Violul (art.197 cod penal). Decizia 425/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 197 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 425
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 124 A din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul asistat de către avocat ales și inculpatul asistat de către avocați aleși și C, lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a primit la dosar dispozitivul deciziei nr. 3378 din 21 octombrie 2009 pronunțată de din care rezultă că s-a respins recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 14 octombrie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA.
Instanța aduce la cunoștința inculpaților că pot da o nouă declarație în această fază procesuală, iar în caz afirmativ, tot ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva lor.
În acest context, întrebați fiind, inculpații arată că își mențin declarațiile date anterior și nu înțeleg să dea o nouă declarație în acest stadiu procesual.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul, invocă câteva motive de ordine publică, apreciind, în primul rând, că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 202 Cod procedură penală care privesc rolul activ al organului de urmărire penală și care în viziunea legiuitorului este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului. Apreciază că urmărirea penală este incompletă, superficială, urmărindu-se numai strângerea acelor probe în defavoarea inculpatului. Astfel, deși partea vătămată susține că în cursul acelui raport intim l-a zgâriat pe spate pe, acesta nu a fost examinat medico-legal pentru a se stabili dacă prezintă escoriații. În al doilea rând, nu s-au făcut investigații referitoare la starea sănătății mintale a niciunuia dintre cei doi inculpați, cu toate că inculpatul a fost clasat din armată, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta în mod evident suferă de un retard psihic. Un al treilea aspect tratat destul de superficial este faptul că partea vătămată a susținut în mod constant consumarea mai multor raporturi sexuale pe o saltea de paie. Această saltea a fost găsită, însă nu a fost examinată și nu s-au găsit nici un fel de urme care să intereseze urmărirea penală. Apreciază că s-a acordat un credit nelimitat părții vătămate, deși din faza primei casări aceasta nu s-a mai prezentat la instanță și se pare că nici nu ar mai fi în țară, iar toate apărările inculpaților au fost înlăturate ca necredibile. Susține că partea vătămată a mers de bunăvoie la cabana situată la o distanță destul de apreciabilă față de locul în care s-a despărțit de martorii din familia și a acceptat promisiunea unei sume de bani. Nu există elemente care să caracterizeze infracțiunea de viol, respectiv opoziția părții vătămate sau faptul că raporturile intime s-au consumat împotriva voinței acesteia. Declarațiile date de cei doi frați sunt destul de contradictorii, aceștia fiind chemați în mai multe rânduri la poliție și, din spusele inculpaților, rezultă că li s-a indus o anumită conduită procesuală. Esențial este faptul că a susținut în mai multe rânduri că, deși a rugat-o pe partea vătămată să vină cu ei, aceasta a replicat că dorește să mai stea puțin cu inculpații. Apreciază că nici celelalte elemente nu caracterizează versiunea părții vătămate pentru că, deși aceasta susține că ar fi fost târâtă până la, nu prezintă nici un fel de echimoze sau escoriații la nivelul membrelor superioare. Totodată, hainele părții vătămate care au fost examinate de către poliție erau curate, fără niciun fel de urme care s-ar fi produs în condițiile în care ar fi fost forțată. Cu privire la leziuni, acestea nu s-au identificat, partea vătămată prezentând doar escoriații superficiale ce nu au nici un fel de legătură cu cauza. Chiar multitudinea raporturilor sexuale invocate este contestată de către medicul legist.
Conform art. 287 pct. 2 Cod procedură penală instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză. Apreciază că aceste probe sunt insuficiente pentru a crea convingerea instanței că s-a comis într-adevăr o infracțiune de viol, iar declarația martorei trebuie evoluată într-un mod mai ferm, aceasta fiind una din prietenele părții vătămate care și-a exprimat îndoiala chiar cu privire la susținerea acesteia că ar fi violată. A afirmat totodată că partea vătămată mai avusese relații intime cu băieți din sat și era interesată de prietenii cu băieți tineri, cu vârste cuprinse între 23-24 de ani. Un alt aspect pe care îl apreciază că a fost eliminat fără nicio bază legală îl reprezintă modul cum a fost evaluată declarația martorei, nașa părții vătămate, o persoană în vârstă, care a declarat în fața instanței că are casa în apropierea stânei inculpatului, iar în seara respectivă a observat o discuție între partea vătămată și inculpați, însă nu a auzit nici țipete, nici proteste. Aceasta a mers de bunăvoie cu inculpații, precum și faptul că și ea cunoaște că partea vătămată avea o fire mai zburdalnică și care avea relații cu băieți de vârstă tânără. Apreciază că în mod greșit nu s-a extins aria cercetărilor și nu au fost identificați și audiați toți riveranii, întrucât declarațiile acestora ar fi fost foarte importante în soluționarea cauzei. Susținerile colegilor cu privire la audierea martorului G care nu a fost audiat nici la instanța de fond, nici la cea de apel sunt întemeiate, astfel că una din soluțiile pe care ar putea să o pronunțe instanța ar fi acea de admitere a recursului, de casare a deciziei recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se audia toți martorii care au cunoștință de această faptă, pentru a se stabili dacă a fost vorba de un raport sexual cu sau fără consimțământul părții vătămate, aspect esențial care caracterizează infracțiunea de viol.
Precizează că la instanța de apel a solicitat să se aibă în vedere o serie de circumstanțe personale pentru inculpatul care, așa acum rezultă din actele dosarului, este o persoană cu mari greutăți de percepție, cu un deficit auditiv și chiar cu un ușor retard psihic. Având în vedere atitudinea părții vătămate care a fost de acord cu întreținerea acestor relații intime în schimbul unor sume de bani, nu poate fi vorba de existența infracțiunii de viol. Este posibil ca la un moment dat partea vătămată să se fi răzgândit, aspect destul de echivoc și care nu a fost evidențiat în cauză, însă, în mod categoric, inculpatul, prezentând dificultăți de percepție, nu a realizat dorința acesteia. Apreciază că pot fi reținute toate aceste aspecte menționate, solicitând acordarea circumstanțelor prevăzute la art. 74-76 Cod penal. Concluzionând, solicită instanței ca, în cazul în care nu se va dispune casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare, să aibă în vedere toate aceste imperfecțiuni ale dosarului, situația personală a inculpaților și, nu în ultimul rând, faptul că s-au scurs mai bine de 3 ani de la data consumării infracțiunii, ceea ce face ca impactul asupra opiniei publice să fie minim. În aceste condiții, solicită scăderea pedepsei până la limita de 4 ani, așa cum a fost stabilită de către prima instanță și aplicarea dispozițiilor art. 861Cod penal, în sensul de a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii. Solicită de asemenea ca instanța să țină seama de persoana acestuia, de comportamentul său după săvârșirea faptei, de faptul că pronunțarea unei hotărâri de condamnare ar constitui un avertisment pentru acesta chiar și fără executarea pedepsei și că există garanția ca pe viitor inculpatul să nu mai săvârșească și alte infracțiuni.
Avocat C, pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, fie cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fie cu reținere în vederea audierii martorului Din probele administrate atât la instanța de fond, cât și la cea de apel s-a dovedit că, așa cum a menționat și nașa părții vătămate, care mai degrabă ar fi fost interesată să o susțină pe aceasta, partea vătămată, deși era minoră, obișnuia să întrețină relații intime pentru bani și să aibă anumite legături cu băieți mai mari decât ea. Apreciază că nici celelalte probe nu sunt concludente pentru reținerea vinovăției celor doi inculpați. Deși este minoră, aceasta nu a împiedicat-o pe partea vătămată să dea anumite declarații, să se întoarcă împotriva celor doi inculpați în momentul în care nu a primit banii promiși, iar în acest context vinovăția acestora nu este dovedită, pronunțându-se o soluție care s-ar putea să-i marcheze pentru tot restul vieții. Mai arată că aceștia nu au avut până acum probleme majore cu legea. În aceste condiții, apreciază că recursurile formulate sunt admisibile, că martorul G trebuie audiat, întrucât această probă s-a respins fără un motiv temeinic, având în vedere că această persoană a fost la fața locului și putea clarifica anumite aspecte. Concluzionează, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, iar în cazul în care instanța va reține cauza spre judecare, solicită audierea martorului G și achitarea inculpatului pentru infracțiunea de viol. În cazul pronunțării unei soluții de condamnare, solicită reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege și aplicarea dispozițiilor art. 861Cod penal.
Avocat, pentru inculpatul, precizează că acesta nu a invocat o excepție de neconstituționalitate apriori inadmisibilă, ci a vrut să demonstreze că în fața instanței de recurs poate fi audiat un martor, motiv pentru care s-a și solicitat casarea cu reținere spre judecare a prezentei cauze. Martorul G, care a fost propus atât la instanța de fond, cât și la cea de apel, este o persoană care se impune audiată, chiar partea vătămată afirmând că a fost prezent la acea, însă a plecat la un moment dat. Solicită audierea acestui martor pentru ca instanța să-și formeze convingerea, întrucât există posibilitatea să nu avem de a face cu infracțiunea de viol, mai ales că este persoana care a asistat în mod nemijlocit la săvârșirea faptei și la care se face referire și în cursul urmăririi penale. Faptul că partea vătămată a pretins doar 15 milioane lei pentru o infracțiune foarte gravă ridică un semn de întrebare privind existența infracțiunii de viol. Întrucât nu și-a primit banii promiși, aceasta a formulat ulterior plângere. Ea a crezut de fapt că a formulat o reclamație, sunând inițial la 112, însă plângerea și-a urmat cursul și era prea târziu pentru a mai face ceva. Dacă totuși instanța va aprecia că avem de a face cu o infracțiune de viol, având în vedere că fapta s-a petrecut pe data de 8-9 septembrie 2006, impactul social este redus și faptul că partea vătămată nu mai este interesată, consideră că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere se impune pentru ambii inculpați. Ceea ce au trăit în acești trei ani este suficient, iar închisoarea nu i-ar putea reeduca, ci dimpotrivă. Totodată, solicită instanței să aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are probleme psihice, lucru care s-ar putea constata eventual prin intermediul unei expertize psihiatrice, instanța putând casa decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare și cu privire la acest aspect.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, apreciază decizia penală recurată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea ambelor recursuri. Din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea infracțiunii pentru care inculpații au fost condamnați. Susținerile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu cele consemnate în actul medico-legal, cu raportul de evaluare psihologică efectuat în care s-au evidențiat semnele abuzului psihic, emoțional și sexual asupra părții vătămate, dar nu în ultimul rând, chiar și cu precizările făcute de către inculpatul în primele sale declarații.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită, în cazul în care va fi condamnat, să fie suspendată executarea pedepsei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, precizează că este de acord cu concluziile apărătorilor săi și menționează că este nevinovat.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală,
După închiderea dezbaterilor se prezintă apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpatul, avocat și solicită acordarea unui onorariu parțial conform Protocolului încheiat între și Ministerul Justiției.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani din data de 30 octombrie 2006, au fost trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped. de art. 197 alin.2 Cod penal, comisă prin aceea că în noaptea de 8/9 septembrie 2006, prin amenințare și violență, inculpații au întreținut în mod repetat, relații sexuale cu minora, în vârstă de 15 ani.
Prin sentința penală nr. 2289 din 7 noiembrie 2007 Judecătoriei Botoșani, în temeiul art. 334 Cod proc.pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații din art. 197 alin.2 lit. a Cod penal în art. 197 alin.2 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.
Au fost condamnați inculpații: pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă calificată prev. și ped. de art. 197 alin.2 lit. a Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2, 42 Cod penal la pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, pe durata de 4 ani. făcând aplic. art. 71, 64 lit. a teza II și b Cod penal, precum și inculpatul pentru săvârșirea infr. de viol în formă calificată prev. și ped. de art. 197 alin.2 lit. a Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2, 42 Cod penal la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, pe durata de 4 ani. făcând aplic. art. 71, 64 lit. a teza II și b Cod penal.
În temeiul art. 88.Cod Penal a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii de 24 ore din 10.09.2006.
În temeiul art. 14 Cod proc.pen. rap. la art. 998 Cod civilă au fost obligați inculpații să plătească fiecare câte 1000 lei RON cu titlul de daune morale, părții civile.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, câte 350 lei fiecare, în care s-au inclus onorariile pentru avocați oficiu.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații și, prin decizia penală nr. 58 din 13 martie 2008 fiind admise apelurile s-a desființat sentința apelată și s-a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
In motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut că la mai multe termene de judecată în prima instanță, ședințele au fost separate, inclusiv la termenul din 8 februarie 2007, la care au fost audiați inculpații. Din încheierea de la acest termen, reiese că instanța în temeiul art. 290 alin.2 Cod proc.pen, a declarat secretă ședința de judecată, fără a asculta procurorul și părțile și fără a preciza durata pentru care ședințele de judecată pot fi secrete. Aceeași situație o întâlnim și pentru termenul din 30 martie 2007, iar pentru termenele ulterioare, nici măcar nu s-a făcut referire la acest aspect, în încheiere menționându-se doar că judecata a avut loc în ședință separată cu minori. Procedând astfel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 197 alin.2 Cod proc.pen. privind publicitatea ședinței de judecată, încălcare sancționată cu nulitatea absolută.
La același termen din 8 februarie 2007 procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii și a dispoz. art. 41, 42 Cod penal, în încheiere consemnându-se că s-a invocat în motivarea acestei cereri doar faptul că din probatoriul administrat reiese săvârșirea mai multor acte materiale de către ambii inculpați. Se observă că procurorul nu s-a referit și la celelalte cerințe prevăzute de art. 41 alin.2 Cod penal pentru infracțiunea continuată, după cum, nici inculpații nu și-au precizat punctul de vedere față de schimbarea de încadrare juridică solicitată.
Reinvestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 583 din 03 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art. 334 Cod proc.pen s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul din infr. prev. de art. 197 alin.2 lit. a Cod penal în cea prev. și ped. de art. 197 alin.2 lit. a cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal pe o durată de 4 ani, și cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II, b Cod penal.
S-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore de la 10.09.2006 la 11.09.2006 și perioada arestării preventive de la 15.10.2008 la 30.01.2009.
Prin aceeași sentință în temeiul art. 334 Cod proc.pen s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul din infr. prev. de art. 197 alin.2 lit. a Cod penal în cea prev. și ped. de art. 197 alin.2 lit. a cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a teza II, b Cod penal pe o durată de 4 ani, și cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II, b Cod penal.
S-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore de la 10.09.2006 la 11.09.2006.
Au fost obligați inculpații în solidar, să plătească părții civile suma de 1.000 lei daune morale, iar statului fiecare inculpat câte 2.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 8 septembrie 2006, partea vătămată în vârstă de 15 ani a participat la discoteca organizată în satul, comuna, unde s-a întâlnit cu numiții și, discotecă la care se aflau și inculpații și, care au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 23,00 din cauza întreruperii curentului electric, discoteca a fost închisă, participații fiind nevoiți să plece.
In drum spre casă, inculpații au luat hotărârea de a întreține relații sexuale cu partea vătămată la stâna unde lucra inculpatul. Au așteptat-o pe partea vătămată în apropierea locuinței numitului iar în momentul în care partea vătămată, însoțită fiind de martorii și a ajuns în dreptul inculpaților, a fost prinsă de mână de inculpatul care i-a spus să rămână cu ei și a luat-o pe partea vătămată în brațe. Martorii și i-au spus inculpatului să o lase în să meargă cu ei, însă acesta le-a spus să-și vadă de drum și, cunoscând firea violentă a inculpatului, martorii și-au continuat drumul spre casă.
Inculpații au condus partea vătămată spre stâna inculpatului, împotriva voinței acesteia, care a început să plângă și să îi roage să o lase în. Inculpații nu au fost de acord, amenințând-o că o vor, inculpatul aplicându-i o palmă peste cap. Ajunși în cabană, i-au cerut părții vătămate să se dezbrace de pantaloni și chiloți, spunându-i că oricum nu scapă și că dacă nu vrea să întrețină relații sexuale normale cu ei, atunci vor întreține relații anale. Partea vătămată s-a dezbrăcat plângând, iar inculpatul a împins-o pe pat și i-a spus că dacă mai plânge va întreține altfel de relații cu ea.
Fiecare dintre inculpați a întreținut relații sexuale cu partea vătămată, inculpatul 3 raporturi și inculpatul 2 raporturi, normale, și după ce a insistat plângând să fie lăsată să plece, în jurul orelor 2 - 2,3, partea vătămată a plecat acasă.
În urma consultului medico-legal și psihiatric s-a constatat că partea vătămată a prezentat o excoriație la mâna dreaptă, infiltrat hemoragic cu depozit galben-cenușiu supraiacent în zona genitală precum și semne care indică prezența abuzului psiho-emoțional și a abuzului sexual asupra adolescentei.
Faptele săvârșite de inculpații și de a întreține cu partea vătămată minoră, în vârstă de 15 ani raporturi sexuale în mod repetat, împotriva voinței acestea, prin constrângere morală exercitată prin amenințare cu bătaia și cu întreținerea unor relații sexuale nefirești cu partea vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă calificată, prev. și ped. de art. 197 alin.2 lit. a, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și s-au probat cu procesul verbal de consemnare a plângerii, declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu planșe fotografice, declarațiile martorilor și declarațiile inculpaților.
Având în vedere că inculpații au fost trimiși în judecată în baza art. 197 alin.2 lit. a Cod penal, in temeiul art. 334 Cod proc.pen. prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptelor, reținându-se forma continuată a infracțiunii pentru ambii inculpați.
La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, atitudinea procesuală a inculpaților, respectiv faptul că aceștia au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu partea vătămată, însă cu acceptul acesteia.
Referitor la latura civilă a cauzei, prima instanță a admis cererea părții civile, obligând inculpații la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă prin încălcarea libertății de a alege când, unde și cu cine să întrețină relații sexuale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani și cei doi inculpați.
Apelul declarat de Parchet a vizat doar pe inculpatul, cu privire la care s-a invocat netemeinicia și nelegalitatea sentinței constând în greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Astfel, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, fără a se reține în favoarea sa vreo circumstanță atenuantă, în timp ce pedeapsa prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod penal este închisoarea de la 5 la 18 ani. Prin urmare se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și aplicarea față de inculpat a unei pedepse situat între limitele legale, dar nu mai mult de 5 ani închisoare cât i-a aplicat prima instanță care a judecat fondul cauzei.
Inculpatul a invocat în principal faptul că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, deoarece partea vătămată a fost de acord să întrețină relații sexuale. În subsidiar, având în vedere lipsa antecedentelor penale, conduita corectă în societate și pe parcursul judecății, precum și aspectul că inculpatul, cel care o cunoștea pe partea vătămată și a negociat cu aceasta, a primit o pedeapsă mai mică, a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia. În motivele scrise depuse la dosar inculpatul a invocat și faptul că nu i s-a permis să-și probeze nevinovăția, nefiind audiat martorul G și respingându-se cererea sa de audiere a martorului, care ar cunoaște-o foarte bine pe partea vătămată.
Inculpatul a invocat că prima instanță a reținut o situație de fapt contrară realității. Constrângerea părții vătămate nu a fost exercitată de către acest inculpat, ci doar de celălalt, care are un ascendent asupra sa. Inculpatul este cunoscut în societate cu un comportament violent și agresiv, fiind cel care a îndepărtat martorii prezenți. Este posibil ca el să fi avut o greșită percepție asupra faptului dacă partea vătămată și-a dat acordul să întrețină relații sexuale pentru o anumită sumă de bani. Declarațiile părții vătămate sunt de altfel contradictorii și contrazic actele medico-legale și celelalte probe. Prin urmare inculpatul a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante care să ducă la reducerea pedepsei și suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acesteia.
Inculpatul a criticat sentința și sub aspectul încadrării juridice dată faptei, deoarece în mod greșit prima instanță a reținut forma continuată de săvârșire. Arată inculpatul că a întreținut un singur raport sexual cu partea vătămată, iar declarațiile în sens contrar ale acesteia nu se coroborează cu restul probatoriului, certificatul medico-legal stabilind că ar fi avut loc doar trei raporturi sexuale.
Prin decizia penală nr. 124 A din 02.06.2009 a Tribunalului Botoșanis -au dispus următoarele:
S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, inculpații și împotriva sentinței penale nr. 583 din 3 martie 2009 Judecătoriei Botoșani.
S-a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând:
S-au înlăturat din încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal, urmând ca în sarcina fiecăruia dintre inculpați să se rețină săvârșirea câte unei infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 5 ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare).
S-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată față de cei doi inculpați prin încheierile din 11.09.2006 și 30.01.2009.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie s-au reținut următoarele:
După cum corect a reținut prima instanță, s-a apreciat că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea câte unei infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, fiecare întreținând mai multe raporturi sexuale cu partea vătămată împotriva voinței acesteia. Constrângerea exercitată de cei doi inculpați este clar demonstrată atât de declarațiile părții vătămate, cât și de declarațiile martorilor și. În cazul acestor martori prima instanță a reținut motivat doar acele declarații neinfluențate de intervenția inculpatului și care se coroborează cu ansamblul probatoriului administrat în cauză. Din acest punct de vedere nu poate fi ignorată nici trauma psihologică suferită de partea vătămată, evaluarea psihologică efectuată în cauză evidențiind semnele abuzului psiho-emoțional și sexual asupra părții vătămate. În ce privește numărul raporturilor sexuale întreținute de fiecare dintre inculpați cu partea vătămată, declarațiile acesteia din urmă se referă la mai multe asemenea raporturi. Chiar dacă numărul variază în raport de declarațiile date (3-4 raporturi fiecare inculpat - declarația dată în cursul urmăririi penale, 3-4 raporturi inculpatul și 2-3 raporturi inculpatul - declarația dată în fața instanței), aceste neconcordanțe sunt minore. Ele pot fi puse atât pe seama stării normale de tulburare în care partea vătămată se afla, precum și a trecerii timpului (prima declarație a fost dată la 9 septembrie 2006, doua la 8 februarie 2007). Certificatul medico-legal concluzionează doar asupra întreținerii raporturilor sexuale (nu asupra numărului acestor raporturi), astfel încât aceste concluzii la care a făcut trimitere inculpatul prin apărător nu prezintă relevanță din acest punct de vedere.
Inculpatul a invocat și faptul că a fost lipsit de dreptul la apărare prin aceea că nu au fost audiați ca martori numiții G și. În ce-l privește pe numitul G, chiar inculpații declară că i-au solicitat acestuia să plece de la locul săvârșirii faptei, astfel încât este evident că acesta nu cunoaște aspecte utile soluționării cauzei. Nu se impunea nici audierea martorului, deoarece conduita acesteia anterioară săvârșirii faptei nu prezintă relevanță. Având în vedere și faptul că inculpații au fost audiați în detaliu, având posibilitatea efectivă să se apere și să-și prezinte susținerile, și au avut posibilitatea să-și propună probe (fiindu-le admisă proba cu martorii, și chiar G, din care nu a fost audiat decât, constatându-se imposibilitatea audierii celorlalți doi), nu se poate susține că au fost lipsiți de dreptul de a se apăra.
Chiar dacă fiecare dintre inculpați a întreținut mai multe raporturi sexuale cu partea vătămată, faptele săvârșite de aceștia cu încadrarea juridică mai sus arătată nu au fost comise în formă continuată. Raporturile sexuale au avut loc într-un interval scurt de timp, în același loc și după exercitarea inițială a constrângerii. În aceste condiții repetarea raportului sexual prin constrângere, în baza aceleiași rezoluții, până la satisfacerea apetitului sexual (care diferă de la la ), reprezintă acte infracționale ce se succed într-o unitate de loc și de timp, fără interpunerea altor activități, situație în care există o unitate de execuție materială caracteristică unității naturale de infracțiune. Din acest punct de vedere apelurile inculpaților sunt întemeiate, în sarcina lor urmând a se reține săvârșirea câte unei infracțiuni simple de viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal, fără a se aplica dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a ținut seama atât de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților. Astfel, s-a reținut că inculpații nu prezintă antecedente penale, dar nu au recunoscut săvârșirea faptelor și au avut o poziție procesuală oscilantă. Prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea vreunuia dintre inculpați. O asemenea apreciere este pe deplin justificată, deoarece față de pericolul social ridicat al infracțiunilor comise și atitudinea procesuală a inculpaților (în cazul inculpatului urmând a se ține seama și de încercarea de a influența martorii) lipsa antecedentelor penale nu prezintă o asemenea relevanță încât să impună reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
Deși în mod corect nu a reținut vreuna din circumstanțele atenuante prev. de art. 74 Cod penal, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimă de 5 ani închisoare prev. de art. 197 alin. 2 Cod penal. Este și motivul pentru apelul Parchetului este fondat, impunându-se aplicarea unei pedepse în limitele legale. Având însă în vedere că soluția atacată a fost pronunțată în rejudecare, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de inculpați, pedeapsa principală ce se va aplica inculpatului nu poate fi decât cea de 5 ani închisoare aplicată cu prilejul primei judecăți.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-au admis apelurile și s-a desființat în parte sentința. Rejudecând, tribunalul a înlăturat din încadrarea juridică a faptelor dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal și l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa principală de 5 ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare). S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații și.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat în esență că organul de urmărire penală a efectuat o urmărire penală superficială cu intenția de a strânge probe doar în defavoarea inculpatului.
În acest sens s-a arătat că atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată a dat credibilitate doar declarațiilor părții vătămate și a martorilor audiați în acuzare, fără a analiza întreg materialul probator de unde rezultă că partea vătămată a întreținut relații sexuale de bunăvoie, nefiind constrânsă în acest sens.
Astfel, martora și-a exprimat îndoiala cu privire la susținerile părții vătămate că a fost violată, iar declarațiile fraților sunt destul de contradictorii, aceștia fiind chemați de mai multe ori la organele de poliție unde li s-a indus o anumită conduită procesuală. Un alt aspect care a fost eliminat fără nicio bază legală este declarația martorei care a declarat că are casa în apropiere stânei inculpatului, iar în seara respectivă a observat o discuție între inculpat și partea vătămată, fără a auzi țipete și proteste. A mai indicat că în cauză se impunea a fi audiat martorul G, întrucât acesta a fost la fața locului.
A susținut că este o persoană cu mari greutăți de percepție, cu un deficit auditiv și chiar cu un ușor retard psihic și nu a perceput în mod corect atitudinea părții vătămate care a fost de acord să întrețină relații intime contra unei sume de bani.
A solicitat reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei cu suspendarea condiționată sub supraveghere a acesteia.
În sprijinul acestei solicitări vine și faptul că de la data consumării infracțiunii au trecut mai bine de 3 ani, impactul asupra colectivității a faptei fiind minim, este o persoană fără antecedente penale și pronunțarea unei hotărâri de condamnare ar constitui un avertisment asupra sa și fără executarea pedepsei.
Inculpatul a arătat că din probele administrate în cauză a reieșit cu certitudine că partea vătămată, deși era minoră, obișnuia să întrețină relații intime pe bani și să aibă legături cu băieți mai mari ca ea.
A mai arătat că la dosar nu există probe concludente care să susțină vinovăția sa, impunându-se în continuare audierea martorului
A susținut că nu a mai avut probleme cu legea penală și a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi administrate probele și audiat martorul
A mai arătat că suferă de o serie de afecțiuni psihice, situație ce a putea fi confirmată prin efectuarea unei expertize psihiatrice.
A solicitat în principal achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de viol, întrucât această faptă nu există, iar în subsidiar, în cazul pronunțării unei soluții de condamnare, suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei motivat de faptul că este o persoană tânără ce nu a mai fost condamnată penal.
Examinând recursurile declarate de inculpați sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legală nr. 133/ R din 14.09.2006, procesele-verbale de cercetare la fața locului și de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte și planșele foto aferente, evaluarea psihologică a părții vătămate, declarațiile martorilor, și coroborate cu declarațiile inculpaților a reieșit cu certitudine că în noaptea de 8/9 septembrie 2006, prin amenințare și violență, inculpații și au întreținut în mod repetat relații sexuale cu minora în vârstă de 15 ani.
Pe parcursul procesului penal și în mod special în faza de urmărire penală inculpații recurenți au adoptat o atitudine oscilantă, recunoscând inițial în primele declarații că au întreținut relații sexuale prin amenințare cu partea vătămată, încercând să atribuie actele de amenințare exercitate asupra părții vătămate unul altuia după care, ulterior, au arătat că partea vătămată a fost de acord să întrețină relații sexuale contra cost cu aceștia.
Întrucât susținerile inculpaților prin care au arătat că partea vătămată a întreținut raporturi sexuale cu acordul său contra cost au fost infirmate de probatoriul administrat în cauză, în mod corect au fost înlăturate de către instanța de fond și apel ca fiind nesincere și făcute în scopul înlăturării sau diminuării răspunderii lor penale.
În ceea ce privește neaudierea de către instanță a martorului G se reține că acest fapt s-a datorat imposibilității obiective, întrucât așa cum rezultă din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere, martorul este plecat în Italia, neputând fi adus în fața instanțelor pentru audiere, și nu atitudinii instanțelor de judecată, așa cum arată inculpații recurenți.
Stabilind în mod corect vinovăția inculpaților, instanțele de fond și apel au aplicat acestora pedepse ce au fost corect individualizate, cu respectarea dispozițiilor art. 72 Cod penal, așa încât o nouă reindividualizare nu se impune a fi efectuată în cauză.
Astfel, la stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților s-a avut în mod corect în vedere natura și gravitatea faptelor, pericolul social ridicat al acestora, împrejurările și modalitatea de săvârșire, cât și persoana inculpaților care au adoptat pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă și nesinceră.
Întrucât inculpații recurenți nu au dovedit pe bază de probe afecțiunile medicale și psihiatrice despre care au făcut referire în motivele de recurs, Curtea urmează a înlătura aceste motive ca fiind nefondate.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților se constată, față de natura și gravitatea faptelor, cât și persoana inculpaților, că scopul pedepselor poate fi atins doar prin privarea de libertate a acestora, sens în care se apreciază că nu se impune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.
Față de cele de preced și văzând că hotărârile recurate sunt legale și temeinice, nefiind dat niciunul din cazurile de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. a lit. b Cod procedură penală să respingă recursurile declarate de inculpați ca nefondate.
Onorariul parțial pentru avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, ns. la data 29.05.1986 în mun. B, jud. B, domiciliat în satul, comuna, județul B, CNP: - și, fiul lui și, ns. la data de 17.05.1986 în mun. B, județul B, cu domiciliul în satul, comuna, județul B, CNP: - împotriva deciziei penale nr.124 A/02.06.2009 a Tribunalului Botoșani.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei, iar inculpatul suma de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariu parțial pentru avocat oficiu, se va avansa din fondul către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. plecat în concediu medical
semnează președintele completului,
Red:
Dact:
2 ex/09.12.2009
Jud. fond:
Jud. apel:
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu Diana, Ilieș
