Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 683/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 683/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 754/828/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 683

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier I. T.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat de procuror E. C.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația la executare formulată de condamnata C. A. L. fiica lui F. și G., născută la data de 15.09.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta-condamnată C. A. L., în stare de detenție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar mandatul de executare a pedepsei închisorii în baza căruia este deținută condamnata.

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 369 alin. 1 NC.p.p.

Petenta-condamnată declară că își retrage contestația la executare.

Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de declarația petentei-condamnate prin care arată că își retrage contestația la executare.

TRIBUNALUL :

Asupra cauzei penale de față:

Constată că prin sentința penală nr.117 din data de 11.05.2015 Judecătoria Topoloveni a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnata C. A. L. în favoarea Tribunalului Argeș, ca instanță competentă.

La termenul de azi, petenta-condamnată a învederat că renunță la judecarea contestației la executare.

În raport de această mențiune și ținând seama de dispozițiile art.599 alin.3 C.proc.pen., instanța va lua act de retragerea contestației la executare formulată de C. A. L. fiica lui F. și G., născută la data de 15.09.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

În baza art.275 C.p.p. va obliga petentul-condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnat C. A. L., fiica lui F. și G., născută la 15.09.1991, încarcerată în Penitenciarul Colibași.

Obligă contestatoarea la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 Iunie 2015 la Tribunalul Argeș – Secția Penală.

Președinte,

M. D.

Grefier,

I. T.

I.T. 23 Iunie 2015

Red.M.D., 2 ex., 23.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 683/2015. Tribunalul ARGEŞ