Violul (art.197 cod penal). Decizia 28/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 28/A/2009
Ședința publică din 3 martie 2009
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare apelul formulat de revizuentul, fiul lui și al, născut la 9.12.1974, din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 7 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apelantul revizuent din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător din oficiu, avocat, în baza delegației avocațiale nr. 1071 din 19.02.2009 emisă de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul din oficiu al apelantului revizuent solicită admiterea apelului întrucât nu s-a făcut o cercetare judecătorească completă și ar trebui ascultați toți martorii indicați în cererea de revizuire depusă.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței penale ca legală și temeinică. Cererea de revizuire întemeiată pe art. 394 lit. a Cod procedură penală este neîntemeiată iar martorii solicitați în cerere doar prelungesc probațiunea și arată că a fost audiat martorul.
Apelantul revizuent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Deliberând asupra apelului penal, de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 7/2009, Tribunalul Satu Mare, n baza art. 394 Cod procedură penală a respins în principiu și în fond cererea formulată de revizuentul, fiul lui și, născut la 09.12.1974, CNP. -, deținut în Penitenciarul Satu Mare, privind revizuirea sentinței penale 114/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, definitivă prin Decizia penală 2439/16.07.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 189 Cod procedură penală a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului SMa sumei de 200 lei onorariu apărător din oficiu în baza delegației nr. 34/2009 pe seama avocat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat revizuentul să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată și înregistrată sub dosar nr. de mai sus, revizuientul a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 114/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, arătând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, nu a fost respectat principiul nevinovăției, nu i s-au audiat cei doi martori pe care i-a indicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, verificând cererea revizuientului a arătat că pe parcursul desfășurării urmăririi penale și judecății cauzei au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că dreptul la apărare a fost asigurat și în baza probelor Tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Întrucât motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 394.proc.civ. s-a solicitat respingerea în principiu și în fond a cererii.
Tribunalul, analizând cererea revizuientului a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 114/10.03.2008 a Tribunalului Satu Mare, a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II, lit. b, d, e Cod penal pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 indice 1, alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, sentință rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2439/16.07.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosar nr-.
Cu ocazia soluționării cauzei în toate gradele de jurisdicție s-au administrat probele solicitate de revizuient, i s-a asigurat apărare.
Audierea de noi martori în procedura revizuirii este inadmisibilă, acest motiv invocat de revizuient nu se încadrează în nici unul din motivele limitativ prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.
Întrucât cererea petentului nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire, Tribunalul în baza art. 394 Cod procedură penală, a respins în principiu și în fond cererea.
În baza art. 189 Cod procedură penală a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului SMa sumei de 200 lei onorariu apărător din oficiu în baza delegației nr. 34/2009 pe seama avocat.
În baza art. 192 alin. 2.proc.pen. a obligat revizuientul să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel penal revizuentul arătând că a fost condamnat pe nedrept la pedeapsa de 15 ani închisoare, solicitând rejudecarea dosarului și audierea martorilor indicați în cererea de revizuire depusă.
Examinând sentința penală atacată cu apel, din oficiu și potrivit motivelor invocate, raportat la prevederile art. 371 și 378 Cod procedură penală, curtea de apel reține că apelul declarat de revizuentul este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Prima instanță a respins corect în principiu și în fond în baza art. 394 Cod procedură penală cererea revizuentului apelant. Nu este admisibilă în calea revizuirii prelungirea probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare.
Totodată, cererea revizuentului nu se încadrează la nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute în art. 394 lit. a - e Cod procedură penală.
Cum nu sunt motive de reformare a hotărârii primei instanțe, aceasta circumscriindu-se sferei de legalitate și temeinicie, instanța de apel o va păstra ca legală și temeinică.
Susținerile condamnatului revizuent fiind fără suport legal nu pot fi primite.
În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul penal declarat de revizuient, fiul lui și al lui, născut la 9 decembrie 1974, din Penitenciarul Oradea împotriva sentinței penale nr. 7 din 06 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o va menține în întregime.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de revizuient, fiul lui și al lui, născut la 9 decembrie 1974, din Penitenciarul Oradea împotriva sentinței penale nr. 7 din 06 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu revizuientul, din Penitenciarul Oradea.
Pronunțată în ședința publică azi, 3 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.: - 12.03.2009
Tehnored. - 4 ex. - 12.03.2009
Jud. fond:
1 com. - - 12.03.2009
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela