Violul (art.197 cod penal). Decizia 1469/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1294/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1469
Ședința publică de la 20 OCTOMBRIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale ce are ca obiect recursurile declarate de către inculpatul și partea vătămată - împotriva deciziei penale nr.75 A din data de 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 13 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, și când Curtea, în temeiul art.306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20 octombrie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1071/20.05.2008 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul penal nr-,într-un prim ciclu procesual, în baza art. 11 pct.2 lit.a coroborat cu art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penalăinculpatul,a fost achitat în ceea ce privește infracțiunea de viol, prev.de art.197 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În baza art. 11 pct.2 lit.a coroborat cu art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală a fost achitat inculpatul în ceea ce privește infracțiunea de amenințare, prev.de art.193 Cod penal, întrucât fapta nu există.
În baza art. 192 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74. 76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.11pct.1 din Legea 61/1991, cu aplicarea art.74. 76 lit. e Cod penal a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, de cuțit, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.33 lit.a Cod penal și în temeiul art.34 lit.b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, astfel încât inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 lit.a Cod penal și care urmează a se socoti de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei cu închisoarea iar. în temeiul art.71 alin.5 Cod penal executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 193 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a reținut, față de depozițiile inculpatului și ale martorilor audiați, că partea vătămată nu a reușit să facă dovada existenței faptei de amenințare, prev. și ped. de art. 193 Cod penal. Și în privința infracțiunii de viol a considerat, de asemenea, pe baza unei analize amănunțite a probelor, că cele în acuzare, constând din declarații de martori și parte vătămată, raport de expertiză medico-legală nr.1408/2006 sau cel realizat în completarea acestuia, nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unui dubiu în privința vinovăției inculpatului.
S-a apreciat că dovezile administrate în cauză nu duc la stabilirea cu certitudine a împrejurării că relațiile sexuale s-au realizat prin constrângerea părții vătămate.
Împotriva acestei hotărâriu declarat apel, atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, cât și partea vătămată,criticând-o sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunile de amenințare și viol, apreciindu-se eronată și incompletă interpretarea dată de instanța de prim-grad probelor de la dosar.
Oral, în completarea motivelor de apel, procurorul a susținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, în sensul că infracțiunea prev. și ped. de art. 11pct.l din Legea nr.61/91 este absorbită de infracțiunea de violare de domiciliu, în varianta agravată, prev. de art. 192 alin.2 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 146/A/03.10.2008, Tribunalul Ialomițaa constatat apelurile fondate și le-a admis, apreciind că, prin ignorarea mai multor dispoziții procedurale ce vizează dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și principiul contradictorialității, prima instanță a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate și care nu poate fi acoperită decât prin refacerea actului.
S-a dispus desființarea în totalitate a sentinței penale nr.1071 din 20 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Slobozia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va face aplicabilitatea dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, atât cât privește cererea inculpatului din data de 18 martie 2008, cât și încadrarea juridică solicitată de procuror urmare a completării motivelor de apel și va avea în vedere și celelalte motive de apel prezentate în scris de parchet.
Pentru rejudecarea cauzei, pe rolul Judecătoriei Sloboziaa fost constituit dosarul penal nr-.
Prin sentința penală nr.215/27.02.2009, pronunțată de Judecătoria Slobozia,rejudecându-se fondul cauzei, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul - a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia nr.2573/P/2006,din infracțiunea prevăzută de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată și respectiv din infracțiunea prevăzută de art.192 alin 2 Cod penal, într-o singură infracțiune de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal.
A fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de violare de domiciliu, din infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.1 Cod penal.
În baza art.192 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul -, - pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 193 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
În baza art.197 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a- dreptul de a fi ales și art. 64 lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a, dreptul de a fi ales. art. 64 lit. b Cod penal. timp de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 800 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, următoarea situație:
În data de 13.11.2006, partea vătămată a depus plângere penală la Poliția, învederând că: "în noaptea de 12/13.11.2006, un pe care știe că-l cheamă doar, sub amenințarea cuțitului, a obligat-o să întrețină cu acesta raport sexual normal, oral și anal în curtea locuinței sale.
Cercetările penale au stabilit că, în data de 12.11.2006, partea vătămată împreună cu soțul acesteia, și cu copilul lor, -, în vârstă de 6 ani, au fost în vizită la cumnatul lor (martorul ), cei doi bărbați consumând cca. 500 ml. votcă, devenind sub influența alcoolului îngurgitat.
În jurul orei 2030s-au întors spre domiciliul lor -, str. - -, iar pe stradă, au fost opriți de inculpatul care, împreună cu martorul, consuma vin dintr-o sticlă de 2 litri.
Inculpatul s-a luat de, apoi i-a spus că l-a confundat.
Inculpatul l-a ajuns din urmă și iar s-a luat de, de data aceasta insistând să consume amândoi din sticla de vin respectivă.
Inculpatul a intrat fără consimțământ în curte, peste ei. Partea vătămată i-a cerut inculpatului să iasă din curte.
Văzând că inculpatul refuză, partea vătămată, speriată, s-a dus la o vecină (cumnată - ) și i-a spus, apoi a dat telefon la poliție.
Văzând că sună la poliție inculpatul a cerut celor doi să apeleze din nou autoritatea și să spună că se calmează, nu mai e nicio problemă și că părăsește curtea.
După acest nou apel, totuși, inculpatul nu a părăsit curtea.
Auzind, martorul a venit în curtea soților și la insistențele părții vătămate, care plângea (copilul, de asemenea, plângea), l-a dat afară pe inculpat.
Între timp, a sosit poliția, și după convorbiri în poartă, aceasta s-a retras, încredințată că lucrurile s-au aplanat, amical.
Văzând că poliția a plecat, inculpatul a intrat fără voie din nou în curtea soților și i-a cerut socoteală martorului, de ce a mai chemat poliția.
Cu câteva momente înainte, soții se pregătiseră să se culce (părțile vătămate își puseseră pijamalele).
Deranjați, soții ies afară, îl văd iarăși pe inculpat și încep să se ia la ceartă.
Inculpatul a scos din buzunar un briceag și un cuțit de bucătărie și le-a amenințat pe gazde.
Ca să evite un eventual scandal, i-a spus părții vătămate să scoată vin și să discute calm, în că apoi, inculpatul se va retrage.
Deoarece trebuia să se scoale a doua zi de dimineață și consumase alcool, s-a retras în casă pentru a se culca, având convingerea că inculpatul își va consuma paharul de băutură și va pleca, lăsând-o pe soție să-l conducă și să încuie poarta.
Obosit, în jurul orei 2330adoarme.
Afară, în fața casei, partea vătămată și inculpatul au stat la masă, moment în care inculpatul a încercat să-i facă avansuri femeii. A pipăit-o pe coapse, sâni, picioare.
Partea vătămată nu a răspuns avansurilor și a insistat ca inculpatul să părăsească domiciliul.
Fiindcă inculpatul a refuzat, la insistențele ei repetate, partea vătămată s-a dus în casă pentru a-și trezi soțul care adormise, acesta spunându-i să-l scoată ea afară din curte, după care s-a culcat din nou.
Partea vătămată a revenit la masă, insistând ca inculpatul să-și bea vinul din pahar și să plece.
Inculpatul a scos iarăși briceagul si cuțitul și amenințând-o, i-a propus să întrețină raporturi sexuale.
Sub imperiul fricii partea vătămată s-a supus.
Au ales magazia de lemne, aflată la 28 de casă (unde dormea soțul, copilul și soacra ).
Aici, inculpatul i-a dat chilotul și pantalonul de pijama jos și în poziția în picioare, sprijinind-o pe partea vătămată de lemne, a avut contra voinței ei, raport sexual normal (vaginal).
Apoi, neejaculând, inculpatul i-a cerut părții vătămate să întrețină act sexual oral, aceasta supunându-se.
În final, inculpatul a întrebat-o dacă practică și act sexual anal. La răspunsul negativ al victimei, inculpatul îi introduce un deget în anus și apoi are loc intromisiunea penisului.
După consumarea acestor acte sexuale, inculpatul se întoarce la masă, își bea restul vinului din pahar, și-i cere victimei să-și noteze numărul său de telefon mobil, amenințând-o că, altfel nu pleacă. Victima aduce o agendă și si-l notează.
Inculpatul, în jurul orei 0200părăsește curtea, amenințând-o să nu dezvăluie faptele, căci altfel, îi va omorî copilul și se va sinucide și el.
Imediat, partea vătămată i-a dat un beep surorii sale, aflată în Italia, în intenția de a-i spune ceea ce i s-a întâmplat.
Peste alte 3 minute i-a dat un mesaj pe telemobil cu următorul conținut: "Surioară am fost violată și amenințată și îmi este frică și nu știu la cine să apelez".
în patul conjugal, nu l-a trezit pe soț, s-a culcat și s-a sculat la ora 06 pentru a merge la serviciu.
Dimineața, nu i-a mărturisit soțului ce i s-a întâmplat însă, l-a rugat s-o însoțească până la stația de autobuz de frica inculpatului.
Partea vătămată datorită stării în care se afla, a renunțat a se mai prezenta la serviciu și după plecarea soțului, s-a dus la cumnații săi și și plângând le-a povestit că inculpatul "a făcut-o în tot felul".
Martora a sfătuit-o și chiar a însoțit-o la poliție pentru a depune plângere penală.
Tot în 13.11.2006, dimineața, sora părții vătămate, martora din Italia, pe telemobil, l-a sunat pe subcomisarul de poliție - de la. I, i-a spus cele întâmplate și de asemenea, a fost îndrumată ca partea vătămată să depună plângere penală la Poliția.
În privința infracțiunii de viol, instanța de fond analizând coroborat probele administrate în cauză a reținut următoarele:
Inculpatul nu a negat că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată (orale și normale) în noaptea de 12/13.11.2006, dar a susținut că aceasta a consimțit să le întrețină.
S-a constatat că susținerile inculpatului sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză, inclusiv probele științifice.
Astfel, s-a reținut că prin raportul de expertiză medico-legală nr.1408 din 16.11.2006 s-a constatat că eixistă leziuni traumatice pe corpul părții vătămate care s-ar fi putut produce prin lovire, zgâriere de corp, plan dur, ce pot data din 12/13.11.2006, precum și leziuni anale care s-au putut produce în cadrul unui raport sexual cu intromisiune pe această cale. Cu referire la leziunile traumatice de pe corpul victimei, prima instanță a apreciat că acestea pot constitui probe ale existenței constrângeri, de vreme ce partea vătămată a declarat că "m-a împins pe lemne" pentru ca inculpatul să întrețină raport sexual cu ea.
În privința concluziilor examenului genital, s-a reținut că în urma solicitării exprese a organelor de cercetare penală, s-a întocmit un nou raport de expertiză medico-legală, nr.20 din 05.01.2007, referitor la mecanismul de producere a leziunilor constatate la acest nivel, iar medicul a precizat că "leziunile anale s-au putut produce cel mai probabil în condițiile unui raport sexual prin constrângere".
În sprijinul tezei privind existența violului s-a mai argumentat că dacă partea vătămată ar fi consimțit să întrețină relații sexuale normale și orale cu inculpatul "pe jos în magazia de lemne", partea vătămată nu ar fi prezentat leziuni traumatice produse prin lovire, zgâriere în zone posterioare ale corpului, precum și leziuni anale, deși există certitudinea că nu a întreținut relații sexuale cu soțul său, în noaptea respectivă, care dormea după ce consumase o cantitate apreciabilă de alcool (inițial împreună cu inculpatul și alte 3-4 persoane la un vecin servind Ť. isr ulterior acasă la partea vătămată unde au consumat vin).
În plus reacțiile părții vătămate, după ce a fost violată de inculpat nu au fost cele ale unei femei adultere, ci din contră și-a sunat imediat sora aflată în Italia, martora, i-a transmis pe telefonul mobil mesajul "surioară am fost violată, amenințată și nu știu cui să mă adresez", "plângea, vorbea încet pentru că nu știa dacă plecase violatorul"; "era într-o stare tensionată și a început să plângă" (declarația martorei ), iar în dimineața zilei de 13 11 2006, în jurul orei 06.30, partea vătămată i-a povestit martorului despre faptul că a fost violată și amenințată cu cuțitul de către "că îi omoară copilul. făcând-o în tot felul" cu referire la modul cum a fost violată, inculpatul având asupra sa două cuțite, unul pentru copilul părții vătămate și altul pentru soțul ei, martora relatând aceleași aspecte.
În același sens s-a mai susținut că inculpatul a întreținut actele sexuale după ce partea vătămată a încercat fără succes să-și trezească soțul pentru a-l îndepărta din curte pe inculpat, fiind sigur că soțul părții vătămate nu se poate trezi și mai mult decât atât, inculpatul a premeditat faptele, interesându-se în prealabil de obiceiurile sexuale ale părții vătămate, știind că partea vătămată este o soșie infidelă, pentru că "o văzuse destul de des după ora 12 noaptea, hârjonindu-se cu alt ", dar fără să-l avertizeze pe soțul părții vătămate cu care a avut dintotdeauna o relație de amiciție. Soțul părții vătămate avea însă cunoștință de relația acesteia chiar de la ea, inainte de incident, inculpatul mizând și accentuând la instanță infidelitatean părții vătămate "dintotdeauna am știut că partea vătămată este o soție infidelă" și evident vulnerabilă și foarte puțin credibilă în situația dată.
Totodată, s-a precizat că planșele foto indicând locul unde s-au întreținut raporturi sexuale (magazia de lemne) evidențiază un spațiu foarte îngust, confirmând întru-totul varianta părții vătămate conform căreia relațiile sexuale s-au consumat în poziția în picioare sprijinită de lemne, dar în nici un caz culcat pe jos.
Prin urmare, s-a considerat că natura constrângerilor în vederea întreținerii actelor sexuale este realizată prin amenințarea cu un briceag, dar și verbal prin amenințarea cu lezarea copilului părții vătămate sau cu darea în vileag a unei relații extraconjugale.
S-a mai reținut că după incident comportamentul părții vătămate s-a schimbat, "este traumatizată, are senzația că este urmărită de făptuitor" (declarația martorei ), "uneori plângea", iar când i-a povestit soțului ce i se întâmplase, acestuia i s-a părut că partea vătămată "este foarte afectată" (declarația martorului ). De altfel inculpatul este în comunitate ca fiind o persoană violentă, certată cu legea, consumator de alcool și scandalagiu (declarațiile martorilor, și ).
Cu referire la infracțiunea de amenințare, prima instanță a reținut că declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor indirecți - soțul părții vătămate, și, făcându-se astfel dovada existenței faptei prev. de art.193 Cod penal.
În privința infracțiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal, instanța a reținut că susținerile părții vătămate se coroborează întocmai cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, din declarațiile martorilor și rezultă că inculpatul a refuzat de mai multe ori să plece din curtea familiei, deși i s-a cerut de mai multe ori acest lucru. nu a putut fi convins să părăsească domiciliul familiei, decât după ce a fost anunțată poliția și mai mult decât atât, acesta a revenit în curte, deș cunoștea deja faptul că nu era de acord ca el să se afle în domiciliul său. Este adevărat că i-a permis inculpatului accesul în curte, însă ulterior, acesta și i-au cerut să plece, iar inculpatul a refuzat. Partea vătămată i-a cerut permanent inculpatului să-i părăsească locuința, apelând și la soțul său care plecase la culcare.
Analizând conținutul normei de încriminare prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, instanța de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în forma agravantă, inculpatul "jucându-se cu briceagul culisant, închizându-l și deschizându-l" (declarația părții vătămate), sau "spunând că se crestează pe mâini, că a mai făcut acest lucru, probabil ca să ne sperie" (declarația lui ), fiind dovedit refuzul inculpatului, înarmat și pe timp de noapte, de a părăsi locul împrejmuit ținând de locuința părții vătămate, la cererea acesteia.
S-a făcut referire și la faptul că declarațiile părții vătămate și ale martorilor sunt sunt concordante în sensul că a avut asupra sa un briceag și un cuțit, deși inculpatul susține că că nu a avut decât un cuțit.
Pentru aceste motive, instanța fondului a conchis că infracțiunea prev.de art.11pct.1 din Legea nr.161/1991 este absorbită în infracțiunea de violare de domiciliu, în varianta agravantă, prev.de art.192 alin.2 Cod penal, astfel că în baza art.334 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prev.de art.11pct.1 din Legea nr.161/1991 republicată și respectiv din infracțiunea prev. de art. 192 alin.2 Cod penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, într-o singură infracțiune de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 Cod penal.
Față de împrejurarea că infracțiunile de violare de domiciliu, viol și amenințare au fost săvârșite prin acte materiale distincte, însă mai înainte de a fi pronunțată o hotărâre de condamnare definitivă pentru una dintre acestea, s-a reținut și incidența art.33 lit.a Cod penal referitoare la concursul real de infracțiuni, la individualizarea pedepselor aplicate fiecăreia dintre aceste infracțiuni ținându-se sema de criteriile generale și obligatorii prev.de art.72 Cod penal.
Împotriva acestei sentințea formulat apel,în termen legal,inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Instanța de fond la rejudecarea cauzei nu s-a conformat hotărârii instanței de apel, respectiv deciziei nr.146/A/3 octombrie 2008 Tribunalului Ialomița, în ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului pentru infracțiunea de viol, aceasta având la bază exclusiv declarația părții vătămate, iar martorii audiați în cauză au relatat ceea ce au aflat de la partea vătămată.
Nu s-a dovedit existența unei constrângeri la care să fi fost supusă partea vătămată din partea inculpatului, leziunile constatate pe corpul acesteia nu pot constitui probe sau indicii de existență a unei astfel de constrângeri.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, se consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive, deoarece inculpatul a intrat în curtea părții vătămate cu acordul soțului acesteia.
Se susține, de asemenea, că infracțiunea de amenințare nu este dovedită și, mai mult, această infracțiune este absorbită de infracțiunea de viol întrucât s-a reținut de către instanța de fond că amenințările au precedat actul sexual.
Prin decizia penală nr.75/A din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița,a fost admis apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.215 din 27 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care a desființat-o în totalitate și, rejudecând,
A fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de violare de domiciliu din art.192 alin.2 Cod penal, în art. 192 alin.1 Cod penal.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracțiuni, prevăzute de art.11pct.1 din Legea nr.61/1991 republicată și respectiv de art.192 alin.2 Cod penal, într-o singură infracțiune de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracțiuni, prevăzute și pedepsite de art. 193 Cod penal și respectiv de art. 197 alin.1 Cod penal, într-o singură infracțiune, de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin.1 Cod penal, text în baza căruia, același inculpat s fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.33 lit.a Cod penal - art.34 lit.b Cod penal și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal.
În baza art.861Cod penal-art.862Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani.
A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița.
În baza art.863Cod penal, s-a impus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art.863alin.3 Cod penal, s-a impus condamnatului obligația ca pe durata termenului de încercare să nu intre în legătură cu partea vătămată.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.359 Cod procedură penală.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit ca parte civilă.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul declarat de inculpat este fondat, pentru următoarele considerentele:
Astfel, Tribunalul a arătat că, potrivit art.385 Cod procedură penală (al. 1) instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului.
Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desființată (art.385 alin.3 Cod procedură penală).
S-a reținut că, în cauza dedusă judecății, prin Decizia penală nr.146/A/3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia și partea vătămată împotriva sentinței penale nr.1071 din 20 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Slobozia și s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, avându-se în vedere faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea formulată de inculpat la termenul de judecată din 18 martie 2008, de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, în art. 192 alin.1 Cod penal.
Cu ocazia rejudecării, s-a dat indicația ca instanța să se pronunțe cu privire la solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice din art. 192 alin.2 Cod penal și art.11pct.1 din Legea nr.61/1991 în art.192 alin.2 Cod penal.
Ca atare, Tribunalul a arătat că se poate observa că instanța de fond s-a pronunțat asupra solicitării inculpatului de a se dispune schimbarea de încadrare juridică din art.192 alin.2 Cod penal în art.192 alin.1 Cod penal și a Parchetului de schimbare a încadrării juridice din art.192 alin.2 Cod penal și art.11pct.1 din Legea nr.61/9191, în art.192 alin.2 Cod penal.
Cu privire la fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în cele două cicluri de judecată, Tribunalul a considerat că inculpatul apelant se face vinovat de următoarele infracțiuni:
- de domiciliu prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, deoarece inculpatul purta asupra lui un briceag și un cuțit, iar dacă fapta este săvârșită de o persoană înarmată ne aflăm în prezența infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, care absoarbe în conținutul ei și infracțiunea prevăzută de art.11pct.1 din Legea 61/1991.
Inculpatul s-a apărat constant și a cerut achitarea sa pentru această infracțiune, arătând că a avut consimțământul soțului părții vătămate, dar ceea ce s-a reținut în sarcina sa este faptul că a refuzat să părăsească locuința pârtii vătămate, în acest caz modalitatea de săvârșire a infracțiunii de violare de domiciliu, fiind realizată prin refuzul inculpatului de a părăsi curtea părții vătămate. în acest caz sunt declarațiile martorilor (filele 28-29-30 dosar instanță) și (filele 48-49 dosar instanță), care se coroborează cu cele ale părții vătămate.
- În ceea ce privește infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal, inculpatul a solicitat achitarea sa, recunoscând că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată (orale și normale) în noaptea de 12.11.2006, dar a susținut că acestea s-au făcut fără constrângere (declarația dată de inculpat fila 14 - în primul ciclu de judecată și fila 9 - declarația dată la termenul din 17.11.2008).
Aceste declarații sunt contrazise de expertiza medico-legală efectuată în cauză.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.1408/16.11.2006 (fila 35 dos.) efectuat de SML S, leziunile anale (fisuri) s-au putut produce în cadrul unui raport sexual cu intromisiune pe această cale.
Pe corp partea vătămată, prezentă leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri, zgâriere de corp, plan dur cu neregularități ce pot data din 12/13.11.2006 și pentru a căror vindecare a necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Acest raport de expertiză medico-legală a fost completat la data de 18.12.2006, printr-un raport de expertiză medico-legală care menține în totalitate concluziile celui întocmit la 16.11.2006, cu precizarea că unele leziuni s-au putut produce și prin comprimare cu degetul.
S concluzionează, la data de 5 ianuarie 2007, că leziunile anale consemnate în raportul de expertiză medico-legală nr.1408/16.11.2006 s-au putut produce cel mai probabil în condițiile unui raport sexual prin constrângere, cu intromisiune pe această cale, dar nu se exclude producerea lor în condițiile unui raport sexual consimțit.
Concluziile acestui raport de expertiză medico-legală se coroborează cu declarația părții vătămate. Dacă partea vătămată ar fi consimțit să întrețină raport sexual oral și normal cu inculpatul pe jos în magazia de lemne, așa cum susține acesta, partea vătămată nu ar fi prezentat aceste leziuni traumatice produse prin lovire, zgâriere în zone posterioare ale corpului, așa cum sunt evidențiate în raportul de expertiză medico-legală nr.1408 din 16.11.2006, precum și leziuni anale, care sunt relevate de completările la raportul de expertiză medico-legală.
Nu trebuie omisă nici atitudinea părții vătămate de după ce inculpatul a întreținut relații sexuale cu ea, parte vătămată care și-a sunat imediat sora aflată în Italia - declarația martorei - căreia i-a transmis pe telefonul mobil mesajul "surioară am fost violată", iar în timpul convorbirii cu aceasta partea vătămată plângea, era tensionată. La acestea se adaugă și declarațiile martorilor și, cărora partea vătămată le-a relatat că a fost violată și amenințată cu cuțitul de către inculpat.
Coroborate, aceste probe au condus Tribunalul la concluzia că inculpatul se face vinovat de infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal.
Referitor la infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193 Cod penal Tribunalul a considerat că aceasta este absorbită de infracțiunea de viol, întrucât amenințările au precedat relațiile sexuale cu partea vătămată.
Potrivit art. 197 alin.1 Cod penal, constituie infracțiunea de viol actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a se exprima voit.
Cum din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată, după care a întreținut relații sexuale cu aceasta, infracțiunea de amenințare este absorbită de cea de viol, față de modalitatea de săvârșire a acesteia din urmă, fiind parte din latura obiectivă a infracțiunii de viol.
Apelul formulat de inculpat a fost apreciat ca fondat de Tribunal și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate și a modalității de executare a acestora.
Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut faptele în modalitatea reținută de instanță, totuși, având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că este tânăr, s-a prezentat la fiecare termen de judecată în cele două cicluri de judecată - fond și apel, tribunalul a considerat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal este prea mare, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia, consideră că scopul coercitiv-educativ al pedepsei poate fi atins și fără executare, fiind aplicabile dispozițiile art.861, 862Cod penal, punându-i-se în vedere inculpatului dispozițiile art.863Cod penal și art.863al.3 Cod penal.
Împotriva sentinței și a deciziei penale sus-menționate, în termen legal,au promovat recurs inculpatul(la data de 22 mai 2009) șipartea vătămată -(la data de 26 mai 2009).
Atât prin intermediul motivelor scrise de recurs, cât și cu prilejul dezbaterilor orale ce s-au desfășurat în ședința publică din data de 13 octombrie 2009, inculpatul recurent, invocând incidența cazului de casare prev. de art.3859alin. 1 pct 18 din Codul d e procedură penală, a criticat hotărârile pronunțate în cauză de către instanțele inferioare sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, în condițiile în care probele administrate indicau fără putință de tăgadă că raporturile sexuale întreținute cu partea vătămată au fost consimțite de aceasta, iar pe de altă parte, el a avut tot timpul acceptul soțului părții vătămate de a sta în curte cu acesta.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, cu referire la infracțiunea de viol, s-a precizat de către inculpatul recurent că instanțele inferioare nu au ținut seama de o serie de aspecte care dovedesc împrejurarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol cum ar fi: relațiile sexuale s-au consumat în chiar curtea părții vătămate, cu soțul în casă și în locul cel mai izolat din curte, ales de însăși partea vătămată; nu au fost puse în evidență leziuni în zona vaginală, iar echimozele de pe corpul părții vătămate nu pot constitui indicii ale unei constrângeri, de vreme ce partea vătămată a declarat că acestea nu datează din ziua incidentului; nu a sunat la poliție în momentul în care i s-au făcut propuneri de a întreține relații sexuale de către o persoană, de care așa cum susține, se temea.
Privitor la infracțiunea de violare de domiciliu, s-a susținut că în momentul în care a pătruns în curtea părții vătămate, el a avut acceptul soțului părții vătămate, martorul, cu care de altfel a și consumat vin, iar partea vătămată a sunat la poliție de teamă ca discuțiile contradictorii să nu degenereze și în nici un caz pentru că el ar fi refuzat să părăsească curtea. Totodată, s-a mai precizat că chiar și după ce a revenit în curte a avut acceptul martorului, întrucât acesta a sunat la poliție ca să anunțe că nu există nici un incident, după care au continuat să consume alcool împreună.
În considerarea acestui motiv de recurs s-a solicitat de către inculpatul recurent admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Ialomița și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs în sensul pronunțării unei soluții de achitare a sa pentru infracțiunile de viol și violare de domiciliu.
La rândul său, recurenta parte vătămată, în cuprinsul motivelor scrise de recurs, a criticat decizia instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, pe de o parte sub motiv că în mod greșit a fost admis apelul inculpatului și s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestuia, în sensul absorbirii infracțiunii de amenințare în infracțiunea de viol, întrucât în realitate inculpatul se face vinovat în mod distinct și de săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art.193 Cod penal, săvârșită anterior infracțiunii de viol, iar pe de altă parte pentru aceea că pedeapsa aplicată de Tribunalul Ialomița este prea mică în raport de faptele săvârșite și modalitatea de comitere a acestora, iar modalitatea de executare, prin suspendare sub supraveghere nu este de natură a conduce la atingerea scopului coercitiv și educativ al pedepsei.
În drept și-a întemeiat recursul pe cazul de casare prev. de art.3859alin. 1 pct 14 din Codul d e procedură penală.
Ca atare, recurenta parte vătămată a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.75/A din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale nr.215 din 27 februarie 2009 Judecătoriei Slobozia, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform disp. art. 38510alin. 21din Codul d e procedură penală, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, în limita celorlalte cazuri de casare prev. de art. 3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată căambelerecursuri promovate în cauză sunt nefondatepentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Cu privire la incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct 18 din Codul d e procedură penală invocat de inculpatul în susținerea motivului de recurs vizând greșita condamnare a inculpatului în condițiile neîndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Potrivit art.3859alin.1 pct 18 din Codul d e procedură penală, hotărârile sunt supuse casării."când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".
În mod constant în doctrina de specialitate și în practica judiciară s-a statuat că pentru a constitui caz de casare în sensul art. 3859alin. 1 pct 18 din Codul d e procedură penală, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absența cărora nu poate fi socotită ca fiind gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și să fie esențială, adică să influențeze hotărâtor soluția în cauză, și aceasta pentru a se da eficiență principiului că recursul este o cale de atac devolutivă exclusiv în drept.
Examinând hotărârile pronunțate în cauză de către instanțele inferioare prin prisma cazului de casare analizat, Curtea constată că incidența acestuia nu se confirmă întrucât situația de fapt reținută de instanțele inferioare și care constituie fundamentul pronunțării soluției de condamnare a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul d e procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, are o reflectare deplină în ansamblul probelor certe de vinovăție existente în cauză.
Astfel, în privința infracțiunii de viol, întocmai ca și instanța de fond și respectiv cea de apel, Curtea observă că în cauză există probe temeinice și legal administrate care ilustrează dincolo de orice îndoială rezonabilă și contrar susținerilor inculpatului, împrejurarea că acesta la data de 12.11.2006, a întreținut raporturi sexuale normale, orale și anale cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia, prin constrângere morală.
Ceea ce reproșează inculpatul recurent hotărârilor pronunțate în cauză de către instanțele inferioare rezidă în aceea că prin acestea s-a reținut în mod necorespunzător realității că ar fi întreținut relații sexuale normale și orale cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică și psihică asupra acesteia, precum și că ar fi întreținut cu aceasta relații sexuale anale, contestând deci existența unuia dintre elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.197 alin.1 Cod penal.
Este adevărat că vinovăția inculpatului în săvârșirea acestei fapte nu a putut fi stabilită pe baza unor probe directe și incontestabile care să se coroboreze cu plângerea și declarațiile părții vătămate, (ca de exemplu declarații de martori oculari), însă Curtea apreciază că nu trebuie deloc ignorate sau desconsiderate, importanța și forța probantă a celorlalte dovezi indirecte existente în cauză care confirmă sub diverse aspecte susținerile părții vătămate, punând în evidență caracterul veridic al declarațiilor acesteia cu privire la modul siluit în care s-au desfășurat relațiile sexuale avute cu inculpatul.
Astfel, în pofida apărărilor inculpatului, care a negat în permanență consumarea și a nuor relații sexuale anale cu partea vătămată, prin raportul de expertiză medico-legală nr.1408 din 16.11.2006 întocmit de Serviciul de Medicină Legală ialomița, în urma examinării la data de 13.11.2006 a părții vătămate, au fost evidențiate două leziuni anale (fisuri) despre care specialistul a afirmat că s-au putut produce în cadrul unui raport sexual cu intromisiune pe această cale, iar prin raportul de expertiză medico-legală nr.20 din 05.01.2007 (întocmit în completarea raportului de expertiză nr.1408 din 16.11.2007) s-a precizat că leziunile anale s-au putut produce cel mai probabil în condițiile unui raport sexual prin constrângere cu intromisiune pe această cale, aceste probe științifice confirmând susținerile părții vătămate cu privire la existența relațiilor sexuale anale impuse de către inculpat.
Cu toate că prin acest raport de completare a expertizei medico legale inițiale, nu se exclude posibilitatea ca aceste leziuni anale să se fi putut produce și în condițiile unui raport sexual consimțit, Curtea consideră că o atare concluzie nu poate fi interpretată în favoarea inculpatului, deoarece pe de o parte, din modul în care au fost formulate aceste concluzii se deduce că medicul legist conferă un grad sporit de probabilitate alternativei ca respectivele leziuni anale să se fi produs în condițiile unui raport sexual prin constrângere cu intromisiune pe această cale, iar pe de altă parte, constatările făcute prin această expertiză trebuie evaluate în contextul întregului ansamblu probator administrat în cauză, care evidențiază în mod precumpănitor că partea vătămată nu a consimțit întreținerea unor relații sexuale cu inculpatul.
Pe de altă parte, tot prin raportul de expertiză medico-legală nr.1408 din 16.11.2006 întocmit de Serviciul de Medicină Legală ialomița, s-a mai concluzionat că pe corpul părții vătămate au fost puse în evidență și unele leziuni traumatice (echimoze și excoriații în zona fesierului stâng, în zona lombară, pe fața posterioară a hemitoracelui stâng și în zona interscapulovertebrală dreaptă) cu privire la care s-a concluzionat că s-au putut produce prin lovire, zgâriere de corp, plan dur cu neregularități și pot data din 12/13 11 2006, iar prin completarea la acest raport întocmită la data de 18.12.2006 s-a precizat că unele din aceste leziuni s-au putut produce și prin comprimare cu degetul.
Este adevărat că partea vătămată prin plângerea și declarațiile sale nu a acuzat exercitarea de către inculpat a vreunor acte de agresiune fizică înainte sau în timpul consumării relațiilor sexuale și de altfel nici instanțele inferioare nu au reținut săvârșirea infracțiunii de viol prin exercitarea unor constrângeri de natură fizică asupra părții vătămate, însă existența leziunilor traumatice evidențiate pe corpul victimei prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, are rolul de a infirma susținerile inculpatului cu privire la condițiile în care ar fi avut loc relațiile sexuale pretins consimțite de partea vătămată (așezați pe jos, în poziție orizontală), făcând deopotrivă verosimilă varianta susținută de partea vătămată conform căreia în timpul consumării rasportului sexual intravaginal a fost sprijinită, în poziția în picioare, de de lemne aflată în magazia respectivă, or dacă partea vătămată ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu inculpatul este greu de crezut de ce ar fi acceptat să o facă într-o astfel de manieră incomodă.
În plus, Curtea constată că este de netăgăduit faptul că inculpatul a dezlănțuit o adevărată teroare psihică asupra părții vătămate în scopul de aod etermina să se supună voinței sale de a întreține relații sexuale, amenințând-o cu săvârșirea unor fapte extrem de grave, îndreptate împotriva persoanei sale, dar și a membrilor familiei, mai ales a copilului său minor.
Astfel, se cuvine a fi remarcat faptul că însuși inculpatul în declarația dată în fața instanței de fond, cu prilejul rejudecării cauzei (fila 9 dosar fond) a precizat că la momentul incidentului a avut asupra sa un briceag, iar partea vătămată știa de el pentru că discutase cu soțul ei despre acest obiect. Or, în contextul acestor afirmații, devin perfect credibile susținerile părții vătămate cu privire la sentimentul de teamă pe care i l-a produs atitudinea amenințătoare a inculpatului, care i-a înfrânt voința de a se împotrivi abuzurilor sexuale la care a fost supusă.
În al doilea rând, pentru ilustrarea stării de șoc psihic în care s-a aflat partea vătămată imediat după comiterea infracțiunii de viol a cărei victimă a fost, sunt sugestive declarațiile martorei, sora părții vătămate, aflată la momentul respectiv în Italia, care relatează că la scurt timp după consumarea violului, aceasta i-a transmis un prin care i-a adus la cunoștință că a fost violată și nu știe cui să se adreseze, iar în timpul convorbirii telefonice avute cu partea vătămată în aceeași noapte, aceasta i-a povestit plângând și aflându-se într-o stare vădit tensionată despre cele ce i se întâmplase, precum și declarațiile martorilor și, care au precizat că în dimineața zilei de 13.11.2006 în jurul orei 06.00 partea vătămată a venit la ei acasă speriată și plângând le-a povestit că în noaptea precedentă fusese violată de către inculpat sub amenințarea cu cuțitul. De asemenea și martorii, și afirmă în declarațiile lor că o anumită perioadă de timp după comiterea faptei partea vătămată a fost profund afectată, fiindu-i teamă de inculpat.
În consecință, Curtea constată că inculpatul nu a reușit în condițiile art. 66 alin. 2 din Codul d e procedură penală să dovedească lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție care ilustrează întreținerea relațiilor sexuale cu partea vătămată în contra voinței acesteia și nici să convingă instanța că pe baza argumentelor sale ar trebui reținută o situație de fapt diametral opusă celei relevate de ansamblul probelor din dosar.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal, în susținerea nevinovăției sale inculpatul a invocat faptul că a avut în permanență consimțământul soțului părții vătămate de a se afla în curtea familiei. Curtea constată însă că acest aspect este total lipsit de relevanță pentru stabilirea vinovăției inculpatului, întrucât ceea ce i se impută acestuia este faptul că la solicitarea expresă a părții vătămate de a părăsi domiciliul acesteia, el a refuzat să facă acest lucru, or în condițiile în care incinta împrejmuită pe care inculpatul a refuzat să o părăsească, constituie domiciliul comun al părții vătămate și al soțului acesteia, rezultă că modalitatea de săvârșire a infracțiunii de violare de domiciliu s-a realizat prin refuzul inculpatului de a părăsi curtea locuinței părții vătămate.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că solicitările inculpatului de admitere a recursului, de casare a hotărârilor pronunțate în cauză de instanțele inferioare și de achitare a sa pentru infracțiunile de viol prev.de art.197 alin.1 Cod penal și respectiv violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal, este vădit neîntemeiată, în cauză nefiind incident cazul de casare prev. de art. 3859pct 18 din Codul d e procedură.
Cu privire la motivul de recurs vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, prin includerea infracțiunii de amenințare prev.de art.193 Cod penal în infracțiunea de viol prev.de art.197 alin.1 Cod penal, invocat de către partea vătămată, în condițiile în care infracțiunea de amenințare ar fi existat și separat de cea absorbită în infracțiunea de viol, fiind comisă prin inducerea stării de teamă, în momentul în care inculpatul și-a etalat bricegele și le-a înfipt în masă, precum și atunci când și-a expus cicatricele, anterior comiterii infracțiunii de viol.
Cu toate că în susținerea acestui motiv de recurs partea vătămată recurentă nu a invocat și incidența vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art.3859alin.1 Cod de procedură penală, Curtea observă că în raport de modul în care această critică a fost formulată, ea poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prev.de art.3859pct.17 din Codul d e procedură penală.
Curtea constată că această critică adusă de partea vătămată hotărârii pronunțate de către instanța de apel este nefondată în considerarea următoarelor argumente.
Din examinarea declarațiilor părții vătămate nu rezultă că aceasta l-ar fi acuzat pe inculpat și de săvârșirea unor acte de amenințare la adresa sa, în timpul cât în curtea sa, s-au purtat discuțiile contradictorii dintre acesta și soțul său, pentru a se putea reține că aceasta ar fi reclamat pe calea plângerii prealabile, săvârșirea în mod distinct a unei infracțiuni de amenințare, diferită de cea absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol. De altfel, chiar și prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că infracțiunea de amenințare reținută în sarcina inculpatului s-a realizat prin amenințarea părții vătămate cu armă albă (briceag și cuțit), în momentul în care i-a propus părții vătămate să întrețină cu el raporturi sexuale, or potrivit art.317 din Codul d e procedură penală "judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței.".
Pe de altă parte, din definiția legală a infracțiunii de amenințare prev.de art.193 Cod penal se deduce că latura obiectivă a acestei infracțiuni se realizează prin amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului sau a unei rude apropiate, de natură să o alarmeze. Drept urmare, față de conținutul concret al acestei infracțiuni, nu se poate considera că gesturile inculpatului constând în etalarea armelor albe pe care le avea asupra sa și în expunerea cicatricelor, ar putea fi asimilate elementului material al unei infracțiuni de amenințare îndreptată împotriva părții vătămate, întrucât respectivele gesturi, chiar dacă au fost de natură să producă acesteia o stare de temere, nu au constituit acte propriu-zise de amenințare, în condițiile în care nici nu au fost îndreptate direct împotriva persoanei vătămate și nici nu au vizat iminenta săvârșire a unei fapte păgubitoare sau a unei infracțiuni grave.
În consecință, dat fiind faptul că din materialul probator existent în cauză, rezultă că actele de amenințare directă îndreptate împotriva părții vătămate au fost săvârșite de inculpat în scopul înfrângerii voinței acesteia de a refuza întreținerea de relații sexuale cu el, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a decis că infracțiunea prev.de art.193 Cod penal este absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol prev.de art.197 alin.1 Cod penal, constituind practic una dintre condițiile de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei din urmă infracțiuni.
Cu privire la incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct 14 din Codul d e procedură penală invocat de recurenta parte vătămată în susținerea motivuklui de recurs vizând greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesora.
Contrar susținerilor recurentei părți vătămate, Curtea apreciază că instanța de apel a realizat o justă proporționalizare a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina lui, din perspectiva tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute în art.72 din Codul penal.
Astfel, cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal și respectiv pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal - pedepse situate la limita minimului special prevăzut în norma de încriminare a fiecăreia dintre cele două infracțiuni - reflectă în mod corespunzător gradul relativ sporit de pericol social al acestor fapte pus în evidență de împrejurările, modalitatea și mijloacele de săvârșire a lor (fiind vorba de acte de agresiune sexuală, exercitate împotriva voinței victimei, prin folosirea forței sale fizice superioare și prin amenințare cu cuțitul, după ce în mod deliberat a refuzat să părăsească curtea locuinței acesteia), importanța valorilor sociale lezate - libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei și inviolabilitatea domiciliului acesteia, gravitatea urmărilor produse constând în serioase traume psihice cauzate victimei prin încălcarea brutală a dreptului său la respectarea vieții intime și prin inducerea unui puternic sentiment de teamă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care deși înainte de săvârșirea faptelor a avut un comportament social decent, nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul judecării cauzei s-a înfățișat cu regularitate în fața instanțelor investite cu soluționarea cauzei, totuși cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa, a manifestat o atitudine procesuală vădit nesinceră.
Drept urmare, Curtea constată că pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de apel corespund tuturor criteriilor legale de individualizare judiciară și sunt în măsură să asigure realizarea scopului lor punitiv, dar și educativ-preventiv, astfel cum este definit în art.52 Cod penal.
De asemenea, Curtea găsește neîntemeiată și critica recurentei părți vătămate privitoare la greșita individualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei.
În acest sens, Curtea apreciază, întocmai ca și instanța de apel, că referințele personale favorabile ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, faptul că este o persoană tânără și a manifestat un comportament corespunzător pe parcursul judecării cauzei, prezentându-se în mod contant în fața instanțelor la termenele de judecată acordate în cauză, pentru a nu pricinui întârzieri nejustificate în desfășurarea procesului penal, îl recomandă pe acesta drept o persoană capabilă să își însușească scopul educativ și preventiv al pedepsei și fără executarea acesteia, iar pronunțarea hotărârii de condamnare împotriva sa și obligațiile ce îi sunt impuse pe parcursul termenului de încercare, sub sancțiunea revocării beneficiului suspendării executării pedepsei, constituie suficiente garanții că acesta își va reconsidera conduita socială.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată existența vreunui motiv de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul și de partea vătămată -.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat și recurenta parte vătămată vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpatul și partea vătămată - împotriva deciziei penale nr. 75/A/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat și pe recurenta parte vătămată la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina
escu
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Red.-Jud.
Președinte:Moroșanu RalucaJudecători:Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana
