Violul (art.197 cod penal). Decizia 2/2010. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 2

Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penal nr. 205/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de viol (art.197 Cod Penal)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent asistat de av. și partea vătămată recurentă asistată de av. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare după care:

Partea vătămată arată că retrage plângerea formulată împotriva inculpatului, privind săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 37 lit. b Cod penal, declarația dată fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosar.

-., solicită ca instanța să ia act de declarația părții vătămate și să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului.

-. pentru partea vătămată pune concluzii de admitere a recursurilor și de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că față de declarația părții vătămate și raportat la dispozițiile legale se impune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului.

Declarând închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Asupra recursurilor penale de față.

Prin sentința penală nr. 1672 din 23 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Iașis -au dispus următoarele:

În baza disp. art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea de viol "viol " prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de "viol" prev. și ped. de art. 197 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b) Cod penal.

Condamnarea pe inculpatului,fiul lui și, născut la data de 04.10.1972 în județul I, domiciliat în mun. I,-, jud. I, de cetățenie română, studii 12 clase, conducător auto, necăsătorit, recidivist, CNP - -, la pedeapsa de8 (opt) ani închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de "viol" prev. și ped. de art. 197 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b) Cod penal.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b) și e) Cod penal, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau după prescripția executării pedepsei.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a), b) Cod penal.

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală a fost admisă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă - și în consecință, obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 20 000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 349 și art. 193 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de către aceasta.

În baza art. 349 și art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta".

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 27.06.2006, în jurul orelor 14,00 inculpatul se afla în autoturismul proprietate personală, marca Opel de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare IȘ-72- în zona Podu de, însoțit de către martorul.

La un moment dat, inculpatul a observat-o pe partea vătămată Frățica care se deplasa pe trotuar, pe partea dreaptă a bulevardului - spre Podul de. Cunoscând-o din vedere întrucât locuia în același cartier, inculpatul a invitat partea vătămată la un suc, fiind însă refuzat de către aceasta.

Profitând de faptul că pe stradă nu erau trecători, inculpatul a coborât din autoturism și a băgat cu forța partea vătămată în mașină după care a pornit autoturismul, îndreptându-se spre satul.

Martorul a asistat la momentul în care inculpatul a invitat partea vătămată la un suc dar el nu a mers cu aceștia, coborând anterior băgării părții vătămate în mașină (a mers la un magazin, a cumpărat o bere și o înghețată pe care le-a dat inculpatului, după care a plecat).

Ajungând în zona împădurită din preajma satului, inculpatul a oprit mașina și a cerut părții vătămate "să-l iubească". Întrucât partea vătămată nu a fost de acord, inculpatul a lovit-o cu pumnii în spate și în cap după care i-a dat jos pantalonii și chiloții, întreținând cu aceasta, contrar voinței sale, un raport sexual normal. După consumarea raportului sexual, inculpatul s-a întors cu partea vătămată pe B-dul - unde a oprit lângă un magazin, mergând să cumpere o sticlă de apă, partea vătămată rămânând în mașină.

După aceasta, inculpatul a urcat în mașină și s-a întors în același loc la ieșirea din I unde, în aceleași împrejurări, a avut cu partea vătămată un alt raport sexual normal.

Ulterior celui de-al doilea raport sexual normal, inculpatul a lăsat partea vătămată în zona - - la solicitarea expresă a acesteia.

Situația de fapt, astfel cum a fost aceasta reținută de către instanța de judecată, se probează cu:

- plângerea și declarațiile părții vătămate care a relatat în amănunt împrejurările comiterii faptelor de către inculpat;

- certificatul medico-legal nr. 13555 din 28.06.2006, emis de I în care se reține că partea vătămată a prezentat o tumefacție echimotică și excoriație ce s-au putu produce prin loviri cu și de corpuri contondente și care pot data din 27.06.2006, necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;

- declarațiile martorei, audiată în ambele faze procesuale prin care a relatat cum partea vătămată, în jurul orelor 16,00 venit la barul în care lucra pe str. - - (unde inculpatul o lăsase) plângând, vorbind sacadat, având tricoul și pantalonii rupți, povestind cum a fost luată cu forța de către o persoană cu un autoturism având numărul de înmatriculare care a bătut-o și a violat-o;

- declarațiile martorului, audiat și el în ambele faze procesuale în care a arătat că se afla în barul în care lucra martora când partea vătămată a venit la bar, având hainele murdare și rupte și povestind cum a fost luată cu forța, bătută și violată de o persoană pe care nu o cunoștea, reținând doar numărul de înmatriculare al mașinii.

Martorul a mai declarat că a identificat acea persoană după numărul de înmatriculare al mașinii ca fiind numitul, persoană cu care s-a întâlnit la câteva săptămâni după incident și care i-a spus că îi pare rău că violase partea vătămată.

- declarația martorei, mama părții vătămate, care a arătat că familia inculpatului (mama, un nepot, dar și soția inculpatului) i-a oferit bani și mobilă pentru ca partea vătămată să se împace, după care a trecut la amenințări.

Deși în declarațiile date în cursul urmăririi penale, dar și în cursul cercetării judecătorești, precum și în concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei, inculpatul a negat că ar fi amenințat și lovit partea vătămată, aceasta fiind de acord să întrețină relații sexuale normale, comportamentul părții vătămate, așa cum acesta reiese din declarațiile sale, nefiind comportamentul unei persoane care să devină victima unei infracțiuni de viol, instanța constată că o asemenea variantă nu poate fi reținută.

Astfel, invocarea faptului că partea vătămată nu a încercat să atragă atenția trecătorilor, nestrigând după ajutor, nu poate duce la concluzia că inculpatul nu a forțat partea vătămată să intre în mașină în condițiile în care, așa cum a declarat aceasta, era vară, la amiază și nu erau trecători pe stradă.

De asemenea, faptul că partea vătămată nu a coborât din mașină în momentul în care inculpatul s-a reîntors în oraș după consumarea primului raport sexual, deși ar fi avut această posibilitate atunci când inculpatul a mers la magazin pentru a cumpăra o sticlă de apă, prin acționarea manuală a geamului portierei, nu poate duce la concluzia că partea vătămată ar fi fost de acord cu întreținerea raportului sexual, starea psihică a acesteia fiind un factor de care trebuie să se țină seama.

Din contră, faptele inculpatului și ale membrilor familiei acestuia în sensul amenințării părții vătămate și a familiei acestuia cu acte de violență, atât telefonic dar și prin prezentarea la ușa apartamentului părinților părții vătămate (fapte confirmate de către martorii a, și ) sunt de natură să întărească situația de fapt reținută, comportamentul inculpatului nefiind cel al unei persoane care se consideră nevinovată.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului, care la data de 27.06.2006 a determinat prin constrângere (violență și amenințare cu acte de violență) partea vătămată să întrețină de două ori raport sexual normal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "viol" prev. și ped. de art. 197 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii este realizat prin acțiunea inculpatului de a întreține de două ori raport sexual normal prin constrângerea părții vătămate prin acte de violență și amenințare.

Urmarea periculoasă a infracțiunii săvârșite de către inculpat a constat în încălcarea libertății și inviolabilității sexuale a părții vătămate.

Totodată, instanța a reținut că legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, deoarece făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui.

Analizând fișa de antecedente penale a inculpatului, instanța a constatat că prin sentința penală nr. 124 din 31 martie 1998 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia nr. 201 din 23.06.1998 a Curții de APEL IAȘI, acesta a fost condamnat la pedepsele de 7 ani închisoare, respectiv 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și perversiune sexuală.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. c din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care a fost adăugată o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare ca urmare a revocării acesteia, pedeapsa finală fiind de 8 ani și 6 luni închisoare.

Penitenciarul Iașia confirmat încarcerarea inculpatului în perioada 02.05.1995 - 01.11.2003.

Astfel, în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 31 martie 1998 pronunțată de Tribunalul Iași, infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal ce face obiectul prezentei cauze, a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b din Codul penal.

Astfel, primul termen al recidivei postexecutorii reprezentat de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 37 lit. b din Codul penal întrucât este mai mare de 6 luni, este aplicată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și nu sunt incidente disp. art. 83 Cod penal.

În condițiile în care inculpatul a terminat de executat pedeapsa la data de 01.11.2003, săvârșirea la data de 27.06.2006 a infracțiunii de "viol" prev. de art. 197 alin. 1 din Codul penal ce face obiectul prezentului dosar, îndeplinește cerințele legale pentru a constitui cel de-al doilea termen al recidivei postexecutorii.

Față de acestea, instanța dispus, în baza disp. art. 334 din Codul d e procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea de "viol" prev. și ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în infracțiunea de "viol" prev. și ped. de art. 196 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal și art. 37 lit. b din Codul penal.

În consecință, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 din Codul d e procedură penală, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "viol" prev. și ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea ar. 41 alin. 2 din Codul penal și art. 37 lit. b din Codul penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 din Codul penal, respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana acestuia și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret, instanța apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, avându-se în vedere modalitatea de săvârșire, persoana părții vătămate, precum și perseverența infracțională a inculpatului, acesta fiind recidivist, precum și atitudinea acestuia pe parcursul urmăririi penale, nerecunoscând săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 din Codul penal.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, gradul de pericol social al acestora, circumstanțele personale ale inculpatului care rezultă din probele administrate, respectiv perseverența infracțională a inculpatului precum și pedeapsa principală ce urmează a fi aplicată inculpatului duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat deoarece întrucât exercitarea acestor drepturi presupune o conduită morală ireproșabilă.

Luând în considerare și dispozițiile art. 53 din Constituție precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, instanța a luat în considerare natura și gravitatea pedepsei principale ce urmează a fi aplicată, apreciat că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal este proporțională cu situația care a determinat-

De asemenea, instanța a apreciat că este necesar să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b și e din Codul penal, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau după prescripția executării pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a reținut că partea vătămată - s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 20 000 lei reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a comiterii faptei de către inculpat.

Potrivit art.14 alin.3 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune întrunirea cumulativă a mai multe condiții și anume: fapta ilicită, producerea unei pagube, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. De asemenea, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesar ca fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, afară de situațiile în care, potrivit legii, culpa este prezumată sau când răspunderea este obiectivă, deci fără culpă.

De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

În acord cu reglementările europene, și în literatura juridică națională, s-a arătat că daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei, cuantumul acestei compensații fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu.

La evaluarea daunelor morale instanța nu a avut în vedere repunerea victimei în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci procurarea unor satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată, cu evitarea deturnării scopului răspunderii civile în sensul stabilirii unor pedepse private sau al acordării unei satisfacții pur teoretice.

Din probele administrate în cauză a rezultat că au existat prejudicii morale decurgând din traumele fizice și psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația ei anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

Astfel, raportul de evaluare psihologică întocmit în cauză la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași - fila 15 dosar urmărire penală - a enumerat și descris simptomele sindromului de stres post -traumatic regăsite la partea vătămată: coșmaruri, rușine, scăderea stimei de sine, sentimente de nesiguranță, accese de mânie nejustificate, anxietate, depresie, frică și teroare, hipervigilență.

De altfel, o parte dintre aceste simptome au fost descrise de martorii propuși de către partea vătămată și audiați de instanța de judecată.

Toate aceste simptome și urmări coroborate cu certificatul medico-legal dovedesc că partea vătămată a suferit vătămări psihice și alterarea condițiilor de viață, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale.

În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, obiective sau matematice, instanța a apreciat că suma de 20 000 lei este suficientă în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate pentru a reprezenta satisfacție acordată victime.

În termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală, hotărârea Judecătoriei Iași a fost apelată de către inculpatul care au criticat-o sub aspectul temeiniciei și legalității, invocând, în esență, următoarele:

- declarațiile părții vătămate conțin numeroase aspecte contradictorii cu privire la faptul dacă hainele i-au fost rupte (inadvertențe ce se regăsesc și la declarațiile martorilor și ), precum și la faptul dacă a avut posibilitatea să coboare singură din mașină în momentul în care s-au întors în oraș;

- nu a existat din partea victimei un refuz energic pentru a putea vorbi de infracțiunea de viol; deși partea vătămată a declarat în fața instanței de apel că a ripostat doar prin împingerea inculpatului, în realitate aceasta nu s-a opus celor două acte sexuale pentru că nu a fost constrânsă, iar din comportamentul el a rezultat în mod cert și indubitabil că și-a manifestat acordul la întreținerea raporturilor sexuale;

- adresa Secției IV Poliție confirmă că martora a prezentat aspecte nereale cu privire la prezența mamei inculpatului la ușa părții vătămate, aspect ce demonstrează, încă o dată, reaua-credință a martorilor;

- instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului fără a face o analiză temeinică a tuturor probelor administrate, prin prisma condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească latura obiectivă a infracțiunii de viol și fiind, în mod cert, influențată de antecedentele penale ale inculpatului și de rezultatele testului poligraf.

- daunele morale acordate nu sunt justificate;

Tribunalul la termenul din data de 16.10.2008 a admis cererea inculpatului de administrarea probei testimoniale, respectiv audierea martorului, iar, din oficiu, a dispus la termenele următoare, reaudierea părții vătămate, audierea inculpatului, a martorilor, și, și emiterea unei adrese către maternitatea "- -" și către Secția a IV-a Poliție

La termenul din data de 08.01.2009 a fost audiată partea vătămată și martora, iar la termenul din data de 05.02.2009 s-a luat un supliment de declarație părții vătămate, a fost audiat inculpatul și martora, și s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor și, aceștia fiind plecați din țară.

Maternitatea "- -" la data de 16.02.2009 a înaintat la dosar în copie o filă din registrul de consultații din data de 27.5.2006, unde la poziția nr. 2574 apare ca fiind consultată și partea vătămată -, după care la data de 26.02.2009, au înaintat o adresă (nr.220/25.02.2009) prin care au comunicat conținutul consemnărilor olografe din registrul de consultații, respectiv " /18ani/I/venită cu poliția, viol-recoltat lame/diagnostic la internare:clinic genital -mari leziuni traumatice himenale/consultație/dr. ", și faptul că pacienta nu a fost internată ci doar consultată, iar probele biologice recoltate au fost înmânate polițistului care o însoțea.

Prin adresa nr. -/S4/04.03.2006, Secția 4 Poliție Iac omunicat faptul că numitele - și, precum și numitul nu au formulat plângeri, sesizări scrise sau orale împotriva numitului sau împotriva părinților acestuia pentru amenințare după data de 27.06.2006. După aceeași dată numita nu a fost sancționată și nu a fost solicitată intervenția lucrătorilor de poliție la domiciliul părții vătămate.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de către apelant, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelul declarat este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, tribunalul a apreciat că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptei prevăzută de legea penală, precum și a vinovăției inculpatului, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.

Astfel, s-a reținut că la data de 27.06.2006, în jurul orelor 14,00, inculpatul a acostat-o, în zona Podu de pe partea vătămată Frățica, pe care o cunoștea doar din vedere, și pe care a invitat- la un suc, fiind însă refuzat de către aceasta.

Profitând de faptul că pe stradă nu erau trecători, inculpatul a coborât din autoturism proprietate personală, marca Opel de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare IȘ-72- și a băgat partea vătămată, cu forța, în mașină, după care a pornit autoturismul, îndreptându-se spre satul.

Ajungând în zona împădurită din preajma satului, inculpatul, prin folosirea violenței, respectiv prin lovirea cu pumnii în spate și în cap, a întreținut cu partea vătămată, contrar voinței sale, un raport sexual normal. După consumarea raportului sexual, inculpatul s-a întors cu partea vătămată pe str. -, unde a oprit lângă un magazin, mergând să cumpere o sticlă de apă, partea vătămată rămânând în mașină.

După aceasta, inculpatul a urcat în mașină și s-a întors în același loc, la ieșirea din I unde, în aceleași împrejurări, a avut cu partea vătămată un alt raport sexual normal, după care aceasta din urmă a fost lăsată în zona - -.

Inculpatul apelant, prin apărător, a susținut și în fața primei instanțe (a se vedea încheierea de dezbateri din data de 15.05.2008 și notele de concluzii scrise) aceleași aspecte, ca și în motivele de apel, referitoare la neexistenta vreunei probe privitoare la amenințarea și lovirea părții vătămate pentru aoc onstrânge la întreținerea unui raport sexual și la neconcordanțele dintre declarațiile părții vătămate, precum și cele dintre declarațiile martorilor și, apărări ce au fost verificate, de altfel, în mod temeinic, de către instanța de fond.

Verificând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că, în vederea aflării adevărului, instanța de fond a administrat toate probele utile și concludente necesare și care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Mai mult, prima instanță în cuprinsul expunerii a analizat în detaliu și temeinic atât probele care au servit ca temei a reținerii vinovăției, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate date în ambele faze procesuale, certificatul medico-legal cu nr. 13555/28.06.2006, declarațiile martorilor, și, procesul -verbal de confruntare între partea vătămată și inculpatul - și declarațiile de recunoașterea a comiterii faptelor, date de inculpați în faza de urmărire penală, cât și cele care au fost înlăturate, respectiv declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a comiterii faptei de viol, date în ambele faze procesuale, argumentare pe care instanța de control și-o însușește, atâta timp cât în cauză nu s-au relevat date noi de respingere a acestei motivări.

În consecință, tribunalul fără a mai reda în detaliu conținutul acestor mijloace de probă, conținut ce a fost cuprins cu exactitate în considerentele hotărârii atacate, analizat doar pertinența motivelor de apel invocate de inculpatul apelant.

a) Cu privire la existența dovezilor referitoare la constrângerea părții vătămate în vederea întreținerii unui raport sexual.

Inculpatul, în toate declarațiile date, inclusiv și în cea dată în fața instanței de apel, a recunoscut faptul că a acostat-o pe partea vătămată, pe care o cunoștea din vedere, i-a propus să meargă cu el la o plimbare cu mașina, pe drum i-a dat de înțeles că dorește să întrețină cu ea un raport sexual, iar aceasta a fost de acord. A parcat mașina în păduricea din zona, unde a întreținut un raport sexual cu partea vătămată, care nu s-a opus în niciun moment, după care au plecat pe strada A - și au cumpărat de la o benzinărie o apă minerală, și apoi s-au întors în aceeași pădurice, unde mai întreținut un raport sexual cu partea vătămată pe scaunul din față a mașinii, liber consimțit de aceasta.

Partea vătămată a declarat pe tot parcursul procesului penal că a fost urcată cu forța în mașină de către inculpat, acesta apucând-o de mână și băgând-o pe scaunul din dreapta față. A refuzat să întrețină un raport sexual cu inculpatul, dar acesta a tras-o de păr și a lovit-o în zona capului, după care a dezbrăcat-o de haine. După finalizarea primului raport sexual a încercat să fugă dar inculpatul a prins-o, a lovit-o cu pumnii în zona capului și a trântit-o pe iarbă. După ce au mers la o benzinărie să cumpere o sticlă de apă, s-au întors în același loc, unde iar a fost lovită peste față și peste cap, a fost trântită la pământ, loc în care s-a consumat cel de al doilea raport sexual.

Reanalizând întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că, în mod fondat, prima instanță a apreciat că sunt probe atât directe cât și indirecte care fac dovada constrângerii, ca mijloc de realizare a actului sexual.

Certificatul medico-legal a confirmat existența unei tumefacții în zona capului (latero-occipital stg. cu diam. de 3 cm) și a unei excoriații liniare în zona toracelui (mediotoracic posterior de 7 cm), medicul legist concluzionând că s-au putut produce prin loviri cu și de corpuri contondente și pot data din 27.06.2006.

Medicul legist a concluzionat și faptul că prezența spermatozoizilor în secreția vaginală atestă consumarea unui raport sexual complet ce poate data din data de 27.06.2006, iar partea vătămată prezintă o deflorare mai veche de 7-10 zile, deflorare ce este confirmată și de medicul specialist de la maternitatea "---", care a consemnat în condica de consultații că partea vătămată prezintă mari leziuni traumatice himenale.

Primii martori care au văzut-o pe partea vătămată imediat după consumarea celor două acte sexuale, respectiv și -, au declarat în ambele faze procesuale că partea vătămată era plânsă, avea părul în dezordine, avea hainele murdare, respectiv tricoul ud și murdar de pe partea din spate, și acuza dureri de cap și spate.

Mama părții vătămate, ce a fost chemată la barul unde fusese lăsată partea vătămată, a declarat că aceasta era plânsă, avea părul vâlvoi, avea un în zona din spate a capului, avea o zgârietură pe spate, tricoul era ud și murdar de în zona spatelui, pantaloni erau descusuți între picioare și zona laterală.

Prin raportul de evaluare psihologică, întocmit la data de 31.07.2007, de către psihologii din cadrul organizației neguvernamentale " Sociale", s-a concluzionat că partea vătămată prezintă anumite simptome ale de Post și anume: amintiri recurente sau intruzive ale evenimentului, coșmaruri, imediat după abuzuri a prezentat dificultăți de adormire, hipersensibilitate manifestată prin accese de plâns, rușine, scăderea stimei de sine, dezvoltarea unor sentimente de nesiguranță și manifestări de reticență în relațiile cu persoanele de sex opus, anxietate, depresie, frică, teroare, se simte amenințată și evită să meargă singură pe stradă și mai ales prin locurile unde a fost racolată și abuzată sexual, hipervigilență.

Astfel, se constată că declarația părții vătămate referitoare la violențele exercitate de inculpat pentru aoc onstrânge în vederea întreținerii unui raport sexual se coroborează cu certificatul medico-legal, raportul de evaluare psihologică și declarațiile martorilor, mai sus amintiți.

Inculpatul deși a negat că a agresat fizic partea vătămată, nu dat nici o explicație credibilă cu privire la modalitatea de producere a tumefacției în zona capului și a excoriației în zona spatelui. Totuși, acesta a precizat că era posibil ca excoriația să se fi produs de la scaunul mașinii, dar această explicație confirmă concluzia medicului-legist că leziunea din zona spatelui s-a putut produce prin loviri de corpuri contondente.

Concluzionând, tribunalul a constatat că actele de constrângere a părții vătămate sunt dovedite în cauză, de leziunile din zona capului și a spatelui, care confirmă susținerile părții vătămate că, după ce a refuzat verbal propunerea inculpatului de a întreține un raport sexual a fost lovită peste cap și trântită.

În cauză, există mai multe elemente de fapt circumstanțiale care, coroborate atât între ele cât și cu probele mai sus prezentate, confirmă, fără echivoc, susținerile părții vătămate referitoare la actele de agresiune fizică, și anume:

- partea vătămată și inculpatul se cunoșteau doar din vedere, fiind vecini de bloc;

- imediat ce a fost lăsată lângă magazinul prietenei sale, situat pe str. - -, a reclamat că a fost agresată sexual, în aceeași seară fiind anunțate organele de poliție, după care a mers pentru consult și recoltare de probe biologice la maternitate;

- inculpatul nu a indicat vreun motiv plauzibil pentru care partea vătămată să-l fi reclamat pentru o faptă inexistență, recunoscând faptul că nu a stat de vorbă cu aceasta vreodată și nu exista vreun motiv de dușmănie între ei;

- testarea inculpatului cu tehnica de detenție a comportamentului simulat a indicat că la răspunsurile acestuia la întrebările referitoare la faptul că a lovit-o pe partea vătămată pentru a întreține relații sexuale și dacă a forțată în vreun fel pe acesta să întrețină relații sexuale, au fost evidențiate modificări psihofiziologice semnificativ-caracteristice reactivității emoționale care conduc la concluzia detecției comportamentului simulat a subiectului;

- circumstanțele reale care conturează modalitatea de acțiune a autorului, descrise de către partea vătămată, sunt similare cu cele reținute în sarcina inculpatului prin sentința penală nr. 124/31.03.1998 Tribunalului Iași (filele 55-59 ds. urm. pen.), prin care a fost condamnat tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol, și anume: victima nu se cunoștea cu inculpatul, a fost acostată tot pe stradă, a fost dusă cu mașina în aceeași pădurice, a fost amenințată, trasă de păr și lovită peste cap, raportul sexual prin constrângere a avut loc tot în mașină, toate aceste indicând un modus operandi, ce-l regăsim și în speța de față:

- inculpatul a încercat pe tot parcursul procesului penal să ajungă la o înțelegere cu partea vătămată, fapt confirmat atât de către acesta cât și de partea vătămată și mama acesteia;

b) Referitor la neconcordanțele dintre declarațiile părții vătămate, dar și ale martorilor, reclamate de către inculpat tribunalul a constatat următoarele:

- nu există neconcordanțe în declarațiile părți vătămate, precum și ale martorilor cu privire la faptul dacă au fost rupte piesele de îmbrăcăminte ale părții vătămate;

Partea vătămată a declarat în fața organelor de urmărire penală că nu i-au fost rupte hainele și nu a rămas la fața locului vreun articol de îmbrăcăminte, iar martorii și - au relatat în aceeași fază procesuală că hainele erau murdare, fără a specifica dacă erau și rupte.

În fața primei instanțe, dar și în fața instanței de apel, partea vătămată a declarat că hainele au fost rupte, în sensul că acestea s-au descusut - pantalonii între picioare și lateral, iar tricoul sub braț -, fapt ce a fost confirmat și de declarațiile martorilor mai sus amintiți, dar și de cea a mamei părții vătămate.

Se observă, că toate aceste declarații nu se contrazic, atâta timp cât partea vătămată în fața organelor de poliței a răspuns că nu i-au fost rupte hainele, în sensul separării unor bucăți ce să fi rămas la fața locului, iar în fața instanței a precizat, în mod clar, că acestea doar s-au descusut la îmbinări. Faptul că partea vătămată nu a precizat aceste distrugerii și în fața organului de poliție, iar martorii nu au făcut nici o precizare referitoare la acest aspect, nu denotă că au fost de rea-credință, ci faptul că urmărirea penală a fost defectuoasă, iar întrebările organelor de poliție nu au vizat și acest aspect. În sprijinul acestei concluzii vine și faptul că, deși era obligatoriu să fie ridicate hainele părții vătămate, ce puteau conține și alte urme ale săvârșirii faptei, organele de anchetă nu au făcut-

- există declarații confuze ale părții vătămate cu privire la faptul dacă a încercat sau nu să iasă din mașină în momentul în care a rămas singură la benzinărie, dar acestea nu sunt relevante în cauză.

În prima declarație, dată în faza de urmărire penală, partea vătămată a arătat că inculpatul a coborât din mașină, a închis din telecomandă portierele, după care a mers să cumpere apă. În fața instanței partea vătămată a mai adăugat că a încercat să iasă din mașină, dar nu a reușit, întrucât portierele erau blocate, iar în fața instanței de apel a declarat că nu mai știe ce sistem de închidere avea mașina și dacă geamurile mașinii se acționau electric sau manual întrucât era speriată.

Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că nu se poate considera că declarațiile părții vătămate nu se coroborează între ele, având în vedere că, potrivit situației în care se afla (a fost lovită în mod repetat de către inculpat peste cap, a fost trasă de păr, a fot izbită cu spatele de corpuri dure, a fost amenințată), potrivit vârstei, respectiv 18 ani, instrucției școlare și experienței de viață, având în vedere și timpul scurs între declarații - toate acestea fiind de natură a altera unele percepții asupra realității sau de a îngreuna redarea fidelă a acestora -, este firesc ca partea vătămată să aibă unele incertitudini cu privire la împrejurările de fapt, sau să revină asupra unui singur aspect, după un an/doi după desfășurarea evenimentelor.

c) Referitor la faptul că nu este dovedit că a exista un refuz energic din partea părții vătămate, refuz care ar fi condus în cazul în care ar fi fost constrânsă la semne corporale de opoziție specifice în cazul violului, respectiv pe mâini pe coapse și pe abdomen, tribunalul constată că aceste susțineri sunt nefondate.

Așa cum s-a precizat mai sus, inculpatul a exercitat actele de violență înainte de a trece la consumarea raportului sexual, loviturile în zona capului, tragerea de păr, proiectarea acesteia cu spatele de un corp dur, au fost de natură a anihila orice opoziție fizică ulterioară. Nu lipsit de importanță este și vârsta părții vătămate, respectiv 18 ani, și raportul de forțe net în favoarea inculpatului, în vârstă de 35 de ani, ceea ce explică lipsa de curaj a părții vătămate, după agresarea sa fizică violentă, de a lovi sau zgâria inculpatul pentru a-l opri să-și ducă la îndeplinire planul infracțional.

d) Referitor la faptul că au existat sau nu amenințări din partea familiei inculpatului, tribunalul constată că aceste împrejurări nu au relevanță în cauză, în ceea ce privește existența infracțiunii.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat nefondate criticile inculpatului cu privire la existența infracțiunii de viol, prima instanță apreciind în mod temeinic că sunt întrunite toate elementele constituie ale acestei infracțiuni, încadrând în mod corect fapta în prevederile art. 197 al.1 cu aplic. art. 41 la. 2 Cod penal.

II. Referitor la pedeapsa aplicată fiecărui inculpat apelant, tribunalul a constatat că aceasta a fost dozată în mod necorespunzător.

Potrivit disp. art. 72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond la stabilirea pedepsei a avut în vedere dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite ce este conturat de împrejurările concrete de comiterea a acesteia ce au fost mai sus descrise, gradul de pericol social al inculpatului ce este conturat în primul rând modalitatea de săvârșire a faptei, de antecedența sa penală și faptul că a avut o poziție procesuală constat necorespunzătoare, manifestată prin nerecunoașterea comiterii faptei, dar a considerat în mod greșit că infracțiunea comisă, precum și persoana inculpatului, prezintă un pericol social așa de ridicat, încât să justifice aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special.

Astfel, inculpatul din anul 1999, data liberări condiționate din executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni, nu a mai săvârșit vreo infracțiune, avea un loc muncă stabil, circumstanțe care pledează pentru aplicarea unei pedepse orientate spre mediul special prevăzut de lege.

III. Referitor la latura civilă.

Partea vătămată - s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând să fie despăgubită cu suma de 20000 lei, cu titlu de daune morale.

Prima instanță a avut în vedere, în mod corect, la evaluarea atât a existenței prejudiciilor morale cât și la individualizarea cuantumului acestora, faptul că fapta inculpatului a produs părți vătămate traume fizice și psihice, fapt dovedit de raportul de evaluare psihologică și martorii propuși de către partea vătămată, mijloace de probă care au dovedit faptul că sechelele post traumatice au afectat negativ participarea părții civile la viața socială și de familie.

Toate aceste împrejurări de fapt se constituie într-un minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale, de natură a duce la o evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, respectiv de 20.000 lei, tribunalul a apreciat că este unul rezonabil și este natură a acoperi în mod echitabil prejudiciul moral suferit, neimpunându-se reducerea acestuia.

Pentru aceste considerente, tribunalul prin decizia penală nr. 205/15.04.2009, în baza disp. art. 379 pct. 2, lit. a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de către inculpat și a desființat sentința penale nr. 1672/23.05.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, în parte în latura penală, în sensul reducerii pedepsei principale aplicate.

Rejudecând cauza, a dispus reducerea pedepsei principale aplicate inculpatului de la 8(opt) ani închisoare la 6 (șase) ani închisoare.

S-a dispus menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile ocazionate cu soluționarea prezentului apel au rămas în sarcina statului.

În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală împotriva deciziei penale pronunțate de tribunal au declarat recurs inculpatul și partea vătămată - pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Criticile formulate de inculpatul vizează următoarele aspecte:

În latura penală:

- încălcarea prevederilor art. 292 alin. 2 Cod procedură penală referitoare la compunerea instanței de judecată în tot cursul judecării cauzei ce atrage casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel prin prisma principiului continuității completului de judecată ca principiu de desfășurare a judecății cauzelor raportat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești (cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală;

- nepronunțarea instanței de apel cu privire la unele probe administrate (declarația martorului, singurul martor credibil care a relatat aspecte relevante în stabilirea situației de fapt de natură să influențeze soluția procesului - caz de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 10 Cod procedură penală.

În latura civilă:

- reanalizarea justeței sumelor reprezentând despăgubiri materiale la plata cărora inculpatul a fost obligat către partea vătămată.

Partea vătămată a criticat soluția pronunțată de tribunal sub aspectul laturii penale susținând că în mod nejustificat s-a dat o eficiență sporită dispozițiilor art. 74 Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante judiciare cu consecința coborârii pedepsei sub limita stabilită de prima instanță, cuantum ce nu are acoperire în realitate a gradului de pericol social concret al faptei comise.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de tribunal și menținerea soluției instanței de fond.

Prezentă în instanță, la termenul de judecată din data de 5 ianuarie 2010 partea vătămată a declarat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Conform art. 279 Cod procedură penală, punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cum, potrivit art. 131 alin. 2 Cod procedură penală retragerea plângerii prealabile, în fața instanței de judecată, de către partea vătămată -majoră, are ca efect înlăturarea răspunderii penale a inculpatului în condițiile în care acesta nu a cerut continuarea procesului penal în baza art. 13 alin. 1 Cod procedură penală, soluția legală este încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. h Cod procedură penală.

În temeiul considerentelor expuse, urmează ca în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală să se admită recursurile declarate de inculpat și partea vătămată și să se caseze integral hotărârile pronunțate.

Procedând la rejudecarea cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. h Cod procedură penală, cu referire la art. 197 alin. 4 Cod procedură penală se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, prin retragerea plângerii prealabile.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală partea vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (sumele care au fost cheltuite în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond).

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor declarate de inculpat și partea vătămată vor rămâne în sarcina statului, deoarece cheltuielile judiciare determinate de activitățile judiciare prin care se tinde la cenzurarea legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanța ierarhic inferioară, au un regim juridic deosebit.

În acest sens, potrivit art. 192 alin. 2, în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori și-a retras apelul, recursul sau cererea. În temeiul acestei dispoziții legale, cheltuielile judiciare pot fi suportate de către oricare parte din proces, precum și de către orice persoană, în condițiile în care unor asemenea subiecți li s-a respins apelul ori recursul, și-au retras apelul sau recursul, ori li s-a respins apelul, recursul sau cererea a fost retrasă.

În raport de această reglementare, în cazul în care apelul, recursul sau cererea au fost admise, partea nu poate fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, indiferent de temeiul sau limitele admiterii apelului, recursului sau cererii (decizia de îndrumare nr. 8/1972 a Plenului Tribunalului Suprem, CD 1972, p. 47-49). Într-o asemenea situație părții nu i se poate reține o culpă procesuală deoarece inițiativa sa procesuală se dovedește utilă și în consecință nu s-ar justifica obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpatul și partea vătămată împotriva Deciziei penale nr. 205 din 15.04. 2009 Tribunalului Iași și a Sentinței penale nr. 1672/23 mai 2008 Judecătoriei Iași, pe care le casează integral și rejudecând:

În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. "b" raportat la art. 10 lit. "h" Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. "b" Cod penal, prin retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată.

În baza art. 192 alin.1 punctul 2 lit. "c" Cod procedură penală, obligă partea vătămată să achite 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la fond.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

20.01.2010

Tribunalul Iași:

-

-

OPINIE SEPARATĂ

PRIVIND CHELTUIELILE JUDICIARE

Contrar opiniei majoritare apreciem că cheltuielile judiciare trebuiau suportate de partea vătămată în totalitate.

Soluția de admitere a recursurilor nu s-a întemeiat pe unul din cazurile de casare enumerate la art. 3859Cod procedură penală ci pe manifestarea de voință a părții vătămate, parte care a înțeles să-și retragă plângerea împotriva inculpatului pentru fapta de viol prevăzută de art. 197 al. 1 Cod penal.

În cazul retragerii plângerii prealabile, indiferent de faza procesuală în care intervine această manifestare de voință, cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul soluționării cauzei, sunt suportate de partea vătămată potrivit art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. "c" Cod procedură penală.

Prin urmare și plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul soluționării recursurilor trebuiau suportate de partea care și-a retras plângerea prealabilă.

Judecător

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

20.01.2010

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 2/2010. Curtea de Apel Iasi