Violul (art.197 cod penal). Decizia 807/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 807

Ședința publică din data de 11 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier -

-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul (deținut în Penitenciarul Vrancea ) împotriva deciziei penale nr. 369 din data de 7.10.2009 a Tribunalului Vrancea.

La apelul nominal a răspuns: recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 5600 emisă de Baroul Galați la data de 30.11.2009.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Curtea, aduce la cunoștința recurentului inculpat că pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, conform prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură penală s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu; totodată, conform prevederilor art. 6 Cod procedură penală i se face cunoscut faptul că are dreptul de a-și angaja apărător ales, dacă consideră necesar, sens în care se acordă un singur termen.

Recurentul inculpat nu consideră necesar să-și angajeze apărător ales și, întrucât insistă în soluționarea recursului, solicită a fi asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Conform prevederilor art. 294 alin. 3 Cod procedură penală s-a acordat dreptul recurentului inculpat, de a lua legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția de inadmisibilitate a recursului declarat în cauză, având în vedere prevederile art. 3851, lit.1Cod procedură penală.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită să se aprecieze asupra recursului declarat în cauză, împotriva unei decizii definitive.

Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care lasă la aprecierea instanței asupra excepției invocate.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată cele ce urmează:

Prin sentința penală nr. 161 din data de 25.06.2009 Judecătoria Panciua dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 cod penal cu aplic. art.37 lit. a cod penal la 1(un) an închisoare și de viol prev. de art.197 alin.1 cod penal cu aplic. art.37 lit. a cod penal la 3 (trei)ani închisoare.

În baza art.33 lit. a și art.34 lit. cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.61 alin.1 cod penal s- dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă neexecutat de 1121 zile din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.993 din 5.07.2005 a Judecătoriei Bistrița N.

În baza art.34 lit. b și art.39 alin.2 cod penal s-a contopit restul de pedeapsă neexecutat de 1121 zile în pedeapsa de 3 ani aplicată prin prezenta sentință dispunând ca inculpatul să execute în total 3 ani închisoare.

În condițiile art. 71 cod penal pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a ipoteza a-II-a și litera b cod penal.

În baza art.88 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 26.03.2009 la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul să plătească suma de 800 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorar de avocat din oficiu a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu pentru nelegalitate și netemeinicia sentinței.

In motivele de recurs s-a susținut că deși inculpatul recidivist fiind a comis o faptă de un pericol social deosebit instanța de judecată a aplicat o pedeapsă într-un cuantum minim, greșit individualizat față de disp.art.72 cod penal și că în mod eronat instanța de fond deși a dispus contopirea unui rest de pedeapsă rămas neexecutat, a stabilit pedeapsa sub limita restului contopit pedepse suficient coercitive și educative pentru inculpat.

Examinând lucrările dosarului față de motivele de recurs, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.371/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pancius -a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatului acuzat de comiterea infracțiunilor prev. de art.192 al.1 cod penal - violare de domiciliu - art.197 alin.1 cod penal, viol cu aplicarea disp.art.33 lit. a cod penal privind concursul real de infracțiuni și art.37 lit. a Cod penal privind starea de recidivă postcondamnatorie.

S-a reținut în sarcina inculpatului din declarația acestuia, a părții vătămate, actele medicale, declarațiile martorilor și, planșele fotografice că inculpatul domiciliază în comuna județul B și a fost eliberat din penitenciar la data de 23.01.2009 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1121 zile,din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol,aplicată prin sentința penală nr.993/05.07.2005 a Judecătoriei Bistrița N. După eliberarea din penitenciar, inculpatul a sosit pe raza orașului P, cartier S pentru a lucra ca ziler,fiind cazat la martorul.

În ziua de 25.03.2009 fiind (B ) acesta nu a lucrat ci a consumat băuturi alcoolice,ajungând în stare de ebrietate și în jurul orelor 16,00, a pătruns în curtea și apoi în imobilul părții vătămate,în vârstă de 81 ani,găsind-o pe aceasta acasă. Inculpatul i-a pus mâna la gură,a trântit-o pe pat și a amenințat-o cu moartea dacă va țipa,apoi a dezbrăcat-o de fustă,ciorapi și chiloți și a întreținut cu aceasta act sexual normal.

Partea vătămată a opus rezistență în timpul căreia i-a rupt puloverul cu care inculpatul era îmbrăcat. După finalizarea actului sexual,inculpatul a ieșit din casă și s-a deplasat în camera unde locuia,a aruncat puloverul său rupt sub un pat,apoi a părăsit zona plecând în localitatea de domiciliu

Partea vătămată,după plecarea inculpatului s-a deplasat la vecina sa căreia i-a povestit cele întâmplate iar aceasta a sesizat organele de poliție.

S-a constatat că deși instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a dat o încadrare juridică legală faptelor comise, aceasta a apreciat greșit asupra pedepsei aplicabile inculpatului, având în vedere că faptele comise prezintă un grad de pericol social ridicat față de persoana vătămată, care a suferit traume fizice și în special morale deosebite, cât și față de comunitatea în care trăiește partea vătămată și pentru care acestea reprezintă motive de insecuritate, vulnerabilitate la comportamentul unor asemenea indivizi,

S-a avut în vedere situația antecedentelor penale ale inculpatului, reținându-se că acesta a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni, în principal pentru o infracțiuni de aceeași natură, pedeapsă pe care nu a executat-o în întregime.

Ținându-se cont de caracteristicile infracțiunii pentru care anterior a fost condamnat, s-a apreciat că inculpatul manifestă o accentuată deviație comportamentală necorijată reprezentări în plan psihic și moral eronate, atipice de un real pericol în plan social. Repetarea activității infracționale, profilul moral al inculpatului, traumatizarea părții vătămate, periculozitatea socială sunt elemente care au convins instanța că pedeapsa aplicată de instanța de fond este minimă, tolerantă nemotivat.

Impunându-se revocarea liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 1121 zile care este mai mare față de pedeapsa de trei ani - aproximativ 1095 zile stabilită de instanța de fond, fiind evidentă astfel nelegalitatea cuantumului pedepsei totale rămase de executat.

Avându-se în vedere nelegalitatea și netemeinicia sentinței, s-a apreciat că în temeiul art.38515cod procedură penală cu referire la art.3859cod procedură penală recursul poate fi admis cu consecința casării sentinței și rejudecării cauzei.

Față de situația antecedentelor penale și periculozitatea comportamentului inculpatului, traumele suferite de partea vătămată, natura normelor sociale încălcate, s-a apreciat că se impune ca în conformitate cu disp.art.72 cod penal să se aplice inculpatului o pedeapsă privativă de libertate suficient coercitivă și educativă iar la stabilirea cuantumului pedepsei față de aplicarea disp.art.37 lit. a Cod penal, privind recidiva postcondamnatorie a disp.art.33 cod penal privind concursul real de infracțiuni să se ia în considerare faptul că pedeapsa anterioară - neexecutată era de aproximativ șapte ani închisoare - în principal pentru comiterea acelorași gen de infracțiuni.

In ce privește pedepsele accesorii, s-a apreciat că acestea au fost corect aplicate de instanța de fond și au fost menținute.

In ce privește starea de detenție a inculpatului, față de pedeapsa aplicată s-a menținut starea de arest preventiv pe un interval stabilit raportat la disp.art.88 cod penal privind deducerea din pedeapsă a intervalului de timp deja executat.

În cauză, Tribunalul a dispus în acest sens prin decizia penală nr. 369 din data de 7.10.2009, soluție definitivă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, fiind nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate.

RECURSUL DE FAȚĂ ESTE INADMISIBIL.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul d e procedură penală, hotărârea judecătorească poate fi supusă căilor de atac ordinare - apelul și recursul - acestea neputând fi exercitate împotriva unei hotărâri definitive care, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, devin executorii.

Conform prevederilor art. 3851Cod procedură penală pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 litera a Cod procedură penală (infracțiuni în rândul cărora sunt enumerate și cele de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și respectiv 206 Cod penal).

Cum împotriva sentinței penale nr. 161 din 25.06.2009 a Judecătoriei Panciu pronunțată în dosarul nr- inculpatul nu a exercitat calea de atac a recursului în fața Tribunalului Vrancea, fiind promovat recurs numai de către Parchetul de pe lângă Juecătoria P față de care Tribunalul Vranceas -a pronunțat prin decizia penală nr. 369/7.10.2009, soluție definitivă;

Având în vedere că împotriva deciziei penale nr. 369/7.10.2009 a Tribunalului Vrancea, soluție definitivă, a declarat recurs inculpatul, cererea fiind înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI;

Așa fiind, întrucât nu pot fi atacate cu recurs hotărârile definitive, acesta urmează a fi respins ca atare, conform prevederilor art. 38515pct. 1 litera a Cod procedură penală.

Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală, urmează a fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul (deținut în Penitenciarul Vrancea, fiul lui și, născut la data de 1.10.1975 în comuna, județul B, CNP: -, domiciliat în comuna, județul B) împotriva deciziei penale nr. 369 din data de 7.10.2009 a Tribunalului Vrancea.

În baza dispozițiilor art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red. 15 2009

Recurs: - -

Jud.fond:

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 807/2009. Curtea de Apel Galati