le un element constitutiv - vinovăția, iar, într-o teză subsidiară, s-au criticat pedepsele aplicate, sub aspectul cuantumului lor, sens în care s-a solicitat reducerea acestora, cu referire la dispozițiile art.385⁹pct.18 și 14 Cod pr.penală.

Apărătorul inculpatului, susține recursul declarat, potrivit motivelor scrise de casare, apreciind, într-o primă teză, că soluțiile de condamnare sunt greșite, sens în care, potrivit art.385⁹pct.18 Cod pr.penală, s-a solicitat achitarea acestui inculpat pentru cele două infracțiuni săvârșite, invocându-se ca temeiuri atât dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală, cât și temeiurile prev.de art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală, apoi, într-o teză subsidiară, același apărător, a cerut ca pedepsele aplicate să fie reduse, întrucât sunt stabilite cu nesocotirea criteriilor înscrise în art.72 Cod penal, această din urmă critică fiind făcută cu trimitere la dispozițiile art.385⁹pct.14 Cod pr.penală.

Apărătorul părții civile, susține recursul declarat, potrivit motivelor scrise de casare, iar cu referire la dispozițiile art.385⁹pct.14 Cod pr.penală, apreciază că pedepsele ce s-au aplicat inculpaților sunt greșit individualizate, în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal, impunându-se majorarea acestora, iar în considerarea dispozițiilor prev.de art.998, 999 Cod civil, s-a susținut că latura civilă a cauzei a fost greșit rezolvată, întrucât despăgubirile pentru daune morale acordate sunt neîndestulătoare, solicitându-se majorarea acestora la câte 10.000 lei față de inculpații și, și la 5.000 lei, față de inculpatul.

Apărătorul părții civile apreciază că recursurile celor trei inculpați sunt nefondate, solicitând să fie respinse, ca atare.

Apărătorii inculpaților, având pe rând cuvântul, pun concluzii de respingere a recursului părții civile, ca nefondat.

Procurorul apreciază că recursurile declarate de inculpați, cât și cel declarat de partea civilă, sunt nefondate, solicitând să fie respinse, ca atare.

Inculpații, având pe rând cuvântul, își însușesc concluziile apărătorilor lor, fiecare solicitând admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.3083 din 22 decembrie 2008, Judecătoria Craiovaa hotărât următoarele:

În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la data de 28.10.1980 în mun. C, jud. D, domiciliat în com. C nr.893, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare și s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 61 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 438 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3185/2006 a Judecătoriei Craiova, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată anterior, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a și lit.b Cod penal, pe durata de 3 ani.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, teza a II a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 Cod penal și art. 350 Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii preventive din data de 05.02.2008, precum și arestarea preventivă de la 06.02.2008 la zi și a menținut starea de arest.

În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 01.05.1985 în municipiul C, domiciliat în orașul, județul D, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 65 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. Cod penal, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5125/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 812/2005 a Curții de APEL CRAIOVA și a dispus și executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menționată mai sus, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani închisoare și interzicerea exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 24.08.1979 în comuna, jud. D, domiciliat în orașul,-, jud. D, în prezent deținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. b și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

Au fost obligați inculpații, și, în solidar, la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea civilă.

A fost obligat fiecare dintre inculpații, și la plata sumei de 2.000 lei daune morale către partea civilă, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal.

A fost obligat fiecare dintre inculpații și la plata sumei de 4.500 lei daune morale către partea civilă, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. 1 Cod penal.

A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 27.01.2008, părțile vătămate și se deplasau pe ruta C -, iar în momentul în care au ajuns în dreptul unui local public denumit SC SRL, a ieșit din acesta martora cu care părțile vătămate au purtat o discuție, pe fondul unui conflict anterior.

În acea zonă a ajuns și o autoutilitară de culoare albă în care s-au aflat inculpații și, aceștia din urmă obligând părțile vătămate să urce în vehicul împotriva voinței lor.

Vehiculul a fost condus de coinculpatul, care ulterior a primit un telefon ce a schimbat planul inițial, astfel că toți cei din vehicul s-au întors la localul public de unde au plecat.

Declarația părții vătămate privind faptele celor trei inculpați de a le constrânge prin exercitarea actelor de violență fizică și psihică pentru a intra în vehicul se coroborează cu proba testimonială administrată în cursul procesului penal.

Astfel, martora a confirmat în cursul urmăririi penale faptele celor trei inculpați de a obliga părțile vătămate să pătrundă în autoturism, pe fondul exercitării constrângerii fizice și morale constând în: vorbirea pe un ton ridicat, imperativ, împingerea acestora către interiorul autoturismului.

Părțile vătămate au început să plângă, acest aspect fiind de natură a confirma starea de temere puternică provocată de cei trei inculpați.

declarației martorei în cursul judecății nu va fi luată în considerare, întrucât aceasta a scris și a semnat personal declarația în cursul urmăririi penale, nu a dovedit constrângerea exercitată asupra ei de către organele de poliție.

Revenirea asupra unei declarații nu determină în mod automat înlăturarea acesteia, întrucât proba testimonială nu este indivizibilă, iar la justa soluționare a cauzei vor fi avute în vedere acele declarații ale martorilor care se coroborează cu faptele și împrejurările care rezultă din ansamblul probelor administrate în cursul procesului penal.

Declarația martorului din cursul judecății de la fila 122 nu este verosimilă, întrucât în cursul procesului penal între aceasta și inculpatul s-a stabilit o corespondență, ceea ce determină concluzia unei relații apropiate între cei doi, fiind de natură a conferi declarației sale un grad sporit de subiectivitate.

Exercitarea violențelor fizice și psihice asupra părților vătămate rezultă și din declarațiile martorilor, A și, care au observat-o pe partea vătămată plângând, la întoarcerea în localul public, după parcurgerea de către toți a unui drum cu autoutilitara albă.

Declarația martorului din cursul urmăririi penale reprezintă o probă directă și imediată, întrucât martorul a perceput personal pătrunderea forțată a părților vătămate în autoutilitara de culoare albă condusă de inculpatul.

Starea de puternică tulburare nervoasă fost observată și de martorul care a observat-o pe una din părțile vătămate plângând, la revenirea după parcurgerea drumului cu autoutilitara albă.

În drept, fapta inculpaților inculpații u, și de a obliga pe cele două părți vătămate minore prin exercitarea constrângerii fizice și psihice să intre într-un vehicul, iar după parcurgerea unul drum, s-au întors și sub imperiul aceleiași stări de temere să intre într-un local public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal.

Sub aspectul conținutului constitutiv, elementul material al fiecărei infracțiuni prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal ce se vor reține în sarcina inculpaților, constă în faptele comise de a împinge părțile vătămate în interiorul vehiculului, de a determina pe acestea prin folosirea forței fizice, uzitarea tonului ridicat și imperativ al vocii, să îi însoțească pe inculpați împotriva voinței lor.

Lipsirea de libertate a celor două părți vătămate a fost efectivă, acestea fiind împiedicate a continua drumul spre și ilegală. Lipsirea de libertate a fost reală, certă întrucât părților vătămate le-au fost anihilate intenția și voința de a desfășura activitățile dorite, de a se deplasa și acționa potrivit voinței lor.

Urmarea imediată a constat în încălcarea libertății de mișcare a părților vătămate, raportul de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților și lipsirea de libertate a părților vătămate decurgând din probele administrate care au confirmat desfășurarea de către inculpați a acțiunilor prin care părțile vătămate au fost lipsite de libertate.

După o perioadă de timp petrecută în interiorul localului public, timp în care partea vătămată a părăsit acel loc, invocând un apel telefonic primit de la mama sa, partea vătămată a fost constrânsă fizic de către inculpatul să se deplaseze cu autovehiculul deși acesta nu poseda permis de conducere.

Partea vătămată a fost indusă în eroare de către inculpat asupra destinației, având credința că va fi condusă la domiciliu.

Într-o lizieră de salcâmi, inculpatul a constrâns partea vătămată să întrețină raporturi sexuale contrar voinței sale.

Ulterior, în urma unui apel telefonic avut cu inculpatul, cei doi inculpați s-au întâlnit pe o stradă lăturalnică a orașului, unde aceeași parte vătămată a fost obligată să urce în vehiculul condus de inculpatul.

S-au îndreptat spre un imobil aparținând tatălui inculpatului, unde, profitând de profunda stare de tulburare în care s-a aflat partea vătămată și exercitând presiuni asupra acesteia, inculpatul a întreținut cu aceasta raport sexual contrar voinței sale.

Raporturile sexuale la care a fost supusă partea vătămată rezultă din raportul de constatare medico-legală nr.288/A1/2008 în care se confirmă deflorarea recentă la care a fost supusă persoana.

Concluziile raportului medico-legal infirmă susținerile inculpatului privind existența unei relații de prietenie anterioară cu partea vătămată și a întreținerii mai multor raporturi sexuale, întrucât actul medico-legal atestă o stare de deflorare recentă.

Declarația părții vătămate contribuie la soluționarea cauzei penale conform art. 75 Cod procedură penală, întrucât prezintă garanții de obiectivitate și sinceritate, aceasta descriind detaliat imobilul cu care a fost supusă de către inculpatul unor raporturi sexuale contrar voinței sale.

Situația de fapt reținută, existența faptelor, participația și vinovăția fiecărui inculpat au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile martorilor, A, Stanie, G, acestea coroborate cu declarațiile părților vătămate și, cât și cu declarațiile făcute de inculpați în cele două faze ale procesului.

În drept, faptele inculpaților de a întreține raport sexual cu partea vătămată, fără consimțământul acesteia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 al. 1 Cod penal.

Lipsa consimțământului victimei rezultă din împrejurarea că actele sexuale s-au realizat prin constrângerea fizică și psihică a victimei, prin inducerea în eroare a acesteia de către inculpatul care i-a comunicat că o va conduce la domiciliu.

Faptele inculpaților și au fost comise și pe fondul stării de tulburare psihică produsă anterior victimei, în momentul constrângerii acesteia să urce în autoutilitara albă, astfel încât posibilitățile acesteia de rezistență fizică și psihică au fost reduse.

Cerința legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită și când partea vătămată și-a dat seama că orice rezistență ar fi zadarnică și că eventual i-ar putea agrava situația, în special observând comportamentul agresiv anterior al inculpaților.

Săvârșirea infracțiunii de către inculpații este confirmată și prin atitudinea acestora ulterior sesizării organelor de urmărire penală de către partea vătămată.

Din înscrisurile aflate la filele 127-131, dosar urmărire penală, conținând înregistrarea convorbirilor dintre numita, mama părții vătămate se reține că, ulterior trimiterii în judecată a inculpaților, a încercat să zădărnicească adevărul prin influențarea acestei persoane, promițându-i o sumă de bani pentru a evita ca acest caz să dobândească amploare.

De asemenea, din declarația tatălui părții vătămate numitul, rezultă că unchiul inculpatului, numitul, a venit la locuința sa și l-a rugat să îl ierte pe nepotul său, întrucât sunt rude, solicitând să îi comunice și prețul împăcării. Această convorbire a fost auzită și de numita.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, întrucât au prevăzut fapta și rezultatul acesteia, au avut reprezentarea mentală a acțiunii lor, și au urmărit întreținerea raporturilor sexuale fără consimțământul victimei, deși cunoșteau împotrivirea acesteia. Inculpații au profitat de starea de temere pe care au produs-o victimei, precum și de sentimentele de încercate de aceasta cu ocazia lipsirii de libertate produsă anterior.

De asemenea, fapta inculpatul care în ziua de 27.01.2008 a condus pe raza orașului, un autovehicul, proprietate personală, înmatriculat în Franța, fără a fi posesor al permisului de conducere, aspect confirmat de adresa nr. -/06.02.2008 a C - Regim Permise de Conducere D, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a suferit mai mult condamnări pentru săvârșirea unor infracțiunii contra patrimoniului. Prin raportarea la condamnarea de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, dispusă prin sentința penală nr. 596/2005 a Judecătoriei Petroșani, pentru care inculpatul a fost încarcerat la 03.03.2005 și liberat condiționat la 22.06.2007 cu un rest de 438 de zile neexecutate, s-a reținut că faptele descrise au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal. Întrucât inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furt calificat și distrugere, aplicată prin sentința penală nr. 177/2001 a Judecătoriei Craiova, pentru care a fost încarcerat la 29.05.2000, liberat la 29.01.2001, reîncarcerat la 01.02.2002 și liberat condiționat la 11.06.2003, cu un rest de 337 de zile neexecutate, nefiind împlinit termenul de reabilitare, în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b Cod penal privind recidiva postexecutorie.

Constatând că faptele sunt în concurs prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal, întrucât infracțiunile au fost săvârșite de aceiași persoană, înainte de a fi condamnată pentru vreuna dintre ele, în baza art. 34 lit. b Cod penal, instanța a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea.

La individualizarea judiciară a pedepsei, reținând vinovăția inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv de circumstanțele reale de săvârșire a faptelor și cele personale ale inculpatului, apreciind că aplicarea unei pedepse ca modalitate de execuție în regim de detenție, este de natură a-și atinge scopul preventiv educativ al pedepsei.

Din fișa de cazier a inculpatului reiese că acesta prin sentința penală nr. 5125/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 812/2005 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, astfel că la data comiterii prezentei fapte se afla în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și J pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin sentința penală nr. 196/2003 a Tribunalului O l t, fiind arestat la data de 27.09.2002 și liberat condiționat la data de 02.06.2004 cu un rest de 296 de zile neexecutate, astfel că la data săvârșirii faptelor se afla în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.

Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. 1 și 3 Cod procedură penală instanța a obligat inculpații, și, în solidar, la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea civilă.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 lei daune morale.

Prejudiciul moral constând în lezarea onoarei sau reputației unei persoane sau alte suferințe de ordin psihic, justifică acordarea unor compensații materiale, astfel instanța a apreciat că suma acordată părții vătămate este suficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații, și partea civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de apel depuse la dosar la 18.02.2009, partea civilă a arătat că în ceea ce privește latura penală a cauzei, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond nu a ținut cont de toate prevederile art.72 Cod penal care reglementează criteriile de individualizare a pedepselor, respectiv de starea de recidivă a inculpaților și, concursul de infracțiuni reținut pentru inculpații și, vârsta fragedă a victimei, care nu împlinise 16 ani corelată cu protecția sporită acordată victimelor care nu au împlinit 15 ani (197 al. 3 Cod penal) unde pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 10 și 25 de ani, comportamentul inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor cât și după săvârșirea acesteia, comportamentul victimei anterior săvârșirii infracțiunilor în sensul că aceasta nu mai avusese relații intime.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.34 lit. b cod penal și art.39 alin. 4 cod penal care reglementează aplicarea pedepselor în caz de concurs de infracțiuni și, respectiv, recidivă în sensul că pedeapsa poate fi sporită până la maximul special, care, dacă se apreciază că este neîndestulător se poate adăuga un spor de 5 și respectiv 10 ani.

În consecință, s-a arătat că pedepsele aplicate celor trei sunt prea blânde și că trebuie sporite de instanța de apel.

În ceea ce privește latura civilă apelanta a arătat că sub aspectul uantumului daunele morale stabilite de inT. sunt prea mici comparativ cu gravitatea faptelor, persoana inculpaților și persoana părții civile, victimă a infracțiunii, solicitând majorarea daunelor morale la câte 5000 lei pentru fiecare infracțiune săvârșită împotriva sa.

În cuprinsul motivelor de apel formulate de inculpatul ( fila 22 dosar apel) s-a solicitat într-o primă teză achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit.d Cod procedură penală atât pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate cât și pentru infracțiunea de viol întrucât la dosar există dovezi certe referitoare la lipsa intenției inculpatului de a comite vreo faptă reprobabilă.

În teză subsidiară, reținând ca și culpă a inculpatului lipsa de diligență a acestuia în a refuza acceptul presupusei părți vătămate de a întreține raporturi sexuale, în condițiile în care relațiile anterioare dintre cei doi ar fi îndreptățit orice observator obiectiv să constate că actele dintre cei doi nu sunt noi, inedite și neconsolidate în timp, s-a solicitat aplicarea unei pedepse egală în cuantum cu durata arestării preventive. În același sens s-a mai motivat că prin aplicarea acestor pedepse, nu s-ar crea nici o temere că scopul educativ - preventiv al pedepsei nu ar fi atins, dată fiind atitudinea inculpatului pe tot parcursul procesului, atitudine din care rezultă că acesta a înțeles implicațiile oricărei fapte reprobabile, a relatat cu consecvență adevărul, a recunoscut faptele și împrejurările deduse judecății așa cum au stat în realitate.

În continuare s-a arătat că atitudinea inconstantă avută de părțile vătămate - una dintre acestea retractând în totalitate cele relatate în faza de urmărire penală, iar cea de-a doua dorind a face dovada susținerilor sale cu probe științifice, la descrierea proprie - fac dovada inexistenței faptei în varianta relatată instanței. În acest sens s-a susținut că cele reținute în concluziile buletinului de analiză nr.21//288 emis de IML C și în concluziile raportului de constatare medico-legală infirmă fără dubiu cele expuse de partea vătămată. Modul și mijloacele de descriere a faptelor din data de 27.01.2008 sunt singurele ce se coroborează cu cele relatate de inculpat, martorii susținând în totalitate cele declarate de inculpat, conturând o relație între cei doi ce trena de foarte mult timp. În consecință, s-a precizat că instanța trebuia să cerceteze și să stabilească dacă și în ce măsură își poate confirma cele relatate de partea vătămată, neputând înlătura nici principiul " in dubio pro reo" și nici principiul " nevinovăției" și după administrarea nemijlocită a întregului probatoriu să aprecieze că singura constantă este dubiul și certă este nevinovăția inculpatului.

Un alt motiv de apel invocat l-a constituit vădita înlăturare de către instanța de fond a tuturor prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a prevederilor dreptului intern ce garantează dreptul la apărare efectivă, respectiv art.6 punctele 2 și 3 literele a, b, și d din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 66 alineatul 2 din Codul d e Procedură Penală și art. 172 alineatul 1 din Codul d e Procedură Penală, dar și dispozițiile deciziei 1086/2007 a Curții Constituționale.

În susținerea celor invocate s-a arătat că în temeiul art.44 Cod procedură penală raportat la art.300 Cod procedură penală, cu aplicarea art.302 Cod procedură penală s-a solicitat instanței de fond să constate nulitatea actelor de procedură întocmite cu încălcarea prevederilor legale și, pe cale de consecință, nulitatea actului de sesizare a instanței cu consecința aplicării dispozițiilor art. 332 Cod procedură penală, respectiv a restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât: pe parcursul urmăririi penale inculpații au fost audiați în prezența aceluiași apărător, deși aveau posibil interese contrare; la administrarea tuturor probatoriilor nici unul dintre inculpați nu a fost prezent; nici apărătorul și nici partea asistată de acesta nu a luat la cunoștință în nici un moment de vreun act efectuat în cauză; nu există nici un proces-verbal de încunoștințare; nici un proces verbal din care să rezulte dacă solicită o contraprobă. Prin acestea s-a încălcat dreptul inculpatului la apărare întrucât numai apărătorul care asistă la efectuarea actelor de urmărire penală poate formula cereri și poate realiza o apărare pertinentă. În plus, inculpatul nu a putut pune întrebări, nu a putut combate lipsa de temeinicie a probelor, nu a cunoscut ce anume trebuia să probeze și, astfel nu a beneficiat de o garanție reală a dreptului la apărare.

În consecință, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.197 Cod procedură penală, iar vătămarea produsă nu ar putea fi acoperită întrucât inculpatul a fost lipsit de parcurgerea unei etape procesuale, iar combaterea probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și interpretate strict în sensul acuzării, în faza cercetării judecătorești a fost îngreunată de trecerea termenelor și de numeroasele sesizări pentru mărturie mincinoasă nefinalizate de altfel.

În cuprinsul motivelor formulate în scris și depuse la dosar ( fila 26) inculpatul a precizat că în mod greșit instanța de fond, în baza materialului probator administrat, a apreciat că fapta inculpatului așa după cum a fost descrisă prin hotărârea pronunțată ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal. În acest sens, a solicitat a se avea în vedere faptul că deși inițial, în faza de urmărire penală ambele părți vătămate au declarat că au fost urcate în auto prin constrângere fizică de cei trei inculpați, partea vătămată în fața instanței a revenit asupra celor declarate precizând că au urcat amândouă în dubă, de bunăvoie, au mers 15 metri, după care s-au întors la bar ( fila 96). La dosar nu există nici o probă directă în sensul privării de libertate raportat la cele declarate de în fața instanței și, în plus, din certificatul medico-legal eliberat părții vătămate nu rezultă vreo leziune de genul unei tumefieri pe corpul acesteia care să demonstreze faptul că aceasta ar fi fost privată de libertate prin forța fizică.

S-a mai motivat că raportat la modul și împrejurările de comitere a violului descrise de partea vătămată în declarația din 27.01.2008 ( fila 32 dosar de urmărire penală) rezultă imposibilitatea săvârșirii unui viol în condițiile și poziția descrisă. Partea vătămată a fost învățată să mintă pentru a-l introduce în cauză și pe ca posibil infractor, lucru care, de altfel, susține apelantul, s-a întâmplat și cu partea vătămată care susține că a fost învățată de polițiști ce să declare.

În concluzie, s-a solicitat instanței de apel a dispune achitarea inculpatului apelant.

Apelantul inculpat, în motivele scrise depuse la dosar (fila 48 dosar apel) a invocat, în esență, greșita apreciere de către instanța de fond a probelor administrate, greșita reținere a stării de fapt, inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate. Astfel, s-a menționat că instanța de fond a dat relevanță juridică declarațiilor părților vătămate din faza de urmărire penală și nu declarațiilor date în fața instanței, iar în ceea ce privește starea de fapt, în mod greșit a reținut faptul că a obligat părțile vătămate să se urce în vehicul împotriva voinței lor, folosind ca principal suport probator, declarația martorei. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv invocat, apelantul a precizat că probele demonstrează inexistența oricărei constrângeri din partea sa asupra celor două părți vătămate atât la urcarea în mașină cât și la intrarea în localul public. În plus, raportat la timpul scurs din momentul în care au plecat cu dubița și momentul în care au revenit la bar (aproximativ 5 minute) nu se poate vorbi de o lipsire de libertate efectivă.

Sub aspectul existenței elementului subiectiv s-a motivat că inculpatul nu a urmărit nici un moment și nici măcar nu a acceptat împiedicarea libertății de mișcare a părților vătămate. întâmplător inculpatul a urcat în duba lui anunțând că dorește să fie lăsat acasă. A deschis ușa dubiței din spate întrucât aceasta era blocată și nu se deschidea decât din exterior. În final, a menționat că singura sa vină este aceea de a se fii aflat într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit.

Un alt aspect menționat se referă la faptul că deși a fost trimis în judecată doar pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, comparativ cu ceilalți doi inculpați, pedeapsa aplicată este egală cu pedeapsa aplicată acestora care au fost judecați și condamnați pentru comiterea a două infracțiuni, infracțiunea de viol fiind o infracțiune cu un grad de pericol social sporit comparativ cu infracțiunea de lipsire de libertate.

Prin decizia penală nr.54 din 4 iunie 2009, Tribunalul Dolj, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților, și .

S-a admis apelul părții civile, a fost desființată în parte, sub aspectul laturii civile sentința apelată, s-a admis acțiunea civilă promovată în cauză de această parte civilă și au fost obligați fiecare dintre inculpații și, la câte 6.000 lei fiecare, despăgubiri civile cu titlu de daune morale, către partea civilă.

A fost obligat inculpatul la 3.000 lei despăgubiri civile, cu titlu de daune morale către parte civilă, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

astfel, instanța de prim control judiciar, cu privire la motivul de apel invocat de apelantul vizând încălcarea de către instanța de fond a dreptului la apărare a inculpatului, motivat de împrejurarea că nu a dat curs solicitării apărătorului ales de a constata nulitatea actelor de urmărire penală tribunalul l-a constatat neîntemeiat raportat la cele expuse de instanța de fond în încheierea din 15 mai 2008 ( fila 72 dosar de fond, volumul I ). În plus, din examinarea actelor și lucrărilor efectuate în cursul urmăririi penale tribunalul a constatat că nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la apărare a inculpatului câtă vreme toate declarațiile acestuia au fost date în prezența apărătorului ales (avocat ), au fost formulate cereri de probatorii cu privire la care organele de urmărire penală s-au pronunțat prin rezoluție motivată. Din cuprinsul deciziei Curții Constituționale invocate a reținut că ceea ce s-a declarat a fi în neconcordanță cu dispozițiile Constituției, este sintagma "care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" și nu textul de lege în integralitatea lui și, în nici un caz nu se dă o altă interpretare textului respectiv, în sensul celor ce rezultă din argumentele enumerate în motivul de apel, respectiv că apărătorul inculpatului sau învinuitului ar trebui să fie prezent la toate actele de urmărire ce se efectuează în cauză. Potrivit art. 172 alin. 1 Cod de procedură penală apărătorul are dreptulsă asistela efectuarea oricărui act de urmărire penală, însă aceasta nu presupune neapărat că urmărirea penală trebuie să se desfășoare strict în prezența apărătorului. Câtă vreme apărătorul inculpatului nu a făcut dovada că pe parcursul urmăririi penale a adus la cunoștința organelor de anchetă dorința sa de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală și că organele de anchetă nu l-au încunoștințat de data și locul când actul de urmărire penală urma a fi îndeplinit, motivul invocat în apel a fost privit ca neîntemeiat.

Și cel de-al doilea motiv de apel invocat de același inculpat, vizând nevinovăția sa, a fost privit ca neîntemeiat raportat la întreg materialul probator administrat în cauză pe întreg parcursul procesului penal: urmărire penală, inT. de fond, apel. Astfel, a apreciat instanța de apel că pretinsa relație a inculpatului cu partea vătămată nu rezultă decât din susținerile inculpatului. Nici măcar în scrisoarea pe care martora ( fila 85 dosar de fond) i-ar fi adresat-o inculpatului nu se vorbește de o relație anterioară pe care inculpatul ar fi avut-o cu partea vătămată, relație care, chiar dacă ar fi existat nu ar fi condus obligatoriu la concluzia că inculpatul a comis infracțiunea de viol fără forma de vinovăție cerută de lege. La acestea se mai adaugă și faptul că înscrisul respectiv nu este datat și din conținut rezultă în mod clar că a fost redactat " pro causa" susnumita făcând referire la locuri, perioade de timp ( trei minute, cinci minute.) invocate de inculpat în apărarea construită în fața instanței. Cu atât mai mult în cauză nu s-a putut concluziona că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată având acceptul acesteia câtă vreme toate probele administrate dovedesc contrariul și, în plus, susțin declarațiile părții vătămate, declarații constante pe întreg parcursul cercetărilor, spre deosebire de declarațiile inculpaților care, inițial, au negat orice implicare după care au revenit și au prezentat o situație de fapt pe care, ulterior, în fața instanței, după angajarea avocaților au modificat-

De asemenea, referitor la afirmarea nevinovăției, s-a mai invocat și necoroborarea declarațiilor părții vătămate cu concluziile buletinului de analiză nr. 21//288 și raportului de constatare medico legală emise de IML C însă aspectele prezentate de partea vătămată pot fi privite și trebuie a fi analizate prin prisma lipsei de experiență a acesteia. Inexistența urmelor de violență (a stabilit aceeași inT. de apel), nu conduc automat la concluzia dorită de inculpați, câtă vreme partea vătămată nu a arătat nici un moment că i-ar fi fost provocate astfel de leziuni, invocând în mod constant constrângerea morală, constrângere ce rezultă în mod clar din modul și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor reținute în mod corect de instanța de fond printr-o analiză și interpretare corecte a întreg materialului probator.

Nici împrejurarea că partea vătămată, în fața instanței de fond, a revenit asupra declarațiilor inițiale nu poate constitui temei în a aprecia inexistența infracțiunilor câtă vreme justificările acesteia constând în așa-zisele presiuni exercitate asupra ei de organele de anchetă nu sunt demonstrate în nici un mod și, în plus, așa după cum s-a mai arătat din coroborarea și examinarea întregului material probator existent la dosar rezultă o cu totul altă stare de fapt contrară noilor sale declarații.

Nici susținerile apelantului, potrivit cu care partea vătămată ar fi fost învățată să mintă cu scopul cercetării inculpatului nu sunt întemeiate raportat în primul rând chiar la cele arătate de apelant. Astfel dacă s-ar accepta că partea vătămată ar fi fost influențată să declare într-un anume mod atunci cu siguranță i s-ar fi spus să descrie săvârșirea violului în condiții și poziții care să nu presupună interpretări. În altă ordine de idei din cuprinsul declarațiilor acesteia, examinate în ansamblu nu rezultă nici o neclaritate vis-a-vis de cele petrecute între ea și acest inculpat.

Cu privire la cele invocate de apelantul tribunalul a constatat că instanța de fond a analizat întreg materialul probator administrat în cauză și nu a dat relevanță uneia sau unor declarații date pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței și, în mod just a stabilit o corectă stare de fapt. Referitor la timpul scurs considerat de apelant ca fiind foarte scurt pentru a ne afla în situația unei lipsiri de libertate, tribunalul constată că raportat la cele întâmplate nu numai pe perioada menționată în motivele de apel, dar și ulterior, lipsirea de libertate a fost efectivă, cele două fete fiind luate de pe stradă, și fără acceptul lor urcate în mașină, iar pe parcursul unei perioade de timp mai mici pentru și mai îndelungate pentru lipsite de posibilitatea de a acționa potrivit voinței lor. Apelantul inculpat nu se poate disocia de activitatea desfășurată de ceilalți câtă vreme din declarațiile numitei rezultă că, în bar, înainte de a ieși afară pentru a le urmări pe cele două, stând la masă cu și aflase de discuția acestuia din urmă cu martora și auzise afirmațiile lui ( fila 83 verso, dosar de urmărire penală). În plus inculpatul nu oferă nici o explicație raportat la faptul că dacă inițial se grăbea să ajungă acasă, ulterior, după ce s-au întors cu cele două fete în mașină, a intrat în bar și a mai rămas ceva timp acolo.

Raportat la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților în prezenta cauză, prima inT. a făcut o corespunzătoare interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72 Cod penal, având în vedere atât circumstanțele reale ale faptelor reținute în sarcina inculpaților, cât și cele personale ale fiecăruia dintre inculpați.

Motivele de apel referitoare la acest aspect invocate atât de inculpați, cât și de apelanta parte vătămată au fost apreciate ca neîntemeiate. Astfel, pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate, potrivit celor mai sus menționate, instanța de fond a aplicat pedepse egale în cuantum cu minimul prevăzut de lege, respectiv 7 ani închisoare, iar pentru săvârșirea infracțiunii de viol a aplicat inculpaților și pedepse spre maximul prevăzut de lege, respectiv 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, în condițiile în care maximul prevăzut de lege este de 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin urmare, cele invocate de apelanta parte vătămată raportat la faptul că prin pedepsele aplicate nu s-a făcut o diferențiere între inculpați funcție de activitatea infracțională desfășurată de fiecare, a fost privit ca neîntemeiat. Faptul că, în final, prin aplicarea dispozițiilor art. 34 Cod penal s-a dispus ca fiecare dintre inculpați să execute practic aceiași pedeapsă nu înseamnă că instanța de fond nu a făcut o diferențiere între cei trei.

În ceea ce privește susținerile apelantului inculpat legat de același aspect tribunalul a constatat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este egală cu minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea de lipsire de libertate și aplicarea unei pedepse mai blânde ar presupune reținerea unor circumstanțe care să justifice coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege sau majorarea cuantumului pedepselor aplicate celorlalți inculpați pentru a se ajunge la rezultatul dorit de apelant, situație ce nu se justifică nici într-un sens nici în celălalt sens raportat la cele menționate anterior.

Referitor la apelul formulat de partea vătămată tribunalul, a apreciat că acesta este fondat sub aspectul motivelor invocate vizând modul de soluționare al laturii civile.

Astfel, așa după cum a rezultat din declarația părții vătămate consemnată la fila 89 din dosar, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 15.000 lei reprezentând daune morale, solicitând obligarea inculpaților la plata acestei sume. În motivele de apel partea civilă a invocat cuantumul mic al daunelor acordate și a precizat că solicită obligarea inculpaților la câte 5.000 lei fiecare pentru fiecare infracțiune comisă și a cărei victimă a fost apelanta.

Raportat la vârsta părții civile, la urmările produse prin comiterea infracțiunilor de către inculpați, urmări ce rezultă în mod indiscutabil din caracterul infracțiunilor reținute, tribunalul constată că cererea părții civile este perfect întemeiată.

Tribunalul a constatat că în modul de formulare a acțiunii civile partea vătămată a instituit o solidaritate a inculpaților în plata despăgubirilor, dar prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata despăgubirilor civile, trecând peste cele solicitate de partea civilă. Cu toate acestea, apelanta nu a criticat în motivele de apel acest aspect, ci din contră a precizat că fiecare dintre inculpați trebuie obligat prin raportare la numărul de infracțiuni comise împotriva sa, împrejurare care demonstrează că partea civilă și-a însușit punctul de vedere al instanței de fond, renunțând la solidaritatea inculpaților.

Critica vizând cuantumul daunelor solicitate nu poate fi însă primită dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă fiind aplicabile, neputându-se ca, în apel, partea civilă să majoreze cuantumul daunelor după pronunțarea hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei, cât și împotriva soluției instanței de fond, au declarat recurs cei trei inculpați, precum și partea vătămată, constituită parte civilă,.

nculpatul, în motivele scrise, cu referire la cazurile de casare prev.de art.385⁹pct.18 și 14 Cod pr.penală, a apreciat, mai întâi, că soluțiile de condamnare a sa pentru infracțiunile reținute sunt greșite, probatoriul nedemonstrând existența acestora, iar, pe de altă parte, de vreme ce vor fi reținute faptele, vinovăția și participația sa, instanța de recurs să procedeze la o reducere a pedepselor, apreciate ca fiind prea severe.

Inculpatul, în recursul declarat, a apreciat, într-o primă teză, că soluțiile de condamnare a sa pentru cele trei infracțiuni reținute, sunt greșite, faptelor respective lipsindu-le un element constitutiv - vinovăția, iar, într-o teză subsidiară, a criticat pedepsele aplicate, sub aspectul cuantumului lor, sens în care a solicitat reducerea acestora, cu referire la dispozițiile art.385⁹pct.18 și 14 Cod pr.penală.

Inculpatul, potrivit motivelor scrise de casare, într-o primă teză, a apreciat că soluțiile de condamnare sunt greșite, sens în care, potrivit art.385⁹pct.18 Cod pr.penală, a solicitat achitarea sa pentru cele două infracțiuni săvârșite, invocându-se ca temeiuri atât dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală, cât și temeiurile prev.de art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală, apoi, într-o teză subsidiară, același inculpat, a cerut ca pedepsele aplicate să fie reduse, întrucât sunt stabilite cu nesocotirea criteriilor înscrise în art.72 Cod penal, această din urmă critică fiind făcută cu trimitere la dispozițiile art.385⁹pct.14 Cod pr.penală.

Partea civilă, în recursul declarat, cu referire la dispozițiile art.385⁹pct.14 Cod pr.penală, a apreciat că pedepsele ce s-au aplicat inculpaților sunt greșit individualizate, în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal, impunându-se majorarea acestora, iar în considerarea dispozițiilor prev.de art.998, 999 Cod civil, s-a susținut că latura civilă a cauzei a fost greșit rezolvată, întrucât despăgubirile pentru daune morale acordate sunt neîndestulătoare, solicitându-se majorarea acestora, la câte 10.000 lei față de inculpații și, și la 5.000 lei, față de inculpatul.

Recursul declarat de inculpatul va fi privit ca fondat, pe când recursurile declarate de inculpații, și partea civilă, vor fi privite ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, observând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că atât prima inT. cât și instanța de apel, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declarațiile părților vătămate și, acestea coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cele două faze ale procesului, cât și cu declarațiile făcute de inculpați), au reținut în cauză o situație de fapt exactă, încadrând judicios activitatea infracțională a fiecărui inculpat, fiecare dintre aceștia săvârșind infracțiunile concurente descrise în actul de sesizare (, infracțiunile prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal - două fapte, infracțiunea prev.de art.197 alin.1 Cod penal și infracțiunea prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, toate cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal;, infracțiunile prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal - două fapte, infracțiunea prev.de art.197 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal;, infracțiunile prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal - două fapte, ambele cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal).

Cât privește tratamentul sancționator aplicat inculpaților și, Curtea apreciază că pedepsele aplicate celor doi, în considerarea dispozițiilor art.72 și art.52 Cod penal, sunt bine individualizate, instanța de fond, fapt însușit de instanța de prim control judiciar, având în vedere, pe de o parte, împrejurările în care infracțiunile s-au consumat, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, decurs din urmările produse, iar, pe de altă parte, și unele elemente ce privesc pe cei doi făptuitori, aflați în stare de recidivă, unul potrivit art.37 lit.a și b Cod penal, iar celălalt, potrivit art.37 lit.a Cod penal, dar și cu atitudine nesinceră, de nerecunoaștere a învinuirilor, în ciuda unor probe concludente de vinovăție, pe de altă parte.

Însă, stabilind față de inculpatul două pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea celor două infracțiuni prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, Curtea va aprecia că instanțele au făcut o greșită individualizare judiciară.

Astfel, cu luarea în seamă a criteriilor prev.de art.72 Cod penal, având în vedere faptul că în ansamblul activității infracționale ceilalți doi inculpați, respectiv și, au avut un rol preponderent, fiind și autori ai infracțiunii de viol, prev.de art.197 alin.1 Cod penal, Curtea apreciază că unele elemente desprinse de la dosar, cum ar fi atitudinea relativ sinceră, de cooperare, avută pe parcursul procesului de inculpatul, pot primi un caracter atenuant, cu efectul prevăzut în planul stabilirii pedepselor, cum astfel arată art.76 Cod penal.

Așadar, după casarea hotărârilor, în privința acestui inculpat, descontopirea pedepsei rezultante, făcându-se aplicarea art.74 rap.la art.76 Cod penal, pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, ambele cu art.37 lit.b Cod penal, vor fi reduse la câte 3 ani închisoare.

după aplicarea art.33 lit.b, 34 lit.b Cod penal, acest inculpat va avea de executat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Verificând modul de rezolvare a laturii civile a cauzei, din perspectiva aplicării dispozițiilor art.998, 999 Cod civil, texte de lege ce consacră principiul reparațiunii integrale a prejudiciului, Curtea constată că instanța de apel, în această privință, a acordat părții civile, despăgubiri suficiente, bine indemnizate, de natură a-i aduce o compensație pentru prejudiciul moral încercat.

Prin urmare, recursurile declarate de inculpații, și partea civilă, în baza art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit art.385¹⁵pct.2 lit.a Cod pr.penală, recursul declarat de inculpatul, pentru considerentele mai sus arătate, va fi admis, iar după casarea celor două hotărâri, în aplicarea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal, pedepsele ce s-au aplicat inculpatului pentru cele două infracțiuni prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, cu art.37 lit.b Cod penal, vor fi reduse la câte 3 ani închisoare.

În baza art.350 Cod pr.penală, se va deduce detenția preventivă executată de fiecare inculpat începând cu 4 iunie 2008, la zi.

Văzând și art.192 și urm. Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.54 din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Casează decizia, cât și sentința penală nr.3083 din 22 decembrie 2009, Judecătoriei Craiova, în privința acestui inculpat și, în consecință:

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.

Făcând aplicarea art.74 rap. la art.76 Cod penal, reduce la câte 3 (trei ani) închisoare, pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni concurente prev de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, ambele cu aplic art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.33 lit.b și art.34 lit.b Cod penal, recontopește pedepsele astfel reduse, în pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, ce urmează a fi executată de inculpatul respectiv.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor anterioare.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și, cât și de partea civilă.

Deduce detenția preventivă executată de fiecare inculpat, începând cu 4 iunie 2008, la zi.

Obligă pe recurenții inculpați și, la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe recurenta parte civilă, la 30 lei, cu același titlu.

Onorariul de avocat, în sumă de 400 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului recurent, până la prezentarea titularului delegației, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 decembrie 2009.

G - - - - -

Grefier,

Red.jud.GV

Șt.

PS/20.01.2010

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, Aurel Ilie

#Judecator Gheorghe Vintila

Violul (art.197 cod penal). Decizia 1255/2009. Curtea de Apel Craiova

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 1255/2009. Curtea de Apel Craiova