Violul (art.197 cod penal). Decizia 697/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.697/
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
- inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;
- inculpat - deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva deciziei penale nr.84 din data de 19 august 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.332 din data de 02 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr.5506/2008, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.197 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul inculpat și intimat - în stare de arest și asistat de apărătorul ales al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.49/2009, emisă de Baroul d e Avocați T - Cabinet Individual de Avocat;
- recurentul inculpat și intimat - în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.4691/2009, emisă de Baroul d e Avocați C;
- intimat parte vătămată personal și asistată de apărătorul ales al acesteia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.79/2009, emisă de Baroul d e Avocați T - Cabinet Individual de Avocat.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Recurenții inculpați și, având pe rând cuvântul, precizează că își mențin recursurile declarate în cauză.
Avocat,apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, precizează că are o cerere în sensul că, solicită a se constata că partea vătămată nu a fost audiată nici la instanța de fond și nici la instanța de apel, motiv pentru care se impune audierea acesteia.
Curtea, apreciază că această cerere este un motiv de recurs și nu o chestiune prealabilă.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Avocat,apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită în principal, admiterea recursului și achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală întrucât inculpatul nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, aspect rezultat și din raportul de constatare medico-legală.
De asemenea faptul că inculpatul nu a exercitat violențe asupra părții vătămate rezultă din declarația inculpatului coroborată cu declarația coinculpatului și declarațiile martorilor audiați în cauză.
În principal, cazurile de casare sunt cele prevăzute de disp.art.3859pct.10 și 18 Cod procedură penală.
În subsidiar, cazul de casare este cel prevăzut de disp.art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Apreciază că s-a comis o gravă eroare de fapt pentru că situația de fapt nu este cea reținută atât de instanța de fond cât și cea de apel și nu rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză.
Atât inculpatul cât și coinculpatul au susținut că ceea ce s-a întâmplat, a fost cu voia părții vătămate, fără a se exercita violențe asupra acesteia.
Depune la dosarul cauzei acte în circumstanțiere.
Consideră că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului este prea mare și solicită a se avea în vedere că inculpatul este tânăr, a făcut parte din lotul național de box, nu este căsătorit, trăiește în concubinaj.
Solicită redozarea pedepsei.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul, precizează că un prim motiv de casare este cel prevăzut de disp.art.3859pct.18 Cod procedură penală, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și a se dispune achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală.
Consideră că din probele administrate în cauză nu rezultă existența infracțiunii de viol, că aceste raporturi sexuale nu au fost săvârșite sub imperiul violenței ori a unei temeri puternice din partea părții vătămate.
De asemenea, apreciază că nu există probe suficiente că partea vătămată a fost în imposibilitatea apărării la momentul luării sale cu mașina.
De asemenea, apreciază că nu există probe care să demonstreze infracțiunea de viol având în vedere și raportul medico legal din care rezultă că partea vătămată nua suferit traumatisme.
În subsidiar, solicită a se avea în vedere cazul de casare prevăzut de disp.art.3859pct.14 Cod procedură penală, considerând că pedeapsa este prea mare în raport de datele ce-l caracterizează - nu are antecedente penale, este tânăr.
Solicită a se dispune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Avocat, apărător ales al intimatei parte vătămată, având cuvântul, apreciază că ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, instanțele făcând o justă apreciere a probelor la individualizarea pedepselor aplicate.
Precizează că neaudierea părții vătămate la fond s-a datorat puternicului stres emoțional al acesteia, fapt confirmat și de psihologul care a consiliat-
Cu privire la criticile apărării în sensul că se impune achitarea inculpaților, apreciază că probele converg către vinovăția acestora, având în vedere constrângerea părții vătămate de a întreține raporturi sexuale.
Pe fondul celor întâmplate părții vătămate, instanța de fond a considerat că pedepsele sunt just dozate, soluție menținută în mod corect și de instanța de apel.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate.
Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor atacate.
Precizează că pentru inculpatul, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 Cod procedură penală, în sensul că, nu a fost audiată partea vătămată.
Această probă care a fost administrată în faza de urmărire penală a fost analizată de ambele instanțe și a fost coroborată cu celelalte probe administrate nemijlocit în fața instanței de fond.
Audierea părții vătămate se face conform art.77 Cod procedură penală care fac referire la condițiile în care poate fi audiat inculpatul care avea posibilitatea să dea sau să nu dea declarație.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă motivele obiective pentru care partea vătămată nu s-a putut prezenta în instanță pentru a fi audiată.
Consideră că neaudierea părții vătămate nu a influențat soluționarea justă a procesului.
S-a mai invocat motivul de recurs prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, pentru ambii inculpați, în sensul că s-ar fi produs o gravă eroare de fapt la interpretarea probelor și s-ar fi dat o soluție greșită de condamnare.
Apreciază că ambele instanțe au analizat corect probatoriul administrat în cauză și l-au coroborat probele în mod corespunzător, ajungând la concluzia lipsită de echivoc că inculpații sunt cei care au săvârșit infracțiunea de viol în formă agravantă, în formă continuată.
Instanțele au analizat declarația părții vătămate care se coroborează că cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, raport ce confirmă prezența unor fisuri anale produse printr-un mecanism de dilatare forțată.
Aceste concluzii se coroborează la rândul lor cu declarația martorului care arată că partea vătămată a fost introdusă cu forța în autoturism și amenințată în mod constant pe parcursul drumului "dacă nu vrei să mergi cu noi, tot vei merge".
De asemenea, s-a apreciat în condițiile în care partea vătămată era prima dată când îi vedea pe cei doi, diferența disproporționată de gabarit între partea vătămată și inculpați care au săvârșit fapta împreună.
În aceste condiții, rezultă fără nici un echivoc, că raporturile sexuale orale și anale, nu s-au produs în nici un caz cu consimțământul părții vătămate, motiv pentru care, nu se impune achitarea inculpaților.
Cu privire la individualizarea pedepselor, apreciază că instanțele în mod corect au dat eficiență criteriilor de individualizare a pedepselor, având în vedere gravitatea infracțiunii care a avut repercusiuni asupra comportamentului părții vătămate.
Apreciază că instanțele au soluționat în mod corect și acțiunea civilă a cauzei.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat și aplicarea art.38516alin.2 Cod procedură penală.
Curtea, pune în discuția părților legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive față de inculpați, în măsura în care, deliberând ca pronunța o hotărâre în temeiul disp.art.38515pct.2 lit."c" cod procedură penală.
Procurorul,având cuvântul, concluziile sale sunt de menținere a măsurii arestării preventive față de ambii inculpați întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, inculpații fiind și condamnați în baza probelor administrate până la acest moment.
Prin urmare, neapărând temeiuri noi care să modifice starea de fapt reținută, consideră că se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Avocat,apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, apreciază că perioada mare de timp care a trecut de la momentul arestării, este suficientă pentru reeducarea acestuia, motiv pentru care solicită punerea în libertate a inculpatului.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul, solicită a se avea în vedere perioada mare de timp de la momentul luării măsurii arestării preventive și a se observa că inculpatul nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe cale de consecință, solicită revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
Recurentul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său, cu precizarea că nu se consideră vinovat întrucât partea vătămată a făcut sex cu consimțământul ei.
Dacă se va trimite cauza spre rejudecare, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere vârsta sa, faptul că este la primul conflict cu legea penală.
Nu se consideră vinovat.
Lasă la aprecierea instanței cu privire la menținerea măsurii arestării preventive.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr.332/02.04.2009, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr.5506/2008, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei.
Totodată, s-a dispus, în baza art.197 alin.1 - art.197 alin.2 lit. a cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, condamnarea inculpaților și - la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare fiecare.
În baza art.65 alin.2 cod penal rap. la art.197 alin.1 - art.197 alin.2 lit. a cod penal s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b și e cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 cod penal s-au interzis inculpaților drepturile prev. de art.64 lit. a,b și e cod penal.
În baza art. 350 cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților iar în baza art.88 cod penal, s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive de la 26.09.2008 la zi.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați inculpații, în solidar, să-i plătească acesteia 50.000 lei daune morale și 392,82 lei daune materiale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat, a reținut următoarele:
După o noapte petrecuta la jocuri de cărți, inculpații, si martorul au ieșit, in dimineața zilei de 26.09.2009, in jurul orei 6, sa se plimbe cu mașina condusă de ultimul dintre aceștia.
Ajungând pe str. B, inculpatul a observat-o, pe trotuar, pe partea vătămată - și l-a rugat pe să oprească, pentru că vrea să vorbească cu aceasta.
Din declarația părții vătămate reiese că pe data de 26.09.2008 la ora 6,00 se afla în zona susmenționată în așteptarea mamei sale, care venea de la țară cu bagaje.
În continuare, inculpatul s-a apropiat de ea, a întrebat-o ce face, iar aceasta i-a răspuns să o lase în pentru că nu-l cunoaște și că o așteaptă pe mama ei, însă inculpatul a început să o mângâie pe păr și față, și cu toate că partea vătămată i-a spus să înceteze, nu s-a oprit.
În acest timp, autoturismul din care a coborât tânărul s-a apropiat de ei, inculpatul a deschis portiera dreaptă spate, iar inculpatul i-a spus să urce în mașină, partea vătămată a refuzat, situație în care acesta i-a spus că, dacă nu urcă, o bagă în portbagaj și folosind forța au introdus-o în mașină.
Văzând acest lucru partea vătămată a început să plângă rugându-i să-i de-a drumul, însă inculpatul i-a spus să stea cuminte pentru că în acest fel va fi bine, iar în caz contrar se va uza de forță, și în timp ce se deplasau pe niște străzi lăturalnice, la un moment dat, mașina s-a oprit, iar cei doi inculpați au făcut schimb de locuri.
Inculpatul a început să o mângâie pe păr și piept spunându-i să facă sex oral cu el, iar în urma refuzului acesteia a fost prinsă de păr și obligată să întrețină un raport sexual oral.
La un moment dat inculpații au luat decizia de a se deplasa pe str. -, la o locuință părăsită, aflată în vecinătatea casei inculpatului, unde partea vătămată a fost scoasă cu forța din mașină de către inculpați, și au obligat-o să intre în acea casă.
În acest loc inculpatul a obligat-o să întrețină un raport sexual oral, iar în acest timp, în cameră a intrat și celălalt inculpat, care i-a scos hainele de pe ea și a obligat-o să întrețină și cu el un raport sexual oral, fără voia ei.
După consumarea actului sexual mai sus menționat partea vătămată a fost dusă în locuința inculpatului, aflată în imediata apropiere, și care a obligat-o să întrețină un raport sexual oral.
În timpul acestui raport sexual, în locuință a intrat un mai în vârstă, identificat ulterior în persoana tatălui inculpatului, situație în care victima a încercat să scape, însă inculpatul a prins-o și i-a pus mâna la gură să nu țipe amenințând-o că dacă strigă o va și o va tăia cu cuțitele pe care le are.
După plecarea acestuia, inculpatul a obligat-o să întrețină cu el un raport sexual normal și anal, cu toate că victima s-a împotrivit.
După consumarea faptelor mai sus menționate victima a părăsit locuința ajungând acasă cu un taxi, în jurul orei 11,00.
Inculpații au recunoscut comiterea faptelor sub aspect obiectiv, insa au arătat ca partea vătămata a fost de acord cu actele sexuale descrise, însă, din probele administrate nu se verifică aceasta susținere.
Astfel, in primul rând, elementele de context nu determină susținerea inculpaților, întrucât, partea vătămată se afla la ora aceea și in locul precizat pentru o precisă, întâmpinarea mamei sale, care excludea vreo dorința, chiar intempestivă, de a avea raporturi sexuale cu doua persoane necunoscute.
In al doilea rând, felul si modul in care s-au succedat elementele faptice, respectiv preluarea in mașina, consumarea unui raport sexual oral in mașina, de fata cu alte doua persoane in imediata apropiere, apoi deplasarea intr-o casa nelocuita, insalubra si din nou practicarea de acte sexuale de toate felurile si naturile cu ambii inculpați, la intervale mici de timp, nu numai ca nu sugerează o acceptare din partea victimei, ci chiar exclude acest lucru din cauza limitelor biologice la care a fost supusa aceasta.
Prin urmare, in aprecierea instanței, este dincolo de orice dubiu ca inculpații au acționat împotriva voinței parții vătămate in realizarea actelor sexuale menționate.
S-a stabilit că, în drept, faptele celor doi inculpați întrunesc elementele constitutive ale cate unei infracțiuni continuate de viol calificat in forma prevăzuta de art.197 alin.1- art.197 alin.2 lit. a cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal.
S-a considerat că, nu se poate dispune schimbarea de încadrare juridica ceruta de inculpați pentru ca din probele administrate rezulta ca in cauza sunt întrunite elementele infracțiunii unice complexe de viol, respectiv au fost doua persoane care alternativ si in aceleași împrejurări au practicat raporturi sexuale cu partea vătămata, fiecare dintre ei contribuind la înfrângerea voinței acesteia.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere periculozitatea deosebita a inculpaților ce rezultă din modul în care au acționat, respectiv luarea, prin forța, a unei persoane necunoscute, de pe strada, dintr-un loc public si central al unui oraș si o supun unor acte de agresiune sexuala, actele sexuale practicate, de o agresivitate animalică, modul cum au fost realizate aceste acte sexuale și durata lor in timp, consecințele fizice, dar mai ales psihice ale faptelor inculpaților asupra parții vătămate.
În raport de aceste elemente s-a aplicat inculpaților o pedeapsă cu închisoare, în cuantum de 10 ani, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a, b, si e cod penal precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.
Având in vedere soluția de condamnare a inculpaților, s-a apreciat că temeiurile avute in vedere la arestare sunt cel puțin la fel de prezente si in acest moment, astfel ca menținerea arestării preventive s-a dispus pe o perioada de 60 de zile.
Sub aspect civil, s-a apreciat că, prejudiciul moral este incomensurabil in totalitate, insa in raport cu ceea ce se știe până la acest moment, in raport de doctrina si jurisprudența relevante sub acest aspect, se impune obligarea inculpaților, în solidar, la plata unei sume de 50.000 lei urmând ca și cheltuielile de consiliere psihologica să fie suportate de către aceeași inculpați in mod solidar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel inculpații și, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr.84/19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr- s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații, și.
În baza art. 350 cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și pentru o perioadă de 60 zile începând cu data de 19 august 2009 și până la 17 octombrie 2009, inclusiv iar în baza art. 88 cod penal s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 26.09.2008 la zi.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Astfel în ceea ce privește comiterea faptelor și forma de vinovăție, s-a constatat că infracțiunea de viol în formă continuată a fost dovedită prin declarația părții vătămate, concluziile raportului medico - legal nr. 823 din 26.09.2008 întocmit de T, care confirmă prezența unor fisuri ale mucoasei anale produse printr-un mecanism de dilatare forțată a sfincterului și depoziția martorului -(fila 117 dosar UP și fila 112 dosar fond ).
Relevantă este depoziția acestui martor care a relatat că inculpatul împingea partea vătămată în mașină, aceasta a cerut să fie lăsată în, iar inculpatul a afirmat că "și dacă vrei și dacă nu vrei tot vei merge cu noi"
Martorul a mai relevat că partea vătămată s-a manifestat permanent în sensul de a fi lăsată în, iar după ce a fost transportă pe la diverse locuințe inculpații au întreținut relații sexuale orale și anale.
Chiar dacă inculpații au susținut că partea vătămată s-a deplasat și a întreținut actele sexuale de bună voie, acest aspect este infirmat în primul rând de faptul că părțile nu se cunoșteau, victima văzându-i pe inculpați prima oară din viață, iar în al doilea rând diferența disproporționată de gabarit în defavoarea părții vătămate (înălțime 1,51 și 38 kg), martorul confirmând introducerea forțată în autoturism a părții vătămate.
În plus, deși nu s-au evidențiat urme de violență, cu excepția fisurilor anale, pentru consumarea infracțiunii de viol este suficient ca întreținerea actului sexual să se realizeze prin constrângerea părții vătămate, constrângere care poate îmbrăca și forma amenințării implicite sau explicite.
La aceasta se mai adaugă faptul că victima a fost ridicată de pe stradă la sfârșitul lunii septembrie 2008, ora 6, fiind singură într-o stație de autobuz, pe întuneric, astfel încât, apărarea inculpaților nu este confirmată cu privire la acceptul victimei de a întreține de bună voie relații sexuale.
Referitor la încadrarea juridică, s-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a considerat că fapta inculpaților reprezintă infracțiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 al. 1 - al. 2 lit. a cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, întrucât fapta a fost comisă de 2 persoane împreună, iar pentru reținerea agravantei nu este necesar ca cei doi inculpați să întrețină concomitent acte sexuale cu partea vătămată, agravanta operând ca urmare a conjugării eforturilor inculpaților pentru a înfrânge rezistența victimei, urmată de întreținerea de acte sexuale.
Susținerea apelanților că a trecut o durată mare de timp din momentul în care partea vătămată a plecat de la inculpați ( ora 11) și depunerea plângerii penale (ora 16) poate fi explicabilă prin starea părții vătămate, care a încercat să-și revină din șoc în cele 5 ore până când a sesizat organele de urmărire penală.
S-a apreciat că, declarația martorului nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpaților deoarece depoziția sa nu se coroborează cu alte mijloace de probă, martorul fiind vecin cu inculpatul și acesta a văzut doar pe cele trei părți intrând în locuința inculpatului, partea vătămată fiind ținută de gât de către acesta și abordând "o veselie inexplicabilă"
Referitor la individualizarea pedepsei, s-a considerat că aceasta a fost corect dozată având în vedere modul de comitere a faptei, respectiv ridicarea victimei de pe stradă și apoi supunerea în mod repetat la realizarea unor raporturi sexuale orale și anale, condiții în care pedeapsa de 10 ani închisoare reflectă fidel gradul de pericol social al infracțiunii, fiind aptă să atingă scopul preventiv și educativ al pedepsei.
S-a apreciat că, se justifică și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e cod penal pe o durată de 5 după executarea pedepsei având în vedere că raportat la gravitatea faptei și consecințele acesteia inculpații sunt nedemni de a exercita dreptul de a alege și a fi ales, de a ocupa o funcție de stat și dreptul dea fi tutore sau curator.
Referitor la acțiunea civilă, s-a apreciat ca fiind corect modul de soluționare, având vedere consecințele fizice dar mai ales de ordin psihologic pe care le-a suferit victima infracțiunii, mai ale că, aceasta a fost nevoită să se adreseze unui psiholog.
De altfel martorul Rar elatat că după septembrie 2008, partea civilă avea un comportament schimbat în sensul că îi era teamă se meargă pe jos la facultate sau să iasă din casă, fiindu-i frică să mai întrețină relații intime, este mult mai retrasă și se întâlnește mult mai rar cu prietenii.
Martorul a confirmat și că partea civilă urmează un tratament urmare a unei rețete prescrisă de un medic psihiatru și a însoțit-o personal pe pentru a realiza consultații la psiholog
Referitor la despăgubirile materiale, s-a stabilit că, suma de3 92,82 lei a fost dovedită prin factura nr. - emisă la 1.12.2008 de C, care reprezintă contravaloare consultanță psihologică (350 lei) la care se adaugă 42,82 lei taxă consult medic psihiatru (fila 73-75 dosar fond).
Împotriva deciziei penale nr.84 din data de 19 august 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.332 din data de 02 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr.5506/2008, au formulat recurs inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a dispus iar instanța de apel a menținut condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.197 alin.1 - art.197 alin.2 lit. a cod penal cu aplic. art.41 alin.2 cod penal, hotărârile celor două instanțe fiind rezultatul unei grave erori de fapt, fiind incident cazul de casare prev. de art.385 ind.9 pct.18 cod procedură penală.
Se relevă că situația de fapt a fost reținută doar din declarațiile exclusive ale părții vătămate, și acestea date doar în fața organelor de poliție, partea vătămată nefiind audiată nici de instanța de apel și nici de instanța de fond, și parțial ale martorului.
Se arată că, cele două instanțe nu au luat în considerare declarațiile martorilor G, taximetrist, și, în condițiile în care aceștia nu erau interesați sau ținuți să declare în favoarea inculpatului, ținând seama numai de declarațiile părții vătămate și ale martorului, persoane interesate, de vreme ce partea vătămată a solicitat despăgubiri în valoare de 1 milion de euro iar cele de-al doilea pentru a nu i se reține o complicitate la comiterea faptei.
S-a reținut, în mod eronat că partea vătămată ar fi fost luată cu forța de pe str. B din Municipiul T, în dreptul restaurantului, practic centrul Municipiului T, unde se afla pentru aoî ntâmpina pe mama sa, care se întorcea, cu autobuzul, din provincie, în condițiile în care, pe de o parte, în acel loc nu se află nici o stație de autobuz, iar pe de altă parte, mama sa nu a venit în acea zi, concluzia celor două instanțe fiind greșită.
Se susține că, singura explicație ce poate fi primită este aceea că, partea vătămată venea de la un local de noapte, aflat în apropiere, iar la propunerea inculpatului, a acceptat să urce în mașină.
Se arată că, relațiile sexuale au avut loc cu acordul părții vătămate, întrucât, în caz contrar, avea posibilitatea să se opună, să strige după ajutor, atât trecătorilor cât și vecinului ca și tatălui inculpatului, ori partea vătămată nu s-a manifestat în nici un fel.
Se relevă că, asupra părții vătămate nu s-au exercitat violențe, aspect probat prin raportul de constatare medico - legal coroborat cu declarațiile celor doi inculpați.
Se învederează că, este incident cazul de casare prev. de art.385 ind.9 pct.10, raportat la împrejurarea că nuci una dintre cele două instanțe nu a procedat la audierea părții vătămate, declarația acesteia fiind esențială pentru stabilirea, în mod corect a situației de fapt.
În măsura în care cele două critici nu vor fi primite, se solicită a se constata incidența cazului de casare prev. de art.385 ind.9 pct.14 cod procedură penală, instanța de fond realizând o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpaților, și aceasta raportat la circumstanțele personale ale acestora, pedeapsă ce a fost menținută de către instanța de apel.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe și deciziei instanței de apel, conform art.385 ind.14 cod procedură penală, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev. de art.385 ind.6 alin.1 și 2 cod procedură penală, Curtea constată:
În ceea ce privește neaudierea părții vătămate la instanța de fond și la instanța de apel:
Potrivit art.77 alin.1 cod procedură penală, ascultarea părții vătămate se face potrivit dispozițiilor referitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.
Totodată, potrivit art.75 cod procedură penală, declarațiile părții vătămate, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Reținem că, la dosarul instanței instanței de fond s-au depus înscrisuri emise de către psihoterapeutul ce a acordat consultanță de specialitate părții vătămate, din care rezultă că, partea vătămată prezintă un sindrom de stres posttraumatic manifestat prin sentimente de teamă, neajutorare și groază, rezultat al unui eveniment psihotraumatizant, este marcată de amintirile dureroase legate de abuzul sexual și emoțional la care a fost supusă, ce a declanșat niveluri ridicate de frică.
Totodată, conform aceluiași psihoterapeut, procesul de judecată este un factor de menținere și întărire a traumei emoționale, fiind confruntată constant, pe toată durata procesului cu amintirile evenimentului și cu sentimentul de groază, amenințare, neputință și lipsă de control, fiindu-i frică de posibile acte de răzbunare din parte abuzatorilor săi, cu mențiunea că, această anxietate secundară este de natură să retraumatizeze pacienta.
Față de cele reliefate, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu aveau posibilitatea legală să procedeze la audierea părții vătămate, aceasta neputând fi obligată de a da o declarație.
Este de remarcat că, la nici un termen de judecată, care a avut loc la cele două instanțe, nici unul dintre inculpați nu au solicitat reaudeierea părții vătămate.
Totodată, evidențiem că, nefiind posibilă audierea acesteia în fața instanței de judecată, situația de fapt s-a stabilit în baza declarațiilor inculpaților coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, fără să se facă referire la susținerile părții vătămate, decât în măsura în care acestea s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, astfel încât dreptul la apărare al inculpaților nu a fost încălcat, cu atât mai mult cu cât, astfel cum am arătat, aceștia nu au solicitat nici un moment, în fața celor două instanțe, reaudierea părții vătămate.
Instanța de recurs, analizând cererea inculpaților privind audierea părții vătămate, reține că, pe de o parte, procedural nu se poate dispune obligarea părții vătămate de a da o declarație, iar pe de altă parte, aceasta nu poate influența situația de fapt reținută de către cele două instanțe întrucât, s-a luat în considerare numai ceea ce s-a coroborat cu alte probe administrate în cauză.
În consecință, apreciem ca fiind neîntemeiată critica formulată, nefiind incident cazul de casare prev. de art.385 ind.9 pct.10 cod procedură penală.
În ceea ce privește greșita condamnare a inculpaților, reținem următoarele:
Partea vătămată nu îi cunoștea pe cei doi inculpați, aspect susținut atât de către inculpați cât și de către martorul.
Reținem împrejurările în care a fost acostată partea vătămată, respectiv la o oră foarte matinală, înainte de a se lumina, într-un loc în care, în acel moment, nu se aflau alte persoane, de un de etnie rromă, aflat în stare de ebrietate și care s-a postat în imediata sa apropiere, cu posibilitatea imediată de a reacționa violent asupra părții vătămate.
Totodată, evidențiem că, partea vătămată și-a dat seama că acesta este însoțit de încă doi bărbați, și pe ajutorul cărora poate, aspect probat de faptul că, partea vătămată a avut posibilitatea să observe că inculpatul a coborât dintr-un autoturism, ce a rămas staționat la câțiva metri de locul unde se afla partea vătămată și care, la chemarea inculpatului, a revenit la locul unde se afla și unde portierele au fost deschise.
Împrejurările de loc, de timp și celelalte aspecte de circumstanțiere a împrejurărilor în care a fost acostată partea vătămată sunt recunoscute de către inculpați și de către martorul menționat.
că, partea vătămată și-a exprimat dezacordul de a se urca în mașină, arătându-i inculpatului că o așteaptă pe mama sa, partea vătămată comunicându-i că nu îl poate însoți, convorbirea dintre cei doi durând aproximativ 5 minute și care s-a finalizat în momentul în care, la cererea inculpatului, martorul a adus autoturismul în dreptul unde se afla cu partea vătămată.
că, în acest moment, inculpatul o ținea pe partea vătămată de mână iar în momentul în care, din interior, inculpatul a deschis portiera de la autoturism și a cerut părții vătămate să urce, inculpatul a tras-o de mână pe partea vătămată pentru a urca.
Acest aspect este recunoscut de către de inculpatul dar și de inculpatul, în declarațiile date în faza de urmărire penală, și pe care l-a retractat în declarația dată în fața instanței de judecată, dar fără a motiva această revenire, astfel încât această retractare nu va fi luată în considerare.
că și martorul confirmă refuzul părții vătămate de a se urca în mașină precum și motivarea acesteia dar și faptul că aceasta a avut o reținere de a se urca în autovehicul, reținere recunoscută și de inculpatul.
Mai mult, martorul confirmă că partea vătămată a fost împinsă pentru a se urca în autovehicul.
Refuzul părții vătămate de a fi în autoturism, alături de inculpați a fost exprimat de aceasta și în autovehicul, arătându-le acestora și solicitând să fie condusă la locul de unde a fost luată, cu motivația arătată inițial și inculpatului, în convorbirea avută pe trotuar, respectiv că o așteaptă mama sa, aspect, care este recunoscut de ambii inculpați în declarațiile date în faza de urmărire penală, cerere ce a fost repetată și în timpul în care autovehiculul era în mișcare, aspect confirmat atât de inculpatul cât și de martorul în declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Martorul menționat confirmă atitudinea părții vătămate și în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, arătând că, în permanență partea vătămată a solicitat de a fi lăsată în și de a fi dusă la locul de unde a fost luată și unde era așteptată de mama acesteia.
Inculpații nu au motivat retractarea acestor susțineri în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, astfel încât această revenire nemotivată a inculpaților asupra propriilor declarații nu va fi luată în considerare la soluționarea cauzei.
însă, atitudinea constantă a martorului referitoare la atitudinea de refuz a părții vătămate de a-i însoți pe inculpați.
În consecință în mod corect s-au luat în considerare de către cele două instanțe declarațiile martorului menționat, aceleași atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești și care se coroborează, referitor la acest aspect cu declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale.
Este de remarcat că, și din declarațiile acestui martor rezultă intenția acestuia de a-i acoperi, pe cât posibil pe inculpați, acesta încercând să nu dea relații cu privire la multe aspecte sub motivația că ar fi obosit, că era atent la condus și deci nu a urmărit nici conversația celor doi inculpați și nici ceea ce s-a întâmplat în autoturism, atitudine pe cât posibil menținută și în cursul cercetării judecătorești, astfel încât, această atitudine, coroborată și cu cele mai sus reliefate, exclud intenția martorului de a da declarații necorespunzătoare adevărului pentru a scăpa de acuzații.
Împrejurările de loc, de timp și celelalte aspecte de circumstanțiere a împrejurărilor în care a fost acostată și urcată în autovehicul partea vătămată, mai sus evidențiate, la care se adaugă starea de ebrietate a celor trei bărbați, forța fizică de care aceștia puteau dispune în orice moment și nu în ultimul rând disproporția de statură și forță fizică dintre cei trei bărbați și partea vătămată,sunt suficiente prin ele însele de a crea părții vătămate o stare de temere cu privire la răul ce i se putea întâmpla dacă ar fi reacționat mai mult decât printr-o cerere expresă de a fi lăsată în și de a fi condusă la locul de unde a fost luată.
În consecință, manifestarea non violentă a părții vătămate, în sensul că nu a strigat ori nu a opus rezistență fizică, nu poate conduce la concluzia unui consimțământ al acesteia, atât în momentul inițial al acostării și al urcării în autovehicul cât și ulterior în cel al consumării relațiilor sexuale.
Mai mult, martorul, relatează, într-una din declarațiile date în faza de urmărire penală că, cei doi inculpați au discutat între ei, dându-i de înțeles victimei că, orice atitudine va adopta va trebui să întrețină raporturi sexuale cu ei.
că, potrivit declarațiilor inculpatului, date în cursul urmăririi penale, acostarea părții vătămate s-a făcut cu scopul de a fi urcată în autoturism pentru ca cei doi inculpați să întrețină raporturi sexuale cu aceștia.
Atât cei doi inculpați cât și martorul menționat confirmă că, la un moment dat, martorul a oprit autoturismul pentru ca inculpatul să treacă pe bancheta din spate, lângă partea vătămată, ceea ce s-a făcut la cererea expresă a inculpatului, cerere care este în conformitate cu scopul pentru care partea vătămată a fost acostată și urcată în mașină.
Acest aspect este confirmat de către inculpatul, în declarația dată în cursul urmăririi penale, cu precizarea că, atât inculpatul cât și martorul sunt evazivi cu privire la circumstanțele în care s-a făcut schimb de locuri, cu mențiunea că, nici inculpatul și nici martorul nu au susținut varianta prezentată de inculpatul, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești potrivit cu care schimbul de locuri s-a făcut la cererea părții vătămate căreia îi plăcea de inculpatul.
Astfel cum recunoaște și inculpatul și cum confirmă și celălalt inculpat, pe bancheta din spate a autovehiculului s-a consumat un act sexual oral.
Lipsa unei reacții fizice violente a părții vătămate, de opoziție fizică este susținută de ambii inculpați cât și de martor, și trebuie să fie însușită și de către instanță, însă această atitudine nu valorează un consimțământ, atâta timp cât, împrejurările de loc, de timp și celelalte aspecte de circumstanțiere a împrejurărilor în care a fost acostată și urcată în autovehicul partea vătămată, mai sus evidențiate, la care se adaugă starea de ebrietate a celor trei bărbați, forța fizică de care aceștia puteau dispune în orice moment, amenințarea rezultată fără dubiu din discuțiile celor doi inculpați în sensul că atât cu opoziție cât și fără, relațiile sexuale tot vor avea loc, și nu în ultimul rând disproporția de statură și forță fizică dintre cei trei bărbați și partea vătămată, sunt suficiente prin ele însele de a crea părții vătămate o stare de temere cu privire la răul ce i se putea întâmpla dacă ar fi reacționat mai mult decât printr-o cerere expresă de a fi lăsată în și de a fi condusă la locul de unde a fost luată.
În consecință, manifestarea non violentă a părții vătămate, în sensul că nu a strigat ori nu a opus rezistență fizică, nu poate conduce la concluzia unui consimțământ al acesteia.
Nu trebuie uitat că partea vătămată se afla într-o mașină în mișcare, la o oră matinală și deci la dispoziția completă a celor trei bărbați, cu atât mai mult cu cât, nici unul dintre ei nu a reacționat pozitiv la cererile repetate ale acesteia de a fi lăsată în și de a fi dusă înapoi la locul de unde a fost luată.
Reținem, potrivit declarației martorului că întrucât afară se luminase și se putea observa că în autoturism aveau relații sexuale, a solicitat celor doi inculpați să îi precizeze ce urmează să facă în continuare, moment în care inculpatul i-a solicitat să îi ducă la o adresă unde se afla o casă părăsită, aspect ce a fost confirmat și de către celălalt inculpat, ceea ce martorul a și făcut.
Apărarea inculpaților potrivit cu care partea vătămată și-a exprimat implicit acordul de a merge la locuința părăsită și de a întreține relații sexuale cu aceștia prin aceea că nu a manifestat nici o rezistență fizică nici în autoturism ori în momentul în care a coborât din autovehicul și nici când a fost condusă de la autoturism spre locuința părăsită, după cum nu a s-a opus fizic nici în momentul practicării relațiilor sexuale, a fost, în mod corect înlăturată de către cele două instanțe, având în vedere, așa cum am mai evidențiat împrejurările de loc, de timp și celelalte aspecte de circumstanțiere a împrejurărilor în care a fost acostată și urcată în autovehicul partea vătămată, mai sus evidențiate, la care se adaugă starea de ebrietate a celor trei bărbați, forța fizică de care aceștia puteau dispune în orice moment, amenințarea rezultată fără dubiu din discuțiile celor doi inculpați în sensul că atât cu opoziție cât și fără, relațiile sexuale tot vor avea loc, și nu în ultimul rând disproporția de statură și forță fizică dintre cei trei bărbați și partea vătămată, precum și faptul că, cererile anterioare de a fi lăsată în și de a fi condusă la locul de unde a fost luată au rămas fără nici un rezultat, mai mult, au fost urmate de actul sexual oral întreținut cu inculpatul.
În același sens este și faptul că, partea vătămată a avut posibilitatea să afle că vor merge la o casă părăsită, deci într-un loc unde nu va avea posibilitatea să fie observată de alte persoane și care eventual să intervină în favoarea sa și totodată, a putut constata că nici unul dintre cei trei bărbați care o însoțeau nu aveau o atitudine favorabilă ei, toți trei fiind prieteni, acționând în sensul creării condițiilor pentru ca cei doi inculpați să poată să întrețină relații sexuale cu partea vătămată, potrivit scopului prestabilit de aceștia.
Reținem că, partea vătămată a putut constata că, inclusiv martorul îi ascultă pe cei doi inculpați, acesta comportându-se conform cerințelor celor doi, respectiv de a-i conduce la locul părăsit indicat de inculpatul și acceptat de celălalt inculpat și aceasta cu toate că, potrivit declarațiilor martorului, date atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, și a celor doi inculpați, date de aceștia în cursul urmăririi penale, partea vătămată a solicitat, în mod repetat să fie lăsată în.
Relevant este și faptul că, inculpații au ales să meargă la locuința părăsită și nu la locuința inculpatului întrucât, potrivit propriei sale declarații, date în cursul urmăririi penale, în locuința sa se aflau tatăl și fratele său, și urma să aștepte ca aceștia să plece din domiciliu, ceea ce s-a și întâmplat.
Dacă relațiile sexuale ar fi avut loc cu acordul părții vătămate nimic nu l-ar fi împiedicat pe inculpatul să se deplaseze, de la bun început la propria sa locuință.
În această locație ambii inculpați au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, relații sexuale ce au avut loc fără acordul părții vătămate.
În mod corect a fost înlăturată declarația martorului întrucât, pe de o parte, nici inculpații și nici martorul nu au afirmat în cursul urmăririi penale că în cursul dimineții s-ar fi întâlnit cu acest martor, mai mult că s-ar fi salutat cu acesta, această împrejurare fiind susținută de către inculpatul abia în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, mai mult, este negată de inculpatul în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, acesta arătând că nu a observat nici o persoană în momentul în care au intrat în locuința părăsită, aspect care este susținut și de martorul acesta arătând și el că nu a observat nici o persoană în momentul în care au intrat în locuința părăsită, astfel încât prezența acestui martor este sub semnul dubiului.
Depoziția acestui martor a fost înlăturată în mod corect și datorită faptului că, acesta a relatat aspecte diferite de ceea ce a susținut chiar inculpatul, respectiv că, cei patru ar fi intrat, în jurul orelor 6, direct în locuința inculpatului, în condițiile în care atât inculpații cât și martorul au arătat că, mai întâi, au intrat în locuința părăsită, și mai târziu, au mers la locuința inculpatului, și aceasta pe rând, mai întâi inculpatul cu partea vătămată, în absența inculpatului și a martorului, de asemenea, că, toate persoanele pe care le-a văzut în cursul dimineții intrând în locuința inculpatului au plecat în jurul orelor 13, cu un taxi, aspect nereal, de vreme ce, atât ora cât și ordinea plecării este diferită, acestea din urmă fiind susținută atât de către inculpați cât și de către martorul, respectiv, mai întâi inculpatul și martorul, apoi partea vătămată, și aceasta în jurul orelor 11, iar inculpatul nu a părăsit de loc propria locuință.
Depoziția martorului G, taximetristul ce a condus-o pe partea vătămată la domiciliul său este nerelevantă sub aspectul contestat de către inculpați, respectiv lipsa consimțământului părții vătămate la practicarea relațiilor sexuale, întrucât, acesta a menționat că, nu a putut observa comportamentul inculpatului și al părții vătămate iar partea vătămată nu i-a spus nimic cu privire la evenimentele în care a fost implicată și totodată că nu i-a dat nici o atenție întrucât i s-a părut a fi un copil.
Nu trebuie uitat că taximetristul era o persoană străină, de sex bărbătesc, fiind puțin plauzibil ca o femeie, după ce a trecut printr-o experiență urâtă în ceea ce privește viața ei intimă să povestească oricui ceea ce i s-a întâmplat, fiind cunoscut că, de cele mai multe ori este foarte greu să se formuleze plângere ori să se relateze despre aceasta chiar și organelor de anchetă ori chiar familiei.
În jurul orelor 9, după plecarea inculpatului și a martorului, dar și a tatălui inculpatului, acesta împreună cu partea vătămată au mers la locuința inculpatului, aflată în imediata apropiere a locuinței părăsite, loc unde, într-o cameră aflată în renovare inculpatul a întreținut din nou raporturi sexuale cu partea vătămată și unde au fost găsiți de inculpatul, care deși plecase, a revenit, tot împreună cu martorul.
Este de menționat că, inculpatul s-a deplasat la propria sa locuință numai după ce a fost asigurat de inculpatul că tatăl său a plecat de acasă pentru a-l conduce la serviciu pe fratele său și a dus-o pe partea vătămată într-o cameră aflată în renovare.
Este evident, că nici în aceste împrejurări partea vătămată nu a fost în situația de a putea cere ajutor vreunei alte persoane, aceasta rămânând, pentru o scurtă perioadă, singură cu inculpatul, ulterior, fiind iar în prezența a trei bărbați, despre care cunoștea că nu le poate cere ajutor și aceasta datorită comportamentului anterior al fiecăruia, astfel cum l-am reliefat.
În ceea ce privește atitudinea părții vătămate, respectiv că nu și-a manifestat fizic opoziția și nici nu a mai solicitat să fie lăsată să plece, facem trimitere la cele anterior enunțate, și care conduc la concluzia, fără echivoc, că partea vătămată și-a dat seama că orice opoziție este de prisos, cei doi inculpați acționând cu toată determinarea în realizarea scopului propus, acela de a întreține relații sexuale cu partea vătămată.
În sensul aceleiași concluzii este și relatarea martorului potrivit cu care partea vătămată nu s-a manifestat ca o femeie care ar dori să întrețină relații sexuale, era îngândurată, serioasă, mergea ca un robot, era afectată de ceea ce i se întâmpla și nu putea să spună nimic, aspecte susținute de martor atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.
Mai mult, prezența a trei bărbați aflați în stare de ebrietate, relațiile de prietenie dintre aceștia, lipsa oricărei posibilități de a cere ajutor altor persoane, disproporția de statură și forță fizică în raport de oricare dintre cei trei bărbați sunt aspecte de natură să formeze părții vătămate convingerea că orice opoziție ar fi fost de prisos dar și starea de temere că, reacționând în vreun mod părții vătămate i se putea produce și un alt rău.
Referitor la prezența tatălui inculpatului în locuință, evidențiem, că acestuia nu i s-a adus la cunoștință, în momentul în care se afla în casă că, în camera alăturată se afla partea vătămată cu inculpatul și nici nu a avut posibilitatea să ia cunoștință deoarece în cameră era lumina stinsă, și s-a încetat orice activitate pentru a nu se auzi zgomot.
S-a susținut că, lipsa oricărei reacții a părții vătămate în momentul prezenței în locuință a tatălui inculpatului, căruia, după susținerile inculpaților, aceasta îi putea cere ajutor, trebuie interpretată în sensul acordului acesteia de a întreține relații sexuale cu inculpații, nu poate fi primită, întrucât, posibilitatea victimei de a cere ajutor nu a fost dovedită, iar reacția inculpatului de a întrerupe orice activitate pentru a nu fi auzită prezența lor în cameră, impune concluzia că a luat măsuri pentru ca nici partea vătămată să nu poată fi auzită, cu atât mai mult cu cât, toate măsurile luate de inculpați, anterior, inclusiv plasarea părții vătămate într-o cameră aflată în renovare, conduc la concluzia că, inculpații au intenționat menținerea în ascuns a relațiilor sexuale practicate cu partea vătămată.
Față de cele reliefate, apreciem că, în mod corect s-a reținut că relațiile sexuale au fost realizate fără acordul părții vătămate, criticile formulate în acest sens de către inculpați, fiind nefondate.
Abuzul sexual a încetat numai în momentul în care inculpatului i s-a făcut somn, moment în care a acceptat cererea părții vătămate de a fi lăsată să plece acasă.
Referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, apreciem că, instanța de fond a realizat o corectă individualizare, în acord cu criteriile generale și obligatorii prev. de art.72 cod penal.
în acest sens gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei comise, ce rezultă, în primul rând din împrejurările și modalitatea de săvârșire, prin luarea părții vătămate de la locul unde se afla împotriva voinței sale, de către două persoane și în prezența unei a treia pe ajutorul căreia puteau, prin conjugarea eforturilor acestora și folosindu-se de un autoturism.
multitudinea actelor sexuale la care a fost supusă partea vătămată, ceea ce a determinat reținerea cauzei generale de agravare a răspunderii penale, respectiv forma continuată a infracțiunii, atât normale cât și orale și anale, în diferite locații și chiar în autoturism, în prezența altor persoane, perioada îndelungată în care s-au practicat astfel de relații, unele dintre ele catalogate de partea vătămată ca fiind perversiuni sexuale, și care au provocat și suferințe fizice determinate de fisurile anale produse.
De asemenea, în același sens sunt și caracteristicile fizice ale părții vătămate, respectiv o persoană de o statură mică, de greutate redusă, statură ce l-a determinat pe unul din martori să aprecieze că este un copil, comparativ cu caracteristicile fizice ale celor doi inculpați, persoane înalte, de constituție robustă.
Gradul ridicat de pericol social concret este determinat și de urmările produse, partea vătămată prezentând un sindrom de stres posttraumatic manifestat prin sentimente de teamă, neajutorare și groază, rezultat al unui eveniment psihotraumatizant, este marcată de amintirile dureroase legate de abuzul sexual și emoțional la care a fost supusă, ce a declanșat niveluri ridicate de frică, neputință și lipsă de control, modificări comportamentale ce i-a afectat viața de familie, socială și relațiile cu propriul prieten.
Față de aceste aspecte, vârsta tânără a celor doi inculpați, lipsa antecedentelor penale și faptul că unul dintre ei, respectiv inculpatul a avut performanțe pe plan sportiv nu pot conduce la o apreciere a unui grad mai redus de pericol social al faptei comise.
În consecință, și această critică apare ca fiind nefondată.
Apreciind toate criticile formulate ca fiind neîntemeiate, și întrucât nu au fost identificate și alte motive de nelegalitate și netemeinicie care să fie luate în considerare din oficiu și care să conducă la reformarea celor două hotărâri, Curtea, în baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați și.
În baza art. 385 ind.17 alin.4 cod procedură penală în ref. la art.383 alin.2 cod procedură penală, se va deduce arestul preventiv, pentru ambii inculpați, de la data de 19.08.2009 la zi.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei fiecare.
În baza art.189 cod procedură penală, onorariul avocat oficiu, în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați ( fiul lui și, născit la 29.03.1983) și ( fiul lui și, născut la 27.05.1989).
În baza art. 385 ind.17 alin.4 cod procedură penală în ref. la art.383 alin.2 cod procedură penală,
Deduce arestul preventiv, pentru ambii inculpați, de la data de 19.08.2009 la zi.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală,
Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 lei fiecare.
În baza art.189 cod procedură penală,
Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat.
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Jud fond
Jud apel V
D
Red jud rec EC -
2ex/28.12.2009
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Eleni Cristina Marcu, Viorica
