Violul (art.197 cod penal). Decizia 9/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.9
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
GREFIER: - - -
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.388/D/06.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind intimata - parte vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța aduce la cunoștința apelantului - inculpat faptul că are dreptul de a nu da declarații, tot ce declară putând fi folosit și împotriva sa iar dacă înțelege să dea declarații este obligat să spună tot ce știe în legătură cu învinuirea ce i aduce.
Apelantul - inculpat arată că nu dorește să dea o altă declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul apelantului - inculpat, avocat, arată că apelul, care nu a fost motivat în scris, vizează individualizarea judiciară a pedepsei și modalitatea de executare a acesteia. Precizează că inculpatul a recunoscut fapta la urmărirea penală și pe parcursul judecării la prima instanță. În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, susține că s-a pronunțat o pedeapsă de 7 ani închisoare în regim de detenție, având în vedere faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la viol, e drept că împotriva unui minor suferind de sindromul. că, în schimb, inculpatul era în stare de ebrietate și dacă nu s-ar fi găsit în această situație, nu ar fi săvârșit fapta. Menționează că din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul este o persoană liniștită. Învederează faptul că, consecințele faptelor asupra psihicului victimei nu au fost foarte grave. Solicită reținerea poziției de recunoaștere și lipsa antecedentelor penale ca circumstanțe atenuante și aplicarea art.76 Cp. Arată că inculpatul a fost arestat destul timp. Precizează că instanța poate da dovadă de clemență și solicită diminuarea pedepsei și suspendarea condiționată a acesteia sau suspendarea sub supraveghere, această din urmă măsură fiind mai indicată pentru că instanța poate impune anumite condiții. Pentru starea de arest, solicită ca aceasta să nu mai fie menținută și să fie revocată. Susține că au trecut consecințele faptei și nu există pericol pentru ordinea publică punerea în libertate a inculpatului. că oamenii din colectivitate nu pot fi indignați dacă ar fi pus în libertate, dat fiind că au declarat că era o persoană liniștită. Apreciază că s-a împlinit și acel termen rezonabil despre care face vorbire CEDO și inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.379 pct.2 lit.a CPP, pune concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat doar cu privire la nelegalitatea sentinței penale în sensul că a fost greșită data reținerii dedusă prin respectiva hotărâre. Astfel, la fila 28 dosar urmărire penală se menționează că inculpatul a fost reținut la 12 august iar în hotărâre data deducerii este 13 august. Față de acest aspect solicită casarea sentinței atacate, menținerea cauzei spre rejudecare și reținerea datei de 12.08 ca dată de la care a fost dedusă perioada executată prin reținere. Solicită respingerea criticilor aduse de inculpat sentinței penale apelate. Arată că pedeapsa a fost corect individualizată față de natura infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă și consecințele produse.
Apelantul - inculpat arată că nu are nimic de adăugat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.388/D/2009, din data de 06.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui G si, născut la 12.10.1981 în B, domiciliat în comuna, satul, județul B, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, -, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la viol, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.197 alin.1 și alin.3 teza I Cod penal, la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a si lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 alin.2 od penal.
Conform art.88 od penal, s-a dedus din pedeapsa principală aplicată durata reținerii din 13.08.2009 și a arestării preventive din 17.08.2009 la zi.
În baza art. 350 od procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată -, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.191 alin.1 od procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 710 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 457/P/2009 din 07.09.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art. 197 alin.1 și 3 teza I Cod penal, fapta constând în aceea că la data de 21.07.2009, în jurul orelor 17,00, în timp ce se afla pe raza satului, comuna, județul B, după ce a identificat-o pe minora - (în vârstă de 12 ani), care se pe o uliță a satului, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința (partea vătămată suferind de sindromul - ceea ce îi conferă un handicap psihic de gr. I), a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta, activitate din care a fost întrerupt de un consătean.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Inculpatul în după amiaza zilei de 21.07.2009, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința părintească, în jurul orelor 17,00 plecat în sat, iar pe o uliță a întâlnit-o pe partea vătămată, care se cu un alt copil, în vârstă de 7 ani -.
Inculpatul a condus-o pe minoră pe un teren viran, acoperit cu vegetație înaltă (în pct. ) și după ce a obligat-o să se dezbrace de pantaloni și lenjerie, a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale.
Din această activitate infracțională, inculpatul a fost întrerupt de martorul. Acesta, aflat în apropiere, pe un drumul sătesc, fiind alertat de țipetele și plânsul minorei, s-a deplasat în fugă la locul comiterii faptei, moment în care l-a surprins pe inculpat dezbrăcat, deasupra victimei, încercând să întrețină raport sexual cu aceasta. Inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind recunoscut de către martor. Martorul a încercat să o calmeze pe minoră, care plângea, iar apoi a condus-o pe aceasta la locuința părinților și, pe drum întâlnindu-se cu martorul Cata, bunicul victimei. Reprezentații legali ai minorei au anunțat în scurt timp organele de poliție.
Inculpatul a cunoscut faptul că victime este minoră în vârstă de 11 - 12 ani, precum și faptul că prezenta dizabilități de natură psihică, aspecte care reies din declarațiile acestuia.
La reținerea situației de fapt, instanța a avut ca mijloace de probă: plângerea și declarațiile reprezentanților legali ai părți vătămate, proces-verbal de conducere în teren, planșe foto, adresa nr. 2105/29.07.2009 a B, Certificatul de încadrare a victimei într-un grad de handicap și hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului B nr.702/23.04.2009, depozițiile martorilor:, Cata, și, toate coroborate cu declarațiile inculpatului, care recunoaște săvârșirea infracțiunii.
În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la viol, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art. 197 alin.1 și alin.3 teza I Cod penal pentru care va fi condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, gravitatea ei deosebită, faptul că victima era minoră și că suferă de un handicap psihic, periculozitatea inculpatului, care este infractor primar, apreciind că aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în cadrul termenului legal, inculpatul.
Apelul nu a fost motivat în scris.
În susținerile orale făcute și prin apărător desemnat din oficiu, a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar analizate de instanța de control judiciar.
Curtea, a dus la cunoștință prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală, respectiv că are dreptul de a nu face nici o declarație, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar în condițiile în care este de acord să dea declarație în fața instanței de apel are obligația să declare tot ce știe cu privire la învinuirea care i se aduce.
Apelantul-inculpat a declarat că nu înțelege să dea declarație în fața instanței de apel și înțelege să se folosească de dreptul la tăcere.
Analizând hotărârea apelată pentru motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, potrivit art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul urmează a fi admis, dar numai cu privire la data reținerii preventive.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și a dat faptei săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică și făcut o judicioasă individualizarea judiciară a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.
Examinând probele administrate, respectiv: plângerea și declarațiile reprezentanților legali ai părți vătămate, proces-verbal de conducere în teren, planșe foto, adresa nr. 2105/29.07.2009 a B, Certificatul de încadrare a victimei într-un grad de handicap și hotărârea nr.702/23.04.2009 a Comisiei pentru Protecția Copilului B, depozițiile martorilor:, Cata, și, toate coroborate cu declarațiile inculpatului, rezultă pe deplin vinovăția inculpatului.
De altfel, apelantul-inculpat a recunoscut săvârșirea infracțiunii, în declarațiile date detaliind împrejurările concrete în care a comis-
Din probele administrate rezultă, așa cum a reținut instanța de fond, că inculpatul în după amiaza zilei de 21.07.2009, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința părintească, în jurul orelor 17,00, a plecat în sat, iar pe o uliță a întâlnit-o pe partea vătămată, care se cu un alt copil, în vârstă de 7 ani -.
Inculpatul cunoștea vârsta minorei și faptul că aceasta prezenta dizabilități de natură psihică, respectiv faptul că suferă de sindromul, afecțiune care-i conferă un handicap psihic de gr.
Profitând de vârsta minorei și de afecțiunea psihică de care aceasta suferă, inculpatul a ademenit-o pe și a condus-o pe un teren viran, acoperit cu vegetație înaltă (în pct. ) și după ce a obligat-o să se dezbrace de pantaloni și lenjerie, a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale.
Din această activitate infracțională, inculpatul a fost întrerupt de martorul, care fiind prin apropiere și fiind alertat de țipetele și plânsul minorei, s-a deplasat în fugă la locul comiterii faptei, moment în care l-a surprins pe inculpat dezbrăcat, deasupra victimei, încercând să întrețină raport sexual cu aceasta.
În momentul în care l-a văzut pe martorul, inculpatul s-a ridicat de pe partea vătămată, activitatea infracțională fiind întreruptă și a fugit de la locul faptei, fiind recunoscut de către martor.
Martorul a încercat să o calmeze pe minoră, care plângea, iar apoi a condus-o pe aceasta la locuința părinților și, pe drum întâlnindu-se cu martorul Cata, bunicul victimei, cărora le-a supus ce a văzut.
Reprezentații legali ai minorei au anunțat în scurt timp organele de poliție, împrejurări în care s-au declanșat cercetările penale împotriva inculpatului.
Așa cum se arăta, instanța de fond a făcut o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare.
În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la stabilirea pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere, printre altele, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost comise, persoana inculpatului, cât și circumstanțele care atenuează, dar și cele care agravează răspunderea penală.
Atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate cât și modalitatea de executare, prima instanța de fond a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite, gravitate care rezultă și din consecințele produse și care s-a fi putut produce, dar cu deosebire trauma la care a fost supusă minora și repercusiunile asupra dezvoltării sale fizice și psihice ulterioare.
Astfel că, Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, nu se impune coborârea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Apărătorul apelantului-inculpat a solicitat a se dispune suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
Pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art.81 alin.1 Cod penal, printre alte condiții, trebuie ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie închisoarea de cel mult 3 (trei) ani sau amenda, iar pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere, potrivit art.86/1 alin.1 lit.a Cod penal,pedeapsa aplicată să fie de cel mult 4 (patru) ani.
Ori, așa cum se arăta, în raport de gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite, nu se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită și, având în vedere pedeapsa aplicată de instanța de fond, pedeapsă corect individualizată, Curtea nu poate schimbarea modului de executare, în sensul de a se dispune suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Curtea constată că prin pedeapsa aplicată de instanța de fond se realizează scopul pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, constituind atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare pentru inculpat, prin executarea pedepsei se va realiza formarea de apelantul-inculpat a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Hotărârea apelată este greșită și sub aspectul modului de soluționare al laturii civile în ceea ce o privește pe partea vătămată minora.
Instanța de fond, a luat act că reprezentantul legal al părții vătămate nu s-a constituit parte civilă.
Așa cum se arăta, partea vătămată era minoră la data săvârșirii infracțiunii, starea de minoritate existând, desigur, și la data soluționării cauzei de instanța de fond.
Ori, având în vedere starea de minoritate a părții vătămate și dispozițiile art.17 alin.2 Cod procedură penală, text potrivit căruia: "Acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.", instanța de fond avea obligația să dea eficiență acestor prevederi legale și să soluționeze din oficiu acțiunea civilă privind-o pe partea vătămată minoră și să dispună obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, atât cu titlul de daune materiale, cât și cu titlul de daune morale.
Desigur că, deoarece în cauză a declarat apel doar inculpatul, acest aspect de nelegalitate al hotărârii apelate nu poate fi corectat de instanța de apel, deoarece s-ar nesocoti principiulnonreformatio in pejus,prevăzut și de art.372 alin.1 Cod procedură penală.
Hotărârea apelată este greșită sub aspectul perioadei deduse din pedeapsa principală, în conformitate cu prevederile art.88 Cod penal.
Instanța de fond a dedus din pedeapsa principală reținerea de 24 de ore din data de 13.08.2009.
Curtea, verificând lucrările dosarului de urmărire penală se constată că inculpatul a fost reținut la data de 12.08.2009-fl.28, iar nu la data de 13.08.2009, cum din eroare a dedus instanța de fond.
Pentru aceste motive, în baza art.88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest preventiv de la data de 12.08.2009 la data de 06.11.2009, data pronunțării hotărârii apelate.
Referitor la legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv în ceea îl privește pe apelantul-inculpat, C reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.2 și 3 Cod procedură penală acă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din examinarea acestor dispoziții legale, în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și instanța de apel are obligația să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când constată cătemeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Arestarea preventivă a apelantului-inculpat s-a dispus prin încheierea din data de 12.05.2009 și la luarea acestei măsuri s-au reținut ca temeiuri în drept prevederile art.148 alin.1 lit. Cod procedură penală, respectiv: "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."
Arestarea inculpatului s-a dispus de Curtea de Apel Bacău pentru o durată de 29 de zile, inculpatul fiind arestat efectiv la data de 18.08.2009.
Prin rechizitoriul din data de 07.09.2009 s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată în stare de arest preventiv.
Tribunalul Bacău, în baza art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, respectiv, art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Prin sentința penală apelată, în baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă.
Curtea, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, prin încheierea din data de 15.12.2009,a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva inculpatului nu s-au schimbat.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea apelantului-inculpat în judecată, de împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă, de consecințele produse și care s-ar fi putut produce, etc.
Elocvente sub acest aspect sunt declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate, actele medico - legale privind starea de sănătate a acesteia, aceasta suferind de sindromul, afecțiune care-i conferă un handicap psihic de gr. I, precum și depozițiile martorului.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: consecințele grave pe care le-au avut sau le-ar fi putut avea asupra părții vătămate, de frecvența infracțiunilor de același gen și de necesitatea unei prevenții generale.
socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față.
Prin lăsarea în libertate a apelantului-inculpat s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt care, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, în condițiile în care cetățenii ar constata că persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate în aceeași comunitate de partea-vătămată minoră.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a apelantului-inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența, care, în câteva cauze împotriva Franței(de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001)a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
În cauza dedusă judecății se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, infracțiunea pentru care este trimis în judecată și condamnat apelantul-inculpat de instanța de fond sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol concret, real și actual pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din, privitoare la necesitatea"stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății",se impune a arăta că potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau"o dată anterioară"(data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de"acuzație penală",în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de"urmări importante"privitoare la situația învinuitului(decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat(decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului",cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a apelantului-inculpat nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții.
Pentru aspectele mai sus prezentate, Curtea apreciază că lăsarea apelantului-inculpat în libertate, în această fază a procesului penal, ar genera, așa cum se arăta, o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de 148 lit. Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, respectiv: plângerea și declarațiile reprezentanților legali ai părții vătămate, declarațiile martorilor, precum și celelalte probe administrate, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a apelantului-inculpat.
Astfel că, în baza art.383 alin.1/1 Cod procedură penală, cu art.350 Cod procedură penală, va fi menținută arestarea preventivă a acestuia.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelantul-inculpat, va fi desființată sentința penală apelată numai cu privire la aplicarea art.88 Cod penal, se va reține cauza spre rejudecare și în baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată perioada executată prin reține și arest preventiv de la data de 12.08.2009 la data de 06.11.2009
În temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală, se va deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat de instanța de fond perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 06.11.2009, la zi.
În conformitate cu dispozițiile art.69 alin1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
D EC IDE:
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr.388/D din data de 06.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Desființează sentința penală apelată numai cu privire la aplicarea art.88 Cod penal, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată perioada executată prin reține și arest preventiv de la data de 12.08.2009 la data de 06.11.2009
În temeiul art.383 alin.1/1, cu art.350 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a apelantului-inculpat.
În temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală, deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat de instanța de fond perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 06.11.2009, la zi.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul-inculpat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2010, în prezența apelantului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
---
Red.sent.
Red.dec.
04.02.2010
Ex.3
Prin încheierea din 02.02.2010 s-a dispus:
În temeiul art.195 alin.1 Cod procedură penală, admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale și în consecință;
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr.9 din data de 26.01.2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în sensul că în temeiul art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 ore din data de 12.08.2009, orele 14,30 și arestarea preventivă de la data de 18.08.2009 la 06.11.2009,în loc de reținere și arest preventiv de la data de 12.08.2009 la 06.11.2009.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul-inculpat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.februarie.2010.
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian
