Violul (art.197 cod penal). Decizia 8/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 8/
Ședința publică din 03 Februarie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul penal declarat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.499 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat apelantul revizuient, asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.443/2009.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s- permis apărătorului să ia legătura cu recurentul revizuient.
Avocat și procurorul, având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru apelant, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în nici-unul din cazurile prev. de art.394 Cod procedură penală, lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului, menținerea sentinței ca legală și temeinică. Motivele invocate nu se încadrează în nici-unul din cazurile prev. de art. 394 Cod procedură penală.
Apelantul revizuient având ultimul cuvânt potrivit art. 377 al. ultim, lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului. Depune un memoriu.
CURT
Prin sentința penală nr.499 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeșs - respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuient. fiul lui și -, născut la 16.05.1980, CNP -, domiciliat în sat, jud.A, deținut în Penitenciarul Colibași.
A fost obligat revizuientul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.11/MF/30.10.2007 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2/A/MF/15.01.2008 a Curții de Apel Pitești, revizuientul a fost condamnat la 10 ani închisoare în cond.art.57 și 71 Cod penal și la 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped.de art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
Ca situație de fapt s-a reținut că, la data de 27.11.2006, prin folosirea violenței, revizuientul a încercat să întrețină un raport sexual anal cu minorul, însă datorită stării de ebrietate în care se afla, acesta nu a reușit, ejaculând în afara anusului minorului.
Cu privire la motivul de revizuire ce se referă la dozarea pedepsei, tribunalul a constatat că acesta nu face parte din cazurile de revizuire prev.de art.394 alin.1 Cod pr.penală.
De asemenea, referitor la al doilea motiv al cererii de revizuire prin care se invocă nesinceritatea martorilor audiați în cauză, s-a reținut că acesta se regăsește printre motivele de revizuire la cazul prevăzut de art.394 alin.1 lit.b Cod pr.penală, dar în cazul de speță nu se conturează.
Împotriva acestei sentințe declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea sentinței penale atacate întrucât a fost condamnat pe nedrept.
Condamnatul a invocat în cererea de revizuire că datorită declarațiilor mincinoase date de martorii audiați în cauză a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În speță, însă, nu s-a făcut dovada că martorii ar fi fost angrenați într-un proces penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza privind pe revizuientul.
Mai mult, pentru ca mărturia mincinoasă să poată constitui temei pentru revizuirea unei hotărâri definitive, trebuie să se constate că acea mărturie a servit la pronunțarea hotărârii, că în considerentele hotărârii ea a constituit una din probele care au format convingerea instanței.
În cauză, se constată că prima instanță, când a pronunțat hotărârea de condamnare a revizuientului pentru infracțiunea de viol, a avut în vedere declarațiile martorilor, pe care le-a coroborat cu celelalte probe ale dosarului.
Nu se constată oscilații sau reveniri în depozițiile acestor martori, pentru a se crea dubii cu privire la sinceritatea acestora, iar de-a lungul procesului inculpatul a avut o atitudine constantă de recunoaștere a infracțiunii reținute în sarcina sa.
În concluzie, se constată că prima instanță, în mod corect a reținut că motivele invocate de revizuient cu privire la redozarea pedepsei aplicate nu se încadrează printre cele prevăzute de dispozițiile art.394 Cod procedură penală, iar potrivit dispozițiilor art.394 al.3 Cod procedură penală, mărturia mincinoasă trebuie să fi determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, chestiuni care nu se regăsesc în speță.
Pentru considerentele reținute, în temeiul disp.art.379 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul, fiul lui și -, născut la 16.05.1980, CNP -, domiciliat în sat, jud.A, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.499 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe apelant la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2009 la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.
Grefier,
Red.:
Tehn.
3 ex.
Jud.fond: G.
11.02.2009.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Elena Minodora Rusu