Violul (art.197 cod penal). Decizia 20/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 20/
Ședința publică din 04 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 208 din 01.04.2009 Tribunalului Galați.
La apelul nominal răspuns inculpatul, în stare de arest și asistat de avocat -, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 2342/2009, eliberată de Baroul Galați, lipsă fiind partea vătămată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat - învederează că inculpatul - apelant critică sentința penală nr. 208 din 01.04.2009, Tribunalului Galați, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prev. de art. 20 rap. la 197 al. 1, 2.Cod Penal
Consideră că pedeapsa ce i-a fost aplicată este deosebit de mare raportat la infracțiunea pe care săvârșit-
Având în vedere vârsta acestuia, faptul că regretă fapta și că nu a avut efect negativ și asupra părții vătămate, solicită să se dispună admiterea apelului și redozarea pedepsei aplicate, cu plata onorariului pentru apărătorul din oficiu.
Cu privire la starea de arest, având în vedere natura infracțiunii și limitele de pedeapsă, lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere gravitatea deosebită a faptei, comisă de inculpat. Fiind în apelul inculpatului, situația juridică nu mai poate fi invocată. Aplicarea unei pedepse de 10 ani este pe deplin justificată, având în vedere modalitatea în care fost comisă fapta, împrejurările în care s-a comis fapta, inculpatul luat-o cu forța pe minoră de pe stradă și a încercat să întrețină un raport sexual victima având o vârstă de 7 ani la data săvârșirii faptei.
psihice și modalitatea în care a fost găsită de către martorul, care l-a surprins și în flagrant pe inculpat, descrierea atitudinii psihice în care se afla partea vătămată este relevantă pentru constata gravitatea socială deosebită a faptei comise și în consecință, sancțiunea de 10 ani închisoare este aplicată în mod corespunzător.
Solicită respingerea apelului declarat ca nefondat și să se dispună menținerea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive subzistă și în momentul de față, iar în baza art. 192 al. 2.C.P.P. să se dispună obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 208 din 01.04.2009 a Tribunalului Galația fost condamnat inculpatul(fiul lui și, născut la data de 17.12.1962 în Com., Jud. G, CNP - -, domiciliat în Com.,-, Jud. G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați )la o pedeapsă de 10(zece) ani închisoare și pedeapsa complementată a interzicerii drepturilor prev. de Art. 64 lit. a teza II, b, d și e din Codul penal pe o perioadă de 3(trei) ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de tentativă la viol prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 al. 1 și 3 din Codul penal.
În conformitate cu disp. art. 71 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b, d și e din Codul penal.
În baza art. 350 din pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit disp. art. 88 din penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 12.11.2008 la zi, respectiv 01.04.2009.
S-a constatat că partea vătămată prin reprezentat legal nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform disp. art. 189 - 191 din pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus ca suma de 400 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu către Baroul Galați să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Inculpatul locuiește in Com., Jud. Acesta este vecin cu partea vătămată și părinții acesteia. În ziua de 09.11.2008 a consumat băuturi alcoolice și în jurul orelor 16,00 revenit la domiciliu. La acest moment a sesizat-o pe mama parții vătămate în vârsta de 6 ani în preajma locuinței inculpatului unde se cu alți copii.
Inculpatul a luat hotărârea infracționala de a întreține raporturi sexuale cu aceasta. În acest scop a intrat în curtea locuinței sale după care a revenit la scurt timp în stradă și a chemat-o pe partea vătămată să vina în curtea locuinței sale. Aceasta a refuzat, însa inculpatul a apucat-o de mână și a tras-o forțat în curte, iar de aici, într-una din camerele imobilului.
Partea vătămată a început sa plângă și să îl roage pe inculpat să o lase în, însa acesta s-a dezbrăcat complet, a dezbrăcat-o și pe partea vătămată, după care s-a așezat pe pat întins pe spate, iar partea vătămata a așezat-o peste el deasupra organelor genitale, încercând să o penetreze.
Inculpatul nu a reușit să-și finalizeze activitatea infracțională deoarece a fost întrerupt de către martorul care trecea pe lângă locuința inculpatului și a auzit țipete și zgomote din interiorul imobilului, moment la care a fost surprins și inculpatul.
Martorul a îmbrăcat-o pe partea vătămată și a adus-o la domiciliu, unde se afla bunica sa- martora. Inculpatul i-a cerut martorului să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, deoarece în caz contrar îl va ucide. În ziua următoare, martorul le-a spus părinților minorei ce s-a întâmplat, după care a sesizat organele de politie.
Din conținutul raportului de constare medico - legală rezultă că partea vătămata a prezentat o plagă plesnită superficială în regiunea perineală posterioară, posibil prin comprimarea regiunii cu un corp dur sau în cazul unei tentative de raport sexual și a necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
S-a arătat că situația de fapt astfel cum a fost prezentată este dovedită cu declarația martorilor ce a fost dată atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, respective (filele 23-28 ); (filele 29-32 ); (filele 33-34 ) si (filele 35-36 ); declarația parții vătămate (filele 4-5 ); raportul de constatare medico - legală fila 7 dosar, toate coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei dată de către inculpat în faza de urmărire penală, cât și cea de judecată.
S-a reținut că în drept fapta inculpatului de a pune în executare hotărârea de a întreține raporturi sexuale prin constrângere cu partea vătămata în vârsta de 6 ani, executare ce a fost întreruptă de intervenția martorului, întrunește elementele constituite ale infracțiunii de tentativă la viol prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 al.1 si 3 din penal.
S-a arătat că la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului se vor avea în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului (care este la primul impact cu legea penală și a recunoscut fapta) precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest ultim sens nu pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit.a rap. la art. 76 din Codul penal cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege sau cum a solicitat inculpatul prin avocat.
S-a precizat că acesta a comis fapta împotriva unui copil la o vârsta destul de fragedă, perioadă în care acesta se afla în creștere și în dezvoltarea personalității. Fapta comisă asupra sa este posibil să o fi marcat psihic, cauzându-i traume ce le va purta pe restul vieții. S-a precizat că faptul că a recunoscut și regretat fapta și nu are antecedente penale sunt elemente de circumstanțiere, dar nu suficiente, în măsură de a conduce la reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
S-a arătat că fapta constituie un real pericol social, iar modalitatea acesteia aduce oprobriul public.
Cu privire la latura civilă s-a constatat că partea vătămata prin reprezentant legal nu s - a constituit parte civil in cauza, nu a avut pretenții bănești de la inculpat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie. În susținerea apelului promovat, acesta a precizat că pedeapsa ce i-a fost aplicată e deosebit de mare, raportat la infracțiunea pe care săvârșit-
Având în vedere vârsta sa, faptul că regretă comiterea faptei, a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea în parte a sentinței instanței de fond și în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate.
Apelul e nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept se constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea în drept și vinovăția inculpatului, pe baza unei analize ample a materialului probator administrat în cauză.
Considerăm că prima instanță a realizat și o justă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând prevederile art.72 Cod penal, cu ocazia stabilirii cuantumului pedepsei, ținând cont de gravitatea deosebită a faptei și de natura relațiilor sociale încălcate.
Aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare e pe deplin justificată, raportat la gravitatea faptei, la modalitatea în care fost săvârșită - inculpatul luat-o cu forța pe partea vătămată minoră de pe stradă și a încercat să întrețină un raport sexual, victima având vârstă de 7 ani la data săvârșirii faptei.
psihice și modalitatea în care a fost găsită de către martorul care l-a surprins și pe inculpat în flagrant, descrierea atitudinii psihice în care se afla partea vătămată este relevantă în ceea ce privește constatarea gravității sociale deosebită a faptei comise și în consecință, apreciem că sancțiunea aplicată e corespunzătoare.
Considerăm că în mod just Tribunalul Galați nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, având în vedere următoarele:
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și deci lăsate la aprecierea acesteia.În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită fapta,precum și la orice elemente privitoare la persoana inculpatului.
În speță, având în vedere gravitatea sporită a faptei comise, ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârșită, natura relațiilor sociale încălcate, apreciem că în mod corect nu s-au reținut circumstanțe atenuante.
Față de toate cele enunțate anterior, apreciem că pedeapsa aplicată ( 10 ani închisoare) a fost de dimensionată și aptă pentru atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei,așa cum prevăd disp.art. 52 Cod penal, motiv pentru care apelul promovat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Întrucât inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv, față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, față de împrejurarea că și în prezent se mențin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, urmează în conformitate cu disp.art.383 alin.11, art.350 Cod pr.penală, să se mențină starea de arest.
În baza art.383 alin.2 Cod pr.penală se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 17.12.1962 în Com., Jud. G, CNP - -, domiciliat în Com.,-, jud. G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva sentinței penale nr. 208 din 01.04.2009 Tribunalului Galați.
Conform art. 383 alin. 11în ref. la art. 350 pr.pen. menține starea de arest inculpatului.
În baza art. 383 alin.2 pr.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 12.11.2008 la zi (04.06.2009).
În baza art. 192 alin.2 pr.penală obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, pentru apelantul-inculpat.
Pronunțată în ședința publică azi 04 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Pt.Grefier,
- -
aflată în, potrivit art.312 al.2 pr.pen, semnează
Grefier șef secție,
Red.dec.jud./22.06.2009
Jud. fond
Tehnored. CG/3 ex./23.06.2009
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu