Violul (art.197 cod penal). Decizia 192/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 192/

Ședința publică din 07 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva sentința penală nr.370/P/ din data de 06 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.78 din data de 05 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul - domiciliat în comuna, județul C, trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.189 alin.1 și art.197 alin.1 Cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:

- intimatul inculpat - personal și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.1616/2009, emisă de Baroul d e Avocați

Se constată lipsa:

- intimatei parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

Curtea, în conformitate cu disp.art.70 alin.2 Cod procedură penală, aduce la cunoștință inculpatului dreptul de a nu face nicio declarație atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Intimatul inculpat -, având cuvântul, precizează că nu dorește să fie ascultat de instanța de recurs, sens în care s-a încheiat proces verbal și s-a atașat la dosarul cauzei.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Procurorul, având cuvântul, precizează că motivul de recurs este cel prevăzut de disp.art.3859pct.18 Cod procedură penală, în sensul greșitei achitări a inculpatului -, în temeiul art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."a" Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și pedepsită de art.189 alin.1 Cod penal.

Apreciază că din probele administrate în cauză, rezultă vinovăția inculpatului pentru această infracțiune, partea vătămată relatând în mod constant împrejurările în care s-a săvârșit fapta.

Partea vătămată, în declarațiile date în faza de urmărire penală cât și în cele de la cercetarea judecătorească, a declarat că inculpatul, folosindu-se de forța fizică, a luat-o din discotecă, a silit-o să urce în autoturism și apoi a dus-o la marginea unei păduri unde a violat-

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri recurate și rejudecând, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere.

Avocat, apărător din oficiu al intimatului inculpat -, având cuvântul, solicită respingerea recursului și a se avea în vedere declarațiile părții vătămater care spune că s-a dus de bună voie la mașina inculpatului, neexistând nicio probă că a fost luată cu forța de către acesta.

Intimatul inculpat -, având ultimul cuvânt, precizează că nu se consideră vinovat.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 370/P/06.03.2008. pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr- s-au dispus următoarele:

În baza art.11 pct.2 lit. b raportat la art.10 lit h proc.pen. încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împotiva inculpatului -, CNP -, fiul lui

și, născut la 19.10.1974 în Mun. M, pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin 1 cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

În baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. a proc. pen. achită inculpatul -, CNP -, fiul lui și, născut la 19.10.1974 în Mun. M,cetățean român, studii 8 cls.+.prof.agricultor particular,căsătorit, domiciliat în com. jud.C, recidivist post-condamnator, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate prevăzută de art.189 alin. 1 cod penal.

În baza art.192 lit.a și lit.c proc.pen obligă partea vătămată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr.1295/P/2006 din 21.03.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidias -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute și pedepsite de art.197 alin.1 pen. și art.189 alin.1 pen. În actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 23-24 aprilie 2006, la discoteca din localitatea, prin acte de constrângere fizică și psihică a lipsit-o de libertate și a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, în apropierea localității, lângă o pădure.

Situația de fapt reținută de prima instanță a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului, părții vătămate, martorilor, HG, s-a efectuat confruntare între inculpat și partea vătămată, înscrisurilor depuse.

Prin decizia penală nr.78 din data de 05 februarie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, TRIBUNALUL CONSTANȚA, în baza art.379 pct. 1 lit."b"

C.P.P.

A respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr. 370/P/06.03.2008. pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr-.

În baza art.192 alin.3 C.P.P.;

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.

Recurentul a criticat hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod penal, apreciind că hotărârea de achitare a

inculpatului -, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.189 al.1 Cod penal, se bazează pe o gravă eroare de fapt.

Verificând hotărârile recurate, potrivit art.38514Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului.

Astfel, raporturile personale cu caracter intim dintre cele două părți, anterioare săvârșirii faptei ce a făcut obiectul judecății, declarațiile martorilor audiați în cauză și retragerea plângerii prealabile de către partea vătămate conduc la concluzia că aceasta nu a fost lipsită de libertate de către inculpat.

Prima instanță și instanța de apelau dat o valență corectă faptelor probatorii și au reținut corect situația de fapt.

Ca atare, se apreciază că nu s-a comis o gravă eroare de fapt privind soluția de achitare a inculpatului, apreciere ce impune respingerea ca nefondat a recursului, întrucât motivul de recurs invocat nu subzistă în concret.

În cauză, nu s-au indicat alte motive de recurs, iar curtea nu a constatat neregularități ale hotărârilor recurate, apte să impună, din oficiu, punerea în discuție a altor cazuri de casare, în limitele legii.

Pentru aceste motive, se va face aplicarea art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, cu aplicarea corespunzătoare a art.189 și art.192 al.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva sentința penală nr.370/P/ din data de 06 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.78 din data de 05 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul - domiciliat în comuna, județul

Conform art.192 Cod procedură penală, "Protocolului", onorariul în sumă de 200 lei pentru avocat, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Jud.fond -

Jud.apel -;

Red.dec.Jud./15.05.2009

Tehnored.Gref./ 2 ex.

Data: 15.05.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Adriana Ispas, Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 192/2009. Curtea de Apel Constanta