Violul (art.197 cod penal). Decizia 263/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 263/R Dosar nr-
Ședința secretă de la 24 Aprilie 2009
Completul 4compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror - din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 13/Ap din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința secretă se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător ales, avocat, lipsă fiind intimata parte vătămată, reprezentantul legal Centrul de Plasament " Casa Prieteniei ", intimatul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, o adresă emisă de "" prin care precizează că nu mai este reprezentantul legal al părții vătămate.
Avocat consideră că procedura cu partea vătămată nu este legal îndeplinită, urmează a lăsa la aprecierea instanței acest lucru.
Instanța apreciază procedura de citare cu partea vătămată legal îndeplinită, având în vedere că aceasta a fost citată la toate adresele cunoscute precum și prin afișare la Consiliul Local
Reprezentantul parchetului, având în vedere obiectul cauzei și vârsta părții vătămate, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 290 alin.2 Cod procedură penală.
Avocatul arată că este de acord cu declararea ședinței secrete.
Instanța, în baza art. 290 alin.2 Cod procedură penală, declară ședință secretă.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, solicită a se constata încetarea delegației pentru asistența juridică obligatorie și, în baza art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008 să se dispună plata onorariului parțial.
Se permite apărătorului ales să i-a legătura cu inculpatul arestat.
Avocat învederează instanței că luând legătura cu inculpatul, acesta are o cerere de formulat în sensul că solicită reaudierea părții vătămate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, având în vedere că prezenta cauză se află în recurs, astfel că reaudierea părții vătămate se poate face doar după casarea cu reținere a cauzei, iar în opinia sa, nu există nici un temei de casare în acest sens.
Ținând cont de stadiul soluționări acestei cauze, instanța respinge cererea formulată de recurentul inculpat prin apărător.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat arată că inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr.13/A a Tribunalului Covasna, fiind nemulțumit, în primul rând, de încadrarea juridică a faptei, acesta arătând că a avut un act sexual cu partea vătămată, un act consimțit și de asemenea arată că i-ar fi dat o sumă de bani acesteia.
Precizează că a solicitat schimbarea încadrării juridice din viol în act sexual cu minor prevăzut de art. 198 alin.3 Cod penal. Arată că susține acest punct de vedere pentru că este mai judicios, în raport de probele administrate la dosarul cauzei și vizavi de starea de fapt. Mai precis, partea vătămată împreună cu cei doi inculpați s-au întâlnit în municipiul, în zona, și au parcurs pe jos mai mult din J din oraș, până să meargă pe câmpul unde au întreținut relații sexuale. În tot acest timp partea vătămată nu a fost forțată, nu a fost amenințată, practic au mers pe un drum public, astfel că ar fi exista posibilitatea concretă și reală ca partea vătămată să strige după ajutor dacă s-ar fi întâmplat ceva neregulă.
Mai mult a intrat într-un magazin de mobilă, a vorbit cu un prieten, dacă ar fi fost ceva în neregulă ar fi anunțat acest lucru.
De asemenea au existat suspiciuni cu privire la faptul că partea vătămată ar fi avut asemenea obiceiuri, că ar fi avut relații sexuale cu diverși bărbați contra unor sume de bani.
. de la Casa de copii "Prietenia" a arătat foarte clar, în situația în care dacă s-ar fi știut că o persoană instituționalizată încalcă regulamentul, cea ce s-a și întâmplat cu partea vătămată, ar fi fost dată afară. Astfel, apreciază că este mult mai comod pentru partea vătămată să spună că a fost violată, decât să accepte o anumită realitate, deoarece ar fi fost dată afară și nu avea unde să locuiască.
De altfel și din declarațiile inculpatului, care se pot corobora și cu alte probe, reiese faptul că s-a acordat aceste sume de bani.
Vizavi de participarea procesuală a celor doi inculpați, apreciază ca nejustificată pedeapsa acordată inculpatului, în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat în aceiași cauză, acesta fiind liberat condiționat. Desigur se va spune că inculpatul este recidivist, că mai avea de executat un rest de pedeapsă, dar și așa pedeapsa pare excesivă.
Au fost audiații doi martori, respectiv și ta care întâmplător au fost internate în Spitalul Municipal în aceiași boxă cu partea vătămată care se afla internată pentru niște probleme de sănătate și care le-a povestit că îi pare rău că a făcut plângere pentru că acum două persoane stau în închisoare. Una dintre martore este colegă de serviciu cu tatăl inculpatului și așa ajuns să fie martoră în această cauză. Apreciază că există un puternic dubiu, dar care nu ar trebui interpretat în sensul achitării inculpatului, ci în sensul schimbării încadrării juridice cu consecința diminuării cuantumului pedepsei. Din declarația coinculpatului reiese că partea vătămată a acceptat să întrețină relații sexuale cu acesta, dar nu ar fi acceptat și cu inculpatul, deci un alt element care să contureze starea de dubiu.
Apreciază că nu trebuie pus totul pe seama vârstei părții vătămate din datele de la dosar reiese faptul că aceasta nu era virgină și că avea reprezentarea a cea ce face.
A se avea în vedere că partea vătămată, din cursul urmării penale, a solicitat bani familie inculpatului, chiar s-a prezentat acasă la acesta, deși în mod inexplicabil acest gest a fost interpretat cum că familia ar fi urmat să- dea niște bani pentru a-și schimba mărturia.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul are un copil minor în întreținere și nu este cunoscut ca o persoană care să pună probleme deosebite.
Astfel că apreciază că cel puțin o diminuare a pedepsei s-ar impune.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului, sub ambele aspecte.
Cu privire la temeiul de casare invocat, respectiv pct. 17 al art. 3859Cod procedură penală, apreciază că în mod corect s-a reținut, de către instanță, existența elementului constitutiv al infracțiuni prevăzute de art. 197 Cod penal și nu o altă încadrare juridică.
Apreciază că probatoriul administrat în cauză a fost în mod corespunzător coroborat de către instanța de fond, cenzurat de altfel prin hotărârea instanței de apel. În primul rând cu privire la cele două martore invocate în susținerea apărări, acestea nu s-au coroborat cu restul probelor administrate în cauză, fiind astfel cenzurate și înlăturate.
În ceea ce privește comentariul cu privire la posibilitatea reală și concretă de a striga după ajutor a părți vătămate, solicită a se avea în vedere că vârsta și structura psihică a acesteia ( era internată într-un centru de plasament) condiții în care această apărare nu se justifică.
Sub aspectul laturi subiective și a elementului de violență sunt în cauză probe care dincolo de orice dubiu atestă existența forței și violenței - declarația părții vătămate 92-93. Eventualele modificări a anumitor aspecte, a poziției procesuale, au fost justificate de psihologul din cadrul Centrului care arată că partea vătămată a fost amenințată de familia inculpatului, există de asemenea declarația coinculpatului în sensul acuzării.Declarația martorului ( 148 ) care potrivit acestui partea vătămată a spus" scapă-mă de aceștia". După comiterea faptei martora s-a întâlnit cu partea vătămată și arată că " am văzut- pe partea vătămată foarte agitată și plângând. Inițial nu a vrut să-mi spună ce sa întâmplat, însă la insistențele noastre ne-a spus".
În aceste condiții apreciază că această cerere de schimbarea încadrării juridice nu este fondată.
În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei, în primul rând că nu se poate face un echivalent a pedepselor primite de cei doi inculpați, din mai multe considerente, pe de altă parte fiind și circumstanțierile personale ale acestui inculpat.
În primul rând potrivit fișei de cazier, prin sentința penală nr. 286/2001 a Tribunalului Brașov inculpatul a fost condamnat anterior pentru tentativă la omor deosebit de grav și furt calificat, pedeapsa rezultantă fiind de 9 închisoare. Astfel că această faptă dedusă judecăți este săvârșită în stare de recidivă. De asemenea poziția procesuală a inculpatului a fost una nesinceră. Potrivit concluziilor raportului de evaluare perspectivele de reintegrare socială ale inculpatului sunt scăzute.
Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului.
Avocat, în replică, solicită a se avea în vedere că în privința celor 2 martore există o adresă de la Spitalul Municipal prin care se confirmă că martorele au fost în aceiași cameră cu partea vătămată.
În privința psihologului apreciază că acesta avut o poziție subiectivă pentru că acel psiholog răspunde de Centru și nici o persoană nu vrea să iasă la un eventual control că are probleme de management intern.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său.
Curtea
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 35l din 7 martie 2008 Judecătoriei Brașov, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.1 și alin. 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, comisă asupra părții vătămate, instituționalizată în Centrul de Plasament Casa Prieteniei.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 3 după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 3.05.2007 și până la zi.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 71 Cod penal.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 26/04.05.2007 emis de Judecătoria Brașov.
Prin aceeași sentință, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a respins cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 197 alin. 1 și alin. 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra părții vătămate.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 6 după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 închisoare aplicată prin sentința penală nr. 286 din 9.11.2001 a Tribunalul Brașov, rămasă definitivă la data de 06.02.2002 prin decizia penală nr. 9 din 23.01.2002 a Curții de APEL BRAȘOV și în consecință s-a contopit restul de pedeapsă de 1082 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentința atacată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 (șase) închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 6 după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 16.06.2007 și până la zi.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 71 Cod penal.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/30.05.2007 emis de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, s-a admis acțiunea civilă formulată din oficiu de Ministerul Public pentru partea vătămată și în consecința, în baza art. 998, 999 Cod civil, raportat la art. 1000 alin. 3 Cod civil, inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească părții vătămate suma de 20.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2800 de lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu nr. 4018/P/2007, din 27.08.2007, înregistrat la instanță sub dosar penal nr-, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 2 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina lor faptul că, împreună, la data de 3.05.2007, în jurul orelor 12,00, au acostat-o pe partea vătămată, minoră în vârstă de 16, instituționalizată în Centrul de Plasament "Casa Prieteniei" din mun. și sub amenințare au condus-o pe un câmp de la marginea localității, unde au întreținut, pe rând, relații sexuale cu aceasta fără consimțământul său.
Examinând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:
Partea vătămată, născută la data de 25 iunie 1990, la data săvârșirii faptelor ce formează obiectul prezentului dosar penal, era instituționalizată la Centrul de Plasament "Casa Prieteniei" din municipiul.
La data de 3 mai 2007, în jurul orelor 12,00, fiind în timpul programului de voie din cadrul centrului de plasament, partea vătămată se deplasa împreună cu martora ta, pe strada - din municipiul, intenționând să se întâlnească cu o altă prietenă, motiv pentru care cele doua minore s-au deplasat la Școala Generală nr. 2 din municipiul, însă nu au găsit-o, dar s-au întâlnit, în jurul orelor 12,00, cu martorul, împreună cu care s-au deplasat spre locuința acestuia, pentru a împrumuta o pereche de role.
În acest timp, partea vătămată a fost acostată de cei doi inculpați, (pe care îl cunoștea) și, iar acesta din urmă, sub pretextul că partea vătămată i-a furat un telefon mobil surorii sale, i-a solicitat să-l însoțească la domiciliul său, pentru a clarifica situația.
Partea vătămată a fost de acord, astfel că s-au îndreptat cu toții în direcția indicată de inculpatul.
Astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate, încă de la acest moment aceasta a resimțit o stare de temere, aspect confirmat de martorul, vânzător la un magazin de mobilă pe lângă care au trecut cei cinci și căruia partea vătămată i-a cerut ajutorul, ajutor refuzat, motivat de teama de a nu avea ulterior probleme personale.
Partea vătămată a fost astfel nevoită să-i urmeze pe cei doi inculpați, aceștia îndreptându-se spre o zonă nelocuită, spre ieșirea din oraș, în spatele unui depozit de fier vechi, moment în care martorul a refuzat să mai meargă. Aici, inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, după care i-a propus martorului să meargă împreună să întrețină relații sexuale cu cele două fete. Urmare a refuzului acestuia i-a solicitat martorului să plece, nu înainte ca inculpatul să-l atenționeze pe acesta că, în cazul în care va anunța poliția, va avea probleme. În continuare, inculpatul a prins-o de mână pe partea vătămată și a tras-o după el într-o zonă mlăștinoasă de pe câmp, în ciuda rugăminților acesteia de aol ăsa în.
, partea vătămată a solicitat ajutorul inculpatului, pe care îl cunoștea anterior și căruia i-a solicitat să nu o lase singură cu inculpatul. În ciuda acestui fapt, inculpatul a întreținut primul un raport sexual normal cu partea vătămată, timp în care aceasta plângea și îl striga pe inculpatul, pentru aoa juta, spunându-i că nu vrea să întrețină relații sexuale.
După consumarea primului raport sexual, profitând de starea de incapacitate psihică a părții vătămate de a se mai apăra și de a reacționa în mod conștient, inculpatul a întreținut la rândul său un raport sexual normal cu partea vătămată.
În acest timp, martorii și ta au plecat în fugă spre centrul de plasament, ta folosind bicicleta martorului, pentru a anunța cele întâmplate. Între timp, partea vătămată a ajuns și ea la centrul de plasament, într-o stare de evidentă tulburare, stare confirmată de martora, psihologul centrului și după câteva ore în care a rămas în stare de șoc a reușit să povestească cele întâmplate.
Analizând probatoriului administrat în cauză, prima instanță a avut în vedere faptul că, în general, în cazul infracțiunilor de această natură, lipsa probelor directe conferă o mai mare relevanță juridică probelor indirecte, care confirmă sau infirmă declarațiile părții vătămate sau ale inculpaților.
Mai mult decât atât, în cauza de față cercetarea judecătorească a fost îngreunată de atitudinea aparținătorilor inculpatului care au exercitat presiuni și amenințări asupra martorilor cheie, ale căror declarații au cunoscut, în urma acestui fapt, oscilații multiple.
Astfel, relevantă în acest sens este depoziția martorului, care, audiat în cursul urmăririi penale, arată că, atunci când au ajuns în zona străzii Câmpul, i-a spus să-i urmeze pentru a întreține relații sexuale cu partea vătămată și martora ta, însă el a refuzat. În continuare martorul a arătat că "băiatul solid", ulterior identificat ca fiind inculpatul, a tras-o pe partea vătămată după el pe câmp, în timp ce ea îi cerea insistent să o lase în și speriată încerca să se smulgă din mâinile lui, cei doi fiind urmați de inculpatul.
Ulterior, în cursul cercetării judecătorești martorul a fost audiat la termenul de judecată din data de 29.11.2007 (fila nr. 126) și, revenind asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, motivat că ar fi fost influențat de organele de urmărire penală, a arătat că partea vătămată i-a urmat de voie pe inculpați.
Martorul a fost cercetat în dosarul nr. 12783/P/2007, înregistrat la Poliția mun., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ocazie cu care a fost audiat de organele de cercetare penală. La solicitarea instanței a fost depusă la dosarul cauzei respectiva declarație ca o probă extrajudiciară (filele 209 - 214), prin care martorul a confirmat starea de fapt descrisă cu ocazia audierii sale din cursul urmăririi penale și a arătat că, pe parcursul cercetării judecătorești a fost citat în mai multe rânduri de către instanța de judecată fără a se proceda la audierea sa, astfel că s-a întâlnit cu părinții inculpatului, care i-au solicitat să-și modifice declarația în sensul înlăturării aspectelor care îl incriminează pe acest inculpat, fiind amenințat cu bătaia în cazul unui eventual refuz.
De altfel, această stare de temere a fost evidentă și pe parcursul reaudierii sale de către instanța de judecată la termenul din data de 28.02.2008, când martorul a încercat inițial să diminueze principalele aspecte incriminatoare ale depoziției sale, după care a revenit arătând că menține declarația inițială, precizând faptul că și în prezent se simte amenințat și nu are un sentiment de siguranță. Conform declarației martorului, sentimentul de temere i-a fost agravat și de faptul că, în urmă cu puțin timp, a fost lovit în cap de către o persoană necunoscută (filele nr. 227 - 228).
Aceleași aspecte oscilante se regăsesc și în declarația martorei ta, care în cuprinsul declarației dată în cursul urmăririi penale (filele nr. 122 - 123), a arătat că, ajungând în zona depozitului de fier vechi, inculpatul a prins-o pe partea vătămată de încheietura mâinii, plecând cu ea peste câmp, în timp ce inculpatul s-a apropiat de ea, pentru aol ua și pe ea, moment în care martora s-a smucit și s-a apropiat de martorul. Deosebit de relevant a fost considerat de instanța de judecată pasajul imediat următor al depoziției martorei, în care aceasta specifică textual "eu am luat bicicleta lui și am mers repede la Centru pentru a povesti cele întâmplate, venind și el la Centru pe jos", deoarece transpare cu evidență faptul că martora a resimțit o stare de față de cele întâmplate și a simțit instinctiv nevoia de a acționa, în ciuda evidentelor carențe de maturitate psihică și afectivă, pe care aceasta le manifestă.
Astfel, prima instanță a reținut că, acest aspect, alături de alte probe pe care le-a analizat, infirmă apărarea inculpaților și în special a inculpatului, potrivit căreia partea vătămată i-ar fi urmat de voie, situație în care nu ar fi fost cazul ca martora ta să se simtă alarmată și să anunțe cele întâmplate centrului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că încercări de influențare au fost exercitate și asupra acestei martore de către părinții celor doi inculpați, care i-au promis bani, pentru a declara că partea vătămată "a mers de voie cu cei doi, lucru considerat de ei adevărat".
În cursul cercetării judecătorești, martora a fost audiată în prezența d-lui, psiholog la Centrul de plasament din mun. (filele nr. 179 - 180), în declarația sa martora confirmând discuția inițială avută între inculpați și partea vătămată în legătură cu presupusul furt al telefonului, însă a nuanțat declarația din cursul urmăririi penale, în sensul că s-a limitat la a afirma că partea vătămată și-a continuat deplasarea pe câmp împreună cu inculpatul, deși cu câteva momente înainte îi spusese că îi este frică, aspecte evident contradictorii. Ori, martora în mod infantil a motivat la acest moment starea de temere în care se afla atunci, prin aceea că nu e obișnuită ca o fată, în speță partea vătămată "să umble cu mulți băieți".
Alte aspecte ale declarației inițiale au fost menținute și, extrem de relevante fiind cele spuse de aceasta martorei la întoarcerea în centru și anume faptul că "au luat-o pe ". Martora a confirmat și încercările de influențare exercitate asupra ei de părinții sau alte persoane din anturajul inculpaților, declarând că i-au fost promiși bani, dacă va spune adevărul "adică că a fost de voie".
În aprecierea probelor, instanța de fond a ținut seama și de depoziția martorei care, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, și-a menținut declarațiile coerente și fără contradicții, arătând că martora ta a venit la centrul de plasament și i-a relatat că, în timp ce se plimba cu partea vătămată, au venit doi tineri și "au luat-o pe partea vătămată", astfel că a anunțat poliția, au pornit în căutare și după aproximativ 15 minute a venit partea vătămată singură, într-o stare de agitație evidentă, plângând, având o ținută dezordonată, refuzând inițial să povestească ce s-a întâmplat, reacție frecventă la persoanele care au suferit astfel de agresiuni, după care a relatat că a fost violată de cei doi inculpați, aceasta neprezentând urme de violențe fizice, însă după trăsăturile feței se vedea că plânsese mult.
Martora a relatat și despre încercările familiei de a lua legătura cu partea vătămată, pentru o rezolvare pe cale amiabilă a problemei și despre disponibilitatea acestora de a oferi bani, pentru ca partea vătămată să-și retragă cererea, motivat de faptul că inculpatul se liberase cu puțin timp înainte din executarea unei alte pedepse, aspecte despre care a luat cunoștință în mod direct.
Totodată, prima instanță a reținut că, în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, a fost audiat martorul, vânzător la un magazin de mobilă, căruia partea vătămată a afirmat că i-ar fi cerut ajutorul, aspect confirmat de martor în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 135 - 140) și infirmat ulterior în cursul cercetării judecătorești (filele 148 - 149).
Însă, instanța de fond a ținut seama și de declarația martorului dată în cursul urmării penale, apreciind că aceasta se coroborează cu celelalte probe reținute ca relevante în cauză, respectiv cu aspectele menționate de martora ta, care a relatat că, anterior începerii urmării penale, imediat după săvârșirea faptei, partea vătămată i-a povestit că a încercat să obțină ajutorul acestui martor. Tot astfel, declarația martorului dată în cursul urmăririi penale se coroborează și cu aspectele menționate de partea vătămată.
Tot ca probe indirecte, dar ca relevante, au fost reținute de instanța de judecată și declarațiile martorelor, mama prietenei inculpatului și, prietena acestui inculpat, care l-au văzut pe inculpat la scurt timp după săvârșirea infracțiunii, în cursul aceleiași zile și au constatat că acesta era evident preocupat, neliniștit "parcă avea ceva pe suflet" (filele 96 și 97 dosar de cercetare judecătorească).
Cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată imediat după săvârșirea infracțiunii, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri aparținând părții vătămate, respectiv o neagră din imitație de piele și o cheie tip yală din metal ( 12 - 13 ), aspect apreciat de instanța de fond ca un indiciu al plecării părții vătămate, în grabă, de la locul faptei, urmare unei traume fizice și psihice.
Tot în cursul urmăririi penale a fost efectuată și o constatare tehnico-științifică biocriminalistică, fiind recoltate probe biologice atât de la partea vătămată cât și de la cei doi inculpați, din concluziile raportului rezultând că pe pantalonii părții vătămate de culoare neagră au fost identificate urme de spermă, genotiparea acestora evidențiind un profil genetic identic cu cel al probei de referință recoltată de la inculpatul. De asemenea, au fost recoltate probe si de pe chilotul ridicat de la partea vătămată, probe ce sunt constituite din celule epiteliale și capete de spermatozoizi. celulelor epiteliale a evidențiat un amestec de profile genetice ce provin de la minimum două persoane, profilul genetic al probei biologice de referință recoltată de la inculpatul fiind inclus în acest amestec, alături de cel al părții vătămate. fracției spermatice a evidențiat un profil genetic identic cu cel al probei de referință recoltată de la inculpatul.
Această probă nu a fost contestată de inculpați, ambii recunoscând consumarea unui raport sexual normal cu partea vătămată.
În apărare, au fost audiate martorele, și, prima instanță reținând din declarația martorei, colegă de cameră cu partea vătămată, în perioada în care aceasta a fost internată la Spitalul municipal, că partea vătămată și-a afirmat dorința de a se împăca cu inculpații contra unei sume de bani, rugând-o pe martoră să transmită acest lucru aparținătorilor inculpaților ( 181 )
Aceleași aspecte au fost relevate și de martora, căreia partea vătămată i-ar fi spus că nu a dorit să anunțe poliția, însă prietena ei "a anunțat violul" și că ar fi intenționat să ceară inculpaților suma de 100.000.000 lei, pentru a retracta plângerea, renunțând însă la amenințarea poliției.
Cu ocazia audierii sale, martora și-a exprimat revolta față de ținuta și limbajul părții vătămate, precum și aprecierea personală relativ la existența infracțiunii de viol, aspecte ce nu au fost avute în vedere de instanța de fond, fiind apreciate ca subiective și lipsite de orice semnificație juridică.
Spitalul municipal a confirmat faptul că partea vătămată a fost internată în această unitate, în perioada 10 iunie 2007 - 14 iunie 2007, în același salon cu martorele și ta.
Față de aceste aspecte, prima instanță a apreciat că, chiar pornind de la premisa că martorele ar fi declarat adevărul privind încercarea părții vătămate de a lua legătura cu aparținătorii inculpaților, în vederea obținerii unor sume de bani, pentru retractarea declarațiilor, aceste aspecte sunt ulteriore consumării infracțiunii și nu sunt de natură să ducă la înlăturarea probelor de vinovăție anterior analizate, considerente pentru care instanța de fond nu a înlăturat probele administrate la solicitarea inculpaților, însă a avut în vedere că acestea se referă la circumstanțe ulterioare săvârșirii infracțiunii.
Cât privește depoziția martorei, a fost înlăturată de instanța de fond, ca nepertinentă, raportat la aspectele vagi pe care le relatează. Astfel, martora a afirmat că, în cursul anului trecut, în perioada verii, aflându-se pe strada unde locuiește familia, ar fi văzut o fată destul de mică de înălțime, brunetă, care ar fi întrebat-o unde locuiește familia și care ar fi intrat în curtea familiei împreună cu mama inculpatului, însă nu ar putea mai putea recunoaște acea persoană, astfel că, deși s-a încercat stabilirea unei identități cu partea vătămată, acest lucru nu a fost probat.
Tot ca lipsit de relevanță a fost înlăturat de instanța de fond și articolul din cotidianul " Ziua B", depus la dosar, intitulat " neclar", în care se relatează despre o altă plângere depusă de partea vătămată, în care aceasta s-a pretins victima unei infracțiuni de viol, care nu a putut fi probată de organele de cercetare penală, reținând că, la fel ca toate probele administrate în apărare, aprecierile cuprinse în conținutul articolului, chiar coroborate cu declarațiile celor trei martore, nu sunt în măsură să răstoarne probele de vinovăție astfel cum au fost anterior analizate.
Referitor la declarațiile inculpaților, prima instanță a reținut ca deosebit de relevantă pe cea a inculpatului, care confirmă, ușor nuanțat, starea de fapt reținută, declarând că, la întâlnirea cu partea vătămată, inculpatul a acuzat-o de furtul unui telefon mobil, solicitându-i să-l însoțească la domiciliu, pentru a lămuri situația. În continuare, inculpatul a arătat că, până la depozitul de fier vechi, partea vătămată a mers de -voie, însă după plecarea martorilor și ta a început să plângă și a fost dusă cu forța pe câmp de către inculpatul, timp în care aceasta îl striga pe inculpatul, cerându-i ajutorul. Inculpatul confirmă sentimentul de teamă evidentă pe care partea vătămată îl manifesta față de inculpatul, arătând că, în timpul raportului sexual pe care acest inculpat l-a avut cu partea vătămată, aceasta plângea și-l ruga să-i vină în ajutor. Inculpatul nu numai că nu a intervenit, dar după consumarea raportului sexual s-a apropiat de partea vătămată și a întreținut la rândul său un raport sexual normal. Inculpatul a negat că ar fi exercitat vreo formă de violență fizică asupra părții vătămate, însă instanța a apreciat că inculpatul a profitat de starea de imposibilitate în care se afla partea vătămată de a se mai apăra urmare a violenței și traume psihice la care a fost supusă.
În ce privește aprecierea actelor de violență psihică, prima instanță a avut în vedere un complex de factori, dintre care ascendentul fizic evident al inculpatului asupra părții vătămate, manifestat chiar și asupra coinculpatului și nu în ultimul rând profilul psihologic al victimei, instituționalizată într-un centru pentru copii orfani, manifestând evidente carențe afective și educative. În acest sens a reținut că, deși s-a accentuat foarte mult în apărare că victima ar fi avut posibilitatea de a solicita ajutorul altor persoane până în momentul în care s-a ajuns la depozitul de fier vechi, nu trebuie omis faptul că partea vătămată, datorită situației speciale în care a crescut, manifestă o personalitate aparte, cu tendințe dizarmonice, cu un control emoțional deficitar, astfel că nu a fost în măsură să raționeze cu sânge și să calculeze în ce fel ar avea șanse mai mari de a se elibera, limitându-se la a plânge și a solicita ajutorul coinculpatului, în care avea mai multă încredere.
Astfel, prima instanță a conchis că declarația inculpatului confirmă, alături de probele anterior analizate, susținerile părții vătămate și infirmă apărarea coinculpatului, care atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, a negat în mod constant săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, afirmând că partea vătămată a întreținut cu el un raport sexual liber consimțit.
Față de cele starea de fapt mai sus descrisă, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului, care la data de 3 mai 2007, în jurul orelor 12,00, împreună cu coinculpatul, a acostat-o pe partea vătămată, minoră în vârstă de 16 și exercitând asupra sa acte de violență psihică, a condus-o pe un câmp de la marginea localității, județul B, unde a întreținut cu aceasta un raport sexual fără consimțământul său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. 1 și alin 2 lit. a Cod penal.
Văzând că, prin sentința penală nr. 286/09.11.2001 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 9/23.01.2002 a Curții de APEL BRAȘOV, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 închisoare, în executarea căreia a fost arestat la data de 1.02.2001 și liberat la data de 14.02.2007, cu un rest de pedeapsă neexecutată de 1082 de zile închisoare,prima instanță a reținut că, față de acest inculpat sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal privind recidiva postcondamnatorie.
Totodată, prima instanță a reținut că, în apărare inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal în infracțiunea de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art. 198 alin. 3 Cod penal.
Analizând elementele constitutive ale acestei infracțiuni prima instanță a apreciat că latura obiectă a infracțiunii nu se regăsește în starea de fapt reținută. Astfel, nu numai că actul sexual nu a fost consimțit, în cauză exercitându-se din partea inculpatului acte de violență psihică asupra părții vătămate, mai mult actul sexual nu a fost determinat "de oferirea sau darea de bani ori alte foloase", aspect ce rezultă chiar din depozițiile martorilor audiați în apărare, în sensul că s-a încercat oferirea sau solicitarea de bani, însă ulterior săvârșirii infracțiunii și nu anterior.
Pentru aceste considerente instanța de fond a respins cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
De asemenea, prima instanță a reținut că, profilul moral al inculpatului, astfel cum se desprinde din participarea sa la săvârșirea faptei deduse judecății, se completează și cu aspectele relevate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, care identifică perspective scăzute de reintegrare socială a acestuia.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor din dosar, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 al. 1 și 2 lit. penal, cu aplicarea art. 37 lit. a penal și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72. penal, prima instanță l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 6 (șase) închisoare și raportat la natura infracțiunii săvârșite și cuantumul pedepsei stabilite, a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 6, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 Cod penal, instanța de fond a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 închisoare aplicată prin sentința penală nr. 286/9.11.2001 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 9/23.01.2002 a Curții de APEL BRAȘOV și în consecință a contopit restul de pedeapsă de 1082 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentința atacată, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 (șase) închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 6.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 16.06.2007 și până la data pronunțării sentinței.
Față de natura infracțiunii săvârșite, în baza art. 71. penal, instanța de fond a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal, apreciind că se impune inclusiv interzicerea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, pe durata executării pedepsei principale a închisorii, conchizând că interzicerea acestor drepturi, atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară, nu constituie o atingere adusă dreptului la viață privată al inculpatului, în sensul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o măsură proporțională cu scopul urmărit și anume protejarea interesului legitim al copilului sau al unei persoane lipsită de capacitate, față de posibile recidive comportamentale de aceeași natură din partea inculpatului.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/30.05.2007 emis de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
Cât privește pe inculpatul, care la data de 3 mai 2007, în jurul orelor 12,00, împreună cu coinculpatul, a acostat-o pe partea vătămată, minoră în vârstă de 16 și, după ce a condus-o pe un câmp de la marginea localității, județul B, profitând de stare de neputință de a se apăra și de a reacționa, în care partea vătămată a ajuns în urma consumării raportului sexual cu coinculpatul, precum și de starea de temere profundă în care aceasta se găsea, a întreținut un raport sexual normal cu ea, prima instanță a reținut că, în drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal.
În conturarea profilului psihologic al inculpatului instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale acestuia, atitudinea sa procesuală, precum și regretul manifestat pentru cele întâmplate și nu în ultimul rând concluziile referatului de evaluare, care identifică un nivel bun de integrare familială și profesională de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional, împrejurări ce au fost reținute ca circumstanțe atenuante, în sensul dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal.
Reținând vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, în baza art. 197 alin.1 și 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol și raportat la natura infracțiunii săvârșite și la pedeapsa stabilită i-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 3 după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 3.05.2007 până la data pronunțării sentinței și în baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 26/04.05.2007 emis de Judecătoria Brașov.
în prezent.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 71. penal, prima instanță a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Referitor la latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că, pentru partea vătămată s-a constituit parte civilă, din oficiu, Ministerul Public cu suma de 20.000 de lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
La aprecierea acestora instanța de fond a avut în vedere raportul de evaluare psihologică întocmit de Psiholog, din care rezultă că, în urma agresiunii suferite, starea de tensiune manifestată anterior de partea vătămată s-a accentuat, aceasta simțindu-se și mai mult neînțeleasă de cei din jur în special de persoanele cu autoritate, manifestând tendințe de închidere socială (231 - 232 ), aspecte evidențiate și oral de același psiholog, audiată ca martoră în cauză, care a mai arătat că, după săvârșirea infracțiunii, partea vătămată a avut nevoie în mod special de consiliere psihologică, fiind examinată câte două ore zilnic, manifestând o stare de temere și agitație constantă.
Totodată, instanța a mai reținut că, schimbări comportamentale în atitudinea părții vătămate au fost remarcate și de martorul, care a arătat că anterior comiterii faptei partea vătămată era deschisă discuțiilor despre prieteni, ulterior,însă, a devenit mai închisă, mai puțin sociabilă și mai retrasă, aspecte care dovedesc existența unei traume psihice severe și care justifică acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, prima instanță a admis acțiunea civilă formulată din oficiu de Ministerul Public pentru partea vătămată și în consecința, în baza art. 998, 999 Cod civil, raportat la art. 1000 alin. 3 Cod civil, i-a obliga în solidar pe inculpați să plătească părții vătămate suma de 20.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
Sentința penală a rămas definitivă față de inculpatul, prin neapelare și a fost pusă în executare, fiind emis pe numele acestuia mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 400/2008 din 25.03.2008, inculpatul fiind încarcerat la Penitenciarul Codlea pentru executarea pedepsei.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel inculpatul, motivat oral, solicitând admiterea acestuia desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, instanța de apel să dispună, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 al. 1 lit. b Cod procedură penală, respectiv că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.
În motivarea cererii principale inculpatul arată că, este adevărat că a întreținut un raport sexual cu partea vătămată, însă acest act a fost unul consimțit din partea acesteia, fără să exercite acte de violență asupra părții vătămate. Astfel, arată că, dacă ar fi existat vreo violență din partea sa, partea vătămată ar fi putut cere ajutor, având în vedere că era însoțită de doi prieteni, care puteau să anunțe autoritățile dacă observau că ceva nu este în regulă și că martorii, respectiv persoanele care au fost internați în spital cu partea vătămată, care au arătat că aceasta a vrut să-și retragă plângerea, iar martora ta a arătat că partea vătămată a mai reclamat și în trecut că ar fi fost abuzată de un profesor, împrejurări în care aceasta putea să mintă, având și o motivație, în sensul că, dacă se afla că a avut relații intime, era dată afară din centru.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, arătând că, cu toate că are antecedente penale, violența exercitată a fost doar una psihică și are un copil minor în întreținere, față de care apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare.
În ședința publică din 26 ianuarie 2009, cu ocazia dezbaterilor, reprezentanta parchetului a invocat nelegalitatea sentinței atacate, privind greșita individualizare a pedepsei complementare și celei accesorii, solicitând înlăturarea din sentință a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza I, d și e penal, atât din conținutul pedepsei complementare, cât și din conținutul pedepsei accesorii, solicitând totodată extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul, sub acest aspect, și asupra inculpatului, motiv însușit și de inculpatul.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate de inculpat și cel invocat oral de reprezentanta parchetului, în baza actelor și lucrărilor din dosar, instanța de apel a constatat că apelul inculpatului este neîntemeiat, la fel și motivul invocat de parchet, motiv pentru care a dispus respingerea apelului declarat în cauză, în temeiul prevederilor art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, prin decizia penală nr. 13/A din 5 februarie 2009.
Împotriva acestei decizii a declarat în termen legal recurs inculpatul, reiterând motivele de critică învederate în fața instanței de apel.
Recursul este apreciat ca fiind nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prima instanță a stabilit corect starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei și ținând seama atât de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 Cod penal, cât și de persoana inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, săvârșind fapta dedusă judecății la scurt timp după liberarea sa condiționată din executarea pedepsei rezultante de 9 închisoare, aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la omor deosebit de grav, ceea ce reflectă perseverența acestuia în comiterea de fapte penale grave, astfel că în mod justificat i-a fost aplicată o pedeapsă peste limita minimă prevăzută de lege de 5 închisoare, respectiv 6 închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod pe o durată de 6, dispunând executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.
Totodată, văzând că prin sentința penală nr. 286 din 9.11.2001 a Tribunalul Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 9 din 23.01.2002 a Curții de APEL BRAȘOV, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 închisoare, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 14 februarie 2007, cu un rest de pedeapsă neexecutată de 1082 zile închisoare și a săvârșit fapta dedusă judecății în termenul liberării condiționate, respectiv la data de 3 mai 2007, se constată că în mod justificat și legal prima instanță, în baza art. 61 Cod penal, a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea acestei pedepse și în consecință a contopit restul de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin sentința atacată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal pe o durată de 6, interzicându-i totodată, întemeiat, și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal, ca pedeapsă accesorie, conform art. 71 Cod penal.
În consecință, apărarea inculpatului, în sensul că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată cu consimțământul acesteia nu poate fi reținută, fiind combătută de probatoriul administrat în cauză și în mod judicios a fost înlăturată, fără a se da curs astfel cererii inculpatului de achitare, pentru motivul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală.
Astfel, după cum corect au reținut instanțele de fond și de apel, din probele administrate, respectiv declarațiile părții vătămate (41-53, 92-95 f) și a martorilor ata (122-125 179-180 ), (127-128 227-228 ), (129-134 124-125 ), (135-137 147-148 ), (138-140 96 ) și (141,142 97 ), coroborate și cu declarația inculpatului ( 60-61, 63-66, 67-70 35-36 ), nu numai că actul sexual întreținut de inculpatul cu partea vătămată nu a fost unul consimțit, în cauză exercitându-se din partea acestuia acte de violență psihică asupra părții vătămate, mai mult actul sexual nu a fost determinat "de oferirea sau darea de bani ori alte foloase", aspect ce rezultă chiar și din depozițiile martorilor audiați în apărare, respectiv (229 ) și ta (181 ), în sensul că s-a încercat oferirea, respectiv solicitarea de bani, însă ulterior săvârșirii infracțiunii și nu anterior.
În consecință declarația dată de martora ta cu ocazia reaudierii sale în apel la solicitarea apărătorului inculpatului apelant, prin care aceasta arată că partea vătămată a plecat de voie cu inculpatul a fost în mod judicios înlăturată, fiind în totală contradicție cu declarațiile date atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond (122-123, 179-180 ) în prezența asistentului social, respectiv a psihologului, instanța de apel apreciind că revenirea asupra acestor declarații se poate datora influențelor și amenințărilor exercitate de familia inculpatului, cum de altfel rezultă și din declarațiile anterioare ale martorei.
Cât privește critica adusă sentinței sub aspectul conținutului pedepsei complementare și accesorii, tribunalul a apreciat în mod corect că, față de natura și gravitatea faptei săvârșită de inculpat și de persoana acestuia, care a perseverat în comiterea unor fapte de violență, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a,b, d și e penal, este o măsură proporțională cu scopul urmărit și anume apărarea interesului legitim al copilului sau al unei persoane lipsită de capacitate.
Totodată, tribunalul a apreciat în mod judicios că prima instanță în mod corect a reținut atât starea de fapt cât și vinovăția inculpatului și în raport de acestea, ținând seama de gravitatea faptei săvârșite și impactul asupra victimei, minoră de 16, dar și asupra comunității locale, precum și de persoana inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu și a avut o atitudine nesinceră în cauză, în mod temeinic și legal a stabilit atât cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei principale, cât și conținutul pedepsei complementare și accesorii, motiv pentru care apărarea inculpatului a fost înlăturată și nu s-a dat curs nici cererii privind reducerea pedepsei.
Față de cele de mai sus, urmează ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat și să se mențină ca fiind legale și temeinice hotărârile pronunțate în cauză.
În baza art. 381 Cod procedură penală și art. 88 al. 1 Cod penal, se va deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului de la data pronunțării deciziei atacate, respectiv începând cu data de 5 februarie 2009 și până în prezent, urmând a fi menținută totodată starea de arest a inculpatului.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
pentru aceste motive
în numele legii
Decide
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 13/A din 5 februarie 2009 Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului și deduce în continuare din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive începând cu data de 5 februarie 2009 și până în prezent.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei, se va suporta din fondurile și se va include în cheltuielile judiciare.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - C - pt. -
plecată în concediu de odihnă
semnează președinte complet
- -
Grefier
red. /24.04.2009
dact. 29.04.2009/3 ex
jud. fond-
jud. apel-,
Președinte:Manuela BarbuJudecători:Manuela Barbu, Alina Constanța Mandu, Mihaela
