Violul (art.197 cod penal). Decizia 7/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.7/MP

Ședința lipsită de publicitate din data de 15 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

Pe rol, pronunțarea asupra apelului penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.80 din data de 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.197 alin.1,2 Cod penal.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 aprilie 2009 și 15 aprilie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.80 din data de 23 februarie 2009, pronunțată în dosarul penal nr.-, Tribunalul Constanța, a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul.

În baza art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I cu aplicarea art. 41 alin. 2. și art. 37 lit. aac ondamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 07.03.1976 în mun. C, jud. C la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată ( parte vătămată ).

În baza art. 65 alin. 2. raportat la art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b, d,e pe o durată de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I cu aplicarea art. 37 lit. aac ondamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 07.03.1976 în mun. C, jud. C la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol ( parte vătămată ).

În baza art. 65 alin. 2. raportat la art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b, d,e pe o durată de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 alin. 1. a revocat liberarea condiționată a inculpatului privind restul de 1619 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 39/11.04.1995 a Tribunalului Constanța, contopește restul rămas neexecutat de 1619 zile închisoare cu fiecare dintre pedepsele de 16 ani închisoare, respectiv 15 ani închisoare, rezultând pedepsele de 16 ani închisoare și 15 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 3. a contopit pedepsele principale și pedepsele complementare stabilite inculpatului, în final inculpatul execută pedeapsa 16 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b, d,e (după executarea pedepsei principale ).

În baza art. 71 alin. 1,2,3 a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b, d,e pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. 1. Pr. Pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere.

În baza art. 88. a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 17.10.2008 la zi.

A admis acțiunile civile formulate de părțile civile și.

În baza art. 14. Pr. Pen. și art. 346. Pr. Pen. raportat la art. 998, 999. Civ. a obligat inculpatul la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale:

- 5.000 lei către partea civilă ( prin reprezentant legal )

- 5.000 lei către partea civilă ( prin reprezentant legal ).

În baza art. 191 alin. 1. Pr. Pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189. Pr. pen. suma de 1.100 lei reprezentând onorarii apărători desemnați din oficiu - avocat ( 400 lei ), avocat ( 400 lei ), avocat ( 150 lei ) și avocat ( 150 lei ) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului

Prin rechizitoriul nr. 1284/P/2008 din data de 11.11.1008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanțas -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infrcațiunilor prev. de art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I cu aplicarea art. 41 alin. 2. și art. 37 lit. a, respectiv art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I cu aplicarea art. 37 lit. a, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 31.05.2005 inculpatul a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse de 15 ani închisoare. În cursul aceluiași an inculpatul a început o relație de concubinaj cu numita, mama părților vătămate și, astfel că din acel moment inculpatul, numita, împreună cu cei 7 copii ai săi, printre care și părțile vătămate și, au locuit în casa mamei inculpatului, din sat, com., jud.

Din luna februarie 2008 numita și-a găsit un loc de muncă la Șantierul Naval M, având zilnic un program de lucru ce se desfășura în intervalul orar 5,45 - 19,30.

Profitând de absența îndelungată de la domiciliu a concubinei sale, inculpatul a decis să întrețină relații sexuale cu părțile vătămate și, folosindu-se de ascendentul moral asupra minorelor, oferit de statutul de concubin al mamei părților vătămate, dar și de teama insuflată în decursul timpului prin corecții fizice.

1.În data de 15.09.2008, în lipsa de la domiciliu a numitelor, și, inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată să-1 însoțească într-o încăpere a imobilului în care locuiau, a scos clanța ușii de acces în respectiva încăpere și i-a solicitat victimei să întrețină un raport sexual. Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul i-a aplicat un pumn în partea dreaptă a feței și a amenințat-o că o omoară dacă va încerca să solicite ajutor, după care a obligat-o să de dezbrace și a întreținut cu aceasta un raport sexual normal. După consumarea agresiunii sexuale, inculpatul i-a adresat din nou minorei amenințări, spunându-i că o va omorî dacă va relata vreunei persoane cele întâmplate.

2. În data de 29.09.2008, procedând într-un mod similar, prin constrângere morală, inculpatul a întreținut un nou raport sexual normal cu minora, în magazia din curtea imobilului. După consumarea raportului sexual, inculpatul a amenințat din nou partea vătămată că o va omorî dacă va relata cele întâmplate.

Partea vătămată a relatat ce i s-a întâmplat martorei, sora inculpatului, dar și părții vătămate, cerându-le să nu spună mamei sale despre abuzurile sexuale la care a fost supusă.

3. În data de 13.10.2008, în jurul orei 13,30, inculpatul a trimis-o pe martora să plimbe pe unul dintre copii mai mici ai familiei, iar pe a trimis-o la magazin. În continuare, inculpatul i-a cerut părții vătămate i să se deplaseze într-una din încăperile imobilului pentru a-1 ajuta la văruit. upă ce minora a intrat în camera respectivă, inculpatul a urmat-o, a încuiat ușa de acces în încăpere, i-a aplicat fetei două palme în zona feței, a forțat-o să se dezbrace și a constrâns-o să întrețină un nou raport sexual normal.

Martora a declarat în faza de urmărire penală că în data respectivă revenit în locuință și a constatat că inculpatul și partea vătămată se aflau într-o încăpere a cărei ușă este încuiată, a strigat pe partea vătămată, dar nu a primit niciun răspuns. După puțin timp însă, a ieșit din camera respectivă și, plângând, i-a confirmat martorei faptul că fusese din nou constrânsă de către inculpat să întrețină relații sexuale.

4. În data de 16.10.2008, în jurul orei 17,00, profitând de absența de la domiciliu a numitelor, și, inculpatul i-a cerut părții vătămate, să-i aducă o cafea și o bere în grădina din spatele casei.

Partea vătămată i-a adus inculpatului băuturile cerute, iar acesta a prins-o de mână, a tras-o în jos și a obligat-o să se așeze pe o pătură, încercând apoi să o dezbrace și cerându-i să întrețină relații sexuale. Deoarece partea vătămată a refuzat, inculpatul i-a imobilizat mâinile și picioarele, a amenințat că o va strânge de gât dacă va solicita ajutor, i-a dat jos în mod forțat obiectele de îmbrăcăminte și a întreținut un raport sexual normal, cu prilejul căruia a avut loc și deflorarea minorei.

După consumarea actului sexual, partea vătămată s-a îndepărtat plângând și a relatat cele întâmplate martorei, dar și surorii sale.

În jurul orei 19,00, când mama părților vătămate a revenit de la locul de muncă, partea vătămată i-a adus acesteia la cunoștință agresiunile sexuale comise de către inculpat asupra lor.

Numita l-a întrebat pe inculpat dacă sunt adevărate acuzațiile aduse de minore, dar acesta a negat, însă când i s-a cerut să jure că nu este adevărat inculpatul nu a mai spus nimic, astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului. Atitudinea inculpatului i-a creat numitei convingerea că cele relatate de minore sunt adevărate.

În consecință, a doua zi numita nu a mai mers la serviciu, fără însă a spune membrilor familiei, și s-a scuns în podul locuinței pentru a urmări comportamentul inculpatului. În cursul dimineții, în locuința sa, inculpatul a vorbit cu o vecină, respectiv, căreia i-a spus despre acuzațiile care i-a fost aduse, exprimându-se în sensul că o va și o va da afară din casă pe numita. Aceasta, fiind în podul casei, a auzit cele spuse de inculpat, s-a supărat și a luat hotărârea de a sesiza organele de poliție.

Situația de fapt reținută de prima instanță a dost dovedită cu umrătoarele mijloace de probă: declarațiile date de inculpat și numita în faza de judecată, procesul verbal aflat la fila 10 din dosarul de urmărire penală din care rezultă că numita a sesizat organele de poliție în data de 17.10.2008, ceea ce vine să confirma susținerile numitei, rapoartele de constatare medico - legală nr. 89/S și nr. 90/S întocmite de către Serviciul de Medicină Legală Județean C la data de 31.10.2008 a reieșit că a prezentat o deflorare veche, a cărei dată nu a putut fi precizată, iar a prezentat o deflorare recentă, ce poate data din 16.10.2008; pe capul, trunchiul și membrele sus-numitelor nefiind însă identificate leziuni de violență.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.

Apelul nu a fost motivat în scris.

Din susținerea orală a motivelor de apel, se constată că apelantul a criticat hotărârea apelată sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptelor ce fac obiectul judecății, reiterându-și cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni de viol prev.de art.197 al.1,2 lit."b" și al.3 teza I, în două infracțiuni de act sexual cu un minor, prev.de art.198 al.1 Cod penal.

Verificând hotărârea apelată, potrivit art.371 Cod pr.penală, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Elementul de fapt esențial pentru a reține încadrarea juridică solicitată de apelantul inculpat îl constituie existența sau inexistența consimțământului celor două victime, minorele și.

Cu privire la acest element, Curtea apreciază declarațiile părților vătămate consemnate pe timpul judecății ca nesincere și vădit datorate unei constrângeri morale exercitate de mama victimelor și concubina inculpatului.

Această apreciere concordă cu cea a primei instanțe, care a înlăturat justificat declarațiile celor două părți, administrate nemijlocit, întrucât declarațiile din faza de urmărire penală sunt credibile și se coroborează cu concluziile examinării și consilierii psihologice ale victimelor, cu indiciile vizând comportamentul simulat al inculpatului, precum și cu starea de fapt socio-familială a victimelor, aflate direct sau prin intermediul mamei, într-o dependență materială, cu specific locativ, față de familia inculpatului.

Ca atare Curtea, ca instanță de apel, apreciază că actele sexuale exercitate de inculpat asupra părților vătămate, au fost efectuate prin constrângeri și amenințare, în concordanță cu ansamblul probelor administrate, sens în care se apreciază că încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță este corectă, iar motivul de apel invocat este neîntemeiat.

În cauză, nu se constată existența unei alte neregularități a hotărârii apelate, care să impună reformarea acesteia pe calea admiterii apelului, hotărârea apelată fiind legală și temeinică, inclusiv în ce privește individualizarea pedepselor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.80 din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 380 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 200 lei pentru avocat, se va plăti, conform art.189 Cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.

Conform art.383 cu referire la art.381 Cod procedură penală,

Deduce arestul preventiv de la 23.02.2009.

Potrivit art.383 cu referire la art.350 alin.1 și art.160 Cod procedură penală,

Menține starea de arest a inculpatului - fiul lui G și, născut la data de 07.03.1976, cu începere de la data de 15.04.2009.

Face aplicarea art.309 alin.ultim Cod procedură penală.

Cu recurs în termen de 10 zile de pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Jud.fond

Red.dec.Jud./14.05.2009

Tehnored.Gref.-/ 3 ex.

Data: 14.05.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 7/2009. Curtea de Apel Constanta