Violul (art.197 cod penal). Decizia 200/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 197 alin. 3 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 200
Ședința ne publică de la 16 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 168 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat - apărător oficiu; curator pentru minora și reprezentantul Asociației Copiii de Târgu J -, lipsind partea vătămată -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța pune în discuție ca judecata să se facă în ședință secretă, în raport de obiectul cauzei și vârsta victimei, părțile și procurorul, având pe rând cuvântul, nu se opun, astfel încât se declară ședința secretă și se procedează la evacuarea sălii; s-a luat declarație inculpatului, în condițiile prevăzute de lege și nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru apelantul - inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, sub aspectul laturii penale, respectiv a cuantumului pedepsei aplicate, în sensul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile aplicării art. 74 - 76 Cod penal, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, care a contribuit la aflarea adevărului și a recunoscut și regret fapta săvârșită.
, având cuvântul pentru partea vătămată minoră, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, deducerea arestului preventiv și menținerea stării de arest, întrucât prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal, apreciind că numai recunoașterea inculpatului nu poate avea ca efect reducerea pedepsei sub minimul special.
Apelantul - inculpat, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr.168 din 16 iunie 2009, Tribunalul Gorj, n baza art.197 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41-42 Cod penal, a condamnată pe inculpatul - fiul lui - și, născut la data de 12.09.1973 în T, județul T, domiciliat în M,-,.13,.1,.3,.7, județul G, cetățean român, studii 8 clase, divorțat, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP.-, în prezent deținut în penitenciarul d e Maximă Siguranță C, la 18 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe o durată de 5 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 Cod penal, după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
S-a dedus reținerea din data de 26.11.2008 și arestarea preventivă de la data de 27.11.2008 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la 126 lei cu dobânzile legale aferente până la achitare, către Spitalul Județean Tg J, județul G - Serviciul de Medicină Legală
A fost obligat inculpatul la 100.000 lei către partea vătămată - ce s-a constituit parte civilă prin curator cu titlul de daune morale.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj din 11.12.2008 a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. art.197 alin. 3 Cod penal, cu aplic. art.41-42 Cod penal.
S-a reținut că la data de 26.11.2008 a sesizat Poliția Municipiului M că fiica sa minoră în vârstă de 9 ani - - a fost violată în ziua anterioară de către inculpatul și urmare a cercetărilor efectuate a rezultat următoarea stare de fapt:
locuiește în orașul M, sat și în ziua de 25.11.2008 a mers la școala unde învață cei doi copii ai săi - în vârstă de 7 ani și - în vârstă de 9 ani - pentru a-i aștepta la terminarea cursurilor și să-i conducă acasă.
În drumul său a intrat în barul SC "" SRL M pentru a consuma o bere, iar copii câte un suc, unde l-a întâlnit pe inculpatul - pe care îl cunoștea de mai mult timp.
La un moment dat inculpatul a luat cei doi minori și s-a deplasat cu ei la un magazin din apropiere unde le-a cumpărat articole de îmbrăcăminte și jucării, întorcându-se la barul unde se afla.
A invitat-o din nou pe partea vătămată - la o cofetărie, dar în realitate a condus-o la apartamentul în care locuia și i-a cerut să se dezbrace.
Partea vătămată a refuzat, dar acesta a țipat la ea, a dezbrăcat-o, a pus-o pe pat și a întreținut cu ea raport sexual normal, deși minora plângea, acuzând dureri.
După consumarea raportului sexual normal, inculpatul a forțat-o pe partea vătămată minoră și a întreținut raport sexual oral cu aceasta.
Între timp, s-a deplasat la Poliția Municipiului M unde a sesizat dispariția fiicei sale minore. Organele de poliție au sunat pe martora - (sora inculpatului) care a fost întrebată dacă știe unde se află fratele său (inculpatul), deoarece a sesizat dispariția fetei.
- l-a sunat pe inculpat și i-a spus să se prezinte la Poliția Municipiului M, deoarece tatăl părții vătămate a sesizat dispariția acesteia și faptul că se afla în compania sa.
Inculpatul atunci a condus partea vătămată în stradă, i-a dat suma de 5 lei pentru autobuz, să meargă acasă și i-a spus să nu relateze la nimeni cele întâmplate.
Inculpatul s-a prezentat la Poliția Municipiului M unde a relatat că a fost cu minora la cofetărie, după care aceasta a plecat la domiciliul său.
, tatăl minorei, ajungând acasă a găsit-o pe minoră, care întrebată unde a fost i-a relatat cele întâmplate, motiv pentru care a mers la Poliția M unde a depus plângere.
Partea vătămată a fost condusă la Serviciul de Medicină Legală unde s-a constatat că a fost deflorată recent (probabil pe 25.11.2008 prezentând rupturi sângerânde ale himenului).
A fost recoltată secreție vaginală care a pus în evidență prezența spermatozoizilor, ceea ce a atestat un raport sexual recent.
Cu ocazia cercetărilor la locul comiterii faptei s-au ridicat de la domiciliul inculpatului probe biologice de pe țesături și pardoseală, care, împreună cu cele prelevate de G au fost supuse unei expertize al cărui rezultat a fost trimis instanței
Inculpatul a recunoscut fapta, motivând că se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cu ocazia cercetării judecătorești s-a dispus instituirea unei curatele pentru partea vătămată -, care se afla în plasament la familia și, părinții acesteia și fiind plecați în străinătate.
Prin dispoziția nr.574/10.02.2009 Primăria Municipiului M, jud. Gad ispus instituirea curatelei pentru minora -, numindu-se curator, bunica paternă, domiciliată în municipiul M, sat, jud. G, fiind împuternicită aor eprezenta pe minoră la Tribunalul Gorj, în vederea soluționării cauzei de față.
La solicitarea inculpatului, s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, care să stabilească dacă aceasta a avut sau nu discernământ la data săvârșirii faptei, astfel încât, prin raportul nr. 531/28.05.2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală, s-a stabilit că acesta prezintă "Tulburare de personalitate de tip antisocial. depresivă reactivă", având discernământul faptelor sale la data săvârșirii.
De asemenea, au fost audiați martorii și, care au declarat că se aflau în bar când inculpatul consuma băuturi alcoolice cu tatăl minorei și l-au văzut pe inculpat, când a plecat cu cei doi minori în oraș, cărora le-a cumpărat obiecte de îmbrăcăminte și jucării, după care a revenit în același bar și din nou a plecat în oraș, de această dată, numai cu partea vătămată minora -, unde nu s-au mai întors.
Din depoziția martorei propusă de către inculpat a rezultat că aceasta îl cunoaște pe de circa 5 ani, fiind client al magazinului mixt pe care aceasta îl gestionează în M unde inculpatul consuma bere, iar în după amiaza zilei în care a săvârșit infracțiunea a venit în magazin sub influența băuturilor alcoolice, fiind "dezorientat, neîngrijit și agitat".
A mai declarat martora că "era foarte palid, avea o privire pierdută, practic era debusolat", dar nu l-a întrebat din ce motive.
Inculpatul a solicitat completarea raportului de expertiză psihiatrică prin care să se stabilească dacă "la activarea cu alcool îi este îngustat câmpul conștiinței inculpatului, dacă se produc modificări esențiale ale funcționării creierului, înainte și după activarea cu alcool".
Instanța, prin încheierea de ședință din 4 iunie 2009, punând în discuție cererea a respins-o, considerând că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză este complet și nu se impune completarea acestuia devreme ce s-a răspuns obiectivului stabilit de către instanță în sensul că inculpatul a avut discernământul faptelor sale la data săvârșirii faptei.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a comite două acte sexuale (normal și oral), asupra părții vătămate minoră, prin constrângere și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra și a-și exprima voința a fost pe deplin dovedită cu declarațiile părții vătămate, ale martorilor, ce se coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului atât la urmărirea penală cât și în faza de cercetare judecătorească, cât și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală și raportul de expertiză medico-legală psihiatric, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.197 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicațiunea art.41-42 Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare cu privare de libertate.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol sporit al faptelor, modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite, întreținând relații sexuale normale și orale cu o minoră în vârstă de 9 ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra.
S-a avut în vedere și lipsa de antecedente penale a inculpatului, cât și comportarea sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă, fiind de acord totodată să despăgubească partea civilă cu suma pretinsă de 100.000 lei cu titlul de daune morale.
S-a apreciat că scopul educativ, preventiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 18 ani închisoare cu privare de libertate și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la 126 lei cu dobânzile legale aferente până la achitare, către Spitalul Județean Tg J, județul G - Serviciul de Medicină Legală G, reprezentând cheltuielile ocazionate cu efectuarea expertizei.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei, reprezentând daune morale, iar inculpatul a fost de acord să achite suma solicitată, motiv pentru care, instanța de fond a apreciat că se impune obligarea acestuia la plata daunelor morale solicitate, ținând seama și de faptul victima minoră avea vârsta doar de 9 ani, iar acesteia i-au fost produse suferințe fizice și totodată traume psihice, care se vor întinde pe o perioadă mai îndelungată, fiind nevoită să urmeze o lungă perioadă de consiliere.
De asemenea și pentru părinții acesteia s-a creat un total disconfort prin rezonanța socială a faptei și prin impactul pe care l-a perceput familia părții vătămate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței, iar pe fond, aplicarea dispozițiilor art. 74 - 76 Cod penal, în raport de circumstanțele sale personale, respectiv atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că este prea mare pedeapsa aplicată de prima instanță; cu ocazia dezbaterilor, nu s-a susținut motivul de apel invocat în scris, privind achitarea inculpatului.
Apelul inculpatului este nefondat.
Verificând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei și în raport de criticile invocate în apelul inculpatului, se constată că este legală și temeinică, încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanței fiind corectă.
Astfel, apelantul - inculpat a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de viol, constând în aceea că, la data de 25 noiembrie 2008, întreținut două acte sexuale cu minora - în vârstă de 9 ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și exprima voința.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, martorilor, proces-verbal de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, care se coroborează cu atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a arătat modalitatea și împrejurările în care a comis fapta.
Critica apelantului - inculpat privind greșita individualizare a pedepsei care i-a fost aplicată de prima instanță este nefondată, deoarece s-au avut în vedere în totalitate criteriile prev de art. 72 Cod penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârșite, dat de împrejurările, modalitatea de săvârșire, vârsta părții vătămate - respectiv 9 ani, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului - care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, în condițiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, sunt de la 10 la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
Numai atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, invocată în apelul declarat de acesta cu valoare de circumstanță atenuantă, în raport de toate împrejurările cauzei, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul sub minimul special prevăzut de lege, pentru o infracțiune, așa cum am menționat, privitoare la viața sexuală, care a avut ca victimă o minoră în vârstă de 9 ani.
Ca urmare, apreciem că prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului, deoarece pedeapsa aplicată trebuie să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție pe viitor și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă ține seama de natura morală a omului și de capacitatea sa de a-și analiza faptele, astfel încât, a proceda în sensul reducerii pedepsei - așa cum s-a solicitat - ar însemna ca pedeapsa să nu-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 Cod penal. Și aceasta, întrucât, așa cum am arătat mai sus, la individualizarea unei pedepse trebuie să se țină seama de un ansamblu de criterii și nu numai de unul singur, așa cum s-a solicitat, pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenția pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracțiuni.
Reținând legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, raportat la caracterul devolutiv al căii de atac de față, se constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, astfel încât, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, va fi respins.
Întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se va enține arestului preventiv, iar în baza art. 381 Cod Procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată timpul de arestare scurs de la pronunțarea hotărârii atacate, respectiv de la 16 iunie 2009 la zi.
În baza art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, apelantul - inculpat va fi obligat la 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 168 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, ca nefondat.
Menține starea de arest și deduce detenția preventivă de la 16 iunie 2009 la zi.
Obligă apelantul inculpat la 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs, în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă și inculpatul arestat.
Pronunțată în ședință publică de la 16 octombrie 2009.
- - - - -
Grefier,
- -
Red.jud.: -
dact. 2 ex./PS () - 05 noiembrie 2009
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci