Violul (art.197 cod penal). Decizia 5/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 5/
Ședința publică din 16 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Petruș
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații -, ( fiul lui și, ns. la 11.09.1978), în prezent deținut în Penitenciarul Galați, ( fiul lui și, ns. la 10.01.1986), în prezent deținut în Penitenciarul Galați și ( fiul lui și, ns. la 09.08.1987), domiciliat în com. județul G,trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art.197 Cod penal, împotriva deciziei penale nr.361 din 20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Se constată că dezbaterea recursurilor a avut loc în data de 15.01.2009, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi,încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză la data de 16.01.2009, după care:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 110 din 29.02.2008 a Judecătoriei Tecuci (dosar fond nr-) s-au espins ca nefondate excepțiile invocate de inculpatul, prin apărător.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped. de art.197 alin.2 lit. a) cu aplic. art. 75 lit. c) și 37 lit. a) și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani ( ).
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci)ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art.197 alin.2 lit.a) cu aplic.art.75 lit.c) și 37 lit.a) și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit.a), b) pe o durată de 2 ani ( ).
Conf. art.33 lit.a) și 34 lit.b), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci)ani închisoare, sporită la 5 (cinci) ani și 3 (trei) luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit.a), b) pe o durată de 2 ani.
Conf. art. 61 și art. 39 alin.2, revocă liberarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 488 zile închisoare, din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată prin 148/2004 a Judecătoriei Tg. B, ce se contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și va executa pedeapsa de 5 (cinci) ani și 3 (trei) luni închisoare, sporită la 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit.a), b) pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol, prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 197 alin. 2 lit. a) cu aplic. art. 75 lit. c), și 74 alin.1 lit.a) și alin.2 și art.76 lit.b și art.80 p, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani. ( )
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol, prev. și ped. de art.26 rap. la art.197 alin.2 lit.a) cu aplic.art.75 lit.c) și 74 alin.1 lit.a) și alin.2 și art.76 lit.b) și art. 80 p, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani. ( )
Conf. art.33 lit. a) și 34 lit. b), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei)ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit.a),b) pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul - la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev.și ped. de art.197 alin.2 lit.a cu aplic.art.75 lit.c) și art.37 lit.b) și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit.a),b) pe o durată de 2 ani. ( )
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol, prev. și ped. de art.26 rap. la art.197 alin. 2 lit. a), cu aplic. art. 75 lit.c) și art.37 lit.b) și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit.a),b) pe o durată de 2 ani. ( )
Conf.art.33 lit.a) și art.34 lit.b), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 6 (șase) ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit.a),b) pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art.197 alin. 2 lit. a) cu aplic. art. 75 lit. c), și 74 alin.1 lit. a) și alin. 2 și art. 76 lit. b) și art. 80 p, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani. ( )
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol prev.și ped.de art.26 rap.la art.197 alin.2 lit.a) cu aplic.art.75 lit.c) și 74 alin.1 lit.a) și alin.2 și art.76 lit.b) și art.80 p, și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit.a),b) pe o durată de 2 ani.( ( )
Conf. art. 33 lit. a) și 34 lit. b), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art.64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. 2 lit. a) cu aplic. art.75 lit. c) și 74 alin. 1 lit. a) și alin. 2 și art. 76 lit. b) și art. 80 p, și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art. 64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani. ( ).
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. 2 lit. a) cu aplic. art. 75 lit. c) și 74 alin. 1 lit. a) și alin. 2 și art. 76 lit. b) și art. 80 p, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani. ( ).
Conf. art. 33 lit. a) și 34 lit. b), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. a), b) pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul minor la pedeapsa de 2 ani (doi) și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. 2 lit. a) cu aplic.art.99 și urm. ( ).
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. 2 lit. a) cu aplic. art. 99 și urm. ( ).
Conf. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b), s-a dispus ca inculpatul minor să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.
Conf. art. 61 alin. 2, s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 224 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplic. prin 2177/28.10.2005 a Judecătoriei Galați, ce se va contopi cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul minor să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.
Potrivit art. 71 s-a aplicat inculpaților, -, și, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit. a), b), c) pe timpul executării pedepsei.
Conf. art. 350 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatului și a inculpatului minor, iar conf. art. 88, s-a dedus timpul arestării preventive cu începere de la 28.05.2007 - 1 zi și de la 29.09.2007 la zi - pentru inc. minor și de la 26.11.2007 la zi - pentru inculpatul.
S-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, -, dispusă prin încheierea din 29.08.2007 a Tribunalului Galați în dosarul nr- - mandate de arestare preventivă nr.71/U/29.08.2007, 72/U/29.08.2007, 73/U/29.08.2007, 75/U/29.08.2007, mandate de arestare preventivă neexecutate.
Conf. art.88, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii preventive pentru 28.05.2007, pentru inc. și inc..
Au fost obligați inculpații în solidar să plătească către Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " G suma de 240 lei cheltuieli judiciare (costul expertizelor medico-legale).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a mers în seara de 26 mai 2007 la discoteca din localitate, respectiv comuna, cu autoturismul său -. În incinta discotecii s-a întâlnit cu inculpatul și cu și împreună au luat hotărârea de a pleca în sat, comuna, jud.GL. Ajunși la discoteca din satul, comuna, aceștia s-au întâlnit cu inculpații și. După ce s-au distrat în discotecă, la plecare au apărut și inculpații și, hotărând să plece împreună cu autoturismul condus de inculpatul.
La propunerea inculpaților și, toți inculpații au fost de acord să acosteze niște fete pentru a întreține raport sexual cu acestea.
În acest scop, au oprit autoturismul în dreptul locuinței părții vătămate, iar din mașină au coborât, și. Toți inculpații s-au așezat după un stâlp, după care au apărut pe stradă părțile vătămate și, însoțite de prietenii lor și. În acest moment inculpații și au prins cele două fete de mâini și le-au urcat cu forța în mașina condusă de.
Fiind amenințați să nu intervină, martorii și au fugit.
În acest timp, victimele urcate cu forța în mașină Ť. și cereau ajutor, neputând fi auzite deoarece li se astupase gura.
După imobilizare, inculpații au dus părțile vătămate pe câmp, spre, au scos o pătură din mașină și împotriva voinței părților vătămate, au întreținut raport sexual cu acestea, după cum urmează:
Mai întâi a întreținut raport sexual cu, în interiorul autoturismului, timp în care a avut raport sexual cu, împotriva voinței acesteia.
După ce a avut primul raport sexual în autoturism, inculpatul a dus-o pe câmp pe, unde a mai avut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinței ei.
După acest inculpat, partea vătămată a fost violată de, care, ulterior, a mai întreținut raport sexual și cu împotriva voinței ei.
Inculpatul a fost următorul inculpat care a întreținut raport sexual împotriva voinței părților vătămate și cu ambele, la fel procedând și.
Inculpatul nu a avut raport sexual cu părțile vătămate, dar a comis acte de complicitate la cele două fapte de viol asupra ambelor tinere, ajutându-i efectiv pe coinculpații, -, să imobilizeze victimele, să le ducă cu forța în câmp și să întrețină raporturi sexuale cu ele împotriva voinței acestora.
Vinovăția inculpaților este dovedită în cauză cu:
- plângerile și declarațiile părților vătămate și, date la urmărirea penală, unde au arătat că în noaptea de 26 mai 2007, în jurul orelor 3,00 noaptea, când se întorceau de la discotecă, în apropierea casei lui, se afla un autoturism oprit, acestea fiind însoțite de martorii și. Când au ajuns în dreptul autoturismului au fost luate și băgate cu forța în autoturism de către inculpații, care avea un tricou pe cap și și de. a țipat, spunând de 3 ori "mamă, mamă". La volanul autoturismului se afla inculpatul. Au fost cu mașina, pe un câmp în apropierea unei stâne, unde au întreținut raport sexual împotriva voinței lor. Cu a întreținut raport sexual împotriva voinței ei, și, iar cu, și. După ce au întreținut raport sexual cu părțile vătămate, inculpații le-au urcat în mașină și le-au dus acasă, în satul, coborând cu acestea inculpații și, care le-au amenințat să nu-i reclame la poliție, pentru că va fi mai rău.
Partea vătămată, precizează în declarația sa, că a încercat să determine pe inculpați să oprească autoturismul, au țipat, însă autoturismul s-a îndreptat pe drumul județean care străbate satul pe ruta G-Bîrlad, spre ruta și după ce a trecut pe lângă stâna lui, au oprit la 200. Precizează partea vătămată că le era foarte frică, întrucât erau 2 fete între 8 bărbați. Mai arată că le-a solicitat celorlalți să coboare din autoturism, iar el a rămas cu partea vătămată, care i-a dat o palmă, a amenințat-o cu bătaia și a întreținut raport sexual cu aceasta. După ce a întreținut raport sexual cu, a strigat la ceilalți "luați-o, băi", după care a întreținut raport sexual cu, apoi cu și la urmă cu, după care iarăși a mai întreținut raport sexual cu. După ce au plecat spre casă cu mașina, inculpații au cerut părții vătămate să nu-i dea pe mâna poliției. Când au ajuns acasă în jurul orei 5 dimineața, a povestit mamei sale ce s-a întâmplat, cât și prietenei sale, după care a mers la vecinul său, și a anunțat organele de poliție. Precizează partea vătămată că a fost amenințată de către inculpați și că i-a fost frică, având în vedere numărul acestora.
În declarația dată în fața instanței, partea vătămată a menținut cele arătate la urmărirea penală, cu precizarea că tânărul care a băgat-o cu forța în mașină, avea un tricou pe cap, că a fost dusă pe câmp la ora 3,00 noaptea, că nu a vrut să întrețină relații cu nici unul dintre inculpați și că tânărul care a băgat-o cu forța în mașină este. Precizează că pentru a-l ierta pe inculpatul, părinții acestuia i-au dat suma de 3.000 lei, că a mai primit câte 100 euro de la inculpatul și o pereche de cercei, pentru a-i ierta. Că la început a întreținut relații cu, care a ținut-o de mână, după care a spus celorlalți, "luați-o, băi" și aceștia veneau pe rând. În timp ce întreținea relații, ceilalți inculpați stăteau în jurul lor, și le supravegheau. Precizează și au văzut când au fost luate cu forța. Arată partea vătămată că nu este adevărat că ar fi întreținut relații de bunăvoie cu aceștia, nu-i cunoștea, cu excepția inculpaților și, pe care-i cunoștea, fiind din același sat cu aceasta. Partea vătămată și-a menținut în totalitate declarațiile date la urmărirea penală.
Partea vătămată, în declarația sa dată în fața instanței, precizează că a fost la discotecă în satul și s-a întors de la discotecă cu, și. Precizează că a fost urcată cu forța în mașină de. Arată că prima dată când a ajuns pe câmp a întreținut relații sexuale cu, care i-a zis să se dezbrace, iar aceasta i-a spus să o lase în. După, aceasta a întreținut relații cu, și la urmă, cu. Arată partea vătămată că s-a opus, în sensul că a țipat, i-a împins, le-a spus să o lase în și că i-a fost teamă de aceștia, fiind 7 inculpați.
Mai precizează partea vătămată că după ce inculpații au terminat de întreținut relații sexuale cu acestea, le-a dus acasă, iar tin și, le-a spus să nu-i reclame la poliție. Arată că nu a întreținut relații de bună voie cu inculpatul, că a plâns și țipat și înainte de a întreține relații cu acesta și după. Precizează partea vătămată că a primit de la inculpatul suma de 3.000 lei pentru a-l ierta, respectiv familia acestuia i-a dat suma de bani.
Inculpatul, audiat la urmărirea penală în prezența mamei și a avocatului, respectiv în declarația dată la 28 mai 2007 (fila 43 dosar urmărire penală), arată că a fost de acord când inculpatul, a propus să ia pe părțile vătămate, să le ducă pe câmp și să întrețină cu acestea raporturi sexuale. Că s-au urcat toți în mașina condusă de, iar inculpatul a indicat acestuia pe unde să o ia și unde să oprească mașina, respectiv în dreptul locuinței lui. Arată că au oprit mașina, au coborât din mașină și că fetele au fost prinse și forțat în mașină. Mai arată acesta că a țipat și s-a zbătut, că pe drum părțile vătămate le-au cerut să le lase în, plângea. Când au ajuns pe câmp, cu a întreținut relații, împotriva voinței ei, care plângea; după, cu aceasta a întreținut relații, după care și acesta. După, a întreținut relații și.
Mai arată inculpatul că și a întreținut raport sexual cu, cu, că aceasta plângea, dar că a întreținut și el raport sexual cu, iar după el a venit. Că inculpatul nu a reușit să întrețină raport sexual cu, întrucât a spus că este timpul să plece.
În declarațiile date la parchet, în prezența avocatului, arată că, în timp ce întreținea raport sexual cu, i-a dat câteva palme, că aceasta plângea, în timp ce întreținea relații cu, dar precizează inculpatul că părțile vătămate au întreținut relații sexuale cu acesta de bunăvoie.
Audiat în fața instanței, inculpatul, și-a menținut declarațiile date la parchet, că a întreținut relații cu, și că aceasta nu ar fi început să țipe sau să plângă, că nu a amenințat pe nici una din părțile vătămate, că atunci când a coborât din mașină la întoarcerea acasă, părțile vătămate erau supărate și că nu le-a spus nimic dacă să reclame, sau nu la poliție, dar părțile vătămate discutau despre reclamația la poliție.
Inculpatul, în declarația dată la 28 mai 2007 în fața organelor de urmărire penală (fila 63 dosar urmărire penală), precizează că fetele au fost forțat introduse în mașină, că acestea Ť. și strigau să fie lăsate în. Că atunci când au ajuns pe câmp, inculpatul a luat-o și a tras-o cu forța de mână pe și a întreținut relații sexuale cu aceasta.
Mai arată inculpatul că și inculpatul a luat-o pe cu forța și a întreținut relații sexuale cu aceasta. Mai arată că, în timp ce întreținea relații sexuale cu ceilalți inculpați, aceasta plângea și spunea să fie lăsată în. Arată că inculpații au întreținut raporturi sexuale cu părțile vătămate împotriva voinței lor, cu forța și în momentul când au coborât din mașină cu inculpatul și cu părțile vătămate, spre dimineață, le-a rugat pe acestea să nu reclame la poliție. Mai arată că, în timp ce inculpatul întreținea relații cu, i-a dat acesteia două palme.
În fața instanței, inculpatul, arată că în mașină a auzit un țipăt și a înțeles atunci că una din fete s-a lovit cu capul de mașină. Arată că nu și-a pus nici un tricou pe cap, ci era îmbrăcat într-un tricou, că a plecat de mână cu inculpatul, că le cunoștea pe părțile vătămate, care au o reputație bună în comună. Precizează inculpatul, că inculpatul a întrebat fetele dacă reclamă la poliție și acestea au spus că vor reclama. Inculpatul precizează că a spus părților vătămate să nu reclame la poliție, fiindcă nu a avut nici o cu ele.
Inculpatul a menținut în totalitate declarațiile date la urmărirea penală, unde a arătat cum s-au petrecut faptele, iar în fața instanței, s-a contrazis, dând alte declarații.
La urmărirea penală, a fost audiat și inculpatul, în prezența avocatului, la 28 mai 2007, unde precizează și acesta că fetele au fost introduse forțat în mașină, că acestea au țipat, au încercat să se opună, dar nu au reușit; că fetele au spus să fie lăsate în; că atunci când au ajuns pe câmp, i-a propus lui să întrețină raport sexual cu acesta și aceasta a fost de acord. Când s-au reîntors, au observat că părțile vătămate erau supărate.
În declarația dată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.B, arată că a fost întrebat de și, dacă nu vrea niște fete. Arată că a întreținut relații cu, iar după acesta a întreținut relații și,.
Inculpatul, deși a fost legal citat la instanță, nu s-a prezentat.
Nu a fost prezent nici la urmărirea penală pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, deși a fost citat și căutat, a fost dat și în urmărire națională prin disp.
Inculpatul, a fost audiat la urmărirea penală și la parchet, în prezența apărătorului, unde a recunoscut fapta și a spus că o regretă. Precizează că fetele au fost agățate de mână și băgate în mașină, în spate și au ajuns pe un câmp,unde au întreținut raport sexual cu acestea; că după ce a întreținut raport sexual cu fetele, a așteptat la mașină o perioadă de timp, până au întreținut și ceilalți raport sexual cu acestea. Arată că nu a auzit ca fetele să fie amenințate, să plângă sau să strige după ajutor.
Inculpatul, față de declarația pe care a dat-o în fața procurorului, la urmărirea penală, asistat de avocat, a arătat că inculpații și au apucat fetele de brațe și de mâini și le-au introdus cu forța în mașină, că acestea au țipat să fie lăsate în. Arată că fetele nu s-au opus.
În fața instanței inculpatul nu a dat declarație, fiindcă nu s-a prezentat, fiind legal citat.
Inculpatul a fost audiat, declarație olografă, unde precizează că au întreținut relații sexuale cu cele două părți vătămate, cu voia acestora.
Inculpatul, nu a fost audiat nici la urmărirea penală și nici în fața instanței, deoarece s-a sustras, fiind dat în urmărire națională.
Vinovăția inculpaților mai este dovedită în cauză și cu declarațiile martorilor, și.
Audiați la urmărirea penală, și, au precizat că în jurul orei 3,00 noaptea, au auzit-o pe țipând, strigând de 3 ori "mamă", însă când au ieșit la poartă, au observat o mașină care se îndepărta cu spatele; însă și-a dat seama că fiica sa a pățit ceva. A arătat că după 2 ore, s-au reîntors la domiciliu fiica sa și, care au povestit că au fost forțate și urcate în autoturism și constrânse să întrețină relații sexuale cu mai mulți indivizi; că imediat au mers la vecinul lor, de unde au anunțat organele de poliție.
În fața instanței, a precizat că, a auzit-o țipând pe, spunând de 3 ori "mamă", după care o mașină a plecat în grabă, că a auzit despre necazurile care au fost, că dimineață a venit și a vorbit de la telefonul său, era foarte supărată, după care a venit poliția și a dat declarație.
, audiată în calitate de martor, la instanță, arată că fiica sa, respectiv, a fost violată de inculpatul minor, de 2 băieți din și unul din. Când a revenit acasă, partea vătămată plângea și a mers la vecinul său, și a dat telefon la poliție. Mai arată martora că fiica sa nu a vrut să fie violată și nici să întrețină relații sexuale cu inculpații. Și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală. Mai arată că nu a dat telefon la poliție atunci când fiica sa a țipat și a plecat mașina, fiindcă nu avea telefon, iar când i-a spus vecinului său, acesta a spus că nu cunoaște numărul.
, audiată la urmărirea penală, a arătat și aceasta că se afla în curte la, că a văzut autoturismul în apropierea locuinței lui; că din autoturism au coborât 3 sau 4 persoane, a recunoscut pe inculpații, și, că fetele au fost forțate și urcate în mașină, după care acesta a plecat, iar în jurul orei 5,00 dimineața, acestea au revenit la domiciliu și au precizat că au întreținut raporturi sexuale cu inculpații; că avea bluza ruptă și că părțile vătămate i-au spus că au fost violate.
În fața instanței, a fost audiată care a precizat că în noaptea de 26/27 mai 2007 se afla în curte la, că a auzit fetele țipând, că mașina a plecat când a ieșit ea la poartă împreună cu mama lui. După ce au fost aduse acasă au povestit că au fost violate și au mers la și au dat telefon la poliție.
La urmărirea penală a fost audiat martorul, care a arătat că și au coborât din autoturism, s-au așezat după un stâlp și când au apărut părțile vătămate, le-au prin în brațe și le-au introdus cu forța în mașină. Cele două părți vătămate au început să țipe, să se zbată, dar au reușit să fie băgate în mașină, după care mașina a plecat. Ajunși pe câmp, inculpatul le-a spus să coboare din mașină, acesta rămânând cu una din fete în mașină. După ce a terminat de întreținut raport sexual cu această fată, au venit și ceilalți, aceștia spunând "Mă duc eu, mă duc eu", că a văzut-o pe plângând, că pe câmp au stat în jur de o oră; ba mai mult inculpații, i-au reproșat că "tu nu nimic", i-au propus să întrețină raport sexual cu fetele, însă a refuzat.
Audiat în fața instanței, martorul a arătat că a fost la discotecă la și că acolo s-a întâlnit și cu inculpații,. Arată martorul că inculpații și, le-a spus celorlalți dacă nu vor fete; că au plecat împreună cu mașina la poarta uneia dintre fete, s-au dat jos din mașină inculpații, și, care s-au urcat după aceea cu fetele în mașină. Au mers cu mașina și au ajuns pe un câmp, unde părțile vătămate au întreținut relații sexuale cu inculpații și că în afară de el, fetele au întreținut relații cu toți inculpații. Mai arată martorul că atunci când au așteptat fetele, acestea erau însoțite de niște băieți. Precizează că în discotecă, părțile vătămate nu au discutat cu inculpații. În mașină fetele erau supărate, iar la una dintre acestea inculpatul i-a dat o palmă sau două.
Când au plecat de la discotecă, mașina era condusă de inculpatul, că inculpatul le-a spus să aștepte fetele în poartă și să le ia, iar inculpatul îi spunea inculpatului să se dea jos din mașină. Inculpatul și inculpatul i-au indicat inculpatului unde să oprească mașina. Ajunși pe câmp, a plecat cu spre câmp și nu a văzut ca acesta să o amenințe. După acesta, a plecat cu și nu crede că era supărată.
Martorul a arătat că nu-și menține declarația dată, deoarece a fost lovit de lucrătorii de poliție în prezența celorlalți polițiști și că martorul cunoaște lucrul acesta.
Martorul, audiat la urmărirea penală la data de 27 mai 2007, arătat că a condus acasă pe, că a văzut o mașină oprită în fața porții, însă a fugit, iar în urmă a auzit țipetele celor două părți vătămate, care spuneau să fie lăsate în.
La data de 24.01.2008, martorul, a arătat că a condus părțile vătămate acasă împreună cu, că în poartă la vecinul lui era oprită o mașină, a trecut pe lângă mașină și a fugit. A dat declarație la poliție, unde a auzit că părțile vătămate au fost violate. Că polițistul i-a spus să dea declarație în legătură cu cele întâmplate. Precizează că nu a văzut vreun polițist să-l lovească pe martorul. Acesta și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală.
Martorul, arată în fața instanței că a condus-o pe acasă, că aproape de casă era oprită o mașină și că de lângă garduri au ieșit mai mulți băieți. Când a văzut mașina, a fugit, fiindcă îi era frică de cei care erau acolo. Arată că în discotecă nu a văzut pe discutând cu alți băieți. Precizează că i-a fost frică de băieții care erau lângă gard și a fugit, iar ulterior, a aflat că fetele au fot violate.
Vinovăția inculpaților mai este dovedită cu procesele verbale de recunoaștere din grup, procesul verbal de conducere în teren, certificate medico-legale ale părților vătămate, procesul verbal de ridicare și restituire a bunurilor părților vătămate.
Din rapoartele de constatare medico-legale, rezultă că în secreția vaginală a părților vătămate, s-au pus în evidență spermatozoizi, ceea ce atestă un raport sexual consumat recent, însă acestea nu au prezentat semne de violență.
Instanța urmează a înlătura din declarația martorului faptul că a fost lovit de polițiști, având în vedere declarația martorului, care arată că nu a văzut vreun polițist să-l lovească pe.
Inculpații arată la urmărirea penală că părțile vătămate au fost urcate forțat în mașină, că acestea pe câmp, s-au opus să întrețină raport sexual. La instanță și-au menținut declarațiile, fără a explica în vreun sens, ba mai mult, familia inculpatului, cât și a inculpatului, au dat sume de bani și bijuterii, pentru a fi iertați. Totodată, inculpații s-au sustras urmării penale, respectiv inculpații, fiind dați în urmărire națională; nu li s-a prezentat nici materialul de urmărire penală, pentru că s-au sustras.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, și.
În susținerea apelurilor inculpații, și au arătat că se impune achitarea lor deoarece au întreținut raporturi sexuale cu cele două tinere numai cu acordul acestora, în cauză lipsind intenția și constrângerea celor două victime.
S-a mai solicitat de către inculpați înlăturarea circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. c pen. deoarece nu cunoșteau vârsta reală a inculpatului minor, precum și redozarea pedepselor.
Inculpatul la termenul de judecată din luna mai 2008 și-a retras apelul.
Prin decizia penală nr. 361/20.08.2008 a Tribunalului Galați au fost admise apelurile declarate de inculpații, și.
S-a desființat în parte sentința penală nr. 110 /29.02.2008 a Judecătoriei Tecuci și în rejudecare:
A fost modificată dispoziția de aplicare a pedepsei accesorii în sensul că în baza art. 71. pen. s-au interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a constatat că inculpatul și-a retras apelul la termenul de judecată din 07.05.2008.
S-a menținut starea de arest a inculpaților - și și s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestării preventive de la 30.05.2008 la zi pentru inculpatul și de la 10.06.2008 la zi pentru inculpatul.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate de inculpații-apelanți, dar și din oficiu, conform art. 371 al. 2 din pr.pen. Tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat în parte o hotărâre nelegală, dar numai cu privire la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64.pen.
Astfel Judecătoria Tecuci, după aplicarea pedpeselor principale inculpaților, - și, a aplicat acestora și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a, b și c din pen. conform art. 71 din pen.
Interzicerea integrală a celor trei drepturi prev. de art. 64 din pen. este greșită deoarece în interpretarea disp. art. 71 din pen. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii cu nr. 74/2007 a statuat că interzicerea drepturilor ca pedeapsă accesorie nu se dispune automat, ci în raport de fapta comisă, persoana inculpatului, profesia sau ocupațioa acestuia, etc.
S-a considerat că în cauză nu putea fi interzis dreptul prev. de art. 64 lit. c din pen., deoarece inculpații nu au comis fapta în realizarea unei profesii sau ocupații, iar pe de altă parte nu putea fi interzis nici dreptul inculpaților de a alege prev. de art. 64 teza I din pen.
Prin urmare, s-a arătat că în cauză, față de cei trei inculpați-apelanți se impunea interzicerea ca pedeapsă accesorie doar a drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b din pen.
Motivele invocate de inculpați în apelurile formulate nu au putut fi primite deoarece:
Astfel, cu privire la cererea de achitare a inculpaților s-a apreciat că nu poate fi adoptată o astfel de soluție, deoarece probele administrate dovedesc cu prisosință că inculpații au acționat cu intenție, organizat și au întreținut raporturi sexuale cu părțile vătămate și fără consimțământul acestora.
Din probele existente la dosar rezultă că în seara zilei de 26.05.2007 cele două părți vătămate au fost luate cu forța de inculpați de la o discotecă din satul, com., urcate într-un autoturism și în afata localității lângă o unde inculpații le-au forțat să întrețină raporturi sexuale cu ei.
Inculpatul a întreținut un raport sexual normal cu partea vătămată în interiorul autoturismului, după care această victimă a fost scoasă din autoturism și dusă pe câmp, unde același inculpat a continuat să o violeze.
Din probele existente la dosar rezultă că inculpatul-apelant a întreținut raporturi sexuale în noaptea de 26 mai 2007 atât cu partea vătămată, cât și cu partea vătămată.
Autoturismul cu care au fost transportate cele două părți vătămate era condus de inculpatul, iar inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată.
Partea vătămată a declarat că a fost violată printre alții și de inculpatul, iar partea vătămată a precizat că a fost violată și de inculpații și.
Din declarațiile aflate la dosar mai rezultă că inculpatul a tras cu forța pe partea vătămată în autoturism cu scopul de aov iola, iar inculpatul o lovea pe partea vătămată în timp ce o viola pe aceasta în autoturism.
Inculpatul audiat fiind, a recunoscut că a întreținut raport sexual cu ambele părți vătămate, dar a precizat că acestea au fost de acord.
Situația de fapt și vinovăția celor trei inculpați-apelanți este clar dovedită cu declarațiile date de cele două părți vătămate, declarații de martori, certificat de constatare medico-legală coroborate cu declarațiile date de unii inculpați care au descris în amănunt contribuția infracțională a fiecărui inculpat.
Instanța de fond a făcut o analiză temeinică a probelor existente la dosar și a descris clar și în amănunt contribuția fiecărui inculpat și vinovăția acestuia.
De reținut că după comiterea infracțiunilor unii inculpați s-au sustras urmăririi penale sau judecății și au încercat direct sau prin intermediul unor rude să ia legătura cu cele două părți vătămate pentru a le determina în schimbul unor sume de bani să își schimbe declarațiile date inițial, când au spus adevărul.
Cu privire la pretinsul acord al părților vătămate la întreținerea raporturilor sexuale cu inculpații, s-a constatat cu certitudine că acest acord nu a existat, cele două victime fiind forțate, silite să accepte relații sexuale cu inculpații.
Astfel, probele existente la dosar relevă că părțile vătămate au fost urcate cu forța în autoturismul condus de inculpatul, au fost în afara satului, după care inculpații le-au forțat prin lovire sau amenințare să întrețină relații sexuale cu ei.
Pe de altă parte, s-a reținut că în cauză starea de amenințare și violență asupra părților vătămate poate fi și prezumată având în vedere numărul mare de inculpați participanți la comiterea violurilor, starea de teamă creată asupra celor două victime, timpul de noapte și mediul în care s-au comis faptele.
Susținerea inculpaților în sensul că în mod greșit s-a reținut circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. c din pen. (faptă comisă împreună cu un minor) nu poate fi primită deoarece toți inculpații provin din aceeași comunitate rurală numeric redusă, unde toate persoanele se cunosc între ele, cunosc cu aproximație vârsta fiecăruia și este lesne de înțeles că inculpații majori cunoșteau vârsta reală a inculpatului, faptul că acesta nu avea vârsta de 18 ani împliniți.
S-a apreciat că nu se impune o redozare a pedepselor aplicate celor trei inculpați apelanți deoarece instanța de fond a orientat pedepsele către limitele minime prevăzute de lege iar, pe de altă parte, inculpații-apelanți s-au sustras urmăriri penale și judecății, inculpatul nefiind depistat nici în prezent.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Primul motiv de recurs întemeiat pe disp. art.3859pct.10 Cod pr.penală a vizat omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părții și să influențeze soluția procesului.
În concret, s-a arătat că Tribunalul Galați nu s-a pronunțat cu privire la cererea inculpaților vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni de viol într-o singură infracțiune de viol, cu reținerea eventual a formei continuate.
Pentru considerentele arătate mai sus, inculpații au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați
Celelalte motive de recurs au vizat fondul cauzei, inculpații solicitând achitarea conform art.11 pct.2 lit.a în ref. la art. 10 lit.d Cod pr.penală întrucât părțile vătămate au întreținut raporturi sexuale cu inculpații fără a fi constrânse.
S-a mai solicitat înlăturarea agravantei prev. de art.75 lit.c Cod penal întrucât inculpații nu cunoșteau faptul că inculpatul încă nu împlinise 18 ani la data faptei.
Inculpații au mai solicitat ca în condițiile în care se va trece peste primul motiv de recurs, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei prin reținerea unei singure infracțiuni de viol.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, în limita cazurilor de casare prev. de art.3859Cod pr.penală, se constată următoarele:
Instanțele anterioare au reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpaților pe baza analizei materialului probator, urmând ca aceste aspecte să fie dezvoltate în continuare prin raportare la motivele de recurs invocate de inculpați.
1.Considerăm nefondat primul motiv de recurs invocat de inculpați vizând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În cauză considerăm că nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859pct.10 Cod pr.penală.
Din analiza hotărârii Tribunalului Galați se constată că într-adevăr instanța de apel nu a motivat explicit solicitarea inculpaților privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, prin reținerea unei singure infracțiuni de viol în formă continuată.
Însă, argumentele Tribunalului vizând celelalte motive de apel conduc la concluzia reținerii în sarcina inculpaților a două infracțiuni.
Astfel, instanța de apel a indicat probatoriile care au stat la baza reținerii în sarcina inculpaților a ambelor infracțiuni, sens în care se poate considera că motivul privind schimbarea încadrării juridice nu a fost primit.
Practica și doctrina judiciară au stabilit că nepronunțarea instanței asupra unor cereri vizând schimbarea încadrării juridice a faptelor, formulată prin motivele de apel, nu pot fi considerate omisiuni esențiale ( în sensul disp.art.3859pct.10 Cod pr.penală) atâta timp cât instanța a menținut încadrările juridice și pedepsele aplicate, iar această situație conducând la concluzia unei respingeri implicite a cererilor.
2. Este nefondat și al doilea motiv de recurs privind achitarea inculpaților conf.art.11 pct.2 lit. a în ref.la art.10 lit.d Cod pr.penală.
Așa cum au reținut și instanțele anterioare, probatoriile administrate în cauză confirmă împrejurarea că raporturile sexuale întreținute de inculpați cu cele două părți vătămate s- au realizat prin constrângere.
în vedere în acest sens următoarele probatorii:
- declarațiile părților vătămate atât din faza urmăririi penale, cât și din faza cercetării judecătorești.
Cu privire la declarația părții vătămate -, autentificată la Biroul Notarial sub nr. 803/12.02.2008, împărtășim punctul de vedere al instanțelor anterioare, în sensul înlăturării acesteia.
Astfel, declarația la care am făcut vorbire mai sus nu se coroborează cu restul materialului probator, iar revenirile părții vătămate vizând situația de fapt nu au fost argumentate și motivate temeinic, contrazicând însăși declarațiile acesteia din faza urmăririi penale,cât și din fața instanței, ocazie cu care aceasta a fost audiată În condiții de oralitate, nemijlocire și publicitate.
- declarațiile martorei care a susținut că părțile vătămate au fost luate cu forța de inculpați.
- declarația martorului prin care a susținut că a auzit o persoană țipând de trei ori și strigând-o pe mama sa, ori în condițiile în care partea vătămată ar fi fost de acord să plece cu inculpații este greu de presupus că ar fi țipat, solicitând ajutor.
- declarația martorului care a susținut că a condus-o pe partea vătămată acasă, ocazie cu care a văzut o mașină oprită în fața porții, s-a speriat și a fugit, iar în urmă a auzit țipetele celor două părți vătămate.
În concluzie, considerăm că instanțele anterioare au reținut corect vinovăția inculpaților.
Probatoriile administrate ( cu excepția declarațiile date de inculpați în faza cercetării judecătorești ) nu pot conduce la concluzia că ar lipsi unul din elementele constitutive ale infracțiunii, ci, așa cum am arătat mai sus, raporturile sexuale întreținute de inculpați cu cele două,părți vătămate s-au realizat prin constrângere.
Astfel, nu poate fi primit motivul de recurs vizând achitarea conf.art.10 lit.d Cod pr.penală.
3. Este nefondat și motivul de recurs vizând înlăturarea circumstanței agravante prev. de art.75 lit.c Cod penal.
Așa cum a reținut și instanța de apel, față de probele administrate în cauză, față de împrejurarea că inculpații provin din aceeași comunitate, cunoscându-se de mai mult timp între ei, considerăm că nu se impune înlăturarea disp.art.75 lit.c Cod penal.
4. Nu poate fi primit nici motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, prin reținerea unei singure infracțiuni de viol în formă continuată.
Conform art.41 alin.2 Cod penal, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Cerința unității de rezoluție este realizată atunci când autorul a prevăzut, chiar în linii mari, activitatea ori inactivitatea ce va înfăptui și rezultatele ei, cunoscând mai mult sau mai puțin generic condițiile în care se vor săvârși acțiunile-inacțiunile componente.
Pentru existența unei infracțiuni continuate este necesar sub aspect subiectiv, ca făptuitorul să fi reprezentat în momentul luării hotărârii, activitatea infracțională, desfășurată ulterior în ansamblul ei.
În speță, putem aprecia că la momentul inițial comiterii faptei, respectiv abordarea și luarea cu forța a părților vătămate nu se stabilise în mod concret activitatea infracțională ce urma a fi realizată de inculpați.
Astfel, nu se poate trage concluzia că rezoluția infracțională fusese delimitată, stabilindu-se de fiecare inculpat numărul raporturilor sexuale ce urmau a fi întreținute cu ambele părți vătămate.
Față de cele de mai sus, având în vedere și situația că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de casare prev. de art. 3859Cod pr. penală se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și.
Se va menține starea de arest a inculpaților și și se va deduce din pedepsele aplicate acestora durata arestării preventive.
Conform art. 192 alin. 2 Cod pr.penală vor fi obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații ( născut la data de 11.09.1978, în oraș Tg. B, județul G, fiul lui și, CNP- -, de cetățenie română, studii primare, ocupație fără, domiciliat în comuna, satul, județul G, în prezent deținut la Penitenciarul Galați ), ( fiul lui și, născut la data de 09.08.1987 în G, CNP- -, domiciliat in com., jud. G ) și ( fiul lui și, născut la data de 10.01.1986 în com., jud. G, CNP- -, studii 8 clase, domiciliat în com., jud. G, în prezent deținut la Penitenciarul Galați ), împotriva deciziei penale nr. 361/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- ( sentința penală nr. 110 din 29.02.2008 a Judecătoriei Tecuci ).
Menține starea de arest a inculpaților și.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 30.05.2008 la zi ( 16.01.2009) pentru inculpatul și de la 10.06.2008 la zi ( 16.01.2009) pentru inculpatul.
Obligă pe inculpații, și la plata a câte 250 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 600 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpații și va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 16.01.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud./05.02.2009
Jud.apel -
Jud.fond
Tehnored.CG/4 ex./06.02.2009
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Petruș